Dreptul subiectiv civil pur şi simplu conferă maximă certitudine titularului său, iar

dreptul subiectiv civil afectat de modalităţi este acel drept subiectiv civil a cărui existentă sau
exercitare depinde de o împrejurare viitoare.
Obligaţia este legătura de drept în virtutea căreia debitorul este ţinut să procure o
prestaţie creditorului, iar acesta are dreptul să obţină prestaţia datorată.
Obligatia civilă are trei sensuri: îndatorirea subiectului pasiv de a da, a face sau a nu face
ceva, raport obligational si obligatie în sens de înscris constatator al unei creante.
Obligatia de a da este îndatorirea de a constitui sau a transmite un drept real, obligatia de
a face este îndatorirea de a executa o lucrare, iar obligatia de a nu face ceva are continut diferit
după cum este corelativă unui drept absolut, ori unui drept relative.
După opozabilitatea lor, obligaţiile se împart în: obişnuite, opozabile terţilor si reale.
Obligaţia obişnuită este opozabilă între părti, obligaţia opozabilă şi terţilor este obligatia
strans legata de un bun, iar obligaţia reală este îndatorirea ce revine detinătorului unui bun.
În funcţie de sancţiunea ce asigură respectarea obligaţiei civile, distingem: obligatia civilă
perfecta şi obligatia civilă imperfectă. Obligaţia perfectă este obligatia civilă a cărei executare
este asigurată printr-o actiune în justitie, iar obligatia imperfect este obligatia a cărei executare
nu se poate obtine pe cale silită.
Termenul este un eveniment viitor şi sigur de care depinde executarea sau stingerea unei
obligaţii. Termenele sunt: suspensive şi extinctive; legale, convenţionale sau judecătoreşti; în
favoarea debitorului, a creditorului sau a ambelor părţi.
Condiţia este un eveniment viitor şi nesigur de care depinde eficacitatea sau desfiinţarea
obligaţiei. Conditia poate fi: suspensivă, rezolutorie, imposibilă, condiţia pur potestativă.
Complexitatea obligatiilor este determinata de numărul părţilor care participă la
raporturile juridice obligationale sau de numărul prestaţiilor.
Obligatiile complexe sunt divizibile sau indivizibile. Obligaţiile divizibile pot fi
conjuncte sau solidare. Obligaţiile conjuncte sunt stabilite între mai multi creditori şi între mai
multi debitori. Solidaritatea este activă, stabilită între mai multi creditori şi pasivă, între mai
multi debitori. Indivizibilitatea este activa, între mai multi creditori şi pasivă, între mai multi
debitori.
Obligatiile au ca obiect o prestaţie unică, principala şi obligatorie. Raporturile juridice
obligationale presupun obligatii ce au ca obiect prestatii principale, alternative sau facultative.
Alegerea prestaţiei prin care se va stinge obligatia revine debitorului, cu exceptia cazului în care
este acordată, în mod expres, cumpărătorului, dar alegerea prestatiei în vederea executării o
poate face şi creditorul.