1

CAPITOLUL III. POLITICUL

I. LIBERTATE SI EGALITATE POLITICA
1. Introducere
Libertatea e un concept dependent, nu poat fi inteles si explicat decat prin punerea lui in raport cu
termenul dependent, cu corelativul sau. Dependenta libertatii e termenul de limita, o definitie a libertatii,
definitie mult folosita in epoca moderna si contemporana noua. Libertatea e absenta oricaror limite.
Aceasta definitie a libertatii a fost oferita de determinismul classic. E teoria cea mai generala a determinarii.
Determinarea e acea stare a Universului, sistemelor de a exista in ordine, echilibru si armonie. Sau
desemneaza starea sistemelor in care predominanta e ordinea, armonia, echilibrul, chiar daca exista in
acele sisteme si dizarmonii, dezechilibru sau dezordine. Determinismul laic are 3 forme distincte:
1. Determinismul clasic sau mecanicist
2. Determinismul dialectic
3. Determinismul statistic sau probabilistic
Determinismul clasic sau mecanicist e specific epocii moderne. Personalitatea care i-a dat forma matura se
numeste Laplace. Se mai numeste determinism la placean. Determinismul mecanic si reprezentantii sai
considera ca in Univers exista o ordine, o determinare absoluta pentru ca Universul se subordoneaza unor
legi si cauze inexplicabile, cu o actiune absolut necesara. In Univers nu exista dezordine, intamplare, totul e
armonios si ordonat. Aceasta ordine absoluta a Universului fizic exista si in Universul social, in istorie, in
viata fiecarui om. Laplace merge mai departe si sustine ca daca ar exista o fiinta omeneasca omniscienta,
capabila sa cunoasca toate cauzele si conditiile ce guverneaza un fenomen, obiect, fiinta, societate, noi am
putea anticipa, prognoza stareaviitoare a Universului, societatii, istoriei, omului etc. Acest lucru ar fi o
binefacere pentru ca am putea interveni in istorie inclusiv, elementele fenomenelor negative,
personalitatilor cu impact negativ in istoria omenirii. Ex: Am putea provoca un mare val care sa scufunde
corabia care-l aducea pe Cezar din Egipt, facand un bine omenirii, eliminand din istorie pe unul dintre
creatorii regalitatii dictatoriale si dezvoltand o societate democratica. Intr-un astfel de Univers a carui
ordine e data de cauzalitate, nu exista intamplare si libertate. Cauzalitatea reprezinta relatia ce se stabileste
intre cauza si efect. Cauza e fenomenul, procesul e numit efect. Efectul e rezultatul cauzei. Determinismul
mecanic crede in ceea ce sustin si filosofii greci antici conform carora nu exista efect fara cauza. Si in
determinismul clasic, toate procesele sunt efecte ale cauzei, care ordoneaza cosmosul, pe care daca le-am
cunoaste, am putea preveni evenimentele viitoare. Pentru a se face intelesi, ei folosesc drept simbol al
Universului, ceasul.
Determinismul dialectic se materializeaza in secolul XIX. Reprezentantii lui cred ca Universul este armonios,
dar cred ca ordinea si armonia nu e indusa de principiul cauzalitatii ci de principiul LEGITATII.Dupa ei,
Universul e guvernat de legi. Legea e o conexiune stabila, necesara, esentiala si universala. Legea introduce
in Univers ordinea, necesitatea, dar nu mai exclude intamplarea. Nu exista necesitate fara intamplare si
intamplare fara necesitate. Desi exista necesitate in societate, istorie, viata individului, exista si libertate.
Libertatea nu inseamna sa domini necesitatea pentru ca este imposibil. Trebuie sa cunoastem necesitatea
sisa actionam in conformitate cu ea. Acest sens al libertatii a fost prefigurat pentru prima data de filosoful
Baruch Spinoza, in lucrarea Etica (secolul XVII) si va fi preluat de Hegel, Marx, Engels, de filosofia
materialista a secolului XIX.
2

Determinismul statistic sau probabilistic e o creatie a Epocii Contemporane. S-a produs sub impactul
dezvoltarii si maturizarii stiintelor umaniste, dar si a aparitiei in perioada postbelica a mecanicii cuantice.
Reprezentantii acestui determinism considera ca in Univers exista o ordine si o ordonare si ca aceasta
ordine e indusa de legi, numai ca aceste legi nu au un caracter dinamic, ci statistic. La nivelul
microcosmosului, societatii, istoriei omului lucreaza legi statistice, in schimb, la nivelul macrocosmosului
lucreaza legi dinamice. Legea dinamica e legea care guverneaza clasele de obiect si fiecare obiect si mai
guverneaza si se verifica nu numai pe clase de obiecte, ci si pe fiecare obiect; ex: legea gravitatiei. Legea
statistica se verifica doar populatiei mari de elemente- clase. Elementele din clase au un anumit grad de
libertate, cred ca exista in Univers un grad de intamplare pentru ca altfel nu am putea explica de ce legile
nu lucreaza pe acele elemente. La un moment dat cand s-au discutat aceste legi si fenomene ale
microcosmosului, s-a ajuns sa se sustina gresit ca neexistand legi dinamice, nu exista ordine in Cosmos, ca e
haos. In realitate, faptul ca nu lucreaza legile dinamice, dar lucreaza cele statistice, nu poate echivala cu
fenomenele eutropiei, dezordinii, ci inseamna defapt existenta unei ordini induse de legi ce se aplica pe
clase, ceea ce lasa un grad de libertate la nivelul elementelor.
Teoria determinismului e opzabila teoriei indeterminismului, acel curent care considera ca in Univers nu
exista legi si ca totul este hazard. Indeterminismul a luat diferite forme; in secolul XX- forma
indeterminismului a izvorat din descoperirea elementelor cuantice si subcuantice doar ca..cu absenta
legii dinamice, cand defapt inseamna absenta legii dinamice si prezenta legii statistice.
Alteori, daca in natura actioneaza legi si cause fatale, in societate sau cultura, sau viata individuala, acestea
lipsesc, de aceea viata omului ar fi libera, lipsita de constrangeri si limite.
Inrealitate, libertatea dispare sic and absolutizam libertatea. Limita apare pentru ca si acestea au un efect
distructiv ca necessitate absoluta.
In momentrul de fata, filosofia accepta ordine si ordonare in cosmos, dar nu doar in cel fizic, ci si in cel
uman, istoric si accepta ca e produsa de legi si cauze, unele cu character statistic, altele dinamice care
actioneaz in functie de sitemul pe care il guverneaza. Macro-legi dinamice si cauze/ Micro-legi statistice si
cauze statistice.
Oalta problema in teoria determinismului, pe langa cea a existentei sau nonexistentei: ordinea este cea a
izvorului ordinii si ordonarii. Daca exista ordine si ordonare, atunci inseamna ca aceste legi si cauze care
produc ordine si ordonare rezulta din ceva. Din aceasta perspectiva, precizez ca avem doua tipuri de
determinism:
1. Determinism naturalist sau fizicalist
2. Determinism divin
Determinismul fizicalist considera ca lumea si omul traiesc intr-un univers ordonat pentru ca ambele au fost
create de divinitate. Dumnezeu odata creand lumea si omul va continua sa le guverneze. Pentru ca e
Atotputernic, rezulta ca isi impune vointauniversala. De aceea, omul nu ar fi liber pentru ca trebuie sa
reprezinte Providenta divina. Si in determinismul real exista niste nuante importante, 3 curente: 1. Teismul,
2. Deismul, 3. Panteismul.
Panteismul-> mai mult filosofii decat teologii considera ca Dumnezeu exista, a creat, guvernat lumea, dar ca
nu e transcendent pentru ca El nu exista intr-o lume pur spirituala dincolo de universul fizic pentru ca
Dumnezeu exista defapt in fiecare element al cosmosului. Acest fapt nu-I impiedica pe pamanteni sa
accepte ca universal e o creatie divina. Ex: Spinoa: Dumnezeu si natura sunt identice. In schimb, teismul si
deismul considera ca universul si omul sunt o creatie a lui Dumnezeu, ca e Atotputernic si ca El guverneaza
aceasta lume numai ca El nu exista in lumea materiala pentru ca e un univers imperfect, trecator. Si pentru
ca Dumnezeu e perfect teismul si deismul situeaza divinitatea intr-o lume transcendenta, perfecta,
spirituala de unde conduce lumea si de unde se dau legi care guverneaza cosmosul.
3

Diferenta intre teism si deism apare atunci cand se explica relatia lui Dumnezeu cu universul creator; dupa
creatie, Dumnezeu mai intervine in univers sau nu? Raspunsurile le gasim explicate in relatiile crestine
(vechii mesopotamieni). Exista 2 tendinte: unii spun ca dupa creatie Dumnezeu cade intr-un somn
metafizic, se retrage din lume si o lasa sa functioneze armonios pentru ca totul functioneaza dupa legile pe
care le-a dat la creatie. Acest motiv al Dumnezeului intr-un somn metafizic il gasim la mesopotamieni si
greci in mitul luptei intre vechii zei si tinerii zei.
In Mesopotamia-> Dumnezeu a fost creat din uniunea intre Apsu (zeul tata- apa dulce) si Tiomat (zeita
mama- apa sarata), ambii zei tineri. Apsu se retrage, intra intr-un somn metafizic, doar ca tinerii zei se joaca
si il deranjeaza si el se hotaraste sa ii ucida.Tiomat se revolta si isi anunta copiii. Incepe un razboi intre
Tiomat si Apsu contra copiilor. Marduk isi ucide parintii, devine zeul supreme si creeaza universul.
Determinismul religioscare considera ca Dumnezeu dupa crearea lumii, intervine clipa de clipa in Univers, il
guverneaza, de el depinde orice obiect, se numeste Teism. Cele mai importante teisme sunt cele 3 mari
monoteisme: crestinismul, iudaismul islamismul.
Deismul considera ca dupa crearea Universului, Dumnezeu se retrage din lume, lasand omul sa functioneze
liber, dar armonios, pentru ca atunci cand Dumnezeu a creat lumea, a sadit in ea legi dupa care
functioneaza. Acest determinism se numeste Deism si e mai apropiat de filozofia crestina decat de religia
crestina. Celebrii sunt filosofii francezi Volatire si Rousseau.
Tesimul, ca pozitie oficiala a crestinismului considera si panteismul lui Spinoza, nu numai simple erezii, ci
niste incercari de ateism, de negare a existentei fiinitei divine. Sistemul determinismului divin, accpeta
ordine si ordonare in Cosmos, istorie, viata omului si da ca izvor al acestei armonii divinitatea indifferent de
teism, deism si panteism. Mai ales in religile politeiste dar si in dualismele religioase, si rar in monoteisme,
se accepta si o idee de soarta, destin (providenta). In politeismul Greco-roman, destinul e o forta
impersonala, implacabila care poate fi cunoscut, antic ca actiune, dar nu putem impiedica actiunea
destinului. Relatia om-destin implacabil, tragic, e una din sursele tragismului grecesc. Exista in politeismul
greco-roman o acceptiune in care soarta subordoneaza si zeii: trebuie sa se supuna ei, nu o pot infrange. In
crestinism, a patruns aceasta idee, mai exact in catolicism, care accepta destinul, numit providenta divina.
Unii filosofi crestini subordoneaza total omul providentei si anuleaza libvertatea (Augustin). In Ortodoxism
si in majoritatea cultelor neo-protestante, providenta e respinsa ca o greseala pentru ca daca o acceptam,
respingem teoria liberului arbitru conform careia omul e o fiinta libera care poate sa aleaga dupa vointa sa
independenta intre Bine si Rau. Daca omul e robul destinului, atunci el isi pierde libertatea, deci automat isi
pierde responsabilitatea. Daca omul face rau, o face pentru ca providenta divina o impune, rezulta deci ca
izvorul raului e Dumnezeu, nu omul. Concluzia contrazice teza conform careia Dumnezeu e Binele absolut
iar omul e liber. Toate determinismele (fizic sau religios) considera ca libertatea se defineste prin raportare
la constrangere. Diversitatea determinismelor ne indeamna sa sesizam ca exista o diversitate de puncte de
vedere cu privire la libertate omului.



2. Libertatea social-politica
Libertatea e o experienta familiar fiecarui om. Lumea cotidiana ne ajuta sa realizam ca suntem liberi cand
defapt libertatea, observam ca e greu de definit; in cazul libertatii, ca si in cazul fericirii ne e mult mai usor
sa zicem ce nu e libertate, decat ce e ea. Cand o definim negative, precizam constrangerile care nu pot
afeca independeta individului. Daca pornim de la definitia genereala a libertatii, de la definitia Libertatii in
raport cu limita am putea spune ca in plan politic, libertatea e absenta constrangerilor sau obstacolelor.
Aceasta e o definitie negativa, are limitele edefinitiei negative. Cand definitia ne spune ce nu e definitul,
4

neaga una sau cateva din posibilotatile acestuia de a nu fi si lasa deschisa posibilitatea de a fi altceva.
Limitele definitiei negative se aplica si definitiei negative a libertatii, desi cand folosim copnceptul de
,,limita , fiinda un concept foarte general, el ne ajuta sa aflam c ear fi libertatea pentru ca sub absenta
limitei, pot introduce orice constrangere posibila. Daca operam cu definitia negative, atunci inseamna ca a
fi liber:
1. Sa nu fii impiedicat sa faci tot ce vrei pentru ca putem fi impiedicati de limite din afara noastra => ca a fi
liber inseamna absenta tuturor constrangerilor interioare care ar putea lucra asupra individului.
2. Filosofii stoici folosindu-se de aceasta definitie a libertatii, precizeaza ca a fi liber nu inseamna sa domini
necesitatea din Univers, sa controlezi limita.Pentru ei, libertatea inseamna a te cunoaste pe tine insuti si a-
ti controla nevoile, pasiunile. Moral inseamna sa dai curs doar acelor interese, aspiratii, care sunt
realizabile, cenzurandu-le pe cele irealizabile pentru ca daca incercam sa le satisfacem, nu vom reusi, ceea
ce va produce suferinta, durere. Scopul vietii e dobandirea fericirii, iar inteleptul va lupta sa devina fericit,
deci va accepta ca a fi liber nu inseamna sa domini natura, ci sa se domnie pe el insusi, cultivand doar
aspiratiile reaizabile, si retrimand cele irealizabile care provoaca nefericire.
3. Acest mod de a define libertatea e preluat in Evul Mediu si nuantat dandui-se o consistenta teoretica
deosebita. Pentru teologia medievala Libertatea nu inseamna a te domina pe tine, ci mai inseamna si mai
mult decat atat. In filosofia si teologia crestina medieval, a fi liber inseamna a alege. Omul e o fiinta libera
pentru ca Dumnezeu l-a inzestrat cu ratiune, iar ratiunea e facultatea ce il ajuta sa aleaga. Dumnezeu ca
fiinta armonioasa nu creeaza nimic fara scop: nu-l daruieste degeaba pe om cu ratiunea din el. Relatia cu
Dumnezeu, inca din sec IV d.Hr. de Metodiu de Olimp, e de tipul tata-fiu, nu stapan-scclav. Alt exemplu:
tatal isi sfatuieste fiul sa invete matematica, pentru ca va fi utila, dar nu il constrange. Si Dumnezeu il
construieste pe om sa faca Binele sis a il aleaga, dar nu il constringe s ail faca. In functie de faptele sale,
omul va fi pedepit sau recompensat. Eliade crede ca aceasta relatie om-Dumnezeu nu e specifica doar
crestinilor, ci tuturor religilor si chiar marilor mituri religioase. Demonstreaza acest lucru in tratate.
4. In Epoca Moderna, se manifesta o tendinta de a aprofunda libertatea din punct de vedere politic. Daca
pana aici se discuta libertatea omului in raport cu natura, Dumnezeul lui, nu se acorda o importanta
deosebita libertatii din perspectiva relatiei cu statul, societatea, semenii lui. Epoca Moderna (sec XVII) e
momentul in care in centrul libertatii sta libertatea social-politica. Aceasta noutate in studiul libertatii, e
adusa de filosofia liberalismului classic si maturizata de contractualism. Efortul ganditorilor moderni ne
ajuta sa vorbim de mai multe specii ale libertatii: libertatea economica, politica, relogioasa, sociala,
culturala, individuala, colectiva, constiinei, morala etc. dar trebuie sa asezam in prim plan libertatea
politica, cum ne invata filosofia contemporana noua. Un astfel de punct de vedere promoveaza la sfarsitul
sec XX, Isaiah Berlin. El crede ca trebuie sa definim uintre doua tipuri de libertate: cea pozitiva si cea
negativa. Din punct de vedere politic, libertatea negative e absenta oricaror constrangeri arbitrare, pe care
statul, oamenii, le-ar putea exercita asupra individului. Ar insemna non-interventia statului, societatii,
oamenilor in spatial vietii private. Aceasta non-interventie nu e absolutizata de Berlin, pentru ca statul nu
iese total din societate, ci isi pastreaza functia de garant al libertatii si drepotatii individului. Il apara pe
individ de societate, de semenii sai, cand ei si-ar propune sa incalce spatiu vietii private. Dupa el, si inspatiul
filosofiei ultra liberare, neoliberare statul trebuie sa se retraga din societate, cultura, infrastructura sis a fie
doar garant libertatii individului, impiedicand abuzurile pe care indiviul le-ar putea face semenilor sai.
Libertatea positive e o interventie a statului in societate, dar nu in viata privata. El intervine cand creeaza
premisele sociale, politice, necesare exercitarii libertatii negative si satisfacerii aspiratilor, scopurilor
intereselor individului. In practica, libertatea positive si libertatea negativa ar trebui sa se identifice, dar nu
se intampla asta: intre ele exista grave contradictii. Unii potentiaza libertatea negative, diminuand pe cea
pozitiva, altii procedeaza invers. Putem sintetiza conceptiile despre libertate si le-am putea grupa dupa
criteriul domeniului la care se reflecta teoriile.
5

In domeniul social- politic exista 3 tipuri de teorii:
1. Se coreleaza libertatea cu capacitatea. O persoana exista si actioneaza intr-un context social unde e liber sa
faca ceva sau are cpacitatea de a face ceva. Cele 2 aspecte ale liberatii sau capacitatii de a face ceva sunt
diferite pentru ca pot sa fiu liber sa fac ceva dar sa nu fiu capabil de a face ceva si invers. De ex: pot sa fiu
liber intr-un system social, sa devin senator, dar nu am capacitatea aceasta si invers. Exista si o a 3-a
categorie de lucruri pentru care omul nici nu are capacitatea de a le dobandi si nici libertatea. Nu trebuie sa
confundam libertatea cu capacitatea de a dobandi ceva. In situatia in care libertatea depinde de
capacitatea de actiune, nu are sens sa vorbim de libertate pe care eu nu sunt capabil pentru ca ea, desi
exista, nu am capacitatea de a obtine acel lucru, nu l-as putea obtine niciodata indifferent de cat de mult
doresc pentru ca nu am capacitatile fizice, intelectuale, sociale necesare dobandirii acelui lucru. Libertatea
de a dobandi ceva e influentata de capacitatea omului de a dobandi ceva si invers.
2. Libertatea se poate corela cu resursele necesare relizarii unei activitati. Trebuie sa vorbim de distinctia
dintre libertatea formala si mareriala. In functie de societatea in care traieste omul, libertatile se pot
suprapune in proportii diferite. Ar fi ideal sa coincide, dar de cele mai multe ori libertatea materiala
exprimata in mijloacele de a face ceva, determina libertatea formala, sfera ei de intindere pentru ca daca
resursle de care dispunem permit omului libertatea, ele se pot implini, daca nu, nu. Ex: formal, libertatea
liberei circulatii, e garantata de lege, omul e liber din punct de vedere juridic de a circula in lume. Dar daca
resursele sale financiare sunt insuficiente, atunci nu circula deloc sau partial. Se poate intampla si invers
pentru ca un anumit om poate sa dispuna de resursele financiare pentru a implini libertatea. Dar daca
formal, juridic, asistem social sau politic nu asigura libertatea dcirculatiei a persoanelor, atunci chiar daca
dispunem de resursele necesare, nu putem implini acea libertate din cauze formale, politice, exprimate in
legi juridice ce reglementeaza libertatea circulatiei, a marfurilor si persoanelor. De exemplu, in regimurile
totalitare, libertatea formala de a calatori fie e total interzia, fie e parital interzisa. Atunci oamenii, chiar
daca au bani, din motive formale, nu isi satisfc dorinta de a calatori.
3. Nu mai pune libertatea in corelatie cu capacitatea omului de a dobandi ceva, nici nu coreleaza libertatea
formala cu cea materiala, ce analizeaza tema liberttii la nivelul interpretarii acesteia. Dezvolta o perspectiva
teoretica asupra libertatii prin care sesizam ca libertatea e un fenomen si intrapersonal si interpersonal.
Limitele libertatii pot fi gasite in interiorul individului, in subiectivitatea sa, cu cat omul are mai multe limite,
libertatea vine din convingerile sale, cu atat libertatea e mai restransa. Libertatea e si fapt
interpersonal,dobandirea sa depinde de multe ori de ceilalti, de relatile cu ceilalti, cu societatea, cu statul.
Limitele libertatii nu sunt doar inauntrul omului, ci si in afara lui in cadrul in care traieste. Perspectiva
trebuie noantata la fel ca cea de-a 2-a pentru ca exista persoane care nu pot participa la activitatile din
spatial public, nu pentru ca ii impiedica cadrul social, ci pentru ca nu au capacitatea morala, afectiva sa o
faca. Ex: un om dominat de agorafobie nu isi exercita libertatea social politica, desi nu e handicapat, dar
acea boala devine un obstacol. Putem merge mai departe: nu e nevoie ca boala fizica sau psihica sa ne
impiedice sa implinim libertatea interpersonala pentru ca ne-ar putea impiedeca si personalitatea sau
temperamental nostru, convingerile. Ex:epicureicii invata omul sa se retraga din societate pentru ca
societatea e o sursade suferinta, durere. Il invata sa fie spectatorul lumii sociale. O astfel de conceptie
filosofica poate impiedica implinirea libertatii interpersonale. Libertatea interpersonala devine o obtiune
personala de viata. Evolutia teoriilor si conceptilor despre libertatea social-politica a dus la acumularea
treptata a lor. Mai mult, a forma convingerea ca perspectiva cea mai utila asupra libertatii politice nu se
naste prin corelatie cu capacitatile omului, resurselor, nici prin corelatia ei cu societatea, cadrul social.
Exista si istorici si filosofi, sociologi ai politicului, care ne propun o a 4-a perspectiva, cea istorica, asupra
libertatii politice. Aici il includem pe Eliade si pe Benjamin Constant. Ei descpera ca sunt diferite semnificatii
intre libertatea manifestata in timp sau ca apar diferente importante in istoria libertatii din perspectiva
originii acesteia, din perspectiva trecerii omului de la starea naturala la cea sociala. Ex: filosofii
contractualisti cred ca in starea naturala, omul e mai liber decat in cea sociala. Locke credea ca in starea
6

naturala, omul are libertate perfecta: fiacre poate decide orice fara sa depinda de altii, fara sa ceara
promisiunea cuiva. Omul natural e perfect egal cu semenii sai, toate fiintele se nasc egale cu dezavantaje,
avantaje etc. contractualistii cred ca trecerea in starea sociala prin contract social presupune renuntarea la
anumite drepturi si libertati. Nu se mai decide absolut liber, pentru ca de ex, (Rousseau) intr-o societate
democratica apropiata ca structura si functionare de starea naturala, fiecare individ trebuie sa se supuna
Vointei Generale (e buna, creatoare de legi care reglementeaza relatile interumane). Din aceasta conceptie
se lanseaza o maxima: ,,Vox Populi, Vox Dei. Libertatea social-politica trebuie corelata si cu
responsabilitatea social-politica. Aceasta corelatie o stabileste la limita Sartre: libertatea fiind absoluta,
implica si o responsabilitatea absoluta. Mai coreleaza libertatea ( conform filosofilor liberari) si cu faptul ca
autoritatea social-politica consta fregvent in limitarea libertatii individului. Din aceasta perspectiva, filosofii
liberalismului classic ( sec XVIII-XIX ) considera ca in relatia individului cu autoritatea social politica si cu
statul in deosebi, intotdeauna statul cauta sa limiteze libertatea individului, facnd un abuz de putere in
numele unor valori: dreptatea sociala, Bine colectiv statul intervine in societate si in spatial vietii private,
limitand libertatea individului. Liberalistii clasici, precum J.S. Mill redefines relatia individ-stat. el socoteste
ca nu individual se subordoneaza statului ci invers. Libertatea individuala nu trebuiie restrictionata in
numele niciunei valori morale sau politice. Libertatea individuala trebuie considerata valoarea suprema
care nu poate fi sacrificata. Liberalistii clasici cer iesirea statului din economie, culture, invatamant,
administratie, infrastructura, din toate subsistemele sociale. Ei nu merg pana acolo incat sa solutioneze
disponibilitatile statului. Statul are 2 functii sociale importante: e un aparator al libertatii individului, deci ii
protejeaza libertatea individului de posibilele abuzri ale altor oameni, protejand spatial vietii private. Mai
garanteaza drepturile si libertatiile natiunii de dusmanii din exterior. Pentru liberalistii clasici singurele
limite ale libertatii individului sunt cele din exteriorul omului, adica din stat. dupa ei, in subiectiviatea
omului nu intalnim obstacole care sa limiteze libertatea. Statul se poate retrage din societate pentru ca
pentru el, noua lume e un model perfect de societate, rationala, care poate functiona dupa mecanismele ei,
care nu produce fenomele negative, nici in politica, econimie, educatie. Chiar daca ar face acest lucru, acest
model perfect de societate are mecanisme firest de ,,vindecare a acestor problem. Preocuparea
liberalismului classic aseaza in centru problemelor libertatii, libertatea individuala si considera ca statul
trebuie sa se serveasca individul. In epoca Moderna sau Contemporana exista filosofi care argumenteaza ca
e gresit sa punem limitele libertatii umane pe seama unor factori externi, sociali, statali pentru ca omul
fiind imperfect, are in subiectivitatea lui posibile astfel de obstacole care pot sa ii limiteze sau sa ii anuleze
libertatea. Exponential e Arthur Schoppehouer. In ,,lumea ca vointa si reprezentare spune ca natura
umana se defineste prin vointa de a trai. Aceasta domina fiinta umana. Ea decida fara a consulta ratiunea.
Schoppenhouer o considera o vointa oarba, e atat de puternica incat domnia omul si ii anuleaza lubertatea,
rezulta ca nu suntem finite libere. El crede ca vointa de a trai are efecte distructive asupra omului: din
dorinta de a trai omul isi genreaza suferinta, neliniste. El nesfatuieste sa suspendam vointa de a trai si
recomanda sa folosim niste modele in acest sens. O prima redobandire a fericirii e eliberarea de vointa
aceasta prin arta pentru ca contemplarea estetica da starea de catharsis. Totusi, eliberarea e trecatoare. El
se indreapta asupra modelului ascetului crestin, care se elibereaza de tirania trebuintelor biologice ale
trului, dar si de aspiratile sociale, cufundat in meditatie, dobandeste o starea de inpacare. In final,
Schoppenhouer va promova ascetul budist pentru ca inclusive aici, cufundarea in Nirvana (eliberarea
omului de constrangerile lumii in care traieste, de atractiile ei neautentice). Schoppenhouer credea ca
ascetul budist se elibereaza iesind din lume, traind o viata austera in natura. Azi noi stim ca calugarul budist
isi elibereaza sufletul in societate. Si Schoppenhauer si budistii vad in vointa un element restrictiv al
libertatii. Prin opozitie, Nietzche (,,Vointa de putere) considera ca e o viata buna care da libertate omului
si e conditia pentru omul cu vointa tare de putere sa fie liber. Liberi sunt doar aristocratii lumii, pentru ei
sunt aristocratii vointei puterii. Sunt privati pe merit de libertate, robii, pentru ca au vointa slaba. Ideea
vointei ca factor de limitare a libertatii nu e o creatie originala a lui Schoppenhauer (exista si in budism si in
7

crestinism) si in filosofie (sec XVII Rene Descartes e convins ca vointa limiteaza libertatea individului, fiind
sursa cuvintelor false cu care operam noi, el spunea in lucrarea ,,Discurs asupra mtodei ca vointa impinge
ratiunea sa se pronunte asupra unor zone ale libertatii pe care nu le cunoastem. In sec XX, existentialismul
ateu adica J.P.Sartre considera ca s-a exagerat tare rolul constrangerii exterioare in limitarea libertatii
individuale pentru ca ele sunt doar conjuncturale pentru ca orice individ le poate depasi intotdeauna.
Pentru Sartre, avem o libertate absoulta, deci nimic nu ne constrange cand luam decizii pentru ca noi avem
la dispozitie o diversitate mare de metode de eliberare de sub tirania lor, chiar si in situatiile limita. Daca
decidem sa nu particiam la razboi, de exemplu, putem sa o facem prin sinucidere, dezertare etc. In situatiile
obisnuite de viata nu trebuie sa recurgem la mijloace extreme. Sartre spune ca omul are libertate absoluta,
ca a fi liber inseamna a alege, ca suntem condamnati la libertate, deci avem o responsabilitate absoluta nu
numai pentru faptele noastre, dar si pentru faptele celorlalti. Atat de liberi suntem incat existenta noastra
precede esenta noastra, deci noi putem si trebuie sa ne alegem natura umana.

Isaiah Berlin (1909-1997)
In lucrarea ,,Patru eseuri despre libertate, volumul de studiu din care retinem studiul ,,Doua concepte
de libertate, aici Berlin refundamenteaza diferentele dintre libertatea pozitiva si cea negativa. El se
intreaba daca analiza libertatii trebuie corelata cu problema constrangerii. Daca producem o astfel de
corelatie, am putea spune ca daca un om e constrans, fie isi pierde libertatea, fie ii este limitata libertatea.
Pe de alta parte, ar putea insemna si ca cel constrans isi pierde libertatea, pe cand cel care constrange, se
manifesta liber pentru ca il poate constrange pe celalalt. Sau, mai simplu, faptul ca un om constringe un
altul, limiteaza libertatea celui constrans si si libertatea celui care constrange. Berlin constata ca aproape
toti moralistii au facut elogiul libertatii. Intelesul libertatii e atat de cuprinzator incat la prima vedere putem
formula orice interpretarea liberatatii. In acest sens, el mai crede ca principalele definitii date libertatiisunt
cam 200. Dupa el nu toate sunt importante. El crede ca 2 intelesuri sunt fundamentale pentru ca au rol
decisive in istoria omului:
1. Primul inteles al libertatii e numit de el libertate negative. Libertatea negative pentru Berlin se exprima in
intrebarea: care e campul in interiorul caruia, subiectul sau un grup e lasat sa faca ceva, sa devina ceva, sa
fie ceva pentru ca e capabil sa faca, sa fie, sa devina ceva sau e lasat sa nu fca, sa nu fie, sa nu devina ceva.
2. Libertatea pozitiva se exprima intr-o intrebare: pe ce sau pe cine se bazeaza autorii care oblige pe cineva sa
faca sau sa devina ceva mai curand dect altceva? Intrebarile sunt diferite desi partial ne pot conduce la
acelasi raspuns. Berlin in filozofia politica e un adept al filosofiei liberare, neoliberare cu accente
ultraliberare de gandire. El eccentueaza asupra libertatii negative si pledeaza pentru retragerea cvasitotala
a statului din societate: cultura, economie, administratie pentru a meri acel camp al libertatii negative in
care indiviul e lasat sa faca sau sa fie sau sa devina ceva sau sa nu faca, sa nu fie, sa nu devina ceva in
funcite de interesle proprii si de potenta omului respectiv. Ca orice filosof liberal, el accepta o libertate
pozitiva, dar incearca sa precizeze riguros limit ape care statul nu trebie sa o depaseasca pentru a nuvila
spatial privat al individului sau gurpului uman. Tema aceasta nu este noua in filosofia politica liberara. O
gasim analizata in liberalismul classic si exprimata in opera lui J.S.Mill (1806-1873). Are o creatie
intelectuala de maxima complexitate pentru ca e socotit ca un remarcabil economist, logician, filosof,
istoric. Din lucrearile representative: ,,Un sistem de logica inductive si deductiva, ,,Principii de economie
politica, ,,Utilitarism, ,,Guvernarea representativa. Tema libertatii politice face obiectul eseului numit
,,Despre libertate, in care discuta posibilele restrictii sau limite ale libertatii politice. Teza cu care opereaza
el: singurul scop care indreptateste oamenii la ingerente in sfera libertatii e actiune a semenilor lor e
autoapararea. Singurul scop in care puterea politica se poate exercita asupra oricui, impotriva vointei acelui
8

om, e de a impiedica limitarea libertatii si intereselor celorlalti oameni. Autoritatea statului se poate
manifesta pentru a garanta libertatea tuturor indivizilor si pentru a preveni incalcarile ei de catre altii
pentur ca nici un bine fizic sau moral propriu nu e suficent ca motiv pentru a restriction libertatea celorlalti.
Insa, cineva nu poate fi obligat sa faca sau sa nu faca un lucru pentru ca ar fi mai bine sa se comporte altfel,
pentru ca daca ar face asta ar fi mai fericit, sau pentru ca e mai intelept sa faca altceva. Mill spune ca cel
putin in plan social politic valoarea suprema e libertatea individuala. Ea nu se satisfice de dragul altor valori:
fericire, bine, bunatate, intelepciune, etc. noi putem discuta cu o persoana, incercand sa o convingem sa fie
buna, inteleapta, dreapta, putem sa o mustram daca a gresit, putem sa o rugam sa faca binele, dreptatea,
dar nu o putem oliga sa faca ceva pentru ca ii limitam libertatea individuala care este valoarea suprema.
Trebuie sa descurajam comportamentul celor care fac rau celorlalti. Singurlui temei necesar si sufficient
care justifica interventia puterii politice in viata private si chiar limitarea libertatii individuale e sa
impiedicam acel individ sa faca rau, adica sa impiedicm nu sa limitam libertatea celorlalti. I rest, fiecare e
liber, independent, e suverant pe trupul si sufletul sau. Isi urmeaza binele propriu, cu o conditie: sa nu
incerce sa isi deposedeze semenii de libertatea lor. Faptul ca noi am intervene pentru ca acel om nu e
intelept si isi provoace rau nu justifica interventia aceasta pentru ca fiecare e paznicul propriei sanatati,
fericiri.nu trebuie sa invatam oamenii cum sa isi traiasca viata, pentru ca sunt finite libere care pot decide
asta. Mill crede ca cea mai importanta problema a libertatii politice e relatia individ-autoritatea statului, in
sensul ca trebuie sa limitam efficient autoritatea statului; dreptul ei de a interveni in viata individuala
pentru ca statul, in numele unor valori nobile: fericire, egalitate, sanatate, abuzeaza de propria-I forta si
subordoneaza indiviul unor anulari sau limitary ale libertatii. Trebuie sa socotim libertatea individuala si
garantarea spatiului privat al vietii individului, valoarea suprema. Atunci cand Mill crede ca statul nju
trebuie sa iasa complet din societate (eaparat si garantul libertatii individuale) el are grija sa nu creeze
ambiguitate care sa permita statului sa faca abuz de putere: statul trebuie sa iasa din cultura, economie,
dar pastrand 2 functii: ca aparator si garant al libertatii individuale in fata posibilelor incalcari ale
concetatenilor sais i ca garant si aparator al natiunii in fata posibililor dusmani exterior. In rest, fiecare
trebuie sa isi apere propriile interese, sa isi apere idealurile, sa le implineasca, daca nu, vatameaza
libertatea semenilor sai. Mill impinge granite libertatii individului foarte departe. Chiar daca nu foloseste
termenii, el dezvolta un discurs despre libertatea negative pentru ca ea se consacra prin noninterventia
statului in viata individului. Dezvolta si un discurs despre libertatea pozitiva cand accepta cele 2 functii ale
statului in societate. Aceasta viziune e esenta liberalismului clasic.

Jean Paul Sartre
Lucrari: ,,Imaginarul, ,,Idiotul familiei, ,,Caiete pentru o morala, ,,Fiinta si neantul, ,,Critica ratiunii
dialectice. Studiul car l-a consacrat pe Sartre e ,,Fiinta si neantul, cu precizarea ca aceasta cercetare cu
pretentie metafizica e preluata si nuantata in volumul ,,Critica ratiunii dialectice. Una din temele
imprtante ale studiului ,,Fiinta si neantul e tema responsabilitatii si libertatii absolute. Teza lui Sartre e
clara: oamenii sunt liberi in mod absolut, pentru ca a fi liber inseamna a allege. Alegerea umana nu
tolereaza constrangeri exterioare sau interioere, obiective sau subiective si chiar daca aceastea s-ar
manifesta, omul le poate face fata prin vointa autonoma, atunci putem spune ca omul e liber in mod
absolut. Libertatea e modul de a fi al finite umane. Sartre spune ca libertatea omului nu e un dar sau o
binefacere, pentru ca omul e ,,condamnat sa fie liber. Expresia de ,,a fi condamnat la libertate = specific
fiinite umane e faptul ca existent precede esenta, deci nu exista o esenta predeterminata a omului, cu care
acesta sa vina in lume, sa fie innascuta. Dimpottriva, omul se naste si apoi necosntrans isi construieste o
esenta proprie, si-o alege si o realizeaza. Astfel, a fi liber inseamna a allege si cum alegerea nu e ingradita,
atunci inseamna ca libertatea e absoluta, deci implica o responsabilitatea absoluta, iar omul e responsabil
de el insusi, de faptele sale, dar e responsabil si de toate alegerile si decizile semenilor lui. E absurd sa te
9

plangi de ceea ce ti se intampla tie, din moment ce nimeni nu a ales, decis sa faca ceva, sa traiasca ceva, sa
fie cumva. Responsabilitatea fiintei umane, nu e ceva ce omul ar putea sau nu accepta, ci e o consecinta
logica, a libertatii sale absolute. Tot ceea ce mi se intampla mie, se intampla prin mine insumi, deci nu
trebuie sa ma resemnez pentru ca imi apartin mie. Noi oamenii suntem la inaltimea a ceea ce ni se
intampla, meritam ce ni se intampla, pentru ca totul se intampla datorita alegerilor noastre, inclusiv cele
mai cumplite torturi, razboaie, nu creeaza o stare inumana de lucru. In viata omului, nu exista stari
inumane, pentru ca omul alege sa nu traiasca starea inumana si ar fugi de ea. Toate situatiile pe care le
traim, sunt ale omului pentru ca reprezinta imaginea liberei lui alegeri. La Sartre nu exista accidente,
evita societatile bruste care sa il antreneze pe om, fara voia lui. Daca omul e inrolat intr-un razboi, e a lui
pentru ca a dorit sa participe la el. Daca razboiul nu ar fi al lui, s-ar putea sustrage prin sinucidere sau
dezertare. Daca nu ma sustrag, atunci l-am ales din lasitate in fata opiniei publice pentru ca prefer alte
valori. Prefer sa fiu apreciat de ceilalti, stimat. Stima ar fi afectata daca acel om nu ar lua parte la acel
razboi. Daca omul in cauza pentru ca pretuieste stima familiei sale, merge in razboi, o face pentru ca a ales
intre a nu participa la razboi si stima concetatenilor sai; stima acestora. In toate situatiile din viata noastra,
e vorba de alegere, daca am preferat razboiul dezonoarei, tot ceea ce se petrece in razboi, e
responsabilitatea mea. De aceea individul e responsabil de ceea ce face el, dar si ceilalti in razboi. Pentru
Sartre, in situatiile limita sau noramle de viata, alegerea omului e neconstransa si pentru ca libertatea
inseamna a putea alege, rezulta ca noi oamenii in viata noastra suntem responsabili absolut, liberi absolut
si in relatie cu societatea, statul, semenii, dar si in relatie cu natura, cu Universul fizic.


John Locke (1632-1704)
Istoria filosofiei il retine pe Locke pentru contributia la epistomologie. El a fost considerat parintele
empirismului si senzualismului modern. Fiosoful a fost preocupat si de domeniul social, politic cu precizarea
ca exista o corelatie intre senzualismul si empirismul lui si filosofia politica, antropologia sa pentru ca Locke,
criticand rationalistii antici si moderni care credeau ca natura umana e predeterminata si in ea exista niste
idei innascute. Toate cunoasterile si adevarurile nostre nu se dobandesc de-alungul vietii, ci sunt innascute.
Lock spune ca omul la nastere e ,,tabula rasa adica o foaie alba de hartie nescrisa si ca devine ,,tabula
plena de-alungul vietii sale, cand prin experienta dobandeste cunostinte si isi construieste natura umana.
Pe acest temei antropologico-epistemologic, Locke produce o filosofie politica precizand ca defapt el e
reprezentat al contractualismului britanic. Ca orice filosof contractualist, Locke va crede ca exista o stare
naturala in care oamenii sunt absolut liberi si in care oamenii trebuie sa triasca doar in conformitate cu
natura, care e guvernata de legi. Legile izvorasc din legea divina. In starea naturala, omul e liber in
totalitate, dar el va fi obligat sa treaca la starea sociala. Isi prezinta conceptia lui politica in cateva lucrari
,,Scrisoare despre toleranta, ,,Doua tratate despre guvernarea civila. Asa cum sugereaza titlul, aici avem 2
studii mai ample despre guvernarea sociala. Consistent este cel de-al 2-lea : ,,Al doilea tratat despre
carmuire. Scrisoare despre toleranta. Aici incearca sa explice de ce oamenii au renuntat la starea naturala
in favoarea starii sociale. Explicatia e obligatorie la Locke, din moment ce nu credea ca Hobbes, ca omul e
rau de la natura. Trebuie sa renuntam la starea naturala, pentru ca altfel exista riscul ca oamenii sa se auto-
nimiceasca. Hobbes considera ca oamenii renunta la starea naturala pentru ca valoarea supravietuirii sau
dreptului la viata e cel mai important drept al omului, care in starea naturala nu poate fi satisfacut. Locke,
necrezand in faptul ca exista o natura umana rea si autodistructiva, trebuie sa explice de ce oamenii
renunta la starea naturala in care sunt absolut liberi si fericiti. Explicatia ganditorului britanic e relativ
complexa pentru ca pune renuntarea la starea naturalape seama unor factori obiectivi, exprimand ca si
Rousseau un determinism de tip geografic. Locke credea ca fenomele ostile omului (cutremure, inundatii
geruri) pun in pericol viata omului care nu se poate apara de ele, traind singur si izolat de semenii sai. De
10

aceea simte nevoia sa se alature celorlati oameni pentru a putea sa faca fata acestor fenomene ale naturii
care ii pericliteaza existenta. Pe de alta parte, Locke ne explica inclinarea omului de a renunta la starea
naturala in favoarea celei sociale prin factori subiectivi. Fiinta umana simte nevoia sa se alature celorlalti
oameni, sa formeze societatea. Daca ea exista deja, omul vrea sa i se alature, daca nu, atunci doreste sa se
alature celorlalti care vor sa construiasca o societate pentru ca vietuind imporeuna, oamenii respectivi isi
pot apara dreptul la viata, libertatea si proprietatea. Deci, in starea sociala omul isi apara mai usor dreptul
la proprietate. Locke vorbeste de 3 proprietati ale dreptatii:dreptul la viata, dreptul la libertate, dreptul de
posesiune. Locke crede ca dreptul de posesiune (dreptul de proprietate) trebuie sa se identifice cu dreptul
de proprietate funciara, dar precizeaza ca un individ ar trebui sa aiba in proprietatea sa doar acea suprafata
de teren pe care sa o munceasca cu familia sa, fara sa fie nevoit sa angajeze lucratori, pentru ca ar creea
inegalitati intre oameni. Scopul principal urmarit de oamenii care formeaza comunitatea, si care se supun
unei carmuiri, este dreptul la proprietate. Acest drept a provocat renuntarea la starea naturala si trecera
prin contract social la starea sociala pentru ca din punct de vedere al proprietatii, in starea naturala exista
foarte multe neajunsuri:
1. Lipseste o lege stabila si consecventa recunoscuta si acceptata prin consimtamantul oamenilor, care sa
apere proprietatea.
2. Lipseste un judecator cunoscut, recunoscut si impartial care sa rezulte toate disputele dintre oameni cu
privire la proprietate, in conformitate cu reglementarile acelei legi.
3. Lipseste putrerea de a aplica acea lege a proprietatii, pentru ca in starea naturala, chiar daca exista o
sentinta corecta, nu exista o institutie capabila sa o execute. Dreptul la proprietate (dreptul la viata,
fericire si posesiune etc.) nu e sufficient de bine aparat in starea naturala. E nevoie sa trecem la starea
sociala. Lock precizeaza ca trecerea e treptata pentru ca mai intai, indiviul formeaza familia, apoi
comunitatea, apoi statul. Odata construita societatea, omul trebuie sa renunte la anumite drepturi
dinstarea naturala. Renunta la egalitatea dintre ei si accepta sa se limiteze puterea lor si chiar libertatea
lor. Aceasta restrictive a puterii si libertatii natural nu e periculoasa pentru ca o societate demna nu
abuzeaza de puterea sa pentru ca statul (institutie creta prin contract social de catre oameni) nu se
intannde niciodata mai mult de binele colectiv. Aparitia statului si societatii si revenirea la contract
social are un effect benefic pentru ca protejeaza libertatea individului. Pentru aceasta, Lock
promoveaza o perspectiva optimista asupra societatii intru cat el considera ca statul, chiar daca
limiteaza libertatea absoluta din starea naturala, o apara mai bine din moment ce exista legi stabile,
institutii de aplicare a legii, judecatori impartiali. Conditia ar fi ca puterea in stat sa fie separate. La lock,
principiul puterii instat nu e sufucient de maturizat. El vorbeste de 2 puteri existente in stat: cea
legislative si cea executive, in care include si judecatorul si considera co monahul face parte din puterea
executive, fiind reprezentatul cel mai important; in plus, monarhul ar avea si functii de judecator. Lock
porneste de la situatii Marii Britanii din vremea sa, in care monarhul avea functia judecatoreasca si era
si capul Bisericii. Lock e promotorul tolerantei, dar considera ca un stat modern nu poate tolera 2 lucrui:
catolicismul, pentru ca are in centru mondial (papalitatea) care doreste controlul popoarelor, deci
catolicismul trebuie interzis. Ateismul, pentru ca Il neaga pe dumnezeu. In conducerea acestui stat, care
apara proprietatea se va putea pastra libertatea politica a omului.

Jean Jeaques Rousseau
Lucrari: ,,Discurs supra originii inegalitatii intre oameni, ,,Discurs asupra artelor si stiintelor, ,,Reveriile
unui hoinar singuratic , ,,Contractul social, ,,Emile, sau despre educatie. Roussau este exponentul
contractualismului modern care crede in existent starii natural. Spre deosebire de ceilalti contractualisti,
Rousseau e convins ca omul e bun de la natura., in starea lui naturala, omul traieste singur, saolitar, prin
11

padurile salbtice, nu e inzestrat cu limbajk articulat pentru c nu traieste cu semenii lui, e liber in mod
absolut. Singura lui preocupare e sa traioasca in conformitate cu leagea naturala lui Dumnezeu, care
guverneaza universul fizic. Omul fiind bun de la natura, nu pune in pericol echilibrul naturii si viata celorlalti
oameni. Va trebui totusi sa renunte la starea naturala. Renuntarea e generate de o multitudine de factori
obiectivi si subiectivi. Obiectivi: existent unui determinism geographic, adica omul solitary nu poate face
fata edzastrelor naturii, fiindui in pericol viata. Are tendinta de a se aduna inmpreuna cu semenii lui pentru
a putea supravietui. Subiectivi, omul se caracterizeaza prin cateva trasaturi importante ale suboiectivitatii
lui: nu suporta durerea si moartea sa, dar nici a semenilor lui. Fiindbun, aces tom se defineste prin iubire. E
vorba de iubirea de sine care se manifesta sic a iubire de altii. Acesti factori subiectivi il determina pe om sa
se apropie de semenii lui pentru a-si apara viata. Astfel se nasc comunitati umane prin contract social.
Omenirea renunta la starea naturala si intra in starea de barabrie. Aici, migratorul incepe sa se aseze pe un
teritoriu, pentru ca isi construieste arme, unelte, lucreaza pamantul, deci apare proprietatea privata. Acest
lucru il determina pe om sa inceapa sa se teama de semenii lui,, ii e frica ca va fi deposedat fortat de
semenii lui care nu au teren. Simte nevoia unui instrument puternic, numit Stat care sa ii apere
proprietatea. Astfel se face saltul la starea sociala, in care apare satul. Izvorul statului e proprietatea care
genereaza inegalitati intre oameni, exploatarea omului de catre om, produce nefericire, ingradirea libertatii
din starea naturala etc. in prima perioada a constructiei sale intelecuale , Rousseau e convins ca omul bun
de la natura si fericit, trecand la starea sociala, devine nefericit si isi pierde libertatea. Omul e bun de la
natura, dar societatea il alieneaza. Soutia ar fi sa se reintoarca la natura. Rousseau relizaeaza ca intoarcerea
la natura nu inseamna renuntarea la starea sociala, ci revenirea la starea ,,bunului salbatic. In cea de-a
doua perioada (contractualista) Rousseau dezvolta o perspectiva optimista asupra omului si a relatiei lui cu
societatea. Crede ca revenirea la starea naturala de libertate, fericire deplina se poate obtine in starea
sociala, cu conditia ca legile sociale care guverneaza statul, societatea sa izvorasca din Vointa Generala,
care e o vointa buna pentru ca e suma vointelor individului. E absurd sa crezi ca indivizii vor crea legi care sa
le faca rau. In masura in care legile sociale sau juridice sunt create de vointa generala si in masura in care
statul le respecta, le dezalienam si devenim liberi si fericiti precum in starea naturala. Sfera libertatii
individului este nelimitata in starea sociala, cu o singura restrictie care ne cere ca promovoarea libertatii
individului sa nu restranga libertatea semenilor lui. Ca fiinta buna, nu trebuie sa faci semenilor tai ce tie nu
ti-ar place sa ti se faca. Limita libertatii tale e acolo unde incepe libertatea celolalti. Statul, guvernat de legi
ale vointei generale, nu va face abuz de putere pentru ca in statul social, puterile sunt separate: legislative,
judecatoresti, executive. Ele sunt si egale intre ele, se pot supraveghea reciproc si se pot impiedica reciproc
sa abuzeze de forta lor. Principiul separarii puterilor in stat si al egalitatii de forta a puterii umane e creatia
lui Rousseau. El fusese foarte bine definit de Montesquieu. Contractul social solutioneaza o problema
fundamentala, gasind o forma de asociere a oamenilor care le permite sa apere persoana si bunurile
fiecaruia. Prin contract, oamenii decid sa se supuna doar lor insisi sis a ramana liberi ca in starea naturala.
Clauzele contractului sunt gandite astfel incat cea mai mica modificare le-ar face inutile si le-ar anula
efectele. Clauzele sunt aceleasi si recunoscute de toti oamenii. Daca contractual social e violat, atunci
fiecare individ se intoarce brusc la starea naturala, renunta la cea sociala si conventionala. Contractual are o
singura clauza care cere ca toti oamenii sa aiba conditii egale in societate, sa fie egali in fata legii, tuturor sa
li se respecte dreptul natural, astfel incat niciunul dintre indivizi nu are intentia sail incalce.





12

Benjamin Constant
Filosof roman, traieste, scrie si publica in Franta. Este considerat unul dintre cei mai remarcabili eseisti
si filosofi ai politicului din cultura franceza, dar si un important vizionar. In opera lui intalnim o
conceptie complexa despre ce inseamna libertatea politica a omului, care depaseste timpul sau, azi de
mare actualitate. Traieste intre anii 1767-1830. Lucrari ,,Despre forta guvernului actual al Frantei,
,,Memorii asupra celor 100 de zile, ,,Despre libertatea anticilorsi libertatea modernilor. Aici Constant
dezvolta o perspectiva istorica asupra libertatii, diferita de cea a contractualistilor. El nu e interest de
istoricitatea din punct de vedere al succesiunii starii naturale si sociale, ci il intereseaza istoricitatea din
perspectiva istoriei antichitatii si epocii moderne. El compara libertatea din perioada moderna cu cea
din antichitate. Esenta libertatii omului modern e dreptul lui de se supune exclusive legilor si de a nu se
supune vointei altui om sau grup de personae. Esenta regimului democratic sta in acest principiu
conform caruia toti oamenii sunt egali, se subordoneaza legilor, nu vointei oamenilor. Liertatea social-
politica e trtata de Benjamin foarte prcis pentru ca el stabileste continuturile libertatii politice.
Constant produce o definitie a libertatii politice prin enumarearea completa. Defapt, el ne enumera
drepturile si libertatile omului care insumate, formeaza libertatea politica. Pentru el, a fi liber din punct
de vedere politic si social, inseamna:
1. Sa te supui doar legilor, nu vointei abusive a altcuiva
2. Sa nu poti fi arestat, condamnat la moarte, maltratat pentru ca ai incalcat vointa arbitrara a altui om
sau grup
3. Dreptul la libertatea exprimata a gandirii si propriei opinii
4. Dreptul de a allege liber porofesia, ocupatia, si de a o practica
5. Dreptul de a dispune de proprietatea ta, pana la a putea abuza de ea
6. Dreptul de libertate a circulatiei fara aprobarea cuiva
7. Dreptul de a nu da socoteala de motivele actiunilor tale, nevoilor tale
8. Dreptul de a te asocial cu alti oameni pentru a discuta, pentreu a practica un anumit cult religios
9. Dreptul de a-ti petrece timpul dupa nevoile, inclinatiele tale
10. Dreptul de a influenta guvernantul, fie prin alegerea lui, a tuturor guvernantilor sau doar a anumitui
guvernant (aici Constant sustine ca puterea politica in epoca moderna trebuie sa se legitimeze prin
vot, nu prin drept ereditar) sau dreptul de a influenta guvernantul prin petitii, pe care guvernantul e
obligat sa le ia in considerare, sa raspunda la ele, putand fi sanctionat daca nu o face
Spre deosebire de libertateasocial-poitica a omului modern, omul antic isi exercita libertatea impreuna
cu semenii lui. In Antichitate, interesele sociale erau superioare celor interior, dreptatii, libertatii
individuale, de aceea, daca aparea contradictie intre dreptatea si libertatea individuala, trebuie sa
sacrificam dreptatea, libertatea, interesele individului. Libertatea omului antic inseamna libertatea sau
independent colectivitatii din care face parte, nu a individului. Libertatea si emocratia anticilor era
directa, nu reprezentativa. Ei isi exprimau vointa in ogara, direct pentru ca orice cetatean al Atenei, ca
om liber, putea sa isi exprime opinia si putea vota. Anticii, in viata publica, decideau pacea sau razboiul,
aprobarea sau respectarea alintelor cu strainii, votau legile, examinau acte, contracte, verificau
gestiunea magistratilor. Daca era cazul, il adducea in fata poporului, il condamnau sau il iertau. Toate
acestea formeaza libertatea social politica anticului. Aparent, ea e o forma ideala de libertate. Ea nu e
insa o libertate individuala. Nu e libertatea indiviuala, ci colectivitatea. El se subordoneaza total
colectivitatii sale. In Antichitate, nu au existat niciunul dintre drepturile omului modern. Toate actiunile
private, erau supravegheate. Libertatea de opinie, de a-ti allege religia, profesia, era un atrbut al
comunitatii. Daca un individ antic si-ar fi permis sa respinga religia colectivitatii sale pentru alta religie,
era considerate o crima care se sanctiona prin condamnare la moarte. Ex: unul din motivele invocate la
condamnarea lui SOcrate, e c nu ar fi crezut in zeii cetatii, ca i-ar fi negat, ar fi facut pacatul blasfemiei si
13

ca ar fi creat alti zei. Prin urmare, e condamnat si executat. Omul anticnu poate sa isi aleaga cultul,
accepta zeii si credintele colectivitatii. El nu are libertatea de a crede sau a nu crede, deci nu are
libertatea constiintei sale. Concluzia lui Constant este ca societatea umana e in continuu progres.
Directia evolutiei omului e ascendenta din moment ce omul modern se bucura de atatea drepturi si
libertati individuale.

Mircea Eliade
Nu este un filosof, dar ca istoric al religilor, a fost atras si de domeniul socialului, naturii umane. Este
interest de probarea libertatii pe care in perioada de maturitate o abordeaza din punctul de vedere al
filosofiei religilor demonstrand corect si cu argumente din istoria religilor ca nu doar marile
monoteisme cred in teoria liberului arbitru, conform careia desi Dumnezeu e atotputernic, omul e liber
pentru ca a fost daruit cu ratiune, care ii permite sa aleaga liber intre Bine si Rau, neconstrans nici
macar de Dumnezeu. Stim ca omul ar avea liber arbitru, pentru ca Dumnezeu e si o rationalitate
perfecta, care nuface gesture inutile, absurde. Dumnezeu nu l-a inzestrat gratis cu ratiune pe om, ci
pentru a putea sa aleaga intre Bine si Rau. Existenta ratiunii din om e argumentul forte pentru faptul ca
omul e liber, daruit cu liber arbitru. Si in religiile premonoteiste (politeiste, dualiste, mituri), oamenii au
liber arbitru si pentru ca Dumnezeu nu se teme ca omul alege intr-un mod, si daca alege asa, poate sa si
faptuiasca ce a decis pentru ca Dumnezeu nu se teme de faptele oamenilor pentru ca daca prin ceea ce
ar realiza omul, Dumnezeu ar interveni si ar impiedica acest lucru. Din punct de vedere religios, noi
suntem liberi dupa Eliade. Insa el are grija sa se ocupe si de libertate cu fapt social politic. Aceasta
aplicare asupra acestei teme se explica prin preocuparea intelectuala a lui Eliade din perioada lui de
formare ca elev si student al Universitatii din Bucuresti, in care magistrul sau era Nae ionescu. Eliade, ca
elev al liceului Sf. Sava si student al facultatii de filosofie din Bucuresti, era foarte implicat in viata
politica a Romaniei, dezvoltand o conceptie si o ideologie politica de dreptate foarte apropiata de
extrema dreapta romana, reprezentata de Garda De Fier. In 1936, publica in ziarul ,,Vremea un articol
despre sensul libertatii. Fiind preocupat cu ce inseamna cuvantul libertate pentru ca atunci si in
Romania si in Franta, era o tema centrala de studiu. El observa ca in sec XIX s-a accentut ca libertatea
individuala si s-au acordat multe drepturi gandirii si instinctelor individului. O definitie a libertatii
politice asa cum era conceputa in sec XIX, exprima: libertatea inseamna posibilitatea individului de a
avea cat mai multe drepturi si libertati in viata de zi cu zi. Aceasta trimitere a lui Eliade, reprezinta o
valorizare a conceptiei despre libertatea politica promovata de contractualismul si liberalismul classic.
Eliade nu e de acor cu acest punct de vedere, pentru ca apropierea lui de Ideologia de extrema dreapta,
nu poate pune accentul pe libertatea individuala, nu poate subordona statul individului, ci statul si
societatea subordoneaza individual. Dupa Eliade, liberatatea nu inseamna sa ai cat mai multe drepturi
ca individ, ci sa fii responsabil fata de tine: tu ca om esti stapana pe viata ta, pe orice act pe care il faci,
pe care il faci din decizia ta si esti responsabil de el in fata societatii. E o eroare dupa Eliade sa
consideram libertatea social-politica ca un summum de drepturi si libertati pentru ca aceasta libertate
definite enumerativa e una extrerioara, automata, e un fel de permis de libera circulatie in societate,
care iti permite sa nu risti nimic si sa nu te angajezi social si moral la nimic. El propune renuntarea la
perspectiva liberalismului clasic si contractualismului si sa acceptam ca un om liber e cel care raspunde
cu viata sa pentru orice actiune a sa. Dupa Eliade, responsabilitatea nu rezulta din libertate, pentru ca e
conditia libertatii. Ar putea fi liberi doar oamenii responsabili. Problema pe care el evita sa o analizeze
ar fi sa identificam instant juridical sau morala care sa decida daca un om e sa nu e responsabil de
faptele lui, pentru a deveni apoin liber. Riscul e ca defapt sa se concentreze toata puterea in mainile
cuiva care sa imparta lumea in oameni responsabili sau iresponsabili. Eliade deci, subordoneaza
individul statului si societatii. El respinge faptul ca adevarata libertate ar fi un cumul de drepturi pentru
14

ca drepturile nu sunt dobandite de indivizi, ci ii sunt darite de altii si ele nu il angajeaza la nimic. El
propune sa fim liberi, doar daca suntem responsabili. Eliade are orgoliul marelui creator, prozator, de
aceea, ca orice creator, cand vorbeste de responsabilitate, nu se gandeste in primul rand la
responsabilitatea fata de semeni, ci fata de el. Pentru el, e responsabil omul care isi dezvolta facultatile
creative, se biectivizeaza in creatii de mare valoare, devine un creator important. Din acest punct de
vedere, oamenii se impart in cei care isi rateaza viata pentru ca nu si-ar valorize facultatile creative din
ei, si cei care sunt responsabili pentru ca au creat o oper valoroasa. El crede ca epocile istorice care
eaga acest sens al libertatii, care inseamna responsabilitatea fata de tine adica implinirea destinului au
fost cele mai risipitoare, pentru ca au dat un numar mare de ratati. Crede ca epoca moderna e un
exemplu tipic pentru a cultiva teama omului de responsabilitate si l-a indoctrinat facuandu-l sa
confunde libertatea cu drepturile exterioare. Concluzia lui, e ca singura valoare pe care ne-o da epoca
moderna, e dreptul de a fi liber, dar nu asa cum au inteles modernii libertatea, ca o insumare de
drepturi exterioare, ci ca responsabilitate fata de tine, de destinul tau creator, nu ca drept la fericire,
viata, prosperiate etc. eliade produce o perspectiva care incearca sa armonizeze conceptiile liberare cu
ideologia de dreptate, pentru ca accepta ca cel mai important drept al omului e libertatea, dar propune
o libertate ca respect fata de implinirea destinului nostrum creator. Responsabilitatea inseamna si a-ti
face datoria fata de societatea in care traieti. Eliade paraseste in 1941 tara pentru totdeauna. Lucrari
fundamentale: ,,Sacrul si profanul, ,,Tratatul de istorie a credintelor religioase, ,,Istoria credintelor si
ideilor religioase, ,, De la Zamolxes la Gingis-Han.

15

Dreptate si egalitate

Problema dreptatii este corelata cu problema relatiilor dintre individ si comunitate, individ si societate, individ
si stat si poate fi analizata din doua puncte de vedere:
1. Din perspectiva libertatii individului
2. Din perspectiva autoritatii- ea depinde de modul in care noi concepem relatia individului cu autoritatea
social-politica, pentru ca in functie de relatia individ-autoritate rezolvam problema dreptatii, egalitatii;
in functie de aceasta relatie se poate vorbi de dreptate sau nedreptate.
Dreptatea este tratata din mai multe puncte de vedere in functie de modul in care filosofii au corelat-o cu:
1. Filosofi care au analizat libertatea din perspectiva originii ei. Daca vor lamuri de unde izvoraste
dreptatea, care este originea sa, atunci vor putea explica natura dreapta si dreptatea.
2. Filosofi care cred ca nu trebuie sa corelam dreptatea cu originea ei, ci cu intelesul, sensul ei. Modul in
care folosim dreptatea in diferite subsisteme sociale: politic, economic, juridic, moral. Natura dreptatii
si explicatia ei deriva din utilizarea ei in societate.
3. Pentru a intelege dreptatea trebuie sa pornim de la modul in care putem aplica dreptatea intr-o
comunitate: de la legile, regulile si normele ce trebuie respectate pentru ca societatea sa fie dreapta.
Originea dreptatii
Incercarea de a explica dreptatea in functie de origine este relative veche pentru ca o gasim deja enuntata la
sfarsitul secolului 5, inceputul secolului 4, in filosofia lui Socrate.
Socrate a fost un ganditor, un filosof eminamente oral. Nu avem de la acest filosof o opera scrisa. Conceptia
lui filosofica o cunoastem in functie de modul in care ne-a fost prezentata, redata de elevii, discipolii sai. Cel
mai celebru continuator al sau este Platon. Opera lui este o sursa esentiala pentru cunoasterea filosofiei lui
Socrate. Plato nisi scrie cele mai multe lucrari sub forma dialogurilor. In ele, de cele mai multe ori, personajul
principal este Socrate. Folosit ca personaj de catre Platon, Socrate exprima frecvent conceptia lui Platon.
Trebuie sa corelam ceea ce ne spune Platon ca ar fi spus Socrate cu relatarile altor ganditori clasici. Prin opera
lui Platon si a altor filosofi: Diogenes Laertias (lucrarea lui fundamentala este: Despre vietile si doctrinele
filosofilor) aflam ca Socrate este un filosof rationalist care crede ca exista o natura umana rationala
predeterminata, cu care omul vine in lume. Natura umana nu este dobandita ci mostenita. In plus, Socrate
crede ca omul este bun si moral prin natura lui umana, el are un simt innascut al dreptatii si al binelui, de
aceea omul prefer dreptatea, binele, el incearca sa se poarte drept si bine. Cu toate acestea, de multe ori
comportamentul omului este rau si nedrept. Socrate explica raul si nedreptatea prin cause epistemologice.
Necunoasterea adevarului genereaza raul si nedreptatea din lume. Calea spre moralitate si dreptate este
cunoasterea adevarului. Daca stim acest lucru, pentru a nu ne contrazice natura umana buna si dreapta,
intelept ar fi ca uneori sa suportam nedreptatea, raul, decat sa actionam noi insine nedrept cu semenii nostril.
Drumul este cunoasterea adevarului prin autocunoastere. Dupa Socrate ne nastem cu toate cunostintele si
adevarurile in ratiunea noastra, deci a cunoaste inseamna sa ne autocunoastem. Sfatul lui Socrate conform
caruia uneori mai bine acceptam nedreptatea decat sa o practicam pentru ca altfel iti incalci natura umana
buna si dreapta, il repsecta el insusi, pentru ca este ferm convins ca in procesul sau, condamnarea lui este
nedreapta, dar prefer sa moara decat sa raspunda unei nedreptati cu o alta nedreptate. Lui Socrate i se
creeaza niste conditii favorabile de evadare din puscarie si exilare din Atena, dar Socrate refuza acest lucru
pentru ca ar fi nedrept, pentru ca este drept ca individual sa se supuna normelor, legilor, deciziei cetatii sale,
chiar daca este gresita. Trebuie sa o accepte ca atara. Filosoful grec chiar se straduieste sa creeze o metoda
16

prin care individul se autocunoaste=> metoda MAIEUTICA (arta masinii intelectuale). Omul trebuie sa caute in
el insusi cunoasterea si adevarul, pentru ca prin aceasta se autocunoaste si cunoaste si lumea din afara lui; in
acelasi timp este consecvent cu sine insusi pentru ca poate sa actioneze in conformitate cu natura lui rationala
dreapta si buna, pe care o respecta.
2. In acest timp, in Atena s-a format o scoala filozofica, scoala Sofista. Creatorul ei este Protagoras. Intre
Socrate si Sofisti a avut loc o polemica foarte intensa care a marcat filosofia lui Socrate dar si filosofia
sofista. Sofistii sunt filosofii importanti pentru ca si ei ca si Socrate atrag atentia ca in centrul cercetarii
filosofice trebuie sa stea omul. Protagoras spune: ,,omul este masura tuturor lucrurilor. Socrate nu
este de accord cu filosofii sofisti, pentru ca ganditorii din aceasta scoala pentru prima data in istorie isi
castiga existenta cerand bani pentru lectiile lor de filosofie. Pe de alta parte, sofistii invatau tinerii din
lumea intreaga arta argumentarii pentru ca tinerii daca doreau sa intre in politica, trebuiau sa fie buni
oratori. Sofistii ii invata diferite tehnici de argumentare, astfel incat sa poata argumenta o idee ca fiind
adevarata sau falsa, in functie de interesele lor politice, sociale etc. Acest lucru nu este acceptat de
Socrate, pentru ca se relativizeaza mult prea usor adevarul care dupa Socrate este absolut, adica unic,
acelasi, valabil oriunde, oricand, pentru oricine. Aceasta relativizare i se pare lui Socrate a fi echivalenta
cu disolutia adevarului. Din aceste doua cauze Socrate se refera in termeni peiorativi la sofisti. Le
respinge atitudinea sociala si morala. Acest mod va fi preluat de Platon, apoi de Aristotel, care ii
contrazic pe sofisti intr-o maniera foarte stralucita, astfel incat sofistul a deveni prototipul ganditorului
penibil capabil sa explice orice in functie de interesele meschine, dar incapabil sa cunoasca adevarul.
Reabilitarea sofistilor se va face in sec XIX, cand se va redescoperi valoarea acestei scoli filosofice.
Sofistii devolta o alta teorie despre om, dreptate, izvorul dreptatii care apare inclus in dialogul lui
Platon ,,Republica, prin intermediul lui Glaucon; nu stim exact cine a fost acest Glaucon; unii istorici ai
filosofiei spun ca a fost chiar fratele lui Platon, altii spun ca a fost unchiul lui, dar majoritatea sustin ca
ar fi fost un negustor din Atena, in pravalia caruia obisnuiau sa se adune filosofii si sa disute. Important
este ca acest Glaucon expima punctual de vedere sofist despre originea dreptatii. El sustine ca
dreptatea este o simpla conventie sociala pentru ca natura umana nu este buna sau dreapta din
nasterea omului. Omul prefer dreptatea in locul nedreptatii pentru ca se teme ca va fi pedepsit daca va
incalca legile, normele, principile juridice si morale dupa care se conduce acea societate. Omul prin
natura lui umana ester au si nedrept pentru ca omul are in el insusi nevoia, trebuinta de a avea mai
multa putere, glorie, iubire, bani. Acest mai mult se opbine luand de la semenii nostril aceste valori.
Glaucon sustine ca daca ar disparea frica omului de sanctiunile care I se aplica daca incalca legile si
normele sociale care sunt niste simple conventii ale societatii, atunci toti oamenii s-ar purta nedrept si
rau. Platon il pune pe Glaucon sa foloseasca mitul lui Gyges (frecvent in opera lui Platon vom constata
utilizarea mitului de catre filosofi. Uneori ca punct de analiza pentru lansarea uneio teorii filosofice,
alteori el utilizeaza mitul ca argument pentru o teorie, teza, deoarece Platon are grija sainvoce mituri in
care grecii credeau, incat mitul devine argument. In aceasta situatiue se utilizeaza si mitul lui Gyges.
Gyges era un pastor aflat in slujba regelui Lidiei. Era celebru in lumea lui pentru bunatate, spirit de
dreptate si viata sobra si austere pe care o traia. In una din zile se afla la pascut cu oile pe un camp
cand incepe o mare furtuna ce crapa o prapastie in pamant. Curios, Gyges coboara in ea si acolo
intalneste comori pe care niciodata nu si le-ar fi putut imagina. Gyges nu este atras de banii de aur, de
bijuteriile de aur, deci nu ia nimic. Apoi, avanseaza si da de un cal de tabla cu multiple usi de intrare si
iesire. Gyges intra in burta lui unde intalneste un urias mort care are un inel pe deget. Gyges ia acel
inel, nu pentru valoarea lui materiala, ci pentru ca sa poata proba celorlati pastori adevarul. Paraseste
prapastia si seara participa la un sfat al pastorilor care alcatuieste delegatia ce va duce regelui darurile.
Gyges se joaca cu inelul de pe degetul lui, si observa ca daca il roteste spre interiorul corpului lui,
acesta devine invizibil, iar daca il roteste spre exterior, devine vizibil din nou. Din acest moment, Gyges
17

devine rau si nedrept pentru ca forta inelului il ridica deasupra legii. Nu se mai teme de sanctiuni. Se
degradeaza moral din ce in ce mai mult.Nu mai este omul bun si drept care respecta legea, normele
morale juridice, ci se include fara asentimentul celorlalti pastori in delegatia care mergea la palatalu
regal, facandu-se invizibil. Ajuns in palatal regal, nu-l va parasi deodata cu ceilalti, ci ramane acolo
folosindu-se de invizibilitatea lui si ajunge sa insele si mai mult pentru ca, spune mitul, va intretine o
relatie adultera cu regina si apoi inpreuna il lucid pe rege. In final preia tronul.
Concluzia este ca daca ar exista 2 oameni, unul bun si drept si unul rau sau nedrept, dar daca cei 2 s-ar
putea situa deasupra legii, ar stii ca nu pot fi pedepsiti dupa faptele lor, ci ca in egala masura vor prefer
sa fie nedrepti si rai pentru ca nedreptatea este mai avantajoasa decat dreptatea si pentru ca natura
umnana se defineste prin nevoia de a avea mai multa putere, glorie, iubire, bani. Toate astea se pot lua
doar de la semeni, purtandu-ne nedrept. Omul, dupa sofisti, nu este bun si drept de la natura, nu are
un simt inascut al binelui, dar prefer dreptatea nedreptatii, binele raul, printr-o conventie sociala
exprimata prin legi jurdice care il obliga sa faca asta pentru ca altfel va fi pedepsit. Izvorul nedreptatii
nu e natura umana, ci intr-o conventie social ape care societatea a creat-o pentru a se putea supravieti,
pentru ca oamenii sa nu se distruga reciproc.
3. Platon
Platon dezvolta o teorie asupra originii dreptatii, apropiata cumva de cea a lui Socrate. Platon fiind un
ganditor rationalist, care credea in existent unei nature umane predeterminate, cu care noi venim in
lume. Aceasta natura umana predeterminata, are in sine valorile de bine si dreptate, izvorul dreptatii s-
ar situa in natura omului, in ethosul uman, rezulta ca omul ar avea un simt innascut al dreptatii si
binelui. Platon construiste un system rational mult mai comlex si mai coomplicat ca a lui Socrate, bazat
pe conceptia lui ontologica. Dupa Platon, Cosmosul este situate pe 2 lumi: lumea inteligibila (noologica)
si lumea sensibila. Lumea inteligibila la Platon este populate cu idei, forme arhetipale. Aceste idei sunt
necreate, nepieritoare, perfecte, vesnice, si au o forta demiurgica. Exista tot atatea idei, cate categorii
de lucruri, relatii, proprietati exista in lumea sensibila. Lumea sensibila e formata din obiecte,
fenomene, proprietati, insusiri, fiinte care se nasc si mor, sunt imperfect, material, trecatoare. Lucrurile
lumii sensibile din care face parte si omul, se nasc pentru ca lumea sensibila este atrasa la lumea
inteligibila de un principiu, o forta magnetica numita dragoste sau iubire, rezulta ca lumea sensibila si
lucrurile ei se nasc pe baza participarii la lumea inteligibila. De exemplu, omul se naste pentru ca
participa la ideea de Om; Albina se naste pentru ca apartine la Ideea de Albina; Faptele bune sunt
bune, pentru ca participa la Ideea de Bine; lucrurile frumoase sunt frumoase pntru ca participa la Ideea
de Frumos etc. Plato nisi da seama ca in lumea inteligibila exista un numar asa de mare de forme
arhetipale incat exista riscul ca in lumea perfecta si inteligibila sa existe haos, dezordine, care sa strice
perfectiunea. De aceea, Platon pentru a pastra armonia lumii inteligibile, ierarhizeaza ideeile din lumea
aceasta, socotind ca exista o idee suprema: Ideea de Bine, care este regent acestei lumi, coordoneaza
aceasta lume, da armonie. Platon a lucrat foarte mult cu principiul participarii, dar niciodata nu l-a
explicat temeinic. Avea nevoie de el pentru a arata cum se naste lumea sensibila, din cea inteligibila.
Aceasta cosmologie platonica va face cariera in crestinism, pentru ca filozofiile crestine, medievale,
moderne, contemporane sunt fie neo-platonice, fie neo-aristotelice. Filozofia lui Platon va fi folosita
pentru prima data consistent si coherent pentru a argumenta doctrina crestinade catre Plotin in
lucrarea ,,Enneade. Demersul acesta va continua in crestinismul apusean si bizantin (Augustin). Azi
putem spune ca intreg crestinismul catholic sustine ca Dumnezeu a creat Universul fizic, lumea animal,
vegetala, umana , prin participarea la lumea divina. De aceea, spune Augustin, in ,, Confesiuni ca
oricare entitate materiala din lumea sensibila, s-ar afla un mic graunte de divinitate. Crestinismul
ortodox inca din sec V d.Hr. nu va accepta ideea ca Dumnezeu creeaza universul pe baza principiului
participarii, ci prin principiul emanatiei divine.
18

Platon construieste pe aceasta ontologie si cosmologie a sa o epistemologie in care spune ca sufletul
inainte de a se intrupa in oameni a cunoscut o etapa sau o faza primordiala de suflet cosmic, care
migreaza prin cosmos si vine la un moment dat cu lumea inteligibila. Intai cunoaste lumea si ideile
arhetipale si ulterior se intrupeaza in oameni. Sufletul aduce cu sine inclusiv acele forme arhetipale pe
care le-a cunoscut: ideea de bine, dreptate, frumos etc. Platon, ca si Socrate, crede ca originea raului si
nedreptatii nu se situeaza in natura umana, in sufletul omenesc, ci izvoraste din ignoranta. Omul nu
cunoaste sufficient de mult sau chiar deloc ideile arhetipale din sufletul lui, pentru ca acestea sunt in
sufletul omului si vin in om odata cu intruparea saufletului in corp, ele predetermina omul, dar stau in
intelectul uman, adormite. Noi va trebui sa le cunoastem, cunoscand ideile ajungem nu doar la adevar
ci devenim buni si drepti, dinminuand cantitatea de rau din lume. Un foarte important istoric al
filozofiei, Willhelm Windelband, numeste perioada clasica a folozofiei grecesti (sf sec V-IV i.Hr.)
luminismul grec si demonstreaza corect ca acest curent , ca luminismul nu s-a nascut in sec XVIII, ci in
antichitate, din moment ce cunoasterea adevarului, luminarea prin cunoasterea adevarului face din
fiecare om o fiinta buna si dreapta si din omenire un loc mai bun.
4. J.J. Rousseau si I.Kant credeau in epoca moderna, ca dreptatea este specifica naturii umane, ca si
binele. Rousseau spune ca omul starii natural, solitary, fara limbaj articulat, liber si fericit in mod
absolut este bun si drept de la natura, deci toti oamenii au un simt innascut al binelui si dreptatii, omul
preferaa dreptatea nedreptatii, binele raului. Kant aseaza izvorul dreptatii in natura umana dar in
ratiunea practica a omului. Aceasta ratiune care creeaza valori, principii, norme si maxime morale, care
arata omului ce este bine sau drept, bine sau rau si ii cere omului sa isi traiasca viata dupa maxima si
imperativul categoric ,,Fa-ti datoria!!!. Dupa ei, dreptatea este o valoare universala si necesara si e o
parte constitutiva a firii omenesti: omul este bun si drept de la natura, fie pentru ca are un simt
innascut al dreptatii care izvoraste din iubirea de sine, dezvoltata in prealabil de ceilalti, fie ca la Kant:
firea noastra e dreeapta pentru ca avem o ratiune practica.
5. Augustin crede si el ca dreptatea este o valoare universal si necesara, dar desi e influentat de Platon, el
va gandi ca un filozof si teolog crestin. Izvorul dreptatii si binelui din viata omului nu e natura umana ci
Dumnezeu. Dretatea si binele e exteriaora naturii umane, are o sursa transcendenta. Augustin, ca toti
marii filozofi si teologi monoteisti, este adeptul Deismului.
Dupa sofisti, dreptatea nu este o valoare necesara sau universal, nu isi are sursa in natura umana, dar
nici intr-o entitate transcendenta, ci este o simpla conventie social ape care oamenii trebuie sa o
respecte de teama sanctiunilor ce li se aplica daca le incalca (vezi mitul lui Gyges). Pe aceeasi linie de
gandire, va merge si J.S.Mill, care crede ca dreptatea nu izvoraste din natura umana, nu are o sursa
transcendenta, ci este o conventie sociala care se respecta nu din teama omului de sanctiunea care I s-
ar putea aplica daca incalca legea, ci dion dorinta de a pedepsii pe ceilalti oameni care le incalca,
pentru ca omul este egoist si egocentric. El acuz incalcarea legilor la semenii sai, dorind sa-I
sanctioneze, dar nu acuza nedreptatea in comportamentul lui, si nu doreste sa fie sanctionat, dar este
bine si asa deoarece este sufiocient ca semenii nostrii sa doreasca sa ne pedepseasca pe noi si noi sa
dorim sa ii pedepsim pee i daca se poate nedrept, pentru ca omenirea sa fie drepta.


2 .Sensurile dreptatii
Exista mai multe intelesuri ale conceptului de ,,dreptate.
1. Sensul cotidian-> are ca referentiar legea juridical care spune ca a fi drept inseamna sa
respectam legea juridical care guverneaza in societate, dar si alte situatii de viata care nu au nici
o legatura cu sistemul juridic. In mod categoric, a fi drept inseamna sa-ti respecti promisiunile,
19

sa fi impartial, echitabil in relatie cu semenii tai, chiar daca aceasta relatie nu este reglementata
juridic.
2. Intelesurile cotidiene ale dreptatii au fost preluate in filozofia politica si folosite pentru a
intemeia un concept de dreptate pe criteriul modului de aplicare a legii. Decidem daca un
comportament individual sau o societate este dreapta in functie de modul in care se aplica legile
juridice, economice, politice, sociale care o guverneaza. Acest inteles al dreptatii, intemeiat pe
modalitatea de aplicare a legii a facut si face cariera in filozofia politica, generand mai multe
perspective qasupra dreptatii:
a) Dreptatea ca dreptate procedural -> filozofii care exprima acest punct de vedere considera
co lume este dreapta, daca se respecta legile care o guverneaza, si aceste legi sunt aplicate
correct, pentru ca dupa cum spunea F. Hayek, daca respectam legil ce guverneaza
societatea, si daca le aplicam correct, atunci rezultatul este dreptatea. Exponentii dreptatii
procedural, nu se refera doar la legile juridice, ci iau in calcul sip e cele politice, economice,
sociale, care guverneaza acea societate. Aceasta conceptie are vulnerabilitatile sale, pentru
ca nu poate solution problem ca:
1. Ce se intampla daca legea care o aplicam corect, este ea insasi nedreapta? Aplicarea corecta
a legii nedrepte, mai poate genera dreptate? Aceasta intrebare este retorica, pentru ca daca
aplicam correct legea nedreapta, creem nedreptate. Ex: daca in Antichitate sau in Evul
Mediu se aplica o lege sociala conform careia oamenii nu sunt egali de la natura, unii se nasc
stapani, altii sclavi, putand fi vanduti, cumparati, ucisi, fara ca stapanii sa dea socoteala,
atunci aplicarea legii poate genera nedreptate.
In Epoca contemporana, in regimurile totalitare, prin lege juridical erau interzise anumite
culte religioase rezulta ca daca aplicam si respectam legea, nedreptateam acel cult.
2. Ce se intampla daca legea pe care trebuie sa o respectam este dreapta, dar noi o aplicam
incorrect? Intrebarea este si aici retorica pentru ca aplicarea incorecta a legii duce la
nedreptate. Ex: societatea capitalista s-a construit si funcioneaza pe principiul meritocratiei.
Daca acceptam ca aceasta lege e dreapta, dar o aplicam incorrect datorita unor interese
subiective, sau necunoasterii legii, atunci vom produce nedreptate.
3. Exista si posibilitatea ca legea sa fie dreapta, aplicata correct, si cu toate acstea sa genereze
efecte nedorie, sau sa ofere oamenilor sanse inegale in viata. Ex: daca vom aplica legile
corecteale pietei: legea cererii si a ofertei, concurentei, pretului etc., in mod correct, efectul
e ca apar ingealitati sociale, economice, politice intre oameni, mari nedreptati pentru ca prin
mecanismul acestor legi unii oameni care contribuie foarte putin sau chiar deloc la buna
starea si procesul societatii, primesc din avutia societatii o parte mult mai mare decat unii
oameni care contribuie in mod esenstial si decisiv la binele si proresul societatii, omenirii. Ex:
in lumea capitalului, un negustor de success aplicand legile sociale, ia o parte mult mai mare
decat un filozof, un poate, un sociology, un om de stiinta un teolog, desi ei aduc progress.
Aplicand correct legea dreapta, puteam genera legi nedrepte. Plecand de la aceste observatii
critice, s-a nascut o tendinta in epoca contemporana, conform careia omul nu trebuie sa
accepte legile cu obedienta asa cum sunt ele, dinpotriva: daca este convins ca ele sunt
nedrepte trebuie sa incerce sa le schimbe, sau daca legile drepte sunt aplicate nedrept,
trebuie sa schimbe modul de aplicare a legii. Si cand legea e dreapta si aplicata drept, dar
efectele sunt nedorite, trebuie sa schimbe legea, pentru ca nu e perfecta, dar e perfectibila.
Schimbarea aceasta nu trebuie sa fie una violenta (revolutii sociale). Adeptii acestui punct de
vedere resping orientarea conflictualista, pe care o fundamenteaza K. Max si Fr. Engels. Ei
sustin ca progresul social si schimbarea nedreptatii in dreptate izvoraste din lupta de clasa si
se realizeaza prin revolta armata. Reprezentantii acestui punct de vedere (non-conflictualist)
20

cred ca se poate schimba dreptatea cu nedreptatea pe cale pasnica, numita nesupunere
civica. Cei doi mari teoreticieni: H. Toreau (sec. xix) si Mahatma (marele suflet) Gandhi (sec.
xx). Fata de problematica egalitatii de sansa, atitudinea filosofilor difera. Unii sustin
dreptatea procedurala. Ei cred ca este suficinet ca legea dreapta sa fie aplicata correct,
pentru ca sa avem o lume dreapta si chiar daca efectele aplicarii ar fi inegalitatiile de sansa a
oamenilor, nu trebuie sa renuntam la aplicarea lor (legilor egale si impartiale) pentru ca
important e ca oamenii sa fie egali in fata legii, nu sansele sa fie egale. Alti filozofi considera
aceasta perspectiva ca fiind gresita, ca legea este dreapta daca creaza egalitate de sanse in
fata tuturor oamenilor. Ganditorii formeaza o perspectiva care introduce un al doilea sens al
dreptatii: dreptatea sociala. Reprezentatii ei cred ca legea trebuie corectata , completata cu
ajutorul unor principii morale pentru a asigura tuturor oamenilor un nivel decent de trai
pentru a-i putea asista social si a-i ajuta pe cei defavorizati. Pentru a realiza astfel de scopuri,
statul trebui sa fie puternic si bogat pentru ca are nevoie de multe resurse si forta de a
intervene in societate distribuin el insusi resurse pentru a corecta efectele negative ale
acestei legi. Aparent, acest punct de vedereal dreptatii sociale e si moral si dezirabil, dar
contine in el un pericol foarte mare: statul ca instanta a judecarii egalitatilor de sansa si de
repartizare a resurselor, in numele egalitatii si libertatii de sanse ar putea intervene in viata
individului, limitandu-I sau chiar anulandu-i libertatea, in numele unui bine colectiv
bunastarii individuale, statul va putea abuza de puterea sa, instituind un regim autoritar,
samavolnic, adica in numele egalitatii si dreptatii sociale, de fapt se distruge orice dreptate
sociala. Nu topti adeptii dreptatii sociale gandesc la fel de platonic si nediferentiat. Din
potriva, exista niste diferenta marcante intre ei, care genereaza adevarate tendinte
filozofice:

1. Teoria dreptatii ca merit (meritocratia), lansata de Aristotel (sec IV i.E.n.)
Aristotel se inscrie in conceptul de dreptate pe care anticii greci l-au folosit. Dreptatea la greci este in
concept mai larg; el apare pentru prima data la poetii gnomici care in opera lor gasim sentinte, maxime,
reflexii morale, cugetari, zicatori. Unul dintre cei mai cunoscuti poeti gnomici este TEOGONIS. Pentru acesti
poeti, dreptatea nu este o virtute ca oricare alta ci este suma tuturor virtutilor. Acest punct de vedere va fi
preluat in filosofia sistematica, folosit si dezvoltat de Platon care credea ca dreptatea inseamna sa faci ceva
care este specific omului. Sa indeplinesti o functie specifica omului si pentru ca sufletul omenesc la Platon
are 3 parti: partea apetenta, partea pasionala si partea rationala, rezulta ca dreptatea inseamna ca fiecare
parte a acestui suflet sa-si poata indeplini functia specifica si prin educare intelectuala fiecare parte a
sufletului sa ajunga la un anumit nivel de virtute. Prin educarea partii apetente omul trebuie sa ajunga la
virtutea cumpatarii, prin educarea partii pasionale omul trebuie sa ajunga la virtutea curajului, prin
educarea partii rationale omul trebuie sa ajunga la virtutea intelepciunii. Daca aceste functii ale celor 3
parti ale sufletului: partea apetenta are functia de nutritive pentru ca ea caracterizeaza o anumita categorie
de oameni-> negustorii si agricultorii liberi care in polisul grecesc trebuie sa produca bunurile necesare
satisfacerii trebuintelor biologice ale tuturor cetatenilor; pentru ca partii pasionale ii corespunde virtutea
curajului care caracterizeaza militarii care au in societate functia de a apara cetatea; pentru ca partea
rationala vizeaza intelepciunea care caracterizeaza filosofii care au in societate functia de a conduce
cetatea=> daca sufletul isi indeplineste aceste functii carora in plan social le corespunde niste clase sociale
anume, din sinteza implinirii acestor functii si a celor 3 virtuti se naste dreptatea. Pentru Platon, dreptatea
este virtutea virtutilor si izvoraste din armonia sufletului cu el insusi.
Teoria dreptatii va fi reluata si prezentata mult mai profund, analizata de Aristotel care
creeaza o conceptie originala asupra dreptatii. Introduce o distinctive pe care si astazi o
21

acceptam in filosofie si in practica juridica. El observa ca dreptatea are 2 sensuri care se
juxtapun:
1. Dreptatea este o virtute foarte complexa care daca se manifesta in toata complexitatea
sa atunci a fi drept= a fi just.
2. Dreptatea nu este o virtute complexa, o sinteza a tuturor virtutilor ci este o virtute
speciala care vizeaza raporturile interumane. Analizata ca virtute speciala care vizeaza
reglementarea raporturilor interumane, dreptatea are alte 2 intelesuri diferite:
a. Dreptatea distributive reprezinta modul in care trebuie repartizate bunurile, valorile intr-
o societate. Ea incearca sa fixeze principiul in functie de care trebuie sa alocam aceste
bunuri sau valori de care dispune o comunitate. Aristotel crede ca singurul principiu ce
trebuie luat in calcul este meritul persoanei respective.
b. Dreptatea ca virtute specifica inseamna deptate SINALAGMATICA, adica dreptate
coercitiva. Ea reglementeaza raporturile de schimb dintre oameni. Dreptatea
sinalagmatica la randul ei poate fi comutativa pentru ca permite masurarea raporturilor
sau proportiilor in care se schimba bunurile intre ele; mai poate fi judiciara-> ea se refera
la reglementarea litigiilor care apar intre oameni.
Aristotel propune o conceptie complexa asupra dreptatii. Pe de o parte vede dreptatea ca o virtute a virtutilor
ca o sinteza a armoniei tuturor virtutilor; pe de alta parte, vede dreptatea ca o virtute speciala care intervine
in reglementarea raporturilor dintre oameni, dar si dintre oameni si societate, oameni si stat. Din perspectiva
aceasta a dreptatii ca virtute speciala, filosoful grec a divizat intr-o dreptate distributive care reprezinta
obligativitatea societatii de a fundamenta un principiu moral de repartitie a bunurilor pentru ca acea societate
sa fie dreapta. Aristotel propune principiul meritului si dreptatea coercitiva care intervine in relatiile de schimb
intre oameni, adica reglementeaza paritatea in care se schimba bunurile intre ele daca dreptatea este
distributive, sau reglementeaza modul de rezolvare a litigiilor intre oameni daca dreptatea este juridica. Daca
am dori sa evidentiemvom analiza exclusiv din perspectiva dreptatii ca virtute speciala, a dreptatii
distributive care ne oblige sa punem in discutie principiul repartizarii bunurilor in treoameni. Aristotel prezinta
si analizaeaza aceasta in principalele sale lucrari: ,,Statul atenian ,,Constitutia Ateniana ,,Politica. In toate
sustine acelasi lucru. El crede ca principiul repartitiei bunurilor trebuie facut dupa merit. Perntru ca in acest
studio, Aristotel este preocupat de viata politica a dreptatii, el incearca sa gasesasca un principiu de repartitie
a puterii politice intre oameni. Crede ca ea nu poate fi impartita egal ci conform principiului superioritatii
meritelo. Chiar daca cetatenii unui stat ar avea toate aptitudinile, calitatile egale, dar daca in plan politic ar
avea merite deosebite diferite unii fata de altii, atunci puterea politica trebuie impartita in funcite de meritele
politice. In situatia in care oamenii nu au aptitudini egale si identice, cu atat mai putin am putea sa repartizam
in mod egal puterea politica ci tinem cont de meritele politice. Aristotel mntioneaza ca principiul meritocratiei
ne oblige sa nu vorbim de un merit abstract in repartizarea bunurilor, valorilor, puterii ci trebuie sa existe un
correspondent intre specificitatea bunurilor respective si meritele pe care le luam in calcul. Daca suntem in
plan politic, trebuie sa ne intereseze exclusive meritele olitice, nu calitatile fizice, artistice, stiintifice. Pentru a
se face inteles, filozoful constuieste un exemplu luat dintr-un domeniu artistic, indragit de greci: arta
cantatului la flaut. Se intreaba daca ar trebui sa repartizam flaute unor cantareti din flaut care au toate
calitatiile egale. Cui ar trebui sa dam cel mai bun flaut? Evident celui mai talentat cantaret, fara sa ne
intereseze originea lui sociala daca este nobila sau umila, sau orice alte trasaturi. Presupunand ca fizic,
intellectual, social oamenii sunt egali, diferenta intre ei apare doar din perspectiva meritelor si talentului de a
canta la flaut. Acel principiu trebuie sa-l pastram sic and oamenii au caractere diferite. Trebuie sa facem
abstractizarea aceasta sis a dam celui mai bun flaut celui mai bun flautist, cea mai mare putere politica celui
mai bun politician. Aristotel indrazneste sa identifice aceste calitati netemandu-se ca ele vor fi contestate in
22

timp. Pentru el cea mai mare putere politica trebuie sa o primeasca omul cu origine nobila, curajos, care are
un spirit de dreptate evident, viteaz pentru ca aceste calitati ale lui contribuie decisive la formarea, existent si
prosperitatea statului. Aristotel imparte meritele politice in doua clase:
a. Merite care contribuie la formarea, existent si prosperitatea statului. Acestea sunt: nobletea, averea si
libertate
b. Merite care contribuie la apararea statului: curajul sau vitejia in razboi si spiritual de dreptate.
Daca le vom lua in calcul, lumea va fi dreapta, pentru ca dreptatea nu inseamna egalitate. Pentru Aristotel, o
societate bazata pe principiul de egalitate sau inegalitate absoluta este nedreapta. In plus, filozoful crede ca
daca am inteles ca trebuie sa ne organizam funtiile statului pe principiul meritocratiei, atunci trebuie sa
includem acest principiu in constituii pentru ca singurul stat drept, indifferent ca forma de guvernamant este
monarhica sau republican, este cel care se guverneaza dupa o constitutie. Principiul repartizarii bunurilor sau
valorilor se face dupa merit. Crede ca se pot corecta eventuale nedreptati care s-ar putea produce atunci cand
intelegem prin dreptate ceea ce este dreptatea procedurala, cand reducem dreptatea la o simpla respectare a
legii care guverneaza o societate la un moment dat. Ne propune Aristotel sa corectam aceste efecte nedrepte
ale respectarii legii chiar daca ele sunt drepte si noi aplicam acea lege pe baza principiului meritocratiei.
Un alt adept al dreptatii sociale care creeaza in jurul lui o adevarata scoala de filozofie, o ideologie, o filozofie
politica care a marcat secolele XIX, XX, XXI este Carl Marx. Are o opera intelectuala complexa, a elaborat o
teorie economica foarte interesanta, consistenta care in parte si azi este actuala. Este unul dintre cei mai duri
critici ai capitalismului. Max nu crede in modelul liberal de societate capitalista perfecta care nu ,,secreta
fenomene negative si chiar daca ea ar produce, le-ar putea corecta singura. El crede ca prin natura ei,
societatea capitalista este nedreapta pentru ca izvorul nedreptatii si inegalitatii dintre oameni este proprietate
privata (Marx preia idea aceasta de la J.J.Rousseau, din lucrarea ,,Discurs asupra originii inegalitatii dintre
oameni). Marx elaboreaza si o teorie sociologica interesanta, fiind considerat parintele conflictualismului.
Gasim la el si o filozofie politica, o antropologie filozofica. Intemeiaza una dintre cele mai nuantate concepte
ale alienarii fiintei umane. Ne propune o filozofie a istoriei. A fost o minte complexa dar dominta de un model
utopic de om, societate, dreptate sociala. Model din care se naste si filosofia dreptatii. Marx ne ofera o teorie
intemeiata preponderent economic despre dreptate. In plus, el crede ca izvorul exploatarii omului de catre
om, izvorul nedreptatii si inegalitatii umane este proprietatea privata asupra mijloacelor de productie. Marx isi
propune sa elaboreze o teorie si un model de societate in care proprietatea privata sa fie inlocuita cu o
proprietate comuna asupra mijloacelor de productie.Sistemul social ca oranduire sociala este determinat de
tipul de proprietate, de modul de productie. Modul de productie este format din relatii si forte de productie.
Relatiile de productie evolueaza, se modifica, se modernizeaza mai lent decat fortele de productie. Periodic
sau repetitive se intampla ca relatiile de productie sa franeze programul acestora. Dar pentru ca fortele de
productie determina relatiile de productie, ele schimba obligatoriu acele relatii de productie cu altele noi si
superioare. Aceste schimburi se realizeaza pe baza interventiei umane, mai prcis, in fiecare societate exista o
clasa sociala avansata, progresista si clase sociale retrograde, legate de vechile relatii de productie care doresc
mentinerea acelor relatii de productie care le conserva relatiile si puterea, dar aceste clase superioare
progresiste intervin si modifica prin revolutie societatile vechi, relatiile de productie pentru ca prin revolutie
sociala preiau puterea politica. Trecerea de la oranduirea sociala inferioara la una superioara se realizeaza
violent. Noua clasa sociala impunand noi forte productive, ele determinand relatiile de productie, din care fac
parte relatiile de proprietate care duc la schimbarea relatiei existente cu una noua, dar modificarea duce si la
modificarea societatii. Prin acest mecanism se trece de la o societate inferioara la una superioara. Prin acest
mechanism s-a trecut de la sclavagism la feudalism, de la feudalism la capitalism, de la capitalism la
communism, care este o societate superioara pentru ca inlocuieste proprietatea private asupra mijloacelor de
productie cu una noua, superioara: obsteasca, comuna, o proprietate a intregului popor. In communism dispar
23

clasele sociale, proprietatea private, statul al carui functii sociale vor fi preluate de institutii ale societatii civile
si dispare exploatarea omului de catre om. Se realizeaza valoarea fundamental suprema numita egalitate.
In filosofie, Marx este inlocuitorul valorii libertatii ca valoare politica suprema cu valoarea egalitatii. Pentru
Marx si succesorii lui societatea este dreapta nu pentru ca se asigura egalitate in fata legii, in pentru ca asigura
libertate individuala, nu pentru ca se respecta legile care o guverneaza si nici pentru ca se repartizeaza
bunurile intre oameni dupa principiul meritului, ci pentru ca permite realizarea egalitatii dintre oameni. E
vorba de egalitatea economica. Pentru a se putea vorbi de egalitate intre oameni, crede Marx, ar trebui sa
schimbam principiul repartitiei bunurilor. Acest schimb nu se poate face dintr-o data ci treptat. Trecerea la
communism implica un stadiu intermediar care este socialismul, care este o treapta inferioara a comunismului
si care este o perioada de tranzitie de la capitalism la comunism pentru ca in societate repartitia bunurilor se
face dupa cantitatea, calitatea si importanta sociala a muncii prestate de fiecare om. Aceasta repartitie este o
forma mascata a principiului meritocratiei. Observa Marx ca atunci cand se va trece la communism propriu-zis,
se va renunta la principiul repartitiei folosit in socialism care inca perpetueaza elemente ale vechii societati
capitaliste I se va realiza dreptatea sociala care reprezinta aplicarea principiului repartitiei dupa nevoi.
Conform acestui principiu, repartizarea bunurilor se va face astfel: De la fiecare dupa capacitate, fiecaruia
dupa nevoi. Societatea va cere fiecarui om sa-I dea atat cat ii permit aptitudinile, calitatile, capacitatile sale.
Nu va oferi la randul ei valori, bunuri proportional cu aceste contributii personale ci va oferi in functie de
nevoile fiecarui om. O astfel de societate este dreapta. Marx crede ca nu trebuie sa conditionam ce primeste
fiecare om de la societate, de meritul sau pentru ca se modifica in communism si constiinta umana atat de
tare incat fiecare individ uman are o nevoie vitala si subiectiva de a munci, nu mai trebuie constrans de
principiul meritocratiei ca sa contribuie cu cat mai mult la bunastarea generala. Concluzia ar fi ca Marx crede
ca trebuie sa nuantam, sa modificam dreptatea procedural cu principiul dreptatii sociale, dar nu sub forma
meritului ci sub forma repartizarii egale a bunurilor intre oamenii care traiesc in comunitate. Marx este
convins ca acesti oameni sunt concomitent o lume dreapta si o lume libera sic a adevarata libertate a
oamenilor s-ar obtine in communism nu in alt system social. Concluzia este ca Marx conditioneaza defapt
realizarea dreptatii de revolta societatii, de schimbarea propriei oranduiri sociale. Acest model propus de Marx
este tratat ca fiind unul utopic. Alti reprezentanti ai dreptatii sociale (John Rowls) ne propun un model de
dreptate sociala care sa nu ia in calcul nici meritul individului, nici egalitatea intre oameni pentru ca ea este un
model utopic care genereaza nedreptate sociala. Rowls propune alte 2 principii de repartizare a bunurilor in
societate care sa aiba character necontractualist sis a respecte modelul lui Marx. Propune modelul unei
societati bazate pe echitate. Dreptatea sociala se poate implini fara a fi nevoie sa schimbam sistemul
capitalist. Accepta ca inegalitatile dintre oameni in repartitia bunurilor poate fi acceptata daca creeaza
avantaje intre oameni. In acest context dreptatea nu este un adversary inegal si universal ci se potenteaza
reciproc.
Un partizan al inegalitatii dintre oameni este Friederich Nietzsche care crede ca oamenii sunt
inegali intre ei, ca este absurda o lume bazata pe egalitate. Nietzsche considera ca dreptatea, indiferent ca
este dreptate procedurala sau sociala, nu poate sa se reduca nici la egalitate, nici la echitate, nici la
respectarea legilor pentru ca prin natura lor umana, oamenii sunt obligatoriu inegali intre ei deoarece omul se
defineste prin vointa de putere. Cei cu vointa tare de putere sunt stapanii, aristocratii acestei lumi. Cei cu
vointa slaba de putere sunt robii, sclavii acestei lumi. Nietzsche foloseste termenul de stapan si sclav fara sa le
dea un inteles particular de clasa sociala. Criteriul de diferentiere intre stapani si sclavi nu sunt criteriile
politice, sociale, culturale, psihologice, ci este un criteriu metafizic. Vointa de putere este principiul unic si
suprem care intemeiaza lumea, prin bunavointa caruia exista lumea. Stapanii sau aristocratii nu sunt stapani
peste sclavi ci este stapan peste el insusi. Sclavul nu este sclavul unui stapan ci propriul sau sclav. Vointa de
putere la Nietzsche nu este echivalenta cu vointa de putere politica, de a domina pe celalalt om ci este
principiul ontologic care intemeiaza lumea sociala, umana, istorica, dar si natura in totalitatea ei.Omul cu
24

vointa puternica este propriul sau stapan si are o morala active, ne propune valori, lupta sa devina o valoare
creatoare. Lupta si vointa lui puternica sunt izvorul creatiei si progresului omenesc. Omul cu vointa slaba de
putere este propriul sau sclav si aceasta slabiciune il transforma in robul societatii din care face parte.
Nietzsche accepta ca sclavul nu-si accepta acest statut, sau daca el se impaca usor cu idea ca este propriul sau
sclav, atunci accepta greu sau chiar deloc faptul ca el este sclavul unui stapan care il deposedeaza de libertate.
Sclavul crede ca este nedreapta lumea conditionata de principiul indus de aristocrati: Eu sunt liber, tu trebuie
sa te supui. (Nietzsche, Amurgul idolilor), el dezvolta o morala reactiva prin care se opune aristocratilor.
Daca aristocratii cultiva razboiul, pretuiesc trecutul, creatia etc, robii pretuiesc democratia, toleranta,
ajutorarea aproapelui, pun pret pe valorile comunitatii lor si isi subordoneaza valorile individuale, valorile
sociale, chiar le sacrifica pe cele individuale. Pentru aristocratii cu vointa puternica, viata este o permanenta
lupta, afirmare, libertate, creatie. Pentru robii cu vointa slaba, viata este suferinta, durere, tristete, renuntare
la propriul eu. Constiinta ca nu exista libertate inseamna sa acceptam tragic, dar sa acceptam faptul ca
neavand o vointa suficient de puternica, nu poate fi o individualitate creatoare sau la valoarea individuala in
favoarea valorii sociale, ale comunitatii.Istoria ne arata ca in Antichitate si in Evul Mediu, inegalitatile dintre
oameni- de privilegii sociale, discriminari, ierarhizare sociala, sunt considerate un lucru normal. Atat de multa
normalitate se accepta in acest context incat s-a ajuns in Antichitate si in Evul Mediu sa se sacralizeze
inegalitatile sociale, nedreptatile. Ex: Hinduismul considera ca societatea se imparte in mod obligatoriu si
normal in caste. Individul se naste si nu le poate parasi pentru ca aceasta structura sociala ar fi fost creata de
Brahma.
Ex: cea mai de jos clasa sociala, paria, are acest statut pentru ca s-a nascut din talpile zeilor. Aceasta parte a
corpului cu care zeul vine in contact cu lumea materiala, impura. Acea casta a mestesugarilor, a agricultorilor
ca oameni liberi care are rolul de a oferi bunuri societatii pentru a-i satisfice. Trebuinta biologica are aceasta
functie sociala pentru ca s-a nascut din pantecele zeului. Deasupra sta casta militarilor, razboinicilor, care s-au
nascut din bratele zeilor. Casta conducatorilor s-a nascut din capul zeului. Pentru Brahmanism si Hinduism,
structura pe caste este sacra, vesnica. Apartenenta la casta este data prin nastere. Trecerea de la o casta la
alta este interzisa.
Ex: Daca o femeie dintr-o casta superioara se marita cu un barbat dintr-o casta inferioara, atunci isi pierde
dreptul la casta superioara. Acest mod de a sacraliza o strucyura a inegalitatilor, va primi forma de sanctificare
si in crestinism.
Epoca Moderna care secularizeaza constiinta si religia omului, repune in discutie relatia dintre dreptate si
egalitate, impune o noua mentalitate. Treptat, in Epoca moderna s-a reusit sa se accepte convingerea ca
oamenii sunt egali in fata legii, au drepturi si sanse egale, trebuie sa existe o egalitate juridica, politica etc.
Aceasta ideologieca si conceptie va trece in doctrina politica a vremii, prin Declaratia de independenta a
SUA, Declaratia drepturilor si libertatilor cetatenesti din Franta. Exista filosofi moderni, ca Marx, care
considera ca suportul egalitatii umane este egalitatea economica si sociala. Problema care apare tine de faptul
ca institutia care are puterea, forta, autoritatea morala, juridica de a crea acesta egalitate juridica este statul.
Statul, in numele unei egalitati dintre oameni, realizeaza aceasta egalitate dintre oameni care este implinirea
drepturilor, va ajunge sa abuzeze de puterea lui si in numele egalitatii sociale exista riscul ca statul sa il priveze
pe om de libertatile individuale. Istoria a confirmat acest lucru: statele comuniste, autoritare merg pe
constructia aceasta si promoveaza ca valoare politica si sociala ordinea, care este echivalenta cu egalitatea si
binele colectiv. Statul comunist, in numele dreptatii si egalitatii sociale, cere individului sa-si sacrifice
drepturile si libertatile individuale daca se opun celor sociale si sa renunte la o parte din libertatea sa politica si
sa accepte privarea de libertate. Statul autoritar comunist, in numele unui bine, a unei egalitati in fata legii, il
deposedeaza pe om de libertatea lui. Au dreptate filosofii moderni si contemporani care considera ca valoarea
individuala e suprema. Nu trebuie sa sacrificam libertatea individuala.


25


Augustin (354- 430)
Este un foarte important teolog crestin. Si azi, catolicismul revendica dogmatica si teologia de la el si de la
Toma DAqvino. Are o opera de filosofie politica si socialape care o gasim in: Dialoguri, Confesiuni,
Solilocvii, De trinitate, De civitate Dei. In lucrarea De trinitate, Augustin coreleaza dreptatea cu legea
eterna si observa ca omul pacatos se gandeste la lucrurile vesnice si condamna sau lauda actiunile oamenilor.
Problema ar fi sa stabilim in functie de ce norme, reguli, ajunge omul sa laude sau sa sanctioneze ca morale
sau imorale actiunile semenilor sai si ale lui si de unde izvorasc acele norme. E evident ca izvorul nu e omul
care e imperfect, nedrept. Aceste norme sunt create de o fiinta dreapta, buna, perfecta, numita Dumnezeu.
Augustin crede ca tot cosmosul s-a nascut pe baza participarii la fiinta dumnezeiasca. Orice om, oricat de
primitiv, are un graunte din Dumnezeul Creator. Sufletul omului e un dar al lui Dumnezeu care sadeste in el
acele norme dupa care judeca actiunile sale si ale semenilor sai. Dar normele nu sunt create de om, ci de
Dumnezeu: Binele Absolut, Dreptatea, Adevarul Absolut, Dumnezeu le sadeste in mintea omului, pe care el nu
le transforma: se imprima in sufletul omului, cum pecetea se imprima intr-o bucata de ceara. Normele juridice
dupa care traim si ne judecam sunt umbre ale legii divine. Omul rau sau nedrept, stie ce e dreptatea, binele, si
prefera dreptatea nedreptatii. Dreptatea e sinonima cu Dumnezeu, e vesnica, e perfecta. Daca vom adera la
legile lui Dumnezeu, vom fi drepti, daca le incalcam, atunci vom fi sanctionati.


J. J. Rousseau
Rousseau crede ca izvorul dreptatii trebuie situate in natura umana pentru ca omul este bun de la natura,
adica are un simt si un sentiment innascut al binelui si dreptatii. Important este faptul ca teoriile politice care
au circulat pana la Rousseau, considera ca aparitia statului si societatii este obligatorie pentru ca salveaza
omul dintr-o stare naturala dominate de violenta, razboi, conflicte pentru ca Thomas Hobbes crede ca in
starea naturala, oamenii s-ar caracteriza prin 2 trasaturi: Bellum omnium contra omnes; Homo homini
lupus est. Hobbes socotea ca nu suntem buni ci rai de la natura, ca avem o natura umana definita prin
agresivitate si violenta, de unde rezulta riscul ca indivizii sa se distruga in starea naturala intre ei. Astfel,
renunta la starea naturala si revine la trecerea la starea sociala creand societatea si statul, caruia ii cedeaza
majoritatea drepturilor si libertatilor starii natural in schimbul garantarii vietii si securitatii personale. Rouss nu
este de accord cu aceasta teorie politica pentru ca el si in perioada Discursurilor si in perioada Contractului
social, credea ca omul starii natural este o fiinta buna. Acest ganditor promoveaza un model circulant in Epoca
luminilor: Modelul bunului salbatic. Acestom cu natura buna traieste solitar, ratacind prin padurile salbatice,
fara limbaj articulat, liber, fericit, fara niciun risc de a-si pierde viata. Singura lui grija este sa traiasca in
conformitate cu natura care este guvernata de o lege a lui Dumnezeu. Cu toate acestea, bunul salbatic va
trebui sa renunte la aceasta stare edenica pentru ca lucreaza din Universul fizic niste factori constrangatori,
dar si din el lucreaza factori subiectivi care il determina sa treaca de la starea naturala la cea sociala. El este
determinat d mari cutremure, eruptii vulcanice, geruri naprasnice sa renunte la singuratate pentru a se putea
apara mai bine in fata lor. In plan subiectiv, bunul salbatic se caracterizeaza prin iubirea fata de sine, din care
rezulta iubirea fata de semenii sais i care se numeste constiinta. Iubirea ii atrage si ii aduna pe oameni
formand comunitatea, societatea. Tot in plan subiectiv, omul nu poate suporta suferinta si moarte sa, dar mai
ales a semenilor lui. Se straduieste sa o atenueze, sa o vindece, renuntand la starea edenica in care nu a gasit
mijloacele eficiente de exprimare a iubirii, de evitare a suferintei si frica de moarte. Ca efect al actiunii
factorilor subiectivi si obiectivi, omul edenic produce starea de barbarie. Acum oamenii traiesc impreuna, in
26

comunitate, dar tot acum renunta la singuratate si la a trai in acele paduri salbatice pentru ca isi poate gasi
hrana si isi poate apara viata, se poate aseza la un teritoriu. Nu mai avem de a face cu singuratate ci cu oameni
care traiesc din cultivarea pamantului. Acest lucru a fost favorizat de faptul ca oamenii au descoperit focul,
metalele, fierul, din care si-au facut arme cu care sa-si intretina viata. Din pacate, stabilitatea teritoriala a
oamenilor genereaza aparitia proprietatii private care este un rau in viata omului pentru ca produce
ilegalitate, exploatarea omului de catre om. Apare frica de semenii lui, faptul ca acestia l-ar putea deposeda de
proprietatea sa.Oamenii starii de barbarie creeaza prin contract social statul cu rol de garant al proprietatii
private, aparator al ei, dar si al vietii umane. In esenta, pentru ca societatea si statul s-au nascut din
proprietate private, rezulta ca omul isi pierde toate drepturile si libertatile starii natural, ceea ce duce la o
stare de nefericire, nedreptate sociala. Avand o natura umana buna si un sentiment innascut al dreptatii, aces
tom social isi doreste mereu reintoarcerea la natura. Ross crede la acest lucru este posibil pentru ca nu trebuie
sa intelegem in mod mecanicist aceasta revenire la starea naturala ci ca pe o revenire la toate drepturile si
libertatile starii natural, dar in cadrul vietii sociale. Ross crede ca este posibil acest lucru, dar sustine acest
punct de vedere doar in a 2-a perioada, cea a Contractului social. In perioada Discursurilor el este mai
categoric. Atunci spunea c omul este bun de la natura, dar societatea il alieneaza si il instraineaza de natura lui
umana buna, provocand pierderea ei. In schimb, in etapa Contractului social, filosoful crede ca societatea nu
este chiar atat de rea, dar cu o conditie: ca legile care o guverneaza sa nu exprime vointa unui singur individ
sau a unui grup, ci sa exprime vointa intregului popor. Ross incearca sa argumenteze printr-o maxima: Vox
populi, vox dei. Societatea poate fi dreapta si buna daca legile dupa care se guverneaza se nasc din Vointa
Generala care este suma tuturor dorintelor individuale si suma intereselor individuale ale tuturor oamenilor.
Ar fi absurd sa credem ca indivizii vor crea legi nedrepte pentru a-si incalca propriile interese. Concluzia este ca
noi suntem buni si drepti de la natura, avem in noi un sentiment pur al dreptatii care ne ajuta sa judecam
deciziile, actiunile si faptele semenilor nostri si pe ale noastre.Ross incearca sa operationeze dreptatea sociala
pentru ca el crede ca regimurile democratice o pot sustine pentru cad oar in democratie este libertate,
fericire, bine si dreptate. Democratia lui Ross se baseaza pe mai multe principii:
1. Principiul separarii puterilor in stat; filosoful pledand pentru 3 puteri: legislative, executive si
judecatoreasca.
2. Principiul egalitatii de forta a celor 3 puteri care sa permita evitarea abuzurilor pe care statul le-ar
putea face. Cele 3 puteri se monitorizeaza reciproc si se pedepsesc reciproc.
3. Nimeni nu este deasupra legii, toti suntem egali in fata legii; nici macar monarhul nu este deasupra
legii, nu are drepturi suplimentare ci doar obligatii suplimentare. Monarhul este primum inter pares.
4. Prin constitutionalism, societatea democratica, indiferent ca este republica sau monarhie, exista si
functioneaza drept, bine daca se desfasoara dupa o Constitutie care sa declare sacre si inviolabile
drepturile si libertatile omului si sa le apere.


J. S. Mill (1807- 1873)
Este ultimul mare reprezentant al liberalismului clasic; are o opera vasta.
In opozitie cu Ross care este un om mult mai utopic, Mill este o fire mult mai pragmatica care nu crede
atat de orbeste in bunastarea innascuta a omului. Dimpotriva, oamenii nu au un sentiment pur al dreptatii,
desi este adevarat ca oamenii prefera dreptatea nedreptatii, binele raului, dar nu din sentimentul pur al
27

binelui ci din dorinta de a pedepsi pe ceilalti oameni cand incalca regulile si legile societatii. Din dorinta de
a pedepsi pe celalalt, oamenii au creat legi si reguli sociale si dreptatea pe care o prefer nedreptatii. La
Mill, dreptatea este o conventie sociala, exprimata in legi si reguli. Trebuie sa observam ca Mill nu este
foarte preocupat de faptul ca dreptatea sau binele izvorasc din natura umana sau ca este o conventie
sociala. Il intereseaza mult mai mult relatia dintre individ si societate, individ si stat pentru ca observa sa
statul a dobandit o forta economica, politica, militara, culturala, religioasa foarte mare, de care abuzeaza
frecvent, patrunzand in spatial vietii private si incalcand in numele dreptatii si binelui colectiv, drepturile si
libertatile individului. Mill se straduieste sa deseneze granita dintre spatiul public si cel privat pe care
statul sa nu o depaseasca, si sa redefineasca functiile statului. El este convins ca societatea capitalista este
rationala si perfecta, nu mai genereaza fenomene negative, nedrepte, si individul si societatea chiar daca
le-ar produce si le-ar putea vindeca singur. Pledeaza pentru retragerea cvasi- totala a statului din viata
individului si societatii. Nu trebuie sa aiba functii sociale, culturale, politice, religioase. Singurul sau rol este
de a fi garantul si aparatorul spatiului vietii lui private si al libertatii acelui popor in fata dusmanilor externi.
Daca se va intampla acest lucru, oamenii vor trai intr-o lume dreapta din dorinta de a-si pedepsi semenii.
Mill este convins ca nu dreptatea trebuie sa fie valoarea umana suprema, nici binele ci libertatea
individuala si mai cere statului sa nu sacrifice libertatea individuala in numele realizarii binelui si dreptatii
sociale. Nici o valoare politica sau morala nu poate justifica vatamarea libertatii individuale. Dreptatea vine
de la sine pentru ca spune in lucrarea Utilitarismul ca ea are un puternic caracter moral pentru ca
dreptatea ca valoare morala reprezinta fixarea unui spatiu privat individual in care el sa se manifeste liber.
A fi util inseamna a fi fericit. Trebuie sa realizeze dreptatea pentru a conserva drepturile si libertatile
omului si o putem realiza pentru ca noi ne definim ptrintr-un sentiment al utilitatii sociale. Dreptatea
protejeaza drepturile societatii si statul protejeaza proprietatea individului. Concluzia este ca dreptatea lui
Mill are 2 cerinte:
1. Este o reglementare de conduita;
2. Este un sentiment si o dorinta de a pedepsi pe ceilalti oameni atunci cand incalca regulile.


John Rowls
Rowls considera ca teoria dreptatii procedurale trebuie corectata cu ajutorul unui principiu moral
deoarece simpla respectare a legii nu genereaza dreptate pentru ca uneori legile sunt nerepte, alte ori
sunt drepte dar aplicate incorect, alteori sunt drepte, aplicate corect, dar provoaca efecte nedorite.
Cand discutam de dreptatea distributiva, adica repartitia bunurilor si spunem ca o societate este
dreapta daca principiul de repartitie al bunurilor este correct. Trebuie sa corectam principiul dreptatii
procedural. In lucrarea Dreptatea ca echitate, ne propune ca principiul de corectare sa fie echitatea.
Pentru ca pentru el nici meritul nici eglitatea dintre oameni nu pot genera o lume dreapta. Pentru a-si
intemeia teoria se foloseste de ipoteza contractualismului. Initial, putem vorbi de o stare naturala,
originara, primara. Rowls exploateaza ipoteza starii naturale intr-o maniera total necontractualista,
pentru ca nu il intereseaza cum este omul de la natura, daca este bun sau rau, de ce renunta la ea
pentru starea sociala, cum ar putea ea sa angajeze dreptatea si libertatea starii naturale, ci il
intereseaza sa gaseasca mecanismul de elaborare a legilor care guverneaza societatea, statul, astfel
incat aceste legi sa fie drepte. E important acest lucru pentru ca omul e o fiinta egoista care isi
urmareste interesele. Cand creeaza legi, incearca sa isi exprime interesele egoiste. Conditita
sinecvanona pentru ca legea sociala sa fie dreapta este ca oamenii sa nu isi cunoasca inca interesele.
Rowls accepta starea naturala spunand ca oamenii stabilesc legi si principii starii sociale, legi si principii
care pot guverna viitoarea societate, viitorul stat. in starea naturala, din fericire, oamenii sunt
acoperiti de ,,un val de ignoranta care nu permite cunoasterea priopriilor interese egoiste, nu permite
28

sa anticipeze interesele viitoare, statul social pe care il vor avea in starea sociala. Nestiind toate
acestea, indivizii p[ot sa construiasca legi drepte. Este utopic dupa Rollse sa gandim ca Rouuseau, sa
credem ca exista o Vointa Generala buna si dreapta, creatoare de legi drepte care sa guverneze
societatea si statul sis a ii permita omului sa traiasca in conformitate cu natura, redevenind o fiinta
dreapta si buna. Este utopic pentru ca omul fiind egal, el nu este interest deloc de scopurile, interesele
celorlalti. Acelasi om, este o persoana definibila prin ratiune. Orice fiinta rationala incearca sa gaseasca
drumul ncel mai scurt si mai simplu pentru atingerea scopurilor si intereselor sale. Aceasta persoana
fixeaza in starea naturala niste principii care sa ii asigure echitatea in distribuirea drepturilor si
datoriilor indiferent de ce statut social vor avea in societatea viitoare, pozitie sociala, adica nici unul din
oamenii starii natural, nestiind viitoarea pozitie sociala va fi interest sa producaniste principii care
indifferent de pozitia lor sociala sa prtmita distribuirea drepturilor si datoriilor. Dreptatea inseamna
respectarea principiului echitatii. Nucleul dreptatii nu este meritul si egalitatea ci echitatea deoarece:
1. E permis mai multor persoane sau tuturor indivizilor umani sa ajunga la acelasi acord social. Rollse
intelege institutia sociala, ea este un raport economic, politic, religios, cultural etc, consfintind de
niste legi juridice. In acest accord, indivizii pot avea pozitii superioare sau inferioare. In starea
naturala, ei nu stiu ce pozitii vor detine, dar folosind principiul echitatii se asigura ca oricare dintre
ei va avea acces la oricare accord social, intistutie si pozitie in acea institutie.
2. E asigurata corectitudinea in reprezentarea bunurilor intre indivizii din acel accord social. Principiul
dreptatii inseamna stabilirea de indivizi care nu au deloc cunostinta despre pozitia sociala viitoare,
avantajele viitoare, dezavantajele viitoare, nu isi pot urmari egopist avantajele, limitele sau
restrangerile, avantajele semenilor lor. Pentru a operationalize principiul echitatii care aplicat fiind
va permite dreptatii sociale. Rollse simte nevoia in acelasi studio sa precizeze ca lumea echitabila
trebuie sa satisfaca 2 principii:
1. cea mai larga libertate a unui individ uman easte similara cu libertatea semenilor lui. Dupa
rollse, indivizii in societatea dreapta, trebuie sa aiba aceleasi grade de libertate, si ea nu este
absoluta pentru nimeni, pentru ca altfel ar insemna ca un o mar avea mai multe libertatii ca
semenii sai de unde rezulta o lumea nedreapta, dar singura limitare a libertatii este libertatea
insasi. Niciun om nu are dreptul sa detina mai multe libertati decat semenul sau.
2. Cel de-al 2-lea principiu pleaca de la premise conform careia oamenii nu sunt si nu pot fi egali
intre ei pentru ca sunt inzestrati de la natura cu calitati fizice, intelectuale etc. De-a lungul vietii
lor, isi dezvolta diferit aceste aptitudini in functie de educatia primita, contextul social din care
fac parte. Fiind inegali, este evident ca ei nu contribuie egal la binele si prosperitatea societatii
si a semenilor sai. Repartizarea drepturilor si libertatiilor nu se face egal, si inegal.
Inegalitatea aceasta a lui Rowlseste construita pe conceptual conform caruia acceptam o
repartizare inegala a dreptatii, libertatii, bunurilor dca prin ea obtinem avantaje pentru toti
oamenii. Ex: intr-o institutie sociala indivizii au pozitii diferite. In functie de ele, unii au mai multe
dreptauri ca ceilalti. Observa el ca ei nu stun egali in aceasta institie, dar inegalitatea aceasta de
pozitie sociala, de drepturi, permite acestei institutii sa functioneze mai bine, creeand avantaje
tuturor oamenilor. Astfel de inegalitati avantajoase pentru toti sunt acceptate de toti oamenii. De
ex: intr-o societate democratica nimeni nu va fi nemultumit ca un om va fi presedinte, altul
senator, altul are o pozitie mai joasa in societate pentru ca astfel de organism creeaza avantaje
tuturor. Rollse compara aceste diferente de pozitii sociale, de functii sociale pe care oamenii le
accepta cu o echipa de fotbal. Nimeni nu este nemultumit ca jucatorii nu au aceleasi pozitii, functii,
dimportiva, se accepta ca aceste pozitii si functii diferite sunt absolut necesare pentru ca echipa sa
aiba succes si toti jucatorii sa aiba avantaje. Filosofia lui Rowls se poate rezuma in cele 2 principii
29

care operationeaza cu echitatea pentru ca ea este fatorul de legatura intre dreptatea sociala si
libertatea sociala. Fara echitate, lumea nu poate fi dreapta, libera.
1. Fiecare persoana care participa la o institutie sau o practica sociala, la o relatie sociala
consfintiita juridic are dreptul egal de a detine cea mjai mare libertate de conducere ca
libertatea sa sa nu fie mai mare ca a semenilor sai.
2. O societate in care corectam respectarea legilor prin meritocratie sau egalitate este nedreapta.
Trebuie sa acceptam ca intre dreptate si inegalitate nu exista inegalitati; inegalitatile genereaza
dreptate cu conditia sa creeze avantaje tuturor oamenilor pentru ca daca inegalitatile
respective creeaza avantaje doar unui anumit individ sau grup de oameni, atunci inegalitatea
devine nedreptate.
Aceste 2 principii ne arata ca defapt dreptatea nu este o virtute simpla ci o virtute de sinteza. Rowls
revine la conceptul anticilor greci de dreptate ca virtute sintetica, dinainte de Aristotel. Nu este un
val simpla dreptate pentru ca ea implica 3 componente: libertate, recompense pe care trebuie sa o
primeasca oamenii pentru activitatile lor care contribuie la binele public, si echitatea. Cel de-al 2-
lea principu care spune ca inegalitatea este liantul dintre dreptate si nedreptate sic a ea produce
dreptate, face o precizare fundamentala la Rowls: nu orice inegalitati genereaza drepturi, ci doar
cele care genereaza beneficii tuturor oamenilor. Acest model produs de Rowls este important
pentru ca incearca sa depaseasca utopia marxista a egalitatii, dar si meritocratia ca principiu
fundamental al capitalismului. Rowls socoteste ca istoria capitalista demonstreaza ca meritocratia a
secretat eficienta economica, dar nu dreptate sociala. Meritocratia a instaurat nedreptatea si
exploatarea omului de catre om: trebuie sa ne folosim de inegalitate cu conditia sa conditionam
inegalitatile de capacitatile ei de a produce beneficii tuturor.

Friederich Nietzsche (1844-1900)
Lucrari fundamentale: ,,Dincolo de Bine si de Rau; ,,Vointa de putere; ,,Stiinta vesela;
,,Genealogia moralei; ,,Asa grait-a Zarathustra etc. In lucrarea: ,,Dincolo de Bine si de Rau, dar si
in ,,Vointa de putere si chiar in eseul numit ,, Amurgul idolilor, Nietzsche dezvolta teoria sa
conform careia nu putem vorbi de egalitate intre oameni pentru ca unii au o vointa puternica, altii
au o vointa slaba. Cei cu vointa puternica sunt stapanii lumii, aristocratii, conducatorii absoluti. Cei
cu vointa slaba sunt sclavii, robii. Vointa de putere nu inseamna sail domini pe celalalt, ci pe tine
insuti. Aristocratul este propriul sau stapan, iar sclavul este robul sau. Pentru ca aristocratul cu
vointa puternica este o fiinta creatoare, cel care duce la progresul lumii, va trebui sa aiba
drepturi mai mari ca robul acestei lumi. Cele 2 grupuri umane si-au creat fiecare o anumita morala.
In lucrarea ,,Dincolo de Bine si de Rau, Nietzsche caracterizeaza morala stapanilor prin
urmatoarele trasaturi:
1. Aristocratul simte ca el este creatorul valorilor si ca in aceasta calitate nu are nevoie de acordul
cuiva, pentru ca el este convins ca tot ceea ce este bine pentru el, folositor lui, este folositor in
general si tot ceea ce este rau pentru el este rau in general. El nu se subordoneaza legilor sclavului.
2.Aristocratii pretuiesc doar ceea ce creeaza valori si pe creatorii de valori.
3. Aristocratul pretuieste ceea ce il caracterizeaza pe el insusi, in morala sa se glorifica pe sine.
Pune in prim-plan sentimentul belsugului, sentimentul puterii nelimitate.
4. Pune in prim plan:
a. sentimentul belsugului
b. sentimentul puterii care da sa se reverse
c. fericirea traita la tensiune inalta in situatii limita
30

d. constiinta unei avutii dranice, capabila sa se daruiasca celorlalti
e. ajuta nefericitii nu din mila ci din sentimentul abundentei de putere
f. respecta omul puternic sipe el insusi
g. respecta omul care stie sa taca sis a vorbeasca la momentul oportun
h. pretuieste arta si toate exaltarile artistice
i. pretuieste arta
Din punct de vedere moral, sclavul se bazeaza pe resentimentele fata de stapan, deci are o morala
resentimentara care se caracterizeaza prin:
1. Suspiciune fata de conditia umana
2. Condamna omul odata cu conditia lui
3. Este invidious pe calitatile, virtutile celor puternici
4. Este dominat de un rationament al banuielii fata de
5. Considera ca fericirea celor puternici nu este autentica
6. Pretuieste calitatile care alina viata celor suferinzi, nenorociti, deci pretuieste:
a. Sdd
b. Pretuieste omul saritor, serviabil
c. Rabdarea
d. Darnicia
e. Modestia
f. Amabilitatea
g. Bunatatea si generozitatea
h. Democratia, iubirea, toleranta

Nietzsche propune sa acceptam ca sunt inegali intre ei ca vointa de putere, ca progresul omenirii este adus de
cei puternici care sunt singurii capabili sa scoata umanitatea europeana din grava criza in care trece, fiind
convins ca singurii capabili de depasirea autocrizei sunt aristocratii si dintre ei supraomul, care vine in istorie
ca trasnetul si care este dincolo de bine si de rau pentru ca nu poate fi judecat cu valori, norme, cu legile
sclavilor, iar binele si raul din perioada contemporana exprima morala sclavilor, inclusive morala crestina sau
iudaica sunt expresii ale morale sclavilor. Nietzsche este un violent critic al crestinismului si al iudaismului, insa
fara conotatii rasiale, entice ci referindu-se exclusive la vointa de putere. Supraomul este autenticul si singurul
creator de cultura si civilizatie care isi traieste existent dupa morala aristocratilor.

O foarte interesanta perspectiva despre corectarea dreptatii procedural cu ajutorul principiului
egalitatii, ne-o ofera teologul si filosoful britanic de secol 18, David Hume. In lucrarea Cercetare asupra
principiilor moralei, ganditorul britanic analizeaza egalitatea, regula egalitatii si observa ca daca o fiinta
umana creste cu ratiune, dar nu cunoaste natura umana, mediteaza la regulile dreptatii pentru a promova cat
mai explicit binele public, pacea si singura natura umana, dar pentru ca acea fiinta nu cunoaste natura umana
cel mai apropiat gand care ii vine in mint ear fi ca putem realiza dreptatea sociala. Putem realiza dreptatea
sociala, repartizarea proprietatii celei mai mari, oamenilor celor mai virtuosi si ar trebui sa dam atata putere
fiecarei persoane, direct proportional cu meritele sale. Observam ca la acest nivel al analizei lui Hume discutia
principiului meritocratiei ia in calcul calitatea morala a omului si meritele specific din domenile in care
lucreaza. Aparent, regula aceasta a omului rational ar avea rostul si ar putea fi aplicata intr-o societate si un
stat theocratic perfect, in care conducerea economica, politica, administrativa, apartine preotilor pentru ca
doar intr-o teocratie perfecta exista fiinte care stiu infinite lucruri. Daca incercam sa aplicam principiul
meritocratiei in lumea noastra care nu este o lume teocrata, atunci nu am obtinut nimic bun deoarece
31

comportamentul omenesc nu ar putea fi reglementat de nicio lege politica pentru ca exista o mare
incertitudine in ceea ce privesc meritele omului. E greu sa ierarhizam meritele omului si ale naturii umane care
se caracterizeaza prin mult orgoliu, fiecare individ va fi convins ca el este cel mai merituos. Ca o regula care in
mod metafizic pare a fi usor nu numai ca nu poate fi aplicata, dar este periculosa, distructiva. Regulile
meritocratiei in societate nu determina natura umana pentru ca nu se pot aplica pentru ca ar trebui sa existe o
instant obiectiva care sa judece actiunile oamenilor, sa ierarhizeze meritele, iar aceasta instnta in satatul
modern laic nu exista. Ar exista in statul teocrat pentru ca acei preoti care conducc acel stat ar putea fi aceasta
instant, dar acel stat nu va exista niciodata. Hume pune in discutie principiul egalitaii. Acest principiu sau
regula a egalitatii este foarte folosit si nu este total impracticabil pentru ca el nu a fost aplicat. Dar istoricii si
bunul simt ne arata ca oricat de plauzibila pare idea egalitatii perfecte, este la fel de impracticabila ca
meritocratia. Din fericire, nu se poate aplica pentru ca ar deveni o teorie foarte periculoasa intre oameni. Chiar
daca s-ar realiza vreodata egalitatiile intre oameni, mai ales cele economice, si mai ales egalitatea de
proprietate, oamenii nu sunt egali intre ei pentru ca sunt diferiti ca iscusinta, preocupari, darnicie, aptitudini,
talent. Aceste diferente distrug realitatea aceasta. Daca am incerca sa tinem sub control virtutiile omului, am
reduce societatea la cea mai mare mizerie. In loc sa prevenim saracia, umilirea, degradarea finite umane le-am
stimula. Pentru a aplica principiul egalitatii sau meritocratiei, ar fi nevoie de cea mai exigenta inchizitie care sa
urmareasca orice inegalitate si sa o sanctioneze, impiedicand-o sa se dezvolte, capabila sa creeze si cea mai
severa legislatie pentru a putea pedepsi inegalitatiile. Aceasta autocratie excesiva in numele egalitatiiabuzeaza
de puterea ei si ajunge sa transforme societatea respectiva, statul, intr-un regim autoritar, tiran, abuziv, care
distruge toate drepturile si libertatile omului. Concluzia este ca nici principiul meritocratiei si nici al egalitatii
nu sunt aplicabile pentru ca ar fi nevoie de o instanta superioara impartiala cu maxima intelepciune care sa
stabileasca care sunt meritele oamenilor, sa le ierarhizeze, sa monitorizeze societatea astfel incat atunci cand
apare o inegalitate sa o anuleze. Aceasta autoritate ar trebui sa fie deasupra legii, dar dandu-i-se o putere
excesiva s-ar transforma intr-o autoritate violenta care ar distruge moralitatea si drepturile societatii.







R. Nozick
Un alt criteriu al dreptatii ca egalitate si merit il propune R. Nozick care este cel mai la moda
politolog al secolului XX.
Lucrari: ,,Anarhie, ,,Stat, ,,Utopie, ,,Explicatia filozofiei, ,,Natura rationalitatii.
Este un ganditor ultraliberar care critica dur marxismul, plecand de la observatia ca doctrina aceasta ar
produce o imagine falsa intre distribuirea bunurilor. Toata istoria omenirii dupa mii de ani de practica sa
descopere ca repartita bunurilor s-ar putea face dupa 2 principii:
1. Principiul egalitatii formulat de Marx: ,,de la fiecare dupa capacitati, fiecare dupa merit.
2. Principiul meritocratiei formulat de Aristotel, reluat in capitalism, dar folosit si de Marxism atunci cand
Marx crede ca trecerea de la capitalism la comunism este treptata si faza tranzitorie este socialismul in
care bunurile se repartizeaza echitabil, dupa cantitate, calitate, si importanta muncii prestate.
Ambele principii sunt eronate dupa Nozick pentru ca nu exita o situatie in care putem separa productia de
bnunuri, de distribuirea lor, pentru ca cel care le produce se ataseaza de ele si este indreptatit sa
32

primeasca acel bun. Marx greseste cand crede ca in procesul de productie muncitorul creeaza marfurile, in
proicesul creat se obiectiveaza in ele punand in ele sentimentele lui, dar ulterior proprietatea il alieneaza
pe productor de acele produse, il obliga sa isi piarda esenta umana autentica, il exploateaza si isi ia
bunurile. Acest lucru, dupa Nozick nu are loc pentru ca omul cand produce bunuri este indreptatit sa si le
insuseasca. Nu trebuie sa renunte la proprietatea private. Teoria egalitatii a lui Marx trebuie inlocuita cu
teoria indreptatirii, care are la baza cele 2 principii
1. Principiul dreptatii in achizitia de bunuri
2. Principiul dreptatii in transformarea de bunuri
Prima situatie determina situatia in care bunurile care nu sunt ale noastre le putem detine, achizitiona in mod
drept.
A 2-a situatie apare atunci cand conditiile sau cerintele pe care daca le respectam, bunurile create de noi pot fi
transmise celolalti oameni. Concluzia lui Nozick este ca trebuie sa renuntam la principiul dreptatii,
meritocratiei, egalitatii sis a il inlocuim cu principiul indreptatirii pentru ca daca am allege in mod liber cum sa
creeze sis a distribuie bunurile, atunci distributia este dreapta. Principiul indreptatirii depaseste o situatie
indezirabila creata de Rolse care spune ca trebuie sa folosim individual pentru a oferi avantaje celolalti
oameni. Este immoral ca un individ sa fie utilizat de semenii lui pentru ca ei sa obtina mai multe avantaje.
Conlcuzia este ca Nosick propune un nou principiu al dreptatii, al indreptatirii.






















Teorii politice moderne si contemporane
33


Aceste tgeorii politice pun in discutie si analizeaza principiul puterii politice si legitimitatea
acestuia.Aceasta problema este obiectul de studiu al filosofiei politice care pe langa ea, mai are cateva
principii:
1. Fundamenteaza scopul guvernului
2. Exercitarea autoritatiisi construirea de catre stat
3. Drepturile si obligatiile guvernantilor
4. Separarea si limitarea puterii in stat
5. Forme de guvernamant
6. Distinctia dintre public si privat
7. Relatia dintre stat si societatea civila
Constatam ca puterea politica si legitimitatea ei si cele 7 probleme enuntate au fost discutate pentru prima
data in antichitatea ghreaca de Platon si Aristotel. Cei 2 ganditori aduc un tribute spiritului epocii lor, care
subordoneaza individual statului, drepturile individului drepturilor statului, ijnteresle individului interesului
societatii. O analiza sistematica aa cestei probleme o intalnim in epoca contemporana cand se constata 2
probleme:
1. Anarhismul
2. Etatismul
Anarhismul ca si current politologic sustine ca societatea poate fi organizata si exista fara a fi
nevoiefara a fi nevoie de stat. anarhistii ne propun diminuarea puterii statului si chiar desfintarea
acestui stat. Ei incearca sa inlocuiasca autoritatea statului cu a specialistilor care ar trebui sa conduca
societatea fiecare in domeniul in care este specialist. Anarhistii critica autoritatea asumata de indivizi
care nu au nici un drept sa o revendice pentru ca nu este speciala ci oamenii politici si criteriul
autoritatii politice. Ei cred ca argumentul care intemeiaza existenta statului este necesar pentru ca are
functii sociale utilesi el poate exista pentru ca ceilalti l-au creat si sunt de accord cu existnta lui, sunt
temeiuri insuficiente pentru a mentine in istorie statul. A venit vremea sa iasa din istorie acest stat ca
un fenomen social deposit de timp si opus progresului. Anarhistii ca orientare politica si filosofica nu se
confunda cu miscarea politica numita anarchism, care si ea constesta statul si orice alta forma de organ
social care promoveaza dezordine, violenta, atentate. Ca miscre politica s-a nascut in sec XIX si a fost
initiate de un intellect rus Mihail Bakunin.
Etatismul este curentul filosofic si politic opus anarhismului care considera ca statul este
institutia esentiala si centrala a societatii; doar statul aduce armonie, ordine, progres, poate conduce o
societate moderna. Cei mai semnificativi apologeti ai statului au fost Platon, Hegel si Marx. Pe de alta
parte, Carl Popper ii consider ape cei 3 cei mai mari dusmani ai societatii deschise contemporane.
Ex: Platon in dialogul Reoublica imagineaza un stat modern in care exista 3 clase sociale:
agricultorii si mestesugarii ca oameni liberi; militarii; filosofii. Cele 3 grupe sunt formate din oameni
liberi si au functii sociale bine definite pentru ca agricultorii si mestesugarii liberi corestpund partii
apetente a sufletului uman, in societate satisfac functia nutritiva, de producere a bunurilor. Militarii
corespund partii pasionale, deci au functii sociale de aparare a statului, de dusmanii din afara si
dinauntru. Filosofii corespund partii rationale si au functia de conducere a societatii. Platon nu
vorbeste in statul ideal de sclavi, dar nu pentru c nu i-ar folosi. Exista in republica lui Platon, dar nefiind
aomeni liberi, nu sunt demni de analiza. Daca vom structura societatea astfel, vom obtine un stat ideal,
democratic si constitutional.
34

Hegel crede ca statul este necesar in istorie, dar ca societatea umana se poate dispensa de stat
pentru ca indivizii au interese foarte diferite, opuse, egoiste. Ca societatea sa existe si sa evolueze, este
nevoie de o institutie supraindividuala care sa apere bine individului.
Marx explica si mecanismul revolutiei sociale si politice si analiza rolul statului in istorie pe baza
unui determinism economic. Sub sistemul social fundamental care determina societatea, cultura,
individul este economical ca modul de producer a bunurilor economice. Orice mod de productie este
alcatuit prin forte si relatii de productie. Factorii de productie au o tendinta logica si obiectiva de a
evolua mai repede ca relatiile de productie. Periodic si repetitiv apar momente in care fortele de
productie sunt mai avansate ca relatiile de productie. In sistemul relatilor de productie, relatila
fundamentala este relatia de proprietate. Relatie de productie impiedica progresul istoriei, societatii
individului, deci trebuie schimbata si adusa la nivelul fortelor de productie. Schimbul nu se face pe cale
pasnica, ci pe calea revolutiei sociale. Schimbul acesta modfica drepturile proprietaruliu asupra
bunurilor economice. Schimbul acesta modifica modalitatea de productie, iar el genereaza un nou
system social superior care pe o perioada istorica va permite progresul fortelor de productie, ca apoi
din nou relatiile de productie sa ramana in urma factorilor de productie, si trebuind sa fie schimbate sa
apara alt tip de proprietate. Acest mecanism social a dus la inlocurea sclavagismului cu feudalismul, a
feudalismului cu capitalismul, a capitalismului cu comunismul. In sclavagism, feudalism si capitalism,
institutai central a societatii este statul. Aceasta societate fiind bazata pe proprietate prin folosirea
statului ca pe un instrument de aparare a intereslor claselor sociale conducatoare care detin in
proprietatea private bunuri econiomice. In cele 3 oranduiri sociale, statul este un instrument de
exploatarea a omului de catre om, creeaza inegalitati sociale, nedreptati sociale, deposedeaza omul de
libertatea politica. In comunism, rolul si functiile statului se vor modifica dar saltul nu poate fi brusc
pentru ca trebuie sa se traverseze o faza de tranzitie, cea a socialismului, care este o etapa de tranzitie
inferioara comunismului. Este o etapa de tranzitie pentru ca pastreaza elemente din capitalism si
creeaza germenii comunismului propriu-zis. In socialism, dispare proprietatea private si se inlocuieste
cu proprietatea intregului popor. Dispar clasele sociale, nu mai exista propeietate si oameni fara
proprietate. Toti oamenii sunt proprietari si lucratori. In acest context, statul, este un instrument care
reintroduce dreptatea sociala sub forma principiului echitatii pentru ca distribuie bunurile economice
dupa cantitatea, calitatea si importanta muncii prestate. Acest principiu este o forma modificata a
meritocratiei. Cand se va trece la comunism, dispare statul, clasele sociale, principiul repartitiei
bunurilor se face prin egalitatea sociala, nu echitatea, distribuirea produselor dupa principiul: de la
fiecare dupa capacitate, fiecaruia dupa nevoi. Vom instaura principiul egalitatii care este o lume
dreapta, libera, dar nu haotica pentru ca Marx crede ca functiile statului vor fi preluate din sociatatea
civila, institutiile non-guvernamentale in care lucreaza specialisti. In esenta, etatismul subordoneaza
individul statului si societatii considerand ca daca intre interesele individului si cele comunitare exista o
contradictie, trebuie sacrificate cele individuale. Statul este indreptatit sa faca acest lucru pentru ca ar
fi exponentul binelui colectiv. Statul poate interveni asupra individului si are dreptul sa ceara
individului sacrificarea drepturilor individuale.


Celelalte teorii filozofice se situeaza intre aceste 2 curente. Analiza teoriilor politice este dificila
pentru ca ele sunt teorii filozofice, dar contin si progress politic. La elaborarea lor au contribuit: filosofi,
politiceni, juristi etc. Este foarte greu sa le sintetizam, dar toate teoriile pot fi asezate intre anarhism si
etatism si au o tema comuna: raportul dintre guvernant si guvernat din care deriva: problema
legitimitatii sau limitarea puterii politice a guvernantului.
Ex: curentul care se aseaza cel mai clar intre anarhism si etatism este liberalismul (liberalismul provine
de la cuvantul ,,liberalis care inseamna binefacator, generos). Specific liberalismului indiferent de
35

formele lui, este faptul ca schimba relatia individului cu statul. Nu mai accepta subordonarea
individului de catre stat si sacrificarea intereslor individului de catre stat. statul trebuie subordonat
individului. Interesele colective se sacrifice celor individuale, binele colectiv sa se sacrifice celui
individual; si pentru liberali, acest stat trebuie sa isi diminueze functiile fara sa dispara, dar trebuie sa
iasa din economie, religie, arta, educatie si sa se mentina doar functia de garant al drepturilor si
libertatilor individului. Liberalismul nu exagereaza forta statului ca etatismul si nu promoveaza
disparitia statului ca anarhismul. In plus, valoarea politica si morala fundamentala pentru liberalism
este libertatea individului. Liberalismul crede ca nu trebuie sa sacrificam aceasta libertate individuala in
numele niciunei valori. Filosofii politici discuta relatia guvernant-guvernat si se intreaba cine trebuie sa
guverneze si in interesele cui trebuie sa exercite puterea politica si de stat.
Intalnim mai multe raspunsuri:

1. Solutia lui Aristotel
Platon crede ca se poate construi un stat ideal, daca tinem cont de structura sufletului omenesc.
Sufletul fiind structurat pe Partea Pasionala, Apetenta si Rationala, in societate trebuie sa avem 3 clase sociale:
grupul agricultorilor si mestesugarilor, ca oameni liberi care au functia de a produce bunurile necesare
satisfacerii trebuintelor biologice ale tuturor oamenilor, pentru ca partea apetenta are functia nutritiva.
Deasupra acestei clase sociale se aseaza grupul militarilor care corespund partii pasionale a sufletului; au
functii sociale; au functia de aparare a societatii de catre dusmani. Deasupra tuturor stau filosofii, care
corespund partii rationale (guverneaza sufletul); ei trebuie sa fie cei care conduc societatea pentru ca prin
educarea intelectului ei dobandesc intelepciune si pot exercita adevarata conducere a societatii. Platon credea
ca si militarii si filosofii trebuie sa renunte la proprietatea privata si la familie, pentru ca din aceste surse
izvoraste trebuinta de a avea mai mult, ceea ce genereaza o lume nedreapta. Dar agricultorii pot si trebuie sa
detina o proprietate privata.
Aristotel dezvolta o filosofie politica mai putin specializata. El observa ca polisul poate fi guvernat de o
persoana sau un grup mic sau mare de oameni. Puterea politica poate fi exercitata in interesul unei singure
persoane, unui grup mic de persoane sau in interiorul intregului popor (demos). In lucrarile: Politicasi Statul
atenian, el vorbeste de mai multe tipuri de sisteme politice care genereaza mai multe tipuri de constitutii.
Unele au functie pozitiva, altele au functie negativa in societate. Cand societatea e condusa de o singura
persoana, avem monarhie. Daca e guvernata dupa o constitutie bazata pe principiul meritului, atunci e un
regim legitim. Monarhul poate conduce deoarece constitutia il determina sa nu lucreze pentru interesul sau
egoist, ci pentru interesul poporului. Opozabila este timocratia, cand puterea este exercitata abuziva de o
singura persoana, satisfacand doar propriile interese egoiste, lucru ce dauneaza polisului. Cand grupul care
conduce este mic, poate fi un regim aristocratic, daca grupul conduce constitutional tot dupa principiul
meritocratiei. Regimul e pozitiv, sau regimul de tip oligarhic, cand ei guverneaza neconstructiv, daunator
armoniei societatii, progresului ei. Cand conducerea e a intregului popor, vorbim de democratie. Democratia e
un regim politic compromis; dovada sta criza grava prin care trece lumea greaca in lumea elenista, generata de
esecul democratiei. Aristotel e partizanul monarhiei constitutionale, la fel ca Platon.
In Epoca Moderna, curentul care pledeaza pentru democratie e liberalismul. Liberalistii clasici considera ca
doar acest regim politic e capabil sa limiteze puterea statului, capacitatea lui de interventie in spatiul vietii
private, sa inlature abuzurile statului. In democratie, functioneaza principiul separarii puterilor in stat. Exista 3
puteri distincte: legislativa, executiva si judecatoreasca. Mai mult, lucreaza si principiul egalitatii de forta a
celor 3 puteri: capacitatea de a se controla reciproc, de a se sanctiona reciproc daca o putere abuzeaza de
forta ei. In plus, democratie e regimul politic optim pentru ca socoteste libertatea individuala ca valoare
suprema, o garanteaza si o apara. Doar regumurile democratice mai pot opera cu principiul pluralismului
36

politic, economic, religios, social, cu principiul egalitatii de sansa a oamenilor, cu principiul egalitatii in fata
legii, cu principiul suprematiei legii. Chiar daca democratia nu e un regim politic ideal, ea e regimul cel mai
bun, e un fel de rau necesar (K. Popper). In regimul democratic, liberalistii cred ca trebuie sa conduca cei
alesi prin vot universal. Liberalii sunt un current situat intre anarhism si etatism pentru ca, dupa ei, nu se poate
vorbi de disparitia statului, dar nici nu se accepta un stat foarte puternic, cu rol social foarte mare pentru ca
exista pericolul ca acest stat puternic, in numele unui bine colectiv abstract sa abuzeze, intervenind abuziv in
viata individului, luandu-i drepturile si libertatile sale. Popper observa ca statul e un rau necesar pentru ca o
societate nu se poate organiza in absenta lui, dar trebuie sa-I diminuam tare puterea, prin retragerea lui din
economie, cultura, educatie, administratie. Singurul lui rol e de garant si aparator al drepturilor si libertatilor
individului. Popper isi da seama ca in regimul democratic au fost create multe institutii cu scopul de a preveni
cresterea excesiva a puterii statului si abuzul de putere. Insa, oricat de multe institutii am infiinta, nu dispare
abuzul statal de putere. Individul caruia i se garanteaza drepturi si libertati, trebuie sa plateasca un anumit
pret. Ex: impozite, sau sa suportefrecvent umilinta pe care functionarii angajati ai statului o manifesta fata de
indivizi. K. Popper e un critic al liberalismului politic si economic. El semnaleaza un lucru interesant: toate
curentele sau doctrinele politice, sau regimurile politice, construite in jurul intrebarii: Cine trebuie sa conduca?
Sunt un esec inevitabil. La o astfel de intrebare putem raspunde cum faceau marxistii: trebuie sa conduca
proletariatul, pentru ca e singura clasa avansata, pe cand burghezia e o clasa care se opune progresului
omenirii; sau am putea raspunde: trebuie sa conduca cei intelepti (Platon). Toate raspunsurile sunt nefericite.
Trebuie sa renuntam la intrebarea: Cine trebuie sa ne conduca? Si sa ne intrebam: Cum trebuie sa procedam
pentru a preveni ca la putere sa ajunga conducatori prosti, corupti. Daca totusi acestia au ajuns sa detina
puterea, cum trebuie sa procedam pentru a-I schimba? Raspunsul lui Popper: printr-un exercitiu de gandire
critica. Liberalistii ne propun sa acceptam ca valoare politica suprema e libertatea individuala, sa-I
subordonam toate celelalte valori, egalitati, drepturi; sa nu acceptam ca in numele realizarii egalitatii si
dreptatii sa sacrificam libertatea individului. Trebuie sa diminuam rolul social, politi, economic al statului,
rezumandu-ne la a fi numai garantul sau aparatorul libertatii individului. Sa renuntam la statul social in
favoarea statului minimal (R. Nozick). Orice analiza a puterii politice a statului, trebuie legata de problema
legitimarii acestei puteri, pentru ca, observa Karl Jaspers: daca puterea e preluata nelegitim, se va exercita
nelegitim. Cel care o detine se va teme mereu ca I se va lua puterea si va fi sanctionat. Va conduce prin forta,
violenta, constrangere si va genera revolta intre guvernati. Secretul echilibrului societatii e puterea legitima.
De aici preocuparea identificarii acelor temeiuri pe care am putea legitima puterea. Problema e analizata in
filosofia politica (gr. Polis= cetate). Pentru vechiul grec, politica e arta de a guverna societatea, iar polisul era
comunitatea oamenilor virtuosi. Daca extindem intelesul, politica presupune un dialog intre grupurile de
interese ce exista in societate, in urma caruia sa se poata lua decizii in interesul tuturor grupurilor. Aceste
decizii trebuie aplicate; pentru aceasta trebuie sa folosim niste mijloace. Cele mai eficiente mijloace de
aplicare a lor, e puterea statului. Ideea de putere a fost asociata cu idea de forta, violenta, autoritate, pe care
guvernantul o exercita asupra guvernatului. Puterea s-a asociat si cu un teritoriu asezat intre frontierele unui
stat: acolo se exercita acea putere autoritara. Actualmente, teoria statului accepta ca politicua, pentru a aplica
deciziile luate de grupurile de interese, trebuie sa foloseasca acest mijloc al puterii statale, dar puterea trebuie
sa fie stabila. Pentru a se stabiliza ea se institutionalizeaza, se consfinteste juridic si impiedica preluarea ei de
catre o singura persoana. Idea de stat de drept mai inseamna ca puterea trebuie exercitata in interesul
tuturor, nu personal. Insa noi observam ca statul indeplineste roluri diferite in functie de regimul politic
37

existent si in functie de modul in care se exercita puterea politica: daca statul e democratic, creeaza conditiile,
cadrul legislative necesar pentru ca individul sa se dezvolte liber, sa isi urmeze interesele, respective sa
respecte acele legi. Daca regimul politic e tiranic, atunci distruge cadrul legal, dictatorul nu conduce dupa legi,
ci isi impune vointa autoritara ca principiu supreme de conducere sociala indifferent de rolulile sociale ale
statului si de dependent lor, puterea devenita arbitrar abuziva, daca nu e correct legitimata. Legitimarea
corecta inseamna alegerea corecta a temeiurilor care o legitimeaza. Unii politoplogi (Machiavelli). Considera
ca legea legitimitatii nu e foarte importanta. In lucrarea ,,Principele spune ca puterea depinde de abilitatile
principelui de a o exercita. Dar recunostea ca e mai intelept sa te legitimezi pe interesele poporuui, decat pe
binele si interesul aristocratilor pentru ca legitimarea pe vointa poporului e mai puternica, mai stabile.
Un alt criteriu de legitimare care a dominat antichitatea, a fost dreptul ereditar. In Antichitate si in evul mediu
s-a considerat ca e legitima puterea care ese mosteneste genetic, se transmite de la rege la urmasii sai pentru
ca persoana monarhului, inca din Antichitate dar si in Evul mediu transcende lumea umana, este considerat
trimisul lui Dumnezeu pe Pamant. De ex: inj primul cod de legi (Hammurabi) exista o parte introductive care
sustine ca acele norme din acel cod juridic trebuie sa fie respectate pentru ca ele sunt creatia regelui, iar
acesta e fiul zeului Marduk. El nu poate crea decat o lege perfecta. Descendenta si preluarea ereditatii, a
puterii s-a produs conform criteriului pe cale ereditara si beneficiaza de sanctificare. Si preotii erau considerati
trimisii lui Dumnezeu pe Pamant, erau deasupra legii. In epoca moderna, in epoca contemporana legitimarea
puterii pe criteriul ereditatii e sever criticata, mai ales in regimul politic republican. Se socoteste ca regale care
preia puterea poate sa fie incompetent, prost, corrupt, ceea ce duce la efecte sociale devastatoare in
societate, de aceea partizanii regimului republican ne propun legitimarea puterii prin vot universal, legal,
secret. Accepta si faptul ca si in urma votului pot fi alesi oameni corupti prosti, dar pentru ca la el se poate
decide alesul, legitimarea prin vot ar fi superioara.
Un alt criteriu de legitimare a puterii ar fi vointa poporului. Idea apare la Machiavelli. O gasim si in antichitatea
greaca ( republica ateniana ) in caredemocratia e considerate puterea poporului. Dar e o legitimare restransa.
In categoria poporului nu intra sclavii, strainii, femeile nu au dreptul de a legitima puterea. Contractualistii
care cred ca societatea sau statul rezulta dintr-o conventie sociala, legitimarea puterii pe vointa poporului,
lansandu-se maxima : ,, vox populi, vox dei. Cred ca intr-un stat democratic se exprima Vointa Generala, iar
omul se supune alternarii commune a legii, nu vointei unui individ sau unui grup. Astfel omul e aparat de
arbitrariul deciziei dictatorului sau grupului de persoane. Trebuie sa fie aparat pentru ca puterea de stat,
relatia stat- guvernati, e o relatie de dominatie si supunere bazata pe constrangere. Statul recurge uneori la
forta pentru a I se respecta puterea. Forta e o insusire esentiala a puterii. Pericolul e ca puterea sa fie
dobandita prin forta: lovituri de stat, incercand sa se mentina prin forta. Cel ce preia puterea prin forta, se
teme de poporul de la care a smuls puterea, se foloseste de violenta, incalca orice drept. Violenta genereaza
violenta, deci puterea dobandita nelegitim prin fota se va pierde prin forta. Daca puterea e legitima, ea se
dobandeste pe baza unuei supuneri a celor condusi, fara sa fie nevoie de forta. Concluzia este ca nicio putere
dobandita prin forta nu dureaza ci dureaza puterea prin supunerea libera a celor guvernati. O putere care
incearca sa se legitimeze pe forta e nelegitima si efemera. Intr-un inventor al temeiurilor legitimarii puterii, le-
am putea grupa in:
1. Legitimarea traditionala ( de tip ereditar)
2. Legitimare carismatica ( Charisma= farmec)
38

3. Legitimarea legala
4. Legitimare prin vointa celor puternici
5. Legitimare prin vointa poporului



Friederick Hayec
Este un ganditor al politicului format in Europa, dar s-a manifestat in SUA, fiind foarte apreciat de
scoala de economie ultra-liberara din Chicago (M. Friedman). Hayec e un adversar dur al regimurilor
politice totalitare pentru ca intotdeauna regimurile comuniste au promovat un etatism exagerat.
Lucrari: ,,Constitutia liberala, ,,Drumul catre servitute. In centrul gandirii lui, el depune efortul de a crea
principiile unei civilizatii a libertatii. Ca orice filosof liberal, e adeptul individualismului. Cercetarea
sociologica si politica trebuie sa puna in centru individul activ. El isi urmeaza scopurile si alege caile sau
metodele eficiente de atingere a lor. Insa rezultatul efectiv depinde si de imprejurari pe care omul nu le
poate controla. Filosofia politica trebuie sa cerceteze comportamentul uman si efectele actiunii individului.
Hayec e un filosof liberal, dar se deosebeste de liberalistii clasici care accepta starea naturala si ordinea
naturala din societate. Hayec nu accepta asta, dar sustine ca liberalismul e valoarea suprema in societatea
moderna si prospera. In baza liberalismului, omenirea a evoluat de la o forma primitiva intemeiata pe o
relatie de guvernare *.+ spre actuala societate, una deschisa, bazata pe libertate si domnia legii. In
societatea deschisa, se adanceste diversitatea sociala a L, creste productiviatea L, progresul social e
puterea. Libertatea e absenta constrangerii care permite individului sa isi urmeze interesele. Libertatea nu
inseamna putere, pentru ca puterea are posibilitatea de a face orice, de a incalca libertatea semenilor tai.
Societatea in care domneste legea, nu permite sa faci orice, nu putem fi mai liberi decat ceilalti. Dupa
Hayec, cea mai importanta valoare umana e libertatea individului, mai importanta decat prosperiatea
economica. Daca ar trebui sa gasim o singura valoare pe care nu avem voie sa o sacrificam, ea e libertatea
individuala. Putem renunta la egalitate, prosperitate, dar nu la libertatea individuala. Pentru Hayec,
asigurarea aceasta a libertatii pentru toti depinde de existenta unei ordini legale. Aceasta ordine poate fi
asigurata in 2 moduri: fie prin vointa unei persoane, fie prin domnia legii. Daca garantam libertatea prin
viata unei persoane, exista riscul unor abuzuri din partea acelor persoane: societatea poate evolua spre
dictatura. Ordinea legii mai poate fi impusa prin domnia legii. Ar trebui sa fie principiul suprem prin care
trebue sa guverneze societatea. Domnia legii inseamna adoptarea unor regului de comportament
obligatorii pentru toti, valabie pentru toti, fara discriminare, inclusiv pentru cei ce au creat legile. Legile ca
sa nu fie viciate, trebuie sa aiba caracter impersonal, sa fie cunoscute de toti oameniisi sa li se poata
anticipa efectele. Unde domneste legea, singurele restrangeri ale libertatii individului sunt acelea care se
justifica pentru ca nementinand ordinii in societate, mentine ordinea de drept. Fata de liberalismul clasic,
Hayec accepta un stat mai puternic si mai activ care sa actioneze in acele domenii precizate de lege si a
carui rol sa fie limitat de lege. Hayec credea ca statul trebuie sa asigure servicile publice pe care economia
de piata nu le ofera pentru ca nu sunt rentabile. Statul trebuie sa creeze legile pentru ca economia sa
functioneze normal si sa apere respectarea legilor. Pentru Hayec, nu exista opozitie intre libertatea
individului si statul de drept, pentru ca el exista si se bazeaza pe domnia legii, legile sunt nediscriminatorii
39

si au putere egala pentru toti, dar si pentru ca puterea executive, legislativa si judecatoreasca sunt
separate, au forte egale, se pot controla si sanctiona reciproc daca cumva incalca legea. Principiul domniei
legii arata ca actiunile statului sunt limitate de regulile fixate si anuntate dinainte. Fiecare individ poate
anticipa modul in care statul isi poate folosi puterea intr-o situatie. Fiecare isi poate planifica afacerile pe
baza *.] acest ideal nu poate fi aplicat in mod perfect pentru ca si cei care aplica legea pot gresi. Unde
domneste legea, puterea lasata puterii executive e redusa mult. Unde domneste legea se restrang si
libertatile individului pentru ca exista pericolul ca acel individ sa afecteze libertatea semenilor sai.
Interventia statului, restrangerea libertatii individului, nu e abuziva pentru ca se face inlimita legii pe care
individul o cunoaste si poate anticipa ce constrangeri se exercita asupra lui. Suprematia dreptatii inseamna
o societate democratica, legitimare prin lege de o guvernare arbitrara pentru ca statul, cand domnea legea
se multumea sa fixeze reguli ce trebuie respectate in societate lasand individul sa isi fixeze scopurile.
Regulile acestea se stabilesc anticipat si au caracter formal pentru a nu exprima interese egoiste, ci
interese sociale. Ele se dobandesc pe perioade lungi, pentru ca individul sa isi poate planifica viata,
actiunile in mod liber. Se deosebeste fundamental aceasta societate unde domneste legea, de societatea
unde aceste principii nu exista, unde domnia e inclouita cu vointa arbitrara a unui om. O astfel de situatie
se intalneste in societatea comunista. Hayec ramane un critic dur al regimurilor totalitare, pentru ca dupa
el, in astfel de sociatati, principiul suprematiei legii nu mai e aplicat, ci pentru ca e inlocuita suprematia
dreptului cu vointa arbitrara si guvernarea arbitrara a unei persoane sau a unui grup. In comunism se
inlocuieste suprematia legii cu planificarea socialista in care cei care conduc, in numele unui bine colectiv,
dreptatii si egalitatii sociale folosesc instrumente planificatoare dar nu in sensul economic capitalist, ci in
sens socialist. Se elaboreaza un plan unic de dezvoltare economico-sociala, plan in care se stabilesc indicii
de dezvoltare economica, sociala, individual pe fiecare ramura economica, pe un anumit teritoriu
administrative, comunitate umana, individuala. Aceasta anuleaza libertatea individului de orice fel. Sub
aparenta apararii drepturilor si libertatilor omului, nu face decat sa inlocuiasca suprematia legii cu
guvernarea arbitrara. In ,,Constitutia liberala, Hayec observa ca ordinea sociala poate sa se nasca din 2
intentii diferite:
1. Cineva isi propune sa realizeze niste scopuri, restrangand libertatea individului.
2. Ordinea sociala nu e creata de cineva, ci se naste dintr-un proces spontan.
Aceasta auto-generare a ordinii sociale, amplifica libertatea pentru ca cu cat scopurile individului sunt
mai presus decat alte scopuri, pentru ca sunt mai merituase, mai presus decat scopurile collective, cu atat
domeniul de actiune al individului e mai mare. Si ordinea sociala se naste spontan, nu exista in afara unor
reguli abstracte, unor legi pentru ca doar ele permit satisfacerea intereselor particulare, dezvoltarea lor,
dezvoltarea libertatii individului in concordanta cu ordinea sociala. Pentru Hayec, libertatea trebuie sa fie
una individuala si inseamna absenta constrangerii, pentru ca trebuie sa existe in societate un spatiu privat
in care statul sa nu poata interveni. Libertatea lui Hayec nu se confunda cu anarhia pentru ca el accepta ca
in societate exista constrangere necesara, exercitata de legi, nu de grupuri de persoane, dar el pledeaza
pentru reducerea la minim a acestor constrangeri pe care o impun legile ca regimuri formale, a caror
actiune se poate prognoza. Orice interventie a societatii in sfera libertatii individului se face doar daca
individul a incalcat aceste regului; altfel societatea nu are voie sa intervina in spatiul vietii private.
Legitimarea politica se intemeiaza pe guvernarea legii, pe principiul separarii puterilor in stat, egalitatii de
40

forta a lor, pentru ca ele sa se controleze reciproc si sa se sanctioneze reciproc daca incalca libertatile
individului.


Karl Popper (sec. xx- 1902- 1994)
Istoria culturii umane il retine pentru epistemologia sa, dar e la fel de importanta filosofia lui politica
exprimata in lucrarile: Societatea deschisa si dusmanii sai si Mizeria istoricismului. Popper observa ca
istoria are aparenta unui organism viu care se dezvolta in conformitate cu propriile legi care progreseaza;
individul ar fi prins in istorie fiind o rotita dintr-un organism urias. Omul apparent nu e responsabil de
actiunile sale; devine un simplu element neutru dintr-un organism universal, numit istorie. Popper critica
aceasta conceptie, socotita una din mizeriile istoricismului pentru ca astfel se poate justifica irrational
totalitarismul si se poate anihila importanta individului in istorie. Dupa Popper, istoria e o suma a faptelor
care n-au un sens anume, care nu evolueaza in mod independent de individul uman. Aceste fapte capata
sens doar datorita deciziilor individului care e elemental essential al istoriei, decizia lui da sens istoriei, de
aceea individul e liber si responsabil pentru faptele lui. Democratia e regimul cel mai de dorit, dar nu
trebuie confundatat cu puterea poporului sau cu dominatia minoritatii asupra majoritatii. Democratia e
forma de guvernamant care nu permite instaurarea dictaturii sau cresterea excesiva a rolului statului.
Esential pentru siguranta libertatii individului nu e izvorul puterii, adica cine trebuie sa guverneze? Ci daca
modul de guvernare previne ajungerea la putere a conducatorilor corupti, incompetent si daca ar putea fi
destituiti in momentul in care au ajuns la putere. Pentru a instaura o astfel de democratie ce duce la o
societate deschisa- societatea bazata pe suprematia libertatii individului, pe principiul domniei legii sip e
capacitatea de comunicare in societate. Solutia lui Popper e sa domine ratiunea critica. Exercitatrea ei ne
permite sa identificam omul incapabil sis a prevenim dobandirea puterii de catre acesta. Gandirea critica
trebuie sa se exercite de catre semenii nostril asupra fiecarui individ. Ideal ar fi ca noi insine sa ne
raportam la noi prin ratiune critica, dar nu e obligatoriu. E sufficient ca ceilalti sa gandeasca critic pentru a
preveni preluarea puterii de catre oameni corupti, incompetent, prosti sau pentru a-I destitui. Concluzia e
ca societatea deschisa e forma cea mai inalta de democratie a societatii contemporane care trebie sa aiba
caracterul gandirii critice, domniei legii si libertatii individului.
Popper, ca filosof liberal, in lucrarea Principii liberale: Un grup de teze, precizeaza ca statul e un rau
necesar pentru cad oar el poate fi garantul libertatii individului. Dar, puterea statului nu trebuie inmultita
mai mult decat este necesar. Acest principiu al nemultiplicarii puterii e numit de Popper biciul liberal.
Denumirea e preluata prin rationament analogic de la un epistemology medieval: W. Ockhorm: entitatea
pe care se intemeiaza Universul nu trebuie inmultita peste cat e necesar. Acest principiu s-a numit biciul
lui Ockhorm. Biciul liberal vizeaza nemultiplicarea puterii statului pentru ca statul e un rau necesar. E
mereu un pericol constant pentru ca atunci cand vrea sa-si indeplineasca functia de garant si aparator al
libertatii individului, face apel la putere si vrea sa-si mareasca puterea. Orice stat e mai puternic decat
orice individ. Riscul e ca statul sa multiplice puterile sale. Riscul se poate preveni pentru ca putem crea
institutii care sa diminueze pericolul, desi el nu se elimina in totalitate. De aceea noi platic statului pentru
ca ne apara libertatea: impozite, umilinte. E important ca aceasta plata sa fie cat mai mica. Popper
pledeaza pentru regimul democraticprecizand ca noi trebuie sa luptam pentru democratie, nu pentru ca ne
41

ofera avantaje mai mari fata de alte regimuri politice, ci pentru ca in democratie, fiecare cetatean are
dreptul si conditia de a actiona liber pentru a-si satisfice scopurile si interesele. Suntem democratici nu
pentru ca majoritatea impune acest lucru, ci pentru ca traditia democratica e cea mai putin nociva traditie
politica din istoria omenirii. Cand intr-o societate majoritatea decide in favoarea tiraniei, democratul nu
trebuie sa creada ca modul lui de gandire e incorrect pentru ca majoritatea are intotdeauna dreptate, ci
trebuie sa creada ca traditia democratica din tara lui e slaba si ca el trebuie sa lupte pentru a o consolida.
Societatea in care trebuie sa traim e cea deschisa: suprematia legii, statul de drept, libertatea individului,
gandirea critica. Democratia nu e vointa poporului, ci insusi acel system de institutie care e capabila sa
previna preluarea puterii politice de oameni prosti, incompetenti sau schimbarea acestora daca au ajuns sa
detina puterea politica.
Un discurs despre puterea politica si legitimitatea ei in sec. XV, a fost rostit de Karl Jaspers. El
apartine curentului filosofic existentialism, apropiat de cel laic. Dincolo de discursul lui metafizic el ne-a
lasat si o opera de filosofie politica foarte bine reprezentata de lucrarea Originea si sensul istoriei. Aici
coreleaza legitimarea cu libertatea politica: o putere legitima poate guverna fara frica pentru ca se increde
in consensul populatiei, pe cand cea nelegitima se teme de popor; guvernarea prin violenta care provoaca
violenta poporului; violenta genereaza violenta=> excluderea violentei=> teroare crescanda care
genereaza frica, devenita starea de spirit a tuturor. Formula magica a guvernarii e legitimarea puterii
politice pentru ca asa guvernatorul se increde in guvernat, exista pace sociala, ordine sociala opusa
violentei produsa de puterea nelegitima. Problema ar fi sa gasim temeiul legitimarii puterii politice. Dupa
Jaspers, Epoca Moderna si Contemporana au confirmat 2 criterii fundamentale:
1. Dreptul ereditar
2. Dreptul confirmat prin alegeri
Lui Jaspers i se pare ca puterea mostenita legitim e un temei irational pentru ca dreptul ereditar poate
legitima pe conducatorul corupt, incompetent, imoral, idiot. Alegerile sunt un temei de legitimare a puterii
superioare, desi si ele au limitele lor pentru ca alegerea facuta de majoritate e influentata de intamplare, erori,
manipulare politica; dar nu avem alt criteriu mai bun. Noi trebuie sa alegem intre putere legitima si nelegitima.
Daca optam pentru cea legitima, alegem intre dreptul ereditar sau dreptul prin alegeri. Puterea legitima e
superioara celei nelegitime care creeaza violenta, frica. Cele 2 criterii de legitimare nu sunt perfecte. Dar daca
comparam cele 2 temeiuri, e superior criteriul legitimarii prin alegeri pentru ca ele se repeta la un interval de
timp relativ scurt ( 4 ani), ceea ce permite guvernatilor sa schimbe candidatii incompetent. Dreptul ereditar nu
creeaza aceasta facilitate. Existenta sistemelor democratice (din SUA) care au mecanismul politico-social ce
permite schimbarea conducatorilor incompetent inainte de schimbarea perioadei legitime prin alegeri,
permite o conducere fara violenta. Asa puterea vorbeste de ordinea sociala, de suprematia legii si de apararea
drepturilor si libertatilor cetatenesti. Cand Popper si Jaspers faceau trimitere la democratie ca vointa a
poporului, ei faceau trimitere la etimologia cuvantului (demos, kratos= puterea poporului). Multa vreme s-a
pledat pentru democratie ca putere a poporului (Rousseau, Montesquieu), dar tot asa gandea un celebru
filosof din Renastere:

Nicolo Machiavelli (1469- 1527).
42

Lucrari: Principele, Arta razboiului, Istorii Florentine. In volumul Principele si Machiavelli pledeaza
pentru legitimarea puterii politice, crezand ca ea se poate face pe baza a 2 temeiuri:
1. Vointa poporului
2. Vointa celor putini- nobililor
Dupa Machiavelli, logic si rational ar fi sa preferam legitimarea pe vointa poporului pentru ca poporul e
suficient de puternic ca sa isi sustina principele, pentru ca el nu poate rezista vointei poporului. Poporul e
constient ca nu se poate apara de nobili, de aceea prefera sa aleaga o singura persoana dintre ei pe care sa o
numeasca principe si caruia sa-i dea puterea, pentru a-I apara de aristocrati. Poporul isi alege principele, ii da
puterea fara sa doreasca sa preia el puterea. Dar daca principele se legitimeaza pe vointa nobililor, se mentine
greu la putere pentru ca nobilii sunt egali cu el si nu se lasa dominati de el. In plus, nobilii nu sunt multumiti
niciodata daca principele nu-i sprijina sa dobandeasca putere mai mare in mod necinstit, ceea ce starneste
revolta poporului. Dar poporul se multumeste cu a-si dobandi bunastarea cinstit, pentru ca are dorinte mai
cinstite ca nobilii. Poporul nu vrea sa asupreasca pe nimeni, dar nobilii da. Principele nu se considera in
siguranta daca poporul ii e dusman pentru ca e numeros si prea puternic pentru a putea fi controlat. Nobilii
sunt putini, slabi si pot fi dominati. Principele trebuie sa se teama mai mult de popor, sa creada in cinstea lui,
si sa-si legitimeze puterea pe vointa poporului, care are intotdeauna dreptate. Democratia e vointa poporului
si puterea se legitimeaza prin vointa poporului. Acest punct de vedere e infirmat de liberalismul lui Popper si
Jaspers.
In istoria politicului exista filosofi ca Max Weber care ne ofera o clasificare a tipurilor de legitimitate, in
lucrarile: Etica protestanta sau Politica ca meserie sau vocative. Dupa Weber, nu exista doar 2 tipuri de
legitimare a puterii: ereditara si prin alegeri, ci mai multe:
1. Autoritatea traditiei aceasta consfiinteste ca cel mai bun temei al legitimarii e conferit de traditie si e
cel mai bun pentru ca e cel mai vechi si pentru ca avea niste deprinderi de guvernare. S-au legitimat
principii si patriarhii.
2. Autoritatea data de harul neobisnuit al unei persoane, de carisma care e un talent personal ce da
incredere celorlalti oameni. Aceasta este o dominatie charismatica specifica conducatorilor de osti,
sefului de partid.
3. Legitimarea data de legalitatea credintelor in valabilitatea unui satatut legal si a unor competente
efective. Aceasta autoritate se bazeaza pe elaborarea rationala de legi, pe domnia si suprematia legii.
Toti oamenii sunt egali in fata legii, nimeni nu este mai presus de lege. Pe acest temei se intemeiaza
puterea omului de stat modern si el ar trebuit promovat.
O critica interesanta a legitimarii puterii o ofera R. Nozick care constata ca teoriile contractualiste din
sec XVII nu sunt teorii ale libertatii omului, ci sunt teorii care justifica de ce trebuie diminuata libertatea
individului. Pentru Rousseau si Locke statul este efectul contractului social incheiat intre indivizii care
renunta la libertatea lor. Statul e mai puternic decat indivizii. E momentul sa renuntam la teoriile
contractualiste. Nozick trateaza contractul social din punctul de vedere al intereselor proprii si rationale
care permit trecerea de la anarhie la stat si care il conving pe individ sa fie de acord sa isi cedeze o parte
din drepturi. Aceasta perspectiva trebuie schimbata, statul contemporan trebuie sa fie cel care asigura
43

dreptatea, nu trebuie sa fie beneficiarul unor drepturi cedade de individ. Dupa Nozick, se formeaza o
putere politica care este statul minimal care cere iesirea statului total din economie, inclusiv ii retrage
dreptul de emisiune monetara, iesirea din educatie, cultura, infrastructura. Singurul rol al statului ar fi sa
asigure si sa protejeze respectarea contractului respectat intre indivizi. Statul minimal se apropie de
respectarea drepturilor individului si de starea de anarhie in care monopolul fortei si protectia individului
de catre stat sunt actele imorale. Pentru Nozick, statul nu e protectorul libertatii individului, ci doar apara
contractul incheiat intre indivizi pentru ca orice contract exprima vointa liber-exprimata a partilor.


Immanuel Kant
Daca analizam teoriile dreptatii dupa criteriul relatiilor interumane in care actioneaza regula dreptatii,
identificam 2 conceptii:
1. Regula dreptatii vizeaza repartizarea bunurilor, indatoririlor, avantajelor si dezavantajelor intre
oamenii care traiesc impreuna (Aristotel, dreptatea distributiva)
2. Regula dreptatii vizeaza protectia individului in fata agresiunilor si vatamarilor produse prin forta/
inselaciune.
Aceste reguli indreptatesc indivizii sa se apere de vatamari cu aceleasi mijloace. Kant creeaza o teorie a
dreptatii in care incearca sa demonstreze de ce regula de tip 1 se subordoneaza regulii de tip 2. Kant
gaseste o formula a dreptatii in definitia pe care o da el dreptului. Dupa el, dreptul este ,,esenta conditiilor
in care bunul plac al unuia poate fi pus in acord cu bunul plac al altuia in cadrul unei legi generale a
libertatii. Dupa Kant, dreptatea nu trebuie raportata la repartizarea bunurilor in societate, ci si ea si teoria
dreptului se raporteaza la legea generala a libertatii pentru ca nu cumva uniunea liber-consimtita a
indivizilor sa se creeze in dauna unui al 3-lea individ, iar acela cerand societatii sa fie considerata dreapta.
Problema fundamentala a dreptatii este crearea unei legi generale care sa permita oamenilor sa nasca o
uniune liber consimtita a lor cu caracter drept. Kant crede ca aceasta lege generala care permite uniunea
liber consimtita a drepturilor ce garanteaza libertatile individului este imperativul categoric. Kant a dat
cateva formulari succesive imperativului categoric, dar el exploateaza din cele 3 formulari importante ale
imperativului categoric cea de-a 2-a formulare, care cere: ,,sa nu tratezi niciodata oamenii doar ca simple
mijloace, ci sa privesti orice om si ca scop in sine. Kant trateaza din perspectiva etica dreptatea si
considera ca toate normele de drept si valorile juridice au o intemeiere morala a imperativului categoric.
Kant diferentiaza intre dreptul empiric si cel natural. Dreptul empiric variaza in functie de loc si timp. Cel
natural sau rational rezulta din natura umana si are un caracter apriori. Specific teoriei kantiene este
izvorul dreptatii, libertatii, moralei, care este libertatea omului. Daca acceptam starea naturala, in acea
etapa libertatea este primejduita pentru ca ea este confundata cu improvizatie, arbitraj, cu capacitatea
fiecarui individ de a lucra dupa bunul plac. E posibil ca libertatea neingradita a individului sa restranga si sa
vatameze libertatea celorlalti indivizi. Trebuie sa asezam libertatea intre niste reguli fixe si juste care sa nu
mai permita astfel de ingradiri sau vatamari. Dreptatea este ,,totalitatea conditiilor prin care libertatea
cuiva se poate acorda cu libertatea celorlalti dupa o lege universala. Dreptul si dreptatea implica
constrangeri pentru ca doar asa diferentiem dreptul de virtute. Virtutea ca valoare morala nu se aplica prin
44

constrangere, dreptul ca valoare juridica da. Kant a creat o adevarata teorie a dreptatii, in care vorbeste de
dreptul privat si dreptul public. Dreptul privat inseamna reglementarea juridica a relatiei dintre persoanele
private. Dreptul public inseamna reglementarea juridica a relatiilor dintre persoanele ca membre ale unei
comunitati, fiinte sociale, ce au functii si roluri sociale. Dreptatea izvoraste din proprietate, se sprijina pe
proprietatea privata si nu izvoraste din natura umana, ci este dobandita. Din lucrurile pe care omul le
poate obtine de-a lungul vietii, 3 lucruri putem castiga: materiale, prestatii personale, prestatii ale altei
persoane. Dreptul public se deosebeste de cel privat pentru ca cel privat este acelasi si in starea naturala si
in cea sociala, dar in starea naturala este provizoriu si devine efectiv in starea sociala prin constrangerea
statului. Din dreptul privat s-a nascut dreptul public, care are 3 componente:
1. Dreptul juridic
2. Dreptul gintilor
3. Dreptul cosmopolitic
Kant va elabora o teorie a formelor de stat, conform careia istoria a confirmat 3 valori ale statului: autocratia,
aristocratia, democratia. Toate cele 3 forme ale statului daca se supun imperativului categoric sunt positive,
daca incalca legea imperativului categoric devin forme negative, ceea ce duce la despotism, poligarhie si
ochlocratie. Kant a pledat pentru regimul republican si pentru o democratie de tip reprezentativ. Luand ca
model constitutia SUA si filosofia politica a Revolutiei franceze. Desi a fost impotriva revolutiei pentru ca
presupune violenta, anarhie, decapitarea regelui accepta cele 3 puteri in stat, ca parlamentul poate demite
regele, dar nu il poate pedepsi. Pledeaza pentru separarea Bisericii de stat. Dreptul gintilor este dreptul
popoarelor. Scopul lui Kant este sa creeze un drept al popoarelor care sa creeze pacea universala pentru ca
razboiul este legal doar daca o populatie este amenintata sau atacata de un alt popor. Singurul razboi legal
este cel defensiv, starea naturala a popoarelor este pacea. Dreptul cosmopolitic priveste intrega lume. Cu
precizarea ca Kant nu si-a propus sa uneasca toate popoarele intr-un stat universal, dar viseaza la un ,,congres
de state care sa aiba o curte de arbitraj. A creat un ,, plan filosofic pentru pacea eterna. Viseaza Kant la o
ospitalitate universala intre tari si cere filosofilor sa propage convingerea in necesitatea domniei esentiale a
pacii a carei esenta este libertatea de gandire si de exprimare a gandirii.

45


IDEALUL DEMOCRATIC. DREPTURILE OMULUI


Guvernul democratic este considerat astazi o forma fireasca de guvernare. Daca intelegm prin
democratie putere politica, atunci democratia e un regim politic si totodata un ideal spre care oamenii
tind, un program de organizare si functionare a societatii si vietii politice. Idea de democratie si conceptul
de democratie se naste in Antichitate: demos+kratos=puterea poporului. Politic, daca preluam sensul
etimologic, democratia inseamna guvernarea politica a popoarelor, sau guvernarea minoritatii de catre
majoritate. Acesta a fost sensul de inceput al democratiei, unul foarte puternic si rezistent, care pastreaza
si azi forta guvernului. Poporul e un ideal spre care se tinde. Prin obisnuinta cotidiana, intelegem prin
democratie, guvernul majoritar, puterea poporului, numai ca aceasta acceptiune originara a termenului,
pe masura ce viata si regimurile politice au evoluat, si-a pierdut actualitatea. Pentru ca guvernarea
minoritara de catre majoritate poate avea un sens negativ, de tiranie a majoritatii asupra minoritatii.
Filosofia politica contemporana noua, intelege prin democratie acel regim politica care desemneaza
sistemul de institutie politica si sociala capabila sa previna aparita dictaturii si a regimurilor politice
totalitare, capabila de cultivarea unor relatii de opozitie, chiar de rivalitate intre guvern si opozanti sau
electorat, sustin K. Popper si R. Dahl. Democratia ca regim politic nu mai presupune o dominatie a elitei
democrate, creata de o majoritate semi-depta, ci implica institutii ale statului si societatii civile care sa
previna aparitia unor regimuri totalitare si care sa democratizeze societatea, adica intr-un regim
democratic, opozitia democratica e la fel de importanta ca puterea democratica. Democratia se sprijinea
pe putere si opozitie concomitent. Regimurile democratice cultivau opozitia politica, sociala, civila,
valoarea morala si politica. Cunoasterea drepturilor, egaltatilor, echitatii, binelui, libertatii, s-ar putea
realiza numai daca guvernam democratic societatea. Guvernarea democratica nu inseamna doar sistemul
de institutii care previn aparitia dictaturii si aparitia unei opozitii in plan politic si social, ci inseamna
institutiile de forta ale statului, precum armata, politia, jandarmeria, care trebuie subordonate puterii
civile si controlului societatii civile. In practica politica aceste institutii nu trebuie conduse de militari, ci de
civili care sa controleze si sa stopeze eventualele tendinte de a aparitie a regimurior totalitare. Acesti civili
care conduc aceste institutii militare trebuie si ei controlati de institutii ale statului precum Parlamentul si
institutiile civile. R. Dahl spune ca ,,democratia succesorilor nostri nu va fi si nu poate fi democratia
predecesorilor nostri. Regimurile democratice au numeroase probleme teoretice, practice, unele sunt
rezolvabile, iar altele nu. De ex., accesul egal la ramurile economice ale societatii e o problema a
democratiei nerezolvata pana acum si irezolvabila totodata, pentru ca daca vorbim de egalitate in fata
legii, egalitate politica si sociala, toate aceste probleme au rezolvari deja, dar egalitatea economica nu s-ar
rezolva si nu se va putea rezolva. Filosofii politici au si propus renuntarea la proprietatea egalitatii si
inlocuirea cu meritocratia (echitatea). Democratia nu poate fi un regim politic social ideal, dar oamenii care
participa la guvernarea democratica a societatii, desi nu sunt economic egali, politic sunt si pot fi egali, si
se poate asigura accesul egal la institutiile politice, egalitate in fata legii sau egalitate de sanse care nu
46

inseamna egalitate economica. Omul trebuie sa inteleaga acest lucru si il accepta. In plus, se straduieste
sail perfectioneze, pentru a-si crea o viata mai buna care inseamna dobandirea de cat mai multe drepturi si
libertati individuale. Regimul democratic se coreleaza cu o alta teorie importanta, teoria drepturilor
omului. Aceasta teorie e obisnuitor banala azi, cand se discuta de a nu respecta aceste drepturi,
sanctioneaza nerespectarea lor, aparitia institutiilor civile care apara drepturile omului, monitorizeaza
respectarea lor de catre institutiile statului. Totusi, aceasta idee de drepturi ale omului este noua, pentru
ca primul document oficial care vorbeste de drepturile fundamentale ale persoanelor umane apare in
decembire 1948. Este fondat de catre Adunarea Generala a ONU, care formuleaza Declaratia Universala a
Drepturilor Omului. Motivele care au dus la elaborarea acestui document au fost 2:
1. Motive si cauze fundamentale: ideea drepturilor omului e una moderna, foarte noua daca avem in
vedere istoria indelungata a omului deoarece pana in sec XIX, imaginea despre om si locul lui in
societate religioasa o au institutiile statului, era total diferita de actuala imagine, convingere, pentru ca
de-a lungul secolelor a existat o mentalitate, obisnuinta, conform careia oamenii nu sunt egali intre ei
si nici nu trebuie sa fie. De aici rezulta ierarhizarea sociala si clasele sociale, astfel incat prin nastere
fiecare individ sa apartina unei anumite clase sociale care sa ii ofere mai multe sau mai putine drepturi.
Ex: in antichitatea Indiei, filosofii politici si religia brahmana sau hinduista erau impartite astfel: in 4
caste, pentru ca acea ordine sociala rigida ar fi creatia zeului Brahma. Casta cea mai de jos, numita
paria (suddra) e nascuta din talpile zeului care vine in contact cu lumea materiala, relativa, trecatoare,
vulgara. Aceasta casta era privata de drepturile politice, sociale, economice, avand un statut mai grav
decat sclavul din Europa. Casta agricultorilor si mestesugarilor care sunt producatorii de bunuri
economice, au functia sociala nutritiva, dar nu pot sa conduca societatea, pentru ca nu au drepturi
politice. Casta militarior care sunt aparatorii societatii. Casta brahmanilor care sunt conducatorii si au
drepturi si libertati. Ierarhizarea e rigida, pentru ca te nasti cu ea si nu o poti schimba. Nu exista
mobilitate sociala ascendantape verticala, pentru ca de exemplu, daca o femeie dintr-o casta
superioara se casatoreste cu un barbat dintr-o casta inferioara isi pierdea dreptul de a apartine castei
superioare, fiind degradata. Toti conducatorii politici ai Indiei, inclusiv in perioada moderna si
contemporana sunt nascuti in casta brahmanilor.
In Europa antica si medievala lucrurile nu stau foarte diferit: in Grecia existau sclavi care nu erau
socotiti oameni,ci ,,unelte vorbitoare, erau privati total de drepturi, inclusiv cel la viata. Drepturi
politice nu avea nici strainii, nici femeile. In Evul Mediu, filosofii politici si crestini acceptau ca exista
diferente fundamentale intre oameni, bazate pe diferite criterii. Viata sociala si politica medievala
europeana functionape relatia de serbie intre iobag si stapan, intre rege si masele nobiliare, existau
diferente majore de drepturi. In interiorul Bisericii, crestinismul a functionat si functioneaza pe
principiul ,,ascultarii , regimului cu superiorul relatiei.
Schimbul de mentalitate in aceasta teorie a drepturilor omului apare in epoca moderna, pentru ca se
modifica atitudinea fata de om. Se modifica pentru ca individul nu mai e considerat o simpla rotita
dintr-un mecanism social, istoric, ci devine centrul social, iar statul si societatea i se subordoneaza.
Epoca moderna produce in plan filosofic 2 teorii care modifica fundamental drepturile omului
a. Teoria contractualista
b. Teoriile juridice ale drepturilor omului
47

Noua filosofie politica si juridica creeaza progres politic nou, miscari revolutionare care schimba istoria
omului. Declaratia de Independenta a SUA din 1776 a fost construita pe filosofia politica a lui J. J.
Rousseau. In ea gasim toate drepturile si libertatile teoretizate de Rousseau. In plus, ,,Declaratia
Drepturilor Omului si Cetateanului (1979) din Franta e un document contractualist. In filosofia sociala si
politica s-a ajuns la concluzia ca societatea si organizarea nu e de origine divina. Conducatorul este
,,primum interpares, adica nu are decat obligatii suplimentare fata de ceilalti cetateni, nu are drepturi
suplimentare. El guverneaza prin vointa poporului, ii apara drepturile si libertatile. Daca nu o face, poate fi
judecat de popor si pedepsit. Ex: ghilotinarea regilor Frantei. Pentru ca regele si institutiile statului sa
poatea apara drepturile cetatenilor,. Acestia prin contract social au cedat statului o parte a drepturiloe si
libertatiilor lor, dar nu toate, pentru ca exista drepturi inalienabile si inviolabile.
Drepturile inalienabile sunt acele drepturi pe care nici macar posesorii lor nu le poate instraina, nici ei nu
pot renunta la ele pentru a-si pastra conditia. Ele sunt si inviolabile pentru ca nu pot fi desfiintate sau
restranse de o alta persoana, soceiate, institutie, stat. astfel de drepturi ale lor sunt: cele la libertate,
proprietate, fericire. Pentru ca sunt astfel, sunt si drepturi negative, adica se respecta prin neinterventia
statului, institutiilor, societatii, celolalti oameni in spatial veitii private. S-ar incalca daca statul ar intervene
sa le restrictioneze sau sa le sustraga. Drepturile positive se pot respecta daca statul, societatea intervin in
viata societatii, individului pentru a sustine satisfacerea acelor drepturi. Ex: dreptul la concediul de odihna
platit, ajutor de somaj, asistenta sociala, sunt drepturi positive, pentru ca pentru a le respecta, statul
trtebuie sa ofere sume de bani asistentilor sociali, somerilor. Astfel de sume de bani provin din fiscalizarea
veniturilor celorlalte persoane si intreprinderi de catre stat.
Drepturile derivate si drepturile nederivate. Rezulta din drepturile fundamentale, in sfera drepturilor
negative intra si dreptul la viata, proprietate, fericire, libertate, ca drepturi negative si nederivate, dar si
alte drepturi care deriva din ele: drepturi la asigurarea securitatii personale deriva din treptul la viata.
Rezulta deci, ca drepturile negative dunt inalienabile sin inviolabile. Dreptul la libera circulatie a
persoanelor, dreptul la casatorie, libertatea de gandire, cerdinta religioasa, opinie, la munca, liber alegere
a muncii. Dreptul la munca si liebra alegere a muncii nu e in totalitatea lui un drept negative, pentru ca are
o fractiune a sa care intra in drepturile positive: dreptul la ajutorul de somaj, concediul de odihna,
maternitatii care este platit, la asistenta sociala. In dprepturile negative intra sic el a timpul liber, la odihna,
divertismen, recreatie, la invatatura, la viata culturala, politica, sociala. Ex: dreptul la invatatura e doar
partial negativ, pentru ca exista si un drept pozitiv care deriva din el, anume dreptul la invatamantul
general,. Obligatoriu si gratuit care e un drept pozitiv pentru a sustine gratuitatea lui trebuie sa intervina
statul cu resurse finciare. Drepturile negative sunt drepturi fundamentale si apartin exclusive individului.
Drepturile positive presupun masuri, interventii ale conationalilor, institutiilor statului pentru a le satisfice.
De aici rezulta o disputa teoretica si practica in jurul drepturilor positive. In perioada moderna, in care se
elaboreaza declaratia Universala a Drepturilor Omului, s-a pus in discutie daca aceste drepturi positive
sunt chiar dreptui ale omului, pentru ca pentru a le satisfice e nevoie de resurse. Statul isi constituie acele
resurse preluand de la alte persoane, grupuri de persoane, firme acele resurse prin mecanisme, de ex fiscal
si formeaza niste bugete pe care le folosesc pentru a sustine drepturile positive precum cele la invatamant
gratuit, asistenta gratuita, somaj, concediu de maternitate. Problemele apar atunci cand statul prin
fiscalitatea veniturilor incalca niste drepturi negative primare, mai exact dreptul la proprietate, pentru ca
48

profitul capital, salariul lucratorului e dreptul lui privat. Daca acest stat modern nu propune unele garantari
ale acestor drepturi pozitive, are dreptul sa restrictioneze drepturile negative. De aceea, omul trebuie sa
renunte la o parte a lor pentru ca statul sa garanteze drepturile pozitive cand statul finanteaza astfel de
drepturi pozitive, intervine masiv in viata sociala si a individului, creand granite ale omului, dependente de
stat, carora le anuleaza libertatea. Beneficiarii drepturilor pozitive sunt dependenti de stat, care
restrictioneaza drepturile lor negative.
Accentual pus pe dreptatea pozitiva a fost un motiv pentru stat, o justificare pentru incalcarea drepturilor
negative. De aici rezulta intrebarea: ce se intampla in societatea umana in care puterea economica e
scazuta sau in care politicile sociale nu incearca sa respecte drepturie positive? Am putea acuza acel stat ca
nu satisface drepturile positive desi stim sigur ca nu are resurse pentru asa ceva? Idea drepturilor omului
poate fi criticata pentru ca ne propune un system de valori si comportamente care sunt specific doar unui
singur spatiu geocultural pentru care inafara lui, aceasta idee e total straina. Si atunci, ne intrebam: este
justificabil ca bunurile avansate din zona euro-atlantica sa impuna modelul lor de a guverna societatea in
spatial in care e o entitate straina si nedorita?
Teoria drepturilor omului cultiva toleranta si discriminarea pozitiva a unor persoane, grupuri sociale
precum grupurile etnice, religioase, rasiale. Toate acestea in trecutul istoric au fost private de: educatie,
cultura, drepturi. Azi ar trebui sa primeasca avantaje mai mari decat grupurile majoritare, pentru ca au fost
persecutati de-a lungul istoriei. De aici rezulta prejuedcata, teama de diversitate, de straini care obligatoriu
nu ar putea si nu ar trebui sa aiba aceleasi drepturi ca ale noastre. Totusi, toti oamenii sunt frati, sunt egali
intre ei si in fata legii, deci au aceleasi drepturi pentru simplul fapt ca s-au nascut oameni. Aceste drepturi
se acorda pentru ca el este om. Idea ca oamenii au drepturi, se naste in Antichitate pentru ca stim de
exemplu ca exista un cod de legi care s-a pastrat, codul lui Hamurabi (Messopotamia). Acest cod spunea ca
oamenii nu pot fii torturati, sau nu li se poate confisca averea fara o judecata dreapta. Aici, apar pentru
prima data aceste drepturi.
In Antichitatea romana (451 i.erei noastre) apare Legea Romana a celor 12 table in care garanteaza dreptul
la libertate, judecator drept, alegerea conducatorului, fericire pentru toti cetatenii Romei. In Evul Mediu
(1215) apare Magna Charte Libertatum. Este acordata de Ioan cel fara de Tara englezilor si se defineste
prin enumerarea drepturilor nobiliare, ale Bisericii si ale omului de rand. In Epoca Moderna, in Anglia
(1689)- declaratia drepturilor. Oamenii nu pot fi privati de drepturile lor nici de lege si nici de rege.
Declaratia face trimitere la forma unui sistem de drepturi care dupa in legislatie sub influenta
contractualistilor britanici.
In 1789, in Franta, ,,Declaratia Drepturilor Omului si Cetateanului, din care retinem problema egalitatii si
problema dreptatii, inclusiv de a participa la guvernare.
In 1787, ,,Declaratia de Independenta a SUA. Care prevede sistemul de drepturi sub influenta lui J.J.
Rousseau, dar important e ca aceasta declarative permite construirea ,,constitutiei SUAcare a fost
elaborata in 1787 si care a fost ratificata in 1890. Aici, e vorba de un text contractualist care vorbeste
despre drepturile negative ale omului, care va influenta constitutia celorlalte tari. Ex: se prevede ca niciun
49

stat nu poate creea, aplica legi care sa restrictioneze drepoturile cetatenilor, nicio persoana nu poate fi
private de viata, libertate, proprietate fara o procedura legala.
Declaratia Universala a Drepturilor Omului.



K. Popper(1902-1994)
In studiul Lectia acestui secol, el trateaza democratia nu ca pe un regim politic ci ca pe un ideal politic spre
care trebuie sa tinda omul, societatea umana. Democratia este un model politic bun cu conditia sa nu
stabileasca o hegemonie culturala sis a nu mai intelegem prin ea puterea poporului. Puterea poporului
introduce acest sens de hegemonie culturala, dominatia minoritatii de catre majoritate. Democratia ca putere
a poporului deviaza de la problema esentiala a democratiei. Orice regim democratic isi propune sa impiedice
instaurarea dictaturii pentru ca ea priveaza oamenii de libertate. Dupa Popper, democratia trebuie sa isi
propuna sa impiedice instaurarea oricarui tip de stat, altul decat statul de drept.
Popper atrage atentia ca democratia nu este un scop in sine, supreme, care trebuie sa fie urmarit de dragul
democratiei. Democratia nu este un Bine social pentru ca ea nu izvoraste din dreptate.
Pentru Popper, dreptatea nu este un scop in sine ci doar un mijloc eficient de a evita tirania. Democratia nu
trebuie considerate nici forma de suveranitate a poporului, ci niste institutii menite sa ne apere de dictatura
pentru ca exclude dictatura, acumularea puterii politice in mana unui individ sau unui grup. Regimurile
democratice sunt utile deoarece limiteaza puterea statului, deci reduce pericolul de abuz de putere din partea
statului si diminueaza puterea omului. Democratia este vital sa ramana mereu deschisa posibilitatilor de a
inlocui guvernul pe o cale pasnica. Daca un guvern violeaza drepturile omului, sau politica acelui guvern pare
poporului nedreapta, chiar daca ea nu este nedreapta sau nu este nepotrivita, guvernul trebuie inlocuit.
Democratia nu pune problema puterii; nu se intreaba cine trebuie sa conduca, ci cum trebuie sa guvernam
pentru a preveni regimurile autoritare, pentru a impiedica guvernul sa capete mai multa putere. Democratia
nu trebuie analizata ca regim politic, ca un ideal pentru ca nu este un ideal, este doar un mod de a administra
statul astfel incat drepturile si libertatile individului sa fie cat mai mari; important este modul correct de
administrare a statului de drept.


R. Dahl este pentru filosofia politica contemporana un nume foarte important. In studiul Poliarhiile.
Participare si opozitie, incearca sa isi dea seama daca democratia este sau nu este un ideal. Pentru Dahl, o
democratie importanta este o democratie care dezvolta un sistem politic care sa permita relatiile de opozitie,
de rivalitate si concurenta intre guverne, putere si opozitie. El considera ca exista 2 procese care se
conditioneaza reciproc, nu pot exista unul fara celalalt. Pe de o parte procesul de democratizare a societatii,
pe de alta parte procesul de consolidare a pozitiei publice. Desi de conditioneaza reciproc, totusi cele 2 forme
nu sunt identice, pentru ca trasatura fundamental a democratiei este receptivitatea constanta a guvernelor la
preferinta cetatenilor, considerati egali din punct de vedere politic. Sistemul democratic receptiv a fost ideal
multor oameni de-a lungul timpului. El este un sistem politic situate la capatul unei scari. Daca am fixa o scara
cu doua puncte extreme, unul care sa exprime imperfectiunea, iar al doilea sa exprime perfectiunea, atunci
democratia receptive trebuie situate in sfera perfectiunii. Societatea democratica receptive poate fi tratata ca
un model ideal, perfect prin care putem judeca gradul in care societatile umane s-au democratizat prin
apropierea de sistemul democratic receptive. Cu cat distanta fata de el este mai mica, cu ata democratia,
societatea este mai profunda. De obicei, puterea politica este mai receptiva atunci cand politicienii preiau
50

conducerea in stat, iar in timp receptivitatea scade. O problema esentiala a dreptatii este sa pastram un grad
de receptivitate a guvernului fata de preferintele cetatenilor, pe care sa ii consideram egali din punct de
vedere politic. Pentru a pastra aceasta receptivitate a guvernului, parlamentului, puterii judecatoresti, trebuie
sa asigure cetatenilor sanse neingradite, totale, absolute, nerestranse la:
1. A-si formula preferintele
2. A-si putea face cunoscute preferintele celorlalti cetateni si a guvernului, prin diferite actiuni
3. Guvernul are obligatia sa cantareasca acele preferinte obiectiv, fara discriminari, fara sa tina cont de cine le-
a formulat si daca considera ca ele maresc democratizarea societatii, atunci trebuie sa le puna in practica.