JOHN LOCKE Principalul reprezentant al empirismului britanic modern, John Locke (1632-1704), sa nascut la Wrington, langa Bristol, in Anglia.

El a studiat la Colegiul Christ Church din Oxford, unde a fost o perioada profesor, intrand apoi in cercul lordului Ashley, viitor conte de Shaftesbury, ocupand diverse functii publice. Calatoreste in Franta, Germania si Olanda, revenind in 1688 in Anglia. Locke a continuat linia empiric-materialist a lui Bacon i Hobbes, fundamentnd orientarea senzualist n teoria cunoaterii. Opera celebr a lui J. Locke, care a exercitat foarte mari influene, se intituleaz: An essay concerning human understanding (Eseu asupra intelectului omenesc), 1689-1690. Combtnd teoria idealist a ideilor nnscute, Locke afirm n aceast oper c toate cunotinele provin din experiena senzorial. Dup el, mintea omului este la natere ca o foaie nescris (white paper, void of all characters) (tabula rasa): n intelect nu exist nimic fr s fi fost nainte n simuri. A fost unul din ntemeietorii deismului. Datorit contradiciilor sale, filosofia lui Locke a slujit drept punct de plecare att materialismului secolului al XVIII-lea ct i idealismului subiectiv a lui Berkeley. Prin lucrarea sa Cteva preri asupra educaiei (1693), care a nrurit puternic dezvoltarea pedagogiei n secolele XVIII-XIX, Locke a preconizat educarea n familie a unui gentleman de tip nou, purttor activ al spiritului ntreprinztor burghez. Ideolog al compromismului ncheiat ntre burghezie i nobilime dup revoluia englez din secolul al XVII-lea, Locke a fost un partizan al monarhiei constituionale.John Locke este socotit n genere ca ntemeietorul empirismului modern, adic al acelui curent epistemologic care susine c toate ideile noastre provin din simuri, c i au fundamentul n experien. Locke nu este, prin urmare, un metafizician, ci un epistemolog, adic un teoretician al cunoaterii. El i propune n lucrarea lui fundamental s dea o "cercetare asupra originii certitudinii i ntinderii cunotinei omeneti, asupra temeiurilor i gradelor credinei, prerii i asentimentului". n legtur cu problema originilor cunotinei, Locke ia o poziie contrar raionalismului. Idei nnscute Locke spune c nu exist idei i principii nnscute. Intelectul nu este n posesia anumitor idei cu care vine pe lume, cnd se nate omul. Ci toate ideile, fr deosebire, pe care le posed intelectul, i sunt procurate de simuri, i vin de la percepii. Intelectul, prin urmare, nu posed originar i nici nu poate crea idei, ci el numai prelucreaz ceea ce-i furnizeaz simurile. Intelectul este activ dar nu este creator. Dou sunt izvoarele din care provin cunotinele noastre. Avem pe de o parte percepiile care ne pun n contact cu obiectele externe, pe care Locke le numete senzaii (sensations), iar pe de alt parte avem percepiile care ne releveaz ceea ce se petrece n contiina noastr i pe care Locke le numete reflexii ( reflections). Avem deci o experien extern i una intern. Locke ine s sublinieze c experiena extern este aceea care se produce nti i c dup aceasta ia natere i experiena intern.1

1.Traducere Armand Rou i Teodor Voiculescu, Eseu asupra intelectului omenesc, Bucureti, Editura tiinific, 1961.

Continuitatea psihologica In Eseu asupra intelectului omenesc, John Locke sustine teza continuitatii psihologice, considerand ca memoria, constiinta asigura identitatea personala deoarece ea ne ajuta sa ne gandim trecutul,prezentul si viitorul. Conform lui J.Locke, problema identitatii personale poate fi rezolvata printr-o clarificare a termenilor.Astfel, prin conceptual de identitate este avut in vedere principiul individuatiei care enunta ca o fiinta este identical cu sine daca exista intr-un anumit loc si intrun anumit timp ce nu pot fi commune pentru alte finite asemanatoare. Un astfel de raspuns este nesatisfacator pentru Locke deoarece identitatea omului numeste doar identitatea de materie si nu este avuta in vedere facultatea rationala a omului.De aceea, Locke propune conceptul de identitate personala,unde prin persoana se intelege fiinta rationala care gandeste si care este responsabila fata de actele sale. Sinonim cu identitatea personala, eul este conceput in moduri diferite de catre filosofi.Spre exemplu, R. Descartes , prin celebra sa afirmatie, Cogito ergo sum, considera ca primul principiu al filozofiei(Discurs asupra metodei), a identificat locul cunoasterii clare si distincte in spatial eului si a stabilit natura substantei ganditoare. pentru D.Hume, eul este numai un fascicul sau un ansamblu de diverse perceptii care se succed cu rapiditate de neconceput si care sunt in perpetua miscare(Tratat despre natura umana).Totusi, prin I.Kant, eul redobandeste un nivel mai articulat al functionarii sale ca principiu.Edificiul cunoasterii la Kant isi are conditiile de posibilitate si de legimitate in activitatea lui Eu gandesc care insoteste toate reprezentarile experientei noastre, fiind astfel o constiinta transcendentala,sau o forma ordonatoare a fenomenelor cu validitate universala.(Critica ratiunii pure). Identitatea personala se identifica cu conceptele de identitate corporala-daca intr-o incapere avem doua corpuri,atunci in acea incapere se afla doua personae si identitatea psihologica-daca imi amintesc ca sunt persoana X, atunci sunt persoana X. O persoana din prezent este aceeasi persoana cu cea dintr-o etapa anterioara, daca ea isi poate aminti din interior,experientele si actiunile persoanei din etapa anterioara2. Bernard Williams sustine teza conform careia identitatea corporala este o conditie necesara pentru stabilirea identitatii personale, respingand teza identitatii continuitatii psihologice sustinute de John Locke.In Problemele eului ( 1973) a criticat tezele lui John Locke ce fundamenteaza identitatea personal ape continuitatea mnemotehnica.3 Astfel, Locke vorbeste despre constiinta (si prin aceasta intelege memorie) ca ceea ce face un om sa fie el insusi. Este dificil sa intelegem ce poate insemna aceasta. Daca consideram ca inseamna ca un om isi poate folosi memoria ca un criteriu pentru a decide daca este aceeasi persoana care obisnuia sa fie, sugestia este demonstrabil absurda.() Astfel,nu este vreo cale prin care memoria sa poata sa fie folosita de persoana in cauza drept criteriu al propriei sale identitati.(Identitate personala si individuatie).

2.Peter K. Mclnerney, Introducere in filosofie in Manual de Filosofie cls. a XII-a 3. Enciclopedie de filosofie si stiinte umane, Editura All, 2004, p. 1179.

John Locke, a propus urmtorul exemplu pentru a-i dovedi convingerile: un prin se ntreab cum ar fi s triasc precum un ceretor. Un ceretor viseaz concomitent la o via de prin. ntr-o zi li se ivete ocazia: psihologiiile celor doi sunt inversate. Trupul ceretorului primete toate amintirile, cunotinele i trsturile de caracter ale prinului, iar psihologia ceretorului ptrunde n corpul prinului. S presupunem c schimbul se produce datorit modificrii creierelor celor doi, fr transfer de materie sau suflet. Dei e exagerat, nu e total de neconceput. tiina ne spune c strile mentale depind de aranjamentul neuronilor din creier. Acel aranjament ar putea fi, n principiu, modificat pentru a deveni exact ca i cel al unui alt creier. Dup schimb, persoana din corpul ceretorului i va aminti c a fost un prin, i i va aminti dorina de a ncerca viaa de ceretor. i va spune: n sfrit am ocazia Se privete ca fiind prinul, nu ceretorul. Iar persoana din corpul prinului se privete ca fiind ceretorul, nu prinul. Au dreptate? Teoria continuitii spaio-temporale afirm c nu au dreptate. Calea abordat de aceasta are de-a face cu trupuri; ele duc de la prinul original, la persoana din corpul prinului, i de la ceretorul original la persoana din corpul acestuia. Aa c, dac aceast teorie e corect, persoana din corpul ceretorului e ceretorul, iar cea din corpul prinului e prinul. S presupunem c prinul comisese anterior o crim oribil, tia c schimbul va avea loc, i sperase s l foloseasc pentru a scpa de acuzare. Dup schimb, crima e descoperit, iar autoritile vor s aresteze vinovatul. Ei nu tiu nimic despre schimb, aa c iau persoana din corpul prinului, ignornd protestele acestuia. Persoana din corpul ceretorului (care se consider a fi prinul) i amintete c a comis crima i se mndrete cu modul prin care a scpat. Aceasta e o greseal a justiiei! Persoana ludroas din corpul ceretorului ar trebui pedepsit. Astfel, persoana din corpul ceretorului e prinul, nu ceretorul, deoarece o persoan trebuie pedepsit doar pentru faptele comise de el nsui, acest experiment dezminind teoria continuitii spaio-temporale.

Bibliografie: 1.Traducere Armand Rou i Teodor Voiculescu, Eseu asupra intelectului omenesc, Bucureti, Editura tiinific, 1961. 2.Lupsa Elena, Gabriel Hacman, Manual de Filosofie Tip B cls. a XII-a, Ed. Didactica si Pedagogica, 2008 3.D`Agostini , Enciclopedie de filosofie si stiinte umane, Editura All, 2004.