Uitarea si rolul ei

Memoria nu nseamn numai encodare, stocare i recuperare a cunotinelor. O dat cu trecerea timpului o parte dintre informaiile pstrate n memorie slbesc i se terg. Ele sunt supuse fenomenului de uitare. Uitarea se manifest, mai nti, prin faptul c nu putem s ne reamintim unele informaii, date sau evenimente. Se manifest, de asemenea, prin recunoateri sau reproduceri neadecvate sau chiar eronate. De aceea i formele uitrii sunt foarte variate. Zlate le grupeaz astfel: uitarea curent, banal, cotidian (uitm ziua de natere, unde ne-am parcat maina, ce am fcut acum dou-trei zile, rspunsul la o ntrebare a profesorului etc.); uitarea represiv (sau motivat, cunoscut nc de la Freud; uitm evenimentele i amintirile penibile, care ne provoac suferin, disconfort psihic; amintirile neplcute le refulm n incontient pentru a ne apra sntatea); uitarea provocat (sau traumatic; se datoreaz unui oc, traumatism sau accident cerebral; nu se reamintesc evenimente izolate; se rein date curente i dispar cele complicate; se pstreaz evenimente trecute plcute, fericite, dar se uit cele recente); uitarea prin simultaneitate (concomitent n timp i spaiu a unor evenimente determin ca unele dintre ele s fie uitate); uitarea regresiv (o dat cu naintarea n vrst sau datorit degenerescenei progresive se uit din ce n ce mai multe evenimente (uitarea dirijat, voluntar (uitm ceea ce vrem s uitm); uitarea dependent de mprejurri (uitm mprejurrile n care informaia a fost memorat, detaliile, aspectele particulare (M. Zlate, 1999, p. 395-396). Ebbinghaus (1885) a elaborat curba uitrii care a devenit clasic. n experimentele sale el a constatat c uitarea unor silabe, fr sens, este masiv imediat dup nvare i, ulterior, din ce n ce mai lent. Desigur, n cazul memorrii unui material inteligibil uitarea se produce, de asemenea, dar alura curbei va fi alta, n sensul c pstrarea materialului va cunoate o durat mai mare. Uitarea este dependent de mai muli factori, dar constatarea general c imediat dup nvare uitarea este masiv rmne valabil. Numeroase cercetri au demonstrat c informaiile care nu au fost reproduse sau reactualizate nu sunt neaprat uitate pentru totdeauna. Penfield (neurochirurg canadian) a dovedit acest lucru. El a stimulat direct anumite zone din creier i a reuit s reactualizeze unele scene, melodii, imagini pe care subiecii le-au recunoscut cu uurin. O serie de teorii ale uitrii s-au bazat pe noiunea de urm, pe faptul c orice asociaii ntre stimuli i reacii las n mecanismele neurofiziologice urme, cu intensitate i complexitate diferite. Un rspuns nvat poate fi reactualizat n funcie de starea urmei, de intensitatea i asocierile ei cu alte urme. Urmele activate i folosite n activitatea de dup nvare rezist mai mult timp la uitare. Cele care au fost formate, dar nu au mai fost folosite, sunt supuse uitrii treptate. Aceasta a fost denumit Teoria declinului urmelor mnezice. O alt teorie, a interferenei, a fost elaborat de Melton i Irwin (1940). Aceasta critic teoria declinului urmelor mnezice i explic unele asupra altora. Astfel, interferena retroactiv este influena negativ exercitat de informaia nou achiziionat asupra celei nvate anterior. Interferena proactiv se produce atunci cnd informaia nvat anterior influeneaz negativ materialul nou memorat. n

activitatea de studiu trebuie evitate cu atenie ambele tipuri de interferen. O alt problem este aceea a rolului uitrii n viaa i activitatea omului. Acest rol poate avea aspecte pozitive i aspecte negative. Printre aspectele pozitive se menioneaz: se uit informaiile vechi, neeseniale, detaliile, cele care produc disconfort psihic; uitarea degajeaz dispozitivul memoriei de informaia inutil i face loc unor noi informaii cu scop adaptativ; uitarea asigur echilibrul sistemului cognitiv prin eliminarea informaiilor care l pot tulbura; realizeaz eliberarea psihicului de evenimentele dezagreabile sau de acelea care produc suferin; face posibil selecia informaiilor necesare i eliminarea celor inutile; uitarea asigur, dup cum spunea Ebbinghaus, o economie de timp la nvare. Printre aspectele negative ale uitrii se nscriu: pierderea unor informaii absolut necesare pentru viaa i activitatea omului; perturbarea procesului de adaptare la solicitrile noi; obligaia de a rememora sau de a nva din nou unele materiale; perturbarea activitii de orientare n timp i spaiu.

De ce uitam?
Uitarea este un fenomen natural, normal si, mai ales, relativ necesar. Aceasta intervine ca o supapa care lasa sa se evapore ceea ce nu mai corespunde noilor imprejurari si solicitari in care te afli. Este un fenomen natural de protectie a psihicului, pentru a nu supraincarca memoria si a face loc altor elemente de actualitate, care fac parte din sfera interesului. In raport cu memorarea, uitarea este un fenomen negativ. In schimb, in functie de necesitatile practice, de solicitarile cotidiene, este un fenomen pozitiv, si aceasta deoarece uitarea treptata, graduala a anumitor informatii contribuie la echilibrarea sistemului de adaptare al individului, acordand acestuia un caracter suplu, dinamic, posibil de a se automisca fara a fi stanjenit de ceea ce ar fi prea mult si, mai ales, de prisos. Potrivit curbei clasice, uitarea este destul de mare, masiva chiar, imediat dupa invatare si, apoi, din ce in ce mai lenta, aproape stagnanta. Mai intervin, de asemenea, si o serie de factori, cum ar fi: volumul materialului, lungimea, semnificatia lui, particularitatile de varsta si individuale ale persoanei, care fac insa ca aceasta curba sa ia forme diverse. Uitarea are ritmuri diferite, fie in functie de particularitatile materialului, fie in functie de trasaturile individuale. Materialele fara sens se uita mai repede decat cele cu sens. Copiii uita, de regula, evenimente recent intamplate, dar le pot evoca bine dupa cateva zile sau saptamani. Batranii uita evenimente recente, dar le pot evoca pe cele indepartate. Pentru a combate uitarea, in primul rand, este bine sa cunosti cauzele ei, si anume: invatare nerationala, stari de oboseala, surmenaj, imbolnaviri. In al doilea rand, trebuie sa tii cont de faptul ca nu este necesar sa combati orice fel de uitare, ci doar pe aceea care iti impiedica adaptarea corespunzatoare la solicitarile mediului. Iata cateva recomandari de specialitate in acest sens: 1. Repeta cat mai mult, nu doar in vederea invatarii sau a unei anumite date scadente, ci si dupa consumarea acestora, din timp in timp. 2. Evita instalarea inhibitiei de protectie, inainte sau dupa alte memorari, prin distantarea in timp a materialelor de invatat, alternanta lor in sine, ca si tematica, dar si din punct de vedere al

volumului. 3. Este bine ca perioadele de invatare sa alterneze cu perioadele de odihna, deoarece odihna care urmeaza dupa invatare poate ameliora rezultatele acesteia. 4. Evita pe cat posibil supra-invatarea (mai ales cea dusa la extrem), deoarece aceasta se asociaza cu uitarea rapida a materialului. 5. Nu invata intr-un ritm prea rapid, deoarece ceea ce este repede invatat, este tot atat de repede uitat. Mult mai recomandata este invatarea intr-un ritm mai lent, in acest caz si persistenta celor invatate fiind mai mare. 6. Leaga cele asimilate de anumite trebuinte ale tale; acorda-le o anumita semnificatie. 7. Fereste-te sa desfasori in acelasi timp doua sau mai multe activitati, deoarece in felul acesta vei evita si contaminarea acestora cu uitarea negativa. 8. Lasa materialul invatat sa se sedimenteze, pentru a fi mult mai eficienta in redare. Te inseli daca ai impresia ca vei putea raspunde la intrebari legate de ceea ce ai invatat imediat inainte. 9. Repetarea unui material trebuie sa se faca atunci cand uitarea nu a inceput inca si nu dupa ce a fost uitat deja. 10. Este bine ca materialele dificile sa fie reimprospatate, readuse in memorie inainte de a adormi, macar punctele esentiale, deoarece somnul ofera conditii favorabile pentru fixarea rezultatelor memorarii. Pentru ca tot suntem la capitolul uitare, nu uita ca esti propriul manager al memoriei tale si, in acelasi timp, esti si gestionarul acesteia. Foloseste-te in procesul invatarii de recomandarile de mai sus, plus unele specifice tie, si totul va fi bine.

UITARE
Proces negativ al memoriei constand din scoaterea din stoc a informatiei, pierderea amintirilor in urma stingerii legaturilor temporare sau a destructurarii sistemului de cunostinte acumulate, unele din ele ajungand sa fie izolate si sa nu poata fi recuperate pe cale asociativa. Uitarea poate fi integrala sau partiala, definitiva sau provizorie ca in cazul reminiscentei. Procesul uitarii se dezvolta treptat si poate fi reprezentat printr-o curba (Ebbinghaus). Se considera ca uitarea este cauzata de inhibitia retroactiva (de la noile la vechile cunostinte) sau de inhibitia proactiva (de la cunostintele noi la cele mai vechi). Dupa Mac Geoch, o cauza a uitarii este interferenta reactiilor. J. J. Gibson arata ca prin diferentieri si generalizari se produc efecte de uitare. Daca sarcina de cunoastere interpolata poseda un grad mai mare de invatare sau este mai ampla decat cele precedente ea contribuie la slabirea memoriei acesteia din urma (L. Postman). Fenomenul uitarii este in genere util intrucat elimina informatiile care nu mai sunt necesare, creeaza noi disponibilitati. In unele cazuri uitarea este daunatoare si de aceea psihologia se ocupa de prevenirea ei, recomandind reinvatari periodice, sistematizari ale cunostintelor si asigurarea unei motivatii epistemice eficiente. Freud a considerat ca uitarea este un efect al refularii, constand din indepartarea din constiinta a amintirilor neplacute si in dezacord cu exigentele morale. In genere, uitarea este favorizata de dezinteres.