Immanuel Kant și apariția eticii deontologice

Student: Stefan Damian

Master STT

Immanuel Kant ( 22 aprilie 1724-1804), a fost un filosof german, unul din cei mai mari
ganditori din perioada iluminismului in Germania. Kant este socotit unul din cei mai mari
filozofi din istoria culturii apusene. Prin fundamentarea idealismului critic, a exercitat o enormă
influență asupra dezvoltării filozofiei în timpurile moderne
Etica deontologică este teoria conform căreia moralitatea unei acțiuni se bazeaza pe
faptul dacă acțiunea însăși este corectă sau greșită în cadrul unei serii de reguli, mai degrabă
decât pe baza consecințelor acțiunii respective. In viziunea lui Kant, ea este uneori descrisă drept
etica bazată pe „datorie”.

Sistemul filosofic Kantian este cladit pe trei piloni fundamentali:

 Problema cunoasterii
 Problema libertatii
 Problema esteticii
Immanuel Kant explica modul in care este posibila viata morala, care sunt conditiile
absolut necesare oricarei morale. Morala trebuie sa porneasca de la tratarea calitatii de om drept
ce se instituie intotdeauna drept scop. Moralitatea, dupa filosoful german, se fundamenteaza, in
intregime pe ratiune.
Trebuie sa ne comportam moral chiar daca nimic nu ne constrange la acest lucru, in afara
ratiunii practice proprii. Pentru Kant există două tipuri de acțiune sub constrângerea datoriei:
acțiunea conformă datoriei și acțiunea din datorie. Diferența principală dintre acestea două este
aceea că cea din urmă se face fără un scop subiectiv-egoist, pe când prima, deși este conformă
imperativelor rațiunii practice, are în spate un scop egoist. Spre exemplu, dacă un vânzător
practică comerțul în mod corect, fără a-și înșela clienții la cântar, doar din convingerea că „așa
trebuie” să acționeze, el acționează din datorie. Dacă un negustor nu fură la cântar de frica
controalelor instituțiilor de protecție a consumatorului sau de frica PR-ului negativ pe care o
astfel de practică i l-ar aduce, atunci el acționează doar conform datoriei, nu și din datorie.
Chiar și în lipsa unor constrângeri exterioare, să acționăm din datorie. Acțiunea etica, cea
care aproximeaza cel mai bine la oameni conceptul unei voine bune absolute, este actiunea din
datorie
 Imperativ categoric, desi unic, este inss susceptibil la patru formulari distincte in functie
de modul in care ne raportam la o situatie de alegere morala, dupa cum urmeaza:
1) Formula legii universale: „actioneaza doar dupa acea maxima prin care poti voi
totodata ca ea sa devina lege universala”
2) Formula inteligibila a legii universale: „O vointa absolut buna este aceea a carei
maxima se poate contine intotdeauna pe sine considerata ca lege universala”
3) Formula scopului in sine: „Toate fiintele rationale stau sub legea conform careia
fiecare dintre ele nu trebuie sa se trateze pe sine si nu trebuie sa-i trateze pe toti ceilalti niciodata
numai ca mijloc, ci de fiecare data totodata ca scop in sine”
4) Formula autonomiei vointei: „Sa nu alegi decât astfel incat maximele alegerii tale sa
fie totodata cuprinse in același act volitiv ca lege universala”
Aceasta idee de autonomie a ratiunii trebuie pusa in legatura cu ideea de libertate umana
si se refera la faptul ca un comportament moral nu poate fi considerat astfel pana la capat daca
este impus din exterior. El trebuie sa vina ca o lege universala, insa o lege pe care ne-o impunem
noi însine prin imperativul categoric si respectarea datoriei morale, nu o lege data de o autoritate
exterioara.