Ministerul Educatiei

Universitatea Pedagogica de Stat “Ion Creangă”

Facultatea Arte şi Design

Referat
Tema: O Istorie A Tiparului Şi A Tipăriturilor

Efectuat de: Chiorescu Elena Studenta grupei: 101 Grafica

Verificat de: Zamşa Simion

2010
 Scrisul Şi Produsele Sale În Antichitate Şi În Evul Mediu

Istoria cărţii se confundă cu istoria formelor şi materialelor cu ajutorul cărora omul îşi exprimă
gindurile. Cele mai vechi forme de gindire umană datează incă din paleolitic, cind prin intermediul
imaginii, omul şi-a exprimat în mod plastic atitudinea faţă de natura înconjurătoare; scrierea
propriu-zisă, sub diferite forme apare in orientul Antic, dînd la iveală civilizaţii superioare:
babiloniană, sumeriană, egipteană, chineză, indiană. Cele mai vechi cărţi sint considerate tablele din
Mesopotamia şi papirusurile din Egipt. Conţinutul lor era deosebit de variat: literatură, magie,
istorie, drept, ştiinţe, comerţ.
În această perioada egiptenii şi-au transmis înaltul nivel cultural şi ştiinţific prin intermediul
papirusului şi al inscripţiilor pe piatra aflate în temple, piramide şi morminte. Purtătorii acestor
civilizaţii au pus un accent deosebit pe învăţămint; iată ce consemna o carte şcolară egipteană,
redactată sub forma unei scrisori de la profesor la elev: „Este greu să fii soldat, este şi mai greu să
lucrezi pămîntul; adevarata fericire a omului este ca ziua să-şi îndrepte inima spre cărţi, iar noaptea
să citească!”

Manuscrisul În Evul Mediu.

Aflat într-o criză îndelungată, zguduit de invazii barbare şi de propria sa slăbiciune internă,
Imperiul Roman de Apus cade în anul 476 d.Chr. Ostrogoţii, vzigoţii, lombarzii, francii îşi întemeiază
regate în Europa Occidentală şi nordul Africii. Vechiul sistem atît de bine pus la punct se destramă.
Pentru că scrisul era un element preponderent urban, Occidentul a căzut în ruina prin dispariţia
marilor sale centre culturale; doată cu ele au disparul şcolile, bibliotecile, viaţa intelectuală.
Renaşterea lor va trebui să aştepte vreme de şase secole.
Noua societate ivită în urma invaziilor se constituia sub forma unor unităţi autonome, bazate mai
ales pe economia închisă a lumii rurale, ăn care schimburile de bunuri şi idei erau minime. Vechile
oraşe erau ruinate, iar prin Forumul antic al Romei păşteau turme e capre; lumea era preocupată de
propria supravieţuire. Cea mai mare parte a vechii literaturi nu cade numai în uitare, dar chiar
dispare.
Episcopiile şi mănăstirile vor rămîne pentru multă vreme singurele focare de cultură; bibliotecile
lor şi atelierele copiştilor erau sufuciente nevoilor restrînse de cultură. Clerul va scrie şi va copia el
singur, orizontul lui se raporta nevoilor rudimentare ale evului mediu reprezentate de: teologie,
litrughie, cronică si legislaţie.
Chiar şi în mănăstiri cărţile erau extrem de rare, pergamentul era la fel de scump; palimpsetele
devin o moda; vechile manuscrise sunt răzuite şi rescrise pentru că suportul era scump şi pentru că
aparţineau autorilor antici, neagreaţi de biserică.
 Noutăţi În Elaborarea Cărţilor.

Deşi evul mediu este considerat în general drept o perioada întunecată din istoria omenirii, totuşi
el aduce cîteva noutăţi în domeniul cărţii. Procesul de realizare a cărţii consta în răzuirea, decuparea
şi egalarea fîşiilor de pergament. Se calculau apoi interliniile cu ajutorul unui compas. În scriptorii
(locuri special amenajate) se lucra pe echipe, fiecare primind un caiet din codexul respectiv,
urmarindu-se standardizarea scrierii, astfel ca deosebirile de grafie să fie imperceptibile.
În perioada lui Carol cel Mare se iveşte o rază de lumină – „Renaşterea Carolingiană”. Unul din cele
mai celebre manuscrise ale epocii este Codex aureus, realizat de manastirea din Lorsch (Germania).
Avintul carolingian este stopat dar nu oprit de deyordinile care urmează Tratatului de la Verdun
din 824, primul act scris în limba franceză.
Cartea medievala nu era doar un obiect de studiu, ci adeseori un obiect în sine. Apreciate însă din
acele vremuri, ca obiecte nespus de preţioase, manuscrisele erau păstrate împreuna cu celelalte
bogăţii care formau tezaurul autorităţilor laice şi religioase. Cartea reproducea in interior elemente
de arhitectură, iar in exterior legătura, realizată de materiale, ca : aur, argint, fildeş, împodobită cu
pietre preţioase era o adevărată bijuterie.
Şi în epoca romanică, prodcţia de carte rămîne apanajul mănăstirilor. Secolele al XI-lea si al XII-lea
constituie epoca de aur al acestor „scriptoria”.
Cele mai importante centre funcţionau pe teritoriile de astăzi ale: Franţei, Germaniei si Angliei.
Caracteristica acestora consta în intercalarea în conţinutul religios al unor scene şi scrieri laice,
inspirate din realitate. Exemple celebre sunt oferite de culegerea de cîntece laice şi religioase din
sec. XII-lea, intitulată Carmina Burana şi de Cronica anglo-saxonă, compusă între secolele X-XII, cel
mai vechi document scris într-un idiom germanic, cel anglo-saxon.
De la mijlocul sec. al XII-lea destinul cărţii se schimbă, odată cu apariţia oraşelor; oraşul aducea în
plan pe omul liber, care pentru a izbîndi avea nevoie de învăţămînt. Alături de meşteşugari şi
negustori apare o nouă categorie profesională, aceea a intelectualilor ca profesionişti ai spiritului. Ei
aparţineau corporaţiilor de profesori şi studenti. Astfel vor apărea universităţile, citadele ale
progresului spiritual, descătuşat treptat de gîndirea ecleziastică.
Trezirea intelectuală a Occidentului începe cu o munca asiduă a traducătorilor. Manuscrisele
greceşti şi cele arabe încep sa fie căutate; acum se traduc autorii greci în limba latină. Ăn aceste
condiţii încep să aparî cîrţile de lucru (cu ilustraţii mai puţine) iar meşteşugul cărţii se dezvoltă pe
linga universităţi; tot acum sunt elaborate primele regulamente privind veniturile, taxele şi
impozitele. Genurile de carte elaborată în aceastî perioada, cuprindeau literatura savantă, profană,
romane cavalereşti. Ilustraţia devine mult mai aproape de realitate, iar cartea începe să-şi piardă din
sacralitate devenind un obiect de valoare, o marfă, intrînd în patrimoniu ca orice bun mobil. Criteriul
de elaborare şi achiziţionare a cărţii-manuscris din secolele XIV si XV devine exclusiv estetic; pictura,
scrisul şi decoraţia sunt net separate în pagină; pagina trebuia sa fie plina şi ea va fi din în ce în ce
mai bogată. Eleganţa, sigură de sine, uneori preţioasa, constitua criteriul valorii unei cărţi. Artiştii
italieni, francezi şi flamanzi devin tot mai angrenaţi în producţia de carte. Începind din 1450,
ostilitatea sau indiferenţa bibliofililor faţă de cartea tipărită este revelatoare: în ochii lor aceasta
apare vulgară, fiind accesibilă prea multora.
 Imprimatele Tabelare; Apariţia Gravurii În Lemn (Xilogravura).

Desacralizarea şi inventarea unor tehnici noi, mai eficiente, capabile să înlocuiască lipsa braţelor
de muncă, urmare a războaielor şi marilor epidemii de ciumă din sec. al XIV-lea conduc spre noi
soluţii de de redare a cărţii în general şi imagini în special. Occidentul era pregătit pentru folosirea
tiparului; cineva trebuia să-l inventeze. Ultimul sfert al sec. al XVI-lea si prima jumătate al celui
urmator este cercetată posibilitatea multiplicării sub orice chip, deoarece vechile mijloace de scriere
şi de zugrăvire nu mai corespun cererii.
Acest nou meşteşug, o sursă importantă de trai, va produce de data aceasta pe hîrtie, foi volante
de toate felurile, caledare, cărţi de joc şi chear cărţi, cu ajutorul unor tehnici destul de simple: scrieri
şi desne copiate invers pe lemn, în care albul se scobea iar relieful era uns cu cerneala ţi imprimat.
Dupa 8 secole, Occidentul se găsea în situaţia de a reînvia imprimarea tabelară chineză. Apăruse
astfel gravura în lemn.
Rezultatele acestui procedeu sunt imprimatele tabelare, alcătuind o mare diversitate, mergind de
la pînzele de împodobit altare, trecînd prinfoaia volantă şi pînă la cartea de 100 de pagini; pentru că
nimeni nu le-a păstrat ele astăzi sunt extrem de rare. Primele lucrări datate, cunoscute pînă în
prezent sunt Sfînta Fecioara de la Bruxelles (1418) si un Sfînt Christoph (1423). Aceste imagini erau
completate uneori cu texte explicative, gravate sau scrise de mînă, uneori în mai multe limbi.
Clişeele din lemn se prindeau de la un atelier la altul, fiind deseori folosite pînă la uzură totală.
Majoritatea cărţilor tabelare au partea ilustrată mult mai amplă decît cea scrisă; ele reproduceau
texte religioase, rareori profane, fiind destinate atît clerului cît şi laicilor; limba folosită era latina sau
limba vulgară. Cele mai recunoscute lucrări de acest gen sunt: PASSIO CHRISTI (originară din
Renania, cartea este imprimată în cea mai veche versiune ajunsă pîna la noi pe pergament, lucrarea
cupărinde 30 de ilustraţii, textul fiind scris de mînă); BIBLIA PEUPERUM (biblia săracilor) şi
SPECULUM HUMANE SALVATIONIS.

Apariţia Tiparului

Idea „scrierii artificiale” i-a însufleţit deopotriva pe savanţti şi pe artişti: reuşita condiţionată de
asemănarea perfectă între vechea şi noua scriere; semne le cu suprataţa inegală trebuiau să-şi
găsească forma ideală, trebuia să fie creat un „tip” în aşa fel încît semnele, puse cap la cap să
alcătuiască cuvinte, rînduri , pagini. Deplină identitate a unui semn cu toate celelalte semne
asemănătoare lui, trebuia să constituie superioritatea hotăritoare a scrierii artificiale, a tipografiei,
asupra scrierii de mînă. Problema care urma a fi rezolvată era crearea a unor elemente, o ştampilă
de exemplu, pentru fiecare literă, pentru fiecare semn, apoi asamblarea acestor ştampile pentru
construirea paginii. Chestiunea a început să fie rezolvată mai întîi de către matematicienii în
vederea realizării unei imagini proporţionate a semnelor, avîndu-se în vedere că semnele aveau o
mărime diferită şi apoi de bijuteri. Practic, aceste încercări au beneficiat de perfecţionarea
mecanicii, metalurgiei şi chimiei; la toate acestea a contribuit şi folosirea hîrtiei. Cel care a reuşit
pentru prima dată sa îmbine aceste elemente a fost Gutenberg.
 Prin definiţie, primii tipografi nu aveau alta ambiţie decît aceea de a da o replică mai ieftină
manuscriselor. Pentru căp cititorii, clentela lor, doreau cărţi asemănătoare celor cu care erau învăţaţi,
progresele în acest domeniu au fost destul de lente. Tot la cerinţele pieţei se producea ceea ce plăcea
mai mult publicului; un prim progres a fost înregistrat odată cu tipărirea în limba vulgară, ceea ce a
condus la deyvoltarea literaturiloe naţionale.

Varietatea literelor era foarte mare, pentru că fiecare tipograf era în acelaşi timp şi gravor de
poansane (poanson – piesă de oţel, de formă paralelipipedică, care se subţiază la unul din capete în
formă de trunchi de piramidă, purtînd pe suprafaţa acestuia, gravat în relief, desenul unei litere sau
a unui semn tipografic. Etapele confecţionării unui poanson erau următoarele: după transpunerea
desenului se executa gravarea manuală, oţinîndu-se negativul literei sau matriţa pentru maşinile de
turnat litere) şi turnător de litere. Pentru sec. al XV-lea vor fi inventariate peste 2000 de caractere
gotice.
Ţinînd seama de faptul că pentru a forma un tipograf îndemînatic, chiar la mijlocul secolului trecut
erau necesari 4 sau chiar 5 ani şi mai mult, rapiditatea cu care s-a răspindit imprimeria este
surprinzătoare. Aceasta cu atît mai mult cu cit prototipograful era nevoit să consume foarte mult
timp şi bani cu confecţionarea propriului utilaj, afacerea putind sa falimenteze foarte, de multe ori
era nevoit să-şi părăsească atelierul şi să peregrineze Europa, în speranţa unei soarte mai bune.
La începuturile sale imprimeriaera considerată o meserie liberă, singrele reglementări erau legate
numai de legile stricte ale pieţei. Fiecare lucru aşa cum credea de cuviinţă. Mai tîrziu apare
delimitarea tipograf-editor-liberar; aceasta din urmă din punct de vere organizatoric şi financiar îşi
va asuma riscurile principale ale meseriei.
Aproape peste tot in Europa, primii tipografi, prototipografii au fost de origine germana. La
începuturile ei, această nouă tehnică se găsea exclusiv în mîna lor;

Tirajele

După unele estimări, primele cărţi tipărite aveau un tiraj estimat la o medie de 200 – 300 de
exemplare, pentru ca, la începutul secolului următor să atingă mia. Acest randament determină de
altfel minimul de litere necesar bunului mers al unei prese şi dublul necesar unei foi, înţelegîndu-se
că o fomră se găseşte la tras, în timp ce, următoarea e la cules.

Presa Tipografică

Denumită şi teasc, pentru că în forma ei arhaică semăna cu un teasc de struguri a fost folosită
prima dată de Gutenberg şi menţinută cu unele îmbunătăţiri, pînă la începutul secolului al XIX-lea.
Mecanismul de presare era fixat de o grindă. Cu ajutorul unui mîner se acţiona un ax vertical,
terminat cu o suprafaţă plană, numită platină sau tighel, sub care se afla forma pusă pe un cărucior.
După ungerea formei cu cerneala şi acoperirea ei cu o coală de hîrtie, se manevra mînerul pînă ce
tighelul presa hîrtia pe formă pentru a se imprima. Pentru că presiunea exercitată era uneori prea
slabă, tipograful trăgea foia de hîrtie „în doi timpi”, avansînd succesiv cîte o jumătate de hîrtie şi
compoziţie sub platină. Ungerea cu cerneală a compoziţiei se făcea cu ajutorul a două suluri de
piele, umplute cu păr de cal. Mai întîi frecate pe culoare, după aceea unul de celălalt pentru
 egalizare, sulurile erau, în sfîrşit, trase pe compoziţie pentru ungere. Petru a obţine o descărcare
completă a cernelii pe hîrtie, aceasta era umezită în prealabil pentru a se frăgezi. Astfel hîrtia, ce
fusese la început adesea aspră, adera acum mult mai bine pe întreaga suprafaţă împrimată. În
vechea tipografie, prin apăsarea inegală se explică relieful de pe suprafaţa paginii.

Reglementările Meşteşugului Tiparului

După o scurtă perioadă de glorie, cînd meşteşugul fabricării cărţii era liber, iată că se ivesc trei
motive principale prin care aceşti artişti sunt nevoiţi să revină la o existenţă normală, uneori prea
liniştită, pusă sub scutul autorităţii:
1. Regulamentele corporative împotriva dificultăţilor sociale şi economice;
2. Cenzura, împotriva riscului luptei de idei;
3. Privilegiile, împotriva concurenţei.

Tipografia Şi Producţiile Ei În Secolul Al XVII-lea

Acest secol poate fi rezumat la: războaie, revoluţii şi iluminism. În Europa are loc o luptă încurmată
pentru întîietate politică: se remarcă tendinţele expansioniste ale Austriei şi Rusiei, în timp ce alte ţări,
ca Prusia şi Franţa pun batele statelor centraizate.

Din punct de vedere tehnic, mijloacele de multiplicare a scrisului cunosc puţine schimbări tehnice faţă
de secolul al XV-lea. Imprimarea era considerată o meserie care nu mai putea aduce nimic nou, deci
plafonată. Lucrărilor ei vor trebui să facă eforturi mari pentru a ajunge la preţuirea de altădată.

Tiparul În Secolul XX

Secolul XX, considerat de cîtăva vreme, drept „secol trecut”, supranumit şi „secolul vitezei” a adus
schimbări fundamentale în istoria omenirii. În ceea ce priveşte tiparul, el a fost integrat în ceea ce
numim astăzi „mijloacele de comunicare în masă”. MASS – MEDIA: termen generic desemnînd
totalitatea mijloacelor care dispun de capacitatea de a transmite informaţii unui public oricît de mare:
cartea, presa, radioul, televiziunea, cinematograful, afişul, discul, banda de magnetofon etc.

Dacă pînă la începutul anilor 50 tiparl a fost perfecţionat prin mecanizare, iată că după acest prag au
început să se afirme mijloacele electronice şi în special calculatoru, cu elementele sale adiacente de
reroducere a textului şi a imaginii. Au ănceput să apară cărţi, biblioteci şi librării electronice, pe suport
magnetic. Omenirea se află astăzi în faţa aceleiaşi dileme de acum 1.000 de ani. Ce va aduce viitorul,
cine va invinge? Oare hîrtia, ca suport va deveni o amintire, adioma pergamentul sau a altor materiale?
SCURTA ISTORIE A TIPARULUI IN DATE
Oamenii au simtit mereu nevoia de a comunica si de a avea informatiile stocate astfel incat sa le poata
folosi si sa le poata transmite generatiilor urmatoare. Dezvoltarea limbajului si evolutia materialelor pe
care oamenii le foloseau au dus la aparitia tiparului.

aprox. 594 – Chinezii incep sa practice tiparul de pe un relief in negativ. Imprimarea se facea cu o presa
fixa in care foile de hartie erau presate de blocuri de lemn pe care erau gravate textul si ilustratiile.
Aceasta metoda a fost raspandita in vest cu ajutorul arabilor sau pe rutele caravanelor de pe “drumul
matasii”. In China s-a inventat de asemenea si hartia, fapt care a condus la crearea unei suprafete ideale
pentru tipar.

aprox. 700  – Primul ziar tiparit in Beijing.

aprox. 868 – In China se tipareste prima carte. “Diamond Sutra” era tiparita pe matrite de lemn si avea
pe langa text si ilustratii.

aprox. 1041 – Bi Sheng, un tipograf chinez, inventeaza litera mobila.

aprox. 1230 – Cartile sunt tiparite in Coreea, folosindu-se litere mobile din metal.

aprox. 1400 – Tehnica tiparului pe blocuri de lemn ajunge in Europa din Asia.

aprox. 1450 – Johannes Gutenberg a adaptat presa de tipar cu surub, bazandu-se pe metoda presarii de
la teascurile din vinificatie care erau folosite pe valea Rinului inca din perioada Imperiului Roman. El a
folosit o cerneala pe baza de ulei care tocmai aparuse si o bucata de metal impartita ca matrice
prismatica. A inventat un aliaj metalic turnabil in forma (matrita). Cuvantul tiparit a facilitat circulatia
informatiei si a cunoasterii, care reprezentasera privilegiul manastirilor. Apoi, prima explozie mass-
media a lovit Europa. De la 1500 si pana astazi, mai mult de 9 milioane de carti tiparite au fost puse in
circulatie. Probabil cel mai mare merit al lui Gutenberg este faptul ca dupa o perioada experimentala in
care nu se cunostea nimic, tiparul a atins repede un grad de eficienta tehnica nedepasit pana la
inceputul secolului al XIX-lea. Stantarea, montarea matritei, turnarea modelului, montajul si tiparul au
ramas, in principiu, pentru mai bine de 300 de ani la fel cum au fost in perioada lui Gutenberg.
Imbunatatirile aduse masinilor de tiparit au fost nesemnificative si, pana la sfarsitul secolului al XVIII-lea,
proiectul original al lui Gutenberg a fost aproape la fel ca la o presa obisnuita.

1460 – Cerneala tipografica a fost inventata la doar 15 ani dupa prima folosire a vopselurilor pentru
pictura. Acestea trebuiau sa fie capabile sa adere pe o suprafata de metal si erau bazate pe uleiurile de
in lasate un an pentru a permite sedimentului sa se depuna. Rasina putea fi apoi adaugata. Pigmentul
negru era obtinut din funingine colectata din arderea carbunelui. Multi tipografi inca isi fabricau singuri
in felul acesta cerneala pe la 1850.

aprox. 1500 – Tiparul a adus primul mediu de raspandire pentru publicitate si a inlocuit pe la 1500
vornicii care faceau anunturi in pietele centrale prin fluturasi de hartie.

1508 – Din initiativa voievodului Radu cel Mare, Domnul Tarii Romanesti, calugarul Macarie, primul
tipograf roman, care invatase mestesugul la Venetia, incepe activitatea de tiparire a unor carti
bisericesti  in limba slavona. Astfel, in 1508, tipareste un Liturghier. Asadar, s-au implinit 500 de ani de la
prima tiparitura de pe teritoriul tarilor romane.
1556 – Diaconul Coresi tipareste prima carte romaneasca la Schei.

1600 – Presa cu surub a fost imbunatatita pentru prima data din timpul lui Gutenberg prin introducerea
unor arcuri care ajutau platoul sa se ridice rapid. Putea sa tipareasca pana la 250 de imprimari pe ora. Au
inceput sa apara ziarele. Ele s-au dezvoltat din pamflete tiparite. Combinatia intre publicitate si ziare le-a
permis acestora sa infloreasca incepand cu secolul al XVII-lea.

1640 – In tipografia de la Govora se tipareste Pravila, de catre calugarul carturar si tipograf Silvestru.

1643 – Mitropolitul Varlaam tipareste la Iasi, in tipografia de la Trei Ierarhi daruita de Petru Movila,
mitropolitul Kievului, mai multe carti bisericesti in limba slavona.

1679 – Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, a tiparit Sfanta Liturghie.

1688 – Se tipareste Biblia de la Bucuresti la initiativa lui Serban Cantacuzino

1799 – Tiparul prin litografie a fost inventat de  austriacul Alois Senefelder. El a descoperit ca poate
tipari de pe o suprafata plana, neteda, din calcar cu granulatie fina. In secolul al XIX-lea, litografia era
metoda preferata pentru reproducerea de calitate a imaginilor pentru carti si alte publicatii, in culori sau
monocrom. La inceputul secolului al XIX-lea, s-a descoperit ca reproducerea imaginilor era mai buna
daca cerneala era transferata pe hartie printr-un cilindru infasurat pe un cauciuc, decat direct de pe
piatra. Acest procedeu a inceput sa se numeasca offset, fiind folosit si in zilele noastre pe masinile
moderne de tipar.         

1803 – S-a inventat masina de fabricat hartie. Prima masina eficienta a fost inventata de Nicholas Louis
Robert, dar patentul a fost dus in Anglia unde s-a pus la punct prima masina productiva. Hartia se fabrica
in special din fibre de in si de bumbac.

1804 – Lordul Earl of Stanhope a inlocuit presa cu surub din lemn, practic neschimbata de pe vremea lui
Gutenberg, cu o presa din fier.

1805 – Lordul Stanhope a introdus stereotipia care facea salvarea paginilor de pe matrita pentru
retiparirea unei propozitii sau fraze.

1814 – Frederich Koenig a inventat masina de tiparit cu abur care s-a folosit de catre publicatia The
Times din Londra.

1820 – A crescut numarul copiilor realizate pe ora de la 300 la 1100.

1822 – S-a inventat de catre William Church masina de turnat litere, considerata predecesoarea
linotipului.

1827 – A crescut numarul copiilor realizate pe ora de la 1100 la 5000.

1829 – Procedeul de stereotipie s-a imbunatatit.

1840 – Americanul Richard March Hoe a dezvoltat o rotativa care putea sa functioneze cu 20000 de
exemplare pe ora.

1840 – A inceput fabricarea hartiei din celuloza obtinuta din lemn, in 10 ani raspandindu-se in toata
lumea.
1846 – March Hoe a inventat prima versiune de presa rotativa. A crescut numarul de exemplare pe ora
la 24000.

1863 – William Bullock a imbunatatit o metoda de alimentare continua a hartiei in masina, fapt care a
condus la inlocuirea colilor.

1872 -  S-a inventat zincografia.

1880 – S-a inventat o metoda de producere a tonurilor intermediare, bazata pe sisteme de puncte de
dimensiuni diferite.

1885 – Masinile linotip si monotip au fost imbunatatite.

1889 – La expozitia din Paris, Hippolyte Marinoni a aratat, pe o presa rotativa care folosea o rola de
hartie, cum se tiparesc imaginile pe ambele fete ale hartiei, care apoi era taiata si faltuita in stive de
ziare, intreaga operatie facandu-se la mare viteza.

1890 – Incepand din acest moment, a aparut o vasta oferta de rotative din care sa se aleaga, fiecare
avand propria tehnologie. Evolutia s-a incheiat in anii '70, cand s-au dezvoltat tehnologia offset si
fotomontajul.

1900 – 1970 – Producatorii au adaugat viteza si calitate la rotativele lor. Dupa 1900, electricitatea a
inlocuit aburul si a permis aparitia unei varietati de componente electrice si inovatii care s-au aplicat pe
rotative.

1920 – S-a automatizat procesul de stereotipie. Au aparut mecanismele de la falturi pentru

suplimentare.

1960 – S-au folosit pentru prima data rotative offset pentru tiraje mici de ziar.

1980 – In anii '80, o data cu dezvoltarea internetului si a tehnicii IT, a avut loc o noua revolutie in
domeniul tipografic, mai cu seama in prepress, prin inventarea CTP-ului si a programelor de prelucrare a
imaginii.

Pe masura ce umanitatea a evoluat, au avansat si tehnicile de imprimare a textului. Cererea crescanda

de informare a determinat mintile luminate ale fiecarei epoci sa caute noi metode si sa aduca noi
imbunatatiri pentru satisfacerea nevoii de cunoastere.