Planul Lucrării

Introducere

I. Rolul bibliotecii în activitatea de cercetare

II. Sfânta Scriptură şi scrierile Patristice - baze ale unei

biblioteci excepţionale

Concluzii

Bibliografie

1
 Introducere

Cercetând cu atenţie învăţătura de credinţă creştină referitoare la crearea

omului, care este considerat coroana întregii creaţii, vom observa că acesta este
singura fiinţă raţională, adică are înzestrarea ontologică, dată de Dumnezeu prin
creaţie, de a discerne asupra faptelor pe care le face, chiar dacă uneori acestea pot fi
umbrite, până într-acolo încât sunt transformate în păcate. Această mare calitate cu
care Creatorul nostru ne-a înzestrat, poate fi tradusă şi prin faptul că doar omul este
singurul care poate fi educat, spre deosebire de celelelte vieţuitoare care, acţionând
doar din instinct, pot fi cel mult dresate şi formate să facă anumite acţiuni repetitive.
De aceea, investiţia în educaţie înseamnă investiţie în viitor şi, din acest motiv, grija
pentru performanţa ştiinţifică, dublată de preocuparea de a-i oferi acesteia o
finalitate profund formatoare, cu impact asupra vieţii personale şi comunitare,
trebuie să devină un imperativ1.
În perioada contemporană, grija pentru viaţa cotidiană a pus stăpânire din ce
în ce mai mult pe viaţa multor familii. Din această cauză, educarea copiilor a rămas
o problemă foarte deficitară, pe care familia a „aruncat-o” în spatele altei instituţii:
Şcoala. Din păcate, educaţia creştină prezintă un interes foarte scăzut. Tocmai de
aceea Biserica este chemată să vină cu idei foarte creative şi sănătoase, care să
suscite interesul oamenilor, dar mai ales al tinerilor, pentru ca aceştia din urmă să
accepte o educaţie frumoasă creştinească.
Este foarte real faptul că omenirea, dar în special tineretul, de care ne vom
ocupa în această lucrare, trece printr-o criză foarte mare spirituală, care tinde să se
dezvolte şi mai mult, într-o societate din ce în ce mai afectată de elementele
globalizării şi secularizării. Deşi în şcoală, obiectul „religie” este studiat, chiar dacă
obţional, în familie, partea spirituală este marginalizată până la extrem, iar ca şi
consecinţă credinţa noastră strămoşească este dată uitării. Familia nu mai este

1
Pr. Ioan C. Teşu, Educaţia, între ştiinţă şi artă. Actualitatea principiilor pedagogice ale Sfântului Ioan Gură de Aur,
în „Ortodoxia” VII (2015), nr. 4, p. 60;

2
conştientă că nu sunt ai noştrii copiii, ci ai lui Dumnezeu, Care ni i-a dat în dar 2 şi
că ea are importantul rol de a modela sufletul copilului şi de a-i pune înainte lecţiile
cele bune, care predate la o vârstă foarte fragedă se vor întări ca o pecete de ceară3.
Sfântul Ioan Gură de Aur, poate unul dintre cei mai mari pedagogi pe care
Biserica Ortodoxă îi are, susţine că părintele adevărat este acela care oferă o
educaţie creştinească adevărată copiilor, iar nu acela care îi naşte sau îi creşte, aşa
cum societatea doreşte să credem. Dacă tânărul va primi în familie o educaţie
creştinească profundă, el va dobândi în mod automat şi celelalte elemente sociale
frumoase. Tocmai din acest motiv, în această căutare a părintelui tot mai disperată
de a găsi dascăli potriviţi pentru copiii lor, se omite cel mai important Dascăl, Care
este Mântuitorul Iisus Hristos şi de la Care fiecare dintre tineri, şi nu numai, poate
deprinde cele mai corecte şi frumoase învăţături.
Pe de altă parte, educaţia omului, dar mai ales a tinerilor, a fost o prioritate
dintotdeauna a Bisericii şi tocmai din acest motiv a fost încadrată ca punct principal
în misiunea pe care aceasta o desfăşoară în lume. De cele mai multe ori, tinerii sunt
văzuţi ca fiind viitorul unei comunităţi, viitorul lumii, dar din punctul meu de
vedere, tinerii nu trebuie să fie consideraţi numai viitorul unei societăţi, ci şi
prezentul acesteia şi din acest motiv, să facem tot ceea ce este necesar pentru ca ei
să obţină o educaţie foarte bună, bazată pe nişte principii foarte sănătoase.
Dacă este să observăm această educaţie din punct de vedere psihologic,
trebuie să ne concentrăm pe faptul că tinereţea este punctul cel mai propice în a
acumula. Din acest punct de vedere anii adolescenţei şi mai ales ai tinereţii
reprezintă un punct nodal pentru creşterea şi maturizarea spirituală 4. Cu alte
cuvinte, dacă Biserica doreşte să formeze adevărate mădulare ale sale, anii tinereţii
sunt cei mai potriviţi pentru a educa şi ghida oamenii către acest punct final.

2
+ Mitropolit Ierothei Vlachos, Educaţia copiilor în epoca noastră, în „Familia Ortodoxă”, nr. 13, 2015, p. 11;
3
Sfântul Ioan Gură de Aur, Părinţi, copii şi creşterea lor, trad. de Zenaida Anamaria Luca, Ed. Panaghia, Succeava,
f.a., p. 87;
4
Pr. Nicolae Nicău, În mijlocul tinerilor. Repere pentru îndrumarea grupurilor de tineret în Biserică, Ed. Agaton,
Făgăraş, 2015, p. 9;

3
 Trist este faptul că în mai multe zone de pe Glob, care au fost sub jugul
anumitor regimuri politice şi care nu au lăsat Biserica să se manifeste şi să-şi
exprime punctul de vedere, tinerii nu au primit o educaţie care, aşa cum am spus mai
sus, să fie bazată pe nişte elemente reale şi adevărate. Tocmai din această cauză,
acum când libertatea este adevărată, sau cel puţin aşa se crede, Biserica trebuie să
intervină acolo unde este cel mai mare nevoie, în mijlocul tinerilor, pentru a forma
caractere.
Educarea şi mai ales formarea tinerelor vlăstare este cea mai potrivită cale
prin care Biserica poate răspune tuturor problemelor şi provocărilor cu care aceştia
se confruntă. Biserica face pastoraţie cu tinerii pentru a-i ajuta pe aceştia şi pentru a
le oferi răspunsuri la întrebările care îi macină. Din acest motiv, educarea şi
pastoraţia tinerilor se axează pe toate darurile şi oportunităţile pe care generaţiile
adulte le poate oferi. De aceea, pastoraţia tinerilor este realizată împreună cu
tinerii, întrucât aceştia au împreună cu adulţii o responsabilitate comună, aceea de
a îndeplini misiunea Bisericii. Când tinerii au ocazia de a-şi exercita
responsabilitatea împreună cu adulţii, se oferă o recunoaştere contribuţiei pe care
aceştia o pot aduce la viaţa parohiei, familiei şi comunităţii în general5.

5
Tudorel Rusu, În pastoraţia pentru tineri, folosiţi tinerii, în „Ziarul Lumina” din data de 1 septembrie 2012, p. 12;

4
 I. Rolul bibliotecii în activitatea de cercetare

Gradul de cultură şi civilizaţie al unei colectivităţi a fost şi rămâne condiţionat

de instituţiile sale. Biblioteca se înscrie între cele cu importanţă civilizatoare mai
presus decât altele, fiind suma cunoştinţelor umane la un moment dat.
Funcţiile actuale ale bibliotecilor se extind şi se diversifică în permanenţă, în
timp ce continua democratizare a proceselor sociale modifică modelul tradiţional de
organizare a spaţiului, fiind necesare zone special amenajate pentru activităţi de
socializare, de atenuare a sentimentelor de izolare, generate de viaţa curentă.
O politică culturală adecvată, care funcţionează pe principiul accesului liber şi
egal la informaţie şi la experienţele culturale ale tuturor membrilor societăţii, ar
ajuta mult bibliotecile în demersul lor.
Biblioteca îşi propune să găsească noi metode de punere în valoare a
potenţialului propriu, astfel încât infinitatea de cunoştinţe şi experienţe umane
existente în colecţiile proprii să ajungă la beneficiari, reuşind să ofere acestora noi
mecanisme de raportare la mediul social, economic, tehnic, politic, în care trăiesc6.
Biblioteca mileniului trei devine un spaţiu atractiv pentru viaţa comunităţii,
adoptând o atitudine practică, dinamică, receptivă la nou şi flexibilă, facilitând
accesul la întregul capital de informaţii al societăţii umane. Percepţia publicului
asupra serviciilor de bibliotecă modernă se va schimba rapid, propulsând-o în
poziţia de centru cultural al comunităţii în care funcţionează.
Rolul personalului în formarea percepţiei şi a experienţei utilizatorilor nu
trebuie subestimat. Bibliotecarul este primul punct de contact cu serviciile
bibliotecii, iar o experienţă negativă poate influenţa percepţia utilizatorului asupra
serviciilor oferite. Conştientizarea acestuia asupra rolului său determinant în
promovarea serviciului public este foarte importantă: un comportament profesional

6
Prof. Univ. Dr. Ovidiu Pecican, Cât de vechi este scrisul în limba română?, pe
http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/vechi-este-scrisul-limba-romana, accesat la data de 15.01.2023;

5
adecvat creează o satisfacţie individuală celui care apelează la un serviciu anume, el
fiind tentat să revină.
Biblioteca poate interveni în formarea percepţiei utilizatorului prin modalităţi
de cunoaştere, şi chiar de modificare a acesteia, cu scopul de a oferi o imagine
realistă a serviciilor. Comunicarea şi prezentările publicitare adecvate pot crea o
imagine pozitivă, care să fie utilă atât comunităţii cât şi utilizatorului individual.
Controlul asupra percepţiei poate induce şi un control asupra expectanţei, în măsura
în care cele două dimensiuni interacţionează permanent, iar comunicarea bibliotecă -
societate este un proces continuu7.
Prin vechimea şi importanţa profesiei, bibliotecarul are o recunoaştere de
facto din partea opiniei publice. El este preţuit pentru munca sa, dar continuă să fie
considerat în multe privinţe un „auxiliar” al altor profesii. Munca bibliotecarului
este considerată nobilă, de mare elevaţie spirituală, dar statutul său profesional,
chiar social îl menţine la periferia sistemului recunoscut de valori.
Bibliotecar - o ocupaţie ca oricare alta. El a cuprins toate datele pe calculator,
catalogând tematic, dar şi alfabetic. El este cel ce-ţi poate oferi o informaţie în plus
despre oricare volum şi cel care te antrenează în activităţile culturale ale bibliotecii,
o lansare de carte, un colocviu pe diverse teme actuale: sociale, politice, o discuţie
cu un cunoscut critic contemporan, o comemorare a unui mare poet, o întâlnire cu
scriitori, un cenaclu pentru tinere talente8.
Bibliotecarul mai are o serie de alte activităţi pe care cititorul nu le ştie:
evidenţa zilnică a cititorilor, prelucrarea tranşei de cărţi nou achiziţionate,
înregistrarea lor în registrul inventar, pregătirea individuală, realizarea unor
expoziţii de carte, scrierea unor studii referitoare la bibliotecă - pagini ce vor fi
înserate într-un volum ce comemorează zilele bibliotecii.
A fi bibliotecar înseamnă să lucrezi cu publicul, să te adaptezi unor condiţii
de lucru, să fii veşnic surâzător şi amabil!

7
Ion Bulei, Scurtă istorie a românilor, Ed. Meronia, Bucureşti, 1996, p. 121;
8
John L. Austin, Cum să faci lucruri cu vorbe, Ed. Paralela 45, Piteşti, 2003, pp. 149-150;

6
 A fi bibliotecar înseamnă pasiune, răbdare, pricepere, pregătire, aplomb.
Amabilitate, respect, bunătate, bun-simţ, infinită bună dispoziţie - iată primele arme
ale bibliotecarului.
A fi bibliotecar înseamnă stăruinţă şi entuziasm, cultură şi informaţie, spirit
creator şi perseverenţă.
Poate, de aceea, în ciuda aparenţelor, a fi bibliotecar înseamnă profesiune, şi
nu meserie, aşa cum se grăbesc unii s-o categorisească.
Bibliotecarul lucrează pentru alţii, învaţă mereu să-şi construiască relaţia cu
oamenii pentru care lucrează. Eforturile sale intelectuale şi fizice rămân undeva în
spatele rezultatelor elevului, profesorului, cititorului în general. El personalizează
spaţiul bibliotecii cu experienţa sa, cu personalitatea sa, cu pregătirea sa
profesională, cu respectul pentru sine şi pentru profesia aleasă. Suprema creaţie a
bibliotecarului este, însă, biblioteca. El îi determină conţinutul şi liniile de forţă
după care se orânduieşte materialul amorf al colecţiilor, de aceasta depinzând
accesibilitatea bibliotecii9.
Nu putem să ne închipuim lumea fără biblioteci şi, implicit, fără bibliotecari,
deoarece bibliotecarul este prietenul cărţilor, el apără cărţile de stihiile naturii, dar şi
de furia oamenilor ajunşi în vârful ierarhiei sociale şi care consideră că nu mai au
nevoie de biblioteci.
Biblioteca este o instituţie de cultură, de care beneficiază cei mai diferiţi
cititori, de la cel mai complex din punct de vedere intelectual la cel mai simplu om
care doreşte să citească ziarele săptămânal, de la cel mai mic lector din clasele
primare, la cel mai în vârstă etc.
Biblioteca creează acea atmosferă solemnă, sobră, de studiu, iar Bibliotecarul
este specialistul care te îndrumă în Lumea atât de minunată a cărţilor.
Bibliotecarul este într-o continuă perfecţionare, desfăşoară o muncă asiduă,
învăţând, în acelaşi timp, despre noile tehnologii informaţionale. Iată, deci, că avem

9
Ibidem , p. 141;

7
de-a face nu numai cu o ocupaţie pur şi simplu, ci cu una dintre cele mai frumoase,
mai distinse, mai nobile: profesiunea de bibliotecar10.
O bibliotecă nu este un depozit inert, o comoară îngheţată de valori nebănuite
cuprinse sau expuse sistematic pe rafturi, un templu babilonic care s-a înălţat de la
unicatele manuscriselor, incunabulelor legate în lanţuri pentru a nu fi prădate în
Evul Mediu, până la milioanele de exemplare, pe care le numără acum orice mare
instituţie similară din lume. O bibliotecă este un templu al lecturii, al discursului în
tovărăşia celor mai de seamă spirite ale culturii universale, de la îndepărtata
Antichitate până la ultimii contemporani.
Biblioteca trebuie să fie un for de comunicare între cititor şi aceia care
creează sau pun în circulaţie cărţile.
Bibliotecarul este un element stimulator, care nu se mărgineşte a fi numai
custode al depozitului de gândire şi artă, ci caută să fie un difuzor al culturii ce
sălăşluieşte în incinta instituţiei cărţilor; el nu este un funcţionar pasiv, ci un factor
stimulator, care caută, cu orice prilej, să pună în mişcare cartea. El este un
îndrumător al cititorului începător pe care îl poate modela prin sfaturile sale, în
procesul evolutiv al lecturii, având mereu în faţa ochilor, poate cea mai
cuprinzătoare definiţie a actului magic al lecturii, pe care a dat-o cronicarul român
Miron Costin: „... că nu iaste altă şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viaţa
omului zăbavă, decât cetitul cărţilor...”11.
Bibliotecarul trebuie să ducă o muncă într-adevăr diferenţiată în raport cu profilul
bibliotecii sale şi al cititorilor care o frecventează. Corelând structura fondului de
publicaţii cu setea şi necesităţile de lectură ale cititorului, bibliotecarul utilizează
cele mai variate modalităţi de activare specifică, totdeauna determinate de voinţa
dezvoltării armonioase a personalităţii umane. Aria lui de investigaţie trebuie să fie
servită de cele mai moderne mijloace ale informării, graţie cărora ele trebuie să
poată pune la îndemâna cititorului ultimul document, ultima cercetare.

10
Emil Ionescu, Manual de lingvistica generala, Editura ALL, Bucuresti, 1992, pp. 234-235;
11
http://www.diacronia.ro/ro/indexing/details/A19356/pdf, accesat la data de 15.01.2023;

8
 Un bibliotecar trebuie să fie el însuşi un mare pasionat cititor. El trebuie să
aibă permanent în vedere faptul că primirea cititorilor reprezintă o componentă
esenţială a muncii sale, pentru că de modul în care cititorii sunt primiţi depind
numeroşi factori legaţi de bunele raporturi ale bibliotecii cu utilizatorii săi. În relaţia
cu cititorii este extrem de important aspectul uman. O bibliotecă, chiar cu acces
liber, dar fără bibliotecar este tristă şi rece12.
Dialogul cu cititorii este un lucru de care trebuie să se ţină seama în
permanenţă. Primul contact are o importanţă deosebită pentru că acesta contribuie la
fixarea imaginii bibliotecii în spiritul noului beneficiar. O primire proastă are efecte
dezastruoase şi de lungă durată. Pentru o bună primire a cititorului nu există reguli,
ci exigenţe umane. Bibliotecarul trebuie să dovedească tact, să cunoască psihologia
cititorului, să fie discret, să aibă disponibilitatea şi calmul de a-1 asculta pe acesta.
Serviciile culturale în general, serviciile de lectură,mai ales, prin finalităţile
lor educative, satisfac nevoi şi aspiraţii ale indivizilor şi grupurilor sociale în
perspectiva devenirii umane.
Mircea Eliade scria: „Cetim ca să trecem examene (deci lectura studiu), ca să
omorâm timpul (lectură de loisir) sau cetim din profesiune (deci lectura
informativă)”13. Lectura ar putea fi un mijloc de alimentare spirituală continuă, nu
numai un instrument de informaţie sau de contemplaţie.
O concluzie importantă este că accesul la o colecţie diversă şi mare din
bibliotecă este unul din elementele esenţiale în încurajarea copiilor să citească ca şi
faptul că motivaţia lecturii este determinată de cunoaşterea acelor cărţi care au un
rol modelator asupra comportamentului. Există o relaţie directă între modul cum
este stimulată motivaţia lecturii în şcoală şi opţiunile pentru lectură ale elevului.
Cartea, ca element component al culturii unei naţiuni, face parte din acele
bunuri a căror valoare se defineşte prin relaţia ei cu publicul (utilizatorul).

12
Ibidem;
13
Ibidem;

9
 Citind o carte, fie ea cu conţinut istoric sau literar, tehnic sau ştiinţific, fiecare
simţim că realizăm o punte între oameni, generaţii, epoci şi popoare. Cartea ne
îmbogăţeşte, ne transformă, ne face să acumulăm comorile lumii trecute, prezente şi
viitoare, în timpuri şi spaţii diferite. Prin carte cunoaştem, depăşim orizonturi noi,
progresăm şi ne înflorim sufletul, mintea, viaţa şi spiritul nostru.
În epoca informaţională, lupta dintre Galaxia Gutenberg, a cuvântului şi
comunicării scrise, şi cea a Galaxiei Marconi, a informaţiei rapide, vizual —
auditive, duce la şi va determina perfecţionarea fiecăreia: a tehnicii de realizare a
cărţii ajungându-se la cartea electronică şi la elemente vizual - auditive din cele mai
sofisticate. Conlucrarea celor două galaxii va duce la aprofundarea,
profesionalizarea preocupărilor intelectuale, la dezvoltarea eu-lui, la acel homo
tehnicus caracterizat prin dualitatea structurii sale: raţional - scientistă şi
sensibilitatea spiritului - estetică. Cartea are la bază elementul extraordinar al
posibilităţii de reflecţie. Lectura protejează independenţa gândirii umane, este mod
de cunoaştere, perfecţiune în gândire şi simţire14.
Cartea - ca manieră specială de a trăi - a constituit de la apariţia ei - un mediu
optim de comunicare între oameni, o cale puternică de transmitere de la un timp la
altul, de la o societate la alta, de la un popor la altul, a valorilor culturale, ştiinţifice,
artistice, zămislite în fiecare colţ din lume. Cartea a fost, este şi va fi un liant ce
creează, dezvoltă şi menţine multitudinea şi varietatea relaţiilor interumane, pe care
se sprijină existenţa socială.

14
Ibidem;

10
 II. Sfânta Scriptură şi scrierile Patristice - baze ale unei biblioteci
excepţionale

Principalul scop pe care caută, sau ar trebui să îl caute educaţia religioasă, nu

este doar acela al îmbogăţirii bagajului de cunoştinţe, ci acela al îmbogăţirii
spirituale, al sensibilizării la nevoile pe care fraţii şi surorile noastre le au. Poate
unul din cele mai importante aspecte ale educaţiei creştine, ale educaţiei moral-
religioase din zilele noastre este acela al identificării unei valori sau al unui set de
valori care să ghideze şi să lumineze toată viaţa tânărului spre cautarea împărăţiei lui
Dumnezeu. De aceea, începutul acestei căutări ar trebui să se regăsească în Sfânta
Scriptură „insuflată de Dumnezeu” (II Timotei 3, 16), cea care prezintă o
multitudine de valori şi de învăţături necesare tinerilor însetaţi de spiritualitate.
Sfânta Scriptură este o carte sfântă care se adresează în principial tuturor
oamenilor, deoarece poate fi citită la fel de bine ca şi o carte obişnuită de literatură.
Însă, Biserica a fost întotdeauna preocupată de înţelegerea corectă a ei din partea
oamenilor, adică nu de litera şi de sensul aparent, ci de mesajul ei real şi profund
spiritual.
Mântuitorul nostru Iisus Hristos îndeamnă continuu: „Cercetaţi Scripturile că
în ele aveţi viaţă veşnică. Şi acelea sunt care mărturisesc despre Mine” (Ioan 5, 39),
recunoscând valoarea deosebită a Sfintei Scripturi în procesul de cunoaştere şi
mântuire al omului. Iar Sfântul Efrem Sirul si alţi Sfinţi Părinţi ne sfătuiesc ca
„înainte de orice citire, să ne rugăm lui Dumnezeu să se milostivească spre noi, ca
să ni se descopere”15. Ca atare, cuvântul lui Dumnezeu citit şi ascultat ne duce
totdeauna la Persoana vie a Cuvântului lui Dumnezeu Întrupat. Sfântul Ioan Gură de
Aur, renumitul Ierarh al Constantinopolului din secolul al IV-lea, exeget şi
predicator de excepţie, considera Sfânta Scriptură ca pe un altar de iniţiere faţă de
care trebuie să ne apropiem cu rugăciune şi smerenie16. Referindu-se la citirea
15
Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Destinul Ortodoxiei, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1989, p. 51;
16
***, Sfânta Scriptură – călăuza vieţii creştine, în „Colecţia misionar educativă”, Arhiepiscopia Târgoviştei,
Târgovişte, 2016, p. 23;

11
Scripturii, el sublinia faptul că „citirea dumnezeieştilor Scripturi este mult mai plină
de desfătare, decât pajiştea şi Paradisul. Căci acolo sunt flori care se ofilesc, aici
in Scripturi, înţelesurile prind aripi: aşadar, să iei aminte la citirea Scripturilor,
căci dacă iei seama la aceasta, pleacă de la tine mâhnirea şi se înfiripează
înlăuntrul tău desfătarea. dispare răutatea, prinde rădăcini virtutea şi nu ajungi să
pătimeşti în vâltoarea lucrurilor învârtoşate. Marea se învolburează, dar tu pluteşti
senin pe ape, căci ai cârmaci citirea Scripturilor, iar ispita lucrurilor nu smuceşte
frânghia care ţine cârma”17.
În lucrarea „Părinţi copii şi creşterea lor” Sfântul loan Gură de Aur arată
obligativitatea citirii şi cunoaşterii Sfintei Scripturi: „Să nu crezi că învăţăturile
Sfintei Scripturi se cer numai acelora care aleg să se retragă la mănăstire. Mult
mai multă nevoie au de ele copiii care se pregătesc să intre în viaţă. Aşa cum cel ce
locuieşte numai în port şi nu pleacă niciodată pe mare, nu are nevoie nici de
corabie, nici de cârmaci şi nici de marinari, căci de ele are nevoie numai cel ce
trăieşte pe mare, aşa este şi cu mireanul şi cu monahul. Cel ce trăieşte numai pe
uscat, duce o viaţă lipsită de mişcare, calmă, şi nu are de înfruntat furtuni, în timp
ce corabierul, mereu în largul mării călătorind numai pe mare. are de înfruntat
multe furtuni şi chiar dacă nu are nevoie, tot trebuie să fie pregătit să facă faţă
greutăţilor, ca să închidă gura celorlalţi”18.
Încă din epoca apostolică, Sfânta Scriptură a fost introdusă firesc în cultul
divin, fiind citită cu mult zel de către credincioşi. Vorbind despre creştinii din
Bereea, Sfântul Evanghelist Luca spunea că „aceştia erau mai mărinimoşi decât cei
din Tesalonic; ei au primit cuvântul cu toată osârdia, în toate zilele cercetând
Scripturile” (Fapte 17, 11). Prin urmare, citirea Sfintei Scripturi este o obligaţie
creştină, dar necesită şi o viaţă caracteristic creştină pentru a o interpreta corect.
Fiind cuvântul lui Dumnezeu, trebuie abordată cu smerenie, cerând anticipat
ajutorul divin necesar unei înţelegeri corecte. Lectura continuă asigură o bună
17
Drd. Ierom. Veniamin Micle, Sfântul Ioan Gură de Aur, predicator al unităţii creştine, în „Studii Teologice” XXI
(1969), nr. 3-4, p. 220;
18
Sfântul Ioan Gură de Aur, Părinţi, copii şi creşterea lor, trad. de Zenaida Anamaria Luca, Ed. Panaghia, Succeava,
f.a., p. 93;

12
familiarizare cu modul ei de exprimare, iar o viaţă personală însetată de virtuţi,
asigură o consonanţă a sufletulul cu sublimul Revelaţiei divine şi a harului
mântuitor ce pulsează în ea. În paralel, este nevoie şi de cunoaşterea învăţăturii
dogmatice a Bisericii noastre, pentru a evita interpretările greşite, alături de
necesitatea eliminării ideilor preconcepute, pentru a oferi loc Duhului să încălzească
sufletul spre iluminare dumnezeiască.
Citirea Sfintei Scripturi este necesară atat laicilor, cât şi călugărilor şi
clericilor, dar mai ales tinerilor care au necesitatea de a cunoaşte cu adevărat
învăţătura Sfintei Scripturi. Biserica, prin glasul Sfinţilor Părinţi, îndeamnă nu
numai la citirea Scripturii, ci şi la studiul aprofundat al tainelor mântuirii noastre.
Sfântul Ioan Gură de Aur aduce un exemplu din lumea păsărilor: „Noi facem ca
porumbeii: ei dau câte puţină hrană în ciocul puilor, atât timp cât rămân in cuib;
dar când ies afară şi le văd aripile întărite schimbă metoda: aduc în ciocul lor un
grăunte pe care li-l arată, iar când puii se apropie să-l ia, mama îl lasă să cadă jos,
făcându-i să-l adune ei. Şi noi facem lafel lăsam în gură hrana spirituală şi vă
chemăm ca pentru a vă da, după obiceiul nostru, soluţia problemelor: dar când,
adunaţi din toate parţile, aşteptaţi această soluţie, o lăsăm să cadă, ca să vă
obişnuiţi a cugeta voi înşivă”19.
Creştinul care citeşte Sfânta Scriptură stă de vorbă cu însuşi Dumnezeu,
pentru că are acum în faţa ochilor inimii sale o adevărată demonstraţie a tainelor şi
insistenţelor pline de iubire ale lui Dumnezeu pentru salvarea omului. Citirea şi
meditarea Sfintei Scripturi îl fereşte de ispitele şi cursele vrăjmaşului diavol, iar
cunoaşterea conţinutului ei mobilizează sufletul pentru practicarea virtuţilor.
Biblia constituie o singură Sfântă Scriptură, cu o singură temă şi un singur
mesaj pe tot parcursul ei, accentuând realitatea existenţei lui Dumnezeu în lume. Ea
conţine legământului lui Dumnezeu cu oamenii care vor să-L cunoască şi să
relaţioneze cu El în virtutea adevărului şi a conştientizării că El este singurul
Dumnezeu existent. Cei care intră în această legătură cu Dumnezeu prin tot ceea ce
19
***, Sfânta Scriptură – călăuza vieţii creştine, în „Colecţia misionar educativă”, Arhiepiscopia Târgoviştei,
Târgovişte, 2016, pp. 25-26;

13
înseamnă viaţa religioasă creştină, devin astfel poporul Său. Acest legământ iniţiat
de însuşi Dumnezeu are un început şl un sfârşit, care se constituie, în cele din urmă,
într-un scop sfânt: înălţarea spirituală a omului până la asemănarea cu Dumnezeu,
pentru a dobândi fericirea şi viaţa veşnică.
Biblia este o carte care vorbeşte despre Dumnezeul adevărat ce doreşte să se
facă cunoscut omului. El se descoperă pe Sine, „apare” în faţa omului şi îi vorbeşte
pentru a-i descoperi acestuia înţelesul ascuns al propriei sale existenţe si scopul
ultim al vieţii sale. În Sfânta Scriptură Îl vedem pe Dumnezeu venind în existenţa
limitată a omului, pentru ca să i se descopere, şi îl vedem pe om intâlnindu-se cu
Dumnezeu, pentru a-L asculta şi a răspunde Acestuia.
În Sfânta Scriptură întâlnim nu numai simple fapte care pot fi neglijate sau
uitate, ci, mai mult decât atât, evenimente şi schimbări determinante în istoria
spirituală a umanităţii, care nu au existat niciodată mai înainte. În consecinţă,
valoarea el spirituală este superlativă şi decisivă pentru mântuirea noastră, Însuşi
Mântuitorul Hristos precizând mulţimilor care îl urmau: „Fericiţi cei ce ascultă
cuvântul lui Dumnezeu şi îl păzesc pe el” (Luca 11, 28).
Aşadar, Sfânta Scriptură cuprinde învăţăturile necesare mântuirii noastre,
privind pe om în totalitatea fiinţei sale, ca suflet însetat de viaţa veşnică şi trup
supus stricăciunii. Pentru ca aceste învăţături să poată fi cu adevărat folositoare,
trebuie să le înţelegem şi să le urmăm aşa cum le-a păstrat şi explicat Sfânta Biserică
de-a lungul timpului, prin episcopii şi preoţii ei. Cultul religios practicat în Biserica
noastră Ortodoxă a prevăzut lecturile biblice pentru a oferi credincioşilor
posibilitatea reeditării cuvintelor Domnului nostru Iisus Hristos, Care este cu noi
până la sfârşitul veacurilor. Prin Sfânta Evanghelie şi prin întreaga Sfântă Scriptură,
ne vorbeşte în Biserică însuşi Dumnezeu, ca o chemare continuă la ascultare din
partea fiilor Săi risipitori20.
Tinerii pot fi mult mai uşor educaţi moral – religios şi duhovnicesc, dacă li se
pun în faţă mai ales exemple concrete ale unor persoane care au fost toată viaţa lor
20
Ibidem, p. 35;

14
în căutarea desăvârşirii. Tinerii având aceste exemple concrete se pot mult mai uşor
educa, pentru nu mai există sub nici o formă riscul ca ei să nu creadă ceea ce li se
transmite. De multe ori, exemplificarea unor situaţii concrete pot face mai mult
decât foarte multe cuvinte şi învăţături.
Mai mult, citirea şi înţelegerea Sfintei Scripturi poate fi de multe ori
complicată, iar din acest motiv raportarea la anumite explicaţii din Sfânta Tardiţie
poate deveni un ajutor considerabil. Sfânta Tradiţie este compusă în cea mai mare
parte din scrieri ale Sfinţilor Părinţi, care au fost aproape de Dumnezeu toată viaţa
lor şi mai ales care au înţeles cu adevărat anumite Taine pe care noi le pătrundem
foarte puţin sau deloc. Din acest motiv, deprinderea tinerilor de a citi lecturi ale
Sfinţilor Părinţi poate deveni foarte necesară şi pentru faptul că în zilele noastre se
observă o foarte mare abatere de la viaţa religioasă autentică, viaţă care era mult mai
profundă în primele veacuri, în care s-a fundamentat şi Tradiţia Sfântă21.
Foarte interesant la lectura Sfinţilor Părinţi este faptul că ei nu şi-au canalizat
gândirea numai pe aspecte religioase sau teologice, ci au abordat şi alte teme mult
mai diverse. Acest lucru poate fi foarte mult în folosul nostru în momentul în care
vrem să abordăm şi alte paliere de tineri, care au gândiri mult mai raţionale. Spun
acest lucru, pentru că spre exemplu, Sfântul Ioan Damaschin a scris foarte mult pe
tema astrologiei. Şi ce poate fi mai frumos pentru un tânăr pasionat de astrologie
decât să citească pe nerăsuflate opera acestui mare Sfânt, care face mult mai mult
decât multe învăţături pe care i le poate preda un profesor.
Pe de altă parte, tinerii care sunt pasionaţi de modul în care lumea a fost
creată şi de cum a luat, ceea ce vedem cu ochii, existenţă, poate citi frumoasele
tratate despre crearea lumii ale Sfântului Ioan Gură de Aur sau ale Sfântului Vasile
cel Mare ori ale Sfântului Nicolae Cabasila. Acolo, pot descoperi, cu exemple
concrete şi reale, faptul că tot universul a fost creat de Dumnezeu din iubire. Prin
acest lucru se elimină cu totul concepţia greşită a lui Darwin. Dacă în momentul în
care se citesc aceste texte patristice, se mai aduc exemple şi din Sfânta Scriptură,
21
Ana Danciu, Metodica predării religiei, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1999, p. 7;

15
atunci rezultatul nu poate fi decât unul foarte bun.
Plusul acestor lecturi patristice este acela că sunt mereu vii, chiar dacă au fost
scrise acum foarte mult timp. Ele ating probleme care sunt prezente în viaţa noastră
contemporană şi ce cel mai plăcut este faptul că oferă soluţii concrete la depăşirea
anumitor încercări şi ispite. Citindu-le cu mare interes, tinerii vor descoperi emoţie,
vor descoperi suferinţă, vor descoperi bucurie, vor descoperi calea către desăvârşire.
Vor afla vieţile sfinţilor şi încercările pe care ei le-au trecut pentru a fi lângă
Dumnezeu. Mai mult, ei vor compara greutatea şi lipsurile care erau atunci şi totuşi
nu au împiedicat sub nici o formă drumul către mântuire, cu uşurinţa şi luxul în care
trăim acum, dar care ne face să uităm de Dumnezeu.
Este adevărat că mai există şi tineri care nu au răbdare sau exerciţiu de citire.
Pentru ei putem observa, partea bună a tehnicii, şi anume faptul că au fost făcute
câteva ecranizări după vieţile anumitor sfinţi ai Bisericii. Cu discernământ, preotul
poate organiza seri de film în care să se vizioneze aceste documentare, iar mai apoi
interesul pentru a afla şi citi mai multe lucruri va veni negreşit22.

Concluzii

Încă de la începuturi, Biserica a considerat că are o mare responsabilitate

educaţională faţă de lume, faţă de proprii credincioşi, dar mai ales faţă de tineri şi
faţă de dumnezeiescul ei Învăţător Care, întemeind-o, a trimis apostolii la
22
Prof. Maria Budeanu, Profesorul de religie, un model de conduită pentru „ucenicii” săi, pe
http://www.doxologia.ro/educatie/ora-de-religie/profesorul-de-religie-un-model-de-conduita-pentru-ucenicii-sai,
accesat la data de 15.01.2023;

16
propovăuire, spunându-le: „Mergând învăţaţi toate neamurile” (Matei 19, 20).
În cadrul misiunii Bisericii, tinerii au ocupat întotdeauna un rol central, ca cei
ce sunt viitorii responsabili ai lumii de mâine, dar şi cei mai autentici misionari, cu o
mare putere de credibilitate şi prezentul activ al Bisericii. Istoria mântuirii ne oferă
numeroase exemple de tineri angajaţi în misiunea de propovăduire a Evangheliei
bucuriei si milostivirii lui Hristos, cei care au participat activ la schimbarea din
temelii a lumii vechi. Tinerii au o mare dorinţa de a fi implicaţi, cooptaţi în proiecte
majore comunitare, de aceea, a-i implica în misiunea Bisericii reprezintă un act
necesar de normalitate. În cele de mai sus am abordat diferite chestiuni legate de
educaţia tinerilor şi rolul lor în misiunea Bisericii, identificând şi principalele
obstacole ale educaţiei şi implicării lor misionare.
Misiunea educaţională a Ortodoxiei româneşti s-a desfăşurat prin intermediul
parohiei şi al şcolii, cu accent pe educaţia tinerilor, căci spiritualitatea, cultura şi
educaţia sunt mijloace prin care omul îşi poate desăvârşi existenţa, iar ele au o mare
importanţă, în apecial, în viaţa tinerilor. Acest demers are o puternică relevanţă
actuală, dacă ţinem seama de necesitatea realizării unei educaţii religioase cât mai
cuprinzătoare tinerei generaţii.
În întunericul, disperarea, răutatea şi nedreptatea, care, adesea, pare să domine
în lumea noastră, este nevoie ca, şi prin mărturia entuziastă a tinerilor, să se
vestească lumii acel bine pe care Domnul îl face nouă tuturor, în chip neîncetat,
bucuria, speranţa, dar şi marea şi nespusa Lui iubire de oameni, a Aceluia care nu a
pregetat să intre în istoria noastră umană, să Se întrupeze, pentru a ne aduce nouă,
tuturor, mesajul că niciodată nu suntem singuri, ci mereu însoţiţi, în mod tainic, pe
drumurile vieţii de El, singurul şi adevăratul prieten, partenerul adevărat de drum,
ale Cărui cuvinte ard în inimile noastre (Luca 24, 13-35)23.
Contribuţia mărturiei tinerilor la misiunea Bisericii este foarte importantă
pentru comunităţile lor parohiale şi locale, pentru că pot aprofunda foarte frumos,
acolo unde ei trăiesc, studiază, muncesc ori locuiesc, acest mesaj al nevoii trăirii
23
+ I.P.S. Prof. Univ. Dr. NIFON Mihăiţă, Rolul educaţiei tinerilor în misiunea Bisericii, în „Almanah Bisericesc”,
Arhiepiscopia Târgoviştei, 2017, p. 240;

17
valorilor Evangheliei lui Hristos. Tinerii pot fi cele mai apreciate exemple de viaţă
şi de mărturie creştină, pentru a deveni misionari ai unei societăţi mai bune şi mai
drepte, printr-un mod de viaţă fundamentat pe valorile morale ale Evangheliei lui
Iisus Hristos. Dumnezeu i-a înzestrat pe tineri cu mari şi speciale daruri, pe care
aceştia le pun cel mai adesea în slujba Evangheliei lui Hristos, astfel că,
deschizându-se lucrării Duhului Sfânt în ei, devin vestitori ai milostivirii şi bucuriei
Domnului. „Biserica are mare încredere în tineri, acesta fiind şi motivul pentru
care ei sunt investiţi cu speranţa de a fi acel ferment entuziast al comunităţilor unde
activează care să transforme radical viaţa spirituală din contemporaneitate”24.
În perioada contemporană, din punctul meu de vedere, educaţia trebuie făcută
cu şi mai multă trudă, cu şi mai multă responsabilitate, cu şi mai multă seriozitate,
dar nu trebuie să fie făcută sau privită ca o îndoctrinare religioasă, aşa cum este
concepută de cei care vor să facă rău ortodoxiei. Spun acest lucru pentru că, aşa cum
am mai spus, de educaţia moral-religioasă şi duhovnicească a tineretului nu se ocupă
numai Biserica, ci ea este ajutată de familie, de şcoală, dar şi societate. Ori, în
momentul în care vorbim de îndoctrinare „acest fapt arată mai mult un proces
unilateral, impus, şi nu ca o libertate de alegere, ceea ce nu a fost cazul, nu este şi
nu va fi în ceea ce priveşte educaţia religioasă”25.
Trebuie să recunoaştem că sunt atâtea motive şi piedici care sunt şi vor fi în
calea educaţiei religioase, pentru că duşmanul omului, satana, niciodată nu va înceta
să perturbe ceea ce este frumos şi bun. Societatea în care trăim este una care se
confruntă cu foarte multe probleme de la globalizare până la criza valorilor. Tinerii
nu mai ştiu încotro să meargă, unde să se îndrepte, este un haos care tinde să se
adâncească din ce în ce mai mult. Trebuie să se conştientizeze faptul că dacă nu
există o educaţie morală, o educaţie religioasă serioasă şi profundă, vom ajunge să
plătim un preţ foarte mare, un preţ care va fi plătit de tineri, pentru că ei sunt
viitorul. Educaţia morală nu ne învaţă să câştigăm decât prin muncă cinstită,
24
Ibidem, p. 241;
25
Pr. Asis. Univ. Dr. Santi Cosmin, Educaţia religioasă a tinerilor – drept fundamental în societatea românească şi
europeană, în „Almanah Bisericesc”, Arhiepiscopia Târgoviştei, 2017, p. 263.

18
educaţia morală nu ne face să ne mutăm privirea de la cineva care are nevoie de
ajutorul nostru. Educaţia religioasă ne arată care este Adevărul Suprem după care
trebuie să ne ghidăm viaţa, să facem ceea ce Mântuitorul Iisus Hristos a făcut, să ne
dăm viaţa pentru aproapele şi să ne rugăm pentru duşmanii noştrii. Iar educaţia
duhovnicească aduce la lumină multe exemple de oameni care făcând ceea ce
trebuie şi respectând adevărul, au ajuns la desăvârşire, la bucuria care este mai
presus de toate bucuriile lumii.
Rolul cel mai important în această educaţie moral-religioasă şi duhovnicească
îl are Biserca, ajutată de celelalte instituţii. Dar ea, cu tot tezaurul ei pus înainte, cu
toată exeperienţa sa, poate folosi efervescenţa tinerilor, poate canaliza toată această
dorinţă şi bucurie a tinereţii spre multe lucruri frumoase şi bineplăcute lui
Dumnezeu. Ca şi exemple clare putem promova grija preotului şi buna misiune faţă
de familiile cu tineri, putem motiva prin diferite lucruri participarea tinerilor la
sfintele slujbe, crescând în ei dragostea de Biserica lui Hristos, de spaţiul
sacramental. Nu trebuie uitată spovedania, care este cea mai importantă în stabilirea
legăturii dintre preot şi tânăr şi punctul de plecare în educaţia morală şi
duhovnicească. Mai mult, aşa cum am spus trebuie canalizată tinereţea spre lucruri
folositoare, de aceea formarea unui cor bisericesc este un lucru deosebit, în care
tinerii pot gusta plăcerea lăudării lui Dumnezeu. Implicarea tinerilor în acţiuni
sociale, evenimente din viaţa parohiei poate creşte în ei bucuria ajutorării
aproapelui.

Bibliografie

1. ***, Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de

grijă a Preafericitului Părinte DANIEL – Patriarhul Bisericii Ortodoxe
Române, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Bucureşti, 2015;
19
2. Austin, John L. Cum să faci lucruri cu vorbe, Ed. Paralela 45, Piteşti, 2003;
3. Bria, Pr. Prof. Dr. Ion, Destinul Ortodoxiei, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1989;
4. Budeanu, Prof. Maria, Profesorul de religie, un model de conduită pentru
„ucenicii” săi, pe http://www.doxologia.ro/educatie/ora-de-religie/profesorul-
de-religie-un-model-de-conduita-pentru-ucenicii-sai, accesat la data de
15.01.2023;
5. Bulei, Ion, Scurtă istorie a românilor, Ed. Meronia, Bucureşti, 1996;
6. Danciu, Ana, Metodica predării religiei, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1999;
7. Ionescu, Emil, Manual de lingvistica generala, Editura ALL, Bucuresti, 1992;
8. Micle, Drd. Ierom. Veniamin, Sfântul Ioan Gură de Aur, predicator al
unităţii creştine, în „Studii Teologice” XXI (1969), nr. 3-4;
9. Nicău, Pr. Nicolae, În mijlocul tinerilor. Repere pentru îndrumarea
grupurilor de tineret în Biserică, Ed. Agaton, Făgăraş, 2015;
10.+ NIFON, I.P.S. Prof. Univ. Dr. Mihăiţă, Rolul educaţiei tinerilor în misiunea
Bisericii, în „Almanah Bisericesc”, Arhiepiscopia Târgoviştei, 2017;
11.Pecican, Prof. Univ. Dr. Ovidiu, Cât de vechi este scrisul în limba română?,
pe http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/vechi-este-scrisul-
limba-romana, accesat la data de 15.01.2023;
12.Rusu, Tudorel, În pastoraţia pentru tineri, folosiţi tinerii, în „Ziarul Lumina”
din data de 1 septembrie 2012;
13.Santi, Pr. Asis. Univ. Dr. Cosmin, Educaţia religioasă a tinerilor – drept
fundamental în societatea românească şi europeană, în „Almanah
Bisericesc”, Arhiepiscopia Târgoviştei, 2017;
14.Sfântul Ioan Gură de Aur, Părinţi, copii şi creşterea lor, trad. de Zenaida
Anamaria Luca, Ed. Panaghia, Succeava, f.a.;
15.Teşu, Pr. Ioan C., Educaţia, între ştiinţă şi artă. Actualitatea principiilor
pedagogice ale Sfântului Ioan Gură de Aur, în „Ortodoxia” VII (2015), nr. 4;
16.+ Vlachos, Mitropolit Ierothei, Educaţia copiilor în epoca noastră, în
„Familia Ortodoxă”, nr. 13, 2015;

20
17.***, Sfânta Scriptură – călăuza vieţii creştine, în „Colecţia misionar
educativă”, Arhiepiscopia Târgoviştei, Târgovişte, 2016;
18.http://www.diacronia.ro/ro/indexing/details/A19356/pdf, accesat la data de
15.01.2023.

21