Capitolul 4:Învăţarea verbală(inteligenţa)

Teoria învăţării constituie un capitol important al psihologiei care oferă

cadrul logic pentru sistematizarea ansamblului de date privitoare la fapte de
învăţare.În primele 3 capitole ale acestei cărţi se observă o diferenţiere ce
denotă o opţiune în acord cu lucrări de sistematizare în psihologia
contemporană.
Conceptul de învăţare verbală nu se poate reduce la memorarea unui
material verbal,ci trebuie să înglobeze ansamblul formelor de achiziţie în
care purtătorul informaţiei este cuvântul în combinaţie nemijlocită cu date
intuitive,concrete.
Însuşurea de cunoştinţe prezintă în şcoală o gradaţie destul de vastă:de la
simpla “lectură” perceptivă a unui fapt până la formarea de concepte clădite
pe un şir de abstracţiuni succesive.Cu siguranţă, la lecţie procesul de
observare ,analiză şi generalizare are loc într-un context de comunicare , în
care profesorul îndrumă gândirea şi percepţia elevului înlesnind disocierea
factorilor,relevarea aspectelor principale.Astfel, mesajul îmbină cuvântul cu
datele concrete,intuitive,sprijinindu-se în acelasi timp pe cunoştinţe
anterioare.
Primele cercetări psihologice referitoare la formarea noţiunilor s-au făcut
de pe poziţiile empirismului clasic.Datele obţinute conturează o imagine
despre forma curentă de abstractizare şi generalizare bazată pe
degajarea,selecţia notelor comune unui grup de obiecte cuprinse în
observaţie.Practic, numeroase noţiuni se introduc la lecţii cu ajutorul
definiţiilor şi al materialului faptic,intuitive.Pornindu-se de la fapte,de la
date intuitive pentru a se ajunge prin analiză,sinteză şi generalizarela
definiţie,noţiuni şi invers.Aşadar, ilustrarea monotonă, insufficient de variată
duce la anumite limitări sau restricţii implicite având ca efect îngustarea
noţiunilor care se formează la elevi.Fenomenul opus este utilizat pentru
preîntâmpinarea acestei greşeli se aplică procedeul opunerii ,al comparaţiei
prin introducerea de contraexemple.
Pentru formarea operaţiilor mintale în genere simpla transmisiune sau
comunicare verbală nu este suficientă.Şcolarul nu poate opera ,nu poate
stăpâni cu adevărat în planul gândirii verbale ceea ce n-a cucerit în prealabil
în planul activităţii practice,materiale.De exemplu,în formarea unei operaţii
mintale la şcolarul mic îl constituie acţiunea externă,cu obiecte
concrete.Evident, activitatea este organizată de adult ce exteriorizează în
felul acesta actul propriu de gândire într-o formă obiectuală
desfăşurată.Astfel,dialogul dintre elev-adult
(professor/educator/învăţător)permite fără să se mai sprijine pe
obiecte;controlul operaţiei şi corectarea.
Relaţia socială de comunicare adult-copil face operaţia mintală
transparentă pentru copil:dultul o exteriorizează în acţiuni şi cuvinte,într-un
cadru de incitaţii şi stimulente pentru învăţare.Pornind de la acţiuni
externe,controlabile şcolarul ajunge printr-o suită programată de paşi la
operaţii mintale scurtate(cod simbolic).
Învăţarea pe modele prefigurează operaţii mintale ulterioare/conduce
nemijlocit la constituirea unor achiziţii intelectuale implicate în predarea
unor noţiuni şi cunoştinţe dificile.
În activitatea de învăţare procesele mnemice de înregistrare ,de păstrare şi
reactualizare a informaţiei ocupă un loc însemnat.Procesele mnemice
constituie un moment indispensabil al actului de învăţare .În ultimii
ani,studiile experimentale asupra memoriei şi-a făcut loc distincţia între
două sisteme ipotetice de stocare a informaţiei proprii memoriei de scurtă
durată şi de lungă durată.
În condiţii şcolare,memorarea şi păstrarea trainică a materialului prezintă
atât măsuri cu o sferă mai largă privind organizarea muncii în ansamblu ,cât
şi tehnici de detaliu care se referă la precesele mnemice propriu-zise.De
exemplu,în pregătirea lecţiilor pentru a doua zi şcolarul este nevoit să-şi
împartă/aranjeze astfel materiile încât obiectele de învăţământ apropiate prin
conţinut să nu urmeze unul după altul,fiindcă aceste materiale asemănătoare
se suprapun în memorie şi apar uşor confuzii,mai ales atunci când învăţarea
lor nu a fost temeinica.Indicat este ca materialele deosebit de grele să fie
revăzute înainte de a dormi; în cursul somnului lucurile “se aşează”,uneori
chiar se clarifică,efectele constatându-se dimineaţa.
De asemenea, regula de aur a pedagogiei este accea că elevul memorează
numai ceea ce a înteles.Memorarea mecanică cere un efort mare,dar are un
rezultat scăzut sau minim .Însă, memorarea logică în care păstrează
conţinutul de idei,redat apoi în mare parte în cuvinte proprii se dovedeşte a fi
mult mai trainică.Aşadar, odată cu creşterea forţată a volumului memoria se
apropie de “curba” uitării a unui material lipsit de sens ,acest lucru se poate
întalni în condiţiile supraîncărcării.Frecvenţa memorării mecanică sporeşte
odată cu supraîncărcarea.În cazul memoriei de scurtă durată poate fi vorba
doar de o organizare minimală,în timp ce păstrarea de lungă durată comportă
un indice de organizare mai accentuat cu cât volumul materialului este mai
mare.
Procesul de structurare nu se încheie cu prima învăţare ,ci continuă cu
fiecare achiziţie de noi materiale conexe.Dacă principiul de organizare a fost
inadecvat numeroase elemente se vor pierde de parcurs .Este adevărat că
elevul învaţa temeinic ceea ce asimilează prin activitatea
individuală.Astfel,un material poate fi memorat temeinic chiar dacă nu se
urmăreşte acest obiect ,cu condiţia de a opera cu el,de a pătrunde în esenţa
conţinutului cognitiv al materialului respective.De asemenea, există
experienţe care dovedesc eficienţa superioară a memorării,atunci când
şcolarul este angajat într-o activitate mintală intensă,asupra unui
material,când operează cu elemnetele respective.Deci,elevii trebuiesc
familiarizaţi cu metodele eficace de studio.De exemplu,o poezie se
memorează prin lectura sa integrală de repetate ori,controlând apoi reţinerea
acesteia.Pe măsură ce volumul materialului creşte ,învăţarea trebuie să
intervină fragmentarea /învăţarea pe părţi , astfel,învăţarea devine eficientă.