Capitolul 2:Condiţionarea,un model elementar al învăţării

Dacă răsfoim un manual de psihologie,primal capitol din teoria învăţării va

fi formarea reflexului condiţionat sau procesal de condiţionare studiat mai
întâi de J.P. Pavlov şi elevii săi,apon reluat şi dezvoltat de numeroşi
cercetători.
În viaţa de zi cu zi,suntem obişnuiţi să folosim cuvântul “reflex” denumind
prin acest termen reacţii automate rapide.Se mai vorbeşte despre mişcări sau
acţiuni “intrate în reflex” fiind vorba de deprinderi atât de bine consolidate
încât execuţia lor un mai cere efort şi gândire.
Noţiunea de reflex este definită ca orice fapt de conduită ce îşi are
începutul într-o influenţă externă,se continuă prin activitatea nervoasă
centrată şi se încheie printr-un răspuns al organismului.De exemplu,oricine
cunoaşte din practică clipitul/reflexul palpebral,care constă în contracţia
muşchiului orbicular al pleoapelor, contracţie ce duce la închiderea imediată
şi de scurtă durată a ochilor,ce constituie o reacţie înnascută, dar şi altor
factori(gest de ameninţare/atingem corneea).Potrivit aceluiaşi mecanism are
loc şi condiţionarea celorlalte reacţii ale organismului:reacţia de apărare,de
orientare,reflexe alimentare şi determinând activităţi de răspuns a
individului, adăptându-le la condiţiile vieţii.De asemenea,copii pot căpăta o
valuare afectivă asupra unui fapt/obiect(ex.:copii manifestă “teama” faţă
de medic la simpla vedere a acestora ).
Odată limbajul însuşit, numeroase condiţionări se vor forma pe baza
cuvântului.Cuvântul poate deveni la om un stimul condiţionat şi încă unul
mai puternic decât ceilalţi.Locul stimului absolut,îl ia instrucţia verbală.Mai
întâi copilul percepe cuvintele rostite de adulti,ca mai apon să înceapă să
pronunţe el însuşi,denumind obiecte din preajma sa.
Alături de condiţionarea de tip clasic,s-a pus în evidenţă un al doilea tip de
condiţionare,care a căpătat denumirea de condiţionare “instrumentală” şi
care se apropie de învăţarea prin încercare şi eroare sau tatonare.Pentru a se
înţelege aceptor termeni vom urmări experientele lui B.F. Skinner asupra
unui porumbel aflate sub presiunea foamei şi a unui patruped pe care
animalul urma să o apese.În experienţele citete se operează cu forma de
întărire ,recompensă şi subiectul(animalul).Introducând ca o modalitate de
întărire pedeapsa ,subiectul va utiliza treptat şi mai eficient posobilitatea sa
motorie pentru a evita pedeapsa.Principiul condiţionării rămânând în esenţă
acelaşi.
În ceea ce îi priveşte procesul şi legile învăţării ,trecând de la animalele
cele mai evoluate la om.Schema condiţionări se extinde şi în domeniul
achiziţiilor umane.Reuşind să programeze după scheme precise atât
recompensa cât şi penalizarea subiectului,mulţi autori au ajuns în situaţia de
a controla şi chiar modela comportarea animalelor de la experienţă până la
obţinerea unor performanţe de fineţe.
După experimentele pe animale s-a trecut la investigaţii la scară
umană.În cazul copiilor,s-au confirmat legile generale ale condiţionării.Iar în
cazul adulţilor s-au dus la investigaţii dificile,deaorece intervin anumite
atitudini,se suprapun decizii voluntare,care schimbă forma activităţii şi o
complică în mod neaşteptat,efectele condiţionate devenid
instabile.Aşadar,schema şi legile condiţionării pătrund în numeroase
activităţi psihice.