Capitolul 6: Teoria învăţării şi programarea pedagogică

Programarea pedagogică presupune o proiectare analitică a materialului şi

a activităţii elevului,graţie unei suite de operaţii,exprimate în mod concret ca
cerinţe:
a) de a organiza şi structura ideile,noţiunile,”cuantele” de informaţie, astfel
încât să se obţină cea mai justă filiaţie logică a elementelor;
b) de a preciza strategiile învăţării(modele
concrete,problematizare,prescripţie algoritmică etc,);
c) de a dirija procesul de formare a noţiunilor prin jocul exemplelor şi
contraexemplelor, prin alternanţa între date concrete şi generalizări;
d) de a controla operaţiile mintale prin aplicaţii şi exerciţii sau probleme-
test;
e) de a preveni greşelile tipice prin inserarea unor subprograme;
f) de a prevedea secvenţe de recapitulare,fixare,sinteză etc.;
g) de a institui un mod eficace de autocontrol pe parcursul învăţării ş.a.
Ansamblul cerinţelor enumerate definesc programarea pedagogică.
În cadrul unui capitol oarecare ,procesul instructiv scontează anumite
rezultate,exprimate de regulă în termeni psihologici.Primul pas în
programarea pedagogică va fi definirea obiectivelor,pe cât posibil în termeni
de comportament,susceptibile de verificare prin răspunsuri
verbale,grafice,practice etc.Se va stabili deci cât se poate de precis ce
cunoştinţe şi deprinderi va trebui să posede elevul la încheierea temei sau
capitolului.
Pentru a se evita un artefact,persoana care elaborează testul final-prin
consultarea mai multor cadre didactice .
Pasul următor este întocmirea testului iniţial de cunoştinţe.Postulînd o
informaţie minimală la începutul perioadei de învăţare programată cu o
temă dată,trebuie să ne asigurăm că elevii o deţin.
Introducerea noţiunilor nu se reduce însă la dezvăluirea conţinutului lor-
prin definiţii ,caracterizări etc.,ci înseamnă,totodată, şi încadrarea,situarea
lor în sistemul de noţiuni care le înglobează.În acest sens se instituie
comparaţii, opuneri şi exerciţii sau probleme-test pentru controlul
diferenţierii.
Procesul de instruire nu se limitează la simpla transmitere a cunoştinţelor, a
informaţiei, ci urmăreşte să formeze la elevi instrumente mintale de lucru
care să-i ajute în aplicarea noţiunilor învăţate, precum şi în însuşirea
independentă de noi informaţii.
 Odată cu cristalizarea noţiunilor urmează să se contureze o întreagă clasă
de operaţii mintale,care scapă observaţiei curente şi deci controlului
pedagogic,fiind puse însă în evidenţă de proba de aplicare.
Însuşirea temeinică a unui material face solidare,compplementare două
momente:formarea şi utilizarea (aplicarea)noţiunilor.Pe măsură ce procesul
de conceptualizare avansează,şcolarul reuşeşte să opereze cu noţiunea
respectivă; operând cu aceasta în situaţii diferite,are loc o completare a
conţinutului noţiunii, o selecţie continuă a notelor esenţiale,desăvârşindu-se
astfel procesul de conceptualizare.Activitatea de abstractizare şi
generalizare este angajată în ambele momente ale procesului de achiziţie.
În mod practic, definiţia unei noţiuni, unui fenomen prin notele
remarcabile pe care le cuprind furnizează elementele actului de recunoaştere
şi clasificare,mai precis schema “algoritmului” de decizie aspra apartenenţei
la o clasă determinată.