Universitatea din Craiova

Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD)

Programul de formare psihopedagogică, nivelul II postuniversitar

PORTOFOLIUL PENTRU
EXAMEN
Disciplina
Metodologia cercetării educaționale

1
Cerinte
1. Enumeraţi şi analizaţi cel puţin 5 aspecte ale procesului de instruire la disciplina de
specialitate, ca probleme cu care se confruntă profesorul practician .
2. Realizaţi un proiect al unei cercetări educaționale, pentru o temă aleasă, în funcţie de
specificul specializării dvs.

2
 ASPECTE ALE PROCESULUI DE INSTRUIRE

1. Instruirea
Instruirea nu este identică cu predarea, dar nici cu învăţarea sau cu evaluarea; ea a
fost definită la interacţiunea dintre ele prin: organizarea mediului educaţional, facilitarea
învăţării, construcţie planificată a dezvoltării personalităţii elevilor, prin dirijare, îndru- mare,
conducerea de către profesor, instructor, tutore.
Galperin (1975) arăta că instruirea este:
„aplicarea eficientă a cunoştinţelor, a experienţei şi a priceperilor de ordin pedagogic,
psihologic, logic, filosofic, etic, psihosocial (atât ale profesorului, cât şi ale elevului – n.n.),
pentru organizarea unui mediu care să genereze sau să faciliteze învăţarea” (p. 149).

Instruirea este definită în sens larg ca ,,organizarea unui mediu educaţional care să
genereze învăţarea”; „orice formă a pregătirii sistematice în vederea asumării unei anumite
poziţii de muncă sau profesionale”, realizată în mediul instituţional, neinstituţional şi
neoficial. În sens restrâns, instruirea şcolară este înţeleasă ca o construcţie planificată a
dezvoltării intelectuale prin intermediul căreia elevii ajung la asimilarea şi opereraţionalizarea
sistemului de cunoştinte, priceperi, deprinderi şi atitudini în conformitate cu finalităţile
învăţământului, la formarea competenţelor cognitive, afectiv-motivaţionale, volitiv-
comportamentale şi valoric-atitudinale.
Ioan Neacşu (1999) defineşte în mod operaţional instruirea, şi anume:
„... procesul prin care mediul unui subiect este deliberat manipulat pentru a învăţa să fie
capabil să emită sau să se angajeze într-un comportament specific, în condiţii specifice şi cu
răspunsuri specifice situaţiei” (p. 64).
I. Cerghit (1996) analizează următoarele abordări ale instrucţiei: activitate de
transmitere a cunoştintelor (abordarea tradiţională); activitate de dirijare a învăţării; mod de
organizare a situaţiilor de instruire; proces de formare a structurilor mentale; proces de
construcţie a cunoştinţelor prin interacţiune socială (viziune modernă).
În acest sens, reuşita instruirii depinde de: structurarea logică a materialului de învăţat de
către profesor şi restructurarea acestuia, pe plan mental de către elev, adaptarea
conţinuturilor, a metodelor şi a formelor de organizare de către profesor la caracteristicile de
grup şi individuale ale elevilor; promovarea unor factori motivaţional-atitudinali – interesul,
curiozitatea puternică, ambiţia, dorinţa de afirmare atât la profesor, cât şi la elev;
personalizarea învăţării şi individualizarea învăţării, realizarea unui climat psihosocial
atractiv de învăţare şi educaţie; preponderenţa recompenselor în raport cu pedepsele în
stimularea învăţării;
Construirea unor situaţii de învăţare stimulative, problematizarea şi crearea conflictului
cognitiv pentru determinarea învăţării; perma- nenta raportare la practică, la domeniile
concrete de aplicare a teoriei şi dezvoltarea încrederii în adevărurile şi puterea învăţării.

3
 Schema de interacţiune între predare, învăţare, evaluare şi instruire
Criteriile care trebuie respectate, referindu-se la nivelul proiectării ș implementării unei
situaţii de instruire în sensul său strategic:

– reprezentarea cadrului didactic asupra procesului de învăţământ/„poziţia teoretică” a

profesorului,așteptările sale, competenţa și personalitatea sa;

– obiectivele situaţiei instrucţionale vor genera resursele previzionate și restricţiile

educaţionale,
constituind un indicator al eficienţei strategiei;

– structura și natura unităţilor de conţinut;

– tipul de învăţare;

– stilul de predare, prin contribuţia adusă la „constituirea și echilibrarea unei relaţii

educaţionale armonioase”.

– caracteristicile psihosociale ale partenerilor implicaţi în actul educaţional;

– ergonomia spaţiului școlar;

– timpul de instruire.

Exemplificarea aplicării metodelor specifice instruirii practice

Metode de explorare nemijlocită (directă a realităţii)

4
 1. Observaţia - urmărirea atentă şi sistematică a unor persoane, obiecte sau fenomene
cu scopul de a surprinde aspectele lor esenţiale.
variante ale observaţiei:
- spontană şi/sau sistematizată;
- enumerativă şi/sau descriptivă;
- organizată, bazată pe autodirijare şi/sau dirijată de profesor
avantaje:
- permite dezvoltarea tuturor proceselor psihice;
- permite explorarea psiho-senzorială a realităţii.
elevii trebuie învăţaţi:
să intuiască fragmente de informaţii cu scopul deducerii altora noi;
- să opereze cu materialul faptic cules;
- să identifice şi interpreteze datele din perspectiva scopului;
- să integreze datele noi în sistem.
tehnologia observaţiei sistematice:
- se identifică şi discută problema (e bine să se prevină abordarea de suprafaţă);
- rezultatele parţiale şi finale sunt notate în fişe speciale, urmând a fi prelucrate,
prezentate într-o formă accesibilă, valorificate sau, dacă e nevoie, observaţia poate continua
(se poate lucra individual sau în echipă).

2. Experimentul - producerea intenţionată a unui fenomen (în condiţii naturale sau

artificiale
- de laborator), cu scopul studierii lui.
Asigură implicarea elevilor în învăţarea activă.
etape:
- stabilirea ipotezelor;.
- documentarea şi strângerea datelor;.
- desfăşurarea propriu-zisă a experimentului;
- prelucrarea şi interpretarea rezultatelor;
- verificarea şi generalizarea rezultatelor;

Metode de explorare mijlocită (indirectă) a realităţii

1. Demonstraţia - expunerea unei idei prin modalităţi concrete cu scopul confirmării şi
accesibilizării unui adevăr.
tipuri de demonstraţie:
- pe viu;.
- experimentală;
- cu ajutorul graficelor, tablei, modelelor, altor mijloace.
Pentru a fi eficientă, demonstraţia trebuie să activeze elevul din toate punctele de vedere.
reguli pentru o demonstraţie eficientă:
- implicarea a cât mai multor analizatori;
- crearea unei motivaţii intrinseci adecvate;
- mijloace moderne şi adecvate;
- ritm optim, implicarea întregii clase.

Metode bazate pe acţiune

(e mai puţin important să înveţi să şti, cât să înveţi să acţionezi!).
1. Exerciţiul - repetarea activă (intensivă şi extensivă) a unor structuri (cognitive,
motrice, etc.) cu scopul însuşirii lor cât mai complete.
exerciţiul presupune:

5
 - înţelegerea şi aplicarea în situaţii concrete a diferitelor reguli, noţiuni, principii sau
teorii învăţate;
- consolidarea cunoştinţelor şi deprinderilor însuşite;
- dezvoltarea operaţiilor mentale şi constituirea lor în structuri operatorii;
- prevenirea uitării şi a interferenţei;
- dezvoltarea unor capacităţi şi aptitudini intelectuale şi fizice, precum şi a unor
trăsături de caracter şi voinţă
- verificarea şi, eventual, corectarea deprinderilor eronat formate;
- dezvoltarea creativităţii.
tipuri de exerciţii:
- introductive, de observaţie, de asociaţie, de exprimare (concretă şi abstractă), de
operaţionalizare, de consolidare, aplicative, de creaţie, evaluare, etc.
Exerciţiile trebuie să fie active, oferind posibilitatea elevilor să aplice cunoştinţele
dobândite în diferite contexte.
condiţii pentru eficientizarea exerciţiilor:
- captarea interesului şi respectarea particularităţilor elevilor şi exerciţiilor;
- demonstrarea-model de către profesor a modului de rezolvare a exerciţiului;
- respectarea principiilor: simplu-complex, uşor-greu, lent-rapid;
- exerciţii variate, executate independent de către elevi;
- repartizarea adecvată în timp a exerciţiilor;
- controlul / autocontrolul imediat şi conştient al celor învăţate;

2. Metoda proiectelor
Proiect – temă de cercetare orientată spre atingerea unui scop bine precizat, care se
realizează prin îmbinarea cunoştinţelor teoretice şi practice.
Proiectele pot fi lucrări (teoretice sau practice), dispozitive etc. şi pot fi prezentate la
diferite sesiuni, simpozioane ş.a. Varietatea temelor de proiect e dată de complexitatea
relaţiei „învăţare-proiectare- cercetare”. Metoda are o valoare formativă deosebită.
Proiectul este o activitate complexa de învăţare care se pretează foarte bine a fi folosita şi
ca instrument de evaluare, atât formativă, cât şi sumativă. Proiectul este o activitate
individuală şi/sau în grup, dar sunt de preferat proiectele de grup deoarece încurajează
cooperarea şi dezvoltă competenţe de lucru în echipă.

Un avantaj important al proiectului este că dă posibilitatea elevilor de a lucra în ritm

propriu, de a-şi folosi mai bine stilul propriu de învăţare şi permite învăţarea şi de la colegi.

Proiectul pune elevul în situaţia de a lua decizii, de a comunica şi negocia, de a lucra şi

învăţa în cooperare, de a realiza activităţi în mod independent, de a împărtăşi celorlalţi cele
realizate / învăţate, într-un cuvânt, îl ajută să participe direct la propria lui formare. Metoda
proiectului presupune lucrul pe grupe şi necesită pregătirea profesorului şi a elevilor în ideea
lucrului în echipă, prin cooperare, atât în clasă, cât şi în afara clasei. Grupul poate fi alcătuit
din două sau mai multe persoane în funcţie de mărimea clasei, natura obiectivelor şi
experienţa participanţilor, dar un număr de patru-cinci participanţi reprezintă mărimea ideală
pentru grupurile care au de îndeplinit obiective precise. Cu cât creşte numărul membrilor, cu
atât scade posibilitatea participării efective la toate activităţile a fiecăruia, dar poate creste
complexitatea obiectivelor urmărite. Proiectele realizate de grupuri mari sunt de asemenea
greu de monitorizat.

Proiectul este o activitate complexă care îi solicita pe elevi:

-să facă o cercetare (investigaţie);

6
 -să realizeze proiectul propriu-zis (inclusiv un produs care urmează a fi prezentat: dosar
tematic, ghid de utilizare, pliant, expoziţie, machetă, produs comercializabil etc.);
-să elaboreze raportul final.
-să facă prezentarea publică a proiectului
Etapele realizării unui proiect sunt:
-Alegerea temei;
-Planificarea activităţii:
-Stabilirea obiectivelor proiectului;
-Alegerea subiectului în cadrul temei proiectului de către fiecare elev/grup;
-Distribuirea responsabilităţilor în cadrul grupului;
-Identificarea surselor de informare (manuale, proiecte mai vechi, cărţi de la bibliotecă,
presă, internet, persoane specializate în domeniul respectiv, instituţii etc.);
-Cercetarea propriu-zisă.
-Realizarea materialelor.
-Prezentarea rezultatelor cercetării şi/sau a materialelor create.
-Evaluarea (cercetării în ansamblu, a modului de lucru, a produsului realizat).

Profesorul debutant ca şi profesorul experimentat poate întâlni într ‐o clasă foarte multe
provocări şi noutăţi. Toate se pot rezolva cu o atitudine constructivă, pozitivă, potrivită con‐
textului clasei, însoţită de o motivaţie accentuată şi profundă pe care să o transmitem empatic
elevilor noştri.
Dificultăţi la nivelul elevilor

 Particularităţile de vârstă (teribilismul vârstei, tendinţa de a atrage atenţia prin acte de

bravură, dorinţa de a-şi testa limitele);

 Atracţia către modele de viaţă uşoară, care nu presupun muncă, nici un fel de muncă, nici
intelectuală, nici fizică; munca nu mai este pentru ei o valoare, le lipseşte deprinderea de a
munci şi manifestă dezinteres faţă de toate activităţile ce presupun un oarecare efort, în
primul rând faţă de cele şcolare („de la o generaţie la alta scade interesul pentru
învăţătură”);

 Tendinţa generală spre uniformizare: tinerii nu-şi afirmă personalitatea, nu se

individualizează, ci se imită unii pe alţii.

 Înţelegerea greşită a noţiunii de libertate de către unii elevi;

 Insensibilitatea şi dezinteresul faţă de valorile estetice, spirituale şi morale, concomitent cu

focalizarea exclusivă a interesului asupra aspectelor pecuniare;

 Influenţa, în general negativă, a anturajului, a „găştii” de prieteni; uneori, adeziunea la

grupuri marginale, odată cu adoptarea unor comportamente şi ideologii în dezacord cu
normele de conduită morală; presiunea exercitată de grupul din care fac parte este foarte
puternică; fie că este vorba de grupul de colegi, la şcoală, fie de alţi prieteni, în afara şcolii,
aceste grupuri sunt adesea marcate de agresivitate, mai ales la vârsta adolescenţei.

Intervenții la nivelul formării inițiale și continue a profesorilor

 o mai bună pregătire iniţială a profesorilor şi formarea lor continuă psihopedagogică;

7
 abilitarea cadrelor didactice în domeniul managementului conflictelor.

În mod deosebit, profesorii pot contribui semnificativ la formarea moral-afectivă a

copiilor, având în vedere următoarele aspecte:

 Apropierea afectivă a profesorului de elevi, disponibilitatea de a-i asculta, de a-i înţelege

şi de a le oferi sprijin emoţional; chiar şi copiii cu probleme de comportament
reacţionează pozitiv atunci când profesorul reuşeşte să ajungă la sufletul lor. E
important însă de ştiut că o asemenea relaţie de încredere se construieşte zilnic şi
trebuie să fie individuală; ea necesită timp, răbdare şi deschidere permanentă din
partea profesorului.

8
 PROIECT DE CERCETARE

Organizarea activităţilor independente şi

diferenţiate la Mecanică

1.Delimitari terminologice

Prin activitate independentă elevul este pus în situaţia de a se folosi de achiziţiile însuşite,
în mod independent, formându-i primele deprinderi de muncă fizică şi intelectuală. Acest tip
de activitate îl obişnuieşte pe elev cu responsabilitatea faţă de anumite sarcini încredinţate;
solicită efort propriu în rezolvare, capacitate de concentrare, un anumit ritm de lucru. Elevul
ştie că, în urma rezolvării sarcinilor, este verificat şi apreciat, ceea ce îi sporeşte încrederea în
forţele proprii. Sarcinile de muncă independentă au, de multe ori, un support creative, ceea ce
cultivă elevului iniţiativa, flexibilitatea gândirii, originalitatea şi imaginaţia. De asemenea,
dezvoltă spiritul de iniţiativă şi priceperea de organizare a timpului.
Diferenţierea sarcinilor în cadrul activităţilor independente presupune o bună cunoaştere
a elevilor sub aspectul particularităţilor de vârstă şi psiho-individuale. În această situaţie e
necesar să se cunoască aptitudinile şi interesele elevului, caracteristicile proceselor lui
intelectuale, afective şi voliţionale, rezistenţa la efort intelectual.
Cadrul didactic trebuie să cunoască exact nivelul pregătirii anterioare a elevului: care
noţiuni sunt însuşite corect, care eronat, care priceperi şi deprinderi sunt formate corect, care
nu sunt bine consolidate, care sunt greşite. În funcţie de toate acestea, învăţătorul va
diferenţia sarcinile de activitate independentă; va putea trece de la un învăţământ pentru toţi
la un învăţământ pentru fiecare.
Deprinderile de muncă independentă sunt unelte ale minţii. Elevii trebuie să stăpânească
mai întâi corect noţiunile utilizate în procesul muncii independente şi apoi să fie antrenaţi să
rezolve sarcini cu grad diferenţiat de dificultate. Munca diferenţiată nu înseamnă nicidecum
scăderea exigenţei sau o reducere a volumului de cunoştinţe pentru unii elevi. Limita minimă
în stabilirea sarcinilor pentru munca diferenţiată o constituie prevederile programei şcolare.
Forme de activitate independentă şi diferenţiată la Mecanică
 învăţarea tehnicilor de mecanica
 exersare și formare a deprinderilor
 diferite tipuri de jocuri de construcţii
 truse de piese demontabile
 tema pentru acasă
 fişele de evaluare
După momentul şi durata desfăşurării activităţile independente pot fi :
Activităţi de muncă independentă de scurtă durată la începutul lecţiei-profesorul se
convinge dacă elevii au înţeles şi au depăşit dificultăţile întâlnite în lecţia anterioară pentru a
putea merge mai departe;

9
 Activităţi de muncă independentă de scurtă durată la sfârşitul lecţiei-dau profesorului o
idee mai clară despre ce s-a întâmplat în plan intelectual în acea oră-ex Eseul de 5 minute
Activităţi de muncă independentă destinate pregătirii elevilor pentru dobândirea noilor
cunoştinţe-este vorba despre utilizarea muncii independente în clasă , individual sau colectiv ,
ca metodă activă;
Activităţi independente de lungă durată pentru formarea priceperilor şi deprinderilor de
muncă intelectuală.
Materiale didactice folosite ca suport pentru activitatea independentă şi diferenţiată a
elevilor
În tratarea diferenţiată cu mult succes se folosesc fişele de lucru individual care permit
elevului să realizeze sarcinile în ritm propriu, conform capacităţilor şi nivelului său de
cunoştinţe, priceperi şi deprinderi. În rezolvarea fişelor elevii desfăşoară o muncă
independentă. În funcţie de subiecţii care folosesc aceste fişe şi de specificul disciplinei de
învăţământ supuse cercetării, se pot clasifica fişele în:
- fişe de recuperare (reînvăţare)
- fişe de dezvoltare
- fişe de exerciţiu (de evaluare)
Cerinţele muncii independente
Cadrul didactic trebuie să aibă în vedere:
 Respectarea programelor şcolare(obiective, conţinut , volum de cunoştinţe)
 Grija pentru pregătirea elevilor, în vederea efectuării cu bune rezultate a temelor pentru
acasă;
 Folosirea , de câte ori este posibil ,a temelor diferenţiate;
 Preocuparea permanentă în formarea acestor deprinderi de muncă independentă;
 Elevii, în schimb, trebuie să aibă clar în minte de câte ori au de îndeplinit o muncă
independentă următoarele:
 Ce trebuie să facă?
 De ce trebuie să procedeze într-un fel sau altul?
 Din ce etape se compune operaţia pe care o au de făcut şi cum se succed ele?
 Care este scopul final al muncii?
,,Dacă se admite existenţa unor capacităţi diferenţiate la copiii de aceeaşi vârstă,…
înseamnă că învăţământul trebuie structurat de o astfel de manieră, încât să realizeze o
instruire a elevilor în conformitate cu capacităţile lor. Potrivit acestei concepţii, crearea unui
sistem şcolar care asigură aceleaşi condiţii de instruire pentru toţi copiii reprezintă tocmai o
inegalitate, în timp ce crearea condiţiilor proprii pentru capacităţile diferenţiate ale copiilor
creează premisele unei egalităţi adevărate.’’ (Bogdan Suchodolski)

2.Motivația alegerii temei

Un învăţământ de calitate este acela în care toţi elevii, indiferent de mediul de
provenienţă şi de nivelul dezvoltării intelectuale sunt sprijiniţi şi încurajaţi în dezvoltarea lor.
Învăţământul contemporan se îndreaptă spre o educaţie intelectuală diferenţiată. Lipsa
diferenţierii poate avea ca rezultat insuccesul, eşecul şcolar, pentru că nu s-a produs acea
adaptare a actului instructive-educativ la cerinţele şi posibilităţile diferite ale subiecţilor ce
alcătuiesc colectivul şcolar.
Activitatea şcolară presupune existenţa unui cadru organizat şi a unui climat adecvat,
pretinde adaptarea unor forme de lucru cu elevii care să asigure progresul în sensul asimilării
cunoştinţelor. Cunoaşterea psiho-pedagogică a elevului este condiţia de bază în desfăşurarea
unei activităţi diferenţiate şi individualizate.
Motivul pentru care am ales ca temă ,,Organizarea activităţilor independente şi
diferenţiate la limba şi literatura română” este că, una din cerinţele învăţământului modern

10
este aceea a formării la elevi a deprinderilor de studiu individual şi de muncă independentă, a
capacităţii de a gândi creator, de a soluţiona individual sau prin conlucrare multitudinea de
probleme cu care se confruntă în anii de şcoală. Prin diferenţierea sarcinilor de îndeplinit se
poate asigura maximum de randament şcolar.
Munca independentă este un mijloc de sporire a eficienţei procesului de predare învăţare.
Organizarea individuală a procesului de învăţământ cultivă inventivitatea, gândirea
independentă şi creatoare a elevilor, însă îmbinarea muncii frontale cu cea pe grupe şi
individuală sporeşte eficienţa procesului de învăţământ. În acest mod se poate realize uşor
tratarea diferenţiată a elevilor, asigurând fiecăruia obţinerea unor performanţe şcolare ridicate
şi formarea proceselor sale psihice.
Sporirea ponderii învăţării prin activităţi independente constituie o modalitate eficientă de
reformare şi modernizare a învăţământului actual românesc, impunând anumite restructurări
ale lecţiei tradiţionale.

3.Sintetizarea stadiului cercetării proplemei

Despre organizarea activităţilor independente s-a scris foarte puţin în literatura de

specialitate.
Victor Ţîrcovnicu afirmă că ,,uneori munca individuală a elevilor este muncă
independentă când elevii îndeplinesc sarcinile primate fără a fi ajutaţi de altcineva. Munca
independentă se poate desfăşura nu numai individual, ci şi pe grupe, când li se lasă elevilor
libertatea de a-şi organiza activitatea şi de a se informa singuri.”(1981, pag.14)
Preocupări pentru educaţia diferenţiată au existat încă din secolul al XIX-lea - ,,este
adevărat că, iniţial, pentru copiii cu retard mintal”(Maria-Liana Stănescu, 2002, pag.14).
Autoarea consideră că ,,caracterizarea sistemelor de instruire diferenţiată şi/sau
individualizată ne ajută să evidenţiem etapele prin care au trecut sistemele de învăţământ şi
modul în care s-a structurat educaţia diferenţiată a elevilor dotaţi şi supradotaţi:
- predarea diferenţiată şi respectarea tempoului individual de învăţare;
- participarea activă a elevilor în procesul de instruire;
- evaluarea imediată a învăţării prin proceduri standardizate, atât de către profesor, cât şi
de către elev;
- progresul diferenţiat pe unele discipline şcolare sau la toate disciplinele.”
În publicistica pedagogică au adus contribuţii la lămurirea rolului activităţilor diferenţiate
numeroase cadre didactice care lucrează în învăţământul primar, acestea prezintă şi descriu
unele experimente şi cercetări în articole ca: ,,Exigenţe ale educaţiei intelectuale diferenţiate”
(autor prof. Veronica Bucea, - revista ,,Învăţământul primar nr. 4/2006, Editura Miniped,
Bucureşti), ,,Educaţia diferenţiată - o necesitate” (prof. Veronica Bucea, -
revista ,,Învăţământul primar” nr. 1-3/2006, Editura Miniped, Bucureşti), ,,Activitatea
diferenţiată şi eficienţa ei la ciclul primar” (inst. Daniela Erdei, - revista ,,Învăţământul
primar” nr. 4/2004, Editura Miniped, Bucureşti).
Deoarece nu am întâlnit încă studii pedagogice despre tema aleasă, voi încerca să relev
faptul că acordând activităţii independente şi diferenţiate o atenţie mai mare în fiecare lecţie,
orientând-o după posibilităţile individuale ale fiecărui elev, se va realize un învăţământ
prioritar formativ.

4.Ipoteza cercetării

În condiţiile în care profesorul va urmări în mod sistematic să susţină şi să stimuleze

activitatea independentă diferenţiată, aceasta va cunoaşte îmbunătăţiri substanţiale care se vor

11
reflecta pozitiv, atât la nivelul de pregătire al elevului, cât şi în modul de abordare a
problemelor cu care se confruntă zi de zi.
Ipoteza pe care mi-am propus propus să o verific în planul practic al realităţii şcolare
este : dacă voi trasa sarcini diferenţiate în cadrul activităţilor de muncă independentă, va
creşte performanţa elevilor în cadrul procesului instructiv - educativ.

5.Obiectivele cercetării

Obiectivele cercetării de faţă sunt următoarele :

Identificarea potenţialului de muncă independentă al elevilor şi stabilirea performanţei
şcolare individuale;
Urmărirea progreselor înregistrate de elevi pe linia activităţii independente şi diferenţiate;
Optimizarea randamentului elevilor;

6.Metodologia cercetării
Am ales cercetarea pedagogică de tip combinat-teoretic-fundamentală şi practice-
aplicativă pornind de la încadrarea temei într-un spaţiu teoretic şi ajungând la reliefarea
implicaţiilor practice menite să îmbunătăţească, să optimizeze activitatea de învăţare.
Din punct de vedere metodologic, cercetarea este experimentală pentru că prin
introducerea în activitatea elevilor a unor strategii moderne, se declanşează acţiuni
educaţionale noi, ale căror rezultate sunt înregistrate şi prelucrate în vederea demonstrării
valorii pe care o au.
Metodologia cercetării cuprinde :
 Metode nonexperimentale de colectare a datelor
 Observaţia sistematică pe parcursul întregului experiment şi va consta în utilizarea unor
grile de observaţie
 Testele
 Metoda analizei produselor şcolare
 Chestionare
 Interviul
Metode acţionale sau de intervenţie- Experimentul pedagogic care este metoda
fundamentală de investigaţie şi are ca principale variabile:
a) Variabila independentă reprezentată de programul propus la disciplina limba şi
literatura română;
b) Variabila dependentă care urmăreşte performanţele elevilor pe tot parcursul
experimentului.
Testele mă vor ajuta să cunosc şi să pot delimita mai în amănunt unele aspecte legate de
factorii ce influenţează activitatea independentă , să obţin date concrete şi să surprind destul
de obiectiv evoluţia şi stadiul atins de fiecare individ în parte.
Folosindu-mă de chestionare aş putea afla la ce materii întâmpină elevii unele dificultăţi
în ceea ce priveşte studiul individual, care sunt obiectele preferate şi bineînţeles motivele
pentru care au optat pentru acestea.
Prin metoda interviului voi culege informaţii despre personalitatea şi preferinţele fiecărui
copil în parte, despre cunoştinţele şi deprinderile care dispune la un moment dat.
Observaţia va avea un demers inductiv, de la particular la general şi îmi va oferi date
concrete despre posibilităţile reale ale elevilor de a lucra independent, informaţii pe care le
voi sistetizat folosind ca instrument grila de observaţie.

12
 În vederea urmăririi obiectivelor şi a verificării ipotezei formulate, voi cuprinde în
cercetare un număr de 26 de elevi - 13 fete şi 13 băieţi- cu vârsta între 15-16 ani, elevi ai
clasei a X-a B de la Liceul Constantin Brancoveanu . Cercetarea o voi desfăşura în semestrul
al II-lea al anului şcolar 2008-2009 (lunile februarie-iunie).
Nivelul de pregătire al colectivului este omogen din punct de vedere al posibilităţilor
intelectuale, elevii provenind din familii care le oferă condiţii necesare desfăşurării actului
învăţării.
Experimentul fiind longitudinal, urmăreşte rezultatele obţinute de elevii aceluiaşi
eşantion, întru-un timp dat, folosind metode diferite şi activitatea de muncă independentă şi
diferenţiată pentru însuşirea sau consolidarea cunoştinţelor teoretice şi practice din cadrul
procesului de învăţământ.

7.Modalităti de valorificare a cercetării

Activitatea mea de cercetare o voi putea valorifica şi popularize prin următoarele forme:
• lucrare pentru obţinerea nivelului II de postuniversitar
• comunicări ştiinţifice la simpozioane naţionale sau internaţionale
• articole în reviste de specialitate
• pastarea pe www.didactic.ro

13
 Bibliografie
1. Alecu, Simona, 2005, ,,Metodologia cercetării educaţionale”, Editura Fundaţiei
Universitare ,,Dunărea de Jos”, Galaţi

2. Drăgan, Ion; Nicolae, Ioan , 1993, ,,Cercetarea psihopedagogică”, Editura

Timporum, Târgu-Mureş

3. Nicola, Ioan, 2001, ,,Tratat de pedagogie şcolară”, Editura Aramis, Bucureşti

4. Stănescu, Maria-Liana, 2002, ,,Instruirea diferenţiată a elevilor supradotaţi”,

Editura Polirom, Iaşi

5. Ţîrcovnicu, Victor,1981, ,,Învăţământ frontal, învăţământ individual, învăţământ

pe grupe”, E.D.P., Bucureşti

6. loan Neacşu, Instruire şi învăţare, ed. a ll-a, revizuită, 1999

7. https://www.studocu.com/ro/document/universitatea-vasile-alecsandri-din-
bacau/metodica/conspect-metodica-pentru-definitivat-mecanica-maistri-
instructori/16805298/download/conspect-metodica-pentru-definitivat-mecanica-
maistri-instructori.pdf
8. https://dppd.tuiasi.ro/wp-content/uploads/2020/01/Teoria-si-met.instr_.-si-ev.-
manual.pdf
9. https://www.ise.ro/wp-content/uploads/2012/08/
TE_2011_Responsabilitate_ed_moral_afectiva.pdf

14