Incercarea

moderna si
calibrarea
autovehiculelor
 CAPITOLUL I 
EVALUAREA CALITATIVĂ A EXPERIMENTĂRILOR
ŞI CALCULUL ERORILOR 

1.1. Generalităţi
Măsurătorile experimentale se pot împărţi în numeroase categorii, de
la cele mai complexe - cum ar fi determinarea distribuţiei galaxiilor în
spaţiu, în vederea verificării teoriei cosmologice, până la cele mai
simple - cum ar fi determinarea rezistenţei la rupere a unui material
sau cântărirea sarcinii utile admisibile a unui autovehicul.
Această diversitate atât de mare de experimentări au totuşi unele
trăsături comune:
 
1.în toate situaţiile se măsoară cantităţile ce se pot exprima mai mult
sau mai puţin exact;
2.măsurătorile experimentale sunt întotdeauna afectate de diferite
tipuri de erori;
3.pentru efectuarea măsurătorilor sunt necesare instrumente şi
aparate, care trebuie astfel alese încât să corespundă scopului dat;
4.rezultatele măsurătorilor trebuie prelucrate şi puse în evidenţă,
astfel încât să permită interpretarea lor cât mai uşoară.
 
Înregistrarea completă a unui fenomen nu se rezumă însă numai la efectuarea
unei experimentări (măsurători) singulare; ea impune un program complex de
cercetare (fig. 1.1.).
 Soluţionarea problemei pusă în studiu constă în elaborarea unui model
corect al fenomenului şi verificarea acestuia pe baza rezultatelor
experimentale.

 Deoarece, în toate situaţiile măsurătorile experimentale sunt însoţite

însă de erori care pot deforma în mică sau mare măsură rezultatele,
unul din obiectivele de bază ale experimentatorului este de a le detecta
şi a le stabili mărimea, pentru ca astfel să se poată face corecţiile
necesare.

 Posibilităţile experimentatorului de a cunoaşte şi stăpâni erorile sunt

relativ ridicate când foloseşte instrumente şi aparate simple, uneori chiar
de concepţie şi construcţie proprie. În prezent însă, gradul de
complexitate sporit şi marea varietate a aparaturii pe care
experimentatorul o foloseşte - deseori fără a-i putea cunoaşte în
amănunţime construcţia şi funcţionarea, face ca problema evaluării
erorilor să devină mult mai dificilă.
1.2. Criterii de alegere a aparaturii
 
 metoda actuală de măsurare este cea indirectă - mărimea
primară este măsurată numai după ce a fost convertită într-o
altă mărime.
sensivitatea redusă a
organismului uman la o serie
de parametrii măsuraţi -
potenţialul electric, curentul
electric

mărimile măsurate se situează

deseori în afara limitelor de
Argumente pro competenţă umană - distanţa
dintre două planete,
dimensiunile atomului

măsurătorile indirecte au un
grad sporit de operativitate,
pot fi efectuate continuu un
timp nelimitat, permiţând
înregistrarea lor automată
În alegerea aparaturii de măsură, experimentatorul trebuie să aibă în
vedere anumite criterii de bază care pot fi grupate conform schemei din
figura 1.3.

 Puterea de rezoluţie a
unui aparat de măsură este Puterea
Puterea de
de
rezolutie
rezolutie
definită ca fiind valoarea
cea mai mică a mărimii de
măsurat, detectabilă de
acel instrument.
Alegerea
 Precizia de măsurare a Costul
Costul aparaturii Precizia
Precizia de
masurare
masurare
de

unui aparat se defineşte ca de masura

fiind eroarea relativă
maximă care apare la
măsurare
Comoditatea
Comoditatea
de
de utilizare
utilizare
1.3. Precizia şi erorile de măsurare
 
Acurateţea rezultatelor măsurătorilor experimentale este determinată, în
principal, de precizia de măsurare asigurată de metoda şi echipamentul utilizat.

 Ex: dacă la măsurarea unei mărimi a cărei valoare reală este, de exemplu,
150 unităţi, iar valoarea citită pe aparat este de 147 unităţi, rezultă o eroare
de măsurare de 3 : 150 = 0,02 sau, exprimată în procente, 2%.

 Eroarea de măsurare afectează în mod direct precizia rezultatului obţinut la

măsurătorile experimentale şi este determinată de multiple cauze, influenţa
fiecăreia fiind cu atât mai dificil de evaluat cu cât creşte gradul de
complexitate al aparaturii utilizate.
1.4. Evaluarea erorilor de măsurare

În general, prin măsurătorile experimentale se obţin cantităţi numerice care se

vor nota, în cele ce urmează, cu x.
Ca urmare a unor incertitudini, cum ar fi imperfecţiunea teoriei pe care se
bazează experimentul, imperfecţiunea aparaturii de măsurat sau imperfecţiunea
de citire a rezultatelor, cantitatea măsurată este diferită de valoarea corectă q;
apare astfel o diferenţă |q - x| care defineşte eroarea absolută de măsurare
e.
Legătura dintre aceste mărimi poate fi exprimată cu relaţia:
q=x±e
Raportând valoarea erorii de măsurare e la cantitatea corectă q, se obţine
eroarea relativă de măsurare, er = e/q.

Evaluarea erorii de măsurare poate fi făcută în două moduri:

 evaluare externă εE - bazată pe cunoştinţele experimentatorului
asupra experimentului, cât şi pe aprecierea valorilor limită
 evaluarea internă εI - bazată pe analiza datelor obţinute în timpul
experimentării.
1.4.1. Evaluarea externă a erorilor de măsurare
 
Pentru ilustrare, se v-a considera cazul simplu când se măsoară deplasările mici.
În această situaţie, variaţia punctului de măsurare Δx este convertită într-o
variaţie a inductanţei electrice ΔL, iar aceasta este convertită, la rândul său, într-o
variaţie a tensiunii electrice ΔU1. Variaţia de tensiune ΔU1 este amplificată,
obţinându-se variaţia de tensiune ΔU2 la ieşirea din amplificator, valoare care
(1.2)
este, apoi, introdusă într-un aparat de măsurat, producând deplasarea unui ac
indicator Δy (fig. 1.10).

Fiecare treaptă de converţire generează erorile relative parţiale e1, e2, e3 şi

e4, iar relaţiile de convertire, luând în consideraţie şi erorile, pot fi scrire sub
forma:
1.4.2. Evaluarea internă a erorilor de măsurare
 
 Repetarea de mai multe ori a unui experiment în condiţii identice nu conduce
la obţinerea de rezultate identice.

 Metoda evaluării interne a erorii de măsură permite stabilirea perciziei de

măsurare pe baza diferenţelor care apar între aceste rezultate.

 Trebuie să fie cunoscut modul de distribuţie al erorilor în funcţie de numărul

de măsurători.

 În teoria probabilităţilor, rezultatul unui experiment este denumit eveniment.

 Acesta poate fi "singur", în cazul în care se poate produce cu certitudine şi

"imposibil", atunci când nu se poate produce.

 Probabilitatea evenimentului - raportul dintre numărul rezultatelor

favorabile producerii evenimentului şi numărul total al rezultatelor
posibile.
 L
 k1 (1   1 );
x
U 1
 k 2 (1   2 );
L
2.2
U 2
 k 3 (1   3 );
x
y
 k 4 (1   4 );
U 2

în care: k1, k2, k3 şi k4 sunt constantele de convertire.

Înmulţind relaţiile (2.2) se obţine:
y
q  k1  k 2  k 3  k 4 (1   1 )  (1   2 )  (1   3 )  (1   4 )
x

 Situaţia limită cea mai defavorabilă se întâlneşte atunci când toate erorile
au acelaşi semn: pozitiv sau negativ.
 E  1   2   3   4

 Cazul limită cel mai favorabil este acela când erorile parţiale se anulează
reciproc, astfel încât  E =0
 CAPITOLUL II
MĂSURAREA PE CALE ELECTRICĂ A MĂRIMILOR NEELECTRICE
 
2.1. Generalităţi privind lanţul de măsurare
 
Principiul de măsurare pe cale electrică a unei mărimi neelectrice constă în
convertirea acesteia într-un semnal electric - de obicei o tensiune electrică - a
cărei valoare să fie proporţională cu mărimea măsurată.

În general un lanţ de măsură se compune din următoarele părţi principale

(fig.2.1):
 traductorul - are rolul de a converti mărimea neelectrică într-o mărime
electrică proporţională cu aceasta
 circuitul electric de conectare a traductorului
 amplificatorul de semnal - are rolul de a amplifica semnalul pentru a asigura
sensibilitatea dorită a sistemului de măsurare
 sistemul de afişare sau înregistrare - asigură posibilitatea citirii, vizualizării
sau înregistrării valorii semnalului de ieşire din lanţul de măsurare
 blocul de alimentare al traductorului - are rolul de a furniza energia electrică
necesară traductorului