Psihologia educatiei

Lungu Rodica, PIPP, An I,Gr.40727

Teorii asociationiste

Descrieti experimentele din cadrul teoriilor asociationiste ale invatarii.

Modelele asociaţioniste ale învăţării susţin că aceasta este produsă prin existenţa
unor relaţii între cel puţin două clase de evenimente, cum ar fi stimulii sau
comportamentele. Exemplul tipic al învăţării bazate pe asocierea stimul-răspuns
îl oferă condiţionările, care se împart în două categorii principale:
condiţionările „clasice" (numite şi condiţionări pavloviene) şi condiţionările
instrumentale (numite şi skinneriene). Distincţia făcută se bazează în special
pe natura termenilor asociaţi în procedura experimentală şi nu implică faptul că
legile şi mecanismele acestor două forme ar fi radical diferite.

I.P. Pavlov a demonstrat faptul că o formă a învăţării prin asociaţie este

reprezentată de condiţionarea clasică. Aceasta presupune asocierea în timp a
unui stimul neutru cu un stimul declanşator de răspuns. Ulterior, fiziologul a
studiat progresul procesului de învăţare, utilizând în experimentele sale un
metronom ca stimul neutru. Pavlov a ajuns la următoarea concluzie: cu cât mai
frecvent era asociat sunetul metronomului cu hrana, cu atât mai des provoca
salivare. De asemenea, a constatat că pe măsură ce timpul de așteptare din
momentul auzirii sunetului până în momentul primirii mâncării era mai lung, cu
atât reflexul de salivare scădea. Cu alte cuvinte, o condiţionare se realizează cu
atât mai bine cu cât probabilitatea apariţiei lui SN în prezenţa lui SC sau la puţin
timp după SC este mai mare şi cu cât probabilitatea apariţiei lui SN în absenţa
lui SC este mai mică (Jean Delacour, 2001, p. 129). Deducem de aici că nu
simpla asociere prin contiguitate temporală stă la baza condiţionării clasice, ci
informaţia pe care o conţine SC, faptul că el poate prezice apariţia SN. în felul
acesta, „condiţionarea clasică a devenit compatibilă cu noţiunile din psihologia
cognitivă" (Hout; Markelbach).
Prin condiţionarea clasică individul învaţă, însuşindu-şi un comportament nou
sau îşi schimbă un comportament mai vechi, ca răspuns la un stimul nou. De
asemenea, răspunsul condiţionat poate să apară şi în cazul stimulilor
asemănători celui declanşator, fenomen intitulat generalizarea stimulilor.
Această asociere (S-R) constituie traseul extern şi observabil al instaurării unei
cunoştinţe noi, stabilite prin experienţă.
Condiţionarea instrumentală (operantă), al cărui principal promotor a fost
psihologul american B.F. Skinner, demonstreaza experiential ca asocierea se
face între un comportament (C), produs spontan (de exemplu,-apăsarea pârghiei
a porumbelului), şi un eveniment (E) -obţinerea hranei - care-i urmează lui C la
un interval foarte scurt. Atât timp cât nu se produce comportamentul (C),
animalul nu primeşte nimic de mâncare. Comportamentul (C) controlează
obţinerea hranei. Hrana reprezintă o recompensă cu efect de întărire a
comportamentului. Comportamentul dezirabil (apăsarea pârghiei) a fost numit
comportament operant sau instrumental, întrucât el acţionează asupra mediului
înconjurător pentru a obţine consecinţele dorite. În concepţia lui Skinner,
comportamentul este modelat prin consecinţele sale.
Condiţionarea operantă/instrumentală este acea formă de învăţare în care
consecinţele comportamentului influenţează posibilitatea apariţiei acestuia. B.F.
Skinner a acordat un rol important întăririi în învăţare. Întărirea poate fi realizată
în două moduri: furnizând direct animalului ceva care-i place sau are nevoie,
ceea ce se numeşte întărire pozitivă, sau permiţând animalului să evite
comportamentele care au consecinţe neplăcute, ceea ce se numeşte întărire
negativă. Pedeapsa este o consecinţă negativă a unui comportament care duce la
scăderea frecvenţei comportamentului în cauză. Totuşi, Skinner susţine că
pedeapsa nu este o tehnică potrivită pentru controlul comportamentului,
deoarece suprimă comportamentul nedorit, fără întărirea comportamentului
dezirabil. Tehnicile de întărire sunt importante atât pentru formarea unor noi
comportamente, cât şi pentru consolidarea celor deja existente. Psihologul
american a demonstrat, printr-un proces numit modelare comportamentală, cum
pot fi folosite tehnicile condiţionării operante pentru producerea unui
comportament mai complex la animale. Comportamentul dorit este modelat prin
recompensarea unei serii de răspunsuri care constituie aproximări succesive,
adică se apropie din ce în ce mai mult de comportamentul dezirabil.