Psihologia Educatiei

Lungu Rodica, PIPP, An I,Gr.40727

Factorii dezvoltarii umane

Explicati rolul fiecarui factor al dezvoltarii umane, ponderea fiecaruia si

argumentati.
Factorii dezvoltarii umane sunt:
 Ereditatea
 Mediul
 Educatia
1. Ereditatea este însuşirea fundamentală a materiei vii de a transmite, de la o
generaţie la alta, mesajele de specificitate (ale speciei, ale grupului, ale
individului) sub forma codului genetic.
Rolul eredităţii nu se exprimă în aceeaşi măsură în diversele aspecte ale vieţii
psihice: unele poartă mai puternic amprenta eredităţii - temperamentul,
aptitudinile, emotivitatea, patologia psihică - altele mai puţin - atitudinile,
voinţa, caracterul etc. O aceeaşi trăsătură psihică poate fi, la persoane diferite,
rodul unor factori diferiţi. Pentru o anumită persoană, hotărâtoare poate să fie
ereditatea, în timp ce, pentru alte persoane, se poate ca mediul sau educaţia să fi
contribuit decisiv.
Ponderea ereditatii este cu acţiune probabilistă, poate oferi individului o şansă
(ereditate normală) sau o neşansă (ereditate tarată). Prima poate fi ulterior
valorificată sau nu, iar cea de a doua, in funcţie de gravitate, poate fi compensată
in diverse grade sau nu.
Ereditatea umana, spre deosebire de cea animala, confera cea mai mica
incarcatura de comportamente instinctive. Spre exemplu, copilul mic este
singurul care isi pierde specificitatea daca in copilarie este asistat de membrii
altei specii, el animalizandu-se in ciuda ereditatii sale de tip uman. Astfel, specia
umana are cea mai lunga copilarie deoarece animalului ii este dat prin instincte
tot ceea ce trebuie sa stie pentru a supravietui pe cand omul trebuie sa invete
majoritatea lucrurilor necesare asigurarii supravietuirii. In ciuda perfectiunii sale
instinctuale, animalul este inferior omului tocmai datorita specializarii sale
excesive si incapacitatii sale de adaptare la variatiile conditiilor de mediu.
2.Mediul ca factor al dezvoltării umane, este constituit din totalitatea
elementelor cu care individul interacţionează, direct sau indirect, pe parcursul
dezvoltării sale. Distingem in acest context existenta a doua planuri majore in
care factorii de mediu actioneaza asupra individului: planul factorilor natural-
geografici si planul factorilor de ordin social. 
Rolul mediului ca factor in dezvoltarea umana reprezinta acţiunea directă
(alimentaţie, climă) sau indirectă, prin intermediul formelor de adaptare umană
pe care le generează (activităţi dominante, tip de organizare, nivel de trai, grad
de cultură şi civilizaţie etc). De asemenea, trebuie subliniat că aceste influenţe
pot veni din imediata apropiere a individului si anume in mediul sau
proximal(obiectele, persoanele, situaţiile zilnice), sau mediului distal (aflat la
distanţă). Acesta nu este direct sub incidenţa acţiunii individului, dar indirect,
prin mediatizare - mai ales cea contemporană, care şterge graniţe spaţiale şi
temporale - îl poate influenţa decisiv (exemplu: accesul pe computer în muzeul
Luvru).
Ponderea actiuni factorilor de mediu, este una de factura aleatorie,
probabilistica, putand fi in egala masura o sansa a dezvoltarii sau un blocaj al
acesteia.
Atunci când este favorabil, mediul contribuie la realizarea sau chiar accelerarea
punerii în funcţie a potenţialului nervos, deci are o acţiune directă vizând
dezvoltarea psihică. Ea se corelează cu cea indirectă, de susţinere a dezvoltării
fizice: creştere şi maturare a sistemului nervos, osificare, dentiţie, greutate,
înălţime etc. Din perspectiva problematicii dezvoltării ontogenetice, este extrem
de important de subliniat că accentul se pune nu pe simpla prezenţă sau absenţă
a factorilor de mediu, ci pe măsura, maniera şi rezonanţa interacţiunii dintre acei
factori şi individul uman. Un factor de mediu prezent, dar neutru ca acţiune, sau
indiferent subiectului uman este inert din perspectiva dezvoltării. De exp., o
melodie, pentru un surd, nu apare ca factor de mediu. Condiţia dezvoltării este
ca acel factor să acţioneze asupra individului, care, la rândul său, să reacţioneze,
intrând în interacţiune ca bază a propriei activităţi.
3.Educatia este o activitate specializată, specific umană, care mijlocește și
diversifică raportul dintre om și mediul său, favorizând dezvoltarea omului prin
intermediul societății și a societății prin intermediul omului (Faure, 1974).
Devine educaţie orice act personal, interpersonal sau transpersonal care
facilitează interacţiunea subiect-obiect în direcţia unei finalităţi transformatoare.
Rolul sau este medierea între ceea ce s-ar putea (ereditatea) sub aspectul
conţinutului, momentului, nivelului, intensităţii, duratei, formei, mijlocului etc,
și ceea ce se oferă (mediul). În această perspectivă, educaţia apare ca fiind
liantul dintre potenţialitatea de dezvoltare („propusă" de ereditatea individului)
şi oferta de posibilităţi a mediului.
Ponderea educaţie, ca factor al dezvoltarii umane acţionează programat şi
conștient.
Dezvoltarea poate apărea doar dacă se menţine un optim între ceea ce poate,
vrea, ştie individul la un moment dat şi ceea ce i se oferă. Oferta trebuie să fie
stimulativă, întotdeauna cu un grad mai înaltă decat poate, vrea, ştie individul
respectiv. O ofertă prea ridicată, ca şi una banală, poate perturba dezvoltarea
psihică. Evident dependentă de ceilalţi factori şi fără a avea puteri nelimitate (nu
poate „reechilibra" o ereditate profund afectată şi nici nu poate compensa un
mediu total dizarmonic - foame, violenţă, incertitudine, durere, abandon).