BEHAVIORISM

PAVLOV, WATSON, THORNDIKE,

HULL, GUTHRIE, TOLMAN
CE E BEHAVIORISMUL ÎN PSIHOLOGIE?
§ Studiul comportamentului extern
§ Comportamentul e obiectiv și observabil, în contrast cu
procese psihice superioare – ce se petrece în mintea
cuiva nu poate fi cunoscut sau măsurat (mintea = cutie
neagră)
§ Comportament = răspunsul unui organism la stimuli
- Behaviorismul a fost dezvoltat de psihologul american John B. Watson (1878-1958), care
a fost format ca psiholog funcţionalist;
- el era interesat de scopul şi funcţiile comportamentului uman;
- a propus crearea unei psihologii științifice, obiective, care să se axeze pe studiul
comportamentului (ceea ce putem observa și măsura) și să se distanțeze de studiul
proceselor inconștiente;
- astfel, subliniază necesitatea dezvoltării unei psihologii ştiinţifice experimentale obiective,
care să elimine metodele subiective (introspecţia) şi să se bazeze doar pe ceea ce poare fi
observat şi înregistrat obiectiv;
Obiectivele unei asemenea ştiinţe a comportamentului se rezumă la două genuri de predicţii:

a). ştiind stimulul să prezici răspunsul, şi

b). știind răspunsul să prezici stimulul.
• Se pot observa doar stimulii exteriori şi comportamentele externe care apar în prezenţa acestor
stimuli. Watson respinge ideile psihanaliştilor, pentru că acestea vizau aspecte inobservabile
(visele şi acţiunile inconştiente);
• Astfel, behaviorismul este cunoscut ca psihologia “stimul-răspuns” (S-R) sau psihologia “cutiei
negre”, deoarece conţinutul acesteia (conştiinţă, imagine, gândire etc.) nu poate fi cunoscut prin
metode obiective. Numai observația externă a comportamentului poate oferi date relevante.
Valoarea contribuției:
A arătat că o parte din comportamentul uman este determinat de
stimulii exteriori şi de experienţa anterioară a subiecţilor.
Asociaţiile dintre comportamente şi consecinţele plăcute sau
neplăcute ale acestora au efecte asupra comportamentelor viitoare.
Singura cale de formare a comportamentului o reprezintă învăţarea.
Individul este produsul unui proces de condiţionare lentă şi odată
format este greu de schimbat. Subiectul ar trebui să fie decondiţionat
şi apoi să se reia procesul de condiţionare.
Contribuția principală a behaviorismului:
1. îmbunătăţirea calității educaţiei

2. creşterea productivităţii muncii

3. utilizarea unor noi tehnici psihoterapeutice pentru tratarea

agresivităţii, fobiilor, timidităţii etc.
4. s-a realizat importanța nevoii de definire precisă a termenilor,
și a unui control riguros al variabilelor experimentale
Critici ale behaviorismului

- ignorarea unor aspecte inobservabile dar

importante ale comportamentului uman (emoţii,
conştiinţă, motivaţie, procese inconştiente);
- discreditarea proceselor psihice care nu pot fi
studiate experimental (sentiment, voinţă,
motivaţie).
 CONDIȚIONAREA CLASICĂ A LUI PAVLOV

 IVAN PAVLOV – FIZIOLOG RUS

 a descoperit condiționarea clasică la câini



 CONDIȚIONARE CLASICĂ -Ivan Pavlov
Înaintea condiționării

STIMUL NECONDIȚIONAT RĂSPUNS NECONDIȚIONAT

(SNC)
(RNC)

STIMUL NEUTRU NICIUN RĂSPUNS

CONDIȚIONARE CLASICĂ -Ivan Pavlov
ÎN TIMPUL CONDIȚIONĂRII

STIMUL NEUTRU RNC

SNC
CONDIȚIONARE CLASICĂ -Ivan Pavlov
DUPĂ CONDIȚIONARE

STIMUL CONDIȚIONAT RĂSPUNS CONDIȚIONAT

SC RC

RC = RĂSPUNS FIZIOLOGIC INVOLUNTAR!

LEGEA STINGERII: dacă SC este prezentat de un număr de ori fără a fi însoţit de
hrană, răspunsul de salivaţie se va stinge; după stingere, RC (salivaţia) poate să reapară
la o nouă prezentare a SC; această reapariţie este cunoscută ca revenire spontană.

LEGEA GENERALIZĂRII : indică apariţia RC şi la stimuli apropiaţi de stimulul

original (stimuli conecşi); dacă un câine învaţă să dea un RC la un sunet de o anumită
înălţime, apoi i se prezintă un sunet nou, mai grav sau mai ascuţit decât SC, câinele va
emite un RC la acest nou sunet; răspunsul este cu atât mai puternic cu cât sunetele sunt
mai apropiate

LEGEA DISCRIMINĂRII : un subiect poate să răspundă diferenţiat la doi stimuli

apropiaţi; dacă sunt emise două sunete cu înălţimi diferite, dar hrana a fost asociată
numai cu unul dintre ele, câinele va învăţa să facă diferenţa dintre acestea şi să
saliveze doar la sunetul asociat cu hrana.
 CONDIȚIONARE CLASICĂ -Ivan Pavlov

EXPERIMENTUL LUI PAVLOV

https://www.youtube.com/watch?v=jd7Jdug5SRc

Aplicabilitate
https://www.youtube.com/watch?v=dgCvNSQ82Iw
 CONDIŢIONAREA REACȚIILOR
EMOȚIONALE (condiționare clasică)
- J. B. Watson
 CONDIȚIONARE CLASICĂ – JOHN WATSON
q Procesul de condiționare clasică (pe baza observațiilor lui Pavlov) poate
explica toate aspectele psihologiei umane.
q Totul, de la vorbire la răspunsuri emoționale, sunt modele de stimul și
răspuns.
q Watson credea că toate diferențele individuale de comportament se
datorează experiențelor diferite de învățare.

The Little Albert Experiment | Watson & Rayner (1920) - YouTube

CONEXIONISMUL SAU ÎNVĂŢAREA
PRIN ÎNCERCARE ŞI EROARE –
E. Thorndike
• Folosind metoda observației, a sesizat că efectele unei acţiuni au un
rol important în apariţia viitoare a acţiunii:

a). dacă o acțiune aduce satisfacție într-o situație dată, e probabil că acea
acțiune va fi repetată de invidid când situaţia respectivă reapare;
b). dacă o acțiune aduce insatisfacție într-o situație dată, e puțin probabil
ca acea acțiune să fie repetată de invidid când situaţia respectivă
reapare;
• Thorndike consideră această învăţare o învăţare
instrumentală, deoarece comportamentele sunt
instrumental determinate de anumite consecinţe (legea
efectului).

• Acest tip de învăţare este menţinut sau schimbat în funcţie de

consecinţele care urmează un răspuns. Răspunsul este întărit
dacă consecinţele sunt plăcute şi inhibat dacă efectele sunt
neplăcute.
•
• 1898: Thorndike publică volumul “Animal intelligence”, unde îşi expune teoria
sa despre învăţare denumită „conexionism” (procesul învăţării se bazează pe
formarea de conexiuni în creier);
•
• Cu toate că ideile lui sunt similare cu cele ale lui Pavlov, care vorbea de
„legături temporare”, ei au lucrat şi publicat multă vreme fără să afle unul de
altul (Thorndike era psiholog şi publica în reviste de psihologie, pe când Pavlov
publica în reviste de fiziologie; apoi, în acea vreme schimbul de informaţii era
mult mai redus decât astăzi).
•
Cele 3 legi principale ale învățării:
1. Legea disponibilității/pregătirii pentru
învățare = presupune ca organismul nostru
să fie pregătit să răspundă / să acționeze, iar
această lege este o condiție esențială pentru
învățare. Pentru ca cineva să poată învăța,
el trebuie să fie pregătit pentru această
acțiune. Dacă nu este, învățarea nu se poate
produce automat, așadar individul nu poate
face mult progres în direcția aceasta.
Cele 3 legi principale ale învățării:

2. Legea exercițiului sau legea

frecvenței- cu cât se repetă mai
mult, cu atât conexiunile create prin
învățare vor fi mai durabile. Un
conținut care nu este reamintit sau/și
utilizat va fi uitat.
Repetiția e mama învățăturii.
Cele 3 legi principale ale învățării:
3. Legea efectului spune că
satisfacția duce la întărirea unei
conexiuni.
Aceasta înseamnă că probabilitatea
menținerii sale este mai mare cu
cât satisfacția este mai mare.
Recompensele întăresc întotdeauna
conexiunile dintre stimuli și
răspunsuri, iar pedeapsa slăbește
conexiunile.
CONEXIONISMUL SAU ÎNVĂŢAREA PRIN ÎNCERCARE ŞI EROARE
E. THORNDIKE

 E. Thorndike (1874-1949) este precursorul teoriilor învăţării dezvoltate în cadrul

psihologiei behavioriste
 încercare şi eroare („trial and error")
 Comportamentele care sunt urmate de consecinţe pozitive vor avea tendinţa să fie
repetate, iar comportamentele urmate de consecinţe negative se vor manifesta cu
o frecvenţă mai mică.
 învăţarea depinde deci de ceea ce se întâmplă DUPĂ reacţie
 https://www.youtube.com/watch?v=xZVtU08D0Rs
CONEXIONISMUL SAU ÎNVĂŢAREA PRIN ÎNCERCARE ŞI EROARE
E. THORNDIKE

În ce condiții va învăța pisica?

 CLARK HULL ȘI TEORIA SISTEMATICĂ A
COMPORTAMENTULUI
§ COMPORTAMENTUL nu
e DOAR o funcție a
mediului, ci și a...
ORGANISMULUI
 CLARK HULL ȘI TEORIA SISTEMATICĂ A
COMPORTAMENTULUI
§ Watson credea că orice comportament poate fi explicat în
termeni de asocieri dintre stimuli și răspunsuri
§ Hull a concluzionat că trebuie luate în considerare o serie
de condiții interne care intervin.
§ Pentru Hull, evenimentele intervenite au fost în primul
rând fiziologice și legate de impulsuri și nevoi
 CLARK HULL ȘI TEORIA SISTEMATICĂ A
COMPORTAMENTULUI
§ S–O–R

§ Folosind definiții operaționale, Hull a încercat să arate

modul în care o serie de evenimente interne
interacționează pentru a provoca un comportament
§ Tradiția darwiniană, deoarece asociază întărirea cu
evenimentele favorabile supraviețuirii unui organism.
 CLARK HULL ȘI TEORIA SISTEMATICĂ A
COMPORTAMENTULUI
§ O nevoie biologică creează un impuls în organism, iar diminuarea acestui impuls =
întărire.
§ Hull – teorie a întăririi bazată pe reducerea nevoilor.

§ Nevoia fiziologică = unul dintre evenimentele importante care intervine între un

stimul și un răspuns.
§ Dacă un răspuns dat într-o anumită situație duce la reducerea nevoii, puterea
deprinderii crește.
§ Hull a definit operațional puterea deprinderii/ obiceiului, o variabilă de intervenție, ca
numărul de perechi consolidate între o situație de mediu (S) și un răspuns (R).
 CLARK HULL ȘI TEORIA SISTEMATICĂ A
COMPORTAMENTULUI
§ Pentru Hull, o creștere a forței deprinderii constituie învățare.

§ Nevoia nu este doar o condiție necesară pentru întărire, ci și un important energizant

al comportamentului.
§ Hull a numit probabilitatea apariției unui răspuns învățat potențial de reacție, care
este o funcție a intensității nevoii și a numărul de întăriri anterioare a răspunsului în
situație.
§ Probabilitatea unui răspuns învățat este efectul net al unor influențe pozitive și
negative, fiecare variabilă de intervenție fiind atent definită operațional.
CONDIȚIONAREA PRIN
CONTIGUITATE -
Edwin Guthrie
• Guthrie a fost un psiholog de orientare behavioristă, care a rămas renumit pentru teoria
sa conform căreia toată învățarea e bazată pe asocierea stimul-răspuns (învățarea
prin contiguitate).

• Așadar, noi învățăm prin prisma apropierii a două elemente, care în acest caz sunt
stimulul și răspunsul. Dar, spre deosebire de behaviorismul operant clasic, pentru
Guthrie, comportamentele nu sunt gândite ca răspunsuri, ci ca mișcări. Acestea
din urmă sunt cele mai mari unități de răspuns și cele care trebuie analizate dacă vrem
să modificăm comportamentele.
• Contiguitatea este stabilită atunci când setul de elemente care caracterizează un
stimul este însoțit de o mișcare.

• Guthrie a observat că, în fața elementelor similare, secvența de mișcare a apărut

din nou, ceea ce generează în final un model sau un lanț de mișcări discrete
cauzate de semnale de stimuli, ceea ce el a definit drept "învățare".
• În experimentele lor, Guthrie şi Horton au utilizat aşa numita cutie-enigmă, care
permitea ca animalul cobai să fie observat pe tot parcursul perioadei până la
soluționarea problemei, iar pozițiile adoptate în soluționare erau fotografiate
instantaneu când acționa maneta de deschidere. Uşa din față era lăsată
întredeschisă pentru ca pisica să vadă hrana-recompensă. Pisica intra prin
spatele cutiei, iar mecanismul de deschidere se afla la mijlocul podelei cutiei.
Dacă era acționat mecanismul, uşa din față se deschidea. Orice acțiune asupra
mecanismului declanşa fotografierea mişcării respective. Rezultatele
demonstrează un comportament repetitiv cu totul remarcabil. Pisica va repeta la
infinit reacția care a condus-o la succes, indiferent de cât de nefirească a fost
poziția care a ajutat-o. Deci foloseşte mereu aceeaşi soluție.
 Diferențe dintre condiționarea prin contiguitate (Guthrie) și
condiționare operantă

• În psihologia comportamentală care se dezvolta până acum, una dintre condițiile

indispensabile pentru a se produce învățarea este prezența unei întăriri
(pozitive sau negative). Întărirea face posibilă asocierea stimul-răspuns. Mai mult,
pentru ca această asociere să se stabilească, trebuie să se repete de mai multe ori.
• Guthrie susține însă că acest lucru nu este neapărat necesar. Pentru el, asocierea ar
putea fi făcută prin interacțiunea accidentală (nerepetitivă) între un stimul și
răspuns. Altfel, un model de comportament poate fi stabilit dintr-un singur proces.
• Dar acest lucru nu înseamnă că oamenii dobândesc comportamente complexe atunci
când le îndeplinesc doar o singură dată. Ceea ce sugerează este că, prima oară când
întâlnim un stimul și emitem un răspuns comportamental, exercităm o serie de
mișcări corporale asociate. Acestea se repetă apoi, dacă ne mai întâlnim cu acel
stimul.
ÎNVĂȚAREA PRIN HĂRȚI
MENTALE-
E. Tolman
• Tolman a fost unul dintre primii autori care studiază procese cognitive
din cadrul comportamentului;
• Contribuția sa este remarcabilă, deoarece face apropierea de viitorul
curent cognitivist;
• Introduce termenul de hartă mentală;
• Deși s-a bazat pe metodologia comportamentală, a vrut să arate că
animalele ar putea învăța informații despre lumea
înconjurătoare și să le folosească într-un mod flexibil, și nu doar
să dea răspunsuri automate la anumiți stimuli de mediu.
• Tolman a conceptualizat cognițiile și alte conținuturi mentale (e.g.,
așteptări, obiective) ca variabile care intervin între stimul și
răspuns. Organismul nu este înțeles drept pasiv, ca în cazul
condiționării clasice, ci ca gestionând activ informații.
În experimentul său, el utilizează două grupuri de cobai:
-primul grup a primit recompensă după fiecare parcurgere reuşită a labirintului;
- al doilea grup nu a primit recompensă şi a fost lăsat să parcurgă labirintul la
întâmplare.
În ziua a unsprezecea cobaii din grupul doi au început să primească recompensă.

Se constată că timpul de rezolvare şi numărul de erori au scăzut într-o manieră

impresionantă după introducerea recompensei.

Concluzia lui Tolman a fost că aceşti cobai învață relațiile spațiale şi dezvoltă hărți
mentale ale labirintului și înainte de primirea recomensei, dar se simt motivați să
execute întreaga secvență comportamentală de parcurgere a labirintului doar la
introducerea recomensei.
Deci, întărirea influențează motivația şi performanța, dar învățarea în sine este un
proces independent.
•
Tolman consideră că oamenii își dezvoltă asemenea hărți mentale în viața cotidiană şi
aminteşte labirinturile complicate pe care un elev trebuie să le parcurgă pentru a
ajunge dintr-un loc în altul (e.g., la școală, acasă, etc) Aceste hărți mentale includ un
sens al locației şi un sens al aranjamentului contextual, incluzând multe căi posibile
care conexează diferite locații.

Noi ne construim o reprezentare a lumii în care trăim şi muncim - nu ne mişcăm într-o

manieră mecanică, ci într-una flexibilă, urmărind uneori o cale, alteori alta, în funcție
de diverse considerente cognitive.

Tolman a vrut să sublinieze că învățarea nu implică doar conexiuni stimul-răspuns, ci

şi conexiuni specifice hărților mentale complexe.