Analiza

comportamentală
aplicată

Olga Guzun, Director Centru Social

SOS Autism
 Analiza comportamentală este o știință care studiază comportamentul
uman și îl îmbunătățește.

Analiza
Deosebirea de alte discipline stă în obiectul de studiu, obiective și
comportamentală – metose. Se focusează pe comportamente relevante d.p.v. social
scurt istoric
Analiza comportamentală aplicată (ABA) – este acea abordare
științifică care își propune să descopere variabilele din mediu care
influențează cu adevărat comportamentul relevant d.p.v. social și
utilizează aceste date, practic, la dezvoltarea strategiilor și tacticilor
de modificare a comportamentului.
Analiza comportamentală – scurt
istoric
John B. Watson (1878–1958)
• Prima persoană care a formulat principiile analizei comportamentale ca știință (Psychology
from the Standpoint of a Behaviorist, Watson, 1919)
• Watson afirmă că subiectul de cercetare pentru psihologie ar trebui să fie comportamentul
observabil, nu stări ale minții și procese mentale.

• Psihologia în anii 1990 era dominată de studii pe stări de conștiință, imaginație și alte procese
mentale

• Introspecția – actul observării, contemplării propriilor gânduri și sentimente a fost prima

metodă de cercetare. Freud și aliații săi și teoriile lor despre comportamentul uman dețineau
întâietatea în psihologia aplicată a acelor timpuri.

Potrivit lui Watson, behaviorismul este știința comportamentului observabil. Numai

comportamentul care poate fi observat, înregistrat și măsurat este de reală valoare pentru
studiul oamenilor sau animalelor.

• Studiul obiectiv al comportamentului ca știință naturală ar trebui să constea în observarea

directă a relației dintre stimulii de mediu (S) și răspunsurile (R) pe care le evocă aceștia
Analiza comportamentală – scurt istoric

• John B. Watson (1878–1958)

Watson considera că comportamentul constă doar din zvâcniri musculare și secreții glandulare.
Creativitatea pentru el era doar ”un proces de manipulare a cuvintelor pînă apare un patern nou”
Watson este cunoscut prin aplicarea principiilor behaviorismului în psihologia copilului. El este acel
care a spus: Dați-mi câteva zeci de copii sănătoși, bine crescuți și eu o sa fac din ei orice specialist:
doctor, savant, avocat, artist, chiar și hoț, în pofida talentelor lor, vocației, sau moștenirii ereditare.
Experimentul Micului Albert: https://www.youtube.com/watch?v=9hBfnXACsOI
Concluzia: Watson a expus o formă rudimentară de behaviorism care nu ținea cont de consecințele
comportamentului.
Analiza comportamentală –
scurt istoric

Edward Lee Thorndike (1874–1949)

• a fost primul cercetător care a studiat, în cadrul experimentelor controlate, modul
în care tiparele de comportament pot fi învățate ca urmare a consecințelor trăite.
• a formulat principiul învățării pe care l-a numit legea efectului
‣ Organismele învață prin conștientizarea consecințelor acțiunilor lor.
‣ Precede munca lui Skinner privind condiționarea operantă (și întărirea)
• Acest principiu rămâne unul dintre cele mai importante procese din psihologia
învățării.
“Intellingent” Cats: The basic experiment
 Analiza comportamentală – scurt
istoric
• BF Skinner (1904–1990) și Analiza experimentală a comportamentului
• A dezvoltat metodologia științifică pentru analiza comportamentală pe care a
descris-o în ”Comportamentul organismelor” 1938.
• Lucrarea lui Skinner afirmă că condiționarea clasică a lui Watson este mult prea
simplistă pentru a fi o explicație completă a comportamentului uman complex. El
credea că cel mai bun mod de a înțelege comportamentul este să analizăm cauzele
unei acțiuni și consecințele acesteia. El a numit această abordare condiționare
operantă.
• Skinner este considerat tatăl condiționării operante, dar opera sa se bazează pe
legea efectului lui Thorndike. Conform acestui principiu, comportamentul urmat de
consecințe plăcute este probabil să se repete, iar comportamentul urmat de
consecințe neplăcute este mai puțin probabil să se repete.
• Skinner a introdus un nou termen în Legea efectului – întărirea/recompensa.
Comportamentul care este întărit tinde să fie repetat; comportamentul care nu este
întărit tinde să dispară sau să se stingă.
Analiza comportamentală
– scurt istoric
Comportament respondent/necondiționat
• Este un comportament reflexiv, care apare involuntar ca răspuns la un
stimul din mediu
• Comportamentul respondent este eliberat de către stimuli care îl preced
imediat
• Stimulul și răspunsul formează o unitate funcțională numită reflex
• Apare ori de câte ori este prezent stimulul
• Modelul: S-R
Analiza
comportamentală –
scurt istoric
Condiționarea clasică apare atunci când
un stimul neutru este asociat cu un
comportament necondiționat/respondent.
Ivan Pavlov (1927/1960) a arătat că
câinii salivau când mâncarea le era pusă
în față. Această relație dintre stimulul
alimentar și salivație este un
reflex necondiționat și apare din cauza
istoriei biologice a animalelor. Când
Pavlov suna din clopoțel chiar înainte de
a hrăni câinii, aceștia au început să
saliveze la sunetul clopotului.
În acest fel, un nou stimul (sunetul
clopotului) a început să controleze
comportamentul respondent al câinilor.
 Analiza
comportamentală –
scurt istoric
• Condiționarea clasică/respondentă/pavloviană

este o modalitate prin care organismele răspund provocărilor

vieții. Un animal care paște, dar o ia din loc condiționat de
foșnetul ierbii, e mai puțin probabil să fie ucis decât un animal
care așteaptă să vadă prădătorul. Aproape toate speciile de pe
planeta noastră, inclusiv oamenii, demonstrează acest tip de
condiționare.

În ceea ce privește comportamentul uman, multe dintre

aprecierile noastre și antipatiile se bazează pe condiționarea
respondentă. Când ni se întâmplă lucruri bune sau rele, noi
avem de obicei o reacție emoțională. Aceste răspunsuri
emoționale pot fi condiționări pentru oamenii care sunt
prezenți atunci când apar evenimentele pozitive sau negative
(Byrne, 1971). Prin urmare, condiționarea respondentă joacă
un rol important în relațiile noastre sociale – determinând
prietenii, precum și dușmanii.
Analiza comportamentală – scurt
istoric
Definirea comportamentului
• Definițiile timpurii ale comportamentului s-au concentrat asupra
caracteristicilor sale fizice sau topografice, cum ar fi „comportamentul –
activități motorii în laringe, secreții de glande, activități musculare etc. ”
(Watson, 1913)
• Skinner (1938) a oferit o definiție mult mai largă: ”comportamentul
include orice face un individ atunci când interacționează cu mediu fizic
(Catania, 2007; Skinner, 1938), inclusiv plânsul, vorbirea, ascultarea,
alergarea, sărituri, schimb de priviri și chiar gândirea.
• Skinner (1938) a introdus conceptul contingenței din trei termeni
(antecedent-comportament-consecință) care definește „comportamentul
operant”.
Analiza comportamentală – scurt
istoric
• Condiționarea operantă implică reglarea comportamentului prin
consecințele sale. B. F. Skinner a numit acest tip de reglare a
comportamentului condiționare operantă deoarece, într-o situație dată
sau setare (SD), comportamentul (R) acționează asupra mediului pentru
a produce efecte sau consecințe (Sr).
• Orice comportament care acționează asupra mediului pentru a produce
un efect se numește operant.
• În timpul condiționării operante, un organism emite un comportament
care produce un efect menit să mărească (sau scadă) frecvența
operantului într-o situație dată.
În laborator, un șobolan flămând într-o cușcă poate primi hrană dacă
apasă o manetă când este lumina. Dacă apăsarea manetei crește în
prezența luminii, atunci condiționarea operantă a avut loc.
Relația SD-R-C

• SD: Acronim pentru stimulul discriminatoriu. SD, sau stimul discriminator, este instrucțiunea sau alt antecedent care
evocă un răspuns. Când un terapeut spune „atinge-ți nasul”, acea instrucțiune este SD-ul pentru ca copilul să-și atingă
nasul.
• R – răspunsul copilului
• C – consecința
Se dă instrucțiunea- ›copilul răspunde -› se acordă o recompensă pentru un răspuns corect
(Sd) - ›(R) -› (Sr)
Cum arată asta în viața de zi cu zi:
Copil 1: Bună! - ›(Sd)
Copil 2: Bună. - ›(R)
Copil 1: [zâmbește] Hai! Să mergem! - ›(Sr)
JOC
După ce ați jucat într-o piesă de teatru, primiți aplauze din partea publicului.
Ori de câte ori primești gustarea ta preferată, începi să sari și să dansezi.
Un profesor le spune elevilor că, dacă vor fi prezenți la ore tot semestrul, nu va trebui să susțină
examenul final.
Vezi o persoană cunoscută pe stradă și zâmbești
Dacă nu reușești să dai un proiect la timp, șeful devine furios și te ceartă fața colegilor.
Simți miros de pârjoale și începi să salivezi.
O adolescentă nu și-a curățat camera, așa că părinții ei îi iau telefonul pentru restul zilei.

Condiționare operantă Condiționare clasică

După ce ați jucat într-o piesă de teatru, primiți Ori de câte ori primești gustarea ta preferată, începi
aplauze din partea publicului. să sari și să dansezi.

Un profesor le spune elevilor că, dacă vor fi prezenți Vezi o persoană cunoscută pe stradă și zâmbești
la ore tot semestrul, nu va trebui să susțină Dacă nu reușești să dai un proiect la timp, șeful
examenul final. devine furios și te ceartă fața colegilor.
Analiza comportamentală – scurt
istoric
Condiționarea operantă
• Majoritatea a ceea ce numim acțiune voluntară, intenționată este de fapt un
comportament operant. Condiționarea operantă apare atunci când un copil
zâmbește faței umane și este ridicat în brațe. Dacă comportamentul de a zâmbi
la fețe umane crește din cauza atenției sociale, atunci zâmbetul este un operant
și efectul (ridicat în brațe) este rezultatul condiționării.
Exemple de comportament operant: o apăsare pe pârghie, deschiderea unei uși,
încheierea unei cămăși, oprirea la un semafor roșu, cer paste in restaurant,
beau un pahar de vin.
Non-Exemple de Comportament Operant: salivare la gustul de sare pe limbă,
clipire la o pufă de aer în ochi, smucitură de genunchi la lovirea unui ciocan și
orice alt respondent dacă este sub controlul exclusiv al unui stimul.
• https://www.youtube.com/watch?v=H6LEcM0E0io
Analiza comportamentală – scurt istoric

Unul din primele studii care au raportat aplicarea umană a principiilor comportamentului operant a fost realizat de Fuller (1949). Subiectul era un băiat în
vârstă de 18 ani cu profunde dizabilități de dezvoltare, care era descris în limbajul vremii ca un „idiot vegetativ”. Cînd cădea pe spate, era incapabil să se
rostogolească ca să se ridice. Fuller a umplut o seringă cu o soluție caldă de zahăr și a injectat o cantitate mică de lichid în gura tânărului de fiecare dată
când acesta a mișcat brațul drept (brațul respectiv a fost ales pentru că îl mișca rar). În patru ședințe, băiatul își ducea brațul în poziție verticală, cu o viteză
de trei ori pe minut.
• Ramura analizei comportamentului care mai târziu se va numi analiza comportamentală aplicată (ABA) apare în publicația din 1959 a lui Ayllon și
Michael intitulată „The Psychiatric Nurse as a Behavioral Engineer”. Autorii au descris cum personalul de îngrijire dintr-un spital de stat au folosit o
varietate de tehnici bazate pe principiile comportamentului pentru a îmbunătăți funcționarea rezidenților cu tulburări psihotice sau retard mental. În anii
'60, mulți cercetători au început să aplice principii de comportament într-un efort de îmbunătățire a comportamentului social important, dar acești pionieri
timpurii s-au confruntat cu multe probleme. Ei au trebuit să dezvolte noi proceduri experimentale pe măsură ce s-au dezvoltat. Mai multe universități de
pe întreg teritoriul Statelor Unite s-au implicat, reușind cu eforturi comune să dezvolte domeniul ABA.
Începutul formal al ABA ca știință a fost însă punctat de două evenimente: Publicarea JABA (Journal of Applied Behavior Analysis ), primul jurnal despre
ABA în care sunt publicate toate cercetările și noutățile în domeniu.
Al doilea eveniment major din 1968 a fost publicarea lucrării, „Some Dimensions Current of Applied Behavior Analysis” de Donald M. Baer, Montrose M.
Wolf și Todd R. Risley (considerați părinți ai științei ABA). Lucrarea lor din 1968 a fost cea mai citată publicație în ABA și rămâne descrierea standard a
disciplinei.
Evenimentele private

• Analiștii comportamentali contemporani includ evenimentele interne/private ca parte a mediului unui organism.
un stomac deranjat, o vezică urinară plină, scăderea zahărului din sânge și așa mai departe fac parte din mediul
intern unei persoane. Evenimentele private au același statut ca stimulii externi, cum ar fi lumina, zgomotul,
mirosul și căldura. Ambele: atât evenimentele externe cât și interne reglează comportamentul. Deși așa este,
analiștii comportamentali de obicei accentuează mediul extern. Acest lucru se datorează faptului că evenimentele
externe sunt singurii stimuli disponibili pentru schimbarea comportamentului.
• experimentele psihologice se basează pe proceduri obiective: dăm instrucțiuni și observăm modul în care
acționează persoana respectivă. Din punct de vedere comportamental, instrucțiunile sunt stimuli externi care
reglează atât comportamentul verbal, cât și nonverbal.
• Chiar și atunci când un medicament este dat unei persoane și substanța chimică modifică biochimia internă, sau
injectarea directă a medicamentului este un eveniment extern care reglează ulterior comportamentul. Fără
injectarea medicamentului, nici biochimia și nici comportamentul persoanei nu s-ar schimba.
Selectarea și definirea comportamentelor

Definirea unui comportament:

Comportamentul uman este tot ceea ce fac oamenii, inclusiv modul în care se
mișcă și ceea ce spun, gândesc și simt.
Marta scrie un email părinților
Acesta este un comportament deoarece apăsatul pe taste cu degetele este o acțiune
care are o dimensiune fizică (frecvența cu care apăsăm pe taste, durata tapării),
este observabilă și măsurabilă, are un impact asupra mediului și este un efect
(este rezultatul învățării faptului că apăsatul pe taste produce litere pe ecran).
Selectarea și definirea
comportamentelor
Comportamentul nu este o proprietate sau un atribut al organismului. Se întâmplă numai atunci
când există o condiție interactivă între un organism și mediul său, care include propriul său
corp. Aceasta înseamnă că stările independente ale organismului, fie ele reale sau ipotetice, nu
sunt evenimente comportamentale, deoarece nu există un proces interactiv. A fi flămând sau a
fi neliniștit sunt exemple de stări care uneori sunt confundate cu comportamentul pe care
trebuie să-l explice.

În mod similar, schimbările din mediul înconjurător nu întotdeauna definesc comportamente,

mai ales când nu este specificată nici o interacțiune. Cineva care se plimbă pe ploaie se udă,
dar „îmbibarea” nu este un exemplu de comportament. Un copil poate primi jetoane pentru
rezolvarea unei probleme de matematică, dar „primirea unui jeton” nu este un comportament.
Primirea unui jeton implică schimbări în mediul înconjurător, dar nu sugerează sau necesită
modificări în mișcarea copilului.

În schimb, rezolvarea problemelor de matematică și introducerea jetonului în buzunar sunt

evenimente comportamentale, deoarece fac parte din mediu, determină acțiunile copilului și îl
modifică. (Johnston și Pennypacker, 1993a, p. 24)
Selectarea și definirea comportamentelor

În ABA, un comportament țintă este comportamentul selectat pentru a fi schimbat. Dacă ne

dorim ca, copilul să învețe cum să mănânce cu o furculiță, atunci „să mănînce cu o furculiță” este
comportamentul țintă. De asemenea, dacă un profesor își dorește ca elevul să înceteze să se plimbe
prin sala de clasă, atunci comportamentul țintă ar fi „să rămînă așezat pe scaun”. De obicei,
analistilor comportamentali le place să mențină lucrurile pozitive.
Deci, în loc să definim ceea ce persoana nu ar trebui să facă, identificăm ceea ce ar trebui să facă.
Deci nu este potrivit să definim un comportament țintă, în felul următor „copilul va înceta să
mănânce cina cu mâinile”. O definiție mai bună ar fi „copilul va mânca cu o furculiță”. Acest lucru
nu numai că sună mai pozitiv, dar face și mai ușor colectarea datelor privind comportamentul țintă
și ne permite să explicăm copilului ce ar trebui să facă.
Selectarea și definirea
comportamentelor
Înainte de a putea fi analizat, un comportament trebuie mai întâi definit într-o manieră
clară, concisă și obiectivă. Deoarece vom colecta date despre progresul copilului, este util
să știm ce să înregistrăm și ce să nu înregistrăm. O definiție este considerată clară, concisă
și obiectivă atunci când oricine o poate citi și știe exact ce să caute. De exemplu, dacă
rugăm doi terapeuți să înregistreze numărul sau crizele pe care le are copilul dvs., dar nu
oferim o definiție obiectivă a crizei, este foarte probabil ca cei doi terapeuți să obțină
rezultate diferite. Cu toate acestea, dacă definim criza ca „plânge, căzând pe podea și / sau
refuzând să facă ceea ce i s-a cerut”, atunci toți putem fi pe aceeași undă cu privire la ceea
ce constituie o criză. Acest lucru face colectarea și monitorizarea progreselor mai ușoare și
mai precise.
Dar atenție!. Etic vorbind, un analist comportamental trebuie să învețe doar
comportamente care sunt semnificative din punct de vedere social. Comportamentele
semnificative social sunt comportamente care au beneficii imediate și pe termen lung
pentru persoana care se angajează în ele. De exemplu, învățarea unui copil de 5 ani
algebră, mai ales dacă copilul nu merge la toaletă și se angajează în mod regulat în
comportament auto-destructiv, este inutil! Pe de altă parte, dacă învățăm copilul să
folosească olița asta l-ar avantaja imediat și pe termen lung, și ar face viața mai ușoară
pentru întreaga familie.
Selectarea și definirea comportamentelor

Lovitul
• Fiecare dată când copilul lovește terapeutul pentru a obține dulciuri
• Fiecare dată când copilul atinge terapeutul cu mâna
• Fiecare dată când copilul are un contact puternic cu pumnul sau
palma asupra unei părți a corpului terapeutului (acoperită sau
neacoperită de haină). Non-exemplu – da cinci, bate palma.
Pairing

• este procesul prin care te asociezi

cu toate articolele și activitățile
preferate ale copilului
(întăritori/recompense). Prin
aceste conexiuni repetate, preluați
valoarea tuturor lucrurilor bune.
Deveniți întăritorul suprem sau cel
care dă/face lucruri bune!!!
Pairing

• Regula 1: Amuzați-vă. Dacă dvs nu primiți plăcere de la joc, nici copilul nu va

primi. Fiți creativ în a inventa jocuri noi cu obiectele care îi plac copilului
• Regula 2: Nici un fel de turn-off. Turn-off este tot ceea ce ar putea opri jocul, orice
îi cereți să răspundă sau să facă într-un mod specific. În timpul pairingului nu
trebuie să existe cereri și indicații, nici întrebări. Doar narațiuni și comentarii. În
loc să puneți întrebarea „Ce culoare e mașina?” spuneți „Ai o mașină roșie” sau
„Îmi place să mă joc cu mașinile!” În loc să-i cereți „Uită-te la avionul meu” sau
„Fă avionul să zboare” spune: „Uau, avionul meu zboară atât de sus!” Copilului i
se permite să acceseze gratuit toate articolele și activitățile sale preferate !!!
Pairing

• Regula 3: Restricționarea accesului la întăritori/recompense.

Când lucrurile merg bine și copilul aleargă spre dvs dornic să se joace, începeți să
puneți stăpânire pe întăritori. Controlați toate activitățile sau tangibilele întăritoare și
introduceți sarcini scurte și ușoare pentru care copilul să primească întăritorii. Aduceți
obiecte preferate noi în ședință. Înainte de a i le furniza, cereți un răspuns ușor.
• Regula 4: Jocul începe cu tine și rămâne cu tine. Întăritorii vor fi acordați copilului
doar de dvs și doar în zona de lucru. Dacă copilul vrea să ia cu el întăritorul într-o
altă odaie, îi spuneți că el poate merge dar întăritorul rămâne cu dvs.
Pairing

• Pairingul nu se termină niciodată!

• Nu există termen, orar sau formulă pentru pairing. Poate dura câteva ore, câteva zile
sau câteva săptămâni, în funcție de copil. Dar când ați stabilit că sunteți destul de
apropiat de copil, nu încetați pairingul. Pairingul trebuie integrat în fiecare sesiune de
terapie, astfel încât copilul să nu poată face diferența dintre joc și instrucțiune. Acest
fapt va duce la aceea că copilul va dori să petreacă timp îndelungat cu dvs, va
respecta cu plăcere instrucțiunile și va fi capabil să însușească mai rapid abilități noi.
https://www.youtube.com/watch?v=40-QhIauWpw