Sunteți pe pagina 1din 5

Referat la religie

Tema: Respectul față de lumea creată


(Ecologie creștină)
Realizat de: Băcanu Maria Luiza
Clasa a XI-a B
Respectul față de lumea creată
(Ecologie creştină)

După învăţătura creştină, întreaga creaţie este un


dar al lui Dumnezeu pentru noi, oamenii. De aceea,
omul a fost creat în ziua a şasea, când toate celelalte
erau deja create pentru a-l primi pe cel ce era „coroana
creaţiei", pe om.
Plămădit din aceeaşi ţărână din care e făcut
întreg universul, omul se înrudeşte astfel cu toată
natura, prin trupul său, fiind fiinţial legat de restul
creaţiei. Dar omul a fost înzestrat şi cu suflet, cu gândire,
simţire şi voinţă proprie. De aceea, Adam a fost pus
stăpân peste toată lumea, ea fiind pentru el izvorul
bunurilor materiale trebuitoare vieţii şi materialul pe
care-şi va exercita întreaga activitate raţională. în
această calitate, omul a primit misiunea de a se îngrijite
soarta întregii creaţii, de a o stăpâni: Creşteţi şi vă
înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi
[...] păsările cerului, peste toate animalele, peste toate
vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!
Apoi a zis Dumnezeu: Iată, vă dau toată iarba ce face
sămânţă de pe toată faţa pământului şi tot pomul ce are
rod cu sămânţă în el. Acestea vor fi hrana voastră. (Fac.
1, 28-29)
Citim în continuare în Sfânta Scriptură că
Dumnezeu le-a făcut pe toate bune foarte (Fac. 1, 31).
Din păcate, odată cu căderea omului în păcat,a căzut şi
s-a pervertit şi natura. Aceasta nu l-a mai recunoscut pe
om ca stăpân, revoltându-se încontinuu contra lui,
pedepsindu-l pentru păcatul comis. De asemenea, şi
Dumnezeu a blestemat pământul pentru om, zicându-i:
Blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te
hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale! (Fac. 3, 17),
blestem care a fost şters însă prin Jertfa Mântuitorului.
Întreaga natură este mediul în care omul se
împărtăşeşte din bunătatea lui Dumnezeu şi iubirea lui
Dumnezeu, este unul din mijloacele prin care El se
revelează omului: Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi
facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria (Ps. 18, 1).
Omul a înţeles greşit stăpânirea sa supra naturii,
exploatând mediul natural în folosul său. Pe de o parte,
civilizaţia modernă smulge cu o mare viteză şi amploare
resursele Pământului pentru a-şi asigura bunăstarea, iar
pe de altă parte, otrăveşte natura prin deşeuri,
favorizând astfel distrugerea sistemelor naturale de
regenerare.
Ecologiştii au tras de mult semnalul de alarmă,
arătând că natura este din ce în ce mai distrusă.
Cataclismele naturale, seceta, încălzirea globală,
inundaţiile, dispariţia unor specii de animale sau plante,
toate sunt efecte ale comportamentului nostru faţă de
natură. Victima acestor abuzuri este în primul rând
omul, pentru că el are nevoie pentru a supravieţui de un
mediu înconjurător sănătos.
Omul ar trebui să ştie că nu este stăpânul absolut
al naturii, pentru că nu el este creatorul ei. El nu este
decât iconomul Proprietarului divin şi de aceea
stăpânirea sa trebuie înţeleasă ca fiind una de protejare
şi nu de distrugere a ei.
Relaţia cu mediul din care omul a fost creat şi în care a
fost aşezat nu trebuie să se reducă doar la satisfacerea
nevoilor sale egoiste. După modelul Creatorului, omul
trebuie să fie el însuşi un creator. Dacă la început
pământul nu avea roade pentru că Dumnezeu nu
trimisese peste el ploaie şi pentru că nu avea cine să-l
lucreze (Fac. 2, 5), după ce a fost făcut omul, el a primit
porunca de a-l cultiva (Fac. 2, 15). Deci trebuie să fie o
împreună-lucrare între Dumnezeu şi om: Dumnezeu dă
ploaia, omul cultivă pământul, scopul fiind unul şi
acelaşi: rodirea, înfrumuseţarea creaţiei.
Datoria Bisericii este aceea de a-l sensibiliza pe
omul modern şi de a-l face să înţeleagă faptul că natura
nu este ceva în exteriorul lui, ci parte din el, având
datoria de a o proteja, de a o îngriji, atât pentru binele
său trupesc, dar şi sufletesc, căci va li judecat după felul
cum a respectat porunca divină de a stăpâni pământul.
Bibliografie:
- https://www.scribd.com/doc/137885793/Respectul
-f%C4%83%C8%9B%C4%83-de-lumea-creata
- https://vdocumente.com/respectul-fata-de-lumea-
creata.html

S-ar putea să vă placă și