Crearea lumii

– aspect general –
Însușirea externă a lui Dumnezeu Tatăl este cea de Creator. Lui I se atribuie crearea
lumii, dar și Fiul și Duhul Sfânt au participat la creație => Sfânta Treime. Participarea
Persoanelor Sfintei Treimi o arată expresia: „Să facem om după chiup și asemănarea Noastră”
(Facere 1, 26) (învățătură formulată la Sinodul I Ecumenic).
În Simbolul Credinței mărturisim despre Dumnezeu Tatăl: „Cred într-Unul Dumnezeu,
Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute”. Despre
Iisus Hristos: „Și Într-Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Carele din
Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii. Lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu
adevărat, născut, iar nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Carele toate s-au făcut”. Despre
Duhul Sfânt: „Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață făcătorul”
Despre Fiul se spune: „Toate prin El s-au făcut și fără El nimic nu s-a făcut” (Ioan 1, 3),
iar Duhul Sfânt se spune: „Și pământul era netocmit și gol și gol și Duhul lui Dumnezeu Se purta
deasupra apelor” (Facere 1, 2).
Ca o concluzie la cele spune mai sus putem înțelege că Dumnezeu-Tatăl a avut
hotărârea de a aduce la existență lumea, Dumnezeu-Fiul a dus la îndeplinire planul Tatălui,
iar Dumnezeu Duhul Sfânt a desăvârșit actul creației.
Dumnezeu a creat lumea din nimic, prin puterea cuvântului Său: „El a zis și s-au făcut,
El a poruncit și s-au zidit” (Psalm 148, 5) și „Prin credință înțelegem că s-au întemeiat veacurile
prin cuvântul lui Dumnezeu, de s-au făcut din nimic cele ce se văd” (Evrei 11, 3). Lumea nu este
veșnică, are un început și un sfârșit: „La început a făcut Dumnezeu cerul și pământul” (Facere
1,1). Lumea a fost creată bună foarte cf. „Și a văzut Dumnezeu că toate câte a făcut erau bune
foarte” (Facere 1, 31) cu scopul ca Dumnezeu, să-și manifeste atotputernicia, bunătatea și
iubirea Sa: „Așa de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca
oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 16).
Aprofundare
Teorii cu privire la crearea lumii:
 Panteismul: Dumnezeu și lumea sunt două realități identice. Creatorul confundându-se cu propria creației
(hinduism, branhism, G. Bruno, Spinoza, Hegel).
 Dualismul: două principii care stau la baza existenței: de natură materială și spirituală. Dumnezeu a făcut
lumea dintr-o materie preexistentă, i-a dat formă (Platon, gnostici etc).
  Materialismul: lumea este materială. Materia este necreată și veșnică. Tot ce se petrece în lume aparține
unor legi inerte materiei, eterne și neschimbabile.

Crearea lumii văzute

Lumea văzută este lumea oamenilor. Sfântul Vasile cel Mare spune că: „lumea a fost
făcută pentru om, iar omul pentru Dumnezeu”. Se știe despre lume că a fost creată în 6 zile, de
aceea, expresia: „s-a făcut seară și s-a făcut dimineață” nu este necesar să o considerăm ca zi cu
o durată de 24 de ore, ci poate fi socotite ca o perioadă de timp mult mai îndelungată, echivalentă
erelor pentru că în Sfânta Scriptură ni se pune că: „înaintea ochilor Tăi o mie de ani sunt ca ziua
de ieri ce a trecut” (Psalm 89, 4) și „o zi înaintea Domnului este ca o mie de ani și o mie de ani
ca o zi” (II Petru 3, 8).
1. În prima zi Dumnezeu a făcut materia și lumina;
2. În ziua a doua: a făcut bolta cerească, despărțind apele de sus de cele de jos.
3. În ziua a treia: a despărțit apele de uscat, făcând să apară oceanele, fluviile și râurile, iar
pământul a fost numit uscat, tot în această zi a făcut să crească plantele.
4. În a patra zi: Dumnezeu a făcut luminătorii: soarele, luna și stelele.
5. În a cincea zi: Dumnezeu a făcut viețuitoarele din apă și păsările din aer.
6. În ziua a șasea: Dumnezeu a făcut toate animalele mari, târâtoarele, fiarele sălbatice și cele
domestice, iar la urmă a făcut omul.
Trebuie să reținem că lumea a fost creată bună: „Și a văzut Dumnezeu câte a făcut și erau
bune foarte” (Facere 1, 31).

Crearea omului

Starea originară a omului a fost de perfecțiune și fericire. Importanța omului este arată de
expresia: „Să facem om după chiup și asemănarea Noastră” (Facere 1, 26), de aceea el este
coroana creației reprezentând încununarea creaturilor și punctul de întâlnire a celor două lumi,
spirituală și materială. A fost creat după sfat dumnezeiesc și prin lucrarea directă a lui
Dumnezeu.
 Trupul omul este luat din pământ și este muritor, spre deosebire de suflet, care este
nemuritor și provine de la Dumnezeu prin suflare de viață cf. Ecclesiastul: „(Trupul) se întoarce
în pământ de unde a fost luat, iar sufletul se întoarce la Dumnezeu care l-a dat”.
 Chipul lui Dumnezeu nu se referă la trup, ci se referă la natura spirituală a omului: rațiune,
voință (libertate), sentiment și la înclinația omului spre bine.
 Asemănarea omului cu Dumnezeu se referă la dezvoltarea și perfecționarea morală a omului.
Sfântul Ioan Damaschin spune referitor la Chipul lui Dumnezeu în om și la asemănarea omului
cu Dumnezeu că: „Cuvintele după chip indică rațiunea și libertatea, iar cuvintele după
asemănare arată asemănarea cu Dumnezeu în virtute atât cât este posibil”.
Notă: Chipul este un dar oferit prin creație; la asemănarea cu Dumnezeu omul ajunge prin
împlinirea voii Acestuia.
Scopurile pentru care a fost creat omul sunt preamărirea lui Dumnezeu, fericirea
creaturilor, perfecționarea proprie până la asemănare cu Dumnezeu și stăpânirea pentru lumea
materială cf. Facere 1,24.
Căderea omului în păcat
Odată cu ispitirea omului de către diavol, prefăcut în șarpe, prin gustarea din fructul
interzis (Eva prima și apoi Adam) omul a căzut în păcatul strămoșesc (păcat care se șterge prin
Taina Sfântului Botez), iar pentru că Adam și Eva nu s-au căit (părere de rău) au fost izgoniți din
Rai. Izgonirea a lăsat consecințe grave:
 Izgonirea din Rai;
 Chipul lui Dumnezeu în om (sufletul=
rațiune, voință, sentiment) a suferit (s-a
întunecat);
 Moartea trupească împreună cu suferințe
și boli => moartea este urmarea păcatului
cf. romani 5, 12.;
 Nașterea de copii însoțită de durere
(femeia);
 Limitarea omului de a stăpâni natura;
Aprofundare
 Sfânta Scriptură ne spune că Dumnezeu a luat pământ și a făcut un chip de om, apoi a suflat asupra lui și i-
a dat vița. Cel dintâi om s-a numit Adam. Apoi a văzut Dumnezeu că nu este bine să fie omul singur pe pământ, a
trimis un somn peste Adam și, pe când dormea el, a luat una din coastele lui și a făcut femeia, apoi a sulfat asupra
ei și i-a dat viață. Cea dintâi femeie s-a numit Eva.
Dumnezeu a așezat pe Adam și Eva în rai, în grădina Edenului că să o lucreze și să o păzească. Ca să le pună
la încercare ascultarea, le-a poruncit ca din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânce. în rest puteau mânca
din orice pom.
În rai, Adam și Eva au trăit fericiți și nevinovați. Mintea lor era luminată și ferită de greșeli, inima lor era
curată de pofte rele, voința lor era aplecată numai spre lucruri bune, trupul lor era deplin sănătos și ferit de orice
boală sau durere. Fericirea a ținut până în momentul când îndemnați de diavol, ce li s-a arătat sub chip de șarpe, au
călcat porunca lui Dumnezeu fiind izgoniți din rai. Așa a început răul în lume.