Studiu individual.

Civilizația romană
1. Studiați informația Familia la romani și răspundeți:
 Care era rolul bărbatului și femeii în viața familială?
 Cum se realiza căsătoria la romani?
 Ce obiceiuri se practicau la nuntă și înmormântare?

Familia la romani
Familia romană reflecta natura patriarhală a statului roman prin dreptul de viaţă şi de
moarte pe care-l avea tatăl (pater familias) asupra soţiei şi a copiilor pe care îi putea maltrata,
ucide sau vinde ca sclavi. Treptat aceste drepturi au dispărut, dar până în secolul I e.n. soţul mai
avea dreptul, în anumite cazuri, să-şi ucidă soţia, iar până în preajma anului 400 e.n. putea să-şi
repudieze copiii nou-născuţi, expunându-i şi părăsindu-i în stradă, sau mai târziu să-i vândă (dar
numai în afara Romei) ca sclavi.
Fiecare tată era preotul cultului strămoşilor săi şi a zeului care îi proteja familia.
Venerarea ancestrală se baza pe geniul familiei (gens), care era spiritul lăuntric cedat de la o
generaţie la alta. Această credinţă i-a legat pe romani de strămoşii lor şi de urmaşi într-o singură
comunitate continuă. De aceea, nimic nu era mai de plâns pentru un roman decât lipsa de urmaşi
care să continuie cultul. Astfel, s-a îngăduit ca în asemenea cazuri romanul să poată înfia pe
cineva, care să îndeplinească mai departe aceste îndatoriri.
La opt sau nouă zile de la naşterea copilului, după ce tatăl îl recunoscuse ca fiul său, avea
ceremonia purificării. Copilului i se dădea un nume şi i se atărna la gât o amuletă spre a-l păzi de
puterile răului şi pe care băieţii o purtau până la vîrsta de 17 ani (iar fetele până când se
căsătoreau). Dacă tatăl nu voia să-şi recunoască copilul, îl lepăda expunându-l pe locul unde se
adunau gunoaiele şi unde era lăsat să moară de ploaie sau de frig, dacă nu-l lua cineva care, apoi,
după ce îl creştea îl putea vinde ca sclav. Dar copiii născuţi cu anumite malfomaţii erau omorâţi.
De asemenea legea permitea tatălui să-şi execute fiul matur pentru trădare.
În ciuda autorităţii extreme a tatălui, izvoarele scrise din acea vreme aduc mărturii despre
relaţia strânsă dintre membrii familiei. Părinţii se implicau în educaţia copiilor. În şcolile
elementare fetele învăţau alături de băieţi: mai târziu, fetele din familii bogate învăţau cu un
perceptor limba latină şi greacă, studiau muzica şi dansul. Când împlinea 7 ani băiatul îşi urma
tatăl (iar fetele, mama) în activităţile zilnice ala casei. Ajuns la vârsta de 17 ani, în cadrul unei
ceremonii, băiatul era dus în For şi înscris în listele cetăţenilor şi îmbrăca acum „toga virila”,
semn că devenise un cetăţean roman şi i se dădea numele complet, avea drept de vot şi era apt
pentru serviciul militar.
Căsătoria şi alegerea viitoarei soţii, respectiv alegerea viitorului soţ o hotărau părinţii.
Între cele două familii se încheia şi un contract, prin care era prevăzută data căsătoriei, dar data
căsătoriei avea loc după ce tânărul împlinea 17 ani, când devenea cetăţean roman. Băieţii erau
consideraţi apţi pentru cetăţenie la vârsta de 14 ani, iar fetele deveneau nubile la 12 ani.
Căsătoria romană cunoştea mai multe ceremonii. Mai întâi avea loc în casa tatălui o mică
petrecere, cu care ocazie fiica era încredinţată viitorului soţ. Era celebrată o logodnă, care
constituia un angajament solemn şi religios al ambelor familii. După consultarea zeilor se
schimbau nişte inele, care aveau o culoare simbolică. Uneori aceste inele erau formate din două
mici cercuri unite între ele printr-un nod. Altădată inelul era simplu, dar pe el se gravau două
busturi cel al logodnicului şi al logodnicei, sau alte imagini exprimând unirea celor doi.
Schimbul inelelor avea loc atunci când se semna un contract de căsătorie, care prevedea
proporţia zestrei adusă de tânăra soţie. Căsătoria era celebrată numai în zile faste şi apoi se
semna contractul de către 10 martori. Apoi, o femeie care se măritase numai o singură dată lua în
mâinile sale mîinile tinerilor şi le unea în semn de fericire.
La venirea serii, când strălucea cea dintâi stea, tânăra fată era condusă la casa soţului cu
alai, de prietenii familiei, de trei copii dintre care doi din ei o duceau de mână, iar al treilea
mergea înaintea ei cu o torţă făcută din lemn de măcieş şi care era aprinsă. La poarta casei unde
urma să fie stăpână, tînara soţie trebuia să se supună unui întreg ritual: trebuia să îmbodobească
casa cu flori şi să ungă pervazul cu ulei ca să aibă de partea sa zeii.
În ajunul căsătoriei mireasa oferea păpuşile sale strămoşilor familiei, pentru ca să rămână
în casa părintească. În aceeaşi zi îmbrăca o tunică albă, după care aşeza un voal portocaliu.
Câteodată logodnica avea diverse bijuterii, iar în picioare purta sandale. Băiatul se îmbrăca într-
o haină albă ca semn al purităţii, la mijloc era încins cu o centură şi în picioare purta sandale.
Nunta ca şi în zilele noastre era un prilej de bucurie. Mai apoi mireasa era adusă în faţa
altarului unde se pronunţau rugăciunile obişnuite. Atunci mirele întreba pe mireasă dacă vrea să-
i fie soţie, iar dacă aceasta răspundea afirmativ, adăuga formula: Ubi tu Gaius, ego Gaia „Acolo
unde vei fi tu, Gaius, voi fi şi eu, Gaia”, adică Gaia va fi nedespărţită de soţul ei. Tânăra familie
trebuiau să aducă jertfe zeilor, iar invitaţii aduceau daruri simbolice, punând astfel temelia
familiei.
Principalul motiv al căsătoriei era de a produce copii, toţi urmaşii legitimi aparţinând
numai tatălui. O fată se mărita de obicei la vârsta cuprinsă între 12-17 ani. După căsătorie fata
ieşea de sub autoritatea tatălui pentru a intra în casa soţului.
În Roma timpurie divorţul era rar şi se înfăptuia doar cu consiţământul soţului. Mai târziu
a devenit un fenomen frecvent, de exemplu Pompei s-a căsătorit de 4 ori, Cicero a divorţat şi s-a
căsătorit, cu o tânără foarte bogată, când el avea 57 de ani.
Femeile puteau să participe la bancheturi, aveau dreptul să ţină controlul asupra sclavilor
şi să educe copiii. Conform dreptului roman fiicele aveau acelaşi drepturi ca şi fii în moştenirea
averii tatălui, în cazul în care nu avea niciun testament. Romanii îşi respectau şi îşi îngrijeau
bătrânii.
Înmormântarea se făcea după anumite rituri. Muribundul era aşezat pe pămînt, un
membru al familiei îl săruta pe gură până îşi dădea sufletul, apoi cei din casă îl strigau pe nume.
Cadavrul era spălat, uns cu mirodenii şi sub limbă i se punea o monedă (un obicei pentru a-şi
plăti trecerea Styxului), apoi era îmbrăcat şi aşezat pe pat, în jurul căreia ardeau făclii, el era ţinut
2-3 zile, iar împăraţii 7 zile, pe când oamenii săraci şi copii erau înmormântaţi în noaptea
următoare. Înmormântarea celor bogaţi era pompoasă, deoarece cortegiul era precedat de
cântăreţi, dansatori. Muribundul era condus de femei îmbrăcate sobru, care îşi smulgeau părul în
semn de durere. Fii lor ţineau cuvântări. Până în epoca imperială erau incineraţi, apoi au fost
înhumaţi.
Bibliografia:
1. Damian, Constantin-Iulian, Instituţia familiei în Roma antică. Sibiu: Astra Museum,
2019.
2. Drîmba,Ovidiu, Istoria culturii şi civilizaţiei, vol.3, Bucureşti: Saeculum, 2003.
3. Viața cotidiană. https://istorie-edu.ro/istoria-universala/roma-antica/familia.html (accesat
21.03.2020)
Anexa 8. Familia în Roma Antică