CORELAŢIA DINTRE SUNET – FONEM;

SUNET – LITERĂ,FONEM – LITERĂ,SUNET – FONEM.

Caracterizarea sunetelor vorbirii sub aspect fonologic este obligatorie, însă acest
aspect nu poate să nu ţină cont de latura lor materială, articulatorică şi acustică. De
aceea, pentru a înţelege bine valoarea fonologică a sunetului vorbirii, trebuie să
examinăm relaţia dintre sunet şi fonem. În limba română pot fi pronunţate sunete
într-un număr nelimitat. Cele mai multiple cercetări din ultima vreme au dezvoltat
ideea că sunetele unui anumit cuvânt nu pot fi pronunţate exact, la fel, de un
vorbitor,atunci când acesta va rosti lexemul respectiv de două ori sau de mai multe
ori.Mai putem, însă, confirma faptul că în fiecare limbă sunetele sunt atâtea câte
litere are alfabetul limbii date. De exemplu, în limba română sunt numai 29 de
sunete, dintre care 7 vocale şi 22 de consoane; în limba rusă – 39 de sunete (5
vocale şi 34 de consoane) etc.În sensul acesta, apare întrebarea: sunetele unei limbi
sunt finite sau infinite?
Iată de ce, astăzi, pe lângă noţiunea de sunet apare şi cea de fonem. Foneticienii
susţin faptul că numărul sunetelor tinde spre infinit, iar numărul fonemelor este
limitat.Chiar şi aparatele de precizie au demonstrat că un sunet rostit nu mai poate
fi pronunţat la fel a doua sau a treia oară.
Ščerba V. spunea: „în limba vie sunt pronunţate o cantitate mult mai mare de
sunete diferite decât credem în mod obişnuit,sunete care în fiecare limbă se unesc
într-un număr relativ mic de tipuri de sunete, capabile să diferenţieze cuvintele şi
formele lor, cu alte cuvinte, să servească scopurilor de comunicare între oameni.
Aceste tipuri de sunete le şi avem în vedere atunci, când vorbim despre diferite
sunete ale vorbirii. Pe acestea le vom numi foneme.”

Putem concluziona următoarele:

Sunetele Fonemele

-Sunt numeroase; - Sunt limitate la număr;

- Sunt elemente concrete,
particulare, individuale.
- Sunt abstracte, generale,
sociale;
- Includ numai acele trăsături
care sunt comune pentru o
serie întreagă de sunete;
- Servesc la diferenţierea
cuvintelor şi a logoformelor
masă → casă → rasă, fonemul
„m” trece în „c” apoi în „r”.
Definiţie 1: Fonemul este un sunet-tip, care nu poate fi divizat în unităţi mai mici şi
se opune tuturor celorlalte sunete, contribuind la diferenţierea lexemelor şi a
logoformelor.Fondatorul fonemului este B. de Courtenay.

Definiţie 2: Sunetul este un element fonetic concret, particular,individual; numărul

lui tinde la infinit în dependenţă de capacitatea aparatului de vorbire de a le
produce, în dependenţă de intensitate,durată, înălţime şi timbru.