Procesul comunicării orale se înfaptuiește prin activitatea unor organe ale

vorbirii.Rezultatul acestei activitați este articularea,adică producerea sunetelor

vorbite.
Articularea este un ansamblu de mișcări ale organelor de vorbire,necesare la
producerea cutărui sau cutărui sunet.
Aspectul acesta de studiu era numit antropofonie de linv.polonez J.Baudoin de
Courtenay(1845-1929).Alții numeau acest domeniu științific fiziologia sunetelor.
Aparatul de vorbire.

Vorbirea a folosit toate posibilitățile acelor căi și organe care au luat naștere și au
continuat să realizeze și alte funcții.
Plămîinii constituie aparatul respirator ,nasul este organul mirosului,cu ajutorul
dinților omul fărîmițează alimentele etc.Toate aceste organe însă o data cu apariția
necesitații de avorbi au acumulat o funcție suplimentară,anume acea de a servi ca
organe ale vorbirii.

Organele aparatului de vorbire pot fi împarțite în 3 grupuri principale în

corespundere cu funcțiile lor în procesul de formare a sunetelor vorbite și anume:
a) Aparatul respirator;
b) Laringele și coardele vocale;
c) Cavitațile supraglotice (faringele,cavitatea bucală și cavitatea nazală).