UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE LITERE
DEPARTAMENTUL LINGVISTICĂ ROMÂNĂ ȘI ȘTIINȚĂ LITERARĂ

Recenzie la volumul ,,Piața Diolei” de

Leonida Lari

A realizat: Iacub Liliana, gr. rom-engl.

A verificat: Adam Marcela, lect. univ.

Chișinău, 2018

1
1.

Volumul ,,Piața Diolei” de Leonida Lari, a fost și volumul de debut al autoarei. Acesta este
publicat în 1974, la Chișinău, fiind un volum de 96 de pagini de poezii.

Debutul Leonidei Lari a fost în contextul poeziei basarabene, un act de sfidare a canoanelor
literaturii de comandă, amintind ceva de scrisul evazionist al oniriştilor din țară.

,,Piața Diolei” ni se adresează, solicitându-ne atenţia şi înţelegerea, metafora unei poezii greu
de exprimat. E trăirea în imagini şi întruchipări care se cere spusă altora. Se realizează un fel de
spovedanie fantasmagorică cu mult zbucium interior poetizat. Parcă e o îngemănare a strigătului
propriu cu lectura avidă a multor romantici, care a devenit precumpănitoare dramă imagistică.
Expresie a unei trăiri reale nestăvilite, dar cifrată în eroi fantastici, în tragice ciocniri
convenţionale... Se creează atmosfera unei fiinţări în vis, un calvar al experienţei înmagazinate
mai mult în subconştient prin tablouri, chipuri şi simboluri cvazifantastice. Aş zice iară
fantasmagorice; asta la prima vedere. Există, totuşi, un temei real în desfăşurarea viselor, trecut
în vers ca printr-un sistem de oglinzi cu reflexe jucătoare. E ca un fel de dans cu melodeclamaţie,
un grai al poeziei interioare. Despre viaţă doar se poate povesti şi prin cântec, prin culoare, prin
dans. Poezia îşi poate alege uneori graiul acestor arte. Poate că asta e factura de durată proprie,
stilul individual al poetului. Leonida Lari aici nu poate fi confundată cu alţii. Are caligrafia sa,
deşi uneori căzută în dezordine întâmplătoare, dar purtătoare de caracter.

Volumul dat are o importanță deosebită pentru literatura postbelică, anii 1970, pentru că este o
carte de debut a unor noi viziuni, a unor tinderi spre absolut, sfidând regimul politic acelor ani,
un volum în care Leonida Lari a întrecut tiparele și s-a remarcat prin deschideri către metafizic.

2.

,,Piaţa Diolei” ne relevă un glas poetic inedit, bine cultivat. Se întrevede în el posibilitatea
unei afirmări, cu specifică personalitate pozitivă în poezia moldovenească. Izbucneşte câteodată
şi strigătul direct, adresat frontal faptelor şi evenimentelor, cum e în poezia Amurg de sânge,
consacrată memoriei poetului cilian Victor Hara. Căutarea se întâlneşte cu viaţa din afară într-un
mod de naivă răscolire a sensurilor şi a subînţelesului. Şi există o cheie mai realistă prin care
tânăra poetă cearcă, în felul său specific, a-şi descuia pentru noi visele. Îşi deschide marele teatru
interior şi joacă în faţa noastră, animându-şi propria viaţă cu vâltoarea unei poezii stranii, de
multe ori copleşitoare. Monologul se duce pe o muchie înaltă a patosului poetic, declamat cu

2
reală vibraţie artistică şi cu totală încredere în înţelegerea cinstită a spectatorului. Cititorul
spectator e chemat să accepte cheia de portativ a acestei poezii, cheie fără de care am rămâne
nedumeriţi faţă de una dintre cele mai interesante apariţii în tânăra noastră poezie.

Poeta nu a putut evita ,,exigențele epocii", clişeele realist-socialiste, reverile adolescentine.

Poezia tranzitivă, străvezie, e la ea acasă atunci când stilizează folcloric secvențe de jurnal intim
(,lubite, de ce sufletul tău se teme de mine...",,lubito, spune-mi ce inseamnă dor..", ,,Apă şi
codru". ,,Sunt vinovată...". ,,Un fecior trecea pe câmpuri" ,,Vino langă ape", ,,Mâine". ,,Sunt
craiul blând al mării", ,,Copilărie", ,,Haiducul batrân" ). Dar ceea ce dădea farmec plachetei sunt
câteva poeme obscure cu personaje bizare venite dintr-o altă lume, metamorfozele eului poetic în
spțiul unui singur poem şi materia vaporoasă a visului. Erau primele însemne ale unei noi
paradigme. O poezie emblematică este ,,Miraj”:

Urc mult, apoi m-ascund înfiorată

În pletele muntelui trist
Și rămân o piatră,
Încinsă în tăcerea amurgului...
Jocul de imaginație sofisticată, la prima vedere, face poezia incomprehensibilă. Pare o poezie
ciudată în logica incongruentă a urmăririi necunoscutului, desigur, dacă nu luam în seamă codul
romantic al simbolisticii. Muntele, piatra, amurgul, ochiul, ceața, noaptea, urmărirea sunt
simboluri care deschid în jurul lor un larg spectru de sugestii. De fapt, fiecare cuvânt se umple,
prin inducție poetică, de noi conotații, intrând de oglinzi, de relații, de regulă, antitetice în cazul
imagisticii romantice (urcare/ coborâre, munte/ hău, piatră, suflet. Ochiul stâng/ ochiul drept,
diabolic, divin noapte/ ziuă, amurg/ rasărit). Într-un limbaj sincopat, sfärşitul unui ciclu şi
începutul altuia își află expresia: ,,Și-s iar cea de la început. Între amurg și zori e tărâmul obscur
al tentației cunoașterii spirituale. Ochiul stâng și râsul diabolic ne trimit cu gândul la simbolica
muntelui, care face legătura între ce și pământ, la umărirea necunoscutului care apare pe munte,
noaptea, subliniind, arghezian, începutul diabolic al actului de creație.

Forța poeziei, observă Andrei Țurcanu ,,rezidă tocmai în forța imprevizibilului, a mirajului
creat de fantezie cu o putere de plasticizare remarcabilă. La nivelul semnificației putem
descoperi în ea şi infrigurarea unei aşteptări (aşteptarea inspirației, de exemplu), și socul unei
aventuri ieşite din comun a spiritului (momentul creației sau revelația autocunoaşterii), şi căldura
regeneratoare a unei împliniri interioare etc. Deci nimic definit și definibil, dar, în acelaşi timp,
foarte multe şi, cu siguranță, o dinamică fascinantă a unor stări şi imagini complexe".

3
3.

Destinul de creație al Leonidei Lari rămâne a fi destul de reprezentativ în acest sens. Volumul
dat a răzbătut anevoios spre lumina tiparului și față de care critica vremii s-a dvedit a fi opacă,
aspirația romantico-mistică a poeziilor cuprinse în ea necorespunzând principiilor-canon
promovate de metoda realismului socialist. Motivul menționat, se pare, a făcut să tărăgăneze
apariția cărții timp de aproximativ șapte ani. Pe o asemenea undă neobișnuită, unde trăirile lirice
revelatoare se îmbină cu elemente de misticism, sunt scrise mai multe poeme în cărțile ce au
apărut ulterior.

Căutările metafizice din ,,Piața Diolei” sunt ghidate de un eu creator, iar muzicalitatea
versurilor amintește de ritmica poemului german Heinrich Heine. Dinamismul spiritului neo-
romantic cucerește prin vivacitate și, totodată, prin tonul nostalgic, melancolic chiar. Poezia
,,Sânt om și sânt puternic” e reprezentativă în acest sens: Sânt om și sânt puternic, dar mă
încearcă-ades/ O slăbiciune mare ce-mi prelungește chinul-/ Cu cât mai mult îmi pare că e de
neînțeles/ Și-s hoțul care singur și-a devastat căminul... Aceste căutări metafizice ar fi punctele
de sus ale poeziilor, care dau volumului o valoare, punându-l pe o treaptă înaltă ale noilor
căutări.

În poeziile din acest volum aflăm aceeași dorință de dezlănțuire asupra ,,lumii nevăzute”
pentru a-i cunoaște esența. Spiritualizarea materiei are loc în spațiul unei viziuni extatice cu
accente mistice revelatorii.

4.

Imi place acest volum, pentru că autoarea tinde spre noi deschideri, noi lumi, cumva se
detașează de real și caută să treacă în acel spațiu și timp infinit. Timpul și spațiul din poemele
imaginarului fantasticse concretizează în ,,clipe sublime” ,,Există”, în ,,nor luminos”,,Dar
dintâi”, în ,,pom, piatră, râu ,,Însemnele profetului” etc. Câteodată certitudinea efemerității în
fața veșniciei, plenitudinea unei clipe trăite își află expresie în imagini plasticizante, desigur, în
spațiul rural, poezia ,,O cpliă e...”

5.

4
 Cartea de debut a Leonidei Lari ,,Piața Diolei" apare odată cu ,,Ochiul al treilea" (1974) de
Nicolae Dabija, două plachete emblematice ale şaptezecismului basarabean, despre care critica s-
a întrecut în laude: ,,Generația '70, constată Em. Galaicu- Păun, ni se arată în chip de acvilă
bicefală, un cap (cel,,orfic”) privind înspre trecutul baladesc (autohtonist, pitoresc etc.) și altul
(cel ,,saphic”) înspre o antichitate mistică" Acvila cu două capete şchiopatează ca orice metaforă.
Andrei Țurcanu precizează: ,,Tinerii poeți de atunci încearcă să iasă din câmpul gravitațional al
paternului liric şaizecist prin substituirea kalokagathiei ,,izvoarelo”, a ,,numelui”, a ,,verbului
matern”, a ,,casei părinteşti” cu o estetică a poeziei pure, a libertății imaginarului". Prin ,,Ochiul
al treilea" şi ,,Piața Diolei", consideră criticul, se anunță o nouă regăsire a eului liric. Valorile
intuiției, inexprimabilul, jocurile fanteziei egolatre tind să ia locul sentimentului cald al
,,reazemului”. Programul de adeziune afectivă și exaltare a virtuților arheului național e suplinit
de gratuitatea unui vizionarism poetic capricios, nestingherit, suveran, conducându-se doar de
propriile convenții.

6.

,,Estetica poeziei pure” a fost nu numai pentu critica, dar şi pentru poezia basarabeană un fel
de ,,fata morgana". Schimbarea criteriului poeticității a rămas, până la urmă, o frumoasă, dar
eşuată poveste de dragoste. Caracterul eteroclit al volumului ,,Piața Diolei crea iluzia unei
schimbări de paradigmă, punctând orientarea, anunțată în debut către poezia imaginarului a
,,dictaturii fanteziei” . În linii mari totuși formula poetică a fost complet constituită de la început.
Desigur, poezia se naște, în egală măsură, din poezie și din realitate, și câte ceva a mai intervenit
în evoluția structurii lirice, dar întreaga ei creație poartă însemnele începutului.

 Marin Sorescu afirma: ,,Foarte rar se întâmplă ca poezia unui autor să se confunde atât
de mult cu viaţa sa, iar viaţa să devină poezie într-un grad atît de înalt, ca în cazul
Leonidei Lari. A scris cu propria-i viaţă, cu datul unui neam care îşi găseşte în ea
instrumentul cântecului şi ecoul. Crăiasă blîndă, dar în acelaşi timp neîndurătoare, ea
stăpîneşte în mod spontan metafora de mare forţă, peste fericite împerecheri de cuvinte,
care pot face o glorie oricărui mare poet...”

5
6