Sunteți pe pagina 1din 4

Cociasu Ioana Cristina Romana-Engleza III

Problematica autenticitatii
Camil Petrescu, Anton Holban, Hortensia Papadat-Bengescu, Mircea Eliade

Anii interbelici se caracterizeaza in literatura romana printr-o remarcabila dezvoltare a romanului care in scurt timp atinge nivelul valoric european. Aceasta perioada reprezinta un moment de referinta in evolutia prozei romanesti prin diversificarea modalitatilor narative, largirea ariei tematice, coexistenta lirismului sadonian cu un realism dur si nu in ultimul rand prin explorarea in cele mai adanci zone ale psihicului uman. Unul din conceptele ndelung discutate ale perioadei a fost autenticitatea, adica sublinierea n cadrul cercetarii a relativitatii si limitelor cunoasterii; aducerea n prim-planul atentiei a rolului subiectivitatii, intuitiei, subconstientului, senzatiilor, trecutului; au impus si cunoasterii artistice o alta viziune, alte tehnici, alt limbaj. Adeptii autenticitatii propun, in primul rand, renuntarea la pretentia de ubicuitate, la pozitia demiurgica a autorului, la creatia apodictica, deductiva, cauzala specifica romanul traditional. Apoi, acceptarea in raport cu evolutia moderna a disciplinelor cunoasterii, a rolului intuitiei, senzatiilor, subconstientului, trecutului si a faptului ca singurul adevar relativ si el este cel subiectiv, apartinand celui care nareaza propria experienta si prin ea a celorlalti. Toate insemnand sete ontologica de adevar, de concret, renuntarea la automatismele logicii discursive, anticonventionalism literar, artistic, textual. Acest nucleu al conceptului de autenticitate configurat in perioada interbelica va fi nuantat si experimentat in creatie de la un protagonist la altul. Daca pentru Anton Holban i Camil Petrescu, autenticitatea era apanajul psihologismului, Mircea Eliade vede n autenticitate modalitatea de a depasi individualismul, posibilitatea de a te include in universal prin experienta. Pentru Mircea Eliade autenticitatea este o chestiune de identitate intre autor, narator si personaj. Un alt aspect important legat de autenticitate lui Eliade il constituie prezenta miturilor si simbolurilor. Faptul ca in povestirile si romanele sale aproape fiecare imagine sau personaj ,,seamana cu o intamplare sau o figura exemplara este profund legat de ideea de autenticitate.

La Anton Holban transpare o punere sub semnul intrebarii a autenticitatii, cel putin din perspectiva identificarii naratorului(personaj) cu autorul(scriitor). Procesul literar aproape unic este un proces sentimental intre barbat si femeie. In numele barbatului vorbeste quasi-autobiografic autorul insusi, nelasand femeii niciun ragaz de aparare.Proza sa nu este obiectiva, autorul isi rezerva toate judecatile morale, impiedicand receptarea conditiilor veridice si daca scrierile au vreun interes documentar, atunci il au numai in masura in care subiectivitatea autorului ne informeaza despre ea insasi ca obiect, ca si in operele lui Camil Petrescu. Anton Holban realizeaza prin toata proza sa o analiza subtila a experientelor consumate sau provocate, vadind o sensibilitate exacerbata care il apropie de Marcel Proust, o putere de introspectie lucida, dramatica a starilor de constiinta si sufletesti ca cea a lui Camil Petrescu si o forta taioasa de disectie a senzatiilor amintind de Hortensia Papadat-Bengescu. In materie de roman, perioada interbelica cuprinde un amplu proces de modernizare, att al creatiei, cat si al mentalitatilor literare. Hortensia Papadat-Bengescu o va numi ,,Renastere, iar Liviu Rebreanu ,,neliniste creatoare. Tendinta generala a vremii era de a examina interiorul vietii sufletesti, adica de a scrie roman psihologic, insa fiecare dintre scriitorii interbelici o va face in mod diferit. Mai mult decat un rezultat al proustianismului, romanul psihologic a venit ca o rezolvare a crizei n care intrase romanul romanesc, aflat la sfarsit de veac inc sub imperiul idilismului. Literatura Hortensiei Papadat Bengescu este o literatura fundamental feminina, fara nicio scapare din cercul inchis al conditiei sexuale, lipsita intai de toate de interes pentru ideile generale, pentru finalitatile indepartate ale universului, pentru simboluri si pentru problema mortii cosmice. Viata simturilor, a caminului si a societatii, cu increderea implicta in aceste valori, sunt singurele aspecte cultivate. Ce simte trupeste o femeie, cand e sanatoasa ori cand e bolnava, cum doreste sau cum repudiaza ea un barbat, oroarea de mizerie si placere de lux, distinctia riguroasa intre clasele sociale, stima pentru pozitia sociala, credinta in sfarsit, in valoarea acestei lumi. Privita cu prejudecati virile, aceasta literatura este plata, insa originalitatea ei consta tocmai in platitudine. Romancierul roman, lipsit de suficienta experienta, a fost impins sa idealizeze aceasta lume, insa H-a P. Bengescu, luand-o in serios, traind in mijlocul ei, a adus iluzia de adevar pe care o dau romanelor lui Balzac. Tocmai admiratia burgheza a valorilor terestre. Este pentru prima oara in literatura cand romancierul, fie ca se numete Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Anton Holban, Liviu Rebreanu sau Mircea Eliade, refuza sa mai stea cuminte in spatele criticii, asumandu-si doar rolul de scriitor talentat si iese de sub cupola literaturii teoretizand i conceptualizand. Nu o fac atat de organizat si didactic cum o facuse mai inainte Titu

Maiorescu, caci multitudinea i diversitatea punctelor de vedere impiedica metodologia. Iata cum caracteriza Mihail Sebastian perioada: ,,Era o frenetica lupta pornita din dispozitiuni spirituale, de cele mai multe ori sincere, dar totdeauna nelamurite. Evident, astfel de inceputuri nu se organizeaza dupa nici un soi de tactica. Regulile de strategie ucid acolo unde, prin ferestrele deschise brusc, bat vanturi noi si proaspete. Era necesara o primenire, o daramare de comode puncte de reper, un scurt si puternic dus scotian care sa improspateze, sa framante, sa oblige. Textul cel mai amplu si mai substantial sub aspect teoretic este Noua structura si opera lui Marcel Proustaparut in Revista Fundatiilor Regale in 1935. Camil Petrescu sintetizeaza in acest eseu statutul romanului si evolutia lui in secolul al XX-lea, ptand cu argumentatie sistematica si pertinenta pentru autenticitate, axata pe subictivaitate naratoriala. In esenta, pledoaria este structurata pe trei secvente fundamentale : imperativul sincronizarii literaturii cu stiinta, filosofia moderna prin depasirea pozitivismului, determinismului,calofiliei, viziunii monadice; analiza principalelor pozitii noi din psihologie si filosofie care descopera rolul imens al subiectivitatii, al subconstientului, al trecutului; si propunerea unui nou concept de real si o modalitate adecvata de cunoastere a lui. Dupa ce puncteaza analitic tehnica proustiana a privirii in noi insine si a perspectiva timpului ca durata, Camil Petrescu se intoarce spre viziunea si procedeele modelului realist traditional pentru a sublinia anacronismul in comparatie cu cel al noii structuri. Pentru Anton Holban si Camil Petrescu, autenticitatea era apanajul psihologismului: un individ singuratic, in dezacord cu lumea, este sondat pana la insondabil, pana devine ,,unic i irepetabil. Eliade nu numai ca respinge psihilogismul, dar vede in autenticitate modalitatea de a depasi individualismul, posibilitatea de a te include in universal prin experienta . Pentru Eliade, doua experiente ofer aceasta stare de gratie: iubirea si moartea. Cand Eliade transfera conceptul de autenticitate n literatura, spune: ,,Un jurnal intim are, pentru mine, o mai universal valoare omeneasca decat un roman cu mase, cu zeci de mii de oameni. Faptele celui dintai, fiind cu desavarire autentice si atat de exprimate, incat depasesc personalitatea experimentatorului si se alstur celorlalte fapte decisive ale existentei, reprezint o substanta peste care nu se poate trece. Dimpotriva, un roman cu zece mii de oameni este o simpla carte facuta, cu personaje, cu originalitate. Aadar, universalitatea autentica este conditia necesara si suficienta pentru ca opera literara sa devina geniala. Daca in cazul lui Eliade, lumea mitului este ,,pretext i component a operei beletristice , atunci sarcina cititorului este sa identifice semnele pe care i le da textul, sa le organizeze pe nivele si sa ajunga astfel la semnificatia finala.