Deznodamantul

Finalul romanului consemneaz desprirea definitiv de trecut a eroului.

Ultima noapte de dragoste pe care o petrece alturi de Ela marcheaz
nstrinarea definitiv de trecutul propriu i recunoaterea eecului n planul
cunoaterii. Cititorul care sper s afle, n final, dac Ela i-a fost infidel, este
dezamgit. Dei citete un bilet anonim care l informeaz despre trdarea
Elei, personajul narator nu verific informaia, ceea ce ntreine dincolo de
paginile romanului enigma relaiei complexe care se stabilete ntre cei doi
soi. Finalul, deschis, susine modernitatea construciei romanului,
demonstrnd nc o dat funcia cathartic a relatrii experienelor
sentimentale i tragice pe care le-a parcurs personajul: I-am scris c-i las
absolut tot ce e n cas, de la obiecte de pre, la cri, de la lucruri personale,
la amintiri. Adic tot trecutul. iiu. Ela i pierde aura de feminitate
misterioas i atrgtoare n care o nvluia privirea ndrgostit a lui
Gheorghidiu la nceputul relaiei lor.
Finalul deschis i ofer cititorului nc un prilej de a se regsi n experiena
personajului narator. Incertitudinea planeaz att asupra portretului Elei,
ct i asupra evoluiei personajului principal ( ntr-o not de subsol din
romanul Patul lui Procust se ofer informaia c tefan Gheorghidiu a ajuns n
faa Curii Mariale ). iiu. Autorul adopt aceast convenie narativ pentru a
susine modernitatea construciei romaneti. tefan Gheorghidiu devine parte
integrant n viaa cititorului, care l simte aproape, avnd aceleai
experiene i triri ca i personajul care triete n interiorul universului
imaginar.
Cartea a doua cuprinde experiena cunoaterii morii; imaginearzboiului
este demitizat, frontul apare haotic, absurd, pretutindeni se ntinde
moartea,viaa e la cheremul hazardului, iar eroismul e nlocuit de instinctul
supravieuirii.Deprinderea eroului din drama incertitudinii se face prin trairea
unei experiente cruciale,mult mai dramatice, aceea a razboiului la care
Gheorghidiu participa efectiv, luptand pentru libertatea Ardealului de sub
ocupatia trupelor austro-ungare.Pe front Stefan Gheorghidiu este rnit. Se
intoarace in Bucuresti, in convalescenta.Acum Ela ii pare o straina. Isi da
seama, cu lucDeznodmntul
Cartea a doua cuprinde experiena cunoaterii morii; imaginearzboiului
este demitizat, frontul apare haotic, absurd, pretutindeni se ntinde
moartea,viaa e la cheremul hazardului, iar eroismul e nlocuit de instinctul
supravieuirii.Deprinderea eroului din drama incertitudinii se face prin trairea
unei experiente cruciale,mult mai dramatice, aceea a razboiului la care
Gheorghidiu participa efectiv, luptand pentru libertatea Ardealului de sub
ocupatia trupelor austro-ungare.Pe front Stefan Gheorghidiu este rnit. Se
intoarace in Bucuresti, in convalescenta.Acum Ela ii pare o straina. Isi da

seama, cu luciditate, ca oricand ar fi putut gasi alta lafel. Ii daruieste casele

de la Constanta, bani, absolut tot ce era in casa, de la obiecte dearta la carti .
Finalul
deschis las loc interpretrilor multiple, aa cum se ntmpl in general in
prozade analiza psihologica. Astfel, Gheorghidiu, obosit sa mai caute
certitudini si sa se maindoiasc, se simte detaat de tot ceea de l legase de
Ela, hotrte sa o prseasc si sa iilase
tot trecutul.iditate, ca oricand ar fi putut gasi alta lafel. Ii daruieste casele
de la Constanta, bani, absolut tot ce era in casa, de la obiecte dearta la carti .
Finalul deschis las loc interpretrilor multiple, aa cum se ntmpl in
general in prozade analiza psihologica. Astfel, Gheorghidiu, obosit sa mai
caute certitudini si sa se maindoiasc, se simte detaat de tot ceea de l
legase de Ela, hotrte sa o prseasc si sa ii lase tot trecutul.

Stilul romanului
Stilul anticalofil pentru care opteaza romancierul sustine autenticitatea
limbajului. Scriitorul nu refuza corectitudinea limbii, ci efectul de
artificialitate, ruptura de limbajul cotidian pe care o provoca emfaza de
limbajul personajelor din romanul traditional. De aceea banalizeaza, de pilda,
obiectul si limbajul in care se poarta discutia de la popota( cap I). Personajulnarator comenteaza conversatia ofiterilor: "Platiduni, poncife, din carti si
formule curente...". Aceasta nu este doar o critica la adresa peretentiei de
cultura ofiterilor, ci mai ales a unui "mod neautentic de a vorbi", teatralizat
mimetic, dar fals.
Camil Petrescu se pronun mpotriva scrisului frumos; este un declarat
anticalonfil proza sa fiindspontan, fr broderii stilistice inutile. Stilul su
este neprelucrat, dar cuvintele folosite au fost desugestie; sobrietatea este
observabil att n notaiile sigure, ct i n tehnica detaliului, iar ritmul
esten funcie de obiectul relatrii, ncet sau dinamic. Reconstituirea unor
scene n planul amintirii cuajutorul verbelor la imperfect i la perfectul
compus d sugestia prezentului psihologic. Tot verbele auncrctur
afectiv, sugernd i cu ajutorul comparaiei, ca procedeu stilistic de baz
strisufleteti i mentale: simt, nelegeam, mocnisem, am crezut,
mi dau seam, m gndesc,m ntreb. Limbajul ajut i la
individualizarea unor personaje (de exemplu, modul de a vorbi al luitefan
Gheorghidiu indic faptul c este un intelectual). Un element modernist este
i concepereafinalului deschis. Dac Gheroghidiu i-a lsat Elei, ca motenire,
tot trecutul, nseamn c a uitat povestea lor de dragoste? C este hotrt

s intre ntr-un alt prezent, debarasat de povara unui trecutce-l apsase? S

se conving pe sine c Ela, neputnd rmne un spectacol minunat, a
devenit aia blond, mai gras puin, care nu merit nici mcar o amintire?
Cltor ntr-un spaiu al iubirii pe carel-ar fi vrut sacru, Gheorghidiu ajunge
ntr-un labirint aflat sub fora malefic a Geloziei, rtcindu-se,iar cnd,
reuind s ias la capt, privete n urm, nu mai vede nimic, adic drumul
su, altfel spus,trecutul. Nu-l mai vede sau nu mai vrea s-l vad.
Drama intelectualului Stefan Gheorghidiu
Opera lui Camil Petrescu,oricat de variata ar parea,prezinta o
exceptionala unitate,sub trei aspecte: al problematicii,al
spiritului problematic si al facturii artistice. Stilul lui Camil
Petrescu aduce in planul literaturii romane o serie intreaga de
elemente de noutate in deplina concordanta cu preocuparile din
planul european. Formula aleasa, aceea a unei confesiuni a
personajului principal, reprezinta o indepartare de la traditia
romanului realist obiectiv, scris la persoana aIII a.In felul
acesta romanele si dramele sale devin in mare parte monologuri
interioare, fapt care ofera personajului posibilitatea de a
evolua permanent intre planul interior, sentimental si planul
exterior.
Personajele lui C. Petrescu ilustreaza toate ipostazele
impactului dintre intelectual si lumea in care acesta traieste,cu
afacerile,intrigile si razboiul absurd pe care le
presupune.Calitatea de intelectual nu este data neaparat de
studii sau posturi inalte,ci de superioritatea constiintei
individului,intelectualul fiind un ganditor lucid care
problematizeaza existenta.El poate fi student
(Gheorghidiu),militant politic(Gelu Ruscanu),ostas(Pietro Gralla)
etc..Diferiti de inadaptatii romantici,ei sunt prinsi in planul
valorilor esentiale in care cred.Cata luciditate,atata
drama,spune Georghidiu
Personajul principal din romanul "Ultima noapte de dragoste,
intaia noapte de razboi", Stefan Gheorghidiu, sublocotenent intrun regiment de infanterie, trimis pentru fortificarea vaii
Prahovei, este concentrat de curand/ceea ce constituie pentru el
"o lunga deznadejde".
Stefan Gheorgidiu face parte din familia personajelor lui
Camil, fiind si el un intelectual orgolios, interiorizat, un
spirit lucid si absolutizant. Stefan Gheorgidiu aplica absolutul
iuburii, cunoasterii oamenilor din jurul sau. Acestia nu
corespund exigentelor sale si rezulta drame ale incompabilitatii
intre: el si Ela, el si societatea mondena, el si realitatea
tragica a frontului.
Pentru Stefan Gheorghidiu, iubirea este receptata ca o
experienta posibila, o imbogatire a relatiilor intime, nu ca o
raportare a indragostitului la fiinta iubita. El este indragostit
mai degraba dintr-un orgoliu satisfacut si traieste doar iluzia

iubirii, nu sentimentul ca atare, caruia nu se abandoneaza

niciodata, si nici nu consimte la sacrificii in numele dragostei.
Se poate spune chiar ca pentru personajul principal iubirea este
o problema de {auto}cunoastere, nu de implicare sentimentala,
caci in aspiratia lui catre absolut el nu urmareste adevarul
despre Ella, ci mentinerea propriului echilibru interior.
Stefan Gheorghidiu este o natura reflexiva, care analizeaza in
amanunt, cu luciditate starile interioare, cu o constiinta unica,
insetat de certitudini si adevar: "Atentia si luciditatea nu
omoara voluptatea reala, ci o sporesc, asa cum de altfel atentia
sporeste si durerea de dinti."
Prima experienta de cunoastere, iubirea, e traita sub semnul
incertitudinii, e un zbucium permanent in cautarea adevarului.
Stefan primeste pe neasteptate o mostenire de la unchiul sau,
Tache si, ca urmare, sotia sa, Ela, se lasa in voia tentatiilor
mondene, devenind din ce in ce mai preocupata de lux, petreceri
si escapade, fapt ce intra in totala contradictie cu conceptia
lui despre iubire, despre idealul sau de feminitate: "As fi
vrutei mereu feminina, deasupra acestor discutii vulgare" (despre
bani - A.A.). Student la filozofie, inzestrat intelectual,
Stefan traieste in lumea cartilor, o lume in totala contradictie
cu lumea unchiului Tache, a lui Nae Gheorghidiu si Tanase
Lumanararu, cu care eroul nu are nici o legatura spirituala.
/Fire pasionala, puternic reflexiva, constient de chinul sau
launtric, Stefan Gheorghidiu aduna progrooivsemne ale nelinistii,
ale incertitudinii, ale indoielilor sale interioare/ pe care le
diseca cu minutiozitate. Viata lui devine in curand "o tortura",
nu mai putea citi "nici o carte". Se desparte de sotia sa, apoi
intalnindu-se intamplator cu Ela in fata unui chiosc de ziare,
intr-o dupa amiaza de vara, s-au simtit amandoi stanjeniti ca doi
straini, prilejuindu-i lui Gheorghidiu o adevarata revelatie:
"Simteam ca femeia aceasta era a mea, in exemplar unic, asa ca
eul meu, ca mama mea, ca ne intalnisem de la inceputul lumii."
Plimbarea la Odobesti intr-un grup mai mare declanseaza criza
de gelozie, de incertitudine a iubirii, punand sub semnul
indoielii fidelitatea Elei. Faptele, gesturile, cuvintele Elei se
reflecta in constiinta eroului (autenticitateA) care sufera la
modul sublim drama iubirii: "de altminteri, toata suferinta asta
monstruoasa imi venea din nimic.
Iubirea devine pentru Stefan Gheorghidiu autosugestie si
optiune, "o iubire mare e mai curand un proces de
autosugestieIubesti intai din mila, din indatorire, din duiosie,
iubesti pentru ca stii ca asta o face fericita, iti repeti ca nu
e loial s-o jignesti, sa inseli atata incredere Orice iubire e ca
un monoideism, voluntar la inceput, patologic la urma."
Nici in plan sentimental, nici in plan social el nu gaseste un
punct de sprijin durabil si traieste dureros drama omului singur,
inflexibil moral, neputand sa faca nici unul din compromisurile
cerute de societatea in care traieste. Nae Gheorghidiu, unchiul
sau, om de afaceri aprig si cinic, politician perfid si abil si
Tanase Lumanararu, ajuns milionar, desi analfabet, cu o
"abilitate aproape geniala ca sa insele pe toata lumea",

constituie o lume in care Stefan Gheorghiu se simte un intrus,

deoarece nimic din aceasta nu se potriveste cu firea lui
cinstita, pasionata de idei inaltatoare, de concepte profund
intelectuale.
Eroul traieste in lumea ideilor pure, aspirand la dragostea
absoluti, cautand in permanenta certitudini care sa-i confirme
profunzimea sentimentului de iubire si, neputand gasi
certitudinea linistitoare, se simte obosit si hotaraste sa se
desparta definitiv de Ela, pe care o priveste acum cu indiferenta
"cu care privesti un tablou" si careia ii lasa o buna parte din
averea la care ea tinea, se pare, in mod deosebit: "i-am scris
ca-i las absolut tot ce e in casa, de la obiecte de pret la
carti, de la lucruri personale la amintiri. Adica tot trecutul".
A doua experienta de viata fundamentala in planul cunoasterii
existentiale este razboiul, frontul, o experienta traiti direct,
care constituie polul terminus al dramei intelectuale. Imaginea
razboiului este demitizata, nimic eroic, nimic inaltator,
razboiul este tragic si absurd, inseamna noroi, arsita, frig,
foame, umezeala, paduchi, murdarie, diaree si mai ales frica,
spaima, disperare, moarte. Faptele sunt expuse cu precizia
calendaristica a jurnalului de front, fiind inregistrate cu
scrupulozitate de Gheorghidiu. Spiritul polemic al autorului
evidentiaza discutiile demagogice din Parlament privind
pregatirea pentru razboi, inconstienta si cinismul
politicienilor, falsul patriotism si iresponsabilitatea celor
raspunzatori de soarta tarii, care se multumesc sa ridice in
slavi eroismul ostasilor si sa rosteasca fraze goale despre
pregatirea armatei, desi "fortificatiile erau niste gropi cat
cele pe care le fac copiii jucandu-se in nisip", iar strategii
militari, cu totul incompetenti, dau comenzi aberante si confuze
care trimit soldatii la moarte sigura. Frontul este, de fapt,
haos, mizerie, marsuri neintrerupte fara nici o finalitate,
invalmasala si dezordine, ceea ce creeaza o imagine halucinanta
"de foc si de traznete".
Capitolul "Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu" dezvaluie
tragismul confruntarii cu moartea, eroul insusi privindu-se din
exterior ca pe un obiect, avand sentimentul ca "e ca la inceputul
lumii."
Notatiile lui Camil Petrescu despre razboi sunt de o mare
autenticitate si. luciditate, viata oamenilor fiind la cheremul
hazardului: "cadem cu sufletele rupte in genunchi, apoi alergam,
coboram speriati () nu mai e nimic omenesc in noi". Toti
camarazii lui simt panica, frica, lasitatea, groaza, nicidecum nau sentimentul eroismului si al vitejiei, al luptei cu dusmanul.
Ca un blestem, unul din soldati silabiseste intruna, obsesiv:
"Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu".
Tragediile razboiului sunt de un realism zguduitor: un ostas a
vazut cum un obuz a retezat capul lui A Mariei si el "fugea asa,
fara cap". Din notele aflate in subsolul paginilor, rezulta ca
ziua retragerii a fost "cea mai cumplita zi (), cea mai groaznica
pentru mine si prin consecintele ei si prin amintirea ei; timp de
noua ani am retrait-o mereu in vis!"

Gandindu-se la suferintele care-l chinuisera din cauza Elei,

Gheorghidiu se simte detasat parca de sine si de tot ce a fost,
"acum totul e parca din alt taram, iar intre noi abia daca e
firul de ata al gandului intamplator". Drama iubirii lui intra
definitiv in umbra, experienta dramatica a frontului fiind
decisiva.
Eroii lui Camil Petrescu sunt lucizi,drama lor fiind a unor
idei absolute,pe care le doresc realizate cu orice pret,ducand o
stransa lupta interioara cu ei insusi, pe care nu rareori o
pierd,vazand in moarte singura scapare.