„Agamemnon: ... Omul mîndru se înghite pe sine".

(II, 3, 165)
„ Thersit: ... desfrînarea se
mănincă pe sine". (Y, 4, 38)

Indiferent dacă este vorba de „avertizare" sau ,.pedepsire", toate cita-

tele din Shakespeare reproduse pînă acum în acest capitol semualeazft pre-
zenţa lăuntrică a unui „vizitator" care bate, cind mai slab, cînd mai puternic,
la uşa conştiinţei. Un ciocănit de-a dreptul asurzitor îl auzim în tragedia
în care scena Portarului s-a integrat organic.
Înainte de prima faptă mîrşavă a satului ei, Lady J\facbeth este con-
ştientă de existenţa unui factor ce s-ar putea dovedi stînjenitor în reali-
zarea ambiţiilor lor nemăsurate. De aici şi teribila ei inYocare a spiritelor
„care veghează gindurile muritorilor": vrea să nu mai fie femeie (u11sex
me) şi le roagă fierbinte :

"Stop up the access and passage to remorse,

That no compunctious visitings of nature
Shake my fell purpose". (I, 5, 45-48)
/ Zăvoriţi poarta drumului ce duce spre căinţă, / Pentru ca nici o ves-
tire a sirnţiimîntului firesc de remuşcare/ Să nu clatine cumplitul meu gînd./

Principiul răului învinge. Îmboldit de soţia sa, Macbeth săvîrşeşte

crimă după crimă; cu toate acestea, pină la urmă, biruinţa este a Conştiin­
ţei trezite din letargie. Lady l\Iacbeth e chinuită de căinţă („toate parfumu-
rile Arabiei nu vor inmiresma această mică mină", V, 1, 48-49) şi moare
(V, 5, 16). Coleridge:

„De-a lungul piesei, efortul ei constant a fost să intimideze conştiinţa ..•

Departe de a se fi stins, conştiinţa o tortura necontenit". 1

Cit despre Macbeth, el se străduieşte din răsputeri să înnăbuşe glasul

conştiinţei înainte de a se hotărî să-l omoare pe regele Duncan (I, 7, 1-79).
După crimă e apăsat de teamă (cf. „Cînd e mare vina, frica e şi mai mare"
- Necitistirea Lucreţiei, 229), îi revine in minte „priveliştea grozavă" (I,
2, 20 şi urm.), aude o voce care strigă Sleep tio more I (Să nu mai dormi!)
şi încheie:

„To know my deeu,' twere best not know my seif". (v. 72.)./ Decit să
ştiu că am făptuit ce-am făptuit, mai bine n- aş şti de mine./

La ospăţ (III, 4) e bîntuit de „vedenii" etc., însă cînd moare - spre

deosebire de Lady 1Iacbeth - este perfect lucid şi nu trădează nici o urmă
de căinţă.

1 Shakespearean Crilirism, ediţia Raysor, II, 270-271 - citat în

Macbeth, The Arden Shakespeare, Londou, de K. Muir, 1969, p. LXYII.

50