Adictia reprezinta o obisnuinta devenita inconstienta

Adictia (sau dependenta) reprezinta o obisnuinta devenita inconstienta

Atunci cand vorbim de dependente, ne gandim, de obicei, la alcool, tutun, droguri, desi putem
fi dependenti, intr-o masura mai mare sau mai mica, de orice aspect al vietii noastre: jocuri de
noroc, munca, mancare, relatii, chiar dragoste.

In literatura de specialitate, este folosit termenul de "adictie" (engl. "addiction"), cu intelesul de

dependenta, patima, inclinatie. Adictia (sau dependenta) reprezinta o obisnuinta devenita
inconstienta; un ritual compulsiv care a depasit stadiul de optiune; un atasament psihologic sau
fizic fata de un "obiect" care, atunci cand este retras provoaca repliere sau intensificarea
simptomelor.

Se caracterizeaza prin prezenta mai multor elemente: toleranta (cresterea progresiva a nevoii
de obiectul adictiei pentru a obtine acelasi efect); perseverarea intr-un anumit tip de
comportament; obsesia (preocuparea); un sentiment de pierdere a controlului.

Suntem tentati sa credem ca orice comportament in exces duce la dependenta, insa, aceasta
are de a face, mai degraba, cu impactul obiectului adictiei asupra vietii noastre decat cu
cantitatea de obiect (consumata sau traita). Granita dintre dependentele sanatoase si cele
nesanatoase este data de prezenta suferintei psihice. Dependenta nesanatoasa are motivatii
psihologice, iar identificarea lor este necesara pentru a o putea depasi.

Dependentele pot aparea ca urmare a incercarii inconstiente de satisfacere a nevoilor

neimplinite in copilarie si prin consolidarea anumitor credinte puternice dobandite in acea
perioada. Cautam raspunsuri la intrebari precum: “cine sunt eu?”, “cine sunt ceilalti?”, “cum
pot obtine ceea ce imi doresc in viata?”. Drama, desi neconstientizata, ne afecteaza gandirea,
emotiile, alegerile si comportamentele. Miturile, rolurile si restrictii autoimpuse in copilarie
pentru satisfacerea nevoilor de supravietuire isi au locul in aceasta drama.

Dependenta are influente puternice asupra multor aspecte ale vietii noastre:
- este radacina psihologica a multor afectiuni, de exemplu, depresia sau afectiunile
psihosomatice; amplifica durata si efectele afectiunilor fizice si psihice, favorizeaza
invaliditatea;

- creste riscul toxicomaniilor - alcool sau orice forma de drog;

- tinde sa se opuna libertatii sub toate formele sale; induce conformismul si adapteaza
oamenii la norma;

- tinde sa accentueze somajul, in masura in care persoanele dependente se bazeaza mai

putin pe fortele proprii si mai mult (supra)protectia societatii, a mediului sau a familiei;

- ii impiedica pe copii sa isi asume autonomia fata de parinti si sa devina adulti

responsabili;

- faciliteaza aparitia geloziei si creaza legaturi de prizonierat intre soti, care indeplinesc
prea putin unul fata de celalalt roluri de parteneri cu un teritoriu psihologic propriu.

Psihoterapia ne poate ajuta sa ne descoperim propriile resurse sa sa le folosim in avantajul

nostru. Exista numeroase forme de terapie: individuala, de grup, de cuplu, de familie si de
orientari diferite, potrivite fiecaruia dintre noi. Orice demers terapeutic pune in miscare un
proces care cuprinde trei etape esentiale: a simti, a constientiza, a actiona:

Perceperea senzatiilor fizice, a sentimentelor, a corpului reprezinta prima etapa a unui drum
dificil, dar plin de satisfactii.

Este important sa simtim placerea, dar si suferinta. Atunci cand nevoile importante (iubire,
siguranta, libertate, afirmare) nu sunt satisfacute, se creeaza un dezechilibru interior semnalizat
de catre instantele noastre psihice prin intermediul emotiilor, sentimentelor si senzatiilor.
Atunci cand o nevoie nu primeste raspuns, corpul ne transmite semnale, uneori mai confuze
(oboseala nejustificata, tristete, apatie), alteori mai precise (palpitatii in prezenta unei persoane
autoritare).

Cea mai mare parte a tehnicilor terapeutice incearca sa descopere nevoile nesatisfacute. Dupa
ce ne-am dat voie sa simtim, suntem gata sa luam cunostinta de problema noastra. Urmeaza,
de asemenea, un drum lung, presarat cu impasuri (rezistente) si intoarceri. Unele persoane
raman in stadiul constientizarii nevoilor, considerand ca este suficient sa stie care este
problema pentru ca situatia sa se schimbe.

A ne pune in actiune inseamna sa actionam pentru modificarea propriilor comportamente,

pentru a creste puterea asupra mediului si pentru a gasi un raspuns adecvat nevoilor noastre.
Ne imaginam solutii si schimbari, cantarim avantajele si dezavantajele, luam hotariri si actionam
in consecinta. Insa, nu orice fel de actiune este eficienta: pentru echilibrarea nevoilor noastre
interne este nevoie sa reflectam asupra impactului actiunilor exterioare, “sa ascultam”
rezonanta interna a acestora...

Prima menționare a ideii de adicție, în context medical, a fost făcută de Benjamin Rush, în anul
1785, într-o lucrare despre impactul băuturilor spirtoase corpului și a minții. El constată efectele
negative ale consumului în exces de alcool si afirmă ca alcoolicul nu mai are ontrl asupra
propriei personae. În urma consumului frecvent de băuturi alcoolice, omul se îmbolnăvește și își
pierde capacitatea de a allege între a consuma alcool sau nu. Rămâne doar cerința stringentă a
organismului de readministrare a stimulentului – alcoolul, care trebuie neaparat satisfăcută
pentru a dispărea indispozișia. Terapia propusă de Rush era restricția sau înlocuirea băuturilor
tari (spirtoaselor) cu unele mai slabe - berea, vin, cidru, (la vremea respective se credea că
băuturile slab alcoolizate nu creează dependent).
 INTRODUCERE:
Unde se situează granița dintre normal și patologic? În aceea ca adicția tulbură complet viața
afectivă și socială a subiectului, „drogul” devenind centrul existenței lui. Adicția este
insuportabilă prin aceea că implică o pierdere a libertății, prin impresia de a fi constrâns să faci
ceva penibil și dureros, pentru a obține plăcere.

Alcoolul, tutunul, drogurile, sexul, jocurile, televizorul, mâncarea, internetul pot deveni sursa
unei dependențe. La fel și o o relație de cuplu poate fi adictivă.

Pentru ca o adicție să se dezvolte sunt necesare anumite condiții care permit „faimoasa” întâlnire
între produs (alcool, drog, joc ,sex) personalitate și momentul socio-cultural. Conduitele adictive
au cel mai adesesa o funcție de refugiu, de adăpost față de trăirile traumatice și constituie pentru
unii o încercare de a face față dificultăților existenței. Când o persoană are impresia că viața ei nu
mai merită să fie trăită, că nici un entuziasm nu o mai atrage către viitor, ea poate fi tentată să
treacă liniile de demarcație, adică sa transgreseze, să caute senzații tari prin intermediul
alcoolului, a drogurilor, a jocului de noroc, al iubirilor interzise. Un individ angoasat în fața
viitorului incert poate căuta refugiul în paharul de alcool băut seara, în somnifere, în cazinou sau
bar.

Plăcerea se transformă în adicție atunci când organismul devine „blazat”, când se obisnuiește cu
efectele produsului sau ale conduitei: este binecunoscutul fenomen al toleranței, care explică
necesitatea măririi dozelor (de droguri, de medicamente, de mize sau de realții sexuale).

Prima menționare a ideii de adicție, în context medical, a fost făcută de Benjamin Rush, în anul
1785, într-o lucrare despre impactul băuturilor spirtoase corpului și a minții. El constată efectele
negative ale consumului în exces de alcool si afirmă ca alcoolicul nu mai are ontrl asupra
propriei personae. În urma consumului frecvent de băuturi alcoolice, omul se îmbolnăvește și își
pierde capacitatea de a allege între a consuma alcool sau nu. Rămâne doar cerința stringentă a
organismului de readministrare a stimulentului – alcoolul, care trebuie neaparat satisfăcută
pentru a dispărea indispozișia. Terapia propusă de Rush era restricția sau înlocuirea băuturilor
tari (spirtoaselor) cu unele mai slabe - berea, vin, cidru, (la vremea respective se credea că
băuturile slab alcoolizate nu creează dependent).

Lucrarea de față și-a propus să realizeze o analiză mai amănunțită asupra importanței terapiei
ocupaționale în cazul persoanelor cu adicții și impactul „fatal” asupra vieții fizice și psihice a
celor dependenți.

Lucrarea este structurată în 4 capitole, care sunt prezentate astfel: primul capitol intitulat „
Considerații generale” cuprinde 3 secțiuni după cum urmează 1.1. Definiția
Adicției/Dependenței, 1.2. Patogenia care evidențiază mecanismul de acţiune, farmacodinamică
a drogului și 1.3. Cauzele și factorii consumului de droguri.
 Capitlul II, denumit ALCOOLUL ȘI DROGURILE cuprinde 3 subcapitole și anume:
„Alcoolul . Definiție și noțiuni generale”, cu două teme intitulate: Tipuri de alcool. Efectele
asupra organismului. Riscurile consumului de alcool și Alcoolismul. Forme clinice și stadiile
alcoolismului, subcapitolul al doilea este denumit Drogurile având trei teme care descriu
noțiunile , clasificarea drogurilor, prezentarea analitică a celor mai importante droguri și ultima
temă intitulată etiologia narcomaniei și al treilea subcapitol, denumit Toxicomaniile evidențiază
noțiuni generale ale toxicomaniei și descrie Sindromul toxicomaniac.

Capitolul III, denumit TERAPIA OCUPAȚIONALĂ ÎN CAZUL PERSOANELOR CU

ADICȚII CUPRINDE 4 subcapitole : Definiția terapiei ocupaționale și obiectivele terapiei,
subcapitolul al doilea, intitulat Terapia ocupațională în cazul persoanelor alcoolice, al treilea
subcapitol este denumit și descrie terapia ocupațională în cazul persoanelor dependente de
droguri și ultimul subcapitol pune accent pe prevenirea narcomaniei.

Capitolul IV poartă denumirea de Studii de caz . Dosar de îngrijire al pacientului cu

adicții, unde sunt descrise două studii de caz și un dosar al unui pacient cu o anumită
dependență.