Sunteți pe pagina 1din 2

Adicția și dependența

Alcoolul, tutunul, cafeaua, medicamentele, drogurile, sexul, jocurile,


televizorul, mâncarea, internetul și telefonul mobil, pot deveni sursa unei
dependenţe. La fel şi o relaţie de cuplu poate fi adictivă.

Adicţia se referă la o stare de sclavie. Dar evident, nu aceasta era ţinta


originală a subiectului, de a fi sclavul alcoolului, tutunului, alimentelor,
partenerului…. ci de a obţine plăcere pentru a-şi tolera stările afective
percepute altfel că intolerabile.

Unde se situează graniţa dintre normal şi patologic? În aceea că adicţia


tulbură complet viaţă afectivă şi socială a subiectului, “drogul” devenind
centrul existenţei lui.

Adicţia este insuportabilă prin aceea că implică o pierdere a libertăţii,


prin impresia de a fi constrâns să faci ceva penibil şi dureros, pentru a obţine
plăcere. Pentru ca o adicţie să se dezvolte sunt necesare anumite condiţii care
permit “faimoasa” întâlnire între produs (alcool, drog, joc ,sex) personalitate
şi momentul socio-cultural.

Conduitele adictive au cel mai adesesa o funcţie de refugiu, de adăpost


faţă de trăirile traumatice şi constituie pentru unii o încercare de a face faţă
dificultăţilor existenţei. Un individ angoasat în faţa viitorului incert poate
cauta refugiul în paharul de alcool băut seara, în somnifere, în cazinou sau
bar.

Plăcerea se transformă în adicţie atunci când organismul devine


“blazat”, când se obişnuieşte cu efectele produsului sau ale conduitei: este
binecunoscutul fenomen al toleranţei, care explică necesitatea măririi dozelor
(de droguri, de medicamente, de mize sau de relaţii sexuale).
1
Specialiştii explică această toleranţă a organismului prin fenomenul
“proceselor opozante”. Conform lor, plăcerea şi durerea se anulează reciproc,
un amestec echilibrat de plăcere şi durere producând o stare”neutră”.

Pentru subiectul supus în permanenţă unei surse de plăcere, induse de


“drog”, organismul ar dezvolta, ca frână, un mecanism de suferinţă . Astfel se
explică diminuarea plăcerii şi obişnuinţa cu drogul. În urma încetării
intoxicării, organismul va continua un anumit timp să secrete durere. Acesta
este clasicul sindrom de sevraj. Mecanisme asemănătoare pot fi evocate şi în
cazul adicţiilor fără droguri: relaţia de cuplu poate fi adesea trăită ca o
dependenţă de partener. După câţiva ani, plăcerea extremă de la început
dispare, dar ideea despărţirii este o sursă cauzatoare de suferinţă.

Pentru fiecare tip de adicţie există două mari moduri de a fi dependent:

primul este o formă “devorantă”, pasională, în care individul se


uită pe sine, dispare în favoarea obiectului pasiunii sale: este viața acaparată
de drog a heroinomanului, frenezia jocului de noroc dar şi nebunia din
dragoste a iubirii la prima vedere.

al doilea este o formă mai ascunsă, care se instalează lent:


alocoolismul “din obişnuinţă”, dependenţa faţă de tutun sau medicamente,
codependența într-un cuplu constituit de mulţi ani.

În universul nostru de indivizi consumatori, percepuţi ca “target” de


producători, totul e regizat că să trăim repede şi să ajungem la plăcere fără
întârziere. A consuma şi a avea plăcere sunt noile noastre cuvinte de ordine.

Dar atunci când trăieşti pe credit, preţul pe care îl plăteşti se dovedeşte


foarte ridicat …