INTRODUCERE

Menţinerea şi întărirea sănătăţii, în condiţiile prezente de poluare şi stres ale lumii

întregi, constituie factorul de bază pentru ca omul să poată participa eficient şi activ la viaţa
socială. Cuvântul ,,sănătate”, care evocă o stare atât de preţioasă fiecăruia, apare frecvent în
vorbirea curentă, nelipsind, aproape niciodată, cu ocazia urărilor de bine.
Vitaminele sunt deseori neglijate de către oameni. Îşi aduc aminte de ele doar dacă sunt
traşi de mânecă de către doctori. Analizele sunt un argument forte. Trebuie să fim extrem de
atenţi, pentru că organismul nostru chiar are nevoie de vitamine pentru a putea funcţiona
corect.
În acelaşi timp, trebuie să nu abuzam de acestea, căci intoxicaţiile sunt extrem de reale
si neplăcute. Astfel, vitamina A, luată excesiv în primul trimestru de sarcină, riscă să provoace
fătului malformaţii ale urechilor, feţei şi sistemului nervos. Aceste accidente survin în cazul
dozelor ce depăşesc de cinci ori necesarul zilnic recomandat.
Vitamina D, luată timp îndelungat şi în doze mari, provoacă tulburări digestive şi, mai
ales, renale. Dacă intoxicaţia continuă, ea riscă să ducă la crearea de depozite de Calciu pe
rinichi, artere, inimă şi plămâni.
Cu toate acestea, interesul pentru vitamine trebuie să fie crescut. Dacă toată lumea
cunoaşte rolul vitaminei D în prevenirea rahitismului, mai puţin cunoscut este rolul său
modulator în tumorile mamare şi rolul său preventiv, în asociaţie cu vitamina A, în cazul
cancerului de piele.
Legumele, fructele, precum şi multe alte produse alimentare, sunt indispensabile
alimentaţiei omului contemporan. În procesul preparării şi conservării se pierde, din păcate, o
mare parte din valoarea nutriţională de bază, şi din conţinutul de vitamine şi de minerale.
Obţinerea acestora direct din hrana consumată, s-ar putea să nu fie întotdeauna la îndemână,
de aceea, prezenţa lor în organism ar trebui asigurată sub formă de aşa-numite
„multipreparate”. Din fericire, astăzi avem acces la preparate din multivitamine şi
multiminerale realizate din surse naturale.

1
 CAPITOLUL I
VITAMINE
(CLASIFICARE GENERALĂ)

Poate nicio ramură a cercetărilor medicale

nu a suferit o evoluţie aşa de rapidă în ultimii ani, ca
ştiinţa vitaminelor. Noi nu mai concepem aceste
substanţe ca factori alimentari de necesitate vitală,
care sunt indispensabili proceselor vitale, atât
organismului animal şi sistemelor de organe, cât şi
pe un plan mai mare, ca substanţe de care sunt legate, pur şi simplu, fenomenele lumii vii.
Dacă este permis să alăturăm cuvintelor lui Pfluger „fără albumine nu există viaţă”, „fără
vitamine nu există viaţă”, atunci se poate înţelege ce înseamnă progresele realizate în ultimii
ani, în elucidarea structurii chimice a vitaminelor.
Nu se poate nega importanţa lor nici pentru medicul de familie, care vrea să le
introducă în terapie. În medicină, adăugarea substanţelor lipsă din alimentaţie sau a anumitor
extracte, chiar în cantităţi minime, a putut compensa lipsurile alimentare.
Vitaminele au fost considerate ca substanţe cu acţiune specifică, sintetizate în plante şi
care au un anumit rol în celula plantei; hormonii au fost consideraţi ca produse ale regnului
animal, cu un rol asemănător în viaţa animală.
Există vitamine care nu sunt fabricate numai din plante, ci şi în organismul animal, şi
invers, există hormoni care se găsesc peste tot în organismul vegetal. Drept exemple pentru
aceste două cazuri, numim vitamina C, care este fabricată şi de ficatul câtorva animale, şi o
substanţă cu acţiune asemănătoare hormonului folicular, care este foarte răspândită în regnul
vegetal şi care s-a păstrat în cărbune până astăzi, de mai mult de 100 milioane de ani. Astfel,
nu se mai poate menţine separaţia riguroasă între vitamine şi hormoni, dar nu numai din punct
de vedere al biologiei generale, dar şi din punct de vedere pur chimic. Cât de variate ar fi
configuraţiile chimice întâlnite la aceste două grupe de substanţe, totuşi trebuie constatat, pe
de o parte, că o anumită structură chimică, care, de exemplu, este foarte evidentă la sterine, se
găseşte o dată la vitamine, o dată la hormoni. Pe de altă parte, au fost constatate strânse

2
legături biologice între vitamine şi hormoni, de către toţi cercetătorii care s-au ocupat cu
studierea vitaminelor.
Vitaminele sunt substanţe fără de care nu se poate petrece niciun fenomen vital, sunt,
de multe ori, alcătuite dintr-o parte activă, aşa-numitul grup prostetic, şi un grup de structură
mare, de cele mai multe ori de natură proteică, ce are rolul de a lega grupul prostetic de celulă.
În acest sens, vitaminele şi hormonii ar trebui să fie considerate ca substanţe active propriu-
zise, care pentru acţiunea lor, asupra şi în celulă, necesită legarea de un grup cu moleculă
mare. Grupul activ şi cel cu moleculă mare ar constitui, deci, împreună, ceea ce numim
enzimă. S-ar vorbi, aşadar, în loc de vitamine şi de hormoni, de vitazime şi hormozime.
Întregul grup de substanţe similare ar putea fi caracterizat sub denumirea de ergozime. Putem
spune că organismul animal este nevoit să ia vitaminele prin alimentaţie, fie ca atare, fie ca
provitamine, deoarece nu poate face sinteza lor. În orice caz, le primeşte practic din regnul
vegetal, fie direct prin alimente vegetale, fie indirect, prin alimente de origine animală.
Lipsa unei vitamine dintr-o raţie alimentară duce forţat la o modificare în activitatea
celorlalte vitamine. Simptomele de insuficienţă, care rezultă după lipsa unei vitamine din raţia
alimentară, nu permit concluzii precise asupra funcţiunii în organism a acelei vitamine. Dacă
totuşi fenomenele de insuficienţă sunt considerate caracteristice pentru diferitele manifestări
clinice, numite avitaminoze, se datoresc faptului că ele se observă sub aceleaşi condiţii, în
acelaşi mod, după excluderea uneia dintre vitamine.
Vitaminele sunt componente ale alimentelor, necesare organismului în cantităţi mici.
Organismul animal nu poate sintetiza vitamine. Lipsa lor din hrană provoacă îmbolnăviri
grave, care pot duce la moartea animalului. Simptomele bolii dispar, dacă se introduc din nou
în hrana animalului substanţele care îi lipsesc. Vitaminele sunt substanţe cu acţiune regulatoare
a funcţiilor celulelor. Unele dintre vitamine servesc organismului, pentru sinteza unor
coenzime. Unele maladii, datorate lipsei vitaminelor din hrană, se cunosc de mai multe secole.
Printre acestea se numără scorbutul, care apare după o hrănire îndelungată numai cu alimente
conservate. De asemenea, este cunoscută de mult timp acţiunea curativă a sucului de lămâie şi
a plantelor proaspete asupra scorbutului.

3
I.1. Vitaminele – mesagerii inteligenţei universale
Inteligenţa universală dictează materiei organice din organismul uman prin vectorii
vitaminici. Vitaminele pot fi considerate vectorii unei inteligenţe. Ele aduc informaţii la scară
celulară, iar toate aceste informaţii stimulează viaţa celulelor, transmiţându-le o mişcare, un
ritm, o frecvenţă vibratorie. Vitaminele sunt „instrucţiuni” pentru metabolismul celular. Ele
aduc instrumente nucleului celular pentru ca acesta să dirijeze „simfonia metabolică”, prin
codul genetic. Dacă vitaminele încorporează o anumită calitate energetică în regnul vegetal,
ele oferă apoi această energie celulelor omului, pentru reglarea metabolismului său. Realizăm
astfel că, în Univers există o inteligenţă şi putem spune că, vitaminele sunt într-o anumită
măsură vehiculul acestei inteligenţe în plan material şi în metabolismul celular şi totodată că
această inteligenţă aduce celulelor noastre un fel de instinct, de lege naturală, care a fost
inoculată de mult timp regnului vegetal. Prin urmare, celulele umane nu mai au nevoie să
conţină această cunoaştere. Ele nu vor mai produce vitamine, deoarece „ştiu” că pot să le
găsească în alimentele vegetale. Să luăm spre exemplu vitaminele B. Ele sunt indispensabile
fabricării unui anumit număr de proteine nobile, cum ar fi hormonii, prostaglandinele sau
substanţele cu rol de transmitere a influxului nervos în sistemul simpatic. Toate aceste
substanţe sunt suportul unei informaţii inteligente.
Este remarcabil să constatam că secreţia unui hormon sau a unui neuro-mediator al
sistemului simpatic depinde de factorii inteligenţi. Aceste vitamine sunt astfel precursorii
aminelor biogene care, după cum chiar numele lor o indică, sunt proteine ce transmit viaţa.
Simple molecule îmbibate cu un element vital inteligent sunt capabile să inducă în corpul
nostru lanţuri întregi de reacţii, care sunt rodul evoluţiei speciilor, fără cea mai mică cheltuială
de energie pentru fabricare, deoarece aceste molecule ne sunt oferite de către natură. Toate
acestea ne fac să presupunem că acolo unde regnul vegetal s-a oprit, natura a continuat cursul
perfecţionării sale în corpul animalelor şi, în final, în corpul omului. Vitaminele nu mai sunt,
deci, fabricate în corpul uman. Este vorba despre o lege a economiei interne a naturii, astfel
încât ceea ce regnul vegetal a făcut în atâta timp şi cu atâta energie devine disponibil pentru
animal şi pentru om fără o cheltuială energetică suplimentară. Cu această energie economisită,
corpul poate să sintetizeze noi hormoni, care servesc la o aranjare mai complexă şi la
transmiterea unei inteligenţe subtile, divine. În toate cazurile, vitaminele se află la baza acestei

4
evoluţii a inteligenţei materiei, fiind utile transmiterii de energie şi de informaţie, de la regnul
vegetal, până la regnul uman.
Acesta este rolul principal al vitaminelor. Acum înţelegem de ce aportul suficient de
vitamine prin alimentaţie are efecte benefice asupra organismului, în timp ce carenţa în
vitamine determină o scădere generală a funcţiilor vitale şi o diminuare a tonusului fizic.
Organismul uman are nevoie să fie, în mod constant, în relaţie cu natura care-l înconjoară, iar
această relaţie se stabileşte şi cu ajutorul alimentelor naturale, proaspete, sănătoase, bogate în
vitamine.

I.2. Clasificarea generală a principalelor vitamine

Necesarul de vitamine în dieta umană este de câteva miligrame pe zi. Spre deosebire
de minerale, ele sunt distruse de temperaturi ridicate şi, fiind instabile, se pot pierde în timpul
preparării mâncărurilor.
După natura solventului care le măreşte biodisponibilitatea sau le asigură eliminarea
(când sunt în exces), vitaminele se împart în două grupe:
- solubile în grăsimi (liposolubile) – vitaminele A, D, E, F şi K;
- solubile în apă (hidrosolubile) – vitamina C şi complexul B.
Vitaminele şi sărurile minerale se mai numesc micronutrienţi. Lipsa totală a unei
vitamine se numeşte avitaminoză şi poate duce la moartea organismului. De cele mai multe ori
însă, apare o lipsă parţială, numită hipovitaminoză. Pe de alta parte, hipervitaminoza (excesul
de vitamine în organism) duce la dezechilibre în desfăşurarea proceselor metabolice.
Vitaminele au dobândit o importanţă considerabilă în medicina modernă, fiind utilizate
ca medicamente, nu numai în cazuri de avitaminoze tipice. În acest scop servesc mai ales
vitaminele C, A, B1, D, B12, K şi nicotinamida. Acestea se fabrică în cantităţi mari, prin
sinteză, în afară de vitamina B12 care se obţine prin procedee fermentative.

5
 CAPITOLUL II
VITAMINE LIPOSOLUBILE (SOLUBILE IN GRĂSIMI)

Vitamina A (Axeroftol/ Retinol)

Vitamina A se mai numeşte şi vitamina creşterii. În stare

pură, se prezintă sub formă de ulei sau cristale galbene, iar în
plante, se află sub formă de provitamine A – carotenoidele,
dintre care cel mai cunoscut este betacarotenul.
Vitamina A stă în strânse relaţii cu grupul substanţelor colorante
al carotinelor. Carotinele şi vitamina A aparţin grupului
polienelor. Carotinele sunt coloranţi roşii, roşii-portocaliu şi galbeni.
Rol în organism
Retinolul menţine procesul de creştere şi consolidare a oaselor şi vitalitatea pielii,
părului, dinţilor şi gingiilor; măreşte rezistenţa la infecţiile respiratorii şi scurtează perioada de
boală provocată de acestea; menţine sănătatea straturilor superficiale ale ţesuturilor şi
organelor interne; contribuie la înlăturarea petelor pigmentare determinate de vârstă;
antrenează activitatea creierului; intervine în procesul de multiplicare a celulelor şi de formare
a ţesuturilor; diminuează riscul bolilor cardiovasculare; contribuie la echilibrarea hormonală
prin asigurarea bunei funcţionări a tuturor glandelor endocrine; stimulează imunitatea şi
preîntâmpină degenerescenţa celulelor şi bolile bătrâneţii asociate acesteia.
Răspândire
Izvorul de vitamină A, respectiv de provitamină, în natură este regnul vegetal. În
lumea vegetală este foarte răspândită, mai ales împreună cu clorofila. O mare activitate
vitaminică a unor produse vegetale, se poate recunoaşte după culoarea galbenă. Porumbul alb
este aproape lipsit de vitamină A, cel galben este, dimpotrivă, foarte activ. Interesantă este
împrejurarea după care conţinutul în carotină al plantelor, depinde foarte mult de natura
terenului pe care cresc. Un teren bogat în cupru, mangan, zinc, nichel şi crom garantează un
conţinut mare în vitamină. Ciupercile conţin puţină vitamină A, sau deloc. Algele conţin multă
vitamină. Fructele nu sunt, în general, surse bune de vitamină A. Cantităţi mari de vitamină A
se găsesc în dovleac. Sursa cea mai bogată în vitamină A este, însă, untura de peşte.

6
 Carenţa (avitaminoza) şi hipovitaminoza de vitamină A poate apărea datorită aportului
insuficient, al malabsorbţiei, afecţiunilor biliare şi hepatice, a unor boli renale (eliminare
excesivă), hipertiroidie, diabet sau deficit proteic. De asemenea, hipovitaminoza determină
xeroftalmia (keratoconjunctivită uscată, aceasta însemnând uscăciunea corneei şi
conjunctivitei, care se manifestă cu forofobie, senzaţie de nisip sau corp străin în ochi, prurit,
roşeaţă) şi tulburări ale vederii pe timp de noapte (hemeralopia). Afecţiunile pot fi cauzate de
deficienţe cronice de absorbţie a grăsimilor şi se întâlnesc, cel mai adesea, la copiii sub 5 ani,
din cauza cantităţii insuficiente de vitamina A ingerată.
Hipervitaminoza este, în principal, de origine medicamentoasă, dar care poate fi şi de
origine alimentară (supraconsum de ficat, de exemplu), sau toxică, intoxicaţia acută
manifestându-se prin dureri de cap, prin somnolenţă, tulburări cutanate, iar intoxicaţia cronică,
survine după mai multe luni, chiar după ani, de supraconsum, provocând greţuri, tulburări
cutanate (descuamare), atingeri hepatice (ciroză), dureri şi, la copil, anomalii osoase,
responsabile de o întârziere a creşterii. În sfârşit, la femeia gravidă, o hipervitaminoză riscă să
provoace malformaţii ale fătului, îndeosebi ale sistemului său nervos.
Indicaţii
Vitamina A este un nutrient-cheie pentru păstrarea sănătăţii ochilor, prevenind inflamarea
acestora şi reducând riscul apariţiei cataractei. De asemenea, este importantă mai ales pentru
vederea în timpul nopţii. În acelaşi timp, vitamina A ajută la creşterea imunităţii organismului,
este un puternic antioxidant, previne uscarea pielii, păstrând pielea strălucitoare, fără riduri şi
alte semne ale îmbătrânirii şi este un factor important în menţinerea sănătăţii părului, danturii
şi gingiilor.

Vitamina D (vitamina antirahitică sau calciferol)

Este liposolubilă şi se găseşte în alimente, atât în stare

liberă, cât şi sub formă de provitamine. Este rezistentă la
temperaturi înalte, iar în cantitate mare se găseşte în uleiurile de
peşte, ficat, unt, ouă, lapte, drojdie de bere etc.

7
 Rol în organism
Are un rol fiziologic foarte important, favorizând absorbţia calciului şi a fosforului.
Însă rolul fundamental al vitaminei D constă în reglarea metabolismului. În avitaminoze D,
apare rahitismul la copii şi osteomalacia la adulţi, boli manifestate prin deformarea oaselor. La
începutul secolului XX s-a descoperit că ficatul de cod şi uleiul obţinut din el, folosite la
început ca remediu băbesc, erau chiar eficiente. În anul 1924 s-a ajuns la concluzia că anumite
alimente tratate cu ultraviolete puteau preveni rahitismul. Aceste indicii au dus la descoperirea
unui compus biologic activ, şi anume vitamina D3, format în pielea animalelor în timpul
expunerii la ultraviolete. Contribuie la buna asimilare a vitaminei A şi împreună cu aceasta,
acţionează preventiv în cazul răcelilor şi ajută la tratarea conjunctivitelor.
Răspândirea vitaminei D
În comparaţie cu celelalte vitamine, vitamina D se găseşte foarte rar în natură. Sursele
principale de vitamină D, respectiv provitamina ei, în alimentaţia noastră, le constituie untul,
laptele, gălbenuşul de ou. Legumele nu conţin deloc, sau conţin numai urme din această
vitamină. Ciupercile noastre comestibile conţin cantităţi determinabile de vitamină D, acelaşi
lucru putându-se spune şi despre unele cereale germinate.
Foarte bogate în vitamină D sunt diferite unturi de ficat
de peşte, dintre care cea mai cunoscută şi cu cea mai mare
întrebuinţare terapeutică este untura de ficat de morun.
O untură de peşte normală, conţine pe 1 gram circa 50 –
100 unităţi biologice. Există, însă, anumite specii de peşti, a
căror untură de ficat are un conţinut în vitamină mult mai ridicat decât untura de ficat de
morun.
Carenţa sau hipovitaminoza determină rahitism la copii şi osteomalacie la adulţi. Ea
poate apărea datorită lipsei sau insuficientei expuneri la soare, a aportului insuficient prin
alimentaţie, datorită malabsorbţiei, în afecţiuni hepatice şi biliare, în insuficienţă renală, la cei
care folosesc timp îndelungat anticonvulsivante (fenobarbital, fenitoina), la cei cu toleranţă la
Vitamina D, la femeile însărcinate. Ceea ce ne este acum foarte clar, în urma desfăşurării
tuturor noilor studii, este că deficienţa de Vitamina D poate fi numitorul comun al majorităţii
bolilor degenerative moderne, cu efecte devastatoare. Pacienţii cu insuficienţă renală suferă la
unison de deficienţă de Vitamina D, iar diabeticii se află, de obicei, în aceeaşi situaţie. Cei care

8
suferă de cancer, precum şi persoanele cu osteoporoză şi scleroză multiplă prezintă, aproape în
toate cazurile, deficienţă gravă de vitamina D. Carenţele în vitamina D se tratează prin
administrare medicamentoasă (pe cale orala) a acestei vitamine.
Hipervitaminoza
În general, nu există riscul de a ne supradoza cu vitamina D din alimentaţie, atâta timp
cât nu luăm în exces ulei de peşte (supliment alimentar). Iar soarele va produce doar atâta
vitamina D câtă avem nevoie, deci nu trebuie să ne temem că ne putem supradoza cu vitamina
D din razele soarelui.
Indicaţii
Oamenii de ştiinţă au recunoscut de ceva timp proprietatea vitaminei D de a facilita
absorbţia Calciului în organism, de a menţine densitatea osoasă şi de a preveni osteoporoza.
Însă cele mai noi cercetări arată că vitamina D protejează şi împotriva unor boli cronice, cum
sunt cancerul, diabetul insulinodependent, artrita reumatoidă, scleroza multiplă şi bolile
autoimune.
Vitamina D este singura vitamină care este în acelaşi timp şi un hormon. După
producerea vitaminei D de către piele sau dupa ingestia ei, rinichii şi ficatul o transformă într-
un hormon activ. Sub formă de hormon, vitamina D controlează absorbţia Calciului,
contribuind la formarea unor oase şi dinţi rezistenţi şi a unor muşchi puternici.

Vitamina E (Vitamina contra sterilităţii, sau de fecunditate : Tokoferolul )

Este cunoscuta ca factorul fertilităţii,
deoarece are un rol foarte important în reproducere.
Există din plin în uleiul din germeni de grâu şi de
porumb şi mai puţin în cel din floarea-soarelui. Din
regnul vegetal, sursele cele mai importante sunt:
mazărea, salata, spanacul, varza şi morcovii.
Rol în organism
Vitamina E împiedică deteriorarea celulelor de către
radicalii liberi, stabilizând membranele celulelor şi îmbunătăţind funcţia imună la vârstnici;
previne formarea cicatricelor adânci şi ajută la vindecarea rănilor; creşte rezistenţa
organismului, furnizând cantităţi sporite de oxigen; atenuează starea de oboseală; stimulează

9
imunitatea faţă de infecţiile virale, acţionând ca un puternic factor antiinflamator; previne
bolile cardiovasculare, având acţiune anticoagulantă, tonic capilară şi hipotensivă; contribuie
la ameliorarea bolii diabetice.
Răspândire
Cea mai bogată sursă de vitamina E este germenul de cereale şi uleiul obţinut prin
presare din aceşti germeni. De asemenea, surse importante de vitamina E există şi în
gălbenuşul de ou, ficat, unt, fructe cu coaja lemnoasă (nuci, arahide, alune, migdale), unt de
arahide. Varietăţile obişnuite de pâine, nu conţin germeni de cereale, dar pâinea neagră şi cea
integrală conţin vitamina E. Principalele aportoare de vitamină E din hrana noastră de toate
zilele sunt zarzavaturile verzi, salata, precum şi grăsimile şi uleiurile vegetale; de asemenea,
găsim vitamina E în uleiul de seminţe de bumbac, palmier şi soia.
Carenţa sau deficitul de vitamina E determină anemie hemolitică (datorită fragilităţii
crescute a eritrocitelor şi scăderii duratei de viaţă a acestora), afecţiuni neurologice cu evoluţie
lent progresivă, caracterizate prin ataxie, areflexie, pierderea sensibilităţii proprioceptive şi
vibratorii (neuropatii motorii şi senzoriale reversibile), distrofii musculare, creşterea cantităţii
de colesterol în ser şi în muşchi, precum şi instalarea aterosclerozei.
Carenţa de vitamina E se întâlneşte mai des la bătrâni şi la malnutriţii cu diferite boli
cronice, sindromul ameliorându-se la tratamentul parenteral cu vitamina E.
Carenţele de vitamina E pot apărea în caz de afecţiuni hepatice, renale, anumite tipuri
de cancer, şi se manifestă prin: anemie, acnee, greaţă, afecţiuni cardiovasculare, hepatice şi
gastrointestinale, diaree, impotenţă sexuală, leziuni ale aparatului genital feminin şi masculin,
oboseală musculară şi scăderea masei musculare, mers instabil, pierderea reflexelor.
Hipervitaminoza sau excesul de vitamina E apare la doze farmaceutice foarte mari
(300-800 mg/zi), putând conduce la oligospermie, azoospermie în cazul bărbaţilor, iar la
femei, la involuţie ovariană şi tulburări ale ciclului menstrual. De asemenea, administrarea
excesivă de vitamina E scade absorbţia de vitamina K şi creşte astfel riscul producerii de
hemoragii.
Indicaţii
Datorită acţiunilor sale ca antioxidant, vitamina E se recomandă în tratarea a
numeroase boli: scăderea imunităţii, lupus eritematos diseminat, afecţiuni cardiovasculare,
Zona Zoster, hemoroizi, ulcer gastric, litiază biliară, dismenoree, fibrom uterin, astm bronşic,

10
ascită, etc. Prin acţiunea sa puternic antioxidantă vitamina E este utilă şi în tratamentul
epilepsiei. Vitamina E reduce considerabil riscul apariţiei cataractei, a unor forme de cancer
(gastrointestinal, pulmonar), asigură protecţia organismului împotriva dioxidului de azot
(smogul), protecţia împotriva radiaţiilor, chimioterapicelor şi a fumului de ţigară.

Vitamina K (Filochinona sau Vitamina

antihemoragică)

Numită şi “vitamina antihemoragică”, vitamina

K este unul dintre factorii esenţiali de coagulare a sângelui,
iar în lipsa unui aport suficient chiar şi o mică tăietură ar
putea cauza sângerarea continuă. Există trei forme de
vitamina K: K1 - filochinonă (care se găseşte în plante verzi), K2 - menachinonă (varianta
vitaminei K care este produsă de bacterii în intestine, dar şi în produse de origine animală) şi
K3 - menadionă (varianta sintetică a vitaminei K, inclusă în suplimentele alimentare).
Rol în organism
Vitamina K este un nutrient esenţial care ajută la prevenirea hemoragiilor, afecţiunilor
pielii, scade riscul de atac de cord, reduce riscul de menstruaţii abundente şi dureroase,
împiedică formarea pietrelor la rinichi, vă poate feri de greaţă, stări de vomă, osteoporoză,
artrită şi alte afecţiuni ale oaselor şi favorizeaza refacerea epidermei după intervenţiile
chirurgicale.
Răspândire
Vitamina K există în cantităţi demne de amintit numai în părţile verzi ale plantelor;
vitamina K1 şi clorofila au acelaşi domeniu de întindere. Ambele substanţe nu sunt înrudite
numai chimic dar şi se produc, evident, în aceleaşi condiţii; sinteza vitaminei K are loc ca şi
cea a clorofilei, numai la lumină. Pe de altă parte, vitamina K este mai stabilă decât clorofila;
frunzele ofilite conţin tot atât de multă vitamină K, ca şi cele verzi. Ciupercile sunt, practic,
fără substanţă K. Dimpotrivă, bacteriile, în special bacilii tuberculozei şi colibacilii, formează
şi conţin cantităţi mari de vitamină K. Producţia de vitamină K a bacteriilor intestinale, ajunge
complet spre a acoperi nevoia de vitamină K a organismului. Vitamina K se găseşte în ficatul
de porc, splină şi musculatură.

11
 Intervenţia bilei este indispensabilă pentru resorbţia vitaminei K, introdusă odată cu
hrana, sau formată de bacteriile intestinale. Dacă bila lipseşte din intestin în urma unei fistule
biliare, a unei legături a coledocului sau unei obstrucţii litiazice a canalelor biliare, atunci se
poate ajunge la ivirea la om a unei „avitaminoze K de resorbţie“.
Baza acţiunii fiziologice a vitaminei K, constă în aceea că, ea este indispensabilă în
ficat, pentru formarea normală a protrombinei, premergătoare fermentului coagulant. Totuşi,
integritatea ficatului ca unic loc pentru formarea de protrombină, este condiţia prealabilă
pentru activarea vitaminei K.
Carenţa sau deficitul de vitamina K se poate manifesta prin: slaba coagulare a
sângelui, sângerări ale gingiilor, hemoragii nazale, sânge în urină sau în scaun, sângerare
abundentă la menstruaţie, o durată de sângerare mai mare când ne tăiem accidental, vânătăile
fără motiv, dar mai ales anemia, precum şi un risc crescut al hemoragiilor interne şi o anume
fragilitate osoasă. În special nou-născuţii sunt predispuşi la deficienţe de vitamina K, deoarece
laptele uman este destul de scăzut în vitamina K, aceştia putând fi expuşi unui risc major de
sângerări intracraniene, motiv pentru care este recomandat ca la naştere să se administreze
copilului o injecţie cu vitamina K1. Însă nici adulţii nu sunt feriţi de efectele negative ale
carenţei de vitamina K, în special cei care suferă de fibroză chistică şi boala celiacă, afecţiuni
care se manifestă prin incapacitatea organismului de a absorbi în mod adecvat vitaminele din
alimentaţie.
Hipervitaminoza sau excesul de vitamina K este destul de rar, însă este indicat să nu
se ia doze mai mari de 500 de micrograme fără consultul medicului, deoarece acţiunea
acesteia ar putea interfera cu anumite medicamente anticoagulante. De asemenea, dacă este
consumată fără limită, vitamina K poate duce la apariţia anemiei, din cauza distrugerii
globulelor roşii din organism, dar şi la intoxicaţii la nivelul ficatului.
Indicaţii
Vitamina K este indicată în procesul de coagulare a sângelui, micşorând
permeabilitatea capilarelor, împiedicând formarea cheagurilor şi prevenind sângerările
accidentale ale copiilor mici; se asociază cu vitamina D în procesul de formare şi de
consolidare a oaselor şi a dinţilor şi în combaterea osteoporozei; micşorează debitul menstrual;
combate greţurile şi vărsăturile la gravide; participă la metabolizarea proteinelor şi la fixarea
calciului.

12
 CAPITOLUL III
VITAMINE HIDROSOLUBILE (SOLUBILE ÎN APĂ)

Vitaminele hidrosolubile sunt substanţe foarte diferite, sub aspect structural. În

majoritate sunt termolabile, instabile în mediul alcalin şi stabile în mediul bazic. Ele sunt
solubile în apă şi insolubile în solvenţi organici. Din această grupă fac parte: Vitamina C,
Vitaminele B, Vitamina PP (nicotin amida, niacina, factor pelagropreventiv), biotina (Vitamina
H, bios II), acidul folic (acidul pteroil glutamic, Vitamina Bc), acidul paraaminobenzoic
(Vitamina H’, PAB), acidul lipoic, colina, Vitaminele P (citrinele), Vitamina R, etc.

Grupul vitaminei B
Istoria vitaminei B începe de când Eijkman a stabilit că, polinevrita păsărilor se
datorează aportului insuficient al unei substanţe alimentare specifice. În 1911 se descoperă
substanţa protectoare de beri – beri, numită de aceea „vitamină“, pentru că descoperitorul ei C.
Funk, vroia să o caracterizeze ca „amină vitală“. Numirea de vitamină a fost tradusă, ca
numire de grupă, când s-au cunoscut şi alţi factori dietetici, eficace în cantităţi minimale, şi de
importanţă vitală. În seria acestor vitamine, care pot fi deosebite una de alta prin adăugarea de
cifre, se găseşte „vitamina clasică“ în drojdia de bere (levură), protectoare împotriva beri-beri-
ului şi însemnată cu litera B. Odată cu progresul metodelor fine de analiză biologică şi
chimică, s-a putut arăta că în levură şi plantele verzi, vitamina conţinută nu este o substanţă
unică, ci un amestec hidrosolubil, care conţine azot şi substanţe active ce se pot separa greu şi,
de unde nevoia de a însemna aceste substanţe, prin adăugarea de indice la litera B.
Mult mai târziu, în 1925, aşa-numita substanţă protectoare contra beri-beri, acum
vitamina B1, apoi vitamina protectoare contra pelagrei, numită B2 , s-a arătat, apoi, a nu fi
unică. Mai târziu, s-au deosebit ca însoţitori ai acestei substanţe încă o serie de factori activi,
asemănători din punct de vedere biologic (grăbesc creşterea), deosebiţi faţă de comportarea la
căldură şi la alcali, şi faţă de nevoile variate ale diferitelor specii de animale.

13
 Vitamina B1 (tiamina, antineurina, antinevritică
sau Vitamina anti beri-beri)
Supranumită şi “vitamina bunei dispoziţii” sau
“vitamina performanţei intelectuale”, vitamina B1
(tiamina) este indispensabilă sănătăţii fizice şi psihice,
având efecte benefice asupra sistemului nervos, digestiv,
dar şi la nivelul muşchilor şi chiar al inimii.

Rol în organism
Vitamina B1 ajută la arderea glucidelor şi proteinelor, la normalizarea funcţiei
sistemului nervos, participă la procesul de creştere. Ea este esenţială pentru funcţionarea
sistemului nervos, împiedică degenerarea mielinei, asigură transmiterea influxurilor nervoase
şi ameliorează semnificativ tulburările de memorie; de asemenea, luptă împotriva agenţilor
infecţioşi, asigurând un plus de energie organismului şi potenţând acţiunea antiinflamatoare a
vitaminei C; stimulează activitatea inimii şi reglează tensiunea arterială; protejează organismul
faţă de intoxicaţiile cu plumb şi ajută în terapia specifică a dependenţei de alcool; contribuie la
dezvoltarea normală a fătului şi previne apariţia malformaţiilor congenitale; reduce aciditatea
sângelui; previne răul de mare şi de înălţime; diminuează durerile de dinţi şi cele cauzate de
herpesul zoster.
Răspândire
Vitamina B1 este foarte răspândită în regnul vegetal, însă în concentraţii foarte mici
care abia întrec 0,5 mg % (cu excepţia levurei de bere, grîului încolţit şi tărâţei de orez). Se
găseşte în toţi germenii de cereale şi seminţe de leguminoase. Orezul decorticat este aproape
lipsit de vitamină B1; aşa se explică prezenţa avitaminozei B1 la popoarele din extremul
orient, care au hrana predominantă reprezentată prin orez. În pâinea albă se găseşte foarte
puţină vitamină B1, pe când în cea neagră şi intermediară, există în cantitate mare.
Şi în organismele animale se găseşte vitamină B1 , şi anume, în cantităţi descrescânde
în rinichi, ficat, inimă, creier, muşchiul scheletic, splină, plămân şi sânge.
Deficitul de vitamina B1 se manifestă prin: sensibilitate musculară, lipsa poftei de
mâncare (anorexie), dureri oculare, iritabilitate, scăderea concentraţiei, furnicături în
membrele inferioare şi superioare, memorie deficitară, tahicardie, dureri gastrice, senzaţie de

14
oboseală imediat după trezirea de dimineaţă, sânge în urină, constipaţie, strabism, mers greoi,
astenie, depresie, tulburări de memorie şi atenţie, hipotensiune şi chiar pareze.
Excesul de vitamina B1 – nu se cunosc efectele secundare în caz de supradozaj,
tocmai de aceea nu s-a determinat încă o limită de siguranţă superioară petnru administrarea
orală. Totuşi, administrarea unor doze mari de tiamină poate determina manifestări de natură
alergică, în special în cazul administrării injectabile la persoanele cu istoric alergic.
Indicaţii
Vitamina B1 poate juca un rol important în prevenirea şi sau tratarea mai multor
afecţiuni precum: alcoolismul, boala Alzheimer, boala Crohn, insuficienţa cardiacă congestivă,
depresie, epilepsie, fibromialgie, HIV / SIDA, psihoza Korsakoff’s, scleroza în plăci,
encefalopatie Wernicke’s.

Vitamina B2 (riboflavina / factorul de creştere /

lactoflavina)
Cunoscută şi sub denumirea de riboflavină,
vitamina B2 ajută la transformarea grăsimilor,
carbohidraţilor şi proteinelor în energie, este necesară
pentru vindecarea şi menţinerea unui tegument sănătos,
ajută organismul la echilibrarea acidităţii şi este importantă
pentru păr, unghii şi ochi.
Prepararea în stare pură şi lămurirea naturii chimice a factorului de grăbire a creşterii,
este una dintre cele mai mari descoperiri făcute de cercetarea chimiştilor, orientată de biologie.
De unde la sfârşitul anului 1932 nu se ştia mai mult decât de existenţa acestei vitamine, în
următorii doi ani s-a făcut repede izolarea ei, lămurirea constituţiei şi sinteza. Aceste cercetări
pline de succes asupra vitaminei B2, au plecat de la observaţia că toate preparatele B2 active
asupra creşterii, din organe, ou, lapte şi levură (drojdii sau ciuperci unicelulare care produc
fermentaţia alcoolului), aveau o culoare galbenă şi o fluorescenţă galben–verde, a căror
intensitate mergea în paralel cu acţiunea de grăbire a creşterii. Cel mai important component al
acestui grup colorat este lactoflavina, extrasă şi cristalizată din zer, levură, albumina oului şi
ficat.

15
 Rol în organism
Această vitamină asigură sănătatea pielii, unghiilor şi părului şi previne crampele
musculare. Contribuie la menţinerea longevităţii organismului; protejează vederea, măreşte
acuitatea vizuală, combate oboseala oculară, senzaţiile de arsură, hipersecreţia lacrimală şi
previne apariţia cataractei; reduce numărul celulelor precanceroase şi scade incidenţa unor
forme de cancer; stimulează sinteza insulinei, intervenind în metabolismul glucidelor şi
prevenirea sau ameliorarea diabetului.
Răspândire
Alimentele de origine animală ce au în componenţă această vitamină sunt rinichiul,
ficatul, inima, creierul, splina, carnea de peşte, icrele, albuşul de ou. Dintre alimentele
vegetale, amintim păpădia, urzicile, spanacul, fasolea verde, ardeiul gras, caisele, căpşunile,
strugurii şi prunele.
Importanţa biologică mare a vitaminei B2 reiese din faptul că şi fiinţele inferioare,
bacterii şi levuri, sintetizează cu uşurinţă flavinele. Vitamina B2 se găseşte în orice celulă
vegetală sau animală. Cele mai importante resurse de vitamină B2, sunt levurile, oul, ficatul,
rinichiul şi inima animalelor. Interesant este faptul că ficatul de cornute conţine de trei ori mai
multă flavină vara decât iarna . Demn de observat este faptul că algele de mare au un mare
conţinut de lactoflavină şi, de aceea în Japonia şi Laponia, mai puţin la noi, se folosesc sub
formă de hrană.
Deficitul de vitamina B2 se manifestă prin arsură şi senzaţie de mâncărime în jurul
ochilor, cataractă, fotosensibilitate, păr gras şi lipsit de luciu, unghii casante, buze crăpate,
scăderea rezistenţei la efort şi la infecţii, retard de creştere, dermatite şi inflamaţii ale limbii.
Excesul de vitamina B2 – ca urmare a lipsei de efecte adverse, nu a fost încă stabilită
o doză maximă admisă. Deseori, un exces de vitamina B2 este eliminat prin urină sau se
manifestă prin reacţii alergice minore.
Indicaţii
Vitamina B2 joacă un rol important în prevenirea sau tratarea mai multor afecţiuni,
precum anemia, sindromul de tunel carpian, cataracta, migrena, rozaceea sau vaginita.

16
 Vitamina B3 (Vitamina PP, nicotinamida, niacina, Vitamina PP sau antipelagroasă)
Vitamina B3, cunoscută şi sub denumirile de niacină, acid
nicotinic sau vitamina PP (Pellagra Preventer), este o
vitamină care susţine procesele genetice în celulele
organismului şi care ajută la procesarea grăsimilor din
corp. Niacina este recomandată în prevenirea şi
tratamentul multor afecţiuni precum pelagra, dermatita,
durerile de cap, nivelurile crescute de colesterol, depresii
şi tulburări psihice.

Răspândire
Pe cale microchimică s-a putut pune în evidenţă acidul nicotinic în levuri (drojdii),
tărâţă de orez, sfeclă albă şi roşie apoi în ficatul de cornute.
După un tablou de Sebrell, următoarele alimente conţin:
-multă substanţă antipelagroasă: carnea de cornute, porci, păsări, iepuri, ficat de porc, lapte
integral şi lapte bătut, conopidă, mazăre verde, gulii, suc de roşii, făină din seminţe de
bumbac, germeni de cereale, levuri;
-cantitate moderată de substanţă antipelagroasă: gălbenuş de ou, fasole verde, soia, spanac,
mazăre uscată, lapte conservat;
-puţin factor antipelagros: unt, grâu, morcovi, salată verde, ceapă verde, napi, gulii;
Rol în organism
Acţionează în metabolismul glucidelor, lipidelor şi proteinelor; intervine în
mecanismele intime ale ADN-ului, asigurând protecţie împotriva mutaţiilor genetice; previne
ateroscleroza, prin scăderea sintezei trigliceridelor şi a colesterolului rău şi stimulează
colesterolul bun (efect potenţat de administrarea simultană de crom); intensifică circulaţia
sanguină şi reduce tensiunea arterială; intervine în metabolismul serotoninei, determinând
astfel atenuarea durerilor la bolnavii reumatici; intervine în sinteza hormonilor sexuali
(estrogeni, progesteron, testosteron), a tiroxinei, insulinei; ajută la combaterea dependenţei de
alcool, tutun şi droguri şi contribuie la terapia specifică a unor boli psihice (schizofrenie,

17
depresie); atenuează tulburările gastrointestinale şi respiraţia urât mirositoare, menţinând
starea de sănătate a sistemului digestiv; ajută la uşurarea migrenelor.
Deficitul de vitamina B3 se manifestă prin lipsa poftei de mâncare, infecţii la nivelul
pielii, slăbiciune musculară şi tulburări digetive, iar în cazurile de deficienţă severă de niacină
se poate instala pelagra, boală care se caracterizează prin leziuni dermatologice majore,
amnezie, depresie, anxietate, stări delirante sau chiar deces dacă afecţiunea rămâne netratată.
Excesul de vitamina B3 se poate manifesta prin reacţii alergice la nivelul pielii,
afecţiuni hepatice, ulcer peptic şi intoleranţă la glucoză.
Indicaţii
Vitamina B3 sau niacina este recomandată în prevenirea şi tratamentul multor afecţiuni
precum pelagra, dermatita, durerile de cap, nivelurile crescute de colesterol, depresii şi
tulburări psihice.

Vitamina B5 (acidul pantoteic)

Vitamina B5, cunoscută şi sub denumirile de acid
pantoteic, “vitamina antistres” şi „elixirul tinereţii”,
joacă un rol important în descompunerea grăsimilor
şi a carbohidraţilor pentru producerea de energie.
Rol în organism
Vitamina B5 grăbeşte vindecarea rănilor şi
operaţiilor chirugicale, fiind extrem de eficientă în cazurile de acnee, luptă împotriva artritei
reumatoide şi ameliorează simptomele acestei afecţiuni, reduce durerile articulare şi
inflamaţiile, reduce depresia şi anxietatea şi menţine sănătatea sistemului nervos, previne
îmbătrânirea prematură, reduce pigmentarea tenului şi apariţia ridurilor, reduce oboseala şi
slăbiciunea organismului, previne apariţia mătreţii şi a candidozei.
Răspândire
Cele mai bune surse de vitamina B5 sunt: drojdia de bere, ficat, alune, ciuperci, ovăz,
germeni de grâu, broccoli, orez brun, ardei iuţi, avocado, conopidă. Vitamina B5 se găseşte în
toate celulele vii, dar în cantitate mai mare în lăptişorul de matcă, polen, grâul încolţit, drojdia
de bere, soia, fasole, melasă, pericarp de orez, ouă.

18
 Deficitul de vitamina B5 se manifestă rareori, deoarece această vitamină se regăseşte
în multe alimente, însă atunci când nu există un aport suficient, pot exista simptome precum
stările de oboseală, insomnia, căderea părului, greaţă, contracţii musculare, depresie, dureri de
cap.
Excesul de vitamina B5 ar putea duce la apariţia diareei, sensibilitate dentară şi risc
crescut de sângerare.
Indicaţii
Favorizează menţinerea structurii şi funcţiei normale a pielii şi stimulează pozitiv
creşterea şi pigmentarea părului. Este indicată pentru menţinerea sănătăţii sistemului nervos.
Este indispensabilă funcţionării normale a glandelor suprarenale.

Vitamina B6 (piridoxina, adermina)

Vitamina B6, cunoscută şi sub numele de
piridoxină, face parte din complexul de vitamine B şi are
un rol important în formarea hemoglobinei.
Rol în organism
Vitamina B6 are un rol important în formarea
hemoglobinei, în metabolismul aminoacizilor,
proteinelor, glucidelor şi lipidelor (îndeosebi al acizilor
graşi esenţiali), fiind şi stimulent muscular; are influenţă benefică asupra pielii, precum şi în
procesul de creştere. De asemenea, piridoxina poate ajuta în tratamentul afecţiunilor
cardiovasculare, ameliorează simptomele sindromului premenstrual, depresiei, artritei, elimină
senzaţia de greţuri matinale în cazul femeilor însărcinate şi previne instalarea afecţiunilor
oculare cauzate de înaintarea în vârstă.
Răspândire
Cele mai bune surse naturale de vitamina B6 sunt: drojdia de bere, cerealele integrale,
bananele, somonul, spanacul, gălbenuşul de ou crud, seminţele de floarea-soarelui, avocado.
Deficitul de vitamina B6 se manifestă prin: slăbiciune musculară, anemie, insomnie,
căderea părului, oboseală, piele uscată., pierdere în greutate, tulburări neurologice, inflamaţii
ale limbii.

19
 Excesul de vitamina B6 este extrem de rar, însă poate apărea în cazul administrării
unor doze ridicate, peste limita recomandată, pe o perioadă îndelungată de timp, caz în care
persoana se poate confrunta cu fotosensibilitate, arsuri stomacale, greaţă, tulburări sensitive şi
motorii.
Indicaţii
Vitamina B6 permite sintetizarea acizilor nucleici cu rol în întârzierea procesului de
îmbătrânire; este indispensabilă echilibrului psihic; reduce riscul afecţiunilor cardiovasculare
prin stimularea producerii de homocisteină; ameliorează răspunsul imunologic în cazul
infecţiilor virale şi al bolii canceroase prin stimularea producerii de globule albe şi de
interleukine; participă la sinteza insulinei, perturbă mecanismele diabetogene şi reduce
posibilitatea apariţiei complicaţiilor bolii; necesară femeilor însărcinate şi celor care alăptează;
are rol în prevenirea unor boli nervoase şi dermatologice; atenuează greaţa şi contribuie la
ameliorarea „răului de dimineaţă”; reduce spasmele musculare nocturne, cârceii, amorţeala
mâinilor şi anumite forme de nevrite ale extremităţilor; contribuie la eliminarea apei din
ţesuturi, acţionând ca diuretic.

Vitamina B8 (biotina sau Vitamina H)

Vitamina B8 cunoscută şi sub numele de
biotină sau vitamina H, este o vitamină
hidrosolubilă din complexul B, care are rol de
protecţie a pielii şi părului (încetineşte
procesul de albire), având acţiune sinergică cu
vitaminele A, B2 şi B6, împiedică depunerea
colesterolului la nivelul endoteliului vascular,
contribuie la eliminarea substanţelor toxice şi a metaboliţilor acumulaţi în organism, facilitând
astfel funcţiile ficatului şi ale vezicii biliare.
Rol în organism
Biotina are rol de protecţie a părului şi a pielii, ameliorează capacitatea de memorare,
poate fi folosită în tratamentul alcoolismului, în hipercolesterolemie, ateroscleroză,
hipertensiune arterială, angină pectorală, diabet zaharat, stres, ciroza hepatică, ulcer gastric şi
este utilizată uneori în programele de reducere a greutăţii corporale.

20
 Răspândire
Cele mai bune surse naturale de vitamina B8 se găsesc în: carne de pasăre, în special în
organe, lactate, peşte, fructe proaspete şi uscate, oleaginoase, legume, ovăz.
Deficitul de vitamina B8 se manifestă prin: oboseală, anorexie, greaţă, anemie,
alopecie, dermatită seboreică, piele prea uscată sau prea grasă, culoare cenuşie a mucoasei
bucale şi faringiene, mialgie, hiperestezie, conjunctivită, stări depresive, convulsii.
Excesul de vitamina B8 nu are efecte negative asupra organismului deoarece, chiar şi
în cantităţi mari, aceasta este solubilă în apă, deci excesul este eliminat prin intermediul urinei
sau al transpiraţiei. Însă, rareori pot apărea dermatite şi reacţii alergice.
Indicaţii
Vitamina H este indispensabilă pentru starea şi funcţiunea normală a pielii, cât şi
pentru utilizarea grăsimilor şi a anumitor albumine .

Vitamina B9 (acid folic sau acidul pteroilglutamic)

Vitamina B9, cunoscută ca şi acid folic sau folat,
este esenţială în dezvoltarea şi funcţionarea
organismului. Deoarece acidul folic are un rol important
în creşterea şi regenerarea celulelor, acesta este necesar
adulţilor şi vital în cazul sarcinilor.
Rol în organism
Acidul folic joacă un rol decisiv în dezvoltarea
sistemului nervos şi osos al fătului, îmbunătăţeşte fertilitatea atât în cazul femeilor cât şi al
bărbaţilor, reduce riscul de infarct miocardic prin acţiunea de reducere a nivelului de
homocisteină, un aminoacid care duce la apariţia bolilor cardiovasculare, osteoporozei şi
aterosclerozei, ajută la cicatrizarea rănilor, întăreşte firul de păr şi unghiile şi este deosebit de
important în procesul de creştere rapidă.
Răspândire

21
 Vitamina B9 este foarte răspândită în regnul vegetal, în frunzele verzi (spanac),
sparanghel, castraveţi, morcov, cartofi, ca şi în drojdii, ficat de animale, migdale, varză,
porumb, fasole verde, caise, banane, portocale, mazăre.
Deficitul de acid folic se manifestă prin scăderi în greutate, tulburări digestive,
inflamaţii în corp, palpitaţii, gingivită, dureri de cap, schimbări bruşte de dispoziţie, oboseală,
eczeme şi paloare.
Excesul de vitamina B9 pe termen lung poate duce la reducerea capacităţii
organismului de a absorbi unele minerale şi poate agrava afecţiunile colonului.
Indicaţii
Vitamina B9 contribuie la menţinerea echilibrului psihic; reface structura normală a
celulelor uterului, denaturate de folosirea contraceptivelor şi preîntâmpină dezvoltarea
cancerului de col uterin; protejează persoanele de vârsta a treia, scăzând riscul bolilor
coronariene, al tulburării facultăţilor intelectuale şi al tulburărilor de comportament; previne
apariţia polipilor rectali, responsabili de rectocolita hemoragică; măreşte lactaţia şi oferă
organismului protecţie împotriva paraziţilor intestinali şi a toxinelor alimentare; conferă pielii
un aspect sănătos; protejează organismul faţă de acţiunea toxică a fumului de ţigară.

Vitamina B12 (cobalamine, cobamide, factor antipernicios)

Vitamina B12, numită şi cianocobalamină
sau “vitamina roşie”, are cea mai mare şi
complexă structură chimică dintre toate
vitaminele, aceasta având un rol deosebit de
important pentru organismul uman. Aportul
recomandat de vitamina B12 ajută la
dezvoltarea şi menţinerea sistemului nervos, a
producţiei de ADN şi a formării de celule roşii din sânge, stimulează pofta de mîncare, creşte
performanţele fizice şi psihice, împiedică acumularea de grăsimi în ficat şi previne
ateroscleroza şi alte afecţiuni cardiovasculare.
Rol în organism
Stimulează sinteza fosfolipidelor şi a ADN-ului; influenţează pozitiv activitatea
sistemului nervos, acţionând ca tonic cerebral, diminuând iritabilitatea şi mărind puterea de

22
concentrare, memoria şi echilibrul psihic; contribuie la sinteza globulelor roşii, prevenind
astfel anemiile; stimulează creşterea şi măreşte pofta de mâncare la copii; joacă un rol
important în detoxificarea organismului de metale grele; încetineşte procesele de îmbătrânire;
are acţiune energizantă, putând ameliora sindromul oboselii cronice. Vitaminele B acţionează
sinergic, astfel încât este de preferat administrarea lor concomitentă: vitamina B2 este
implicată în obţinerea de vitamina B6 care, la rândul ei, este indispensabilă pentru producerea
vitaminei B3; vitamina B2 stimulează sinteza vitaminei B12, iar insuficienţa ei este suplinită
de un aport suplimentar de vitamina B3.
Răspândire
Cele mai bune surse naturale de vitamina B12 sunt reprezentate de produsele de
origine animală, cum este carnea de pui, porc, vită, lactate, ouă, ton, somon, scoici, midii.
Deficitul de vitamina B12 se manifestă prin: stări de oboseală accentuată, dereglări
ale ciclului menstrual, anemie, pierderi de memorie, depresie, anxietate şi iritabilitate,
palpitaţii, dezorientare, greţuri, balonări, arsuri la nivelul cavităţii orale.
Excesul de vitamina B12 poate creşte riscul de dezvolare a anumitor celule
canceroase în stadiu latent iar pentru persoanele diagnosticate cu cancer, hipervitaminoza
poate duce la extinderea celulelor tumorale şi un risc crescut de crize de astm bronşic.
Indicaţii
Vitamina B12 sau ciancobalamina constituie cel mai puternic factor antianemic
cunoscut până în prezent. Acţionează şi ca tonic cerebral.

Vitamina C (acidul ascorbic)

Vitamina C este solubilă în apă şi ajută la
absorbţia fierului şi fixarea calciului în organism,
dar se distruge uşor prin fierbere sau congelare.
Scorbutul, boală de carenţă în vitamina C, este
cunoscut de câteva secole ca o tulburare de
nutriţie. Faptul că boala a fost recunoscută ca
atare, se bazează pe experienţe făcute în stil mare,
deşi neintenţionate, de către marinarii timpurilor trecute. În timpul călătoriilor lungi pe mare,
marinarii prezentau, după un anumit timp, cu mare regularitate, simptomele temute ale

23
scorbutului, care dispăreau îndată ce aceştia reveneau pe ţărm. Reveniţi pe ţărm, se putea face
aprovizionarea cu legume proaspete şi fructe. Şi aici se arată în mod surprinzător siguranţa
instinctului uman, care a găsit chiar acele produse vegetale drept vindecătoare, care prin
tehnica de cercetare cea mai modernă, a arătat un conţinut mare în vitamina C.
Rol în organism
Vitamina C stimulează sistemul imunitar, fiind o barieră în calea pătrunderii infecţiilor
în corp, protejându-l de efectele neplăcute ale răcelilor obişnuite; favorizează activitatea inimii
şi a muşchilor, acţionând ca factor anti-trombotic, hipocolesterolemiant şi hipotensor; participă
la formarea hormonilor şi a colagenului; creşte fertilitatea masculină şi previne displazia de
col uterin; împiedica formarea nitrosaminelor, oferind astfel protecţie împotriva agenţilor
cancerigeni; luptă împotriva îmbătrânirii, acţionând în direcţia neutralizării radicalilor liberi de
oxigen. Vindecă rănile, combate sângerarea gingiilor şi ajută în surmenajul fizic sau
intelectual. Este important de ştiut că aspirina triplează viteza de eliminare a vitaminei C. Unui
adult i se recomandă consumarea zilnică a circa 700 g de legume şi fructe.
Răspândire
Vitamina C se găseşte în natură sub trei forme : ca acid l-ascorbic, oxidat reversibil ca
acid dehidroascorbic şi sub formă combinată, ca aşa-numitul ascorbigen.
Toate trei formele au acţiune antiscorbutică. Forma legată care în vegetale reprezintă
70 % din conţinutul total de vitamină C, se distinge prin rezistenţa sa faţă de oxidanţi. Acest
lucru explică observaţia, făcută mai de mult, că acidul l-ascorbic din ţesuturile vegetale (de
exemplu în lămâi), este mult mai stabilă decât vitamina izolată.
Vitamina C este conţinută, în principal, de fructe şi legume, dintre care cele mai
importante sunt: ardeiul gras, pătrunjelul, hreanul, spanacul, loboda, conopida, ceapa verde,
ridichile, măceşele, coacăzele, zmeura, vişinele, corcoduşele, gutuile, caisele şi afinele.
Carenţa sau hipovitaminoza
Boala provocată de carenţa vitaminei C se numeşte scorbut şi se caracterizează prin
scăderea în greutate, slăbiciune, hemoragii subcutanate, inflamarea gingiilor, pierderea dinţilor
şi chiar moartea.
Hipervitaminoza
Surplusul de Vitamină C, se elimină prin urină într-un interval de 24 de ore. Rinichii
reţin o cantitate redusă, pe care o reintroduc în metabolism. Dacă se ingerează o cantitate

24
exagerată de Vitamina C, organismul foloseşte doar jumătate. Totuşi, la administrarea
îndelungată a formelor masticabile, se pot produce eroziuni dentare, diaree, hiperexcitabilitate
cu insomnii şi creşte riscul de formare a calculilor renali oxalici.
Indicaţii
Numeroase studii ştiinţifice atestă beneficiile unui aport optim de vitamina C, în
special în prevenirea cazurilor de cancer, în întărirea sistemului imunitar, pentru grăbirea
procesului de cicatrizare a pielii, reduce riscul de cataractă şi multe alte afecţiuni specifice
apărute odată cu înaintarea în vârstă.

Vitamina P (Vitamina C2, Vitamina permeabilităţii capilare, Rutin, Rutozid, Citrină)

Plecând de la observaţia că, preparatele de ardei,
bogate în vitamina C, şi sucul de lămâie, de asemenea,
arată o eficacitate mai bună în diateza hemoragică
decât vitamina C pură, Szent-Gyorgyi şi colaboratorii
au emis părerea că efectul curativ al acestor substanţe
naturale ar fi condiţionat, prin acţiunea asociată a
vitaminei C, conţinute în ele, cu a unui factor dietetic încă necunoscut, indispensabil pentru
menţinerea impermeabilităţii vasculare normale. De fapt, cercetătorii unguri au reuşit să
obţină, sub formă cristalizată, din ardei şi lămâie, o asemenea substanţă pe care au numit-o
vitamina P sau C2, vitamina de permeabilitate.
Vitamina P formează prisme galben-palide, este insolubilă în apă, eter, cloroform şi
acetonă, puţin solubilă în alcool, solubilă în alkali şi piridină şi are tendinţă mare spre
formarea de soluţii suprasaturate.
Rol în organism
Principala funcţie a bioflavonoidelor este aceea de a favoriza absorbţia vitaminei C din
tubul digestiv, precum şi de a favoriza acţiunea metabolică a acesteia. În afara acestei funcţii
principale, vitamina P menţine integritatea peretelui capilar, permeabilitatea (de la care
provine şi litera "P" atribuită acestui complex) şi elasticitatea acestuia. Această funcţie a
bioflavonoidelor este foarte importantă, în prevenirea apariţiei tulburărilor circulatorii şi a
varicelor.

25
 Menţinerea unei structuri sănătoase a peretelui capilar favorizează transportul, la
nivelul acestuia, a oxigenului şi substanţelor nutritive din sînge spre celule, pe de o parte şi pe
de altă parte, transportul C02 şi a substanţelor rezultate din metabolism dinspre celule în
sânge. Bioflavonoidele împiedică oxidarea vitaminei C şi intervin astfel în menţinerea
structurii colagenului, care formează ţesuturile, menţinând fermitatea acestora şi opunându-se
astfel, tendinţei spre uzură, cu apariţia laxităţii ţesuturilor. Este important de observat că aceste
două vitamine, C şi P, se găsesc în aceleaşi alimente, fapt ce explică acţiunea lor sinergică,
precum şi ineficienţa administrării vitaminelor sintetice, administrarea acestora din urmă
neputând respecta proporţia naturală în care aceste două vitamine se întâlnesc în legume şi
fructe.
Răspândire
Lămâia conţine cea mai multă citrină, mai ales în coajă , grappefruit-ul ceva mai puţin
şi, cel mai puţin, mandarina. Alte surse de citrină sunt, în cantităţi semnificative, şi în mure,
vişine, cireşe, măceşe, caise, leuştean, pătrunjel, salată, papaya, piper verde, broccoli, roşii,
ceai verde, gingko biloba.
Vitamina P este foarte uşor absorbită din intestin, iar excesul este eliminat prin urină şi
transpiraţie.
Carenţa de vitamina P se manifestă îndeosebi prin: spargerea vaselor capilare
(fragilitate capilară).
Excesul de vitamina P
Vitamina P este foarte uşor absorbită din intestin, iar excesul este eliminat prin urină şi
transpiraţie.
Indicaţii
Vitamina P este indicată în fenomenele hemoragice, în hemoragii scorbutice, hemoragii
ale capilarelor şi ale viscerelor, în edeme, pleurezii, ascite, hemoragii retiniene, afecţiuni ale
venelor, artrite ale membrelor inferioare, răceală, ateroscleroză, hipertensiune arterială, varice,
eczeme şi arsuri, sângerarea gingiilor, hemoragii la nou-născuţi etc.

26
 CAPITOLUL IV

PREPARATE FARMACEUTICE ŞI PRODUSE COSMETICE CU

VITAMINE

Specialiştii în dermatocosmetică ne oferă foarte multe sfaturi utile şi ne pot fi alături,

ori de cate ori avem probleme cu tenul sau pielea, în general. Ne pot orienta cu multă
exactitate spre necesităţile tenului nostru, dar şi ale pielii corpului şi ne pot ajuta să obţinem
acea piele catifelată, pe care ne-o dorim. Totuşi, chiar dacă în prezent există o gamă foarte
diversificată de produse care ne pot veni în ajutor, natura are, la rândul său, un rol foarte
important.

Toate vitaminele şi mineralele de care are nevoie tenul nostru se găsesc în natură.
Fructele proaspete şi legumele ne pot ajuta chiar mai mult decât o fac produsele cosmetice.
Fortificarea organismului cu vitamine, este primul pas pentru un ten şi o piele frumoasă.
Restul ar trebui să ne fie doar adjuvanţi, să ne ajute să finisăm ceea ce obţinem pe cale
naturală: o piele sănătoasă. O piele radiantă, o piele frumoasă, nu se obţine doar cu crema
potrivită, ci şi cu o dietă care să întărească rezultatele. Organismul are nevoie în permanenţă
de vitamine, astfel încât regenerarea tenului şi protejarea lui să fie susţinută din interior.
Ridurile, tenul acneic, inflamaţia, toate sunt semne ale unei stări de sănătate deficitare, cauzate
adesea de un regim alimentar insuficient în vitamine şi nutrienţi. Pielea oferă informaţii în
legatură cu multe din procesele care au loc în interiorul organismului. Chiar şi în cazurile unor
afecţiuni cronice, cum ar fi insuficienţa renală sau anemiile, manifestările tegumentare sunt
foarte sugestive. Organismul ne transmite nevoile prin piele: îmbătranirea, agresiunile toxice,
deshidratarea, toate sunt expresie a necesităţilor organismului nostru, iar aceasta este calea
prin care ele ne sunt comunicate. Pielea este cel mai important organ al corpului, însa, poate
nu îi acordăm suficientă importanţă. Să nu uităm: pielea are nevoi nutritive ca şi alte organe şi
sisteme, pielea este sensibilă şi poate fi uşor agresată. Specialiştii sunt însă de părere că, printr-
o dietă adecvată putem veni în ajutorul pieii şi îi putem stimula regenerarea şi sănătatea. Nu
toate afecţiunile pielii trebuie tratate exclusiv cu creme, loţiuni, sau săpunuri speciale. Chiar
dacă facem astfel de alegeri, nu de puţine ori foarte scumpe, miezul problemei rămâne, iar

27
cauza de bază, cea care se găseşte în interior, nu este eliminată. Trebuie să avem în vedere şi
tratarea ei, dacă dorim să avem rezultate cu adevărat îndelungate. Natura este foarte darnică şi
ne oferă tot ce avem nevoie, pentru ca pielea noastră să se poată regenera corespunzator. În
prezent, accentul se pune pe puterea incredibilă a antioxidanţilor naturali. Aceste substanţe
răspândite în numeroase fructe şi legume pot influenţa semnificativ modul în care pielea arată,
se simte şi îmbătrâneşte.

Antioxidanţii din dietă, combinaţi cu cei disponibili în suplimentele nutriţionale şi

vitaminice pot pune bazele unui tratament care să ne ajute pielea să arate mai tânără, să îşi
păstreze tonusul şi elasticitatea mai mult timp. Astfel, alături
de aliaţii potriviţi, putem încerca să luptăm cu timpul, iar
pielea noastră poate ieşi învingătoare, premiul cel mare fiind
frumuseţea de durată.

Dar care sunt nutrienţii şi vitaminele esenţiale unui

ten frumos şi a unei pieli sănătoase? Specialiştii au întocmit o
listă cu substanţele naturale, fără de care pielea noastră nu se poate descurca. Ele trebuie
încorporate în dietă, fie prin intermediul fructelor şi legumelor, fie ca suplimente farmaceutice.
Beneficiile lor pot fi întărite prin utilizarea produselor dermatocosmetice, care pot face faţă cu
brio necesităţilor fiecărui tip de piele.

Iată cele mai importante vitamine dar şi alte substanţe nutritive recomandate de către
specialişti, pentru a avea o piele cât mai sănătoasă: Vitaminele C, E, A, K şi cele din
complexul B pot stimula sănătatea pielii. Iată beneficiile fiecăreia, dintre aceste vitamine:

Vitamina C

Vitamina C, sau acidul ascorbic, este un nutrient esenţial pentru

organismul nostru, atât pentru realizarea unor variate reacţii metabolice,
cât şi pentru regenerarea şi sinteza corespunzătoare a colagenului.
Acţiunile sale antioxidante sunt cunoscute şi utilizate din timpuri
străvechi, acesta fiind motivul pentru care vitamina C este mereu de
actualitate. Nu există dietă care să nu o recomande, şi nu există specialist

28
care să nu îi recunoască efectele benefice. La rândul sau, vitamina E, este o altă vitamină
esenţială, care este, în acelaşi timp, şi un antioxidant clasic.

Vitamina E este o altă vitamină esenţială, care este, în acelaşi timp, şi un antioxidant
clasic. Vitamina E este implicată în procesele care stimulează eliminarea substanţelor toxice
din organism şi are chiar şi un important rol în lupta împotriva unor cancere sau boli
cardiovasculare. Combinate, efectele benefice ale acestor vitamine cu proprietăţi antioxidante
sunt incredibile, şi multisistemice. Tegumentul este şi el influenţat, studiile demonstrând faptul
că vitaminele C şi E ne fac chiar mai mult bine decât credem.

Una dintre cele mai importante descoperiri dermatologice este acţiunea importantă a
vitaminelor C şi E asupra arsurilor solare. Specialiştii apreciază că dacă sunt aplicate local, ele
au un rol crucial în fotoprotecţie. Studiile au evidenţiat faptul că vitamina C are şi un
important rol protector împotriva cancerului la care poate fi expus un tegument bronzat. Este
un fapt ştiut că soarele ne este şi prieten şi duşman. Iar cancerul de piele este doar una din
afecţiunile cu care ne putem confrunta, dacă alegem să stăm la soare neprotejaţi împotriva
radiaţiilor ultraviolete, care par a fi din ce în ce mai agresive. Dacă organismul primeşte
suplimente cu vitamina C sau vitamina E (400 mg), poate lupta mult mai eficient împotriva
fotoagresiunii, iar astfel ridurile induse de radiaţii şi leziunile tegumentare vor apărea mult mai
tardiv. O astfel de observaţie a fost considerată atât de importantă, încât foarte multe alte studii
au fost realizate pentru a-i verifica autenticitatea. Iar rezultatele au fost într-adevăr certificate:
suplimentarea organismului cu vitamina C şi E, prin administrări pe termen lung, reduce
semnificativ riscul de apariţie a arsurilor solare, ca urmare a expunerii la radiaţiile solare
UVB. În plus, specialiştii au observat că vitaminele au şi un efect protector împotriva
leziunilor ADN-ului din celulele pielii, ceea ce le-a dat motive să afirme că aceste vitamine
antioxidante au şi roluri în reducerea importantă a leziunilor genetice care pot sta la baza
apariţiei unor afecţiuni grave de piele.

Vitaminele C şi E pot ameliora leziunile celulare şi tisulare induse de radicalii liberi.

Radicalii liberi sunt de fapt produşi de metabolism, induşi de poluare, fumat, noxe, radiaţii
solare. Ei derivă de fapt din oxigen, însă, prin anumite reacţii chimice, capătă proprietăţi
nocive şi pot face foarte mult rău celulelor organismului. Se pare că, radicalii liberi sunt

29
incriminaţi şi în apariţia diverselor tipuri de cancere, ei stimulând şi promovând apariţia
mutaţiilor la nivelul ADN-ului celular. Radicalii liberi sunt cei care ne alterează foarte mult
calitatea pielii, sunt cei care grăbesc procesul de îmbătrânire şi ridare, care stimulează o
sinteză deficitară a colagenului, sunt cei care determină leziunile hiperpigmentare de la
suprafaţa tegumentelor. Sunt adevaraţii inamici ai unui organism sănătos. Însă, avem arme de
luptă împotriva efectelor nocive: antioxidanţii, vitaminele C, E şi A. Parcă acum, când am
enumerat toate efectele nefavorabile ale radicalilor liberi, înţelegem mult mai bine importanţa
vitaminelor. Ele pot contracara o parte din acţiunile lor.

Combinate, vitaminele C şi E au beneficii incredibile. Însă, chiar dacă organismul este

protejat de soare prin loţiuni bogate în astfel de vitamine, specialiştii tot nu recomandă să stăm
prea mult la soare. Legatura dintre bronzare, atât de la modă, şi cancerul de piele este
indiscutabilă şi mult prea periculoasă pentru a fi trecută cu vederea. Încă nu există produse
dermatocosmetice care să ne apere 100% de efectele nocive ale radiaţiilor. Cel mai bun sfat
profilactic este evitarea soarelui, sau statul limitat sub razele lui. Când suntem la plajă, dar şi
când ieşim din casă, nu trebuie să uităm loţiunile cu factor de protecţie solară. Aceasta trebuie
să aibă o valoare de minim 25, pentru a ne asigura o protecţie cât mai bună. În plus, ieşitul în
soare trebuie evitat, pe cât posibil, între orele 10 şi 15, când cantitatea de radiaţii este maximă.

Iată că, pentru a ne asigura ca dieta noastră ne aduce suficientă vitamina C şi

antioxidanţi, specialiştii au întocmit o listă cu cele mai bogate fructe şi legume, având în ele
astfel de nutrienţi. Consumul lor trebuie făcut şi în funcţie de necesităţile zilnice, care diferă în
funcţie de vârstă. Maximul de vitamina C pe care organismul pare să îl tolereze este de 2000
mg zilnic.

Cele mai bune surse de vitamina C sunt (exprimate în mg/100 grame produs):

Fructe: kiwi (90 mg), lychee (70 mg), capşuni (60 mg), papaya (60 mg), portocale (50
mg), lămâi (40 mg), pepene roşu (40mg), grapefruit (30 mg), mango (30 mg), pepene galben
(20 mg), ananas (15 mg).

Legume: ardei roşii (200 mg), broccoli (90 mg), varză de Bruxelles (90 mg), spanac
(30 mg), varză (30 mg), cartofi (20 mg), roşii (10 mg).

30
 O dietă bogată în astfel de fructe şi legume poate asigura organismului o mare parte din
vitaminele pe care le consumă zilnic, sau pe care le pierde, din diverse motive. În cazul în care
situaţia o cere, specialiştii recomandă şi administrarea de suplimente vitaminice farmaceutice,
în jur de 500-1000 mg/ zilnic. Pentru a stimula producţia de colagen, pot fi aplicate local şi
produse dermatocosmetice pe bază de vitamina C. Nu toate cremele sunt însă la fel de bune.
Secretul consta în forma de vitamina C pe care o conţin. Pentru că doar forma L-acid ascorbic
a vitaminei C poate fi absorbită la nivel tegumentar, specialiştii insistă să cumpărăm doar
produsele care menţionează acest fapt.

Vitamina E este şi ea disponibilă în foarte multe fructe şi legume, cum ar fi: kiwi,
alune, nuci, seminţe de floarea-soarelui, nuci de cocos, roşii, morcovi, măsline, spanac,
porumb; uleiuri vegetale: ulei de floarea-soarelui, ulei de măsline, ulei de arahide.

Necesarul zilnic de vitamina E este mai greu de acoperit doar din dietă, de aceea
specialiştii recomandă şi suplimentele plurivitaminice. Chiar dacă vitamina E are numeroase
efecte benefice, nu trebuie depăşită doza maximă, deoarece numeroase studii au demonstrat
faptul că, în cantităţi crescute, ea poate influenţa negativ organismul. Nu ar trebuie depăşite
400 unităţi internaţionale/zi de vitamina E (atât prin dietă, cât şi prin suplimente vitaminice).
Există şi o gamă foarte variată de creme, loţiuni şi seruri pe bază de vitamina E, care au
proprietăţi calmante şi hidratante pentru pielea uscată.

Vitamina A este una dintre vitaminele care afecteaza în mod direct sănătatea şi
aspectul pielii şi al tenului. Este o vitamină pe care organismul nu o poate depozita, deci dacă
dieta noastră are destulă vitamina A, suplimentarea ei nu va avea efecte benefice semnificative
asupra tenului. Însă, în momentul în care nivelul vitaminei A scade, rezultatele sunt vizibile
imediat: pielea îşi pierde fermitatea, îşi pierde culoarea, iar textura sa se modifică foarte mult.
Tabloul clinic se datorează rolului esenţial al vitaminei A în metabolismul tegumentului, în
procesele de reparare şi de regenerare normală a tuturor ţesuturilor.

Fără vitamina A pielea suferă, iar suferinţa ei se răsfrânge asupra aspectului

nostru. Fructele şi legumele sunt foarte bogate în vitamina A.

31
 În natură, vitamina A este disponibilă sub două forme: cea de retinol, cea care este
absorbită din sursele animale, şi cea de retinoid, care are cele mai multe proprietăţi
medicinale.

Administrată local în cadrul unor creme, vitamina A poate influenţa foarte mult
proprietăţile tegumentului. Studiile de specialitate au demonstrat faptul că, preparatele pe bază
de vitamina A sunt cu adevarat eficiente în reducerea ridurilor, în controlul acneei şi chiar în
ameliorarea unor forme de psoriazis.
Specialiştii francezi au prezentat de curând un
studiu care a demonstrat că beneficii
suplimentare în controlul îmbătrânirii pielii pot
fi obţinute prin combinarea retinolului cu
vitamina C, în cadrul unor preparate
dermatocosmetice cu aplicare tegumentară.

Un alt studiu prezintă efectele pozitive ale cremelor pe bază de vitamina A, în controlul
leziunilor apărute în psoriazis. Studiul sugerează şi faptul că o dietă bogată în beta-caroten are
influenţe benefice în ceea ce priveşte controlul episoadelor acute de psoriazis.

Unul dintre cele mai eficiente tratamente împotriva acneei, Retin-A, este o cremă pe
bază de vitamina A. Produsul este eliberat în prezent pe bază de prescripţie medicală, însă un
derivat al acestuia este inclus în numeroase creme tratament anti-îmbătrânire.

Complexul vitaminelor B

Dintre toate vitaminele B, cea mai importantă din punct de vedere

dermatologic este biotina, cunoscută şi ca vitamina B8 sau
vitamina H. Aceasta este foarte importantă în structura de bază a
tegumentului, a unghiilor şi a firului de păr. În cazul în care
organismul este privat de această vitamină, există riscul de apariţie a
afecţiunilor dermatologice grave, cum ar fi dermatita sau alopecia
(pierderea părului). Organismul este atât de sensibil la variaţiile
nivelurilor de biotină, încât şi cele mai mici modificări pot fi

32
răspunzatoare de apariţia simptomelor. Biotina este foarte larg răspandită în numeroase
produse pe care le avem deja integrate în dietă. Însă, chiar dacă este foarte răspândită,
concentraţiile sale sunt relativ reduse.

Cele mai bune surse naturale de biotină sunt reprezentate de legume şi fructe, cum
sunt soia, roşii, salată verde şi morcovi, căpşuni, ceapă, castraveţi, banane, orez, cereale, şi
produse animale ca ficat, ouă, lapte de vacă şi lapte de capră. În plus, organismul are şi
capacitatea de a sintetiza o mică parte din vitamina B8 de care are nevoie zilnic. Biotina este
recomandată nu doar în creme destinate tenului, dar şi în preparate care să stimuleze creşterea
părului, atât la copii cât şi la adulţi.

Există în prezent chiar şi şampoane pe bază de biotină, însă specialiştii rămân încă
reticenţi în a le recomanda, deoarece biotina nu se absoarbe atât de uşor prin pielea scalpului.
Pentru necesităţile dermatologice, se pare că sunt foarte eficiente cremele pe bază de vitamine,
din complexul vitaminic B. Aceste preparate cu aplicare topică par a stimula tonicitatea pielii,
conferindu-i o anumită stralucire. În plus, ele îi păstrează un nivel optim de hidratare. Iar
regula este: o piele hidratată este o piele frumoasă şi sănătoasă. Niacina, una din vitaminele
complexului B (vitamina B3, mai exact) favorizează reţinerea apei la nivel tegumentar.
Cremele pe baza de niacină pot stimula refacerea aspectului tenului, conferindu-i o tinereţe şi
o supleţe de invidiat, în doar 6 zile. Niacina are, de asemenea, şi proprietăţi antiinflamatorii şi
poate calma pielea uscată. Dacă este aplicată zilnic, în concentraţii terapeutice adecvate,
niacina poate uniformiza nuanţa tegumentului, stimulând luminozitatea şi corectând
imperfecţiunile de pigmentare. Într-un studiu dematologic publicat de specialiştii americani, s-
a prezentat efectul suprinzător al cremelor pe bază de vitamine B în refacerea tenului afectat
de riduri şi în regenerarea acestuia, care dupa un tratament specific capătă un aspect profund
întinerit.

Vitamina K

Chiar dacă pare surprinzător, vitamina K are foarte multe roluri benefice în ceea ce
priveşte promovarea sănătăţii pielii. Deşi ea este în prezent cunoscută ca un factor
procoagulant, studiile au descoperit şi alte moduri în care aceasta vitamină liposolubilă poate
influenţa organismul. Utilizată în scopuri dermatocosmetice, vitamina K nu este recomandată

33
a fi luată oral, sau intravenos. Ea trebuie inclusă în preparate cu acţiune topică.
Astfel, în formulele noi şi în creme speciale, se pare că vitamina K are un rol foarte important
în reducerea cearcanelor şi în vindecarea hematoamelor, leziunilor de grataj. Specialiştii o
recomandă în special după intervenţii chirugicale laser, doarece s-a dovedit că poate să reducă
semnificativ apariţia unor hematoame postintervenţionale.

Eficienţa vitaminei K este crescută mai ales dacă se combină cu vitamina A, vitamina
C sau vitamina E, în creme ce îşi propun să stopeze ridurile şi să corecteze aspectul
îmbătrânit al pielii. Astfel de combinaţii se dovedesc a fi superioare altor produse
dermatologice şi în ceea ce priveşte îndepartarea cearcănelor persistente.

Drojdia de bere (Faex medicinalis) – medicament universal

Este constituită din ciuperca Saccharomyces cerevisiae, din familia

Saccharomycetaceae şi conţine 17 vitamine, majoritatea din complexul B, 16 aminoacizi, 14
săruri minerale şi 46% proteine.
Terapia cu drojdie de bere are efect revigorant asupra sistemului nervos, combătând
depresiile şi tulburările psihice. Şi în alte afecţiuni grave, precum Parkinson şi Alzheimer, se
recomandă o cură de două săptămâni, câte 4 linguriţe pe zi. În amestec cu mierea de albine,
creşte puterea de concentrare.
Consumul de drojdie de bere scade nivelul colesterolului „rău“ şi combate
hipertensiunea, doi dintre factorii majori implicaţi în apariţia bolilor de inimă. Bolnavii
cardiaci trebuie să consume periodic suplimente alimentare pe baza de drojdie de bere.
Doza zilnică pentru un adult este de 3 linguriţe de drojdie de bere, care se administrează pe
stomacul gol, dimineaţa, la prânz şi seara. Cura cu drojdie de bere este indicată şi persoanelor
anemice, dar şi celor care au probleme de asimilare a mineralelor, în special magneziu şi
calciu. În acest caz, cura trebuie să dureze 21 de zile (3 linguri pe zi, înaintea meselor
principale). Mai mult, terapia reglează şi tulburările de coagulare a sangelui.
Obezitatea se tratează şi ea cu ajutorul acestui remediu natural. Persoanele care vor să
slăbească, pot urma o cură cu drojdie de bere: câte trei linguriţe pe zi, luate pe stomacul gol,
timp de 20 de zile pe lună. Cromul conţinut de drojdia de bere scade pofta de mâncare şi
nevoia de dulce, de aceea drojdia este benefică şi persoanelor cu diabet.

34
 La adolescenţi, curele cu drojdie constau în administrarea a câte două linguriţe, timp de
10 zile pe lună. Drojdia de bere ajută la dezvoltarea intelectului şi combate instabilitatea
emoţională cauzată de „bombardamentul” hormonal. La adulţi, acest „leac“ susţine efortul
fizic şi intelectual şi este un minunat remediu antistres (câte o lingură pe zi, luată vreme de 10
zile pe lună).
La vârstnici, terapia cu drojdie de bere (câte două linguri pe zi) ajută în lupta cu bolile
degenerative.

Cel mai bun tratament cosmetic

Orice femeie care a folosit drojdia în scopuri cosmetice a observat schimbările

frumoase pe care le poate aduce tenului. Cine nu a încercat, e timpul să-şi facă o mască cu
drojdie!

Cum acţionează drojdia asupra pielii

Efectul minune al măştilor cu drojdie se datorează vitaminelor din compoziţia acestui

produs, care ajută la refacerea elasticităţii pielii. De exemplu, complexul de vitamina B
îmbunătăţeşte circulaţia sângelui şi echilibrează procesele metabolice. Antioxidanţii din
compoziţia drojdiei restabilesc strălucirea pielii, aminoacizii grăbesc procesul de sinteză a
elastinei şi a colagenului, iar mineralele hrănesc pielea şi o fac mai rezistentă.

Se foloseşte masca cu drojdie atunci când:

- ai tenul e gras, cu porii dilataţi;

- tenul prezintă coşuri;

- pielea e ridată;

- pielea e uscată;

- există pete pe faţă.

35
 La ce trebuie să fim atenţi atunci când vrem să ne facem o mască cu drojdie?

Nu trebuie să diluăm drojdia în apă fierbinte, ci doar în apă călduţă; alegem drojdia de
bere doar atunci când avem pete pe piele sau inflamaţii; folosim doar drojdia proaspătă, pentru
că altfel este lipsită de proprietăţi; cea mai bună drojdie este cea care se sfărâmă atunci când
este strânsă între degete; înainte de aplicarea măştii cu drojdie, trebuie să curăţăm bine faţa.
După 10-15 măşti aplicate, se face o pauză de 2 săptămâni. Aplicăm drojdia pe faţă într-un
strat gros şi o lăsăm să acţioneze până când se usucă, apoi se clăteşte faţa cu apă călduţă.
Efectul măştii va fi mai bun dacă peste ea se va pune o cârpă din bumbac şi un prosop umezit
în apă caldă.

Cum putem combina măştile cu drojdie?

Dacă tenul e gras şi cu probleme, atunci se adaugă în masca cu drojdie iaurt şi

smântână degresate, lămâie şi albuş de ou. Pentru o curăţare profundă a tenului, se foloseşte
drojdia împreună cu lapte şi sucuri de fructe de pădure. În cazul în care se doreşte un efect de
albire, se amestecă drojdia cu suc de castravete.

Emolient pentru mâini

În amestec cu laptele hidratant, drojdia de bere uscată este un remediu excelent pentru
menţinerea sănătăţii şi a tinereţii pielii mâinilor. Amestecul se lasă să acţioneze 15 minute,
după care mâinile se clătesc cu apă caldă. Tratamentul poate fi aplicat timp de măcar o
săptămână, seara înainte de a merge la culcare.

Problemele părului pot fi şi ele rezolvate cu ajutorul drojdiei de bere, toate elementele
din grupul vitaminelor B fiind indispensabile creşterii lui. Pentru o mască avem nevoie de 50 g
de drojdie de bere, cinci linguri cu ulei de măsline, patru linguri cu miere încălzită, o cană cu
zeamă de urzici, macerate sau fierte. Se amestecă şi se aplică pe păr, masând scalpul. Se
clăteşte părul, după care se aplică şamponul. Masca reface sănătatea scalpului şi întăreşte
rădăcina firului de păr.

36
 Menţine tinereţea

Folosirea curentă a drojdiei de bere are efect regenerator şi ajută organismul să rămână
tânăr şi în formă. Aceste afirmaţii aparţin nutriţionistului american Paul Bragg, care spune că
acest complex de ciuperci, care este drojdia, conţine o mare cantitate de proteine, vitamine,
minerale, dar şi de acid nucleic, responsabilul pentru formarea de celule noi care să le
înlocuiască pe cele deteriorate. Acelaşi nutriţionist spune că acest acid nucleic are capacitatea
de a întârzia îmbătrânirea prematură.

37
 CONCLUZII

Fiecare vitamină are anumite roluri specifice în organism. Astfel, Vitamina A joacă un
rol important în vedere (participând la formarea imaginii la nivelul retinei), în păstrarea
integrităţii ţesuturilor epiteliale de la nivelul pielii şi mucoaselor organismului, în apărarea
împotriva infecţiilor şi în procesele de creştere şi dezvoltare.
Vitamina D reglează circuitul calciului şi fosforului în organism, fiind extrem de
importantă pentru sănătatea osoasă. Vitamina E are funcţie de antioxidant, protejând unele
substanţe din structura membranelor celulare (cum sunt acizii graşi nesaturaţi) împotriva
distrugerii determinate de compuşii cu acţiune oxidantă. Vitamina K are drept rol principal
intervenţia în sinteza la nivelul ficatului a unora dintre factorii implicaţi în coagularea
sângelui, dar se pare că este implicată şi în procesul de fixare a calciului la nivelul oaselor.
Vitamina B1 (tiamina) este implicată în conducerea informaţiei prin fibra nervoasă şi în
diverse reacţii chimice care duc la îndeplinire transformarea glucidelor în organism şi
utilizarea lor pentru producea rea de energie. Vitaminele B2 (riboflavina) şi B3 (vitamina PP,
niacina) participă şi ele la diverse reacţii chimice de tip oxidare-reducere ce servesc la
prelucrarea în organism a proteinelor, lipidelor şi glucidelor. Vitamina B5 (acidul pantotenic)
are şi ea rol în apărarea împotriva infecţiilor şi este o prezenţă practic constantă în toate căile
metabolice majore ale organismului, fiind parte componentă a unei molecule care se află la
intersecţia acestora, denumită acetilcoenzima A, iar vitamina B6 şi vitamina H (biotina) sunt şi
ele implicate în multiple reacţii chimice ce se desfăşoară continuu în corpul uman. Vitamina
B12 (ciancobalamina) şi acidul folic sunt esenţiale în desfăşurarea normală a proceselor
metabolice care participă la formarea hemului şi a lanţurilor de ADN şi proteine (asigurând
prin aceasta desfăşurarea normală a creşterii şi reproducerii celulare). Vitamina C (acidul
ascorbic) participă şi ea la coordonarea a numeroase funcţii metabolice, la apărarea
antiinfecţioasă şi la sinteza colagenului, ajută la absorbţia fierului şi are rol de apărare a
structurilor organismului împotriva agenţilor oxidanţi.
Un lucru poate mai puţin cunoscut este că şi consumul excesiv de vitamine poate
determina efecte toxice, mai ales în cazul vitaminelor liposolubile, care se depozitează în ficat
şi ţesutul adipos; vitaminele hidrosolubile nu se acumulează în organism, eventualul surplus
fiind eliminat pe cale digestivă şi renală.

38
 BIBLIOGRAFIE

1. http://www.terapii-naturiste.com ;
2. Ghid pentru o alimentaţie sănătoasă – Societatea de nutriţie din România;
3. Pagini despre sănătate, de prin presă adunate;
4. Earl Mindell – Biblia vitaminelor – Medicina pentru toţi, Editura Elit, 2004;
5. https://www.scribd.com , Totul despre vitamine;
6. blogwiki.ro/drojdia-de-bere-ajută-organismul-să-rămână-tânăr.

39