CAPITOLUL II

DESPRE FENOMENUL ALCOOLISMULUI

I.2.1. Ce înseamnă a fi dependent?

Noţiunea prezentată mai sus implică o absenţă a libertăţii personale. A fi dependent nu e

nici rău, nici rău în sine, ci totul depinde de punctul de referinţă. Un copil de şase luni este
practic dependent de părinţii prin faptul că ei îi pot oferi adăpostul, hrana şi suportul afectiv de
care are nevoie. In acest caz, un copil la o vârstă aşa fragedă nu poate alege prea multe.
Libertatea lui e condiţionată de ceea ce îi oferă ei.
 In sens negativ, un om poate dezvolta stări de dependenţă în mai multe situaţii:

- când devine obsedat de propria muncă lucrând în exces, îşi găseşte împlinirea în realizările
sale, neglijează relaţiile cu familia, prietenii lui;
- când simte nevoia să mănânce (în special ceva dulce) pentru a se simţi mai bine în condiţii
de oboseală, stres;
- când caută prin orice mijloace să câştige tot mai mult simţind că banii îi pot aduce fericirea;
- când apelează la alcool pentru a birui situaţiile dificile ce apar;

I.2.2. Dependenţa de alcool

Cel dependent recurge la astfel de practici observând că munca, mâncarea, banii, alcoolul
îi produc anumite stări de satisfacţie interioară şi de aceea el devine iraţional în dorinţa lui de a
procura acest lucruri. Pe de o parte e conştient că ceea ce face e dăunător pentru sănătatea sa/
echilibrul său emoţional, dar simte că nu se poate debarasa/ nu vrea să renunţe la acest mod de
viaţă.
Doresc să prezint o clasificare realizată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (O.M.S. ) în ce
priveşte comportamentul diferitelor persoane faţă de băuturile alcoolice:

I) nebăutori
II) consumatori de alcool
A) care beau moderat ;
B) care beau excesiv
a) neregulat
b) din obişnuinţă
1) care nu sunt dependenţi;
2)care sunt dependenţi;
 Ceea ce se observă mai neobişnuit în această schemă este precizarea că există persoane ce
pot bea excesiv, din obişnuinţă fără a fi dependenţi. Consecinţele alcoolului asupra organismului
pot fi chiar mai grave decât în cazul unui alcoolic dependent. Diferenţa constă în faptul că
această persoană are capacitatea să-şi controleze prin voinţă cât să bea. (Rieth,1999:25) Eu cred
că graniţa între cele două comportamente este foarte slabă, deoarece odată deschis apetitul pentru
băuturi tari cu greu mai poate fi controlat. Mai mult, se ştie că idealul fiecărui alcoolic este să
bea moderat, situaţie la care se străduieşte să ajungă, dar fără rezultate.
E interesant de constat că „nu trebuie să fie consumate zilnic cantităţi uriaşe de drog pentru
ca persoana să fie considerată dependentă” (Scheneider si Lux, 1999:89) , ci aici contează
legătura emoţională cu drogul. Dacă cineva se simte copleşit de probleme şi consideră că un
păhărel de lichior îl poate face să treacă mai uşor peste probleme, atunci acea persoană, se
îndreaptă cu paşi siguri pe un drum foarte periculos. Cu timpul, se dezvoltă dorinţa tot mai
intensă de a procura drogul într-o cantitate tot mai mare.
Putem vorbi despre două feluri de dependenţă:

Dependenţa fizică

Se consideră că un consum mai ridicat de cinci băuturi pe zi este periculos. ( Greenfield,

Kerr,2003: 31) In acest caz, se poate ajunge la situaţia ca atunci când drogul nu poate fi procurat
să apară fenomene de sevraj: tremurături, halucinaţii, senzaţie de vomă, frică. Intensitatea acestor
stări variază de la stări de slăbiciune până la manifestări grave (Delirium tremens). (Scheneider
si Lux, 1999:91)

Dependenţă psihică

Se manifestă atunci când există convingerea că nu poţi trăi mulţumit decât sub influenţa
drogului. Astfel, când apar în viaţă situaţii stresante, dificile, alcoolul aduce echilibru sufletesc.
Atunci când drogul nu e la îndemână apare disconfortul fizic sau chiar frica. (Scheneider si Lux,
1999:93)
 Spre deosebire de drogurile tari (cocaina, heroina),în cazul alcoolismului dependenţa
fizică se poate vindeca în câteva zile. In schimb, dependenţa psihică este foarte puternică, căci
potenţialul ei nu poate fi eradicat niciodată. Cele mai multe studii arată că un fost alcoolic trebuie
să fie abstinent de la băutură toată viaţa lui – el nu mai poate să bea moderat, la fel ca alţi
oameni. S-au înregistrat cazuri când după 15 ani de abstinenţă un singur pahar l-a făcut pe un om
să cadă într-o beţie în stadiu avansat.

I.2.3. Consecinţele alcoolului

Chiar dacă la început , alcoolul induce persoanei o stare de bine, consumul repetat poate
avea efecte negative asupra sănătăţii. Simţul comun ne spune că după o stare de beţie apare
mahmureala. Ea se poate defini ca o senzaţie de amorţire a simţurilor, o lentoare în desfăşurarea
gândurilor, senzaţii de vomă.
„Consumul ridicat de alcool duce la o eliberare crescută de hormoni ai glandelor
suprarenale. Aparent se produce o senzaţie de calmare. Totuşi în organism se manifestă o reacţie
de stres, deoarece are ca efect de tranchilizant asupra sistemului nervos central. Statisticile arată
că un consum mediu de 60 g de alcool pur pe zi poate produce leziuni hepatice (20 g alcool pur =
0,5 l bere / 0,2 l de vin)Doza inofensivă calculată de O.S.F. este de 7 g/zi.” (Scheneider si Lux,
1999:24)
„Cercetările arată că abuzul de alcool accelerează procesul de îmbătrânire, din cauză că
se eliberează o cantitate mai mare de cortizon.” (Spencer, Hutchison, 1999: 278) Acesta e un
hormon natural produs în organism de către glanda suprarenală. El ajută organismul să suporte
mai uşor stresul şi ajută la micşorarea inflamaţiei. In situaţii tensionate, organismul produce acest
hormon ajutându-ne să ne calmăm. Alcoolul accelerează producerea cortizonului în cantităţi mari
iar individul ce bea excesiv rămâne fără „rezerve” de calmant natural. De aceea, alcoolicii sunt
vulnerabili la stres.
La nivel psihologic se manifestă un comportament de dependenţă – individul nu se simte
bine dacă nu bea nişte vin ori rachiu. Depresia este o altă consecinţă a consumului abuziv de
alcool. „Acesta se simte paralizat, vrednic de milă şi neputincios să simtă din nou că are
pământul sub picioare.” (McDowell şi Hostetler, 1999:433),Cu cât evoluează consumul de
băutură, cu atât persoana respectivă va avea mai des comportamente agresive, vulgare,
superficiale în starea de ebrietate. Se poate ajunge la delirium tremens – stări patologice de frică,
halucinaţii vizuale, tremurături. „Conform modelului cognitiv, obsesiile sunt cauzate de
interpretări eronate şi catastrofice care supraestimează importanţa gândurilor, a imaginilor
mentale şi a impulsurilor antisociale.” (Cottraux, 2003: 197)
La nivel social, alcoolicul va influenţa negativ în primul rând pe cei din familia sa. Când
este criticat de cei jurul său pentru un astfel de comportament el devine agresiv, provoacă certuri
ori cultivă strategii de evitare în cazul persoanelor mai slabe. Mai mult, un alcoolic riscă să-şi
piardă locul de muncă. In termeni sociologici, el îşi neglijează rolurile sociale la care este chemat
(de părinte, de soţ, de fiu, de angajat, de cetăţean etc)

I.2.4. Fenomenul de codependenţă

In acest capitol voi trata fenomenul de codependenţă făcând mai mult referire la relaţiile din
căsnicie, dar afirmaţiile pot fi extinse şi în alte tipuri de relaţii, după cum vom vedea în tipologia
prezentată mai jos.
Cum definim fenomenul de codependenţă? „Teorii ale comunicării aplicate la fenomenul
studiat de noi arată că unui purtător al simptomului îi corespunde un întreţinător al simptomului,
unui neajutorat - un ajutor, unui tip pasiv – unul dominant, unui răsfăţat – unul care răsfaţă.
Aşadar cei doi se completează reciproc.” (Ruthe, 1999:6) Privind astfel lucrurile, nu putem să-l
blamăm numai pe alcoolicul pentru faptele sale, ci trebuie să analizăm cu atenţie modul în care
cei din jur se raportează la el. Cum vorbeşte soţia cu bărbatul ei alcoolic? Cum se raportează
copii la el? Îl tratează cu dragoste ori îl dispreţuiesc, îl jignesc? Ce interese au colegii lui de
serviciu în ziua când ia salariul?
Ceea ce este interesant la acest fenomen este că are manifestări multiple, aparent
contradictorii:
- pe de o parte, codependentul este stresat, nervos, epuizat. Acesta e adesea cicălitor. Încearcă
cu disperare să-i ascundă rezervele de băutură şi-i ţine tot timpul morală când cel dependent
vine beat acasă. Sunt arhicunoscute întâmplările cu vecini, prieteni ori cunoştinţe când unul
dintre parteneri vine noaptea târziu acasă şi apare cearta, scandalul, manifestări agresive ale
celui mai puternic asupra celui mai slab.
- pe de altă parte, codependentul îi oferă alcoolicului circumstanţe atenuante, îi justifică
acţiunile. De exemplu, într-o relaţie de căsnicie, soţul începe să bea tot mai mult.
Codependentul, soţia, consideră că partenerul bea pentru a-şi alunga necazurile. Deşi
bărbatul poate avea 40 de ani, el se comportă ca un copil răsfăţat de mama lui – în cazul
nostru soţia preia rolul de mamă ocrotitoare. Ea doreşte să-l ferească pe „iubitul ei soţ” de
necazuri, de lumea cea rea. Dacă el nu vine la serviciu din cauza băuturii, ea găseşte tot felul
de minciuni ca să justifice lipsa la locul de muncă. Dacă el vorbeşte dur cu copii, ea îi
sfătuieşte pe copii să-l înţeleagă pe tatăl lor care se poartă aşa din cauza problemelor care îl
copleşesc.
- iar de multe ori, codependentul manifestă o atitudine ambivalentă. Câteodată poate fi
îngăduitor, altădată se răsteşte la partener. Simte că nu mai rezistă să tacă, să închidă ochii şi
atunci izbucneşte în mânie, ajungându-se la vorbe dure, bătăi, divorţuri.

O clasificare a tipurilor de codependenţi făcută de Hambrecht arată astfel (Ruthe, 1999:12) :

Codependentul patern

El preia sarcinile şi datoriile partenerului pentru că-l consideră incapabil să-şi poarte
singur de grijă. Trebuie să precizăm aici că el poate fi altcineva decât tatăl, aici fiind vorba de o
anumită atitudine paternală.

Codependentul matern

Acesta îl îngrijeşte pe alcoolic, îl alintă şi se topeşte de grija lui. Ii arată o dragoste fără
discernământ. O explicaţie psihologică al acestui comportament poate fi acela că un coalcoolic
doreşte să-şi întărească stima de sine prin manifestarea „afecţiunii” pe care o are faţă de cel
dependent. Astfel, cei din jur vor aprecia faptele bune, grija eroică pentru alcoolic şi o vor stima
pe cea care se manifestă ca o mamă. (la fel ca în cazul de mai sus, chiar un bărbat poate avea
simptomele unui codependent matern.

Codependentul camaraderesc
 El închide ochii şi acceptă totul de dragul prieteniei şi liniştii. De la el provin clişeele
încurajatoare şi liniştitoare de genul: „lasă, bă, că totul va fi bine” , „un păhărel n-are ce să-ţi
facă”, „dacă nu bei oleacă nu eşti bărbat”.

Codependentul profesional

Acesta face parte din domeniul social/sanitar. El se simte îndatorat faţă de dependent. De
ce se întâmplă acest lucru? O explicaţie ar fi că prin acţiunile lui de îngrijire, el găseşte
confirmare pentru năzuinţele lui bune. E cazul atâtor programe sociale cu intenţii nobile, dar
care au tratat în mod superficial problema. Multe familii sărace şi cu alcoolici în familie au
primit ajutoare financiare pentru subzistenţă. Rezultatul e acela că cel ce bea (adesea tatăl) nu
foloseşte banii primiţi pentru a cumpăra alimente familie, ci pentru a-şi procura băutură. Sugerez
că programele de asistenţă susţinute cu banii statului ori de la Uniunea Europeană să fie gândite
astfel încât să rezolve problema de la rădăcină, nu doar să şlefuiască nişte aparenţe.

Care sunt cauzele unui astfel de comportament?

O parte din cauze au fost prezentate anterior. Observăm că persoana codependentă are fie
un comportament dominant, fie e slab. In cazul în care partenerul e dominant e vorba de dorinţa
de câştiga întâietate, de a fi mai puternic decât celălalt. In cel de-al doilea caz poate fi vorba de
frică, teama de a fi respins dacă îi spune alcoolicului adevărul. In adâncul sufletului un
codependent se simte important că îi poate ajuta pe alţii şi în astfel primeşte recunoştinţă pentru
faptele lui bune. De fapt, ambii trăiesc într-un univers iluzoriu înşelându-se reciproc în modul în
care se raportează la această situaţie.

Care e atunci soluţia?

Pe scurt, ea sună astfel: „ Să-i spui celuilalt adevărul în dragoste.” In cazurile de mai sus
observăm comportamente agresive, dar şi atitudini exagerat de afectuoase. Totuşi lipseşte
dragostea care înseamnă să-i spui celuilalt cu blândeţe adevărul, cu dorinţa de a-l ajuta, nu de a-l
umili, să accepţi riscul de a fi rănit când te apropii de celălalt. Adesea codependentul are o inimă
de piatră. El a devenit insensibil la trăirile celuilalt. Dar şi alcoolicul poartă o carapace care se
manifestă prin atitudini agresive, de superioritate. Dacă cei doi, ar scoate masca, acesta ar fi un
proces dureros, dar e singura cale de a tăia răul de la rădăcină.
In mod practic, există câteva sfaturi practice pentru cei ce doresc să nu mai contribuie la
dependenţa celui ce nu se poate dezlipi de sticla lui (Ruthe, 1999:18):
- renunţă la critică şi la acea atitudine de cicălitor;
- încearcă să nu acuzi la persoana a doua ( Ex. – „tu eşti vinovat că nu mai avem bani în
casă”), ci să te exprimi la persoana întâi (Ex. – „mă simt rănit că vorbeşti aşa dur cu mine”);
- adesea soţul/ soţia nedependentă îşi focalizează afecţiunea asupra copiilor neglijându-şi
partenerul, dar el/ea trebuie să caute să schimbe această atitudine
- să cauţi să spui partenerului ceea ce doreşti trecând peste teama că partenerul dependent va
reacţiona negativ;

Limite
Fenomenul descris mai sus nu se poate aplica tuturor familiilor/ relaţiilor. E adevărat că
există soţii care se comportă cu înţelepciune faţă de soţii lor alcoolici, există părinţi care nu-şi
ocrotesc copiii care fac greşeli în urma consumului lor de alcool. Pe de altă parte, în multe relaţii
apare fenomenul de codependenţă tocmai pentru că cei doi dezvoltă mecanisme de autoapărare.
Dorinţa de a nu fi rănit poate lua forma unei atitudini reci, dominatoare ori a unei afecţiuni fără
discernământ şi de multe ori aceasta e cauza raportării greşite la celălalt.