Persoanele dependente de alcool devin anxioase şi chiar terifiate.

Îniţial se simt tensionate şi nu

înţeleg de ce nu au un somn odihnitor. Încep să experimenteze coşmaruri şi schimbări la nivel fizic
precum: începe să le crească tensiunea musculară, să tremure excesiv ajungând ca tot trupul să
tremure. Încep să vadă lucruri care nu sunt prezente, halucinaţii. Acest stadiu se numeşte delirium
tremens şi ajung să dureze 2 săptămâni şi să se termine cu o completă revenire în majoritatea
cazurilor. Totuşi un număr de persoane a murit în aceste condiţii datorită stresului fizic sever asupra
corpului lor. Cele mai comune ocazii când persoanele încetează să bea sunt noaptea, când acestea
dorm. În acel timp nivleul sângelui cu alcool scade şi activitatea celulelor creierului încep să
crească, Dimineaţa celulele creierului sunt active şi se pot observa mâinile lor tremurânde. Alte
persoane observă o tremurare a buzelor şi a obrajilor. Acest fenomen se referă la tremurările de
dimineaţă. Dacă vreţi celulele devin incapabile să funcţioneze normal în afara prezenţei alcoolului.
În cadrul ceremoniei deschisă în Africa, în decursul zilelor de 19-24 septembrie a anului 1974 s-a
discutat despre politica socială a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii cu privire la droguri şi
alcoolism. Un studiu de caz depre etiologia alcoolismului realizat de Dr. Walter Otsyuler de la
Departamentul de Psihiatrie a Universităţii din Nairobi, prezintă tipuri de personalitate a
persoanelor dependente de alcool. Dr. Walter menţionează că exceptand ţările unde religia, de
exemplu, cea mulsulmană, interzice consumul de alcool, totuşi acesta este acceptat de majoritatea
populaţiilor. Întrebarea dificilă este de ce anumite persoane devin alcoolice pe când alţii care
consumă aceeaşi cantitate nu devin? După Organizaţia Mondială a Sănătăţii, alcoolismul este o
boală cronică de comportament, manifestată prin
consum repetat de alcool în exces faţă de consumul social al comunităţii şi la o dimensiune l ce se
interpune cu sănătatea consumatorului şi cu funcţia sa socială şi economică. Dr. Walter a specifiat
că numărul alcoolicilor adevăraţi în Kenya este mic. ”Ţara este împărţită în triburi, fiecare având
obiceiurile proprii, iar această problemă a alcoolismului fiind relativ nouă, în jur de 10 ani, este uşor
să faci un studiu al personalităţii celor care devin alcoolici aici."
Studiul s-a desfăşurat pe o perioadă de 3 ani, personalul luând notiţe specifice
fiecărui alcoolic care a venit pentru tratament în această perioadă. Sursele au fost Spitalul
dePsihiatrie Mathare, Spitalul de Psihiatrie Generală Machakos, Clinica de Psihiatrie de la Spitalul
Naţional Kenyatta
Au fost 73 de alcoolici în cadrul acestei perioade.
Procedura : după ce pacienţii au fost identificaţi ca şi alcoolici s-a relalizat un istoric
social şi psihiatrie ce include : l. Numele, sex, ani, tribul ; 2. Istoricul familial: mică descriere a
tatălui şi relaţia cu pacientul din copilărie până acum, acelaşi lucru şi pentru mamă ;
3. Fraţi : numărul fraţilor şi a surorilor;
Poziţia pe care o ocupă pacientul-exemplu: dacă este primul copil sau al doilea
9
relaţia cu ei, dacă Se înţeleg sau nu;
4. Istoricul personal din copilărie, educaţia şcolară, nivelul studiilor
5. Activităţi: obiceiurile sale, dacă bea, fumează, utilizează droguri Pasiuni-expemple: dansul, ñlme,
jocuri
6. Personalitatea: dacă este trist sau o persoană veselă, sociabil sau singuratic, trăsături obsesive,
ticuri
7. Comportamentul de ”băutor": de când bea, dcă consideră că este alcoolic sau nu Lucruri ce se
referă 1a el: motivele lui proprii în legătură cu utilizarea alcoolului,
care sunt motivele lui legate de dependenţa sa, motivele cunoscuţilor de ce
pacientul consumă Se examinează statutul mintal şi psihic până în momentul examinării concrete.
Materialul este examinat atent pentru a-l încadra întrOun anumit tip de personalitate : 1. pacientul a
început să fie dependent de alcool
2. a fost o schimbare ce 1-a determinat să ajungă la dependenţa de alcool
Rezultatele
Cu acele măsuri am ajuns la concluzia că s-au încadrat în următoarele grupuri:
-persoane ambiţioase care erau rigide, inadaptabile. Persoane care au greşit odată în
obţinerea unui obieciv nemaiputãndu-se adapta au devenit alcoolici ; -ambiţioşi, mândri, care au
atins statuturi înalte în comunitate, dar nu şi-au putut menţine statutul-exemplu: o persoană a
devenit membră în Parlament şi are un statut înalt,
dar are puţină educaţie, astfel încât nu are mijloace să-şi menţină statutul. Acest tip de
persoană poate deveni alcoolică.
-inadaptat, personalitate dependentă. Grupul aparţine persoanelor care nu s-au dezvoltat în mod
independent, liber şi are mereu tendinţa să se sprijine pe ceilalţi căutând suport(ex. părinţi, fraţi).
Când sunt lăsaţi pe propriile lor picioare au tendinţa să se sprijine pe băutură. Grupul este format în
majoritate de studenţi, care studiază, dar s-au întors neobţinând nimic, în schimb devenind
alcoolici ;
-persoanele cu anxietate cronică. În acest grup Dr. Walter a găsit persoane care au suferit de
anxietate în adolescenţă. Ei au devenit alcoolici odată ce au aflat că alcoolul
reduce anxietatea. O remarcabilă legătură în acest grup este dacă ei se opresc din consum
suferă de anxietate 'mai severă ca înainte ;
-ultimul grup este ceea ce numim anormal în dezvoltarea lor` De exemplu homosexualitatea
ascunsă sau persoane care sunt cu o sexualitate inadecvată. Aceste persoane psihologic intr-un
incomfort şi se simt inferioare societăţii. Aceştia pot deveni alcoolici.
Dr. Otsyuler menţionează că cel inadaptat din grupa a 3 nu poate rezolVa singur problemele şi nu se
poate da aceeaşi etichtă si cei cu statutul de anxietate cronică care sunt caracterizaţi
prin frica de a nu gresi şi tensiune nervoasă.83
Cap. II Perioada adolescentină şi intervenţia asistentului social
Pubertatea ca şi adolescenţa specifice pentru a doua decadă a vieţii omului se caracterizează prin
trecerea spre maturizare şi integrare în societatea adulta, cu solicitările ei sociale, politice, familiale
şi profesionale.84 Perioada adolescenţei este perioada în care tutela familială şi şcolară (relativ
pregnante la începutul vieţii copilului) se modifică treptat, modificarea fiind integrată din punct de
vedere social în prevederi legale ale unor responsabilităţi ale tinerilor începând cu 14 ani şi a
obţinerii majoratului la 18 ani, ca şi a exercitării acestuia în continuare. Ceea ce este
domninant în această perioadă constă în dezvoltarea personalităţii.
II.1 Personalitatea adolescenţilor
Cuvîntul ersonalitate i rădăcina sa " ersoană" au fascinat îndelun e cercetătorii Ş P g
limbii. Max Muller, de exemplu, este entuziasmat de abstracţia acestor termeni şi de larga
lor utilitate.
Să luăm un cuvînt ca persoană. Nimic n-ar putea fi mai abstract. Nu e nici mascul, nici femelă, nici
tînăr nici bătrîn. Ca substantiv nu reprezintă mai mult decît reprezintă a fi ca verb. în franceză poate
ajunge chiar să însemne nimeni. Căci dacă întrebăm portăreasa la Paris, dacă ne-a căutat cineva în
lipsa noastră, ea va răspunde „Personne, monsieur", ceea ce înseamnă „nimeni, domnule". Dar acest
cuvînt "persona" a circulat între graniţe uimitoare, bătînd în stînga şi în dreapta, sugerînd noi idei,
stimulînd nenumărate controverse, si ocupînd pînă în zilele noastre un loc de frunte în toate
discuţiile despre teologie şi filozofie, deşi puţini din cei care-l folosesc ştiu cum a apărut. Termenii
"personality" în limba engleză, "personnalite" în franceză şi personlichkeit
în germană se aseamănă mult cu personalitas din latina medievală. în latina clasică era
utilizat numai persona. Toţi savanţii sînt de acord că acest cuvînt înseamnă la origine mască.
Dar persoană, chiar în antichitate, a ajuns să semnifice altceva, inclusiv actorul din spatele măştii,
adică adevărata reunire a calităţilor interne şi personale. A ajuns, de asemenea, să
semnifice o persoană importantă (de unde personaj, paroh).85
Personalitatea este suma totală a tuturor dispoziţiilor, impulsurilor, tendintelor, dorinţelor şi
instinctelor biologice înnăscute ale individului, precum şi a dispoziţiilor şi tendinţelor dobîndite
prin experienţă.86
etape:
Caracterizând evoluţia crizei personalităţii adolescentului, Rousselet distinge trei
perioada revoltei, caracterizată prin refuzul de a se supune din dezgust pentru că i se ordonă (Vârsta
zâmbetului ironic şi batjocoritor, a revoltei contra părinţilor,contra şcolii,educaţiei);
perioda scandalului, în care adolescentul crezând că nu mai este copil doreşte să se afirme în noua
lui identitate, manifestând dorinţa de a se face remarcat (prin vestimentatie, coafură, consumul de
droguri). Este Vârsta anturajului, iar tânărul care a negat familia, şcoala (cel puţin influenţa lor
morală) nu este capabil a trăi izolat intr-o lume inaccesibilă, ci caută să fie mai aproape de prietenii
lui care îl înţeleg. perioda de exaltare şi afirmare, când tânărul se simte gata de a infrunta lumea.
Pot apărea aşa numitele tulburări ale personalităţii ce au fost denumite
"dezvoltări", fapt care le apropia de structura psihică a persoanei în cauză. In felul acesta Se
face un pas spre ceea ce putem denumi structurări ale personalităţii.
Aceste structurãri, desigur particulare (denumite şi dizarmonice) ale personalităţii insului
prezintă anumite caracteristici în sensul că:
- sunt schiţate şi pot fi observate înca din copilarie, - se cristalizează la adolescenţă (odată cu
structurarea personalităţii)
- însoţesc insul de-a lungul întregii sale existente.87
În dezvoltarea psihică a copilului de după lO ani se pot diferenţia 3 etape:
l.
stadiul pubertăţii(de la 10-14 ani) caracterizat printr-0 creştere fizică intensă, de accentuare a
dezvoltării psihice şi de dezvoltarea a sociabilităţii ; Stadiul adolescenţei(de la 14-1 8/ 20 ani)
dominată de adaptarea la starea adultă, de
procesul de câştigare a identităţii, de intelectualizare pregnantă a conduitei ;
3. stadiul adolescentei prelungite (de la 18/20-24/25 ani) dominat de integrarea psihologică la
cerinţele unei profesii, la condiţia de independenţă şi de opţiune maritală.
Adolescenţa are următoarele stadii:
1. Preadolescenţa este o etape de stabilizare a maturizării biologice. Mulţi autori sunt de părere că
pubertatea se încadrează în preadolescenţă. Se conturează mai mult individualizarea, aprofundãndu-
se caracteristicile conştiinţei şi ale conştiinţei de sine. Este o fază de dezvoltare psihică încărcată de
conflicte interioare. Tânărul manifestă în continuare unele stări de agitaţie şi impulsivitate, unele
extraveganţe, momente de neliniste şi momente de dificultate, de concentrare, oboseală la efort.
Individualizarea se intensifică pe planurile intelectuale şi de relaţionare.
2. Adolescenţa propriu-zisă (16/ 18-20 ani) se caracterizează printr-o intelectualizare intensă
(dezvoltare a gândirii abstracte) prin îmbogăţirea de conduite adulte.88 Îl interesează
responsabilitatea în care să existe dificultate de depăşit spre a-şi măsura forţele. conştiinţa de sine
capătă dimensiuni noi de"demnitate" şi "onoare". Apropierea de valorile culturale este de asemenea
largă şi capătă un interes deosebit. De la o formă de evaluare impulsivă critică se trece la cea care
exprimă originalitate. Intensă este şi socializarea aspiraţiilor, dimensiunilor vocaţionale, profesia
conturată treptat, cuprinzând şi elemente importante ale concepţiei despre lume şi viaţă.89
3. Adolescenţa prelungită (cuprinde tineretul intrat deja în forme de muncă, dar şi studenţii cu
vârste cuprinse între 18/20-25 ani). Gestul de a se informa continuă diversiñcãndu-se şi orientându-
se mai mult spre domeniul profesional şi cel social.90 Tot la această vârstă manifestă un modernism
şi simt nevoia unei participări sociale intense. Viaţa sentimentala este intensă, dar instabilă. Este o
perioadă în care au loc angajări matrimoniale. Anumite aspecte şi detalii legate de evoluţia acestei
etape
sunt redate mai jos în următorul tabel.

Tabel lipsaaaaaaallllalallalalala

În ansamblu, adolescenţă cuprinde 3 categorii de reacţii legate de modificările expuse mai sus:
a . se dezvoltă preocupări ale conştiinţei şi conştiinţa de sine, au loc transformări obiective,
subiective, legate de maturizarea sexuală, dar şi a descoperirii dimensiunii realităţii sociale.
b . se realizează o ieşire din conformismul infentil, adolescenţii trec printr-o stare impregnantă de
nesigurantă şi de năzuinte puternice spre independenţă, libertate, demnitate şi onoare. Libertatea şi
independenţa faţă de relaţiile parentale sunt adesea frustrante şi determină nesiguranţă şi
culpabilitate (la fel şi în cadrul unui grup). Apartenenta la un grup este competitivă şi tensionată
ceea ce va genera sentimentul de dependenţă, dar în acelaşi timp şi de independenţă şi nesiguranţă.
c. are loc găsirea unei identităţi vocaţionale ce vizează autocunoaşterea şi autodescoperirea de
posibilităţi sau incapacităţi, cu o dorinţă de autoperfecţionare.91
Adolescenţa a trezit un interes deosebit întotdeauna.
În tribul australian Nirring, tinerele fete erau duse în pădure la primele semne de adolescenţă şi
acolo avea loc un examen chinuitor inclusiv post aspru (aceasta se întâmpla deoarece tânăra fată va
ajunge mamă cândva şi va avea de suferit, din care motiv este bine să se obisnuiască să sufere).
În Peru, la 16 ani, adolescenţii erau supuşi unor posturi, mai îndelugate decât pentru fete. Erau
supuşi unui examen de 30 de zile, începând cu post, apoi continuat cu lupte, alergări, intreceri şi în
final trebuiau să suporte bătăi pe braţe şi pe picioare cu vergele. Cei ce treceau bine prin acest
examen erau prezentaţi regelui care le perfora urechile cu un ac de aur, după care aristocraţii îi
încăltau cu sandale(care era cea mai onorantă distincţie a celor iniţiaţi). Şi astăzi au rămas unele
rămăşiţe de proceduri sociale.
Totuşi tineretul de astăzi este implicat în condiţii noi de socializare şi modernizare. Dezvoltarea
reţelelor de şcoli, şcoli mixte de fete şi băieţi, o mai mare
severitate şi solicitare pe linie de educaţie sportivă arată expresia directă a primirii
tineretului în societatea civilă.
Interesul pentru personalitatea adolescentului a fost şi este considerabilă. S-au scris cărţi care
conturează problemele ce gravitează în jurul adolescentului. Din lucrările literare cu adolescenţi
semnalăm: Suferinţele tânărului Werther de Goethe, Felix Vandenesse de Honore de Balzac, Henri
Brulard de Stendhal, Pierre Nozieres de Anatole France, Poil de Carrote de J. Renard, Casa
Budenbrook de Thomas Mann, Adolescentul de F. M..Dostoievski, Trilogia şi Clim Sanghin de
Maxim Gorki, Steaguri pe turle şi Poemul pedagogic de A. S. Makarenko.
Autorii consideră, de exemplu, că tendinţa de dominare în creştere la sexul feminin "poate fi legată
de trăirea creşterii dezirabilităţii sociale şi sexuale de-a lungul acestei perioade"
Adolescenţa apare în general, pentru ambele sexe, ca o perioadă de creştere a sociabilităţii,
identităţii şi suficienţei personale, dominantei, adaptări la social. Băieţii devin mai hotărţi, are loc lu
ambele sexe o dezvoltare a conştientizării cerinţelor realului şi o treptată descreştere a neliniştii şi
anxietăţii. Realizând o sinteză a datelor privind evoluţia factorilor personalităţii de-a lungul
perioadei între 11 şi 18 ani în functie de criteriile vârstă şi sex, Sealy şi Cattell subliniază
posibilitatea unor date suplimentare prin considerarea altor criterii precum statusul socio-economic,
tipul comunităţii de rezidenţă, rasăg2
Unii din adolescenţi manifestă un comportament supus, blând ce indică dependenţa dar şi o
naturaleţe şi o bunăvoinţă caracteristică. La polul opus, se distinge un comportament agresiv,
combativ, încăpăţânat, sigur de sine, afirmativ, sever, Chiar dur sau ostil, auster cu o gravitate
afectată. Nonconformist, dar dornic să capteze atenţia. Datele empirice indică faptul că această
dimensiune comportă o relativă diferenţiere în funcţie de sex: la femei se manifestă printr-o nuanţă
mai marcată de ipoliondrie, prin tendinţa de a atrage atenţia dar şi de echilibru social, care diferă de
ansamblul orientat mai agresiv la bărbaţi. La ambele sexe însă este specific faptul că o dominantă
puternică poate conduce la acel tip de voinţă obstinată şi chiar spre un comportament antisocial,
rebel. Unele date de cercetare indică faptul că dominanta tinde să coreleze cu statutul social, fiind
mai ridicată la liderii recunoscuţi. În grupele de persoane
formate din indivizi dominanţi se notează o interelaţie de roluri mai eficientă precum şi dominarea
unor procedee de tip democratic; astfel de persoane se simt libere să participe, se angajează fără
eforturi sau ezitări în problemele de grup, critică deschis imperfecţiunile.
Polul nonexpansiv adolescentin indică un comportament moderat, prudent, taciturn, introspectiv cu
tendinţa spre deprimare şi reverie. În general necomunicativ, mulţumit de sine, legat de valori
personale, lent, retlectant. Polul opus, al expansivitătii, indică un comportament impulsiv, entuziast,
vesel, direct, plin de viaţă; guraliv, expresiv, legat de grup, spontan în reacţii. Este unul dintre
factorii care suportă influenţa mediului de formare în măsura în care datele de cercetare indică că
cei expansivi au avut în general un mediu mai facil, mai puţin sever, creator de optimism, dar si cu
aspiraţii mai puţin exigente. Nonexpansivii sunt în general crescuţi după norme mai severe şi tind
spre un plus de moderaţie. Nonexpansivii apar visători, îşi rod unghiile. Expansivitatea corelează cu
preferinţa pentru aglomerări urbane dar şi cu poziţia în familie: cel mai în vârstă tinde spre
nonexpansivitate, cel mai tânăr spre a fi şi cel mai expansiv. După perioada adolescentei,
eXpansivitatea prezintă o descreştere, cu un declin mai marcat pentru perioada între 17 şi 35 ani. De
asemenea, sunt date care indică corelativ că nonexpansivitatea este asociată cu
creşterea încărcăturii de anxietate. 93
Pentru Stanley Hallg4, adolescentul este un fel de candidat la delicvenţă, pe când pentru Rosseau,
adolescentul era în esenţă, sub toate vicisitudinile
evenimentelor, bun de la natură.
II.2 Probleme speciñce adolescenţilor : criza de identitate, imaginea de
sine şi stresul psihic
În perioda adolescentei are loc maturizarea fizică, intelectuală, maturizarea emoţională, stabilirea
unei identităţi personale,emanciparea faţă de părinţi. După Max Frisk (1975), în perioda
adolescenţei trebuiesc rezolvate următoarele probleme:
-înţelegerea dezvoltării fizice în imagine de sine;
-găsirea unui rol adecvat sexual concordant cu normele sociale;
-căpătarea autoîncrederii; -obţinerea unei poziţii în societate;
-dezvoltarea maturităţii sociale şi etice;
-rezolvarea conflictelor din perioadele timpurii ale existenţei pe baza experienţei acumulate.95
Adolescentul trăieşte o aşa numită criză de identitate deoarece nu ştie foate bine cine este sau
încotro se îndreaptă. Erikson (1950, 13.139) arată că adolescentul tipic gândeşte în modul următor
despre sine însăşi: „Nu sunt ceea ce mi-aş dori să fiu, nu sunt ceea ce voi ñ, dar nici nu mai sunt
ceea ce am fost”. Ideile prezentate aici se bazează în principal pe observaţii clinice realizate de
Erickson atât pe adolescenţ ii normali, cât şi în cazul celor cu diverse tipuri de tulbur ări. El a
observat c ă
presiunile puternice din partea părinţilor şi a altor adulţi pot conduce la sentimente de dezorientare
şi disperare, rezultatul fiind instr ăinarea ñzică şi mentală de mediile normale. În cazuri extreme de
confuzie de rol , identitatea adolescentului poate dobândi tr ăsă turi negative: convins că nu poate tr
ăi cu cerinţele impuse de părinţi, adolescentul se r ăzvr ăteşte ş i se comportăde multe ori intr-o
manier ă inacceptabilăfaţăde persoanele care îl ocrotesc. Şi totuşi, în opinia lui Erikson
„ ...adolescenţă nu este o suferinţăci ocriză normativă, adică o fază normală de creştere a
conflictului.. .Ceea ce la prima vedere poate să pară instalarea unei nevroze, este de fapt adesea doar
o crizăagravată care se va autodizolva la un moment dat, contribuind astfel la procesul de formare a
identiăţii” (1969, p.22)
Erikson susţine practic ideea că este aproape esenţial pentru adolescent să treacă printr-o criză de
identitate pentru a rezolva problema identităţii şi a ajunge la formarea unei identităţi adulte stabile.
Adolescenţa durează mai mulţi ani şi o crizăde identitate se poate dezvolta în orice momental al
cestei perioade. Totuşi, bazându-se pe observaţiile sale, Erikson (l968)arată că este mult mai
probabil căo crizăde identitate
săapară în adolescenţa târzie (şi nu în perioada de debut a adolescenţei).
Rousselet(l969) denumeşte această stare "criza morală” a adolescetului şi ea ar fi prezentă la 2/3 din
indivizi,caracterizându-se prin deviaţii afective şi caracteriale.
Cronologic criza ar debuta la 12-14 ani la fete şi la 14-16 ani la băieţi,dar ar putea
apare atât mai precoce cât şi mai târziu (16-18 ani).
Problema care se pune în perioda adolescenţei este aceea a importanţei modificărilor corporale şi de
"ajustare" a relaţiilor cu propriul corp,criteriu esenţial în dezvoltarea personalităţii ştiind că
dezvoltarea şi normalitatea fizică sunt pentru adolescent criterii de valoare.96Pentru a putea fi
acceptat în grup, adolescentul nu trebuie să difere prea mult de ceilalţi din punct de vedere
fizic,pentru a nu deveni obiect de discuţie între ei. De aceia (mai ales la fete), preocuparea pentru
aspectul fizic poate deveni dominantă. Multiplele exagerări (modă, cosmetică) duc adesea la
conflicte cu adulţii(morală,pedepse). Abilităţile fizice (sportul de exemplu),
echivalează adesea cu poziţia de lider în grup, intrând adesea în conflict cu adulţii,care
văd în această preocupare superficialitate.
„Adolescenţa este vârsta oglinzii, vârsta la care adolescentul caută să coincidă cu ”97
sine , mai ales atunci când resimte o lipsă de concordanţă între ceea ce ar dori să fie,ceea ce crede că
este la un momentdat şiceea ce este de fapt. Aceasta relaţie sintetizează practic problematica
imaginii de sine pe care individul şi-o construieşte de-alungul existenţei sale. Neconcordanţele care
apar în structura imaginii de sine se referă de fapt la conflictul dintre Eul real şi Eul ideal, conflict
care poate duce la frustrare, stress şi o scăzută stimă de sine. Pentru unii oameni acest conflict este
copleşitor şi conduce la depresie şi deznădejde; pentru alţii un asemenea conflict constituie impulsul
care conduce la mobilizarea resurselor necesare compensării şi atingerii idealurilor propuse. O bună
cunoaştere a propriului Eu, a modului în care acesta se organizează, reprezintă un aspect important
pentru viaţa fiecărei persoane şi,
în acelaşi timp, o condiţie indispensabilă în procesul de formare şi dezvoltare a
individului.
Eriksson (1959,1961) arată că adolescentul îşi formează imaginea de sine pe baza totalităţii celor
învăţate despre el şi acest lucru trebuie adunat intr-un întreg care să aibă sens,care să indice o
continuitate cu trecutul, pregătind în acelaşi timp viitorulDacă în acest proces,adolescentul
reuşeşte,înseamnă că el a ajuns la un sens al identităţii psihosociale (ştie cine este,de unde
Vine,încotro se îndreaptă). În acest stadiu, părinţii şi educatorii pot să-i insufle un simţământ de
încredere şi să-l ajute
pentru a putea să-şi dezvolte iniţiativa.Din contră,dacă intervin fenomene negative,condiţii familiale
vitrege, greutăţi în calea nivelului de spiraţie,lipsa de modele sociale de identificare etc, apare
confuzia rolurilor, adolescentul neputand ajunge la un sens al identităţii sale (nu ştie cine este şi
încotro se îndreaptă). În acest
sens Erikson elaborează cunoscuta sa teorie a ”difuziunii identităţii" la adolescenţi.98
După Maurice Debesse, funcţiile adolescenţei se pot exprima sintetic astfel: o de adaptare la mediu
o de depăşire o de definire a personalităţii În consecinţă are loc acum un proces de dezvoltare la
finalul căruia ne vom afla în faţa unor structuri psihice bine închegate şi cu un grad mai mare de
mobilitate. (P. Golu, E. Verza, M. Zlate, 1993). În această perioadă se pct constata confruntări între
comportamentele impregnate de atitudinile copilăreşti şi cele solicitate de noile cadre
sociale în care acţionează adolescentul.
Transformările psihice la care este supus adolescentul sunt generate de nevoile şi trebuinţele pe care
le resimte - atât de nevoile apărute încă în pubertate, cât şi de noile trebuinţe apărute în adolescenţă.
După M. Zlate (1993) adolescentul se confruntă cu o serie de nevoi sau nevoile descrise în
perioadele anterioare cunosc o prefacere semnificativă: nevoia de a şti, de a fi afectuos, de apar-
tenenţă la grup, de independenţă şi nevoia de modele. Nevoia de a şti este prezentă începând cu
perioada şcolarului mic, acesteia i se adaugă în pubertate nevoia de creaţie care se transformă în
adolescenţă în nevoia creaţiei cu valoare socială.
Nevoia de a fi afectuos ia forma unui nou egocentrism, care treptat se dezvoltă în „reciprocitate”
afectivă pe parcursul maturizării afective şi emoţionale, Nevoia de grupare îşi pierde caracteristica
neselectivă devenind axată pe criterii şi preferinţe. Nevoia de independenţă, de autodeterminare a
puberului devine nevoia de desăvârşire, autodepăşire, autoeducare în adolescenţă.
Nevoia de imitaţie a şcolarului mic, devine nevoia de a ñ personal la pubertate, iar în adolescenţă se
transformă în nevoia de a fi unic în prima parte a perioadei ca apoi să se manifeste nevoia de a se
exprima ca personalitate (M. Zlate, 1993, p. 158). Sub
imperiul acestor nevoi adolescentul dezvoltă instrumentarul psihic necesar; se dezvoltă u r m â n d a
se consolida structurile gândirii logico-formale, capacitatea de interpretare şi evaluare, de
planificare, de anticipate, de predicţii, spiritul critic şi
. . v . „ . .. 9 autocritic, se dezvolta caracterul de Sistem al gandirii. 9
Tânăra generaţie, în perioada sa de tranziţie, specifică adolescenţei a reacţionat foarte repede la
fenomenul drogurilor. Lipsiţi de multe ori de înţelegerea părinţilor, de răbdarea adulţilor de a-i
asculta, de autoritatea acestora în a propune soluţii de viaţă decizii, au cedat mirajului retragerii intr-
o lume în care numai ei pot avea acces, departe deintruziunile şi agresivitatea celor care nu sunt de
o vârstă cu ei. 100
Situaţia socială şi economică de astăzi conţine anumiţi factori de risc ce
blochează tinerii într-o stare de vulnerabilitate şi creează apariţia marginalizerii şi a
101
excluderii sociale. Insă cercetătorii sunt de părere că este vorba şi de contribuţia
tânărului la propria marginalizare şi excludere socială. Cauzele şi factorii care determină sau
facilitează ca indivizii să fie interesaţi de droguri au legătiră cu intrega dinamică personală şi socială
anterioară consumului de droguri.
S-a constatat în anul 2006, prin prisma datelor ñnnizate de indicatorul Admiterea la tratament ca
urmare a consumului de droguri că 58% din tineri erau fără ocupaţie( nu au avut niciodată un loc de
muncă), 4% erau şomeri, 7% erau inactivi economic(pensionari, casnici, invalizi), 10% erau
studenţi sau elevi şi 15% dintre subiecţi aveau un loc de muncă permanent.102 Din totalul celor
1912 persoane admise
la tratament în 2006, 36% au finalizat studiile gimnaziale, 455 au studii liceale, 8% au
studii superioare, iar Lui procent de 5% nu au frecventat şcoala sau nu au finalizat
. . 3 cursurile primare.10
Consumul permanent de droguri şi stilul de viaţă determinat de dependenţă conduc la limitarea
accesului la poziţii şi roluri sociale normale în societate. Ceretările arată că odată ce-şi
conştientizeză vulnerabilitatea, tinerii acţionează de multe ori în sensul autoexcluderii şi a
automarginalizării. De multe ori acest comportament este întărit de pasivitatea şi intoleranţa
societăţii şi chiar lipsa unui răspuns instituţional
adecvat. Cercetările care s-au realizat în 2008 împreună cu Daniela Simache104(prin interviuri
individuale şi chestionare aplicate consumatorilor de droguri şi interviuri cu profesioniştii în
domeniu) au reafirmat prezenţa etichetelor pe seama tinerilor consumatori sau cei care au consumat,
Aceasta se obesrvă prin folosirea în vocabularul curent a unor expresii jignitoare (Drogatulel,
"drogat nenorocit, ăştia ar trebui împuşcaţi, să fie luaţi şi închişi undeva, duşi undeva departe” etc.
ce au un impact catastrofal asupra lor. Aceste apelative nu fac altceva decât să-i i ngnore ca şi
persoane accentuând complexul de inferioritate). 46 de clienţi dintre cei investigaţi au declarat că
relaţiile lor s-au înrăutăţit în special cu membrii familiei după ce au
devenit consumatori permanenţi(în condiţiile în care restul au declarat au rupt déjâ
legăturile cu familia).
Toţi cei 30 tineri au menţionat că familia este principala sursă de sprijin real, apoi prietenii, urmată
la mare distanţă de instituţiile guvernamentale. De multe ori conştientizarea acestei stări
declanşează noi momente de frustrare şi conduce spre manifestări agresive şi stări de depresie. În
acest fel apare demotivarea pentru reintegrare şi schimbarea orientării în mod negativ. Această
fristrare care apare datorită etichetării lor intr-un mod intens generează in plan atitudinal agresivitate
sau retragere. Mai profund uneori apar depresii, complexe de inferioritate şi scăderea stimei de sine.
Cercetările făcute de ANSIT prezintă câteva concluzii cu privire la tinerii consumatori de droguri
mai ales la cei închişi în penitenciare :
-existenţa unor marginalizări excesive a tinerilor foşti/actuali consumatori de droguri, care se poate
regăsi la nivel social prin :
-intoleranţă crescută a populaţiei faţă aceştia
-limitarea(ñe că sunt actuali sau foşti consumatori de droguri) accesului la resursele şi
Oportunităţile specific tinerilor de vârsta lor cum sunt: educaţia, formarea profesională adecvată,
obţinerea unui loc de muncă în conformitate cu capacităţile şi pregătirea lor profesională etc.
-consecinţa marginalizării şi excluderii sociale este vulnerabilitatea crescută a acestei categorii de
tineri, vulnerabilitatea mult accentuata în cazul celor care au fost în penitenciar.
-această vulnerabilitate conduce la apariţia unui adevărat handicap social
pentru tinerii foşti sau actuali dependenţi de droguri.105
”Eu îti spun că după 5-6 ani de stat aici, când ai ieşit afară nu mai ai aceiaşi colegi. Pentru că toată
lumea evoluează afară. Tu rămâi în urmă. N-ai tu cum să te mai
pui cu el şi să zici"tu eşti prietenul meu""(C.P, 34 ani, deţinut, Penitenciarul Iaşi)
Un deţinut :"Dumneuvoastră vă e frică de noi ? " Cercetător : "Ar trebui să imi ƒie frică ? " Un alt
deţinut : ” Dacă vă e frică, de ce mai veniţi ? "
Primul deţinut : "Nu, nu trebuie să vă fie frică "1 06
”Eu îti spun că după 5-6 am' de stat aici, când ai ieşit afară nu mai ai aceiaşi colegi. Pentru că toată
lumea evoluează afară. Tu rămâi în urmă. N-ai tu cum să te mai pui cu el şi să zici"tu eşti prietenul
meu""(C.P, 34 ani, deţinut, Penitenciarul Iaşi) Problemele de tip emoţional pot transforma
performanţele academice ale studentului şi în dezamăgiri, spune Kapur în 1969. Retragerea din
universitate se întâmplă la niveluri diferite, încă de la primul an până la ultimul. Unii studenţi
absolvă fãrã a obţine o diplomă, printre cauze numărându-se şi implicarea drogurilor
în viaţa lor.
S-a realizat un studiu prin care s-a încercat evidenţierea factorilor care au determinat 22 de studenţi
în demersul a trei ani, să renunţe la Universitatea din Nigeria. Aveau între 19-23 şi nici unul dintre
ei nu era căsătorit. Unul din factori s-a găsit a fi dorinţa de a se identifica cu grupul, dorinţa de a fi
mai puţin intimidat la
petreceri şi în acelasi timp dezideratul de a fi treaz noaptea în timpul
sesiunii.107(Tabelul nr. 3)
Astfel : Tabelul. nr.3

Numărul de persoane

Total număr persoane: 22

sursa : ***, Agenţia Naţională pentru Sprijinirea iniţiativelor, coord. Sorin Miltuiescu, oprit, pg.228
Toţi pacienţii şi-au început obiceiul de consum în Universitate. Fiind timizi în majoritate, au fost
încurajaţi să utilizeze droguri de prietenii lor. Folosirea alcoolului la petreceri a stimulat începutul
consumului de droguri. Alcoolul le-a dat curaj astfel incât s-a ajuns la consumul de cannabis,
amfetamine şi altele. Primul factor motivaţional în consumul drogurilor a fost dorinţa de a se
identifica cu grupul.108
Un alt efect rezultat în urma folosirii drogurilor în viaţa tânărului student a fost şi perioada scurtă
pentru continuarea studiilor. Studenţii îşi petreceau timpul consumând băuturi alcoolice şi pentru
obţinerea de droguri. Pe fondul consumului de droguri aceştia erau erau cuprinşi de halucinaţii
provocând tulburări şi confuzii la nivelul minţii. Studenţii nu erau pregătiţi pentru examinări astfel
ajungeau la excluderea din Universitate. Cu părere de rău aceştia erau nevoiţi să renunţe la studii,
însă imediat după găsirea unui loc de muncă îşi formează un cerc Vicios în interiorul căreia se
reintorc la dependenţa de droguri. Folosirea drogurilor şi a alcoolului erau considerate un leac
pentru a uita de responsabilităţile care trebuiau să şi le însuşească.
În urma consumului aceştia devin depresivi, se simt inadaptaţi şi inferiori. In anul 1974, în Nigeria
au fost identificaţi 240 de consumatori din care 140 erau din oraş şi 28 din comunitatea rurală, iar
72 nu aveau o locuinţă stabilă.
Tinerii din zilele noastre găsesc societatea într-o continuă schimbare şi sunt expuşi la stres zilnic.
Astfel, ei îşi doresc să evadeze din aceast tumult al vieţii, aruncându-se în mrejele drogurilor care le
aduc pentru câteva momente fericirea şi detasarea de probleme, de fustrări, depresii şi a stării de
însingurare.
Stresul în adolescenţă
Stresul psihic reprezintă o dimensiune psihologică, a lumii contemporane, în continuă extensiune
având implicaţii biologice certificate de includerea lui între factorii de risc ai patogenezei.109
Cuvântul de provenienţă engleză "stress" desemnează o serie de substantive înrudite ca inţeles dar
cu nuanţe ce pot diversifica sensul: încordare, presiune, povară, forta, efort, solicitare, tensiune,
constrângere (Levitchi, Banta).
Lui Selye i se datorează introducerea acestui cuvânt în limbaj medical de unde a fost rapid preluat
în limbajul curent în mai toate ţările lumii, fapt pentru care şi noi îI folosim intenţionat în varianta
ortografică actuală. Cu un singur "s" final, deoarece a început să aibă şi derivate adjectivale
(stresant), substantivele (stresor), verbale (a stresa) etc. Acest concept a pătruns în limbajul curent
prin intermediul limbajului ştiinţific, sensul diversificându-se însă a păstrat o notă comună a
definiţiei şi anume valoare sa nocivă pentru fiinţa umană primejduită cu perturbarea, dacă nu
pierderea homeostaziei psihice şi biologice. Între diferitele stresuri care au slăbit fiinţa umană de-a
lungul evoluţiei sale biologice şi mai accentuat, sociale, îl ocupă stresul psihic.
În cazul unei acţiuni de mai lungă durată a agentului stresor, aceste modificări îmbracă forma a ceea
ce Selye a numit înca din anul 1936 "sindromul general de adaptare" (SGA) care cuprinde
totalitatea mecanismelor nespecifice (considerate astfel tocmai pentru că ele apar la oricare dintre
agenţii declansanţi menţionaţi), capabile să asigure mobilizarea resurselor adaptive ale organismului
în faţa agresiunii care-i ameninţă integritatea morfologică).
Geneza conceptului de SGA este legată de observaţiile lui Selye asupra
oarnenilor bolnavi care, indiferent de natura afecţiunilor patologice, aveau. O aparenţă comună
"aerul de bolnav", concretizat în "sindromul de a fi bolnav":
"palizi, slabi, le pierde pofta de mâncare, pierd din greutate, nu mai au poftă să
muncească".110
Încercările de a defini stresul au în vedere faptul că el apare pe fondul unei adaptari perpetue a
organismului la condiţiile sale de viaţă, în momentul când se produce un dezechilibru marcat între
solicitările mediului şi capacităţile de răspuns ale
organismului.
Teoria stresului sugerează faptul că recurgerea la substanţe reprezintă un
mecanism de soluţionare în sensul diminuării emoţiilor negative sau de accentuare a
emoţiilor pozitive.111
Orientarea adaptativă spre dependenţă evidenţiază homeostazia ca factor motivant in consumul de
drog. Indivizii încearcă să soluţioneze provocările, solicitările mediului prin activarea cu ajutorul
drogurilor, a resurselor disponibile inadecvate. Această abordare a dependenţei evidenţiază etapele
modificării şi ne orientează către diferitele tipuri de învăţare corespunzătoare fiecărei etape, de la
iniţiere la rutină. Situaţiile de risc crescut ce decurg atât din consumul primar de iniţiere (ca
presiune a grupului de prieteni) şi recidivă sunt aspecte cărora această teorie le acordă toată
consideraţia. Diferenţele între sexe şi interdependenţă la consumul de heroină ca mecanisme de
adaptare au constituit, de asemenea, teme de cercetare (Tucker, 1985). Ea a identificat diferenţa
între sexe paternul de consum al heroinei şi a atribuit aceasta diferenţelor între sexe în ceea ce
priveşte sprijinul social şi solicitarea mediului. Chiar dacă bărbaţii au fost în mod frecvent
consumatori ai unei plaje largi de droguri înainte de a se iniţia în consumul de heroină, femeile au
predilecţie în debutul consumului de drog, cu heroina. Tucker afirmă că iniţierea femeilor în
consumul de heroină are loc ca invaliditate de adaptare la situaţia socială de coexistenţă cu bărbatul
care consumă heroină. Adaptarea femeii la un sistem de sprijin ce încurajează consumul de heroină
a constituit începutul propriului ei consum.
De asemenea, susţinerea partenerului de consum de drog se face în mod
diferit: femeile consumă heroniă în cadrul unui context de solicitare a mediului, consumă o doză
zilnică mai mică ca a bărbatului şi, de asemenea recurg mai puţin la
c 1 12 supradoza.
Adolescenta este a treia etapă care durează pînă spre 23 de ani si este şi cea mai plină de stres şi
probleme subiective. Există transformări ale trăsăturilor de personalitate: unele dispar definitiv,
altele abia acum apar. Sursele majore ale conflictului sunt nevoia de independentă, de afirmare
personală şi trebuinţele sexuale. în consecinţă, în această perioadă, incidenţa bolilor nervoase si a
delincventei creşte.113 Această perioadă este caracterizată prin instabilitate emoţională, imaturitate
afectivă; individul reacţionează la frustrate intr-o manieră emoţională, este inconstant în atitudini şi
interese, este excitabil şi hiperreactiv, fuge de responsabilităţi, abandonează uşor, este nelinistit,
implicat în conflicte, agitat, visător; poate fi implicat si în accidente. La polul opus apar
caracteristicile unui eu puternic, matur, calm. Individul este stabil, constant în interese, calm chiar
flegmatic; realist, se adaptează
. „ e c A ~ 14 faptelor; nu se manifesta uşor oboseala nervoasa, nu se amesteca in conflicte. 1
II.3 Intervenţia asistentului social în alcoolism şi droguri
Asistenţa socială poate să ajute oamenii să-şi mărească capacitatea de rezolvare a problemelor care
i-au făcut dependenţi şi să obţină sursele de care au
nevoie, facilitand interacţiunea dintre om şi mediul său social.
Tratamentul alcoolismului nu este de resortul absolut al medicilor, efectele alcoolismului
manifestându-se pe planuri nemedicale, eforturile de remediere vor fi
făcute de asemenea de mai mulţi specialişti printre care un rol important revine
asistentului social. Obiectivul principal este remisiunea. Obiectivele intervenţiei asistentului social:
I. Obiective tactice:
1. reducerea problemelor generate de alcool în domeniul sănătăţii somatice şi
în domeniul psiho-social
2. dezvoltarea competenţei psiho-sociale în contacte interpersonale,
profesionale
'1
3. remodelarea vieţii conform opţiunilor proprii liber alese (redescope-rirea
familiei, a pasiunilor, petrecerea timpului liber în mod etic, în absenţa consumului de
alcool)
II. Obiective strategice: abstinenţă totală şi definitivă (remisiunea propriu-
zisă)
Pentru a putea trata eficient un caz de alcoolism este indispensabil să
cunoaştem gravitatea sa şi respectiv amploarea consumului. Pentru evaluarea
anamnestică a consumului. se foloseşte o unitate convenţională, unitate care conţine
circa 8 g. alcool absolut. În mare, o asemenea unitate este egală cu cantitatea de băutură conţinută
de un pahar standard pentru băutura respectivă. Folosirea sa se
bazează pe faptul că volumul paharelor este în general invers proporţional cu
concentraţia alcoolică a băuturii.
Detalii asupra calcului unităţilor de alcool pot fi regăsite, în tabelul următor:

Tabelul nr. 4 Băutura Exprimarea în unităţi a alcoolului băut(măsura) Nr. Unităţi I

Bere obişnuită l halbă 4 u. l ţ Bere export_r l halbă 5 u. ţ Bere export _l l doză metal
Distilare l măsură standard
Distilare l sticlă
Vin de masă l pahar standard
Vin masă _Pl sticlă de 1. 1.
Vinuri tari 1 pahar standard l
sursa: http://www.tocilar.ro/lucrare de diploma~cate:zone-socialegie~nume acceptare si respingere
in comportamentul toxicomanhtml
Alcătuirea jurnalului consumului alcoolic. Este o metodă care, folosind noţiunea de unitate
alcoolică, încearcă să traducă în termeni cantitativi ingestia de
băutură a unui subiect alcoolic intr-o perioadă dată. Există două variante. În una dintre ele,
asistentul social şi clientul fac împreună estimarea consumului din săptămâna precedentă, pornind
de la ziua premergătoare şedinţei şi notând retroactiv. Se consemnează datele din memoria
bolnavului. Această modalitate serveşte pentru a aprecia cărui grup de risc îi aparţine pacientul. În
plus este foarte educativă, conştientizând de multe ori bolnavului adevărata amploare a Viciului său,
pregătindu-l astfel pentru a opta pentru schimbare. Cea de a doua variantă este folosită pentru clienţi
cărora li s-a evaluat deja consumul prin metoda precedentă. A. S. îi indică clientului să îşi evalueze
singur consumul zilnic, pe o perioadă de timp de una sau
două săptămâni, în intervalul dintre două şedinţe succesive pe un tabel. asemănător
066/ măr/M.
JURNALUL CONSUMULUI ALGQQH&
celui de mai jos:
Tabelul nr. 5

Total unităţi

'-Ziua * Unităţi bereTB Unităţi distilate 1 Unităţi vin

Luni `

Joi 41 Vineri
Sâmbătă

Duminică

Total unităţi săptămână...

sursa : httpz/fwww.tocilarmilucrare de diploma~catecşorie-socioloaie~nume acceptare si respingere

in comportamentul toxiccmanhtml
Evaluarea numărului de unităţi de alcool băute pe săptămână este utilă pentru
aprecierea gradului de risc pe care îl comportă nivelul respectiv de consum:
abelul nr. 6

Riscul: Sexul Unităţi de alcool / săptămână

redus sub 15 u. / săptămână

sub 20 u. / săptămână
i'

intermediar 15- 35 u. / săptămână

I
20 - SOu. / săptămână
mare

peste 36 u. / săptămână
peste 51 u. / săptămână

sursa: bt ţ//Www.tocilar.ro/lucrare de diploma~categorie~socioloîie~nume acceptare si respingere in

comportamentul toxicomanhtml
Intervenţia minimală în alcoolism
În afara băutorilor mari al căror consum comportă un risc deosebit şi care necesită neapărat
intervenţia asistenţei sociale, există o categorie intermediară la care pot fi de ajuns măsuri mai puţin
cuprinzatoare, aşa numita intervenţie minimală. Ea
are un caracter preventiv şi poate preîntâmpina daune importante pe plan bio-psiho-
social. Intervenţia minimală este indicată pentru:
a.bărbaţii care consumă minimum 35 unităţi alcool pe săptămână;
b.femeile care consumă minimum 21 unităţi alcool pe săptămână.
Măsurile minimale de intervenţie sunt următoarele:
1. Se cere pacientului să răspundă dacă el este de părere că alcoolul îi afectează sănătatea sau viaţa
2. Se face o notiţă cu obiceiurile legate de consumul de alcool al pacientului:
consum săptămânal, tipul de drog, regularitatea şi ritmul consumului, frecvenţa şi ritmul
decompensărilor orgiace.
3. Se completează un jurnal al consumului pentru precedentele 7 zile: se începe cu ziua precedentă
şi. se continuă retrograd. Trebuie să se consernneze
detaliat date despre băutul dimineaţa, la amiază şi seara pentru fiecare zi. Se indică clientului poziţia
sa pe diagrama gradului de risc pentru al conştientiza asupra falsei "norrnalităţi" a consumului său
şi a consumului grupului său.
4. Se semnaleaza clientului riscul consumului excesiv, cum ar fi: accidente şi răniri; îngrăşare,
urâţire ("mutra" de “beţiv” sau de "beţivă”), deranjamente stomacale; boală de ficat; dureri de cap;
starea de "mahmureală" matinala; anxietate şi depresie; dificultăţi sexuale; dificultăţi de somn;
hipertensiune arterială cu eventuale accidente vasculare cerebrale urmate de paralizie (hemipareză,
hemiplegie);
deteriorarea intelectuală; antrenarea de suferinţe pentru cei dragi; orice
alte riscuri adecvate persoanei respective. 5. Se semnalează clientului beneficiile scăderii
consumului, cum ar fi:
o economie de bani; o conducerea maşinii fără riscuri o refacerea prospeţimii feţei şi a aspectului;
fizic în general; o randament mai bun în activitate; o îmbunătăţirea generală a sănătăţii; o
îmbunătăţirea relaţiilor în familie; o orice alţi factori benefici adecvaţi persoanei respective.
6. Se dă ferm dar prietenos sfatul de incetare a consumului. După caz se sfătuiesc bărbaţii să nu bea
mai mult decât 20 unităţi alcool pe săptămână, iar femeile să nu bea mai mult decât 15 unităţi alcool
pe săptămână, în cazul consumului de alcool
7. Se înmânează clientului materiale scrise (broşuri, cărţi) care să-l ajute în acţiunea de a renunţa la
consum
8. Se fixează reîntâlniri ulterioare cu clientul după 2-4 săptămâni indicându-i-se să se auto-observe
pentru a da ulterior cât mai multe detalii despre comportamentul
său relativ la consumul de drog la întâlnirea următoare.116
Evaluarea completă şi intervenţia asupra persoanelor afectate de
consumul alcoolic masiv, cu risc înalt
Principiul "cunoaşte-te pe tine însuţi" (gnosi se auton) este cea mai adecvată
şi mai productivă atitudine de urmat în lucrul cu clientul dependent. Dar cunoaşterea de sine şi
conştiinţa propriului viciu sunt blocate, uneori. eXtrem de eficient, de către propriul eu, care, prin
anumite procedee de auto-apărare în faţa realităţii, caută să
evite neplăcerea de a se vedea intr-o lumină defavorabilă.
Obiectivele principale în programul de tratament al dependenţei:
l. refacerea lui fizică;
2. dobândirea capacităţii de control asupra dorinţei de a consuma;
3. abstinenţa de la consum;
4. înţelegerea faptului că cel dependent, poate face faţă mult mai bine la
problemele vieţii, şi că viaţa, poate fi mult mai plină de recompense, în
absenţa drogului
Consilierea-metodă de intervenţie în ajutorarea persoanelor dependente
Consilierea individuală este una din metodele de lucru a asistentului social cu persoanele
toxicomane. Consilierea este un proces ştiinţific de asistenţă adresată unei persoane sau grup de
persoane aflate în dificultate, prestată de către asistentul social cu scopul de a-l înarma pe client cu
abilitatea de a înţelege in mod realist situaţia, de a
alege, de a găsi soluţii şi a lua hotărâri independente, responsabile, realiste, înţelepte şi
eficiente.
Această problemă, drogul, are ca atribut esenţial negarea. Clientul nu crede că problemele şi
“greutăţile vieţii” au fost generate de drog, că acesta este ireversibil, această negare îl determină să
aibă mare nevoie de ajutor. În primul rând, ca asistenţi sociali trebuie să îndepărtăm aceste negări.
Nu trebuie să fim directivi, să le impunem hotărâri. Hotărârile le ia clientul cu ajutorul nostru, al
asistenţilor sociali. Asistenţa se face prin schimb de informaţie şi gravitează în jurul relaţiei
consilier-client, relaţie
care trebuie să ducă la maturizare afectivă şi la schimbare. Diferenţierea noţiunilor de consiliere,
ghidare, sfătuire şi psihoterapie:
1. psihoterapia este orientată individual şi operează în principal asupra
experienţelor şi traumelor infantile;
2. sfătuirea implică o relaţie între un adult experimentat în relaţie cu o persoană neexperirnentată pe
un ton subiectiv. Stătuirea neatent condusă, poate antrena atitudini negativiste sau de revoltă. Un
sfat poate fi oricând recepţionat împreună cu un mesaj de subtext de tipul “pentru că eu sunt
atotştiutor şi tu eşti neştiutor” (atitudinea
negativistă sau de revoltă a adolescenţilor);
3. ghidarea este un proces complex prin care se explică şi se aduc Clasificări la
înţelegerea situaţiilor noi;
Caracteristicile consilierii
' alcătuită dintr-o serie de activităţi prestate în legătură cu un individ şi cu
nevoile sale.
o activităţile consilierii sunt planificate sistematic şi corelate între ele.
o durata este în acord cu necesităţile clientului.
o frecvenţa şedinţelor este iniţial de l şedinţă la interval de 2 zile, ele rărindu-se
ulterior până la o şedinţă pe săptămână. o durata unei şedinţe este de 30 minute, maxim 60 minute
Reguli fundamentale în consiliere:
1. Respectul - talentul consilierul constă în mare parte în aptitudinea de a i transmite clientului
credinţa că el, clientul, posedă forţa interioară şi capacitatea de a reuşi şi că fiecare persoană are
dreptul de a-şi alege
propriile alternative şi de a lua propriile decizii.
2. Autenticitatea, sinceritatea în relaţie. Asistentul trebuie să înveţe să se poarte cu naturalete şi
onestitate, fără a “poza în sfânt” sau a transmite prin atitudinea sa mesajul de subtext al
superiorităţii. El trebuie să tie
el însuşi în aşa fel încât comportamentul şi spusele să se potrivească cu
ceea ce simte.
3. Căldură neposesivă. Este o demonstraţie de preocupare pentru celălalt, o
preocupare profundă pentru binele lui.
4. Abţinerea de la a judeca clientul. Clientul însuşi trebuie să fie judecătorul
propriilor comportamente şi sentimente. Consilierul trebuie să evite
atitudinea prezumţioasă şi/ sau tendinţa de a-condamna-pe client.
5. Inţelegerea exactă a clientului. Aceasta înseamnă evaluarea precisă a
comportamentului verbal şi nonverbal, coroborată cu datele din istorie.
.a
Recunoaşterea potenţialului clientului. Clientul poate avea remarcabile
resurse interioare pe care consilierul e dator să înveţe a le recunoaşte şi
a le folosi.
?1
Respectarea caracterului confidenţial al relaţiei este cea mai importantă
regulă a relaţiei consilier ~ client.
În timpul contractului cu consilierul, subconstientul clientului îl poate asimila
pe asistentul social (consilier) cu un personaj semnificativ din trecutul său. Din această confuzie pot
rezulta manifestări comportamentale aberante ca: răbufniri de
revoltă, reacţii de respingere, manifestări agresive, tentative de seducţie etc.
Obiectivele asistentului social sunt :
1. să dezvolte resurse / activităţi cu care se vor identifica şi cu care tinerii se
vor bucura
2. să stabilească un proces educaţional de grup care să fie interactiv
3. să înveţe să le cunoască şi să le înteleagă limbajul, argoul, valorile şi
cultura
4. să-i incurajeze să-şi povestească experienţele, să facă sch9imb de idei, să găsească soluţii pentru
problemei şi nevoile lor.
5. să încuraj eze exprimarea şi creativitatea personală şi să le stimuleze gândirea imaginativă şi
ideile
6. să dezvolte încrederea în sine şi în ceilalţi intr-un mediu sigur, arătându-le
că nu sunt singuri şi că exste şi alte persoane aflate în situaţii similare