Copilău Diana-Elena

Ioniță Ana-Maria
Master PEU, an II
 
Bătrânețea pare a fi pentru om perioada cea mai
apropiată de moarte, frica față de cea din urmă
aducând cu sine și frica față de viață.
Imaginile pe care oamenii și le-au creat privind
anii bătrâneții sunt pe măsura angoasei lor
existențiale.
 
 Uneori, în interiorul nostru regăsim imaginea bătrânului
înțelept, senin, care stă liniștit pe o bancă, contemplând,
alteori a bătrânului arțăgos, căruia nu îi convine nimic,
mânat de emoții negative și nu în ultimul rând, a bătrânul
fragil, însingurat și bolnav. Trei fațete ale aceleași
perioade din dezvoltarea umană. Cert este, că în toate
regăsim amprenta etapelor anterioare din viață. De aceea,
se spune că dacă vrei să afli cum îmbătrânești, observă-te
în ce mod trăiești până atunci.
În clasificarea stadiilor dezvoltării psiho-sociale, Erickson plasează bătrânețea sub
aspectul crizei integrității psihice sau a disperării. Se remarcă un interes crescut al
bătrânilor pentru contemplare și evaluare a propriilor realizări din timpul vieții.


 1) Dacă bătrânul a trăit pe deplin (sau poate că în
prezent consideră că a trăit pe deplin, având capacitatea de
a resemnifica), se poate atinge o stare de integritate
psihică.
 2) Dacă are dificultăți majore în a oferi un sens propriei
vieți, de multe ori procesul fiind îngreunat de aspecte
precum boală sau doliu, se poate ajunge la această fază de
disperare sau depresie.
Principalele transformări prin care trece vârstnicul, structurate în
patru stadii (Crețu, T., 2009):


 Stadiul de trecere: (65-70 de ani)
-specifică pensionării, de obicei nu creează probleme majore în viața
vârstnicului, acesta fiind încă apt și activ.
-se observă un interes crescut pentru familie, mulți dintre bătrâni fiind
dornici de a petrece timp cu nepoții sau de a se dedica hobby-urilor pentru
care nu au avut timp la tinerețe.
-în funcție de personalitatea fiecăruia, poate apărea o criză privind
pierderea statutului socio-profesional.

 Prima bătrânețe (70-80 de ani)

-încep să scadă, treptat, unele capacități fizice.
-este o etapă specifică conștientizării neputinței, care poate interfera cu
resentimente sau victimizare față de cei din jur.
-cercul relațional se mai restrânge.
-afectivitatea și răspunsurile de tip emoțional încep să primeze.
Principalele transformări prin care trece vârstnicul, structurate în patru
stadii (Crețu, T., 2009):

 A doua bătrânețe (80-90 de ani)


-autonomia personală începe să scadă,
-la majoritatea bătrânilor apărând diverse afecțiuni fizice
-nevoi din ce în ce mai accentuate de afecțiune și îngrijire
 Marea bătrânețe (peste 90 de ani)
- pot apărea afecțiuni fizice acute și deteriorări psihice
-persoana devine dependentă de îngrijitor.
-exist bătrâni activi și senini și la această vârstă, fiind oglinda unui stil
de viață anterior holistic sănătos.

Viața vârstnicului are de-a face cu transformări pe toate palierele sale,

de la regim de viață, la nivel corporal, cognitiv, afectiv, sau psiho-social.
 Emoțional

 Este resimțită acut îmbătrânirea progresivă.
 Viața multor bătrâni este caracterizată de reactivitate,
răspunzând emoțional la multitudinea stimulilor din jur.
 Adesea pot fi morocănoși și capricioși, emoțiile lor
manifestându-se primitiv, precum ale unui copil mic.
 Există și opțiunea ca vârstnicul să fie liniștit, înțelept, atunci
când este în pace cu trecutul său și când este ancorat în
prezent prin activități cu sens, cum ar fi practicarea unor
hobby-uri sau implicarea în creșterea nepoților.
 Fiind copii, cei din urmă, au capacitatea de a facilita
vârstnicului conectarea emoțională și intimitatea.
La nivelul afectivității pot apărea o serie de tulburări:


-depresia psihică și apatia (hipotimia, scăderea tonusului afectiv)
determinată de o scădere a capacității persoanelor vârstnice de a
reacționa la excitanți afectivi slabi
-labilitatea emoțională, modul în care reacțiile negative afective apar
la cel mai mic motiv ajungând în unele cazuri până la ‘’incontinența
emoțională’’ sau ’’afectivă’’;
-scăderea posibilităților de adaptare afectivă;
-pierderea nuantării emoționale;
-prăbușirea afectivității cu păstrarea sensibilității;
-tulburarea echilibrului între excitație și reacție (nervozitate exagerată,
iritabilitate crescută, irascibilitate, reacții explozive frecvente);
-modificarea sentimentelor pozitive (spre exemplu diminuarea
sentimentelor familiale cu creșterea egocentrismului);
 
În general, trăsăturile de bază ale personalității din perioada
adultă se păstrează, dar se amplifică uneori până la o caricaturizare a
lor. Trăsăturile cheie pot lua acum forme exagerate. Cel mai des
apar:

- tendința la egocentrism;
- tendințele conservatoare - rigiditatea;
- tendințele interpretative - în funcție și de personalitate, bătrânul
poate fi prins în tematici de persecuție, de multe ori pierzându-și
încrederea în cei din jur, percepuți fiind ca având intenții ostile.
 Mecanisme de apărare

 Refuzul realității- caracteristic indivizilor care suportă greu declinul
aptitudinilor lor. Uneori, poate exista tendința de a adopta un
comportament și o vestimentație juvenilă;
 Denegarea- procedeu prin care un gând prezent în minte și exprimat de un
subiect este refuzat, ca și când nu i-ar aparține. Multe dintre denegări sunt
legate de angoasă față de moarte;
 Ipohondria- manifestată tot plecând de la angoasa existențială și de la
nevoia de a primi afecțiune, este caracterizată de teama obsesivă de a suferi
de o maladie gravă, simptomele emanate fiind interpretate irațional;
 Regresia - vârstnicul ajunge la regresie când celelalte mecanisme au eșuat.
Fiind corespondentă a unui stadiu infantil, prin regresie vârstnicul se
manifestă reactiv, ajungând să fie extra-sensibil în urma unui conflict sau a
unei răni narcisice, manifestându-se copilăresc, dar în concordanță cu
structura sa de personalitate.
 
 Sublimarea - transformarea pulsiunilor în energie creatoare; de aceea,
este foarte importantă dezvoltarea creativității bătrânilor, prin
sublimare putând să ofere sens emoțiilor primitive și să găsească
soluții la problemele vieții;

 Altruismul - e nevoie ca această capacitate să fie exersată în rândul

bătrânilor, prin ajutorul și empatia față de ceilalți, putând lua contact
cu medicul lor intern, crescându-le autonomia și capacitatea de a face
față într-o perioadă unde blocarea în victimizare este des întâlnită din
cauza angoasei existențiale;

 Umorul - mecanism vital al vieții psihice, facilitând axarea pe prezent,

conectarea cu emoțiile pozitive și oferirea de noi sensuri, dezvoltând
perspectiva creatoare asupra vieții.
 Intervenția terapeutică la vârstnici

Nevoile vârstnicilor

 Menținerea respectului de sine este o necessitate majoră a

acestei vârste

 Combaterea izolării și conservarea demnității vârstnicului

 Printre nevoile unui vârstnic, conceptul cel mai des folosit se

leagă de adaptare. Aceștia au nevoie să se adapteze la o
multitudine de schimbări interioare și exterioare, de la cele
biologice, la viața psihică, la schimbările în interacțiunea
socială determinate de diferențele dintre generații sau cultură.
 
- necesitatea de a se adapta la posibilitățile fizice și psihice
reduce;
- necesitatea de a se adapta la schimbarea rolului socio-
profesional;
- necesitatea de a înfunta atitudinea tinerilor, adulților și
societății în general
 
 Menținerea respectului de sine este o necesitate majoră a acestei
vârste, putând fi realizată prin:

- securitate economică, ceea ce permite persoanei respective

asigurarea necesităților bazale ale vieții;
- persoanele de suport, care-l protejează împotriva izolării și-i
asigură acele necesități vitale;
- sănătatea psihologică, care permite adaptarea matură și
funcționarea mecanismelor de apărare;
- sănătatea fizică, ce-i permite continuarea activității productive
sau distractive.
 Îmbătrânirea este diferențiată de la o persoană la alta, de aceea scopurile și strategia
abordărilor psihoterapeutice la vârstnici se face în conformitate cu nivelul de îmbătrânire al
persoanei.

 Categoria îmbătrânirii normale


-cuprinde persoane care resimt modificări ale aparenței fizice, atractivității, forței, agilității, boli somatice
necritice, schimbări ale raportului între aspirațiile ideale și realizările concrete, modificări ale sistemului
de relații sociale, ale statutului social,
-modificări la nivelul conștientizării limitării timpului și realității morții, a dispariției persoanelor
semnificative.

 Categoria intermediară
- persoanele a căror criză psihologică este determinată de severitatea unor boli, de pierderi ale
persoanelor dragi și apropiate, eșecuri în viața socială, modificări radicale ale relațiilor personale.

 Categoria extremă a marilor deteriorări și deficite

- prezintă efectele bolilor cronice multiple, psihice și fizice, o slabă capacitate de reziliență și accentuare
a mecanismelor negative de defensă,
- dependență de asistența îngrijitorilor.
 Psihoterapia la vârstnici poate urmări specific
următoarele obiective:

 Pentru cei care prezintă o îmbătrânire normală -
autoclarificare:
1 ) Suport prin relația terapeutică sau grupul de suport

2) Scăderea anxietății, în special a angoasei firești față de moartea

apropiată și de boală,

3) Ghidarea spre resemnificarea scopului vieții și integrarea experiențelor

din trecut prin vederea în perspectivă

4) Antrenamentul cognitiv și dezvoltarea creativității.

 
Pentru categoria intermediară, scopurile devin din ce în ce mai specifice,
în funcție de tematicile care marchează viața vârstnicului.

Pornind de la obiectivele terapiei cu prima categorie, la aceasta se adaugă

centrarea pe problematică, de exemplu plasarea persoanei în grupuri de
suport realizate pe criteriul unei anumite afecțiuni fizice sau psihice sau
pe pierdere/doliu din prezent.
 
 La categoria extremă se poate vorbi de relație terapeutică,
bazată pe mult suport necondiționat, colaborare cu mulți
specialiști și îngrijire fizică, în primul rând, starea
vârstnicilor nepermițând derularea unei ședințe terapeutice
clasice.
 Accentul pus pe tehnicile verbale scade considerabil, deși
se pot crea anumite contexte terapeutice în care pacientul
să se centreze pe prezent și să-și amelioreze durerea, cum
ar fi audiții muzicale și alte mici tehnici artistice, atât cât
îi permite sănătatea.
 Tehnici creativ-expresive


 În psihoterapia cu persoanele vârstnice, regăsim tehnici specifice P.E.U., în special
artterapiei, cum ar fi: tehnici de exprimare plastică- modelaj, desen, pictură, sculptură și
expresivitate mimico-gestuală- meloterapie, dramaterapie sau jocuri de rol.

 În acest mod, pacientul găsește o modalitate de a oferi o formă resurselor și un sens

emoțiilor sale, de a se autovaloriza prin afirmarea sinelui, de a comunica cu propria ființă și
cu ceilalți.

 Toate aceste tehnici creativ- expresive pot funcționa ca un model de psihodiagnoză

experiențială, ușurând întregul proces terapeutic, printr-o modalitate de „a vorbi despre,
nevorbind despre”.

 Un aspect necesar în psihoterapia cu persoanele vârstnice este accentul pus pe structura unei
sarcini, acest fapt fiindu-le ghid totodată, dar și o modalitate de a-și exersa abilitățile
cognitive. Din această nevoie, putem clădi tehnici care vizează dezvoltarea cognitivă, dar
într-un mod ludic, asemeni jocurilor logico-matematică pentru copii.
La vârstă a treia este estențială dezvoltarea creativității, aceasta fiind legată de
procesul de adaptare.


 Terapia Unificării prezintă o serie de avantaje privind procesul
terapeutic al unei persoane vârstnice, cum ar fi:

-centrarea pe prezent
-activarea resurselor într-o manieră creativ- expresivă
-regăsirea sensului şi autorevalorizarea,
-autenticitatea și spontaneitatea (lucrul cu mecanismele defensive)
-dezvoltarea capacității de afirmare a sinelui, într-un mod responsabil şi realist
-activarea şi recanalizarea resurselor autocompensatorii în situaţiile de boală şi
de impas existenţial, recurente la vârsta a treia
-îmbunătățirea generală a abilităților de relaționare.

Terapia de grup confruntă mai bine îmbătrânirea cu realitatea, având în vedere

tulburările relaționale ale vârstnicului (Bleandonu G., 1991).
În psihoterapia centrată pe problematica vârstei a treia este nevoie de
multă răbdare, întrucât bătrânii au tendința de a prezenta anumite forme
de rigiditate, care pot îngreuna procesul terapeutic:

-capacitatea diminuată de învățare datorită unor modificări fiziologice
ireversibile;

-formarea unor deprinderi fixate prin exersarea continuă a vechilor

obiceiuri;

-rigiditatea protectoare, implicată defensiv;

-rigiditatea compulsivă a persoanelor perfecționiste;

 
 Față de psihoterapia centrată pe adult, la categoria vârstnicilor se remarcă o
importanță mai mare privind întreținerea și dezvoltarea mecanismele de adaptare
sănătoase, decât pe explorare și interpretare.

 Se pune accent pe reducerea anxietății și angoasei existențiale, ancorând persoana

în realitate, prin activarea, contactul și implementarea în viața de zi cu zi a
propriilor resurse.

 Atitudinea optimă presupune păstrarea unui interes obiectiv, neutru, realist față de
pacient și terapie, astfel că este necesară detașarea, dar și implicarea crescută
pentru a fi, în același timp, obiectiv și eficient.

 A pune individul în situația de a-și utiliza în modul cel mai eficient resursele,
reprezintă unul dintre principalele obiective psihoterapeutice în asistarea
problematicii persoanelor de vârsta a treia (Golu. M., 1993).
 Tulburări mentale la persoanele de vârsta a treia


Evaluarea acestora se face prin: interviu, autodescrieri, descrieri ale apropiaților,
evaluare psihofiziologică, observare directă și evaluarea performanțelor.

1) Depresia însoțește în general boli fizice specific vârstei a treia: tulburări neurologice,
tulburări de metabolism, cancerul, boli pulmonare, reumatismele, surditatea, durerile
cornice, disfuncțiile sexuale, bolile renale, constipația cronică. Tratamentul constă în
administrarea unor medicamente antidepresive și psihoterapie.

2)Delirul sau starea de confuzie se referă la tulburări în conștientizare. Poate apărea și

ca un efect secundar al unei medicații, dar și ca urmare a unei intoxicări (de exemplu,
cu alcool). În general, sunt ușor de tratat.

3) Demența se referă la o multitudine de simptome. Riscul de demență crește odată cu

vârsta, dar nu înseamnă că toate persoanele sunt predispuse la această tulburare. Boala
Alzheimer este o formă comună, progresivă de demență, reprezentând cam 70% din
cazurile de demență la bătrâni.
 
 Elizabeth Kubler-Ross (1969) a dezvoltat o teorie privind confuntarea
individului cu propria moarte. Teoria prezintă cinci stadii: negarea,
mânia, răzvrătirea, despresia și acceptarea. Moartea ridică 4 tipuri de
nevoi:

- nevoie corporale;
-nevoia de securitate psihologică;
-atașamentul interpersonal;
-energia spirituală și speranța.