Sunteți pe pagina 1din 8

PLAN DE CONSILIERE

PENTRU O PERSOANA ASISTATA

I. PROBLEMA: Problematica varstnicului instiuttionalizat


Creşterea numărului de persoane vârstnice a dus şi la creşterea numărului celor
care necesită asistenţă şi protecţie, în cadrul unor instituţii specializate, mai ales cele
structurate pe asistenţa medicosocială, problemele acute, pur medicale, rezolvându-se
prin reţeaua de asistenţă medicală obişnuită.
Problematica vârstnicului, prin dimensiuni şi valori, în trecut, se afla în grija
familiei; în societatea modernă se impune, însă, intervenţia statului. Cu toate eforturile de
a promova o longevitate activă, de a menţine independenţa biologică şi socială, păstrarea
integrării sociale, menţinerea în mediul familial, o anumită parte a persoanelor vârstnice
au nevoie, în ultima parte a vieţii, de asistenţă organizată în instituţii de profil, ca măsură
protectoare pentru vârstnic şi, totodată, de sprijinire a familiilor fără condiţii de îngrijire
şi asistenţă a vârstnicului. Este vorba, în special, de persoane afectate de un proces de
degradare somatică şi psihică progresivă şi ireversibilă, proces care se întinde în multe
cazuri pe mai mulţi ani.
Problema instituţionalizării nu se pune numai pentru bătrânii care trăiesc singuri,
dar şi pentru cei cu familie. Numai o parte din familii îşi asumă sarcina de îngrijire la
domiciliu a bătrânilor aflaţi în aceste situaţii. Tendinţa generală este aceea de a încuraja şi
sprijini aceste familii care-şi preiau în sarcină bătrânii.
Există opinii relative la instituţionalizare care consideră că aceasta nu este decât o
formă mascată de izolare a bătrânului, pe care o promovează familia şi societatea.
Necesitatea unei asistenţe pe termen lung nu contravine în nici un fel principiului
subliniat peste tot de rămânere a bătrânului în mediul său familial, natural.
Cu cât rămânerea în familie a vârstnicului este, pentru o parte a bătrânilor
dependenţi, un ideal frumos, instituţionalizarea devine o necesitate. Ea poate însemna
izolare nesemnificativă, dar numai pentru o parte a bătrânilor neinstituţionalizabili,
compatibilă cu rămânerea în mediul familial, dar care sunt instituţionalizaţi cu uşurinţă de
către propria familie, din comoditate şi ca urmare a scăderii afectivităţii din familie,
întâlnită mai ales în mediul urban.
În ceea ce priveşte tendinţele familiei de a forţa instituţionalizarea explicaţiile se
regăsesc în următoarele:
- de ordin obiectiv: dificultatea familiei adulte de a se ocupa de îngrijirea a două-
trei generaţii (proprii copii, bunici şi uneori străbunici), restrângerea condiţiilor de locuit
în noile medii urbane, deteriorarea fizică şi psihică a bătrânilor care au nevoie de îngrijire
şi supraveghere permanentă;
- de ordin subiectiv: relaxarea legăturilor parentale, tendinţa tinerilor de a uita
datoriile pe care le au faţă de vârstnicii lor, o anumită psihologie individualistă,
pragmatică, care respinge aspectele triste ale vieţii ca bătrâneţea, invaliditatea, moartea.
Decizia de instituţionalizare este un act de mare răspundere. Factorii care o iau
sunt:
- familia, pentru cei care au familie, având sau nu acordul vârstnicului;
- vârstnicul însuşi dacă este conştient, rămas fără familie şi uneori având familie
cu care, însă, se află în relaţii distante;
- medicul, serviciile publice de asistenţă socială, autorităţile comunitare. Medicul
este cel care recomandă plasamentul într-o astfel de instituţie, el fiind cel care evaluează
starea fizică şi somatică, gradul de autonomie.
Internarea într-o unitate de ocrotire socială, pe termen lung, practic până la
sfârşitul vieţii, se face pentru persoanele provenind de la domiciliu, mai rar pentru
persoane care au fost internate în spitale şi au devenit irecuperabile. Admiterea
vârstnicului într-o astfel de instituţie înseamnă o privaţiune multiplă, ale cărei efecte
negative privind sănătatea psihică şi somatică a acesteia trebuie neutralizate.
Internarea înseamnă:
- privare fizică - orizontul persoanei restrângându-se, circulaţia, dacă este
posibilă, limitându-se în incinta instituţiei;
- privare informaţională - care poate favoriza regresiunea şi retragerea în sine,
izolarea şi depresia. Privarea informaţională poate fi combătută prin amenajări simple
care fac ca persoana vârstnică să păstreze contactele sociale, culturale cu lumea din afară.
Sentimentul de inutilitate socială, pierderea stimei de sine pot fi neutralizate prin
organizarea de activităţi şi ocupaţii conform metodologiei ergoterapiei ştiinţifice.
- privarea afectivă - care apasă vârstnicul din cămin are următoarele remedii:
educaţie psihologică corespunzătoare a personalului pe linia dobândirii înţelegerii,
blândeţii şi tactului în comportare, a respectului demnităţii şi inteligenţei persoanei de
vârsta a III-a. În aceste cazuri personalul trebuie să substituie rolul familiei.

II. IDENTIFICAREA CAZULUI

PREZENTAREA SUBIECTULUI LUAT ÎN STUDIU:


Date personale:
Nume şi prenume: S. A.
Data naşterii: 15.07 1930.
Sex: masculin
Adresa: Campina

Prezinta fenomenul de izolare sociala, stare de apatie, labilitate emotionala, ingustare


ecocentrica a preocuparilor individuale, fenomene care s-au acutizat dupa
institutionalizarea intr-un Complex de servicii de îngrijire comunitară furnizate
persoanelor vârstnice din Câmpina.

III. FAMILIARIZAREA CU CAZUL :

IDENTIFICAREA MEDIULUI FAMILIAL DIN CARE PROVINE SUBIECTUL:


Beneficiarul consilierii este o persoana de vârsta a treia, din oraşul Campina, care
se încadrează în categoria persoanelor afectate de sărăcie extremă sau severă, se
confruntă cu probleme sociale şi de sănătate, prezintă diferite grade de dependenţă, este
afectata de excluziune socială, fiind lipsita de sprijin material şi moral din partea familiei
şi este izolata de comunitate. Este motivul pentru care a fost internata intr-o institutie de
asistenta sociala de catre familie.

STAREA DE SĂNĂTATE A SUBIECTULUI:


Din punct de vedere medical starea de sănătate a vârstnicului este una precară,
fiind necesară realizarea a numeroase investigaţii medicale primare şi de specialitate,
acordarea de tratamente şi oferirea gratuit de medicamente.
Bolile de care suferă vârstnicul afectează deopotrivă sfera senzorială (tulburari de
vedere şi auz), sfera motorie (reumatism, afectiuni articulare), funcţionarea organelor
interne (boli cardiovasculare), la care se adaugă şi afecţiuni psihice. Se constată, însă,
incidenţa crescută a afecţiunilor cardiovasculare si reumatismale.

PROFILUL SOCIO-PSIHOLOGIC AL BENEFICIARULUI


Din punct de vedere al stării afective, vârstnicul a prezentat un nivel mediu al
stabilităţii emoţionale, tendinţe depresive si anxioase (pe fondul frustrărilor cauzate de
lipsurile materiale, deteriorarea stării de sănătate, retragerea din viaţa socio-profesională).
Funcţiile cognitive ale persoanei vârstnice sunt caracterizate printr-o uşoara
deteriorare. Memoria de lucru si viteza de prelucrare a informatiei sunt afectate, apar, de
asemenea, dificultati de concentrare a atentiei, precum şi idei obsesive generatoare de
anxietate.

APRECIEREA SITUATIEI CLIENTULUI :


Principalele probleme de rezolvat au fost: izolarea socială, probleme cauzate de
starea de sănătate precară, singurătatea. Principalele solicitări pentru serviciile de
consiliere si terapie au vizat depasirea situatiilor dificile de viata: decesul partenerului,
confruntarea cu bolile cronice, relatii conflictuale cu membrii familiei etc.
Efecte psihosociale ale instituţionalizării
Este unanim recunoscut că internarea într-o instituţie pentru bătrâni, determină
întotdeauna - chiar dacă uneori este mai puţin evidentă - o traumă importantă, deoarece
comportă o schimbare radicală de viaţă, o renunţare definitivă la anumite deprinderi şi
obiceiuri, de care, odată cu trecerea anilor, vârstnicul se simte din ce în ce mai legat.
Subiectul S. A. a trecut de la o viaţă personală organizată după anumite necesităţi,
la o viaţă în comun cu nişte străini, constrâns la un program şi regim alimentar diferit,
obligat la respectarea unor reguli necesare într-o instituţie, privat de propria intimitate,
eliberat de orice obligaţii şi responsabilităţi familiale. Stresului internării i se adaugă şi
sentimentul de părăsire şi singurătate, de izolare şi pierderea identităţii, amplificat prin
lipsa de înţelegere şi atitudinea superficială a persoanelor de toate categoriile din aceste
unităţi. Bătrânul s-a autoizolat, s-a retras în sine, iar nemulţumirea se manifestă în raport
direct cu temperamentul fiecăruia: tăcere ostilă, irascibilitate crescută, resemnare sau
apatie bolnăvicioasă. În asemenea situaţii capacitatea de adaptare a bătrânilor, diminuată
prin îmbătrânire, este pusă la încercare, depăşind şi alterând uneori ireversibil echilibrul
socio-psihosomatic al acestora.
Acest vârstnic apreciat ca irascibil se detaşează net printr-o atitudine ostilă faţă de
acceptarea vieţii în colectiv, fiind frecvent preocupat de modul în care o poate schimba.
Grupul apaticilor încearcă să se integreze la viaţa de instituţie, printr-o autonomie
persistentă, manifestată, în general, prin indiferenţă.
La acest bătrân instituţionalizat se constată interes numai faţă de propria persoană.
Reacţiile de temperament ale bătrânului internat continuă să fie, în general, în
concordanţă cu principalele trăsături temperamentale care l-au dirijat toată viaţa şi care l-
au influenţat în formarea personalităţii sale.
Intrebarile ce sunt adresate batranului pentru a-i identifica nevoile pot conduce la
anumite riscuri precum declansarea anxietatii. Interviul nu trebuie sa inceapa cu o
avalansa de intrebari. Un bun inceput il constituie conversatia despre sanatate, despre
vizitele prietenilor si mai ales despre interpretarea fotografiilor, toate acestea nu mai mult
de o ora.
Dupa examinarea gradului de independenta al clientului (sanatate, mobilitate,
temperatura, alimentatie), urmatoarea etapa presupune stabilirea contactelor socio-
afective ale clientului :
- de cine este vizitat ;
- cu cine se afla in relatii apropiate ;
- care sunt sentimentele clientului varstnic fata de vechile cunostinte.
Tehnica utilizată a fost cea a conversatiei, care a vizat în principal evaluarea
calităţii serviciilor oferite vârstnicilor şi identificarea propunerilor vârstnicului pentru alte
tipuri de activităţi care ar putea veni în sprijinul sau. In etapa urmatoare s-a urmărit în
special evaluarea impactului pe care consilierea a avut-o în viaţa vârstnicului.
În privinţa comportamentului social, s-a constatat ca vârstnicul nu preferă
compania celorlalţi, nu doreste să comunice, nu e dispus să îi ajute pe cei aflaţi într-o
situaţie similară, nedorind astfel să depăşească stările de plictiseală şi singurătate.
Pentru acest subiect, familia constituie factorul vital fundamental, de aceea,
resursele familiei trebuie valorificate în asistenţa şi îngrijirea vârstnicului.

OBIECTIVE GENERALE:
Identificarea principalelor probleme care, în opinia vârstnicului, ii afectează viaţa
si îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanei asistate;
Consilierea varstnicului, pentru a evita reacţiile negative şi pentru a înţelege
schimbările naturale ale persoanelor de vârsta a III-a;
Consiliere individuala pentru iesirea din situatia de risc si refacerea capacitatii de
a-si rezolva singur problemele.

OBIECTIVE DE REFERINTA:
- reducerea stressului prin oferirea suportului emotional ;
- realizarea unui bun management al resurselor detinute de pacient prin pregatirea
acestuia pentru a accepta schimbarea in propria viata.
- intelegerea semnificatiilor multiple ale pensionarii ;
- ameliorarea calitatii vietii persoanelor in varsta aflate in nevoie si in situatii de
risc;
- activarea rezervei afective utilizate pentru organizarea propriei vieti conform
preferintelor, proiectelor, prin articularea independentei cu interactiunea socio-comunicativa cu
familia si prietenii.
- să faciliteze şi să încurajeze legăturile inter-umane şi cu prioritate menţinerea
relaţiilor cu membrii familiei;
- să prevină şi să trateze consecinţele legate de procesul de îmbătrânire.

DURATA: 10 ore, 5 sedinte


PLANIFICAREA SEDINTELOR: Sedinta I: Durata/ Tema/ Obiective/ Metode si
tehnici/ Activitati
EVALUARE: criterii si metode de evaluare
Sedinta I
Durata: 2 ore
Tema: Autocunoastere/Intercunoastere
Obiective: La sfarsitul activitatii subiectul va fi capabil:
-sa relationeze cu consilierul
-sa dobandeasca incredere in consilier
-sa se simta valorizat
-sa constientizeze care este scopul final al activitatii
Intalnirea initiala intre consilier si subiect s-a constituit intr-un prilej de
cunoastere de catre varstnic a programului de consiliere, a proceselor de consiliere si de
informare in privinta intalnirilor, durata acestora, modalitatilor de realizare, obiectivul
general.
Prima sedinta a avut ca scop initierea de relatii de comunicare deschisa cu
subiectul. Aceasta prima intalnire s-a constituit intr-un prilej de a-l pregati pe subiect
pentru o participare reala la propria transformare si pentru a stabili un climat pozitiv.
S-au stabilit si s-au negociat regulile dupa care se va desfasura activitatea:
“Sa respectam parerile celuilalt! Sa nu criticam! Atacul la persoana este strict
interzis! Sa ne acceptam! Sa fim sinceri!”
Metode si tehnici:
Exercitiu de prezentare “De aceeasi parte a drumului” – joc de autocunoastere
avand ca scop cunoasterea caracteristicilor personale pe baza unor intrebari. Subiectul se
autovalorizeaza, se simte ascultat si, implicit, valorizat de catre celalalt.
“Nu vreau sa ma laud” este un joc de autocunoastere avand ca scop descoperirea
unor calitati ale varstnicului pentru a le cunoaste si a le pune in valoare in procesul de
sustinere a lui.
Tehnicile de autocunoastere folosite sunt provocative, dand posibilitatea
subiectului de a se intoarce spre sine insusi, de a-si pune intrebari legate de propria
persoana pentru a-si descoperi calitatile necesare sustinerii morale.
Evaluarea primei sedinte a urmarit constatarea impactului pe care il are o astfel de
activitate asupra varstnicului din perspectiva noutatii si a castigurilor in plan personal.
Prima intalnire a reprezentat pentru varstnic o experienta noua, un prilej de
intalnire cu experientele personale, o ocazie de autocunoastere si de formulare de
probleme. Varstnicul a remarcat mediul favorabil, deschis, tolerant pentru deschidere,
pentru impartasire personala intr-un climat de incredere. Chiar din prima sedinta s-a
remarcat suportul pe care i-l ofera consilierul, simtindu-se securizat si pregatit sa aiba
incredere in consilier.
Ca puncte slabe ale acestei prime intalniri consilierul a remarcat temerile
personale, retinerea in comunicarea informatiilor despre sine.
Sedinta s-a incheiat cu exprimarea de catre participant a unei dorinte legata de
depasirea momentului de criza.
Metode si tehnici: Interviul

Sedinta II:
Durata: 2 ore
Tema: Formarea conceptelor cognitive privitoare la varsta a treia si a simptomelor
care apar la batrani: “Cum este batranetea?”
Obiective:
-cunoasterea caracteristicilor generale ale varstnicilor;
-cunoasterea simptomelor declansate de varsta a treia;
-constientizarea varstnicului privitor la problemele cu care se confrunta;
-informarea varstnicului privitor la legislatia in vigoare.
Metode si tehnici: Prelegerea, Prezentari video.

Sedinta III:
Durata: 2 ore
Tema: Imbunatatirea conditiilor de viata si adaptabilitate sociala a varstnicului
prin programe de recuperare;
Obiective:
-descoperirea modalitatilor de schimbare a mentalitatilor si atitudinilor sociale
fata de batranete
-insusirea modalitatilor de comportare cu ceilalti varstnici institutionalizati;
-cunoasterea modalitatilor de integrare sociala a varstnicului prin asigurarea unui
suport moral solid.
Metode si tehnici: Joc de rol;

Sedinta IV:
Durata: 2 ore
Tema: Integrare sociala a varstnicului
Obiective:
-cunoasterea obiectivelor si a activitatilor desfasurate pentru rezolvarea
problemelor;
-stabilirea unui plan de recuperare realizat de consilier impreuna cu varstnicul
care sa vina in intampinarea nevoilor subiectului;
-cunoasterea tehnicilor ce trebuie utilizate pentru depasirea momentului de criza;
-gasirea unor solutii pentru abilitarea sociala a subiectului.
Metode si tehnici:
Discutii

Sedinta V:
Durata: 2 ore
Tema: Activitate de evaluare a consilierii si de realizare a raportului final asupra
intregii activitati.
Prin administrarea unui chestionar de evaluare am urmarit obtinerea unor
informatii legate de impactul pe care l-au avut aceste intalniri la nivelul vietii personale a
varstnicului (Ce au insemnat pentru tine sedintele de grup? Care sunt castigurile tale
personale?), in ce masura au contribuit la clarificarea problemelor cu care se confrunta
subiectul institutionalizat.

Consideratii la finalul consilierii individuale


In proiectarea activitatii de consiliere individuala am avut in vedere respectarea
tuturor etapelor.
Sedinta I se inscrie in faza de introducere in cadrul careia am urmarit stabilirea
unor relatii intre consilier si varstnic prin facilitatea autocunoasterii si intercunoasterii,
prin crearea unui mediu favorabil acceptarii celuilalt, dezvaluirii problemelor proprii.
Prin oferirea unui model de conduita am initiat incurajarea sentimentului de incredere.
Sedintele II si III se circumscriu etapei de tranzitie in care am urmarit mobilizarea
tuturor resurselor interne ale subiectului pentru indeplinirea obiectivelor. Totodata am
facut cunoscute elementele generale care caracterizeaza varsta a treia si am stabilit care
sunt modalitatile prin care varstnicul poate comunica si convietui mai facil cu ceilalti.
Sedinta IV a constituit faza de lucru propriu-zis cu activitati determinate de
obiectivele generale si partiale care vin in intampinarea nevoilor si rolurilor
participantului de a explora resursele personale in scopul dezvoltarii unor atitudini
pozitive fata de sine si al angajarii in activitatile care-l va conduce la rezolvarea
problemelor personale.
Sedinta V a avut ca obiectiv evaluarea activitatii desfasurate prin consiliere.

CONCLUZII:
Procesul normal de îmbătrânire afectează întregul organism al adultului prin
diminuarea / agravarea stării de sănătate, scăderea rezistenţei organismului la efort şi la
agresiunea factorilor patogeni, alterarea funcţiilor vitale.
Pensionarea, eveniment ce marchează trecerea la o nouă etapă a vieţii, are
multiple implicaţii psihologice. Ea poate marca o perioadă de fericire şi implinire sau o
perioadă de anxietate şi izolare socială. Aparitia nepotilor şi petrecerea timpului cu ei
poate aduce multa bucurie. Sentimentul inutilităţii apărut odată cu retragerea din
activitate, lipsa grupului de prieteni sau decesul partenerului pot aduce stări depresive,
gânduri suicidare, anxietate şi agravarea bolilor somatice. De aceea, vârstnicul nu trebuie
abandonat. Şi la această vârstă sunt necesare sistemele de suport reprezentate în principal
de familie (soţ, copii, nepoţi etc.). Lipsa familiei ar putea fi suplinită de: grupurile de
prieteni, grupurile de suport, grupurile de voluntari, cluburile de seniori şi centrele de zi.
Pentru a ajunge la acest stadiu al vieţii este necesar ca vârstnicul:
- să-şi mentină interesele personale si sanatatea fizica;
- să exploreze şi să-şi asume noi roluri familiale si sociale;
-să acorde suport moral copiilor, altor membri ai familiei sau persoanelor
cunoscute;
- să depăşească momentul mortii partenerului de viata, a unui frate, sora sau
prieten apropiat;
- cugetarea si reflectarea asupra a ceea ce a invatat si experimentat in timpul
vietii.
De asemenea, coaparţinătorilor vârstnicilor li se cere:
- să accepte în sistemul familial experienta de viata a celor mai în vârstă;
- să acorde suport generaţiilor de vârsta a treia
Relaţia de consiliere are scopul de a permite persoanei de vârsta a III-a să-şi
exprime liber problemele, situaţia, relaţiile şi chiar întregul trecut, oricât ar fi de confuz şi
să se gândească la acestea împreună cu interlocutorul său. Sarcina specialistului constă,
printr-un joc de întrebări şi răspunsuri, în a-l ajuta pe bătrân să-şi înţeleagă situaţia, cauza
dificultăţilor sale şi posibilităţile de a le rezolva. Este necesar ca in procesul consilierii
varstnicului, sa se respecte urmatoarele principii ale dialogului de sprijin:
- Întotdeauna trebuie plecat de la momentul în care se află subiectul.
- Să se orienteze spre nevoile celuilalt.
- Să se cunoască bine sentimentele pe care fiecare le produce celuilalt.
- Sa se aiba încredere în dinamismul celuilalt.
- Să se respecte autonomia persoanei în vârstă.
- Să nu se manifeste exigent faţă de bătrân.
- Sa se recunoasca faptul că orice ajutor are o limită.
Consilierea individuală reprezintă unul din principalele mijloace de asigurare a
legăturii dintre consilier şi client. Sarcina consilierului va consta în a stimula subiectul să
se elibereze de stress, demonstrând abilitatea unui bun ascultător. În mod constant va
încuraja clientul furnizându-i informaţii despre oportunitatea realizării unor activităţi care
să-i aducă satisfacţie şi să-i confere sentimentul de independenţă şi putere. Scopul
consilierii este dual: reducerea stress-ului prin oferirea suportului emoţional; realizarea
unui bun management al resurselor deţinute de subiect prin pregătirea acestuia pentru a
accepta schimbarea în propria viaţă.
Este important de reţinut că pentru a satisface nevoile vârstnicilor este nevoie nu
numai de intervenţii asupra vârstnicului, ci şi asupra mediului în care acesta trăieşte.
Asociată cu consilierea individuală, întâlnirea cu familia garantează un mijloc natural de
a obţine echilibrul psihic al persoanelor vârstnice. Nu trebuie omisă ipoteza conform
careia pensionarea echivalează, uneori, cu acutizarea unor boli, ceea ce implică efort fizic
şi material din partea familiei pacientului vâstnic. În aceste cazuri scopul întâlnirii este de
a egaliza nivelul de informare al familiei întregi cu problemele bătrânului, de a răspunde
la întrebări, de a identifica necesităţile celui care este ingrijit, de a rezolva problemele din
interiorul familiei şi de a dezvolta un sistem de sprijin familial.
Este necesar ca batrânul să cunoască faptul că familia sa încearcă să-i înţeleagă
noua formă de trăiri, trebuinţe, aspiraţii, constituind principalul sprijin în caz de urgenţă.
Consilierul va avea grijă ca această idee să nu se transforme într-o alta, degenerată,
conform căreia, odată cu pensionarea, bătrânul este total dependent de familie, pierde din
consideraţia celor din jur, idealurile sale se “rotesc” în jurul ideii de supravieţuire. La
întâlnirile cu familia pot participa şi vecinii mai apropiaţi atingându-se, astfel, obiectivul
interacţiunii dintre diferitele subsisteme ale sistemului principal al clientului.
Consilierul, oferind consiliere la momentul oportun, ajunge să-l sprijine pe client
în sensul stimulării acestuia pentru a-şi exterioriza sentimentele negative şi pentru a
recepta cu uşurinţă noi percepţii, experienţe, opţiuni. Efectul acestor activităţi de
consiliere constă în creşterea integrării sociale, diminuarea dependenţei şi însingurării,
creşterea contactelor sociale, în ultimă instanţă dezvoltarea personalităţii bătrânului,
considerat ca o persoană demnă, unică.