Instituţionalizarea ca măsura de asistenţă socială a persoanei vârstnice

Decizia de instituţionalizare a unui bătrân este un

act de mare răspundere, în care

sunt
implicaţi pe lângă persoana vârstnică în cauză şi familia acesteia , asistentul social şiautoritătile
administraţiei publice locale , medicul de familie şi medicul specialist.
Internarea într-
o instituţie constituie o importantă traumă, deoare
ce presupune o
schimbare radicală de viaţă, renunţarea la anumite obiceiuri de care vârstnicul se simte legat.El
trece de la o viaţă personală organizată după anumite necesităţi, la o viaţă în comun cunişte
stăini, obligat la respectarea regulilor instituţiei, privat de propria lui intimitate, eliberatde orice
responsabilităţi familiale.
Criteriile de prioritate
privind accesul unei persoane vârstnice în cămin sunt precizate înLegea nr. 17/2000. Astfel, o
persoană vârstnică va necesita instituţio
nali
zarea în situaţiilecând necesită îngrijire medicală deosebită, care nu poate fi asigurată la dom
iciliu, nu se poate
gospodări singură, este lipsită de susţinători legali sau aceştia nu pot să îşi
îndeplineascăobligaţiile din cauza stării de sănătate

sau situaţiei economice sau vârstnicul nu are locuinţă si

nu are venituri proprii.
Înainte de internare se recomandă ca persoana vârstnică şi îngrijitorii săi să aibă scrisşi de
comun acord, un contract în care să fie incluse: aşteptările lor
cu privire la îngrijirea
personală, orele de masă, regimul alimentar, aranjamentele cu privire dormit, sprijinul
medical etc.
Asistenţa medicosocială a bătrânilor instituţionalizaţi are ca scop redobândirea
sau
menţinerea autonomiei vârstnicului

, recăpătarea tonusului vital şi reintegrarea socială.

Acest
scop se realizează prin îngrijiri medicale, fizioterapie, kinetoterapie, psihoterapie şi consiliere,
ergoterapie, facilitarea comunicării cu ceim apropiaţi, ajutor de manaj, nursing. O
atenţiedeosebită o necesită acordarea îngrijirilor paliative.
Asistentul social are sarcina de a juta persoanele vârstnice în confruntarea lor cu ideea
demoarte, de a-
i sprijini în luarea celor mai multe decizii privind locul unde ar dori să primească ultimele îngrijiri,
a le facilita accesul la asistenţă spirituală.

4

Îngrijirea la domiciliu a persoanei vârstnice

Începând cu anii ’60, atât

în mediul medicosocial, cât şi în cel politic, a început să semanifeste un interes tot mai mare
pentru menţinerea la domiciliu a persoanelor vârstnice, oride câte ori este posibil şi pentru cât
mai mult timp, apreciindu
-
se că instituţionalizarea
reprezi
ntă o tendinţă de izolare a vârstnicului din mediul său de viaţă.

Asistenţa persoanei vârstnice se adresează nu numai persoanei vârstnice, ci şi familieiacesteia,

mediului unde trăieşte bătrânul, comunităţii. Astfel, asistentului social îi revin

faţăde persoana vârstnică asistată următoarele sarcini:

pregătirea pentru pensionare;

pregâtirea pentru îmbătrânire;

managementul de caz (planificarea, organizarea, monitorizarea, evaluarea îngrijirilor

şi serviciilor acordate);

prevenirea suicidului;
-

prevenirea abuzului asupra vârstnicului;

-

intervenţie în situaţie de criză;

asistare în stadiile terminale ale unor boli incurabile;

-

planificarea funeraliilor;
-

sprijin pentru obţinerea asistenţei juridice;

-
asistenţă psihologică;

informare şi consiliere.
Famil
ia persoanei vârstnice are nevoie de informare şi consiliere privind menţinerea bătrânului
în familie, oferindu
-
se date despre: modificările fizice şi psihice la vârsta a treia;diminuarea resurselor adaptative a
bătrânilor şi bolile specifice bătrâneţii;
superioritatea
menţinerii obiceiurilor, mediului şi interrelaţiilor familiale; soluţii şi servicii disponibile pentru
menţinerea la domiciliu.

Avantajele îngrijirii la domiciliu a bătrînilor:

conservarea relaţiilor cu familia;

educarea familiei
în direcţia solidarităţii morale, a grijii si respectului pe caregenaraţiile nevârstnice le datorează
vârstnicilor;

costuri mai reduse;

-

păstrarea unui mediu firesc de viaţă.

În luarea deciziei de menţinere la domiciliu sunt luate în considerare următoar

ele aspecte:
starea fizică şi mintală a bătrânului; toleranţa familiei, anturajului dar şi existenţa unor
servicii comunitare: servicii de îngrijire la domiciliu, servicii de recuperare, servicii
destinate bolnavilor incurabili, centre sociale de coordonar
e a serviciilor, servicii care oferă o masăcaldă la domiciliu, cantine sociale, centre de
zi, asistenţa medicală la domiciliu
Bibliografie
1)

Buzducea Doru
,

(2010), ,,Asistenţa socială a grupurilor de risc”, Ed. Polirom

2)

Mănoiu Florica, Epureanu Viorica

, (1996), „Asistenţa socială în România”, Ed.
All3)

Neamţu George
, (2004), ,,Tratat de asistenţă socială”, Ed. Polirom