Institutionalizarea varstnicului este cea mai buna alternative?

Cand trebuie facuta?

In zilele noastre, muli consider c vrstnicii au devenit o povar pentru societatea

romneasc,unde procentul populaiei active este din ce n ce mai mic fa de cel al populaiei
inactive. Btrneea a ajuns s fie asociat cu boala, cu neputina, lipsa de discernmnt,
iritabilitatea idependena de alii.
Btrneea este o etap a vieii noastre, face parte din natura uman, este inevitabil i imposibil
de negat de oricare dintre noi.
Batranetea este o stare reprezentat printr-o multitudine de interaciuni, un ghem de tendine
generative i cumulative, o rscruce obinut anevoios i conflictual.
Muli btrni fr copii, fr rude, care nu se pot descurca singuri, astfel nct n acest caz este
nevoie de o ngrijire din partea asistenei sociale, care de foarte multe ori decurge la
instituionalizare.
Dei se consider c instituionalizarea este o msur de ultim instan, exist persoane
care sunt n imposibilitatea de a alege, pentru care instituionlizarea este ultima soluie.
De exemplu: cei care nu sunt capabili s se ntrein singuri din cauze economice; cei care nu au
rude; cei careau o situai fizic precar; cei care triesc singuri, izolai.
Pe lng aceste categorii de vrstnici, mai sunt i alte motive care pot fi enunate pentru luarea
deciziei de instituionalizare: pierderea locuinei; abuzul celor care ar trebui s-i ngrijeasc i
chiar dorina manifest a vrstnicului.
Instituionalizarea, vine de asemenea cu consecine grave asupra vrstnicului, la nivel mental n
general, cele mai rspndite sunt legate de: pierderea identitii, a autonomiei, pierderea rolurilor
pe care le avea nainte de instituionalizare,considerarea vrstnicilor ca fiind un tot unitar, astfel
nct sunt supui acelorai activiti i obiceiuri,muli dintre ei simindu-se obligai s participle.
Institutionalizarea varsnicilor este o problema complexa, cu multiple implicatii psihologice.
Decizia de instutionalizare este una dificila si trebuie sa tina cont de o serie de aspect, precum
dorinta clientului, starea de sanatate fizica si mental, gradul de autonomie al persoanei si
posibilitatea de a se autoingriji, conditii;e de locuit, posibilitatea de a fi ingrijit la domiciliu.
Se apreciaza ca 4% dintre varsnicii peste 65 de ani se afla internati in institutiile de ingrijire.
Institutionalizarea este considerate in multe cazuri drept o forma de izolare a batranului,
exercitata atat de familie, dar si a unitatilor spitalicesti de a forta internarea, din ratiuni de
comoditate in primul caz, si sub aspect financial in cel de-al doilea.
Institutionalizarea este o problema delicate, cu importante repercusiuni in viata varstnicului. S-a
observant o accentuare a problemelor de sanatate dupa momentul internarii in unitatea de
ingrijire la un procent semnificativ de pacienti. Astfel, s-a observant agravarea tulburarilor de
somn, a tulburarilor de memorie, aparitia apatiei si a depresiei declinul capacitatilor fizice si
intelectuale.
Cauzele institutionalizarii pe termen lung sunt multiple:
- Lipsa suportului din partea familie;

- Dorinta manifestata a varstnicului;

- Imposibilitatea asigurarii unei ingrijiri adecvate la domiciliu;
- Sindromul de imobilizare;
- Pierderea autonomiei si a capacitatii de autoingrijire;
- Dementa;
- Pierderea locuintei;
- Singuratate.
Internarea intr-o unitate de asistenta a varstnicilor ridica numeroase intrebari si problem, la care
este greu sa dam un raspuns general valabil. Fiecare situatie este unica si trebuie apreciata ca
atare. Atat varstnicul, cat si familia lui au nevoie de consiliere inainte de a lua o decizie.
Foarte multi varstnici percep institutionalizarea ca un capat de drum sau ca pe un abandon.