www.referat.

ro

Bătrâneţea

,, Bătrâneţea este o mutilare a corpului care rămâne întreg: toate le are şi la toate
lipseşte ceva.’’ Democrit

Îmbătrânirea este slăbirea naturală a facultăţilor fizice şi psihice cauzate de

înaintarea în vârstă. Este un proces continuu, prezent de la începutul existenţei şi este
comun tuturor fiinţelor şi priveşte toate structurile organismului: molecule, celule,
ţesuturi şi organe specializate.
Modificările de îmbătrânire cele mai importante le suferă trei sisteme:
cardiovascular, respirator şi locomotor. Modificările legate de înaintarea în vârstă aparţin
unei îmbătrâniri normale şi cuprinde: scăderea acuităţii vizuale şi auditive (văzul începe
să se deterioreze aproximativ pe la 40 ani prin sclerozarea muşchilor globilor oculari care
avansează progresiv; iar auzul începe să se degradeze în jurul vârstei de 60 ani când este
mai slab cu 20%), slăbirea vocii, scăderea forţei musculare şi a toleranţei la efort,
insomnii, hipomnezie, edentaţia, hipoaciditate gastrică, constipaţie, modificării ale pielii
şi fanerelor. Valoarea tensiunii arteriale creşte odată cu vârsta (160-95 mmHg sunt valori
normale); glicemia, colesterolemia, VSH, uree, acid uric, creatinina au valori superioare
normalului adultului, în timp ce sideremia şi proteinemia au valori mai scăzute.
Memoria suferă rapid deteriorările şi se manifestă faţă de informaţiile uzuale,
lucruri ştiute foarte bine care se uită uşor. Scade spontaneitatea gândirii devenind rigizi şi
încăpăţânaţi. Unii suferă de o lentoare a fluxului verbal pe când alţii sunt logoreici.
Personalitatea este afectată din punct de vedere al orientării în timp şi spaţiu
(alopsihică) sau a orientării asupra propriei persoane (autopsihică), iar dacă se începe un
program de demenţiere, apar semne de dezorientare alopsihică şi/sau autopsihică.
Vârstnicul, prin încetarea activităţii profesionale, îşi pierde sentimentul de utilitate
socială, prestigiul social, responsabilitatea, rolul şi statutul în familie, a demnităţii
personale, iar acest fenomen poate fi resimţit ca o adevărată dramă, o moarte socială. În
vechile civilizaţii se apreciau şi se utiliza înţelepciunea bătrânilor, pe când societate
modernă nu are încredere în utilitatea lor deoarece se încearcă o dezvoltare a culturii
tinereţii în care bătrânul îşi găseşte cu greu locul.
În îmbătrânire apar frecvent: depresia, anxietatea, irascibilitate, instabilitatea
emoţională, idei de persecuţie, logoreea, insomnia, somnolenţa diurnă intermitentă.
Cu alte cuvinte, putem spune că bătrâneţea este văzută ca o bibliotecă, pe rafturile
căreia sunt expuse volumele de colecţie acumulate de-a lungul vieţii în care găsim bolile,
suferinţele fizice şi psihice.
Pentru o categorie mare de persoane, bătrâneţea nu este decât un lung şir de zile
pierdute, de compătimire şi de lamentări că nu sunt trataţi cum trebuie, că familia nu le
acordă atenţia necesară, că nu sunt vizitaţi după cum şi-ar dori, că sunt uitaţi, şi, de cele
mai multe ori, marginalizaţi în totalitate de familie şi de societate. Pentru bătrâni, familia
constituie factorul vital fundamental.
Alţi oameni care găsesc în propriul conştient adevăratul înţeles al îmbătrânirii,
pentru ei, bătrâneţea înseamnă linişte, odihnă, preocupare pentru a se împlini spiritual, de
a sta de vorbă cu Dumnezeu şi de a primi totul cu bucurie şi recunoştinţă. De aceşti
bătrâni te simţi atras, simţi o plăcută senzaţie de căldură, de mângâiere.
Bătrâneţea, pe lângă factorul biologic, este o stare de spirit în care omul dă o
importanţă mult mai mare pentru fiecare clipă spre deosebire de perioada tinereţii în care
i se părea că viaţa îi era fără de sfârşit. Ea reprezintă apogeul vârstei în care omul îşi
caută echilibrul alături de divinitate, prin felul acesta, încearcă a se face plăcut lui
Dumnezeu.
Bătrâneţea este preţul pe care trebuie să-l plătim pentru a ajunge la înţelepciune,
iar amândouă dau eticheta vieţii din care rezultă valoarea fiecărui individ.
Doar prin îmbătrânire putem realiza că viaţa este nepreţuită şi verdictul final ni-l
asumăm cu greu cu toate că este imposibil de a accepta sfârşitul.
Chiar dacă îmbătrânirea intervine în timp îndelungat, concepţia de a încerca
pentru a rămâne mereu tânăr ne bântuie de-a lungul vieţii (în special când suntem aproape
de vârsta a treia), iar reuşita este de multe ori cu costuri ridicate pentru o perioadă relativ
scurtă. Aşa că, verdictul de sfârşit ne este oferit cu sau fără voinţa noastă.
Bătrâneţea nu trebuie privită ca pe o povară, ci mai degrabă ca o experienţă de
viaţă, cu suişuri şi coborâşuri, cu tristeţi şi bucurii, prin care omul ajunge într-un echilibru
perfect de unde poate privi luminiţa de la capătul tunelului până în clipa în care, atingând-
o, se produce unirea cu Dumnezeu ( ,,Bătrânul este înclinat să judece prezentul cu ochii
trecutului.’’ Santiago Ramon y Cajal ).
Această etapă este o perioadă în care poţi privi înapoi din dorinţa de a face o
evaluare a drumului parcurs. Pentru unii această retrospectivă aduce disperare şi regret
pentru lucrurile pe care au ezitat să le facă la momentul respectiv, iar pentru alţii
reprezintă o confirmare a realizărilor. Dar trebuie să conştientizăm că o concentrare pe
eşecuri şi pe inacceptarea modificărilor fizice şi psihice conduc la accelerarea procesului
de îmbătrânire.
Bătrâneţea nu este un chin. Trebuie să vedem în ea o perioadă extraordinară pentru
că avem mult timp liber pentru a privi în trecut şi a retrăi totul încă o dată cu bucurie şi
recunoştinţă, există timp de a desfăşura activităţi plăcute, de a călători, de a te dedica unei
cauze - a face voluntariat.
Se ştie că bătrâneţea începe în jurul vârstei de 65 de ani, dar uneori constatăm că
ea apare când persoana încetează să-şi mai acorde atenţie şi când nu se mai simte o verigă
importantă în circuitul vieţii. De aceea, vedem des persoane bătrâne la 40 de ani şi
persoane tinere la 80 de ani şi ca fizic şi ca psihic.
Trebuie să învăţăm să fim bătrâni, să acceptăm bătrâneţea şi să încercăm să găsim
soluţii, modalităţii de a depăşi greutăţile care vin odată cu ea. Până să ajungem la
bătrâneţe ar trebui să ne ocupăm să avem un stil de viaţă sănătos (igieno-dietetic), să ne
ocupăm de sănătatea noastră, să prevenim pentru că este mai uşor decât să tratăm.
Dacă avem vârstnici în familie, indicat ar fi să-i implicăm în diferite activităţi
pentru a le anula sentimentul de inutilitate. Ei trăiesc în prezent şi se regăsesc prin nepoţi
cărora le oferă dragoste, înţelepciune, devotament şi afecţiune, în felul acesta ei se
încarcă din vitalitatea şi energia lor, simţindu-se utili, valorificaţi, găsindu-şi motivaţia de
continuitate. Astfel, la rândul lor, învaţă să-şi valorifice mai bine timpul, să se controleze
eficient şi să-şi echilibreze stările emoţionale.
S-a demonstrat că sentimentul utilităţii şi prezenţa optimismului asigură o
încetinire a procesului de îmbătrânire. De asemenea şi implicarea în diverse activităţi
unde să poată interacţiona cu persoane de aceeaşi vârstă sau chiar mai tineri pentru a-şi
păstra mintea activă. De exemplu, jocul de şah, diverse dezbateri pe o anumită temă
(subiectul unei cărţi, strângere de fonduri pentru un proiect), aderarea la un club, ajutarea
nepoţilor la lecţii sau la diverse lucrări practice sunt activităţi în care se pot include
persoanele vârstnice, oferindu-le posibilitatea de a-şi demonstra capacităţile intelectuale,
organizatorice, dar şi utilitatea experienţei de viaţă. Astfel, tinerii ar avea multe de
învăţat.

În concluzie, impactul înaintării în vârstă este în strânsă legătură cu ideile pe care

persoana le are despre această etapă premergătoare morţii. Ea poate fi privită ca o pauză
bine meritată, în care să te poţi ocupa de lucrurile de care nu ai avut timp până acum, o
etapă a înţelepciunii. Se zice: ,,Cine nu are bătrâni, să îşi cumpere’’. Bătrâneţea are şi ea,
ca toate etapele vieţii, avantaje şi dezavantaje.

,,Copilul râde:
Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul.
Tânărul:
Jocul şi înţelepciunea mea-i iubirea.
Bătrânul:
Iubirea şi jocul meu e-nţelepciunea’’.
Lucian Blaga – Trei feţe

Powered by http://www.referat.ro/
cel mai tare site cu referate