PRESBITERA KALIPSO DIMITRIADI

Hristos le vorbește copiilor

(Parabole, minuni, istorisiri, cântece)
Hristos le vorbește copiilor
 Presbitera Kalipso Dimitriadi

Hristos le vorbește copiilor

(Parabole, minuni, istorisiri, cântece)

Anul mântuirii 2009 de la Nașterea lui Hristos

 CUPRINS

Cuibul meu –
biserica.............................................................
Fiul
risipitor...................................................................................
Bunul
Samarinean....................................................................
Cositor al
bucuriei....................................................................
Vameșul și
fariseul...................................................................
Semănătorul............................................................................
....
De îndată ce soarele răsare..............................................
Paralitul..................................................................................
...........
Nunta din
Cana..........................................................................
Fecioară Izvorâtoare de Mir...........................................
Orbul.......................................................................................
..........
Cananeanca............................................................................
.......
Acolo spre muntele înalt..................................................
Judecata lui Dumnezeu......................................................
Iisus și
copiii................................................................................
Sunt un mic copilaș.............................................................
Cei zece leproși.......................................................................
Desteptul.................................................................................
Imnul
bucuriei...........................................................................
Palatul lui
Toma........................................................................
Cuibul meu – biserica
(cântec)
Simt încă o dată
așa de mare bucurie
și inima mea fericită
nu se satură să o spună.

Cuibul meu e biserica

pentru familia lui Dumnezeu
Dumnezeul meu să fim împreună
în cer precum și pe pământ.

Primii ani în Hristos

plini de bucurie și de bătăile inimii
ating veșnicia
și-mi asigur tinerețea.

Cuibul meu e biserica

pentru familia lui Dumnezeu
Dumnezeul meu să fim împreună
în cer precum și pe pământ.

Și dacă cuvintele nu o exprimă

Inimile noastre strigă
Viața este perfectă
Când suntem împreună.

Cuibul meu e biserica

pentru familia lui Dumnezeu
Dumnezeul meu să fim împreună
în cer precum și pe pământ.
 Fiul risipitor

De îndată ce a venit Hristos pe pământ în anii binecuvântați,

ne-a predat o nouă religie copiii mei, compasiunea!
Iubire și iertare, politețe, atașament,
acestea care lipseau cu desăvârșire din umanitate.

Și iubirea Lui era așa de mare pentru toată creația Lui,

a inundat, a fost mărturisită și a ieșit din inima Lui,
dând iertare de orice păcat
și ceva mai mult! L-a șters, l-a scos din conștiință, a izbăvit pe păcătoși
și de chin și de cauza durerii.

Aceasta este iubirea din belsug care nu izvorăște din mintea noastră
și ascultați o parabolă, caldă și emoționantă
care arată această iubire a nemărginitului nostru Dumnezeu.

„Un tânăr dintr-o familie aristocrată și bogată,

A cerut de a tatăl său,
Ceea ce-i aparținea din moștenirea lui.
Le-a luat și a departe a plecat, să trăiască în altă parte.

I le-a dat tatăl său, i-a respectat mult libertatea

I-a dat partea de moștenire
și tânărul, fără minte, departe de ai săi
a risipit banii, nu avea nici ce să mănânce.
Și a început să caute de lucru, chiar și ca servitor
Cu plată, puțină mâncare! A devenit sclav.
L-au luat undeva să lucreze, să pască niste porci.
Îi era foame! Da, i-au furat până și mâncarea.
Roșcovi mâncau porcii
și din aceștia mânca tânărul fiu de aristocrați,
bogat de la vârstă de leagăn!

Murdar, slab, cu hainele rupte,

așezat într-un colț, rupând roșcovele,
lăcrimau ochii lui, amintindu-și de cele dinainte.
De familie, de cele bune ce le strânsese!

Mă voi întoarce înapoi... se gândea.

Muncitorii noștri petreceau mult mai bine
atunci în întreprinderea noastră.
Nu răbdau de foame ca mine...
voi cădea la picioarele tatălui meu și le voi săruta
ca să mă ierte.

Ca sclav voi lucra eu, voi cere un loc

pe cel mai mic, doar ca să nu mor!
mă pierd aici în străinătate voi face ce am gândit.

Poate mă va compătimi, să-mi dea un loc

pe cel mai mic și mai smerit, poate nu mă va alunga.
S-a ridicat copilul aristocrat, și-a venit în fire
și aleargă înapoi în grabă, merge la casa părintească
să-și ceară iertare și să-i spună...

Am greșit părintele meu!

întâi înaintea lui Dumnezeu și apoi înaintea ta.
De aceea nu mă numi copilul tău, nu o merit bineînțeles,
fă-mă ca pe unul din argați...
și să nu spui, atitudinea ta față de mine este îndreptățită
Te-am rănit, am risipit toate bunurile tale!
de aceea cer mila din buna ta inimă.

Și-a grăbit pașii din neliniște...

dar vede pe cineva că vine, că face curba la colț
alerga mai repede decât acesta
Era... tatăl său!
L-a văzut de departe și a alergat cu brațele deschise.

„Copilul meu, te-ai întors din nou în brațele mele.

Aduceți hainele cele mai scumpe”, a strigat către argați
„Inelul de aur și vițelul cel mai gras
să-l tăiați! S-a întors iar fiul meu”
Era plin de bucurie.

Și fiul rămânând fără glas de atâta iubire,

cade sărută picioarele lui, voia să spună ceva,
dar de unde glas? Cu lacrimi i-a spălat picioarele!
Cu smerenie așadar a trecut atâtea piedici
și acum se veselește de bucuria cea dintâi
care cu puțin înainte de foame era să moară.

Dar fratele lui era gelos, când l-a auzit pe tatăl său
să poruncească. Și i s-a plâns...
-Tată... atâția ani... pentru mine care am fost lângă tine nu ai făcut așa
ceva.
Aceluia care ți-a luat ce este mai bun și te-a trădat?
Întreabă cu mirare.

-Ah copilul meu bun!

Tot ce am în viața mea toate sunt ale tale.
Ce dorești din palat, de toate să te bucuri.
Dar acesta copilul meu a murit... a murit și a înviat
și să plângi de bucurie că s-a întors iarăși aici
din așa greutăți ce a întâmpinat și din neascultare.
Privește-l cu iubire din belsug, compătimire și fericire,
ceea ce simt acum eu pentru că-l pierdusem
în păcate.

Această parabolă a spus-o lumii Iisus

care asculta încântată
ca să le arate așa simplu, unde ajunge omul
când este legat de patimi încontinuu.
Pleacă departe de Dumnezeu, moare de foame,
pierzând toate bunătățile pe care i le oferă!

Copiii mei dar și ce bucurie se face în cer

când se aude un glas din sufletul nostru
„am greșit, îmi pare rău”, Părinte primește-mă înapoi
pentru că într-adevar nu pot trăi departe de Tine!!!
 Bunul Samarinean

Toate cuvintele lui Hristos copiii mei sunt ca mierea

și cel ce trebuia să-L asculte ca să se schimbe, să vrea
să devină plăcut lui Dumnezeu, să atingă cerurile
și să moștenească viața veșnică.

Foarte mulți L-au ascultat, I-au adresat întrebări

altele bune și fără un scop anume ci doar ca să fie ajutați
întotdeauna a spus istorisiri didactice și cu sens
care ascundeau sfaturi de mântuire.

Un învățător de Lege și păstrător al acesteia

inteligent, gata spre cuvânt și cu multe titluri
ce le purta pe umeri
Îl întreabă cum să se mântuiască
și cum să moștenească viața veșnică
și Hristos îi răspunde ca să-l informeze

Două lucruri – i-a spus – dacă faci în viața ta

poți foarte ușor să-ți mântuiești sufletul.
Iubește mult pe Dumnezeu cu toată inima ta!
Cu mintea, cu sufletul și cu tot cugetul tau
pentru aproapele, fratele și tot cel de aproape
să te jertfești și te vei mântui, vei ajunge la ce ți-ai propus.
Și cine va fi aproapele? Poți să silabisești?
ascultă o istorisire simplă și vei înțelege.

Odată un om venea spre Ierihon

și a căzut victimă tâlharilor
l-au prins, l-au jefuit, l-au lovit mortal
sângera în drum.

Un preot a trecut și în mod simplu l-a depășit

deloc nu l-a i-a păsat să-l ia de acolo
și un levit mai târziu, a mers aproape, dar s-a gândit
că va putea să cadă și el victimă a tâlharilor.

A plecat în mare grabă, lăsându-l să sângereze

Gândind la ale lui, la sine
și nu la aproapele fratele său așa de rănit.

Și acolo unde se pierduse nădejdea și și-a dat sufletul omul

fiind observat și de alți trecători
venea de departe un om necunoscut
care era Samarinean.

De îndată ce l-a văzut s-a pierdut, i-a străpuns sufletul!

A îngenunchiat și i-a spălat fiecare rană,
cu ulei, cu vin l-a uns ca și cum ar fi fost fratele lui
l-a ridicat cu atenție, l-a urcat pe calul lui
și ajungând la cel mai apropiat han,
pe recepționer l-a plătit pentru datoria lui.

„Ia bani, și dacă ai nevoie îți voi trimite și alții

Ajută ca pe un frate pe prietenul rănit.
Mă duc în oraș și mă voi întoarce să-ți plătesc iar
să nu moară omul, fă ceea ce poți tu!
Toate cheltuielile tale domnule le voi plăti.”

Cine s-a comportat ca un frate?

Preotul ce a trecut, sau acel levit?
ori acest om străin care era și Samarinean?
ce dacă îi era necunoscut, chiar și dușmanul lui?
acesta și-a făcut datoria deoarece în acel moment
pe omul cel rănit l-a văzut ca pe fratele său!

Pe fiecare om să-l vedeți așadar ca pe Hristos

Și să-l compătimiți. Acest sentiment este vehicolul
în care spre Împărăția lui Dumnezeu în mod sigur veți merge.
Așa a vorbit Hristos, simplu, în inima lor
o veți înțelege? Cum cuvintele ce le-au auzit
erau ale Împăratului lor?

Și acum sunt vii în Evanghelie

scrise parabolele care ascund atâtea sfaturi
de aceea când mergem copiii mei la biserică,
să avem urechile deschise deoarece vorbesc către inimă
aceste exemple, care sunt măreții!!!
 Cositor al
bucuriei
(Cântec)
Cositor al bucuriei
ca să trăiești veșnic
în viața ce se trece
cositor de bucurie
ca să trăiești veșnic
învață să iubești profund

Să iubești cu bucurie
să iubești bucuria!
să împărtășești în jurul tău
bucurie
să iubești cu bucurie
pe Hristos să iubești
iubirea să o împărtășești.

Și dacă anii trec

și toți din jurul tău cer
să găsească fericirea
bucuria ta
ca să fie mereu vie
ajunge să iubești profund!

Să iubești cu bucurie
să iubești bucuria!
să împărtășești în jurul tău
bucurie
să iubești cu bucurie
pe Hristos să iubești
iubirea să o împărtășești.
 Vameșul și fariseul

Domnul ce iubește pe cei smeriți,

a spus într-o zi o istorisire așa de simplă
și era îndrăznesc și cea mai frumoasă parabolă!

Un oarecare fariseu a intrat în biserică.

Ca să-l vadă că se roagă
stătea într-un loc în care toți îl puteau observa
și să audă ce are să-I spună lui Dumnezeu.

A ridicat spre înălțime capul său

și cu glas cât putea de puternic
începe și spune acum în fața ochilor tuturor,
ce bine a făcut, la Dumnezeu să enumere.

„Eu, Dumnezeul meu, sunt om important!”

Spunea cu multă revoltă fariseul!
„Ascultă... nu sunt ca ceilalți oameni,
respect Legea Ta cu toate cele ce ai spus
Și nu fur cum fac alții”
striga având capul ridicat spre înălțime.

„Eu mereu dau zeciuială – unu din zece,

eu nu sunt necredincios, nu nedreptățesc,
eu postesc, respect și femeia
și ceea ce Legea stabilește, eu fac.

Eu nu sunt ca acel vameș,

cămătarul și abuzivul!
Taxele împăratului
cel ce nu le plătește,
îi execută! Pentru cele ale lui le
cere.

Eu sunt în toate cel mai bun!

Nu semăn cu acesta
nu, nu sunt păcătos!
Să ai grijă de mine Te rog
eu, eu, eu, eu, eu, ... .”

Și pe când fariseul egoist

Se umfla ca un păun de la laude,
credea că așa se roagă
și înălța Domnului și imnuri.

Și din colț,
nu se auzea nimic altceva,
decât suspinuri și ale lumii oftaturi,
bătăi în piept
din durere mare
ce avea vameșul deoarece avea
mustrări

Și nu putea din cauza pocăinței să

scoată un cuvânt ci numai lui
Dumnezeu să spună,
„Miluiește-mă ca să nu mor
Doamne al meu!”
din amărăciunea lui sufletul
picura sânge.
„Am păcătuit foarte mult! Sângerez!
Miluiește-mă Dumnezeul meu pe
mine păcătosul!”

Ce diferență! Câtă milă atrage smerenia!

Pe Dumnezeu Îl inmoaie, îl iartă pentru curăția
pe care o avea rugăciunea lui, avea simplitate,
avea adevăr! Nu era prefăcută,
precum a fariseului cel ipocrit.

Dumnezeu îi respinge pe egoiști!

În nimic nu vor putea fi biruitori.
Fiecare faptă a lor este mereu impură
și nu este acceptată de Dumnezeu.
Dumnezeu iubește pe oamenii ce sunt smeriți!
și dacă păcătuiesc, pocăința lor Îl înduioșează.

Semanatorul
Poveștile adevărate sunt parabolele lui Hristos,
care celor mici și celor mari le intră ușor în inimi
și seamănă dumnezeieștile lor sfatauri.

Și este cu adevărat frumos și cere artă din belsug,

să le vorbești micuților noștri care au inimă îngerească
și o păstrează curată, de aceea toate parabolele
sunt mărgăritare ale cerului,
care pot fi ascunse bine ca semințe
în înteriorul plantelor, să poată să le ajute.

Fiecare om cu minte, în anii lui Hristos

Alergau în spatele Lui ca să audă dulcele cuvinte ale lui Iisus
care ascund atît de mult aur, hrană duhovnicească a sufletului
și au existat atâția înfometați care aveau nevoie de auzire
să audă, să practice ceea ce Hristos îi învăța.

Și a început așadar să învețe acolo unde Îl asculta mulțimea

„A ieșit Semănătorul să secere semințe.
I-a împrăștiat acolo în împrejurimi,
în toate locurile ogorului.
Una a căzut lângă drum, în afară s-a dus.
Au venit păsările și au mâncat-o! Nu a adus roadă, s-a dus!

Alta a căzut pe piatră. Acolo era puțin pământ.

A rodit dar când a venit soarele după răsărit,
a uscat-o, nu avea rădăcini! S-a dus și aceasta! pe nedrept s-a dus.

A treia a căzut între spini. Acolo jos avea pământ

și a rodit, a deschis ochii, dar au înecat-o spinii
și nu a văzut de atunci soare pe pământ.
Dar cele ce au căzut în centru, acolo unde era pământ carat
s-au prins și au crescut și au făcut mult rod
de treizeci, de șaizeci și de optzeci și chiar de o sută de ori
și au fost de folos la multă lume. Au hrănit multe suflete.”

Ucenicii pe când vorbea, de multe ori nu știau

ceea ce Hristos al nostru spunea, ce ascundeau parabolele
și seara când rămâneau singuri, când lumea a plecat de acolo
L-au întrebat ce voia să spună cu acea parabolă.

„Cu Semănătorul? Este cel ce seamănă cuvântul lui Dumnezeu.

Cuvintele Lui sunt ca semințele care intră în suflete peste tot.
Și sufletul este ogorul unde se cultivă aur.

Unii lasă sămânța și o mănâncă păsările,

demonii care îți taie voia dar și vorba
să nu voiești să nu auzi, să nu vorbești despre Dumnezeu,
o, suflete dacă ai ști ce pierzi! Paradisul unic.

Alte semințe care erau pe piatră, sunt cei ce ascultă cu bucurie,

entuaziasmați, le place! Dar cuvântul nu merge în profunzime,
nu scoate rădăcini, nu se înrădăcinează, și când vine încercarea,
le omoară zelul, o dezrădăcinează foarte ușor.

Și există semințe care cad,

printre spinii celui rău
sunt cei ce au ascultat cu mulțumire cuvântul lui Dumnezeu,
dar au avut în altă parte mintea lor, și alte au gândit
la bani, la plăceri, la ocupații, fiece dorință,
care le-au înecat pe semințe
cu ușurință foarte mare.

Dar există și oameni care acceptă cuvântul lui Dumnezeu

și seamănă cu ogorul cel bun, aceștia nu au mintea în altă parte,
ci doar la cum să înainteze, să progreseze în voia lui Dumnezeu
și să se folosească și alți oameni.”

Așa trebuie și voi copiii mei, să fiți ogoare roditoare!

Să dezrădăcinați spinii ca să aveți bucurie în suflet
și semințele voastre să crească, să scoateți atâtea roade,
care să ajute pe oameni, să ajungă la ceruri.
Toți să deveniți apostoli! Să ajutați puteți
cu un cuvânt de-al lui Dumnezeu, vă zic pe toată lumea.

Așa sunt cuvintele Domnului, pline de semințele cerului,

care lucrează în fiecare unde are nevoie fiecare,
ajunge noi să fim semănători,
să rezistăm furtunilor ca și cum sufletul ar trece prin iarnă
ca să putem să naștem lucrători autentici, frumoși,
în via lui Hristos!!!
 De îndata ce
rasare soarele
(cântec)
De îndată ce răsare soarele,
și rândunica ciripituri
răspândește
iau drumul spre pădure
printre prăpăstii, printre tufe
și toate în jurul meu îmi spun
acesta este drumul lui
Dumnezeu

Apusul se așterne ca o violetă

și la orizont soarele apune,
stelele strălucesc în întuneric
candele nestinse, ochi ce
priveghează
și toate din jur îmi spun
acesta este drumul lui
Dumnezeu.
 Slabanogul

Creația a dobândit glas de îndată ce a venit Hristos pe pământ

și în veșnicie Îl propovăduiesc atâtea minuni ale Lui,
pe care le-a făcut la mulțime atunci toate acolo
unde cu durere I-au strigat ca și cum ar fi ajuns aproape de El.

În orașul Capernaum, acolo le-a făcut pe cele mai multe.

Mulțime nenumărată, mulți ajungeau în fiecare zi,
înghesuială se făcea
cine să ajungă mai aproape! Veneau de departe
Mai înghesuiți să fie, într-adevăr nu se putea!

În această mare de lume, patru tineri,

cară pe un pat un paralizat.
„Faceți puțin loc fraților, Domnului,
ca să vină în fața lui, fraților faceți ceva!”

Imposibil! Munți de neurcat erau toți în fața lor.

„Nu sunteți voi... inteligenții” au spus cu duritate tinerilor
bolnavului paralizat i se rupea inima.
Și-a pierdut nădejdea lui care era și ultima.
Dar inima tinerilor era mai curajoasă!

„De ani este putred pe saltea!” spunea cu îndrăzneală unul

„și acum când am ajuns în fața unicului Doctor,
vom sta în spate fraților? Nu, vă zic, nu trebuie!
Îl vom coborâ în fața Lui... prin acoperiș.”

Ca fiarele în cușcă, merg,, vin și se gândesc.

Iubirea este întotdeauna mama care naște!
Mereu omul găsește soluții, ca să ajute pe cel ce-l iubește.

Pe umerii lor iau cu repeziciune pe bolnavul paralizat

nemișcat pe saltea
sar pe clădirea vecină,
ajung pe acoperișul casei unde propovăduia Hristos al nostru,
scot cărămizile și-l leagă cu frânghii
în credință, în iubire, prietenii lui insistă!

Îl coboară legat de frânghii într-un minut

în fața Domnului și Dumnezeu, să facă minunea Lui!
Ar fi putut și de departe Hristos să-l vindece, dar a voit ca acești cinci, a
iubirii și a răbdării să ia cununa.

„Copilul meu! Ridică-te drept. Îți iert păcatele!

Ridică patul, cară-l, ești sănătos!
Ia-l pe umeri ca și cum ai zbura, mergi pe cărarea
pe care o urmează cei credincioși, precum te-ai arătat și tu,
da, ia-l în spate!”

Mulțimea a rămas fără glas, nedumerită,

privind pe bolnavul deja vindecat,
să strălucească de la această minune și să privească picioarele sale
care acum merg,
să le spele cu lacrimi care fierbinți îi curgeau din ochi încontinuu!

Aceasta este credința noastră copii! Le implinește pe cele imposibile.

Mută munții pentru cel îndurerat, biruiește ori ce boală,
ca un sâmbure dacă există,
ajunge ca niciodată să nu uite, mărire să dea cu smerenie
în fiecare minut Domnului, care împărățește și stăpânește!
 Nunta din Cana

Nu ar fi fost de ajuns toate cărțile lumii,

ca să se scrie ce a făcut Hristos,
ce minuni, cu ce ușurință
a dovedit ca Acesta era lumina!

Și lumea era uimită! Credința ei s-a mărit

gândește la orbii care erau în altă lume
deodată să vadă frumusețea pământului în fața lor!
Copaci, râuri și munți, pe Împăratul lor!

Gândește paralizați și șchiopi să meargă,

demonizații să se liniștească și să râdă,
morții să iasă din morminte,
cu un cuvânt de-al Lui să se deschidă mormântul, să păseașcă!

Mii a făcut! Minunile Lui erau nenumărate

Mila lui er infinită, nu se putea măsura!
Care era prima? Pentru cine s-a făcut?
Vă voi spune! În istorie toate au rămas cu nume.

Într-un sat mic din Galilea

Cana îi spuneau, lângă Nazaret,
era nuntă și au chemat pe Hristos al nostru,
pe Preasfânta (Panaghia) noastră și pe unii Ucenici.

Și dacă au mâncat și au băut invitații,

s-a aflat că nu ajunge vinul.
Invitații erau gălăgioși
ce rușine aveau să aibă, s-au gândit.
Unde să găsească acum în ultim moment?
Tot satul a venit să le facă urări.
Panagia a înțeles și merge la Fiul ei
i-a spus două cuvinte și I s-a părut întristată.
- Vinul s-a terminat și încă mai vin invitați...

- Pentru ce imi spui asta? Și ce imi ceri acum să fac?

nu a sosit ceasul Meu ca să mă descopăr!
Dar Mama știa că și cu acestea,
nu-i va strica inima Fiul.

„Să faceți ce vă va spune” a șoptit servitorilor

Iisus se uita împrejur, Maica Îl privea...
privirea Lui se îndrepta în colț spre un ulcior...
mai încolo erau alte cinci ulcioare ca să pună apă,
ca să se spele pe mâini invitații înainte de a mânca
era obicei vechi pe meleagurile israeliților
care trebuiau înainte de a mânca sau de a bea, să fie bine spălați.

„Aduceți aici cele șase ulcioare, umpleți-le până sus!

Pune-ți apă curată.”
Privirea lui sfântă se îndrepta în Sus.
„Să încerce (vinul) cel responsabil” poruncește imediat Hristos.
Ia și bea dar acesta acum nu era apă
este vin foarte dulce, așa de gustos și bun
unde nicăieri nu se știa să aibă cineva în țară.

Merge spre mire plin de bucurie, în fața tuturor să strige!

„Simone, nu ai știut ceea ce toți știu?
Întâi scot vinul cel bun și după ce trece timpul
și suntem amețiți pe jumătate, atunci pe cel mai rău îl aduc.
Dar tu ai făcut invers, acum ne vei cinsti
cu acesta față de care altul mai bun nu am încercat!

S-a mirat Simon! L-a privit pe Hristos al nostru,

pe Sfânta față a Căruia strălucea zâmbetul
Și Preasfânta (Panaghia) plângea emoționată
pentru că de dragul ei Fiul ei a făcut minunea
chiar dacă nu avea aceasta ca scop al Lui.

Această minune vrea să spună, copiii mei iubiți,

ca dacă nu vrea Dumnezeu când Îi cerem ceva,
de dragul Maicii Lui ne va face minunea!
De aceea trebuie pe Preasfânta (Panaghia) să o rugăm
pentru că iubirea ei este foc care înduioșează pe Fiul ei!
și orice bun cerem noi mereu ne va dărui!!!
 Fecioara Izvorâtoare de Mir
(cântec)

Fecioara izvorâtoare de Mir

miluitoare caldă
Maica lui Dumnezeu Cuvântul
A lui Iisus Mântuitorul.

Mamă adevărată pe tine te am!

și la tine alerg
o dulcea mea Preasfântă
(Panaghia),
Mântuirea celor credincioși.

Miluiești și ocrotești
fiecare copil de-al tău credincios
îl acoperi, îl păzești
de viclenia celui rău.

La icoana ta lăcrimez
miluitoare când te privesc
mă inundă uimirea
și pe ție mă rog.

Pe cine credeți că am
eu cel obosit?
pe dulcea mea Preasfânta
(Panaghia)
care are fiu pe Hristos.

Te rugăm toți
preadulce Preasfântă (Panaghia),
dăruiește-ne nouă pacea
și mânâierea sufletului.
 Orbul

Cum arată oare muntele? Cum este gardenia?

Ce culoare o fi având cerul?
În întuneric săracul, pe toate acestea le gândea
pentru că din pântece mamei, niciodată nu a văzut lumina!
Era orb copilașii mei, orb din naștere.

Și într-o zi Ucenicii L-au întrebat pe Învățătorul

„cine este de vină că s-a născut orb, fără să fie de vină acest nenorocit?
Păcatele lui? Nu a avut timp să facă!
Sau părinții lui au păcătuit și acesta va plăti?”

„Nu este drept aceasta...” le răspunde Hristos

„... acesta să plătească, dar în această situație,
nimeni nu este vinovat, așa s-a născut, orb
pentru că slava lui Dumnezeu, acum când acesta va fi vindecat
în istorie va rămâne!
Lumina lumii sunt Eu! Imediat îl voi vindeca
Ca să fac voia Celui ce M-a trimis pe pământ.”

Și de îndată ce a spus acestea, Iisus scuipă în pământ,

pământul a devenit lut, îi atinge ochii
ochii neexistenți și-i spune două cuvinte.
„În colimbitra Siluam aleargă, .ergi de te spală
și imediat vei vedea!”

Cum se vede Creatorul Care cu mâinile Lui a plăsmuit

de la început creația Lui
și din nou cu minunea Lui, ochii celui orb i-a plăsmuit din nou,
și uite-l acum vede!
Lacrimi fierbinți curg care s-au amestecat
cu apa Siluamului, ce bucurie îl stăpânește!
Frumusețea întregului pământ în fața lui acum își închipuie!
Închisă era și acum s-a eliberat.
În fața tuturor strigă
„Văd! M-a vindecat Hristos,
Acesta mi-a dăruit lumina!”

S-au pierdut vecinii și între ei spuneau,

pe când alții îl vedeau și plângeau,
„...acesta este orbul?”
alții le spuneau că da și alții spuneau că nu.

Fariseii l-au chemat și de cum l-au văzut au tresărit...

și-au amintit de Lege...
- Tu ești cerșetorul orb? Dar cine te-a făcut bine?
- Iisus al vostru vă zic, Hristos!
- În zi de sâmbătă a făcut-o? Dar aceasta este... păcat.
- Lut a făcut și mi l-a pus pe ochii mei neexistenți
și imediat întunericul meu, îndrăznesc, cu lumina Lui
l-a făcut bucăți!
Poate un păcătos, să facă minuni? Să dăruiască lumină?
L-ar fi ascultat Dumnezeu?

Fariseii s-au mâniat.

Faci pe învățătorul? tu un păcătos?
Ne batjocorești? Poate nu ai fost orb?
Ia aduceți pe părinții lui.
Au venit aceștia, s-au temut, dar au spus adevărul,
au fost de acord cu el.

- Spune adevărul, din pruncie nu avăzut lumina soarelui.

Cum și-a recăpătat vederea nu am văzut, nu știm.
Întrebați-l, are minte, știe să vorbească,
dacă vreți detalii să vi le prezinte.

Îl întreabă aceștia din nou pe săracul orb de altădată.

- De câte ori să vă zic? Ca să întrebați așa
poate și voi vreți să deveniți ucenicii Lui?
Posibil... vă va plăcea!

I-au alungat afară și pe el și pe părinții lui!

A trecut Iisus Hristos și a stat cu el.
Orice ți-ar fi spus aceștia, crezi în Fiul lui Dumnezeu
în Acesta ce te-a făcut bine?
- Cine este spune-mi Doamne ca să cred în El din inimă!
- Este Acesta... care-ți vorbește.
Cred și mărturisesc! Doamne și Dumnezeule, Îți mulțumesc!!!
 Cananeanca

Pe un drum prăfuit, pe caniculă mergeau Domnul și Ucenicii Lui, toți

extrem de obosiți, înaintau cu dificultate.

Pe canicula verii din zonele Tiros și Sidon mergeau ca să găsească loc să

se odihnească.

Deodată, aud în spate strigăte. „Fiule al lyui David miluiește-mă!

Copilul meu este demonizat, arde, leșină și de distruge!
Fă minunea Ta acesteia” continua să strige.

Era femeie cananeancă, din loc străin, se bătea în piept!

Striga așa de mult și leșina din plâns.

Iisus era indiferent... se făcea că nu aude!

Mergea și înainta, nici nu se uita în spatele Lui.

Ucenicii lui nu puteau să audă urletele ei

„Fă Învățătorule ce spune, nu mai putem răbda”.

Și Iisus le răspunde „am venit pe pământ pentru

cei pierduți ai lui Israel, oile Mele care s-au împrăștiat și au plecat și
deja nu se mai află lângă Mine.”

Nu a terminat și cananeanca îngenunchează și îmbrățișează strâns

picioarele Lui și oftând continuă
„Doamne! Nu este pentru mine, ci pentru fiica mea îndurerată
când o îneacă demonii, îndrăznesc întrece măsura.”

„Nu este drept să iau pâinea de la copiii mei

și să o arunc câinilor...”

„Da Doamne... înțeleg, dar și aceștia mănâncă

din cele ce prisosesc de la masa stăpânilor lor
ca să nu moară de foame, de aceea și eu... Te rog.”

„Femeie! Mare este credința ta! Mare și smerenia ta.

Ridică-te, fie voia ta, copilul tău s-a vindecat!”
 Nu a reușit să termine
și demonii au fugit din fata chinuită
și cananeanca înlăcrimând Îi strângea și Îi săruta picioarele!

Ce dacă era străină această femeie, cananeancă?

Credința ei de veacuri, întotdeauna a rămas puternică!!!
 Acolo pe
munte înalt
(cântec)
Acolo pe munte înalt
este o biserică pustie.
Clopotele ei nu sună
nu are cântăreț biserică nici
preot!

O candelă aproape stinsă

Și o cruce de piatră
are ca podoabă doar
bisericuța săracă.

Dar trecătorul care trece

se apleacă și se închină
și cu multă evlavie
sărută partea albă de pe
Cruce.

Deasupra Crucii acolo

este o icoană mistică
cu sânge a înscris-o
Dumnezeu
și o cinstește poporul.
Judecata lui Dumnezeu

Totul în această zidire

este dacă se poate,
un lucru este sigur copiii mei!
că într-o zi necunoscută
sufletul va pleca spre înălțimi

Și când va veni ziua Judecății

se va deschide Ușa de Aur
Și se va arăta Crucea și Tronul
al Împăratului și Izbăvitorului.

Trompete atunci se vor auzi

precum spun Scripturile
și cei vii și cei morți
sufletele tuturor veacurilor
vor auzi unde vor merge
după faptele sale fiecare,
de-a dreapta ori de-a stânga Lui.
Faptele întregii noastre vieți
vor fi unicul nostru Judecător!

Atunci Domnul va despărți

Pe cei buni de cei răi
și va așeza de-a dreapta Lui
ca să-i ducă la Ceruri.

Și le va zice
- Binecuvântaților Împărăția este pregătită
deoarece când eram în fața voastră
V-ați purtat cu Mine ca și cum aș fi fost al vostru.

Însetat am fost și mi-ați dat de mâncare

Însetat și mi-ați dat să beau
Haine nu aveam și m-ați îmbrăcat
Și când m-am îmbolnăvit, m-ați vizitat.
În închisoare am fost, și ați venit la Mine!
Cutreieram și m-ați primit în casă.
 Și aceștia vor spune
- dar... unde Te-am văzut?
Când Te-am îmbrăcat și Ti-am dat de mâncare?
Cu apă când Ți-am potolit setea?
Când Te-ai îmbolnăvit și unde Te-am găsit
în închisoare ai fost? Noi când am venit?

Și le va zice.
- Întrucât ați făcut fratelui meu
Pe mine frații mei M-ați odihnit
Mergeți acum în Rai.
Iubirea Lui este copiii mei fără de margini.

Dar pe toți cei răi îi va alunga,

Îi va preda în focul cel veșnic
Să se chinuie cu diavolii!
Cu dreptate deja le va spune tuturor.

- Îmi era foame! Dar voi nu M-ați hrănit

Apă v-am cerut și nu mi-ați dat!
Gol am fost și nu M-ați îmbrăcat
bolnav, sufeream, dar voi nu ați venit!
În închisoare plângeam... atunci? Unde erați?

- Dar când Doamne ai răbdat de foame?

Străin pe drumuri când mergeai?
Cine Te-a închis și noi nu am venit?
Erai gol și nu Te-am îmbrăcat?

- Întrucât pe toate acestea fraților vostri

nu le-ați făcut
Eu eram în locul lor!
Împărăția Mea de aceea ați pierdut-o!

Și aceștia vor pleca,

În iad vor fi conduși
vai vai ce păcat!
Mântuirea lor degeaba au pierdut-o
atunci vor spune.
 Pe când cei drepți vor urca pe scară cerească,
ca să se bucure de cele veșnice ale lui Dumnezeu
și de cele mărețe.

Voi copiii mei care dintre aceștia vreți să fiți?

de aceea fapte bune să faceți mereu
și nu vă temeți!!!
 Iisus si copiii

Cândva în Capernaum acolo unde învăța Hristos,

Ucenicii L-au întrebat „în Împărăția lui Dumnezeu care va fi cel mai
important?”

Nu s-a grăbit să răspundă! Căuta cu privirea Lui să vadă undeva un copil.

Și vede unul care se juca și râdea cu bucurie!
L-a chemat lângă El,
l-a luat în brațe, cu iubire l-a binecuvântat
și a spus Ucenicilor Lui.

- Vedeți acest copil? Dacă nu vă pocăiți,

dacă nu vă schimbați viața, dacă nu deveniți smeriți
și simpli ca acesta,
în poarta Raiului nu vă veți afla niciodată acolo.

Cel mai mare și mai important în bucuria cerească,

va fi doar cel smerit, cu siguranță! Nimeni altcineva.
Oricâte fapte bune ar fi făcut, dar dacă are puțin egoism,
nu va fi mare.

De multe ori le-a vorbit despre copiii nevinovați

Dacă nu devenim ca aceștia, a Împărăției lui Dumnezeu
pentru aceștia fără smerenie, niciodată nu va sosi ceasul.

Ascultați încă o dată cum i-a învățat pe ei.

Era o zi obositoare.
Deloc nu s- îndepărtat Învățătorul
Învăța și mulți bolnavi treceau pe acolo
și pe toți împreună i-a vindecat
Și Ucenicii Îi spuneau că S-a obosit mult.

Acolo unde stătea să ia aer,

au venit mame cu copii pe care îi țineau în brațe
și L-au rugat,
să atingă pe bebeluși, ca să ia Har de la Acesta
au ajuns acolo pe jos
și pe aceștia cu multă oboseală cu ei i-a cărat.

Ucenicii s-au mâniat...

nu l-au văzut ct de obosit era?
Puțin curaj dacă mai avea, era ca să-i facă bine
pe cei bolnavi să-i vindece și nu să atingă pe copii
strigau către mamele lor care Îi dădeau pe bebeluși
și insistau.

Iisus i-a auzit și i-a certat pe Ucenici.

„Lăsați copiii să vină să stea lângă Mine.”
I-a mângâiat, i-a binecuvântat, i-a îmbrățișat pe fiecare
și a spus fiecăruia cu putere.

„Dacă nu veți deveni ca aceștia nevinovați și smeriți

și această poruncă nu o învățați de la Mine,
în Împărăția lui Dumnezeu niciodată nu vă veți afla!
De aceea cu smerenie, iubire și curăție,
trebuie să vă îmbrăcați toți,
să învățați de la ei și să-i imitați.

Copiii sunt nerăutăcioși! Oricât le-ai țipa

din nou în acel moment te vor imbrățișa.
Nu cunosc viclenia, nu se îngrijesc de ziua de mâine,
doar în bucurie trăiesc!
Nu sunt stresați, se bucură, iubesc, nu sunt aroganți
De aceea nu simt niciodată nici o durere în suflet.”

A spus și i-a îmbrățișat din nou cu iubire părintească!

Și cât a trăit aici pe pământ, mereu se referea
„... să deveniți precum copiii!”
Aceasta era taina pe care o spunea tuturor
Uneori cu parabole alteori cu învățături
nevinovăție, smerenie, erau concluzia.

De aceea copiii mei și dacă voi veți deveni mari,

Să rămâneți mereu copii fără de răutate, simpli, smeriți
ca să va aibă Hristos strâns în brațele Lui
pentru totdeauna!!!
Sunt un copilas
mic
Sunt un copilas mic
smerit și te măresc
fă Doamne ca rugăciunea
mea
să urce la Cer,
să urce la Cer.

Trimite-mi Înger păzitor

pe care-l dorește
Fă Doamne să mă așeze
sub aripile lui albe,
sub aripile lui albe.

Arată-mi drumul cel drept

și cărarea cea bună,
fă să iubesc lumea
mai mult decât pe mine,
mai mult decât pe mine.
 Cei zece leprosi

Odată ca niciodată Hristos mergea spre Ierusalim

trecând pe la granița cu Samaria Galileii,
se îndrepta spre Răsărit dincolo de Iordan
și acolo într-un sat mic a întâlnit zece leproși
care L-au rugat ca din înfricoșătoarea boală
prin minune să-i vindece.

Stăteau departe, Legea nu permitea să stea aproape

de nimeni să nu se apropie
strigau cu putere că ți se zdrobea inima
și nu incetau nici un minut să strige la Domnul...

- Fie-ți milă Doamne și de noi, nu pleca, nu ne părăsi!

S-a apropiat și le-a spus leproșilor
- Mergeți la preoți să vă confirme
să vă vadă trupul și aceștia ca să vă dea hârtia
și dacă vă veți vindeca, în scris să v-o dea.

Și când aceștia au mers ca să fie examinați

minunea atunci s-a făcut, înainte de a ajunge la preoți,
de a le vedea trupul.

A dispărut lepra! Nu le vine să creadă ochilor

strigă, plâng, aleargă pe cărare,
saltă de bucurie că a plecat necazul.

Unul nu urmează...
face curba, se întoarce înapoi și prinde pe Hristos
lăcrimează cu lacrimi fierbinți, cade la picioarele Lui și le sărută
„Doamne, oh Doamne, cum să-Ți mulțumesc!”

- Singur ești? Ceilalți nouă?

aceștia nu s-au vindecat? Să slăvească pe Dumnezeu
nici măcar nu s-au gândit?
Și tu care te-ai gândit să vii să muțumești
nici măcar nu ești ca un iudeu. Arăți ca un samarinean.

Ridică-te! Credința ta ți-a salvat nu doar trupul tău

ci și sufletul tău.
Harul lui Dumnezeu omule să fie mereu cu tine.

Cât S-a amărât Hristos din cauza nerecunoștinței.

Copiii mei, cu adevarat aceasta este mare păcat.
Să fiți cu toți politicoși, aceasta este excepțional
și mereu să vă amintiți că Dumnezeu nu iubește
pe cel căruia i s-a făcut bine și s-a arătat nerecunoscător!!!
 Desteptul

Odată ca niciodată un împărat a chemat ca să cinstească

pe toți subalternii lui, să sărbătorească cu ei.
Au întrebat ce să aducă, ce dar să-i facă?
De toate are un împărat! Din osteneala lor le-a obținut.
Apă să-i ducă le-a cerut, celor ce-l iubesc!

S-au mirat aceștia. Ascultă! Apă cere?

Unul a luat-o în serios și un butoi uriaș
în spate cară
plin până sus cu apă
dar din iubire pentru el cu greutate ridică!
Ce se părea de neridicat! I se strânge acum cureaua!

Unul de îndată ce a auzit râdea, o găleată îi duce,

și altul un pahar cu apă pe tronul lui așează!
Și unul puțin mai... deștept ca să-l ironizeze,
într-un degetar a pus două trei picături cu apă
ca să-l batjocorească!

Întrucât au mâncat și au băut și s-a terminat cina,

s-au ridicat să plece!
- Așteptați puțin, îi oprește împăratul,
strigând la toți de acolo cu iubire și cu mai multă
în special... deșteptului!

Darurile voastre să le luați întrucât m-ați onorat

și eu vă voi onora.
Cu ceea ce apa mi-ați adus-o, vasul în care ați adus-o aduceți-l aici
să-l umplu cu lire!

Aleargă primul cu bucurie,

care cu bunăvoință a cărat uriașul butoi
și i-l umple cu aur, plătindu-i lui oboseala!
Împăratul era bun să răsplătească vrea.

Merge și acesta cu găleata, o umple, o ia

și altul paharuțul lui, puține au încăput în acesta,
cu supărare duce.

Strigă și la sarcastic!
Păcat! În acest degetar nici una nu încape.
Mergi! Și altădată să crezi pe împărat
deoarece mult te iubește
și mult își dorește aur adevărat să-ți dea!
La ce îi oferi tu, mereu este dispus
de mii de ori și mai bun să-ți răsplătească!!!
Imnul bucuriei
(Cântec)
Bucuria merită imnuri
pentru că ajung la înălțime!
Ajunge să găsim izvorul
ca să ne simțim bine.

Izvorul este Hristos al nostru

Acesta are apa cea vie!
întotdeauna îți vei potoli
setea,
niciodată nu vei spune
însetez.

Am făcut aripi zbor,

nimic nu mă ține!
Pe toți și pe toate iubesc,
de aceea trăiesc în bucurie.

O voi spune, voi striga

să o audă tot pământul,
Hristos este viața mea
Izvorul iubirii mele!
 Palatul lui Toma

De îndată ce Domnul S-a înălțat, toți Apostolii Lui

s-au împrăștiat în mulțime
din cei doisprezece fiecare pentru dumnezeiasca lui misiune.

Cu multă oboseală și întristări au predicat cuvântul lui Dumnezeu

și cum să istorisești fiecare măreție,
minuni ce s-au săvârșit în fața ochilor fiecăruia
ca să facă sufletele lor să creadă în Unicul!

Toți s-au remarcat în suferință ca să dea exemplu

și până la sfârșitul lumii, să ajute sufletele
de atunci și până la noi.
Să vedem o întâmplare ce a avut loc în India,
acolo unde a fost ales să predice Apostolul Toma.

S-a împuținat la suflet când a văzut că va merge în așa loc

printre închinătorii la idoli...
dar iubirea Domnului său l-a povățuit!
I s-a arătat în vis și i-a spus
„Nu te teme! Harul meu va fi cu tine!”
I
I-a dar binecuvântarea și acolo l-a îndrumat.

S-a nimerit ca în acele zile, în orașul Ierusalim

să se afle toți negustorii, să cumpere sclavi,
să îi ia în alte țări și să-i împartă.

Și era trimis acolo un negustor al indienilor

trimis de către împărat să găsească constructor de palate
cu scopul să construiască cel mai frumos palat
care a existat vreodată.

Hristos i S-a arătat acolo în piață

și i-a spus: „Omule al meu vrei un constructor vrednic?”
și i-l arată pe Toma.

„Acesta este robul meu și arta lui are valoare!

Dă-mi niste bani, și s-a încheiat contractul.”
- Adevărat? Ești robul Lui?
îl întreabă cel trimis care se numea Amvani.
- Da... este Domnul meu, spune Toma emoționat
și m-a cumpărat cu preț de Sânge!

Și așa negustorul l-a luat și l-a dus la împăratul său.

S-a încheiat contractul și seara i s-a arătat
în vedenie Domnul nostru,
dându-i lui arginții, prețului de cumpărat.
Așa a ajuns în India Apostolul Toma!

Ajung așadar la palatul împăratului Guindiaforos.

- Am trimis pe Amvani din cei mai buni negustori ai mei
în care am încredere
arta ta Toma, aici renumită să rămână!
Ia câte monede ceri,
ajunge să construiești repede ceva unic,
de care să se bucure toți, să fie cel mai remarcat!
- Stai liniștit împăratul meu! Nu va mai exista mai frumos
pe pământ dar și în cer!

I-a dat aur, argint, grâu, ulei și vin

și multe din cele de nevoie,
și dacă a luat Apostolul toate cele necesare
împăratul Guindiaforos a plecat în alt oraș
și când se va întoarce va fi trăit în palatul lui Toma
pe care-l vor invidia toți!

Dar Apostolul în mintea lui voia să i-l construiască

în Împărăția Cerurilor!
Așa a împărțit arginții și i-a dat în mâinile săracilor.
Împăratul se îngrijora, „Oare înaintează?”
„Cum merge lucrarea?”
Și Toma tot cerea, tot mai mulți,
ca să miluiască săraci, flămânzi, nevoiași.
Cu milostenia lui a construit palat înalt
pe care nu l-a avut nimeni altcineva!

Dar l-au anunțat oamenii pe împărat,

cum că Toma îl înșeală și-i ia banii
fără să contruiască nimic, că l-a batjocorit
și așa împăratul se întoarce să-l ucidă.

L-au adus în fața lui și a început să-l întrebe,

dar Toma îl întrerupe și-i răspunde direct:
- Află ca palatul tău are Arhitect pe Hristos
deja a fost construit de mine perfect și deosebit!
- Mergem așadar să-l vedem spune Guindiaforos.
- Acum nu va fi locuit! Doar când vei muri
și vei pleca din această lume, atunci îți va fi necesar!

Împăratul a simțit atunci că-l batjocorește

și poruncește să-l închidă într-o pivniță întunecoasă
împreună cu negustorul care l-a adus acolo
și pe când era închis, Apostolul Toma
fratele împăratului își dă sufletul din cauza bolii.

Și îl iau îngerii îl duc în Rai

arătându-i palatele pe care le au oamenii lui Dumnezeu
dar unul dintre le strălucea atât de mult încât întrebase al cui era
„Acesta zici? Cel mai frumos? Al fratelui tău!”
Sus avea atâta aur și strălucea de atâta lumină,
pe care zici ca îl avea Dumnezeu construit pentru El!

Lăsați-mă să merg înapoi să i-l cumpăr

oricât ar costa!
Ca să locuiesc aici înăuntru și să-l obțin
din acest moment!
Poruncă dă Domnul și i-au întors îngerii
cu mulțumire sufletul lui
și merge direct la fratele lui ca să discute cu el.

De îndată ce l-a văzut înviat împăratul de bucurie,

deoarece îl durea că a amurit devreme,
plin de fericire zice,
„Cere-mi fratele meu ce vei dori ca să-ți dau,
din ceea ce am obținut pe acest pământ.”

- Dă-mi acel palat pe care-l aici acolo sus

ți-l cumpăr cu cât vrei, doar asta mă mișcă!
- Am eu palat sus? Din ce faptă bună a mea?
- Ai și nu cunoști?
Ți l-a construit meșterul pe care-l ai la închisore.

Guindiaforos s-a întors din nou spre el,

l-a evitat diplomat și i-a spus „nu pot!
Să fi fost pe pământ, ți l-aș fi oferit cu mulțumire,
dar acolo sus fratele meu... nu, nu, nu pot!
Cerul aparține Altuia
Și cu faptele lui îl ămpodobește fiecare Acesta așadar!
Ia dar pe meșter care l-a construit cu durere,
doar acest dar fratele meu pot să ți-l fac.”

Și așa aleargă împăratul, eliberează pe Toma

din închisoare
și după ce cade la picioarele lui îl roagă fierbinte.

„Sfinte al meu botează-mă! Fă-mă robul lui Domnului

tu din milostenie, mi-ai construit casă acolo sus
care ete de o măreție extraordinară!”

Și Toma mulțumind Preabunului Dumnezeu

i-a botezat acolo pe toți care au aflat vestea
de la cel înviat din morți, de la fratele împăratului.
Pe toți închinătorii de idoli i-a făcut creștini
Și le-a spus să facă milostenie și să construiască palate
acolo sus în Ceruri.

A mers și în alte țări să predice dumnezeiescul cuvânt,

A botezat suflete mii cu darul bărbăției pe care i l-a dat Hristos
Și a devenit acolo în India Toma renumit.

Până să-și dea sufletul a predicat milostenia,

deoarece aceasta sterge mulțime de păcate
și te face împăratul cel mai bogat dacă vei voi
în curțile Cerului!!!