Pilde evanghelice pe înțelesul copiilor

Pilda semănătorului

Când Domnul Isus Hristos a trăit pe pământ, adesea le spunea ucenicilor Săi pilde -
povestiri scurte cu învățături. Prima dintre ele a fost pilda semănătorului. Un
semănător a ieșit să semene. Acesta era un semănător neobișnuit. El împrăștia
semințe peste tot, nu doar pe câmp. Și, prin urmare, una a căzut lângă drum, alta –
pe loc pietros. O sămânță a căzut prinrte spini. Și doar una dintre ele a căzut pe
pământul cel bun. Ce s-a întâmplat cu sămânța căzută lângă drum? Ea a fost
călcată în picioare și păsările au mâncat-o. Cea căzută pe piatră a răsărit, dar în
curând s-a uscat pentru că n-avea umezeală. Cea căzută între spini a fost înăbușită
de ei. Și doar sămânța căzută pe solul fertil a dat roadă.

Să explicăm această pildă. Semănătorul îl preânchipuie pe Iisus Hristos, Fiul lui

Dumnezeu. Sămânța este Cuvântul lui Dumnezeu, iar locul unde se seamană sunt
inimile oamenilor. Locul de lângă drum semnifică pe acei oameni care aud
cuvintele lui Dumnezeu, dar nu le primesc. Sămânța căzută pe loc pietros este
omul care primește cu bucurie cuvântul lui Dumnezeu, dar nu este statornic și nu
are voință suficientă de a urma Domnului. Ei în curând uită hotărârea luată de a fi
cu Dumnezeu. Sămânța căzută între spini preânchipuie pe oamenii care primesc cu
bucurie cuvintele dumnezeiești, dar grijile pentru bogății și pentru plăcerile vieții o
înnăbușă și ea nu dă rod. Pământul cel bun, care a dat mult rod, îi simbolizează pe
oamenii care aud, primesc și urmează în viața lor învățătura Domnului.

Dar tu, te-ai gândit ce fel de sol ai vrea să fii pentru sămânța dumnezeiască? Cu
adevărat dorești să fii pământul cel bun, care dă roade bogate. Să ascultăm cu
atenție Cuvântul lui Dumnezeu și să-l împlinim pe parcursul vieții!

Pilda despre oaia pierdută

Lângă Hristos permanent mergeau mulți oameni, unii dintre ei erau păcătoși.
Aceștia ascultau cu drag învățătura Domnului. Iisus nu-i alunga ci dimpotrivă,
uneori chiar lua masa împreună cu ei. Văzînd acest lucru fariseii și cărturarii se
supărau pe Iisus. Atunci Domnul Hristos le-a povestit următoarea pildă despre
iubirea Dumnezeiască față de omul păcătos. El i-a întrebat.”Care dintre voi, avînd
o sută de oi, dacă pierde una, nu lasă pe cele nouăzeci și nouă și se duce s-o caute
pe cea pierdută? Iar dacă o găsește, o pune pe umerii săi și, întorcându-se bucuros
acasă, cheamă prietenii și vecinii, spunându-le: Bucurați-vă cu mine, că am găsit
oaia cea pierdută! Tot așa și în cer se face bucurie mare pentru un păcătos care se
pocăiește. Desigur, în această pildă Isus ne vorbește nu despre păstori și oi. El ne
vorbește despre Sine și despre noi oamenii. Toți suntem păcătoși și avem nevoie de
pocăință. Iar acei care se consideră că sunt fără păcate sunt orbi deoarece nu-și văd
neajunsurile. La fel cărturarii mândri și fariseii se considerau pe sine fiind fără de
păcate. Ei visau să împărățească peste poporul israel. Și nu înțelegeau că Hristos a
venit în lume să-i salveze pe cei păcătoși care vor să-și schimbe viața.

Pe cei care se pocăiesc de fărădelegile lor, Dumnezeu nu-i pedepsește. Ci invers îi

ia în brațe și îi duce în Împărăția Sa, la fel cum păstorul a luat oaia cea pierdută și a
pus-o pe umerii săi. Noi oamenii nu trebuie să ne condamnăm unii pe alții, ci
trebuie să ne ajutăm unii pe alții să devenim mai buni și să fim cu Dumnezeu.

Pilda despre fiul risipitor

Un om bogat avea doi fii pe care îi iubea nespus. Însă fiul cel mic demult visa să se
ducă de la tatăl și să trăiască după bunul său plac. El a cerut partea sa de avere și a
plecat într-o țară îndepărtată. Acolo a trăit în petreceri și desfătări, cheltuind cu
prietenii toți banii. Rămânînd fără avere toți l-au părăsit. Nimeni n-a rămas lângă
el! În curând în această țară a fost o mare foamete. Ca să nu moară de foame, s-a
angajat să pască porcii unui băștinaș. Era bucuros să mănânce roșcovele din care se
hrăneau porcii, dar nimeni nu i le dădea. El își aminti de tatăl său și se gândi:” Câți
argați are tatăl meu și toți sunt hrăniți cu pâine, iar eu pier aici de foame. Mă voi
duce la tatăl meu și-i voi spune: Tată am greșit înaintea ta. Nu mai sunt vrednic să
mă numesc fiul tău. Primește-mă ca pe un argat.” Și fiul s-a întors la casa
părintească. Încă departe era, când tatăl l-a văzut și i s-a făcut milă de el. A alergat
în întâmpinarea lui l-a cuprins și l-a sărutat. Apoi a poruncit slugilor să-i dea haina
și încălțămintea cea mai bună. Întoarcerea fiului a fost o bucurie mare pentru tatăl.

Această pildă ne învață că Dumnezeu iubește în mod egal pe toți oamenii, precum
un tată își iubește copiii săi. Pe cei care L-au parasit și au pornit pe cărarea
păcatului, Tatăl Ceresc îi așteaptă să se întoarcă acasă, în Biserica Sa. Când
oamenii vor să părăsească fărădelegile lor, Dumnezeu îi iartă și îi primește în
brațele Sale părintești ca pe niște fii.

E bine să fim întotdeauna lângă Tatăl Ceresc și să nu-L părăsim. Doar așa vom fi
izbăviți de multe necazuri și încercări grele.

Pilda vameșului și a fariseului

În Israel fariseii erau stimați de popor. Ei pretindeau că respectă cu strictețea Legea

lui Moise. Iar vameșii - dimpotrivă, erau disprețuiți de toți, deoarece aceștia
strângeau bir de la oameni. Adresîndu-se fariseilor mândri și îngâmfați, care se
considerau pe sine drepți și-i disprețuiau pe alții, Domnul Iisus Hristos le-a
povestit următoarea pildă. Doi oameni au intrat în Templu să se roage. Unul era
fariseu, iar altul vameș. Fariseul, rugându-se, zicea cu mândrie:”Doamne, îți
mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni jefuitori, nedrepți sau ca și acest vameș”.
Astfel fariseul îi judeca pe oameni. Pe când vameșul, stând la o parte, nu îndrăznea
să ridice ochii spre cer, ci numai se bătea cu pumnii în piept și zicea:
”Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului!”.

Iisus și-a încheiat povestirea zicînd că Dumnezeu a ascultat mai mult rugăciunea
vameșului decât pe a fariseului. Domnul vrea să ne învețe prin această pildă că
dacă facem fapte bune dar sântem plini de mândrie, la nimic nu ne folosește.
Mândria, prețuirea de sine peste măsură și osândirea aproapelui sunt păcate mari.

Smerenia vameșului a fost apreciată de Iisus . Domnul vrea să ne îndemne pe toți

să dobândim virtutea smereniei. Omul smerit nu disprețuiește pe nimeni și îi
iubește pe toți deopotrivă. Rugăciunea vameșulu:”Dumnezeule, milostiv fii mie
păcătosul”este des folosită în slujbele bisericești și constituie temelia pocăinței.

Pilda samarineanului milostiv

În timpurile de demult, diferite popoare nu comunicau unele cu altele și se

dușmăneau. Odată, un învățător de Lege, l-a întrebat pe Iisus pe cine îl poate
considera ca fiind aproapele său. Ca răspuns la această întrebare, Iisus a rostit
următoarea pildă. Un om iudeu se întorcea de la Ierusalim la Ierihon, dar pe drum
asupra lui au năvălit niște tîlhari, care după ce l-au rănit și l-au dezbrăcat, au plecat,
lăsându-l aproape mort. Din întâmplare, un preot iudeu mergea și văzîndu-l nu s-a
oprit ci s-a dus mai departe. A mai trecut apoi un levit, s-a uitat la cel rănit și a
plecat. Încă puțin și omul avea să moară! Dar iată că a trecut un samarinean.
Samarinenii și iudeii se dușmăneau unii cu alții. Acesta, însă, văzîndu-l rănit i s-a
făcut milă de el. S-a apropiat, i-a legat rănile, l-a urcat pe măgărușul său și l-a dus
la o casă de oaspeți. Înainte de plecare i-a dat gazdei doi dinari și a rugat-o să aibă
grijă de cel bolnav. După ce a spus pilda, Iisus i-a întrebat:”Cum credeți, cine
dintre aceștia trei a fost aproapele celui rănit? Legiuitorul a răspuns că cel care a
făcut milă cu cel bolnav acela și este aproapele său. Prin această pildă Iisus ne
învață că orice om care are nevoie de ajutorul nostru este aproapele nostru. Noi
suntem datori să ajutăm oamenii care sunt în necaz.

Înțelesul acestei pilde este foarte profund. Omul rănit simbolizează neamul
omenesc rănit de păcate. Samarineanul milostiv este Iisus Hristos Care ne vindecă
de bolile păcatului. Casa de oaspeți este Biserica. Aici toți cei păcătoși primesc
iertare și vindecare de păcate. Iar gazda simbolizează preoții, slujitorii lui Hristos și
ai Bisericii.

Pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr

Dorind să ne învețe care este destinul omului după moarte, Domnul Iisus, a rostit
următoarea pildă.

Era un om bogat care se îmbrăca în haine scumpe și în fiecare zi făcea ospăț și se

veselea cu prietenii. Iar un om sărac, Lazăr, zăcea înaintea porții lui, plin de bube.
El dorea măcar să guste din fărâmiturile ce cădeau de la masa bogatului, însă
nimeni nu-i dădea. Câinii îi lingeau bubele. A murit Lazăr și îngerii l-au dus în loc
de odihnă „în sânul lui Avraam”, adică în rai. A murit și bogatul și a fost
înmormântat. Fiind în chinuri, ridicîndu-și ochii în sus, el a văzut de departe pe
Avraam și pe Lazăr. Atunci a strigat cu disperare:”Părinte Avraame, fie-ți milă de
mine și trimite pe Lazăr să-și ude vârful degetului în apă și să-mi răcorească limba,
căci mă chinuiesc în această văpaie”. Dar Avraam a zis:”Fiule, adu-ți aminte că ai
primit cele bune ale tale în viața ta. Pe când Lazăr a primit pe cele rele și acum el
aici se mângîie, iar tu te osândești. Între rai și iad este o prăpastie mare. Astfel, cei
care vor să treacă de aici la voi nu pot, la fel și cei de acolo nu pot veni la noi”.
Atunci bogatul a zis: ”Te rog, părinte, trimite-l pe Lazăr la casa tatălui meu. Am
cinci frați și să le spună lor , despre acestea, ca să nu vină și ei la acest loc de chin”.
Dar Avraam i-a răspuns că dacă acești oameni nu ascultă de Legea lui Moise și de
prooroci, atunci ei nu vor asculta nici chiar daca un mort va veni din lumea
cealaltă și le va povesti. Din cele spuse înțelegem că bogatul a ajuns în iad nu
pentru că avea bogății, ci pentru că nu avea milă față de săraci, n-a avut dragoste
față de oameni. Lazăr a ajuns în rai și a fost răsplătit pentru credința și răbdarea sa.
Viața aceasta este dată pentru a ne pregăti pentru Împărăția Cerurilor. În funcție de
faptele săvârșite acum, vom primi răsplata în viața viitoare.

Pilda talanților

Iisus Hristos îi învăța pe oameni să nu fie leneși și trândavi. Fiecare trebuie, prin
talentele sale, să lucreze lui Dumnezeu și oamenilor. Iată ce pildă le-a spus Iisus
celor ce-L ascultau. Un stăpân bogat s-a pornit într-o țară îndepărtată. El și-a
chemat slugile și le-a împărțit averea ca să lucreze și s-o înmulțească. Unuia i-a dat
cinci talanți, altuia- doi, celuilalt –unu. Sluga care avea cinci talanți a investit banii
într-o afacere și a mai câștigat cinci talanți. Cel ce avea doi talanți, a procedat la fel
și a câștigat alți doi talanți. Iar sluga care avea un talant a săpat o groapă în care l-a
ascuns. Când s-a întors, stăpânul a cerut socoteală de la slugi pentru banii pe care-i
primiseră. Sluga care primise cinci talanți i-a adus încă cinci talanți. Stăpânul s-a
bucurat și a lăudat-o:”Bine, slugă bună și credincioasă, în puține ai fost
credincioasă, peste multe te voi pune”.

S-a apropiat și sluga ce luase doi talanți și i-a dat stăpânului alți doi talanți. Și pe
aceasta stăpânul a lăudat-o. Apoi, s-a apropiat și sluga cu un talant și a
zis:”Doamne, am știut că ești om aspru și temându-mă, m-am dus și am ascuns
talantul tău în pământ. Iată banul care mi l-ai dat. Stăpânul s-a mâniat pe el și i-a
zis:”Slugă vicleană și leneșă, de ce n-ai dat argintul meu la negustori și acum eu ași
fi luat banii cu dobândă”. Apoi el a poruncit să-i fie luat talantul, iar sluga
netrebnică să fie pedepsită.

Astăzi, ne-am obișnuit prin talent, să numim doar talentul pictorilor, muzicienilor,
scriitorilor.Trebuie să știm că talentul este orice dar al omului primit de la
Dumnezeu. La unii este sănătatea. Cineva are o minte strălucită, o memorie bună,
curaj și milă. Celor care au o inimă curată și smerită, Dumnezeu le dăruiește cel
mai înalt talent- înțelepciunea, darul vindecării bolnavilor, darul prorociei. Toate
talentele ne sunt date în această viață pentru o vreme. Și pentru ele, la sfârșitul
vieții, vom da socoteală lui Dumnezeu. Am lucrat, am înmulțit talentele? Am adus
folos oamenilor? Am slăvit prin ele pe Creatorul nostru? Însă, cunoașteți voi, care
este cel mai mare talent dat nouă? Este viața noastră și darul de a ne ruga lui
Dumnezeu. Să lucrăm și să înmulțim talentele încredințate nouă de Bunul Creator!

Pilda despre smochinul fără rod.

Într-o zi, lui Iisus I s-a povestit o întâmplare despre locuitorii Galileii, care din
porunca guvernatorului roman, Pilat, au fost uciși, în templu, chiar în momentul
când aceștia aduceau jertfă. Auzind acestea, Mântuitorul a spus:”Să nu credeți că
acești oameni au fost cei mai păcătoși dintre locuitorii Galileii. Dar dacă nu vă veți
pocăi, veți pieri și voi la fel”. Și le-a povestit următoarea pildă.

În via unui om creștea un smochin. Când veni timpul roadei, stăpânul s-a dus să
strângă smochinele, dar nu găsi în pom nimic. Atunci i-a spus vierului:” Al treilea
an vin să strâng smochine și nu găsesc nimic, taie smochinul acesta să nu ocupe
locul degeaba”. Dar vierul i-a răspuns:”Stăpâne, mai lasă smochinul un an. Îi voi
săpa pământul împrejur, îl voi îngriji. Dacă și de data aceasta nu va da rod, atunci
îl voi tăia.

Înțelesul acestei pilde este că Dumnezeu nu se grăbește să pedepsească oamenii

pentru viața lor păcătoasă. Ci așteaptă cu răbdare de la noi să aducem roadele
pocăinței și a faptelor bune. Să ne străduim să aducem roade plăcute lui
Dumnezeu!

Pilda nunții fiului de împărat

Iisus a spus următoarea pildă. Un împărat a făcut nuntă mare fiului său. Și a trimis
slugile să cheme oaspeți la masă, însă invitații n-au voit să vină. El a trimis din nou
slugile să le spună că totul este pregătit: vițeii îngrășați au fost tăiați și ospățul este
gata. Dar ei au neglijat invitația și-și căutau de treabă: unul în câmp, altul -cu
negoțul. Iar unii invitați au prins slugile împăratului și chiar le-au omorât. Auzind
despre aceasta, împăratul s-a mâniat, și trimițînd oștile sale, a nimicit ucigașii și a
dat foc orașului lor, iar robilor săi le-a spus: ”Nunta este gata, dar cei poftiți n-au
voit să vină. Mergeți, deci, la răspântiile drumurilor și pe câți veți găsi, chemați-i la
nuntă”. Și, ieșind slugile la drumuri, i-au adunat pe toți câți i-au găsit. Și împăratul
intrînd a văzut acolo un om care nu avea haină de nuntă. La intrare oaspeților li se
dădea haine de nuntă, dar acesta din mândrie n-a dorit s-o îmbrace. De aceea
împăratul s-a mâniat și a poruncit slugilor sa-l lege de mîini și de picioarele și să-l
arunce în bezna de afară. Iisus a spus:”Mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși”.

Înțelesul pildei este profund. Împăratul este Dumnezeu. El ne cheamă pe toți în

Împărăția Cerului, la ospățul veșnic. Însă mulți oameni sunt preocupați de grijile
lumești. Ei renunță la Împărăția lui Dumnezeu. Renunță la viața veșnică fiind robiți
de plăcerile lumești. Iată de ce Iisus a spus:”Mulți sunt chemați, dar puțini aleși”.

Pilda lucrătorilor din al unsprezecelea ceas

Împărția cerurilor este asemenea unui stăpân, care a iesit dis-de-dimineata să-și
caute lucrători pentru via sa. S-a înțeles cu lucratorii cu un dinar pe zi și i-a trimis
în vie. Iesind stăpânul pe la ceasul al treilea a văzut pe alții stînd în piață fără lucru.
Și le-a zis acelora: Mergeti și voi să lucrați în vie. Pe la ceasul al unsprezecelea, a
mai găsit pe alții stînd fără lucru și le-a zis: De ce ați stat aici toată ziua fără lucru?
Ei i-au răspuns că nimeni nu i-a tocmit la lucru. Stăpânul le-a zis și lor să se ducă
să lucreze în via sa. Când s-a făcut seară, stăpânul a zis către îngrijitorul său:
Cheamă pe lucrători și dă-le plata, începând de la cei din urma până la cei
dintâi.Venind cei din ceasul al unsprezecelea, au luat cîte un dinar. Și venind cei
dintâi, au socotit vor lua mai mult, dar au luat și ei tot câte un dinar. Aceștea au
început să cârtească împotriva stăpânului casei, zicând:” Aceștia de pe urmă au
lucrat un ceas și au primit aceeași răsplată cu noi, care am dus greutatea zilei și
arșița. Stăpânul a răspuns unuia dintre ei:” Prietene, nu-ți fac nedreptate. Oare nu
te-ai învoit cu mine un dinar? Ia ce este al tău și pleacă. Voiesc să dau acestuia de
pe urmă ca si ție. Au nu mi se cuvine mie să fac ce voiesc cu ale mele? Sau ochiul
tău este rău pentru că eu sunt bun?

Astfel vor fi și cei de pe urma întai și cei dintâi pe urma, că mulți sunt chemați, dar
puțini aleși”.

Oamenii la care se referea Domnul în această parabolă stătuseră degeaba până la

ceasul al unsprezecelea. Veniseră târziu şi nimeni nu-i mai tocmea la lucru. Dar
Domnul găseşte ocupaţie şi pentru cei de care nu se interesează nimeni, pentru cei
mai leneşi.

Domnul crede că oamenii se pot îndrepta. Nu dispreţuieşte pe nimeni, nu respinge

pe nimeni dintre cei care vin la El. Chiar şi în al unsprezecelea ceas le dă
posibilitatea să se schimbe, să devină mai buni.

Pilda celor zece fecioare

Înainte de Înălțarea la ceruri, Mântuitorul le-a făgăduit Apostolilor, că la sfârșitul

lumii va veni a doua oară cu putere și slavă multă și va judeca pe fiecare după
faptele sale. Când vor fi toate acestea? Ziua și ceasul le știe doar Tatăl Ceresc. De
aceea noi trebuie să fim tot timpul pregătiți, pentru că Domnul Iisus poate veni
oricând.

Mântuitorul Iisus Hristos le-a spus ucenicilor că la cea de-a doua venire a Sa, se va
întâmpla ceea ce a fost cu cele zece fecioare. Ele au ieșit să întâmpine mirele. Cele
înțelepte și-au luat candele și ulei. Iar cinci fecioare erau neânțelepte. Acestea și-au
luat candele fără ulei. În așteptarea mirelui care întârzia, toate au adormit. Iar pe la
miezul nopții s-a auzit un glas care a strigat:”Iată, mirele vine, ieșiți-I în
întâmpinare. Fecioarele înțelepte și-au aprins repede candelele. Cele neânțelepte n-
aveau ulei și au cerut de la ele. Acestea au refuzat, zicînd: ”Dacă vă dăm s-ar
putea să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă. Mai bine mergeți și vă cumpărați”. În
timp ce fecioarele neânțelepte cumpărau untdelemn, a venit mirele. Cele cu
candelele aprinse l-au întâmpinat și au intrat cu el în casă la ospățul de nuntă, iar
ușile s-au încuiat. Mai tîrziu au venit și celalte fecioare, și bateau în ușă,
zicând:”Doamne, Doamne, deschide-ne”. Iar mirele le-a răspuns:”Adevărat zic
vouă, nu vă cunosc.” Spre sfârșitul pildei, Iisus a zis: ”Privegheați, că nu știți ziua
și ceasul când va veni Fiul Omului”.

Înțelesul acestei pilde este următorul. Împărăția lui Dumnezeu este asemănată cu o
nuntă. Mirele este Domnul Iisus Care va veni a doua oară în lume. Fecioarele sunt
oamenii chemați la judecată. Cele înțelepte sunt creștinii care au grijă de sufletele
lor și le împodobesc ca pe niște candele, cu credință, dragoste și fapte bune. Iar
cele neânțelepte, reprezintă pe cei care nu au grijă de sufletele lor. Pregătirea
pentru întâmpinarea Mirelui Ceresc trebuie să o facem prin mărturisire,
împărtășanie și prin rugăciune neâncetată.