Tatăl nostru – Rugăciunea Domnească

Pilda: O problemă de iubire

Se spune că într-o zi îngerii de la botez, păzitori ai oamenilor, s-au prezentat

înaintea lui Dumnezeu şi s-au plâns că nu ştiu ce să mai facă, fiindcă oamenii s-au
făcut deosebit de nepăsători şi răi. Au timp pentru toate relele, numai pentru
rugăciune nu.
Domnul Dumnezeu i-a întrebat:
- Voi ce părere aveţi, ce ar trebui să fac pentru ei?
Îngerii au spus:
- Doamne, măreşte-le ziua cu o oră şi noi le vom spune că este darul tău numai
pentru ca ei să se roage.
- Bine, a zis Domnul.
Şi ziua s-a făcut de 25 de ore. Dar oamenii tot nu s-au rugat. Atunci îngerii s-au
prezentat din nou în faţa Stăpânului, supăraţi pentru nepăsarea oamenilor:
- Doamne, oamenii tot nu se roagă.
Domnul i-a întrebat iarăşi:
- Ce credeţi că ar trebui să le mai fac?
- Doamne, fă-le ziua numai de 20 de ore! Îşi vor da seama cât de scurtă este viaţa şi
cât de repede vine judecata ta şi aşa se vor ruga.
Domnul a aprobat cererea şi viaţa a devenit mai scurtă. Dar nici acum
oamenii nu îşi făceau timp să se roage. Îngerii au mers din nou în faţa Creatorului
şi s-au plâns că oamenii sunt tot răi.
- Ce-i de făcut? i-a întrebat Domnul.
Îngerii n-au mai avut nimic de adăugat şi Dumnezeu le-a spus:
- Rugăciunea nu este o problemă de timp, ci de iubire. Cine mă iubeşte găseşte
timp suficient în cele 24 de ore ca să se roage. Şi a lăsat timpul ca mai înainte.
Rugăciunea, spun Sfinții Părinți, este cea mai grea faptă bună. Cred că v-aţi
dat seama. Creştinii practicanţi fac multe fapte bune: ajută pe aproapele, citesc
cărţi sfinte, se ostenesc în vreun fel sau altul, dar când e vorba de rugăciune…    De
ce oare? Pentru că rugăciunea înseamnă să stai de vorbă cu Dumnezeu, iar
vrăjmaşului nu-i convine. Pentru aceasta sunt piedici de tot felul.
Dar noi să facem precum spune Apostolul Pavel: “Rugaţi-vă neîncetat!”
„Într-un sat trăiau doi vecini. Ei erau buni prieteni, încă din copilărie. Muncea fiecare, cu soţia
şi copiii lui, ca să câştige hrana de toate zilele. Unul dintre ei era însă mereu neliniştit şi
tulburat. -Dacă aş muri eu, sau dacă, m-aş îmbolnăvi, ce va face soţia şi cu ce vor mai trăi
copiii mei ?-se întreba el. Gândul acesta nu-l părăsea nici pentru o clipă măcar, ci îl rodea
mereu la inimă. Celălalt vecin, deşi se gândea la acelaşi lucru, totuşi zicea:
- Dumnezeu, care cunoaşte pe oameni, va avea grijă de mine, de soţie şi de copii. Şi trăia
liniştit. Cel dintâi, nu avea odihnă gândurilor; era trist, prăpădit şi fără pic de bucurie în inima
sa. Dar, pe când lucra, într-una din zile, la câmp, când era mai supărat şi mai obosit, văzu
câteva păsărele, care intrau şi ieşeau mereu dintr-un tufiş. „ Ce-o fi având acolo aceste păsărele
?"- se întreba el.
Omul se apropie şi văzu, că în tufiş erau două cuibuleţe, unul lângă altul şi în fiecare se aflau
mai mulţi puişori golaşi. Şi stătu vreme îndelungată, privind cum se duceau şi veneau păsărelele
cu hrană pentru copilaşii lor neputincioşi.
Deodată, pe când una din mame aducea mâncare în cioc, un uliu o răpi şi zbura cu ea. Sărmana
mamă se zbătea grozav in ghiarele uliului, scoţând ţipete dureroase. Omul nostru, care privea la
această întâmplare înduioşătoare, văzând cele petrecute, îşi simţi sufletul şi mai tulburat decât
înainte, căci zicea :
- Moartea mamei, este moartea copiilor. Dacă s-ar întâmpla şi cu mine ceea ce s-a întâmplat cu
această păsărică, adică să pier, oare ce vor ajunge copilaşii mei ?
Şi omul plecă spre casă muncit de gânduri, in faţa lui treceau puişorii rămaşi orfani. Iar
urechile lui auzeau mereu ţipetele sfâşietoare pe care le scotea biata păsărică răpită de uliu. în
ziua următoare se îndreptă dis-de-dimineaţă spre câmp, zicându-şi:
- Mă duc să văd micuţii puişori, care au rămas orfani. Cred că o parte din ei, sau chiar toţi vor
fi murit... Ajunse la câmp. Se strecură încetişor până la locul cu întâmplarea şi privi spre cuibul
puişorilor. Şi mare i-a fost mirarea când văzu că toţi puişorii trăiau. Omul se aşeză lângă tufiş
şi aşteptă, aşteptă. Voia să afle cine le purta de grijă puişorilor orfani. După puţin timp, auzi un
ciripit uşurel şi o văzu apoi pe cealaltă mamă, aducând cu grabă musculiţe şi viermişori,
mâncare pe care o împărţea cu drag ta toţi puişorii, fără deosebire. Omul nostru, după ce văzu
cele întâmplate, merse drept la prietenul său din copilărie, la vecinul cel vesel şi îi povesti, cu
de-amănuntul, întâmplarea.
- Frate, pentru ce eşti mereu neliniştit ? - îl întrebă acesta. Dumnezeu nu-i părăseşte niciodată
pe robii săi. la exemplu de la păsărelele despre care mi-ai povestit adineauri, căci Dumnezeu ţi
Ie-a trimis în cale. El a voit să-ţi arate, că El este Cel care poartă de grijă tuturor, nu noi.
Tainele Lui sunt mari. Mintea noastră nu le poate cunoaşte. De aceea, noi trebuie să credem, să
nădăjduim şi să-L iubim pe Dumnezeu. Şi acum, ia aminte ce-ţi spun : dacă voi muri eu, înainte
de tine, tu vei fi tatăl copilaşilor mei; dacă vei muri tu înainte de mine, eu voi fi tatăl copiilor tăi,
dându-le cele trebuincioase; iar dacă vom muri amândoi, apoi copiii noştri vor fi îngrijiţi de
Tatăl nostru, care este în ceruri."
 Istorioarã din pateric

Un frate din Libia a venit la Avva Siluan în Muntele Panepho și i-a spus:

„‒Avva, am un dușman care mi-a făcut mult rău. Mi-a călcat

pământurile, pe când eram în lume de multe ori a încercat să mă
rănească. Acum, mai mult decât atât, mi-a pus otravă ca să mă omoare.
De asta vreau să-l dau în mâinile stăpânitorului. Cu siguranță, părinte,
dacă va fi pedepsit, sufletului său îi va fi de folos.”

„‒Fă cum crezi fiule!” a spus bătrânul.

„‒Atunci să ne ridicăm părinte, să ne rugăm ca să pot pleca la

stăpânitor,” a spus fratele. Așa că s-au ridicat și au început să se roage.
Însă de-ndată ce au ajuns la „iartă-ne nouă greșelile noastre precum și
noi iertăm greșiților noștri (Mt. 6, 12) bătrânul a spus: „și nu ne ierta
nouă greșelile noastre precum nici noi nu iertăm greșiților noștri…”

„‒Nu așa părinte!” l-a întrerupt fratele pe bătrân.

„‒Da fiule, așa!” a răspuns bătrânul. „Dacă chiar vrei să mergi la

stăpânitor să-ți îndeplinești răzbunarea, Siluan nu se va mai ruga pentru
tine.”

Atunci fratele s-a deșteptat și și-a iertat dușmanul.