POVESTIRI Limbajul inimii: sfânt, tainic, creștinesc, îngeresc, ceresc, duhovnicesc, hristic, dumnezeiesc
educative,instructive
ISTORIOARE Litera S – Spovedanie / Schimbare / Sfat sufletesc
informativ-formative
Alfabetul iubirii Învățătura înțelepciunii
Eu n-am nici un păcat
— Eu n-am nevoie de Mântuirea lui Iisus, n-am nevoie de
Dumnezeu de vreme ce mă ştiu fără păcat, îmi zicea odată un
prieten, care într-adevăr ducea o viaţă potolită şi nefăcând rău la
nimeni. Eu i-am zis:
— Numai Iisus Hristos este fără de păcat. Noi ceilalţi toţi avem
o sumedenie de păcate.
— Oricum, eu nu mă simt păcătos.
— Bine! Eu te voi întreba şi vei vedea că şi tu ai păcate.
Prietenul consimţi.
— Nu te-ai mâniat niciodată?
— Ei, cine nu-i mânios niciodată în viaţa lui?
— N-ai ocărât niciodată, n-ai înjurat, n-ai blestemat sau nici n-ai
bârfit?
— Cinstit, vorbind, trebuie să mărturisesc că am cam făcut şi din
acestea…
— De câte ori nu ţi-ai călcat cuvântul? De câte ori ai minţit? De
câte ori ai invidiat pe altul?
— Nu-mi este în obicei, dar desigur că am făcut şi din acestea
câteodată.
— Dar pe cei nevoiaşi i-ai ajutat?
— Asta foarte rar am făcut-o.
— Dar mândrie, clevetire, vorbă deşartă?
— Mai rar, dar şi acestea am făcut.
— Jurământul nu ţi l-ai călcat niciodată?
— De vreo trei ori nu l-am îndeplinit.
— La Biserică te duci duminica și în sărbători, la Sfânta
Liturghie?Participi la sfintele slujbe?
— Foarte rar. La botez, la câte-o cununie sau înmormântare.
— Păi vezi, dragul meu, toate acestea ce sunt altceva decât grele
şi urâte păcate?
Prietenul tăcea, tulburat. Atunci am adăugat:
— Ce? Crezi că dacă n-ai omorât vreun om şi n-ai furat este de-
ajuns, ca să te crezi om fără de păcat? Şi încă ceva: sunt sigur
că în fundul conştiinţei tale sunt câteva păcate şi mai grele
decât cele pe care mi le-ai spus.
— Cine ţi-a spus? zise el.
— Cine? Siguranţa păcătoşeniei noastre. Cine dintre noi este
fără de păcat?
— Nimeni.
— Ştiu de ce te credeai fără de păcat: pentru că nu ţi-ai pus
întrebările de adineauri sau, dacă ţi le-ai pus, te-ai ferit să
răspunzi.
— Aşa este! Ai dreptate, murmură el, pe gânduri.
Simţii peste mâna mea o mână caldă. Când ne-am privit, am văzut
în ochii prietenului meu, dorinţa iertării. De-acuma era salvat, de
vreme ce nu se mai credea fără de păcat.
Cuvinte-cheie: P – păcate (greșeli, defecte, vicii): B – bârfă; C –
clevetire; I – invidie; Î – înjurătură; J –jurământ fals; O – ocară; M
- minciună; M – mânie; M – mândrie; V- vorbă deșartă.
Fapte bune: M – milă, P – participarea la sfintele slujbe (la
biserică, duminica) S – spovedanie (mărturisirea păcatelor)
„- Eu n-am nevoie de Dumnezeu”
Un om mândru şi necredincios se lăuda mereu că el n-are
nevoie de Dumnezeu, din moment ce sufletul lui este ca o coală
albă; deci îşi poate trăi viaţa cinstită şi frumoasă fără Hristos.
Într-o zi mergând în excursie cu mai multă lume, ajunse la o
mănăstire foarte retrasă, în mijlocul pădurii. Acolo se afla un
PILDE
cu tâlc moral-creștin
PARABOLE
cu înțeles sufletesc
Școala vieții Calea adevărului
călugăr vestit prin înţelepciunea sa, iar omul nostru cel mândru
voi să stea şi el puţin de vorbă cu bătrânul pustnic.
Ajuns în chilia călugărului, acesta îi vorbi despre Dumnezeu şi
despre păcat. Trufaşul se abţinu cât putu, dar la plecare îi zise
călugărului;
— Eu n-am nevoie de Dumnezeu, de vreme ce viaţa şi sufletul
meu, sunt ca o coală albă de hârtie!
Călugărul, privi spre el, dădu din cap şi-i răspunse zâmbind:
— Bine, bine, să zic şi eu aşa cum zici dumneata, dar atunci bagă
bine de seamă să nu-şi scrie cel rău și viclean numele lui pe ea.
Trufaşul tăcu, dar ieşind din chilia călugărului, rămase pe
gânduri şi mergând el pe drum începu să se întrebe:
„ - Oare este chiar aşa de albă cum zic?” Şi gândind mai adânc
la viaţa şi faptele lui, văzu „multe pete”!
Acum văzându-şi păcatele, i-a fost destul de uşor ca să vadă
că are mare nevoie de Dumnezeu!
Frângerea inimii – biruirea de sine.
Un credincios veni într-o zi la preot să-i spună ce să facă
pentru a se birui pe sine, căci iată, zise el, îmi supăr femeia.
Când ea este bună, eu sunt rău.
Când ea se roagă, eu vorbesc urât.
Când ea stă acasă, eu stau mai mult la cârciumă.
Când ea-i strângătoare, eu sunt risipitor.
Şi tot ce fac ca să mă birui şi să fiu ca ea nu pot să izbutesc.
Preotul îl ascultă şi apoi îi zise:
— Ferice de tine, omule că-ţi dai seama de asta. Un singur lucru
îţi mai trebuie: să spui acestea Domnului Hristos şi să-i ceri
ajutorul.
— Cum, părinte?
— Spovedindu-te! Omul îngenunche, se mărturisi Domnului
prin duhovnicul său şi aşa s-a biruit pe sine.
N-am timp!
Adeseori oamenii au timp din belşug pentru tot felul de lucruri
zadarnice, iar pentru cele folositoare se vaită că nu le ajunge
timpul.
Era un creştin, ca mulţi alţii, care ori de câte ori preotul îi făcea
o aluzie sau chemare, el răspundea la fel:
„ - N-am timp, părinte!
De pildă, când preotul îi zicea:
„ - Vino măcar de Paşti, de Crăciun, la hramul Bisericii, de ziua
dumitale, spovedeşte-te măcar o dată, de două ori pe an şi
împărtăşeşte-te!”, el răspundea la fel, că nu are timp.
Avea însă omul nostru timp pentru plimbare, petreceri,
cleveteală şi câte altele nefolositoare.
După câţiva ani se întâlni cu preotul şi-i zise: „ - Toţi m-au
părăsit, părinte, şi mă simt fără nici un rost şi nenorocit”.
Preotul îi răspunse cu blândeţe şi dragoste: „ - De, fiule, eu te-am
chemat la cele bune şi ai zis că pentru ele nu ai timp. Cele pentru
care tu ai avut timp te-au părăsit; nu mai au ele timp pentru tine.
Să ştii însă că Acela pentru care tu nu ai avut timp niciodată, te
aşteptă încă să vii…”
„ - Cine este, părinte, şi unde-l găsesc?!” „ - Este Iisus Hristos,
Mântuitorul lumii, şi Se află întotdeauna în Biserica Lui.” Şi de
atunci omul acela a avut timp şi pentru Dumnezeu, trăind
mulţumit şi fericit, pentru ca L-a aflat şi i-a urmat poruncile
Sale.
,Dumnezeu iubește milostivirea cu privire la cei ce se pocăiesc,
dar iubește totodată și judecata cu privire la cei ce nu vor să-și
plece cerbicia”.
 Timpul schimbării
La un bătrân călugăr, a venit într-o zi un tânăr pentru a se
spovedi şi a-i cere sfat. Din vorbă în vorbă, tânărul îi spuse:
- Părinte, sunt destul de rău. Aş vrea să mă schimb, dar nu pot.
Îmi pierd uşor răbdarea. Atunci când mă enervez, vorbesc urât
şi multe altele. Am încercat să mă schimb, dar nu am putut.
Totuşi, eu sper că după ce voi mai creşte, voi putea să mă schimb,
nu-i aşa?
- Nu, i-a răspuns bătrânul. Vino cu mine!
L-a dus pe tânăr în spatele chiliei, unde începea pădurea, şi i-a
spus:
1. - Vezi acest vlăstar, ştii ce este?
- Da, părinte, un puiet de brad.
- Smulge-l!Tânărul a scos brăduţul imediat.
2. Mergând mai departe, călugărul s-a oprit lângă un brăduţ ceva
mai înalt, aproape cât un om.
- Acum, scoate-l pe acesta.
S-a muncit băiatul cu pomişorul acela, dar cu puţin efort a reuşit
până la urmă să-l scoată.
3. Arătându-i un brad ceva mai mare, călugărul i-a mai spus:
- Smulge-l acum pe acela.
- Dar e destul de mare, nu pot singur.
- Du-te şi mai cheamă pe cineva.
Întorcându-se tânărul cu încă doi flăcăi, au tras ce-au tras de pom
şi, cu multă greutate, au reuşit, în sfârşit, să-l scoată.
4. - Acum scoateţi bradul falnic de acolo.
- Părinte, dar acela este un copac mare şi bătrân. Nu am putea
niciodată să-l smulgem din rădăcini, chiar de-am fi şi o sută de
oameni.
- Acum vezi, fiule ? Ai înţeles că şi relele apucături din suflet
sunt la fel? Orice viciu sau orice neputinţă pare, la început,
inofensivă şi fără mare importanţă, dar, cu timpul, ea prinde
rădăcini, creşte şi pune stăpânire din ce în ce mai mult pe
sufletul tău. Cât este încă mică, o poţi scoate şi singur. Mai târziu,
însă, vei avea nevoie de ajutor, dar fereşte-te să laşi răul să ţi se
cuibărească adânc în suflet, căci atunci nimeni nu va mai putea
să ţi-l scoată. Nu amâna niciodată să-ţi faci curăţenie în suflet şi
în viaţă, căci mai târziu, va fi cu mult mai greu.
"Degeaba tăiem crengile păcatului în afara noastră, dacă în noi
rămân rădăcinile care vor creşte din nou".
Cuvinte – cheie: S – spovedanie, schimbare, sfat; curățenie în
suflet; Sinonime: păcat, rău, apucături rele, viciu, patimă.
Simboluri-comparații: vicii („rădăcini”); greșeli mici („crengi”)
Căldura focului
În timpul Sfintei Spovedanii, un tânăr l-a întrebat pe preotul său
duhovnic:
- Părinte, îmi simt sufletul greu de păcate. Cum pot să fiu iarăşi
liniştit, când ştiu că am greşit?
- Fiule, omul nu trebuie să-şi piardă niciodată speranţa. Chiar
dacă am păcătuit, Dumnezeu ne va ierta greşelile, dar cu o
condiţie: să ne căim.
Să ne căim cu sinceritate, din suflet. O să-ţi dau un exemplu.
Afară este iarnă grea, gerul este mare. Du-te şi adu-mi un ţurţure
de gheaţă. Când tânărul s-a întors ţinând bucata de gheaţa în
mână, părintele a luat-o şi a aruncat-o în sobă, unde țurțurele a
început imediat să se topească la căldura focului.
- Ai văzut gheaţa pe care ai luat-o de afară?! Era aşa de la
începutul iernii şi tot aşa ar mai fi rămas, oricât ar fi stat în frig.
Dar acum, că ai adus-o înăuntru, vezi cum a început să se
topească? Devine iarăşi apă curată şi folositoare. Cât era
îngheţată nu era bună de nimic.
La fel este şi sufletul, atunci când îngheaţă de atâtea păcate.
Dar dacă te căleşti sincer, căldura rugăciunii tale şi harul
Domnului topesc tot ce-i rău şi-ţi aduc viaţă şi linişte în suflet.
- Priveşte pomii de afară, i-a mai spus părintele. Sunt îngheţaţi de
ger, dar, la primăvară, soarele îi va încălzi şi iarăşi se vor trezi la
viaţă.
La fel să ai şi tu răbdare şi încredere în bunătatea şi mila lui
Dumnezeu şi să te căieşti din suflet, fiindcă aşa cum căldura
focului topeşte gheaţa, la fel căinţa sinceră vindecă sufletul
bolnav de păcate.
„Mărturisirea faptelor rele este începutul faptelor bune”
(Fericitul Augustin).
Greutatea păcatelor
Trecând prin sat, un preot s-a întâlnit cu un ţăran care nu prea
venea la biserică. Oprindu-l, i-a spus:
- Fiule, de ce nu ai venit ieri la slujbă? Ai avut vreun necaz, pot te
ajut cu ceva?
- Părinte, nu am avut vreme, m-am luat cu una, cu alta şi…
- Vai, fiule, nu se poate să nu-ţi faci timp să vii în biserică, să
aprinzi lumânare şi să spui o rugăciune …!
Dacă tu nu te gândeşti la Dumnezeu şi nu cauţi ajutorul Său,
cum ai vrea să-ţi poarte El de grijă?
Orice probleme ai avea, chiar dacă nu le poţi rezolva singur,
chiar dacă nimeni nu ar fi în stare să te ajute, Dumnezeu poate.
El îţi dă sănătate, linişte şi spor în casă.
Dacă îţi faci păcate însă, mai meriţi tu ajutorul Său?
- Dar, părinte, ce păcate am eu? – zise omul cu nedumerire. Nu
am decât păcate mici. Sunt acestea atât de grave?
- Fiule – i-a mai spus preotul – orice păcat este grav, fiindcă
păcatul, oricât de mic, îţi strecoară în suflet răutate. Poate nu par
păcatele tale prea mari, dar… ia adu-ţi aminte, ieri a plouat?
- Da, părinte, a plouat ceva, dar nu prea mult.
- Şi azi, de ce ai putut să ieşi din casă?
-E, părinte, pentru că de dimineaţă a ieşit soarele şi pământul s-a
uscat repede;
- Păi, vezi, fiule? Anul trecut ţii minte când au fost ploile? A
plouat trei zile în şir. Am mai putut noi să ieşim atunci din case?
Păcatul, fiule, este la fel ca picătura de apă. Aşa mică, ai
impresia că nici nu poate face rău.
Dacă ai ceva păcate, dar cauţi să le îndrepţi prin căinţă şi
bunătate, prin rugăciune în Sfânta Biserică, atunci imediat apare
dragostea Domnului, care aduce linişte sufletului, la fel ca şi
căldura şi lumina soarelui, după o zi cu ploaie.
Dar atunci când ploile se adună şi curg unele după altele,
când mii şi mii de picături, par fără putere, se strâng laolaltă,
atunci nimic nu le mai poate sta în cale.
Tot astfel dacă se adună păcate peste păcate în sufletele noastre,
nu le mai putem sta în cale, devenim tot mai răi şi mai egoişti.
- Intră în Biserică, fiule, cât mai des. Roagă-te şi închină-te în
faţa icoanelor şi, atunci, sufletul tău nu va fi chinuit de greutatea
păcatelor şi viaţa ta va fi un exemplu pentru cei din jur.
“Nu se poate ca Dumnezeu să nu asculte rugăciunile omului,
dacă omul ascultă poruncile Domnului”
(Avva Isaia)
 Taina Sfintei Spovedanii Conştiinţa (Funia și vaca)
Un om veni la preotul său duhovnic, spunând că are ceva pe
Discutând despre cele sfinte, un om îi spuse unui călugăr:
conştiinţă şi voieşte să se spovedească.
- Părinte, eu cred în Dumnezeu, însă nu prea merg la Biserică. Nu
— Lucrul acesta, zise el, mă apasă pe suflet zi şi noapte şi nu-mi
am mai fost la slujbe sau la spovedanie de mult timp şi nu cred că
dă pic de odihnă.
este neapărat să mergi. Este suficient să crezi în Dumnezeu şi atât.
— Dar ce este?
- Fiule, îi spuse atunci călugărul, ai o cămaşă foarte frumoasă. — Nu îndrăznesc să spun, părinte, este prea greu!
Nedumerit, omul nu a mai ştiut ce să zică, însă călugărul a — Trebuie totuşi să te mărturiseşti, căci astfel nu vei avea odihnă
continuat: şi pace.
- Spune-mi, porţi toată ziua această cămaşă? — Am furat!!!
- Da, răspunse omul. — Ce anume ai furat?
- Dar două zile, o porţi? — O funie!
- S-ar putea. — Dacă e aşa, zise preotul, du funia înapoi la cel de la care ai
- Dar o săptămână sau o lună, o porţi? luat-o, cere-i iertare, spunându-i că-ţi pare rău de ce ai făcut, şi
- Nu, părinte, bineînţeles că nu. totul va fi bine.
- De ce? – îl mai întrebă călugărul ca şi când nu ar fi priceput. După câteva zile, hoţul veni din nou şi-i spuse preotului că nu-şi
- Fiindcă se murdăreşte şi trebuie spălată. Abia după aceea o iau redobândeşte liniştea sufletească.
iarăşi pe mine, când este curată şi frumoasă.
Preotul îi zise atunci:
- Păi, vezi, fiule! Aşa cum se murdăreşte cămaşa ta şi trebuie — Mi-ai spus tot?
spălată pentru a o purta iarăşi, la fel şi sufletul se “murdăreşte” — Nu.
de păcate şi răutate şi cum l-ai putea curăţa dacă nu la — Atunci spune-mi adevărul întreg!
spovedanie şi la slujbe, prin dragostea şi harul Domnului?! — Apăi, continuă omul mărturisirea, era ceva la capătul funiei.
— Ce era?
“Intră în Biserică şi te căleşte! Aici nu se trage la judecată, ci se — Era… era… o vacă!
dă iertarea păcatelor” (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Cuvinte-cheie: S – Spovedanie (mărturisirea sinceră și totală a
100 kg peste o piatră. Inima împietrită păcatelor la preot; primirea iertării); Efecte: odihna, pacea inimii.

Un tânăr, care deseori batjocorea Biserica şi credinţa creştină,

a venit la un preot şi l-a întrebat în zeflemea:
- Aţi putea să-mi spuneţi cât de greu este un păcat? Are cumva
10-15-20 kg? Vă întreb, căci eu fac mereu păcate, dar nu simt nici
o greutate...
Preotul l-a privit şi apoi i-a răspuns tot printr-o întrebare:
- Dacă pui o greutate de 100 kg peste o piatră, spune-mi, va simţi
ea ceva?
- Nimic, bineînţeles, pentru că e piatră, a răspuns batjocoritorul.
- Tot aşa nici tu nu simţi nimic pentru că sufleteşte eşti
împietrit, ai pierdut prin fapte rele sau nu ai dobândit încă prin
iubire sensibilitatea duhovnicească a inimii.
Tânărul nu s-a aşteptat la o asemenea replică înţeleaptă, care l-
a pus pe gânduri. Din acel moment conştiinţa sa a început să
lucreze, să mediteze.

Bănuiala nedreaptă

Un țăran și-a pierdut sapa. Gândea că i-a furat-o vecinul lui, așa
că a început să-l urmărească. După felul cum mergea, după felul
cum vorbea, i se părea că el nu este ca toți ceilalți oameni. Într-un
cuvânt, era convins că acesta este hoțul.
Mai târziu și-a găsit sapa, pe care o uitase la câmp.
A doua zi s-a întâlnit din nou cu vecinul și, observând cu atenție
felul cum mergea și cum vorbea, nu i s-a mai părut că el ar fi
hoțul.

Toată viața trăim din păreri și ne înșelăm amarnic pentru că

părerile noastre se bizuie pe proasta noastră înțelegere a
lucrurilor. Acționăm în consecință cu înțelegerea lucrurilor.
De aceea o bună înțelegere a lucrurilor ne va izbăvi de o
grămadă de neplăceri.

De aceea avem nevoie de un preot duhovnic – un povățuitor

sincer – care să ne arate drumul spre Hristos.

Să-L avem de model pe Hristos – Acela care S-a făcut om

pentru noi tocmai pentru a ne arăta unde putem ajunge cu firea
noastră, cum putem dobândi deplin chipul lui Dumnezeu în noi
ajungând la asemănarea cu El prin virtute!