CUVIOSUL GHERONTIE DE LA TISMANA, FERICITUL NEBUN AL LUI HRISTOS

Motto: „Cela ce întru prea multă tânguire înaintea Ta m-am aruncat, Doamne, și iară-Ți
mărturisesc Țieal meu păcat. Milostivește-te spre mine și nu mă da
nicidecum celui vrăjmaș spre vânat, ci la caleamântuirii să fiu ridicat! Amin”
(Cuv. Gherontie)
PEREGRIN PE CALEA NEBUNIEI PENTRU HRISTOS
„Ori de câte ori zăbovește în memoria inimii mele frumosul nebun pentru Hristos,
Cuviosul Gherontie, așacum îl alintam, instantaneu se naște un gând puternic în mintea
mea: era omul care prin tot ceea ce făptuiasau glăsuia, te trimitea, în mod direct și fără
ocolișuri înspre pocăință. De fapt, era un har care, într-un fel,se transmuta și în sufletul
celui care se afla în proximitatea sa” (P.S. Ignatie al Hușilor).Despre oamenii plini
de sfințenie este greu să vorbești sau să scrii, așa cum a-i înțelege pe
nebunii luiHristos nu îi este dat oricui, deși „normalitatea
Evangheliei
este în mijlocul nebuniei lumii acesteia”[1]. Întoate timpurile și locurile, adevărul lui
Hristos a trecut drept rătăcire pentru înțelepciunea acestei lumi, iar cei aleși să poarte
crucea nebuniei pentru dragostea de Dumnezeu nu s-au încadrat niciodată în
șabloanelelogicii omenești obișnuite, pentru că
au ales să sfideze cu sfântă nepăsare ipocrizia omenească și literamoartă.
Însuși corifeul apostolilor, Sf. Ap. Pavel a primit eticheta de nebun din
partea mai-marelui lumii din vremea sa, împăratul Festus: „Și acestea grăind el,
întru apărarea sa, i-a zis Festus cu glas mare: «Pavele,ești nebun! Învățătura ta
cea multă te duce la nebunie». Iar Pavel a zis: «Nu sunt nebun, prea
puterniceFestus, ci grăiesc cuvintele adevărului și ale înțelepciunii»” (Fp. Ap. 26,
24:25).
Nebunia pentru Hristos este un har de care puțini au parte pentru că el presupune
asumarea totalăa crucii lui Hristos și lepădare desăvârșită de sine.
Cei mai mulți dintre noi ne încântăm de părerea bună pe care o au cei din jur despre
noi și nu putem concepe să ajungem ca „gunoiul lumii, lepădătura tuturor”(I Cor.
4:13), deși nu pregetăm să-I cerem lui Hristos să ne povățuiască pe calea
smereniei adevărate.
Nebunii pentru Hristos au ales necinstea în locul slavei
, împlinind în viața lor cuvintele Sf. Ap. Pavel:„Până în ceasul de acum flămânzim şi
însetăm; suntem goi şi suntem pălmuiţi şi pribegim şi ne ostenim,lucrând cu mâinile
noastre. Ocărâţi fiind, binecuvântăm. Prigoniţi fiind, răbdăm. Huliţi fiind, ne rugăm”
(ICor. 4, 10-13). „Cuviosul Gherontie a suferit de bunăvoie, în modul cel
mai conștient, pentru păcatele semenilor, ale noastre, ale tuturor. S-a rugat cum
puțini se roagă, a postit cum puțini o fac,
a acceptat sănu aibă un loc al său unde să-și plece capul, ci să
peregrineze toată viața, îmbrăcat simplu și cu rugăciunea în inimă.
El, de care lumea nu era vrednică (cf. Evrei 11:38) a trăit printre noi, ascunzându-
șivirtutea sub haina smereniei și a nebuniei
, fugind de laudele oamenilor ca să nu-și piardă harul!
” (Î.P.S.Serafim Joantă).Despre viața Cuviosului Gherontie nu se știu prea multe
amănunte. Pr. Dorin și presb. Monica Opriș, carei - a u f o s t m u l ț i a n i î n p r e a j m ă
și care au adunat în trei volume mărturiile celor care l-au
c u n o s c u t îndeaproape, consemnează: „Despre viaţa lui vorbea foarte puţin, cel mai
adesea la insistenţele noastre, pentru că nu considera importante detaliile privind
etapele devenirii sale. Atunci când totuşi accepta să nevorbească despre sine, punea
drumul vieţii sale în seama iubirii şi Providenţei Divine şi era recunoscător

lui Dumnezeu pentru ajutorul pe care l-a primit şi l-a simţit permanent. Nu uita să
mulţumească «Tatălui şiFiului şi Sfântului Duh, Preasfintei Treimi», pentru că l-a ţinut în
viaţă «până la bătrâneţe» şi pentru că i-adat sănătate, pentru că
«sănătatea-i bogătate!»
, cum zicea el mereu”[2].
LA ȘCOALA RUGĂCIUNII, DE MIC COPIL
„Cuviosul era mai retras și mai interiorizat. Nu prea avea prieteni și se supăra dacă
cineva îl deranjacând se ruga”.
Cuviosul Gherontie Aldea s-a născut pe plaiurile împădurite ale Țării Făgărașului, în
satul Viscri, comunaBuneşti, în apropierea oraşului Rupea din județul Brașov, la 4
noiembrie 1934. Părinții, Ioan și Elena, l-auînchinat ocrotirii Sf. M. Mc. Gheorghe,
botezându-l cu numele „George” (cei apropiați din familie îi vor spune „Gheorghe” sau
„Gheorghiță”), fiind al doilea născut după Ioan care va muri de tânăr, în armată laSiret.
Sora mai mică, Rafira, va fi singura care va rămâne în casa părintească de la Viscri.
Pornind de lanumele său de familie, Aldea, mai ales în ultimii ani de
viață îi plăcea să se recomande ca fiind din neamul (h)aldeilor
, aluzie la craii de la Răsărit care au venit să se închine Domnului
aducându-I
aur,s m i r n ă ș i t ă m â i e . D e a l t f e l , „ r u g ă c i u n i l e s a l e c ă t r e M a i c a D o m
n u l u i a r ă t a u d e o p o t r i v ă d r a g o s t e , recunoștință și îndrăzneală. Spunea
uneori: «Uite-o pe Maica Domnului în icoană, atâta că nu poatevorbi!» sau
«Maica Domnului, te rog, fă o minune, pentru ca dânșii să creadă mai
mult!»”[3]. Arhim.Samuel mărturisește că „uneori atrăgea atenţia referitor
la anumite alcătuiri liturgice. La «ApărătoareDoamnă» nu era de acord să
spunem: «ca să strigăm ţie», ci «ca să cântăm ţie». Ne spunea: «Cum
săs t r i g ă m l a M a i c a D o m n u l u i ? » . S u n t ş i a l t e e x e m p l e d e e x p r e s i i
c a r e n u e r a u î n a c o r d c u t r ă i r e a l u i sufletească”.Gheorghe a făcut doar
patru clase, dar ceea ce a memorat în școala primară, i-a rămas neșters
până la bătrânețe. Din relatările strănepoatei, Roxana Prahoveanu, aflăm că „de mic,
Cuviosul era mai retras și maiinteriorizat. Nu prea avea prieteni și se supăra dacă
cineva îl deranja când se ruga. Mergea cu familia lamuncile agricole, dar pe primul plan
era tot programul său de rugăciune, chiar dacă ceilalți se grăbeau sătermine lucrul.
Odată, era cu cumnatul său la pădure și când să încarce carul cu lemne, i-a spus:
«Frăția ta,
stai să-mi fac întâi rugăciunile! Nu lucrul, întâi rugăciunile!».
Tot timpul se ruga în genunchi, la masă, în pădure, peste tot. Avea răni în
genunchi!
”[4].Marilena Haizea, fiica nașilor de botez ai Cuviosului
Gherontie, își amintește o întâmplare petrecută pecând Gheorghe avea 17 ani
și care ne duce cu gândul la chipul rugător al lui Moș Gheorghe Lazăr: „Mi-a povestit
tata că s-a dus cu Gheorghe la pădure după lemne. După ce au încărcat lemnele, tata a
dat drumulla boi să mănânce și s-a dus în pădure să își taie niște cozi pentru furcă,
sape, ce avea pe acasă. Gheorghes-a gândit să pregătească el carul până vine tata,
numai că în loc să aducă boii la car, a făcut invers, a duscarul la boi. Proțapul era ridicat
sus, jugul era jos. Cum l-a urnit, pentru că era în pantă, carul a plecat lavale. A
început să strige: «Nănașule, nănașule, a plecat carul!». Tata a auzit și a
venit repede, dar carulmergea la vale singur. El i-a spus: «Nu te supăra,
frăția ta! Nu te supăra, că eu mă rog!» și s-a pus îngenunchi. Când l-a
auzit și l-a văzut, tata i-a spus nervos: «Nu te mai ruga acuma, că te rogi
degeaba!Carul se face praf! Trebuie să mergem acasă să luăm carul cel mic și să
venim să vedem ce mai rămâne dincar!». Din nou, i-a spus Gheorghe: «Nu te
supăra, frăția ta, că eu mă rog și nu pățim nimica. Ce o zis el,
cum s-o rugat, că numai a văzut tata cum carul o ia la stânga
ș i a c o l o a f o s t u n p ă r m a r e ș i mărăcini și carul s-a proptit în el și
nu a avut nimica
. După aceea, au luat boii și au venit acasă cu același car”.Evlavia fierbinte
la rugăciune i-a fost sădită în suflet atât de mama sa, care era pentru toți
cei ai casei o pildă vie de credință lucrătoare, cât și de fratele tatălui, Moise, intrat în
monahism cu numele de Modest,ulterior stareţ al Mănăstirii Ciolanu şi apoi
eclesiarh al Catedralei episcopale din Buzău. Evadările luiGheorghe
de peste an la mănăstirea unchiului său nu erau puține. Viața monahală
îi încălzea inima și îiostoia dorul de rugăciune. Una din amintirile încredințate celor
dragi pe când se afla la părintele Modest, laBuzău, ni-l înfățișează pe Cuviosul
Gherontie așezat la rugăciune după ce a aprins mai multe lumânări.V r ă j m a ș u l a
venit și pe toate i le-a stins, pentru că, zicea Cuviosul, „n-a vrut
c a e u s ă m ă r o g , p u r t a dușmănie!”.
PRIGONIT ȘI ÎNJOSIT ÎN PERIOADA COMUNISTĂ. INTERNAT LA PSIHIATRIE
PENTRUCREDINȚA ÎN HRISTOS
„Dragă, eu nu puteam fără rugăciune!”
Anii adolescenței presărați cu aspre nevoințe îi sunt curmați de î
n c e p u t u l s t a g i u l u i m i l i t a r . P e n t r u Gheorghe, viața de soldat a fost una plină
de umilințe din cauza preocupărilor sale religioase, într-o
vremeî n c a r e s t a l i n i s m u l d e v e n i s e f i l o s o f i a d e v i a ț ă a m u l t o r r o m â
ni.
Rugăciunile tânărului Gheorghe
 împlinite cu acrivie, zi și noapte, îi incomodau tot mai mult pe colegii săi de arme.
După trei luni dearmată, va fi lăsat la vatră. Scuza imbatabilă a Cuviosului era una și
aceeași: „Dragă, eu nu puteam fărărugăciune!”.
Va intra în viața monahală la vârsta de 19 ani, la Mănăstirea Ciolanu.
Anul 1956 a cernit inima lui Gheorghe. Moartea neașteptată a protosinghelului Modest îi
va lăsa un golimens în suflet. Va fi izgonit de la Ciolanu, fiind nevoit să pribegească pe
la mănăstirile Tismana, Horezu,Viforâta, Cioclovina. Povestea cu haz că a făcut
ascultare la porci, iar la o mănăstire, când a fost pus săfiarbă sarmalele de hram, „am
amestecat în ele şi au spus apoi: «Nebunule, du-te de aici!»”. Aproape treiani de zile
va încerca să împace viețuirea călugărească cu susținerea familiei la munca
câmpului.Viața satelor era tulburată de abuzurile colectivizării, iar cea a
mănăstirilor de emiterea
Decretului nr.410
din anul 1959. Monahii, care refuzau să părăsească mănăstirea, erau excluși din
monahism, trimiși înanchete sau domiciliu obligatoriu. Cuviosul Gherontie nu va fi scutit
nici el de tăvălugul persecuției.
Va fiarestat și în temniță Maica Domnului i se va arăta,
binecuvântându-l să poarte crucea nebuniei p e n t r u H r i s t o s .
Neputincioase și dezarmate în fața manifestărilor sale
nesănătoase
,
autoritățilecomuniste îl vor trimite după alte gratii, cele ale psihiatriei.
Printr-o intervenție divină însă, reușește săevadeze din spital, neobservat de nimeni.
Despre acest episod Cuviosul povestește: „Am ajuns și pe la maimulte spitale. La
spitalul central din București, pavilionul 9. După aia lângă Brașov, la Vulcana. După
aiaiară pe lângă Câmpina, pe unde m-au mai dus. Erau și deștepți acolo.
Erau mai deștepți ca mine, adicăvorba vine. Dar pân-la urmă, fuga-i
rușinoasă, da-i sănătoasă. Tot prin fugă am scăpat. Mă uitam în dreapta și-n
stânga și parcă mi-o șoptit ceva la ureche:
Șterge-o! Șterge-o repede, că nu te prinde!
Exactașa a fost, că am ajuns cu pace, dragă. Fără ca să vreau am sărit peste un pod
care nu era stricat chiar tare. N-am pățit nimic și am fugit repede la un drum de asfalt.
Acolo a trecut o mașină și a fost un șofer bun, căa oprit imediat. De-acolo am luat-o
spre Sibiu”.După ce ajunge în libertate, își va continua peregrinările pe la
schiturile și mănăstirile din țară, vorbind neîncetat, mai bine de trei decenii, celor
care doreau să-l asculte despre Hristos și lucrarea Lui mântuitoare.Asemenea Sf.
Gavriil Georgianul, cel nebun pentru Hristos, de care se va simți mereu
apropiat într-olegătură de duh pe care numai sfinții o pot avea,
Cuviosul Gherontie va avea curajul să-l apostrofezepublic pe Nicolae Ceaușescu,
strigându-i
: „Dacă nu va crede în Dumnezeu, va fi împuşcat de cei din jurul lui. Despre
acest moment al vieţii sale a oferit cele mai puţine detalii. Tot ceea ce ţinea să spună
erafaptul că şi-a făcut datoria, iar conducătorul de atunci al României nu va
putea spune că n-a ştiut” (Pr. Dorin Opriș).Stigmatizat de o societate alienată,
prigonit de oameni, mai tot timpul pus pe drumuri, Cuviosul Gherontieva sorbi din
amarul de a fi neînțeles și de casnicii lui. Pentru mărturisirea publică a
credinței sale șiexperiențele mistice personale care depășeau puterea de
înțelegere a celor apropiați, va avea parte deinternarea forțată la „mai
multe balamucuri”. „De fiecare dată, însă, căuta să scoată în evidenţă
modulminunat în care a reuşit să-şi păstreze credinţa, sănătatea şi chiar
viaţa cu ajutorul rugăciunii, în pofida tratamentelor la care a fost supus, dar
şi puterea şi lucrarea lui Dumnezeu, căruia Îi mulţumea mereu că l-a

scos din acele încercări dificile. «Dar tot rugăciunea. Eu nu pot fără
rugăciune. Şi acolo mă puneam în genunchi ca şi aici. Şi ziceam
rugăciuni”.R e g i m u l c o m u n i s t a t e u a a v u t g r i j ă s ă - i a c o r d e o
mică pensie de handicapat neuropsihic –
de„handicapác” – cum îi plăcea să spună, din care Cuviosul Gherontie
îi miluia pe săraci
și pe care aacceptat să o primească până în anii 2004-2005. Ca semn al
recunoașterii nebuniei sale pentru Hristos decătre oficialități, pe buletin avea trasată în
diagonală o dungă roșie groasă. Era pecetea damnării sale dec ă t r e S t a t l a
marginalizare. Despre durerosul capitol al hărțuielilor din
p e r i o a d a c o m u n i s t ă e v i t a s ă vorbească. Era un trecut pe care prefera să-l dea
uitării, mărturisind că tot ce ni se întâmplă este cu voiasau cu îngăduința Domnului. „
Nu s-a considerat niciodată o victimă a regimului comunist sau a celorcare mai
târziu îl jigneau sau chiar îl loveau.
Modelul acesta de trăire a credinței îl transmitea și celor din jur. Nu era de acord ca
cineva să-l certe pe cel care-l ponegrea sau să reacționeze într-un alt mod fațăde el. Nu
doar că nu voia să se îndreptățească, dar știa să-i pună în diferite contexte, în care să
provoacecrize de conștiință și îl lăsa pe fiecare dintre cei cu care se întâlnea să-și
parcurgă toate etapele prefacerilor interioare, până la a înțelege faptul că nu
procedează corect, că nu se află pe deplin în lumina dreptei credințe” (Pr.
Dorin Opriș).
RUGĂTOR FIERBINTE PENTRU ÎNTREAGA LUME
„Dragă, pustnicii ţin lumea! Dacă nu s-ar ruga pustnicii, ar fi vai de lumea aceasta.
Trebuie să ne rugăm şi noi ca pustnicii!”
Ani în șir a pribegit de la o mănăstire la alta, de la o familie la alta și
nimeni nu a înțeles vreodată de cerămânea într-un loc uneori o zi, alteori
mai multe săptămâni. Nu pleca în altă parte până când nu se rezolvau
problemele celor la care poposea, până când nu dăruia răspunsurile la frământările
care tulburausufletul semenilor. De fiecare dată când voia să întărească un sfat,
o rugăciune pentru cineva, se închina șise pecetluia cu semnul Sfintei Cruci,
chemând în ajutor persoanele Sfintei Treimi. Pr. Dorin Opriș își amintește
cum într-un pelerinaj făcut în Italia, în luna august a anului 2008, „la Galeria Uffizi, în
Florența,unul dintre marile muzee ale lumii, în spațiile destinate icoanelor sau picturilor
religioase, ne cerea să ne
închinăm împreună ca să le arate vizitatorilor, mai ales asiaticilor faptul că icoanele sunt
pentru noi obiectde cult, de închinare, chiar și atunci când sunt păstrate într-
un muzeu”.De cele mai multe ori, cuvintele sale rămâneau încifrate pentru cei care se
lăsau furați de ghidușiile pe carele făcea sau se sminteau de gesturile lui nepotrivite.
Dacă te pierdeai în amănuntele de suprafață,
nu aveaicum să surprinzi ceea ce nu putea fi descoperit oricum și de oricine.
Te șoca „când cu zâmbetul, cândcu un giumbușluc plin de înțelesuri, pe care-l
pricepeai doar dacă-l cunoșteai. Cât se lăsa cunoscut”, mărturisește pr.
Constantin Necula. „Cert este că venea din altă lume. Un hâtru în rugăciune și un
rugător în strășnicia sa de om hâtru. L-am văzut dintâi la Tismana, în colț, ridicând la
cer brațele cu firescul unuilucrător la cer. Știa ce face, deși uneori se dădea
neatent. Noaptea, la priveghere, mi-a părut o clipă că lucește asemeni unui
fildeș încovoiat de lumină, cu brațele uscate ca niște rădăcini udate de roua lunii.
Înliniștea altarului Tismanei susura rugăciunea, de pe buzele noastre de oameni pe
buzele lui Dumnezeu. ȘiPărintele Gherontie știa. Poate că, în timp, vom înțelege mai
mult din prezența lui în viețile noastre. Cine aapucat să se roage cu el o dată știe ce zic.
Un soi de deschidere de rană peste toate durerile ce le aveai”.
Iubea mult rugăciunea și isihia ei pe care le îmbrăca în haina purtării excentrice.
În același timp „eraun călător de vocație și un om liber de presiuni, liber de
condiționări, liber de sarcini. Își trăia viața cu seninătate, fără grija zilei de
mâine. A fost o paradigmă a libertății totale. El și Dumnezeu, călătorind pe pământ
și respirând dragoste. Nu agresa, nu forța, nu intimida, ci dispărea când credea că e
mai bine așa.Era liber și respecta libertățile celorlalți” (Arhim. prof. univ. dr.
Teofil Tia). „A preferat să fie judecat greșit, nici măcar nu îmbrăca haina
monahală. A ales ca lumea să-l privească cu suspiciune, să nu-l ia înserios și să-l
considere așa cum era
nebun
, dar nu pentru lume, ci pentru Hristos. N-a urmărit atenția oamenilor și cu atât
mai puțin lauda lor, pentru că i-a fost de ajuns mila lui Dumnezeu.
Acest bătrânel cuaură de mucalit avea replici înțelepte și pline de înțeles
, dacă-ți găseai răgazul și hotărârea să-l iei înseamă și să te gândești puțin la
ceea ce spunea și știa să-ți îndrepte gândul spre Dumnezeu prin bucurie șisimplitate”
(Pr. conf. univ. dr. Gavril Trifa).Încerca să-și rânduiască programul fiecărei zile
astfel încât el să fie în ritmul rugăciunii din
mănăstiri pentru că legătura lui cu viața monahală era una ființială. Adeseori spunea:
„Dragă, pustnicii ţin lumea!Dacă nu s-ar ruga pustnicii, ar fi vai de lumea
aceasta. Trebuie să ne rugăm şi noi ca pustnicii!”. Era prezent la slujbele
de noapte de la mănăstiri, catedrale sau parohii, inclusiv la privegherile la care
SfântaLiturghie începea mult după ora 12 noaptea. Îi plăcea să se roage cu
propriile cuvinte și să-i spună lui Dumnezeu ce avea pe suflet în cuvinte simple,
fără ocolișuri, de felul:
„Vezi, Doamne, dacă sunt pe vreocale rea, du-mă, Doamne, pe calea veşniciei!”.
Restul era nevoinţa şi comuniunea lui cu Dumnezeu.
Mărturia P.S. Ignatie al Hușilor este grăitoare în acest sens:
„ C u v i o s u l G h e r o n t i e a v e a d a r u l rugăciunii pentru întreaga lume.
 Fără a mă hazarda în a spune vorbe mari despre un om despre careaveai
certitudinea că este un gigant al Duhului, am convingerea că pentru acest
dar al rugăciunii pentru întreaga lume, Dumnezeu l-a hărăzit cu harisma înainte-
vederii. Dacă aș încerca să descriu această realitatedin câteva experiențe, la care
eu însumi am fost martor, cred că aș păcătui prin faptul că destram
taina.Cuviosul Gherontie nu are nevoie să i se confecționeze imaginea unui mare
văzător al Duhului, pentru că

el însuși era un mare trăitor al vieții în Hristos. Rugăciunea făcea parte

constitutivă din viața sa. Era un nebun autentic pentru Hristos”.
LÂNGĂ PĂRINTELE JUSTIN ȘI OBȘTILE DE LA PETRU-VODĂ
Unul din locurile care îi odihneau sufletul era și mănăstirea Paltin Petru-Vodă. Nu de
puține ori, a pășit pragul chiliei Părintelui Justin, împărțind cu generozitate
cuvinte de duh atât călugărilor, cât și maicilor.Era o adevărată desfătare duhovnicească
să-i vezi pe cei doi sfinți împreună.
Chiar dacă mulți nu i-
au înțeles lucrarea și îl judecau pentru purtarea sa aparent pătimașă, Părintele Ju
stin îl primea defiecare dată cu multă bucurie și cinste, ca pe un om al lui
Dumnezeu
și adesea îl numea Înțeleptul.
Dec â t e o r i v i z i t a m ă n ă s t i r e a n o a s t r ă , P ă r i n t e l e J u s t i n n e î n d e m n a
s ă l u ă m b i n e c u v â n t a r e a Î n ț e l e p t u l u i Gherontie și să luăm aminte la
cuvintele sale, care de cele mai multe ori erau profetice sau
descopereau patimi ascunse dinlăuntrul fiecăruia. Pe lângă această harismă profetică,
C u v i o s u l a v e a d a r u l d e a bucura pe cei întristați, de a împăca pe cei
învrăjbiți, cu multă ușurință, într-un mod atât de simpluși firesc.
Nu doar glumele și ghidușiile sale erau cele ce îți preschimbau starea
sufletească, ci în primulrând însăși prezența sa săvârșea, cu siguranță prin harul lui
Dumnezeu, transformări mari în sufletul tău.Practic simțeai o stare de bine și de
bucurie, fără o pricină anume.
Ți-ai fi dorit să nu te mai desparți niciodată de dânsul.
Această stare o transmit doar sfinții lui Dumnezeu.Cu un an înainte de trecerea
Părintelui Justin la Domnul, Cuviosul fredona foarte des aceste versuri:
„Dela deal și până-n vale/ numai cântece de jale”.
Tot atunci a profețit și incidentul de la Constanța, prin carePărintele Justin avea să își
fractureze piciorul și spunea maicilor să prețuiască prezența părintelui, pentrucă
datorită rugăciunilor multora, Dumnezeu va îngădui să mai trăiască un an.
Dar cea mai limpede și dureroasă profeție a Cuviosului a fost cu trei luni înainte de
adormirea Părintelui Justin. Era în luna apriliea anului 2013. Cuviosul a venit seara,
destul de târziu la Părintele Justin, care începuse să dea semne deslăbiciune
trupească și nu mai putea mânca mai nimic, lucru ce ne întrista adânc. Dar
prin dragostea șirugăciunea Cuviosului, Părintele Justin în seara aceea a mâncat
ceva.
După ce și-au dat sărutarea cea det r e i o r i p e f r u n t e , C u v i o s u l s - a
așezat în genunchi și, cu mâinile ridicate la cer, l-a anunțat
p e Părintele că vine moartea
, spre consternarea celor câteva maici care erau de față. Cu calmul
specific,

Părintele Justin liniștește atmosfera spunând că vine ea, dar vine cu roaba. Moș
Gherontie însă a accentuat:„Nu, Părinte, vine cu acceleratul…”, după care a început să
se roage și să proslăvească raiul și veșniciaveșniciilor. În noaptea aceea Cuviosul
Gherontie nu a dormit. Camera în care era cazat, de altfel nu departede chilia Părintelui
Justin, a devenit în miez de noapte altar de rugăciune, umplându-se cu maici și
prieteniai Cuviosului care, cu mâinile înălțate la cer și cu ochi îndurerați, se ruga astfel
: „Doamne, te rog, mai lasă-l să trăiască încă 3 ani, nu 3 luni!
Nu 3 luni, Doamne, 3 ani! Doamne, ia de la mine 3 ani și adaugă-iPărintelui Justin!”. Și
așa a și fost: după exact 3 luni, Părintele Justin avea să treacă la Domnul slavei,
în„veșnicia veșniciilor și bucuria bucuriilor”.A rămas atașat de obștea de maici și
după ce Părintele Justin a plecat la Domnul, poposind la Paltin de câteva ori
pe an. Ca peste tot, și aici întărea cu cuvântul, se ruga, lăsându-L pe Dumnezeu să
lucreze prinel pentru cei care aveau nevoie de ajutor. Pr. lect. univ.dr. Ioan Mihail Dan
își amintește: „L-am văzut peCuviosul Gherontie vindecând un tânăr de ceva boli
interne, dându-i să poarte cureaua lui. Bineînțeles, cutot circul de rigoare, când și-a
scos cureaua de la pantaloni și îi cădeau pantalonii.
Toate astea în timpulslujbei de înmormântare a Părintelui Justin Pârvu.
Unei maici i-a dat odată un palton jerpelit, pentrucă-i dăduse de mâncare. „Ce să fac cu
paltonul acesta, părinte Gherontie?”. „Cu ăsta stingi focul! Cu ăstastingi focul!”. În acea
vară a luat foc fânul întins la uscat în curtea mănăstirii și maica, pentru a nu
strica pătura de pe pat, când a intrat în chilie, uitându-se cu ce să ajute la stins focul,
a dat cu ochii de paltonulcel jerpelit și a stins focul”.
GRABNIC AJUTĂTOR ÎN BOLI ȘI ÎN NEVOI
„Dragă, da’ văd că te pricepi. Să vezi, așa… ca o minune, n-o să se mai umfle!”
„Am văzut de mai mute ori de-a lungul anilor vindecări minunate dobândite de persoane
cărora Cuviosull e t r i m i t e a l a i n i ț i a t i v a s a s a u l a r u g ă m i n t e a n o a s t r ă
h a i n e l e s a u c e n t u r i l e p e c a r e l e p u r t a a t u n c i ” , consemnează pr. Dorin
Opriș. „Odată ne-a spus: «Fularul acesta să-l trimiteți la Cluj!». Era fularul cu
carestătuse permanent la gât aproape o săptămână, aparent pentru că era puțin răcit și
care a ajuns la un tânăr care atunci era bolnav de cancer la gât, actualmente
student la Medicină. Altădată, ne-a spus să dăruim vesta lui, «cui trebuie»,
iar persoana căreia îi era destinată a primit vindecare de Zona Zoster”.

Între mărturiile care ne destăinuie darul înainte-vederii sale se numără și cea a lui Sorin
și Carmen care înanul 2010 urmau să plece cu Cuviosul într-un pelerinaj la
Ierusalim, chiar în perioada în care erupsese vulcanul Eyjafjallajökull din Islanda.
„Cerul Europei era plin de cenușă vulcanică. Mersesem să îl aduc del a A l b a I u l i a
și îl tot întrebam despre plecarea noastră, mai ales că multe
z b o r u r i f u s e s e r ă a n u l a t e : «Mergem sau nu mergem? Mergem sau nu
mergem?». La un moment dat mi-a răspuns: «Da, dragă, mi se pare că mergem, dar cu
un mic ocol». Lunea era plecarea, iar duminica seara încă nu se știa dacă putemzbura
de la București spre Tel-Aviv. După ora 10 seara, am fost anunțați să mergem la
aeroport, a doua zi,că se pleacă. Am ajuns și am văzut aeroportul gol. Nimeni, nimeni…
Toți însă ziceau că avionul nostruzboară. Nu era control, nu era nimic. După un timp am
fost anunțați că mergem cu autocarul până la Sofiași zburăm de acolo. Atunci am zis:
«Ia uite, unde era ocolul despre care vorbea Cuviosul!»”.Ca orice slujitor credincios
al Domnului, accepta suferința și boala ca trepte necesare urcușului
săuduhovnicesc spre desăvârșire. De cele mai multe ori refuza medicamentele,
preferând să se încredințeze cutotul purtării de grijă a lui Dumnezeu. Cu câțiva ani
înainte să plece la Domnul, le cerea celor apropiați săse roage să îi treacă gâlma de la
genunchi. Avea lichid la genunchi și un doctor din Craiova i-l aspirase îndouă rânduri.
Însă, problema reapărea pentru că Cuviosul nu respecta perioadele impuse de medic.
Adus laAlba-Iulia în speranța că va evita operația, șeful secției de ortopedie a spus: „Eu
îi scot lichidul, dar într-olună sau două îi apare din nou și până la urmă tot la operație
ajungeți!”. Cuviosul s-a uitat la el și i-a spusdirect: „Dragă, da’ văd că te pricepi. Să vezi,
așa… ca o minune, n-o să se mai umfle!”. Au râs cu toții. Nunumai că nu s-a mai
operat, dar la scurt timp problema i-a dispărut, fără a mai apărea vreodată.
Cei doimedici s-au interesat de „bunicuțul acela simpatic” și nu le venea să creadă că
s-a vindecat fără intervențiechirurgicală. Unul dintre ei a întrebat: „Sigur nu i s-a mai
făcut lichid? Nu se poate! Așa ceva, medical nuare cum să se întâmple!”. În
perioada în care avea gâlma, spunea râzând: „Lasă, dragă, că vine
PostulMare, nu mai mâncăm, nu mai bem și nu mai are din ce mi se face apă la
genunchi!”.
ULTIMII ANI AI PERIPLULUI PĂMÂNTESC. TESTAMENTUL
„Aveti hȃrleţ să-mi faceți groapa?”

Spre sfârșitul vieții, spunea că îl doare mâna stângă, că îi amorțește. Nu suporta să fie
compătimit și dacă ofăceai, ți-o reteza imediat, închinându-se de trei ori: „Prea
mulțumesc Domnului că nu e mâna dreaptă, căuite, mă pot închina Tatălui și Fiului și
Sfântului Duh sau Preasfântului Duh. Amin”.Ultima perioadă din viață și-a
petrecut-o în preajma Sfântului Nicodim, la Mănăstirea Tismana
undeobișnuia să vină încă din anii ’80. A rămas în grija maicilor până în anul 2018 când
a ținut cu dinadinsul să plece în Țara Sfântă. Profețise cu ani în urmă că acolo avea să-
și găsească sfârșitul, în locul sfânt al Nașterii Domnului unde inima lui bătea cel mai
năvalnic.Cu câteva luni însă, înainte de plecarea la Ierusalim, Cuviosul s-a retras în
rugăciune adâncă, departe deochii celor apropiați, în casa unor creștini nobili
din Constanța, la familia d-lui Cristian Marin. În casaacestei familii,
Gherontie a stat 4 luni de zile, fără să iasă nicăieri, adâncit în rugăciune și
lacrimi de pocăință. Cristian povestește cu multă recunoștință momentele unice de
trăire înaltă, la care a fost
părtaș, prin iconomia lui Dumnezeu. Chiar dacă este un cunoscut om de afaceri din zon
ă, având nenumăraterăspunderi, Cristian a lăsat pentru o vreme grija
administrației în seama părinților și a lui Dumnezeu și,timp de 4 luni de zile,
a stat zi și noapte, împreună cu soția sa, alături de Cuviosul. Pentru Cristian a fost
una d e v ă r a t e x e r c i ț i u a s c e t i c , s u p u n â n d u - s e p r i n a s c u l t a r e
d e s ă v â r ș i t ă , a s e m e n e a m o n a h i l o r d i n mănăstiri.
Astfel Cristian avea să nu mai doarmă niciuna din nopțile celor 4 luni
de zile, deoareceCuviosul Gherontie nu dormea
, doar ziua ațipea vreo două ore. Cristian l-a însoțit în tot acest timp
în privegherile de noapte și a fost martor al nevoințelor Cuviosului, care se ruga
pentru omenire cu lacrimi,metanii și în lupte crâncene cu nevăzutul vrăjmaș.
Nu de puține ori Cristian îl vedea cum diavolul îi chinuia trupul și îl înspăimânta
doar-doar să îl oprească din rugăciune, dar fără niciun succes. Cuviosul nuînceta
rugăciunea. Astfel și Cristian a deprins gustul rugăciunii și nu se mai putea desprinde
de PărinteleGherontie, săvârșind împreună cele 7 laude ale Bisericii, precum și multe
alte rugăciuni în privegheri detoată noaptea.În tot acest timp Cuviosul se ocupa
atent și de educația familiei lui Cristian, pentru care a săvârșit mari minuni. Însăși
căsătoria celor doi se datorează rugăciunilor și mijlociriisale. Cuviosul este cel ce i-a
aranjat și nașii de cununie, închegând o legătură duhovnicească strânsă întrefamilia
sa și familia Pr. Dorin Opriș. Cuviosul este cel ce a prevestit nașterea
micului Serafim și tot
Cuviosul este cel care, prin rugăciunea sa, a oprit o mare tragedie ce se putea întâmpla
la nașterea soției.Cu puțin timp înainte de naștere, Cuviosul tot se agita, îndemnându-i
la rugăciune pe soții Marin:
„Rugați-vă să nu moară la naștere!”.
Înainte cu o lună de termen, soției i se face rău și merge la spital
pentruanalize. La ecografie s-a observat cum inima copilului abia mai bătea. A intrat
urgent în cezariană și dacă pruncul a fost salvat, mama avea acum mari sângerări ce
complica foarte mult situația. În tot acest travaliual mamei, Gherontie a stat
nemișcat în genunchi la rugăciune și Dumnezeu l-a ascultat. Hemoragia s-
aoprit iar atât mama, cât și pruncul, s-au recuperat foarte repede.Tot de la Cristian
aflăm și ultimele cuvinte testamentare ale Cuviosului Gherontie, pe care le-a
împărtășittelefonic ucenicilor de suflet, cu care a mai ținut legătura prin intermediul lui
Cristian.
Cuviosul a profețitpandemia și îi binecuvânta pe toți cei cu care vorbea să nu
cumva sa facă gripa
. Cristian nu înțelegeaatunci ce a pățit Gherontie de pomenește continuu de gripă,
nefiind nicio gripă la vremea aceea. Se rugaintens și de neînțeles pentru Cristian, ca
lumea să scape de gripă…
Tot de la Cristian aflăm și poziția Cuviosului față de sinodul din Creta
și nepomenitori.
Chiar dacănu era de acord cu hotărârile Sinodului din Creta, nu îndemna să
se iasă din Biserică și să trecem la nepomenitori. Cristian și soția sa, Cristina, ne-
au împărtășit sfaturile pe care le-a dat Cuviosul unei familiicare se afla în prag de
divorț, din pricina divergențelor de opinii pe seama sinodului din Creta. Astfel, soțulvoia
să treacă la nepomenitori iar soția nu. Cu multă atenție, Cuviosul a discutat telefonic cu
cei doi ca sănu plece la nepomenitori și să rămână în Biserica în care s-au născut și s-
au rugat și până acum. Multe altesfaturi de folos și cuvinte de îmbărbătare a
oferit Cuviosul din inima sa iubitoare pentru aproapele. Nădăjduim ca dl.
Cristian să reușească să le consemneze pe toate.După cele 4 luni de asceză, în
care și-a gătit sufletul pentru Nunta cea cerească, Cuviosul
Gherontie pornește în pelerinaj la Ierusalim, acolo unde dorea cu ardoare să își dea
ultima suflare.Cu o zi înainte de trecerea sa în lumea de dincolo, i-a asaltat pe nevoitorii
de la Așezământul românesc dinIerihon, cu întrebarea: „Aveti hȃrleţ să-mi faceți
groapa?”. „La 13 octombrie 2018, Cuviosul Gherontie a plecat la Domnul, cu
mare discreţie, aşa cum a trecut prin lume ori de câte ori nu voia să fie cunoscut
sauînţeles. Dumnezeu l-a chemat la El din Betleem, cu o moarte ca o adevărată
naştere pentru viaţa veşnică”(Pr. Dorin Opriș).T r u p u l s ă u m o a l e ș i f l e x i b i l v a

fi înmormântat cu o săptămână mai târziu lângă fereastra

a l t a r u l u i Mănăstirii Tismana, fiind prohodit de un sobor numeros de preoți.
În sufletul celor care l-au cunoscut, plecarea
lui a lăsat un gol iremediabil: „Mă aștept să iasă la iveală, dintr-un colț de catedrală sau
dintreumbrele castanilor de prin oraș. De cele mai multe ori, îl bănuiesc împărțind pâine
săracilor. Bucăți maride pită caldă, zicea mereu că e visul lui. De aceea, în
numele lui, frâng cât pot pită la săraci. E darul
lui pentru mine, al Părintelui Gherontie: zâmbetul cu mireasmă de pită caldă” (Pr. conf.
univ. dr. habil.Constantin Necula).
(Material realizat de maicile de la mănăstirea Paltin Petru-Vodă, publicat în
Revista Atitudini Nr. 70 )

[1] cf. Pr. prof. univ. dr. Mihai Himcinschi, Decanul Facultății de Teologie
Ortodoxă din Alba-Iulia în
Cuviosul Gherontie cel nebun pentru Hristos
, vol. 1, Deva, 2019, p. 45.[2] Pr. conf. univ. dr. Dorin Opriș în
Cuviosul Gherontie cel nebun pentru Hristos
, vol. 1, Deva, 2019, p.13.[3] Idem, pp. 28-29.[4] Toate mărturiile sunte preluate din
aceeași sursă.
CUVIOSUL GHERONTIE LÂNGĂ PĂRINTELE JUSTIN ȘI OBȘTILE DE LA PETRU-
VODĂ
Unul din locurile care îi odihneau sufletul era și mănăstirea Paltin Petru-
Vodă. Nu de puține ori, a pășit pragul chiliei Părintelui Justin, împărțind cu generozitate
cuvinte de duh atâtc ă l u g ă r i l o r , c â t ș i m a i c i l o r . E r a o a d e v ă r a t ă
d e s f ă t a r e d u h o v n i c e a s c ă s ă - i v e z i p e c e i d o i s f i n ț i împreună.
Chiar dacă mulți nu i-au înțeles lucrarea și îl judecau
p e n t r u p u r t a r e a s a a p a r e n t pătimașă, Părintele Justin îl primea
de fiecare dată cu multă bucurie și cinste, ca pe un om al lui Dumnezeu
și adesea îl numea Înțeleptul. De câte ori vizita mănăstirea noastră, Părintele Justin ne
îndemnasă luăm binecuvântarea Înțeleptului Gherontie și să luăm aminte la cuvintele
sale, care de cele mai
multeo r i e r a u p r o f e t i c e s a u d e s c o p e r e a u p a t i m i a s c u n s e d i n l ă u n t r u
l f i e c ă r u i a . P e l â n g ă a c e a s t ă h a r i s m ă profetică,
Cuviosul avea darul de a bucura pe cei întristați, de a împăca pe cei
învrăjbiți, cu multă u ș u r i n ț ă , î n t r - u n m o d a t â t d e s i m p l u ș i
firesc.
N u d o a r g l u m e l e ș i g h i d u ș i i l e s a l e e r a u c e l e c e î ț i preschimbau
starea sufletească, ci în primul rând însăși prezența sa săvârșea,
cu siguranță prin harul luiDumnezeu, transformări mari în sufletul tău. Practic
simțeai o stare de bine și de bucurie, fără o pricinăanume.
Ți-ai fi dorit să nu te mai desparți niciodată de dânsul.
Această stare o transmit doar sfinții luiDumnezeu.Cu un an înainte de trecerea Părintelui
Justin la Domnul, Cuviosul fredona foarte des aceste versuri:
„Dela deal și până-n vale/ numai cântece de jale”.
Tot atunci a profețit și incidentul de la Constanța, prin carePărintele Justin avea să își
fractureze piciorul și spunea maicilor să prețuiască prezența părintelui, pentrucă
datorită rugăciunilor multora, Dumnezeu va îngădui să mai trăiască un an.
Dar cea mai limpede și dureroasă profeție a Cuviosului a fost cu trei luni înainte de
adormirea Părintelui Justin. Era în luna apriliea anului 2013. Cuviosul a venit seara,
destul de târziu la Părintele Justin, care începuse să dea semne de

slăbiciune trupească și nu mai putea mânca mai nimic, lucru ce ne întrista

adânc. Dar prin dragostea și rugăciunea Cuviosului, Părintele Justin în seara aceea
a mâncat ceva.
După ce și-au dat sărutarea cea det r e i o r i p e f r u n t e , C u v i o s u l s - a
așezat în genunchi și, cu mâinile ridicate la cer, l-a anunțat
p e Părintele că vine moartea
, spre consternarea celor câteva maici care erau de față. Cu calmul
specific,Părintele Justin liniștește atmosfera spunând că vine ea, dar vine cu roaba.
Moș Gherontie însă a accentuat:„Nu, Părinte, vine cu acceleratul…”, după care a
început să se roage și să proslăvească raiul și veșniciaveșniciilor. În noaptea aceea
Cuviosul Gherontie nu a dormit. Camera în care era cazat, de altfel nu departede chilia
Părintelui Justin, a devenit în miez de noapte altar de rugăciune, umplându-se cu maici
și prieteniai Cuviosului care, cu mâinile înălțate la cer și cu ochi îndurerați, se ruga
astfel
: „Doamne, te rog, mai lasă-l să trăiască încă 3 ani, nu 3 luni!
Nu 3 luni, Doamne, 3 ani! Doamne, ia de la mine 3 ani și adaugă-iPărintelui Justin!”. Și
așa a și fost: după exact 3 luni, Părintele Justin avea să treacă la Domnul slavei,
în„veșnicia veșniciilor și bucuria bucuriilor”.A rămas atașat de obștea de maici și
după ce Părintele Justin a plecat la Domnul, poposind la Paltin de câteva ori
pe an. Ca peste tot, și aici întărea cu cuvântul, se ruga, lăsându-L pe Dumnezeu să
lucreze prinel pentru cei care aveau nevoie de ajutor. Pr. lect. univ.dr. Ioan Mihail Dan
își amintește: „L-am văzut peCuviosul Gherontie vindecând un tânăr de ceva boli
interne, dându-i să poarte cureaua lui. Bineînțeles, cutot circul de rigoare, când și-a
scos cureaua de la pantaloni și îi cădeau pantalonii.
Toate astea în timpulslujbei de înmormântare a Părintelui Justin Pârvu.
Unei maici i-a dat odată un palton jerpelit, pentrucă-i dăduse de mâncare. „Ce să fac cu
paltonul acesta, părinte Gherontie?”. „Cu ăsta stingi focul! Cu ăstastingi focul!”. În acea
vară a luat foc fânul întins la uscat în curtea mănăstirii și maica, pentru a nu
strica pătura de pe pat, când a intrat în chilie, uitându-se cu ce să ajute la stins focul,
a dat cu ochii de paltonulcel jerpelit și a stins focul”.
ÎN CHILIA PĂRINTELUI JUSTIN PÂRVU (MARTIE 2013)
Cuv. Gherontie (C.G.): Mai este până la doișpe, ca să ne rugăm. Da, am zisrugăciunea
Sf. Efrem Sirul: „Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al iubirii de stăpânire
și algrăirii în deșert, nu mi-l da mie. Numai duhul curăției, al gândului
smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, păcătosului. Așa, Doamne
Dumnezeule, dăruiește-ne, dă-mi mie, păcătosului, mai întâi, ca
să-mi văd toate păcatele mele din tinerețile mele și până acum, ca nu cumva să
osândesc pe surorile mele, pentru că suntem frați în Domnul, de la Adam și Eva, pentru
că prea binecuvântat ești Doamne, totdeaunaacum și pururea în vecii vecilor. Amin,
amin și iară amin!”.
P. Justin (P.J.): Amin!
C.G.: Ioi, Doamne, acuma mă bucur și dă, Doamne, să fie pe gândul meu, ca să fiți… și
care mai trăiesc peacest pământ și care se vor duce de pe acest pământ. Adevărat,
falnice morminte să fie în cerul cel sfânt,tot mereu, sau odată și pentru totdeauna, acum
și pururea și în vecii vecilor. Amin, amin și iară amin! Detrei ori. Hai să facem trei
metanii! Slăvit să fie Domnul și binecuvântați și mă iertați!
(Părintele i-a făcut semnul crucii pe cap și l-a sărutat pe cap de trei ori).
Mâncarea e de la Domnul. Când e de mâncat se mănâncă, când e de rugat, se
roagă… Așa zice la
Înțelepciunea lui Solomon
și la
Ecleziastul
.
m. Justina (M.J.): Dar Părintele vrea să aibă regimul din pușcărie, vrea să nu mai
mănânce nimic, ca să fie sfânt.
C.G: Păi cum, aici e pușcărie?
M.J.: Părintele zice că în pușcărie a fost adevăratamănăstire.
C.G.: Cum să rezolvăm ca să fie și aici ca-n pușcărie? Ar fi ceva.
Să răbdăm, pentru că de aia binele ebine și răul e rău.
Când e da, da, când e nu, nu.
M.J.: Părintele zice că în pușcărie toți au fost sfinți, numai el nu a fost. De asta-i
supărat.
C.G.: Eu vreau să vă văd sănătos, numai’ atâta, ca să pot să mor liniștit.
P.J.:

Lasă că murim pe rând…

C.G.: „Rând pe rând, zarea lumii întunecând și se duc ca clipele,
scuturând aripile”, asta era de Mihai Eminescu.
(Îl sărută pe Părintele pe frunte de trei ori).
Ioi
,
de ce de trei ori? Pentru că e Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, că cine știe când ne-om
mai vedea,
pentru că să știi că s-apropie moartea.
P.J.: Nu, nu.
C.G.: Păi, vine moartea.
P.J.: Vine, da-i la distanță mare.
C.G.: Nu-i mare…
P.J.: Nu vine cu acceleratul, vine cu roaba.
C.G.: Care roabă?
P.J.: Roaba Domnului.

C.G.: Doamne, primește-ne, nu ne părăsi! Nu știu cum să te mai slăvim cas ă ș t i m p e

ce lume trăim.
Numai’ atâta: cum să te mai slăvim, ca să ne bucurăm, că
m o a r t e a s - apropie!
Să știm pe ce lume trăim, nu ca alții, care, uite suntem în Postul Sfintelor Paști și ei
fumează…Oare nu știu că fumatul dăunează grav sănătății? Uite, mâine-i sfânta
miercuri și vineri, iar ei mănâncă dedulce, ăștia care-s de partea lu’ Ceaușescu. Mai
sunt teroriști, că n-au pierit, la Parlament, la București. Dece, dragă, nu-s cu
dreptatea?
De ce nu se uită la înaintașii lor care și-au zidit în
c e r u r i f a l n i c e morminte?

Ce, ei n-au mâini ca să se închine și să se roage, să stea în genunchi?

De ce și pentru ce?Vezi, diavolul, satana… De ce nu sunt toți la un fel, să fim cu
credința la un fel, cu faptele? Da’ ei habar n-au. Sunt care habar n-au pe ce lume
trăiesc.Și-atuncea cum, noi să ne rugăm pentru ei? Ne rugăm:
Doamne, ajută-i să se îndrepte!
Are vreun rost săne mai rugăm? Că ei și mai rău fac, că diavolul nu-i lasă…
P.J.: Doamne ajută și bogdaproste!
C.G.: Mă bucur, da’ vă rog să mâncați! (Selecție de materiale preluate din
RevistaAtitudini Nr. 70