Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Unul din locurile care îi odihneau sufletul era și mănăstirea Paltin Petru-Vodă. Nu de puține ori, a
pășit pragul chiliei Părintelui Justin, împărțind cu generozitate cuvinte de duh atât călugărilor, cât și
maicilor. Era o adevărată desfătare duhovnicească să-i vezi pe cei doi sfinți împreună. Chiar dacă
mulți nu i-au înțeles lucrarea și îl judecau pentru purtarea sa aparent pătimașă,
Părintele Justin îl primea de fiecare dată cu multă bucurie și cinste, ca pe un om al lui
Dumnezeu și adesea îl numea Înțeleptul. De câte ori vizita mănăstirea noastră, Părintele Justin ne
îndemna să luăm binecuvântarea Înțeleptului Gherontie și să luăm aminte la cuvintele sale, care de
cele mai multe ori erau profetice sau descopereau patimi ascunse dinlăuntrul fiecăruia. Pe lângă
această harismă profetică, Cuviosul avea darul de a bucura pe cei întristați, de a împăca pe
cei învrăjbiți, cu multă ușurință, într-un mod atât de simplu și firesc. Nu doar glumele și
ghidușiile sale erau cele ce îți preschimbau starea sufletească, ci în primul rând însăși prezența sa
săvârșea, cu siguranță prin harul lui Dumnezeu, transformări mari în sufletul tău. Practic simțeai o
stare de bine și de bucurie, fără o pricină anume. Ți-ai fi dorit să nu te mai desparți niciodată
de dânsul. Această stare o transmit doar sfinții lui Dumnezeu.
Cu un an înainte de trecerea Părintelui Justin la Domnul, Cuviosul fredona foarte des aceste
versuri: „De la deal și până-n vale/ numai cântece de jale”. Tot atunci a profețit și incidentul de la
Constanța, prin care Părintele Justin avea să își fractureze piciorul și spunea maicilor să prețuiască
prezența părintelui, pentru că datorită rugăciunilor multora, Dumnezeu va îngădui să mai trăiască un
an. Dar cea mai limpede și dureroasă profeție a Cuviosului a fost cu trei luni înainte de adormirea
Părintelui Justin. Era în luna aprilie a anului 2013. Cuviosul a venit seara, destul de târziu la Părintele
Justin, care începuse să dea semne de slăbiciune trupească și nu mai putea mânca mai nimic, lucru
ce ne întrista adânc. Dar prin dragostea și rugăciunea Cuviosului, Părintele Justin în seara aceea a
mâncat ceva. După ce și-au dat sărutarea cea de trei ori pe frunte, Cuviosul s-a așezat în
genunchi și, cu mâinile ridicate la cer, l-a anunțat pe Părintele că vine moartea, spre
consternarea celor câteva maici care erau de față. Cu calmul specific, Părintele Justin liniștește
atmosfera spunând că vine ea, dar vine cu roaba. Moș Gherontie însă a accentuat: „Nu, Părinte, vine
cu acceleratul…”, după care a început să se roage și să proslăvească raiul și veșnicia veșniciilor. În
noaptea aceea Cuviosul Gherontie nu a dormit. Camera în care era cazat, de altfel nu departe de
chilia Părintelui Justin, a devenit în miez de noapte altar de rugăciune, umplându-se cu maici și
prieteni ai Cuviosului care, cu mâinile înălțate la cer și cu ochi îndurerați, se ruga astfel: „Doamne,
te rog, mai lasă-l să trăiască încă 3 ani, nu 3 luni! Nu 3 luni, Doamne, 3 ani! Doamne, ia de la
mine 3 ani și adaugă-i Părintelui Justin!”. Și așa a și fost: după exact 3 luni, Părintele Justin avea să
treacă la Domnul slavei, în „veșnicia veșniciilor și bucuria bucuriilor”.
A rămas atașat de obștea de maici și după ce Părintele Justin a plecat la Domnul, poposind la Paltin
de câteva ori pe an. Ca peste tot, și aici întărea cu cuvântul, se ruga, lăsându-L pe Dumnezeu să
lucreze prin el pentru cei care aveau nevoie de ajutor. Pr. lect. univ.dr. Ioan Mihail Dan își
amintește: „L-am văzut pe Cuviosul Gherontie vindecând un tânăr de ceva boli interne, dându-i să
poarte cureaua lui. Bineînțeles, cu tot circul de rigoare, când și-a scos cureaua de la pantaloni și îi
cădeau pantalonii. Toate astea în timpul slujbei de înmormântare a Părintelui Justin
Pârvu. Unei maici i-a dat odată un palton jerpelit, pentru că-i dăduse de mâncare. „Ce să fac cu
paltonul acesta, părinte Gherontie?”. „Cu ăsta stingi focul! Cu ăsta stingi focul!”. În acea vară a luat
foc fânul întins la uscat în curtea mănăstirii și maica, pentru a nu strica pătura de pe pat, când a
intrat în chilie, uitându-se cu ce să ajute la stins focul, a dat cu ochii de paltonul cel jerpelit și a stins
focul”.
GRABNIC AJUTĂTOR ÎN BOLI ȘI ÎN NEVOI
„Dragă, da’ văd că te pricepi. Să vezi, așa… ca o minune, n-o să se mai umfle!”
„Am văzut de mai mute ori de-a lungul anilor vindecări minunate dobândite de persoane cărora
Cuviosul le trimitea la inițiativa sa sau la rugămintea noastră hainele sau centurile pe care le purta
atunci”, consemnează pr. Dorin Opriș. „Odată ne-a spus: «Fularul acesta să-l trimiteți la Cluj!». Era
fularul cu care stătuse permanent la gât aproape o săptămână, aparent pentru că era puțin răcit și
care a ajuns la un tânăr care atunci era bolnav de cancer la gât, actualmente student la Medicină.
Altădată, ne-a spus să dăruim vesta lui, «cui trebuie», iar persoana căreia îi era destinată a primit
vindecare de Zona Zoster”.
Între mărturiile care ne destăinuie darul înainte-vederii sale se numără și cea a lui Sorin și Carmen
care în anul 2010 urmau să plece cu Cuviosul într-un pelerinaj la Ierusalim, chiar în perioada în care
erupsese vulcanul Eyjafjallajökull din Islanda. „Cerul Europei era plin de cenușă vulcanică. Mersesem
să îl aduc de la Alba Iulia și îl tot întrebam despre plecarea noastră, mai ales că multe zboruri
fuseseră anulate: «Mergem sau nu mergem? Mergem sau nu mergem?». La un moment dat mi-a
răspuns: «Da, dragă, mi se pare că mergem, dar cu un mic ocol». Lunea era plecarea, iar duminica
seara încă nu se știa dacă putem zbura de la București spre Tel-Aviv. După ora 10 seara, am fost
anunțați să mergem la aeroport, a doua zi, că se pleacă. Am ajuns și am văzut aeroportul gol.
Nimeni, nimeni… Toți însă ziceau că avionul nostru zboară. Nu era control, nu era nimic. După un
timp am fost anunțați că mergem cu autocarul până la Sofia și zburăm de acolo. Atunci am zis: «Ia
uite, unde era ocolul despre care vorbea Cuviosul!»”.
Ca orice slujitor credincios al Domnului, accepta suferința și boala ca trepte necesare urcușului său
duhovnicesc spre desăvârșire. De cele mai multe ori refuza medicamentele, preferând să se
încredințeze cu totul purtării de grijă a lui Dumnezeu. Cu câțiva ani înainte să plece la Domnul, le
cerea celor apropiați să se roage să îi treacă gâlma de la genunchi. Avea lichid la genunchi și un
doctor din Craiova i-l aspirase în două rânduri. Însă, problema reapărea pentru că Cuviosul nu
respecta perioadele impuse de medic. Adus la Alba-Iulia în speranța că va evita operația, șeful
secției de ortopedie a spus: „Eu îi scot lichidul, dar într-o lună sau două îi apare din nou și până la
urmă tot la operație ajungeți!”. Cuviosul s-a uitat la el și i-a spus direct: „Dragă, da’ văd că te
pricepi. Să vezi, așa… ca o minune, n-o să se mai umfle!”. Au râs cu toții. Nu numai că nu s-a mai
operat, dar la scurt timp problema i-a dispărut, fără a mai apărea vreodată. Cei doi medici s-au
interesat de „bunicuțul acela simpatic” și nu le venea să creadă că s-a vindecat fără intervenție
chirurgicală. Unul dintre ei a întrebat: „Sigur nu i s-a mai făcut lichid? Nu se poate! Așa ceva,
medical nu are cum să se întâmple!”. În perioada în care avea gâlma, spunea râzând: „Lasă, dragă,
că vine Postul Mare, nu mai mâncăm, nu mai bem și nu mai are din ce mi se face apă la genunchi!”.
ULTIMII ANI AI PERIPLULUI PĂMÂNTESC. TESTAMENTUL
CATEHEZĂ. Mitropolitul Ierótheos Vlachos: Temelia hristologică a Bisericii. (Partea I: Biserica, Trup al lui
Hristos)
3 noiembrie 2016
În „articole”