Predică la Vindecarea orbului din Ierihon

Preot Piț George

Am ajuns iarăși jos, în Ierihon, dar Ierusalimul cel de sus, e aproape…

„Cel ce se roagă trupește și încă nu are cunoștință duhovnicească, e ca orbul care strigă și
zice : Fiul lui David, miluiește-mă ! ” (sfântul Marcu Ascetul)

Evanghelia aceasta este despre om și cum să abordeze fapta rugăciunii. E despre insistența
orbului din Ierihon, de două ori cerând milă și strigând cu voce tare, că nu avea alt instrument la
îndemână, nu putea să alerge printre oameni, să atingă haina lui Hristos. Vocea, aceea mult
exersată la cerșit, l-a ajutat: „Iisuse, Fiul lui David, miluiește-mă!” Cinci cuvinte a spus, i-au fost
salvatoare: „vreau cinci cuvinte în mintea mea, decât mii pe limbă”, spune sfântul Petru
Damaschinul într-o parafrază paulină. Această insistență la rugăciune o învățăm, mai ales că
rugăciunea nu e ceva care să o spui o dată, cu jumătate de gură, ci din toată inima și cu credință
tare. Să credem că ceea ce cerem e ceva bun, iar de folos fiindu-ne, Dumnezeu ne va dărui.
Când ? La vreme potrivită. E mare zicerea lui Exupery : mă bucur că în rugăciune Dumnezeu nu
a îngăduit blestemăția schimbului comercial. Doamne, eu dau timp și oboseala rugciunii, dă și
Tu ceva !

Nu de la oameni, ci de la Dumnezeu cerea milă orbul acesta așezat la marginea drumului. A fost
îndemnat de un bold interior în clipa aceea să strige: Iisuse, fiul lui David, miluiește-mă ! însă cei
care mergeau înainte îl certau ca să tacă. Un lucru nu prea frumos și nu prea bun pentru
însoțitorii lui Hristos, dar el și mai tare a strigat încă o dată. Doamne, să văd ! Evanghelia ne
spune că, odată vindecat, nu s-a mai dezlipit de Iisus, adică s-a făcut și el părtaș la acel șuvoi care
îl însoțea pe Hristos prin sate și orașe și lăuda pe Dumnezeu pentru minune.

Noi oamenii suntem într-o mai mare sau mai mică măsură orbi(calculatorul m-a corectat cu
oribili !!!). Dacă avem o pată pe față, noi nu putem vedea pata aceea. Ca să-și poată vedea petele
de pe față, omul are nevoie de o oglindă sau de ochii altor oameni care să fie oglindă pentru pete.
Pentru un creștin pe cale spre Rai oglinda este Hristos, icoana pe care noi o privim și în biserică
și la casele noastre când ne rugăm. Ea se face oglindă pentru mine, așa trebuie să arăt eu. Maica
Domnului și sfintele femei sunt oglindă pentru femei, pentru mame. Bine zic Sfinții Părinți că
patimile sunt oarbe și ne convingem și noi de acest lucru. Omului care bea și îi spui că-i beat, te
contrazice vehement, lăudărosul când se laudă, se simte jignit dacă cineva îi spune : nu te mai
lăuda atâta ! Nu te vezi pe tine ca un păcătos și ai nevoie de altcineva ca să îți spună acest lucru.
Ai duhovnicul ca oglindă. Cunoaște ce e în interiorul tău, în sufletul tău și vezi ce îți lipsește.
Pune oglinda în față, caută duhovnicul !

Sfântul Nicolae Velimirovici spunea că dacă omul nu-și vede propriile păcate ca pe niște boli
trupești, nu le va putea părăsi prea ușor și îndeamnă să îți vezi mândria ca pe o pneumonie, să îți
vezi desfrânarea ca pe un cancer, să îți vezi necredința ca o piatră la rinichi. Dacă tu compari
păcatele pe care le ai cu bolile pe care nu ți le-ai dori, acest exercițiu te ajută.

Tot în legătură cu ce s-a citit astăzi vreau să vă vorbesc despre acea patimă a mâniei sau a furiei
de care e cuprins omul, pentru că vedem nu doar orbirea, dar și furia în evanghelia de azi. Oare
acei oameni care au zis orbului să tacă, nu au fost cuprinși de mânie, sub pretext că e deranjat
Hristos. Dar El pentru asta a venit, să fie strigat, chemat, uneori de urgență. Asta ne arată că în
mulțimea care mergea cu Hristos, nu erau toți duhovnicești: cum tu mergi cu Hristos și zici unui
orb să tacă ?! E o furie de moment care poate să treacă, dar poate deveni un viciu care se
instalează în inimă ca mod de viață. Tocmai de aceea cerem lui Dumnezeu să ne ferească de
mânie, la fiecare Liturghie de cinci ori preotul zice din altar : „pentru ca să fim izbăviți noi de tot
necazul, mânia, primejdia….”

Dar viața e alambicată. O noră vine la părintele și-i zice: părinte, de o bună bucată de vreme am
foarte multe necazuri cu soacra mea, mă necăjește, am o stare de neliniște și vreau să vă spun că
numai de acum, dar mai de demult a vrut să mă despartă de soțul meu. Părintele i-a zis o vorbă
grea : roagă-te ca să nu mai fie soacra ta, să piară această făptură de pe pământ, roagă-te să ai
altă soacră, să nu mai fie așa de rea. I-a dat să facă metanii, să citească acatiste o vreme, să-și
umple ziua cu citirea psaltirii. Primește apoi nora de la soacră o scrisoare : îmi e rușine, o viață
întreagă am vrut să se despart de fiul meu, viața mea se apropie de sfârșit, nu mai am multe zile
și simt că nu mai am putere să mă lupt cu tine și tu în schimb ai parte de multă pace și de multă
liniște. Te rog să mă ierți pentru tot ce ți-am făcut. Am simțit să scriu această scrisoare… Ce
poate face rugăciunea pentru mânios ? Rugăciunea i-a schimbat soacra, a devenit alta și totuși
aceeași. Rugăciunea poate să facă minuni cu orice făptură, Dumnezeu are această putere să
schimbe pe om dacă e cineva care să se roage pentru el.

Furia poată să fie așadar păcătoasă atunci când ne mâniem unul contra altuia din cauza orgoliului
sau mândriei, dar poate să fie și nepăcătoasă. Sfântul Apostol Pavel zice bunăoară mâniați-vă dar
nu greșiți. Noi ne putem mânia, avem dreptul să ne mâniem contra păcatului, contra diavolului și
contra noastră înșine. Să te mânii contra păcatului, să-ți urăști păcatul, să te mânii contra
diavolului, ca să nu-l asculți și să te mânii pe tine însuți când nu ești în stare să faci un lucru bun
sau nu ai făcut un lucru bun, deși erai în stare să îl faci, să te înfurii pe tine ca data viitoare să fii
un pic mai înțelept. Mântuitorul în predica de pe munte aduce o corectare la porunca Să nu
ucizi !, Cine se mânie pe fratele său acela deja săvârșește crima în inima lui, că mânia e mama
crimei. Taie de la rădăcină răul !