Rugăciunea a VII-aînainte de Împărtăşanie Dar Tu ştii şi-a mea credinţă,
Râvna mea o vezi de-a pururi; De pe buzele-mi spurcate, Nu-Ţi sunt Ţie-ascunse Doamne Din inima-mi pângarită, Dumnezeul meu din ceruri, De pe limba-mi necurată, Din sufletu-mi plin de tină, Picăturile-mi de lacrimi, Nici din picături vreo parte. Ruga mi-o primeşte, Doamne, Tot ce n-am săvârşit, încă, Şi ne-nlăturându-mi mie Ochii Tăi văd de departe; Nici cuvântul şi nici fapta Îndrăzneală-mi dă, Hristoase, Iar în cartea Ta cea sfântă, Cele încă nefăcute Să-Ţi grăiesc ce am în cuget; Scrise sunt de mai-nainte. Şi Tu însuţi mă învaţă Vezi-mi, Doamne, umilinţa, Ce să fac şi cum să glăsui. Am greşit mai mult ca aceea Vezi osârdia-mi cea mare Şi păcatele-mi, pe toate, Ce aflând unde Te afli, Mi le iartă, Sfinte Doamne. Mir de preţ agonisindu-şi Ca din inimă curată, A venit cu îndrăzneală Să Te ungă pe picioare, Cu cugetul plin de teamă Şi cu firea mea zdrobită Hristoase, Stăpâne, Doamne, Să m-apropii de-ale Tale Cum pe ea, venind la Tine Taine Sfinte, Preacurate, Cu dor tainic, n-ai respins-o, Nu Te scârbi nici de mine; Ce sfinţesc şi dau viaţă Celui ce se-mpărtăşeşte Ci-mi dă sfintele-Ţi picioare Cu o inimă curată. Să le ţin şi să Te mângâi Căci doar Tu ai zis, Stăpâne: Şi cu-al meu izvor de lacrimi Să le ung cu îndrăzneală, “Cel ce Trupul Meu mănâncă Şi cu-al Meu sânge s-adapă, Ca şi cu un mir de cinste. El petrece întru Mine Spală-mă cu-a mele lacrimi, Şi Eu întru el Mă aflu”. Curăţeşte-mă, Cuvinte; Treci păcatul cu vederea Adevărat e cuvântul Stăpânului vieţii mele; Şi iertare dăruieşte-mi. Căci cel ce se împărtăşeşte Ştii a relelor mulţime Din Dumnezeiască Cină, Şi cunoşti rănile mele; Plăgile-mi le vezi pe toate. 1 2
Nicidecum nu mai e singur, Precum eu, n-a greşit Ţie;
Ci cu Tine e, Hristoase, Nici n-a săvârşit atâtea Lumina cea însorită Rele, câte eu făcut-am. Care luminează lumea. Dar mai ştiu şi acest lucru,
Ca să nu rămân deci singur Că nu mărimea greşalei,
Fără Tine-a mea Suflare Nici mulţimea de păcate A mea Viaţă, Bucurie, Întrec marea îndurare Fără-a lumii Mântuire, Şi iubirea cea de oameni
De-asta am venit la Tine A Dumnezeului nostru.
Precum vezi, cu lacrimi multe Ci, cu mila îndurării, Cei ce se căiesc din suflet Şi cu inima zdrobită. Sunt şi curăţiţi de Tine Şi Te rog să-mi dai, Stăpâne, Şi părtaşi făcuţi Luminii Izbăvire de greşale, Din belşug împărtăşindu-i Să mă-mpărtăşeşc cu frică Dintr-a Ta Dumnezeire. Din Preacuratele Taine Şi străin lucru de îngeri Şi de viaţă Făcătoare. Şi de mintea omenească Tu vorbeşti cu ei adesea Ca să fii, cum ai zis, Însuţi, Ca şi cu nişte prieteni. Cu mine, preaticălosul, Acest lucru-mi dă-ndrăzneală, Şi ca nu lipsit cu totul De-al Tău har, pe căi piezişe, Acest lucru mă avântă; Şi-ndrăznind în bogăţia Vrăjmaşul să mă răpească Bunătăţii Tale, Doamne, Şi să mă îndepărteze Bucurându-mă cu frică, De cuvintele-Ţi preasfinte. Pentru-aceasta cad la Tine Mă împărtăşesc cu focul: Iarbă fiind; O, minune! Şi-Ţi strig Ţie cu căldură: Şi mă răcoresc cu totul Cum pe cel pierdut primit-ai Ca rugul de-odinioară Şi la fel pe desfrânata, Ce ardea făr-mistuire. Şi pe mine, desfrânatul Deci cu mintea şi cu gândul Plinde de recunoştinţă, Şi pierdutul, mă primeşte, Cu sufletul şi cu trupul Când vin acum către Tine Având inima zdrobită. Palpitând de mulţumire, Ştiu, Iisuse, ştiu că altul Mâ închin, Te măresc, Doamne, Şi slăvesc a Ta-ndurare: Binecuvântat eşti, Doamne. 2