Predica la Duminica înfricoșătoarei judecăți

Pr. George Piț

„Veniți la mine … Duceți-vă de la Mine ! ”

Cu o săptămână înainte de începerea postului Paștilor, timp bun de răscumpărat vremea, esențial
pentru viața noastră sufletească, în care încercăm să dăm și lui Dumnezeu ce este al lui
Dumnezeu, nu doar cezarului ce e al cezarului, ni s-a pus înainte o icoană a Domnului Hristos
din care El ne vorbește despre cum va fi Judecata, ce se va întâmpla, ce se va zice, ce se va face
la judecată. În acest fel, prin Matei 25, Dumnezeu caută să ne ofere simțul răspunderii pentru ce
facem, bune sau rele și ne atenționează că într-o zi se va pune o întrebare și se va da un răspuns,
de aceea pregătirea răspunsului e urgența momentului cotidian. În cotidianul liturgic nu încetăm
să cerem de la Dumnezeu în ectenii „răspuns bun la înfricoșătoarea judecată a lui Hristos”, cu
nădejdea tare în ecfonisul „Că bun și iubitor de oameni ești, Dumnezeul nostru…”. Dacă nu
avem, în intervalul cuprins în cele două certficate civile care atestă trecerea noastră smerită prin
lume, răspunsul adecvat la poruncile Lui, nu putem spera ATUNCI și ACOLO, când civilia s-a
epuizat, la bunăvoință gratuită.

Se spun în Evanghelie cuvinte care parcă nu sunt din evanghelie (vestea cea bună, nu rea):
„duceți-vă de la mine blestemaților în focul cel veșnic care este pregătit diavolului și îngerilor
lui ...” Parcă nu e din Biblie cuvântul, mi se pare că e prea dur, oare chiar așa va vorbi
Dumnezeu cu noi? Se poate să fie așa de incorect? Ceva trebuie să schimbăm când citim aceste
cuvinte. Ele nu vor fi spuse pe parcursul vieții omului, între naștere și moarte, ci după moarte,
când sunt legate faptele omului, bune sau rele, viața s-a sfârșit și cartea vieții s-a închis. Pe
nimeni nu respinge cât timp omul e viu, nu va auzi de la Dumnezeu cuvinte de genul „duceți-vă
de la Mine”. Cât timp omul este viu el poate schimba stânga cu dreapta, cum poate și cădea de la
dreapta la stânga. Gândiți-vă numai că pe locul unde se construiește o biserică în urmă cu 50 de
ani sau 500 de ani era o curte, poate un grajd, o casă, o grădină, poate oamenii au cules legume și
fructe, poate s-or fi bătut, s-au iubit, s-au urât, au făcut toate cele omenești, dar în ziua în care a
fost sfințit, s-a pus o cruce și acel loc, indiferent ce a fost mai înainte, locul acela devine sfânt,
nu mai aparține oamenilor, ci aparține lui Dumnezeu. El și-a sfințit locul ca așternut al
picioarelor Lui. Așa este și cu omul, poate să fie păcătos sau plin de rele, dar dacă acel om în
timpul vieții lui schimbă această cale plină de păcate și de răutăți și fuge de ea și aleargă spre
Dumnezeu, care este lumină, dragoste, bunătate, în clipa aceea un astfel de om începe să se
sfințească, trăind încă pe acest pământ Raiul. Doar dacă nu se va schimba va auzi după moartea
lui, la înfricoșătoarea judecată, cuvintele acelea dure.

Doi oameni erau într-o pădure și tăiau lemne. Unul mai necredincios zice către celălalt: uite frate
așa este și viața omului, muncim, alergăm, ne zbatem și pe urmă vine moartea și ne taie cum
tăiem noi acest copac. Nu e așa! răspunse celălalt. Tăiem copacul și după aceea vedem la ce e
bun, la mobilă, la o grindă sau e scorburos și bun de pus în foc. Așa și cu noi oamenii, abia după
ce suntem doborâți de moarte va vedea Dumnezeu ce va face cu noi. În ce procent va recunoaște
Dumnezeu în noi din cele poruncite de El ? Aceasta va fi întrebarea și noi vom da răspunsul.

De fapt răspunsul va fi mai degrabă din faptele noastre și se va vedea într-o clipită transparența
sufletului nostru. Conform Matei 25 judecata ține cont de legea dragostei, cum zice apostolul
Pavel în I Corinteni 13 că dragostea nu cade niciodată, deci nici la înfricoșata judecată. De aceea
în parabola de astăzi se aud vorbe ca acestea: Veniți la mine binecuvântații Tatălui meu că
flămând am fost și mi-ați dat să mănânc, gol am fost...., Surpriză!!! Doamne, noi nu știm să-Ți fi
făcut așa ceva! Cu alte cuvinte, Hristos se ascunde sub masca săracului, sub masca celui murdar,
a celui sărac, flămând, bolnav. Noi vedem o față, dar cel care e ajuns la ananghie, cel care este
într-o situație grea, acolo este Hristos. Așa trebuie să înțelegem evanghelia de astăzi, Hristos se
ascunde în toți săracii lumii, seamănă cu săracii lumii, căci vulpile și păsările au vizuini și
cuiburi, dar Fiul Omului nu are unde să își plece capul.

De aceea lui Hristos îi sunt dragi săracii, neputincioșii, necăjiții, cei loviți de soartă, bolnavii,
închișii, Se identifică cu ei, de aceea vrea ca cei cred în el să-L vadă ascuns și sub masca sărăciei
sau mizeriei vieții. Așteaptă Hristos de la noi să trecem dincolo de masca ce poate să fie
respingătoare uneori, să miroase urât, dar totuși în această mizerie a vieții, pentru că n-a avut
șansa pe care tu ai avut-o, în starea în care a ajuns, tu să-l iubești cu milă.

De aceea va fi mare surpriza de la judecată, fiindcă se vor descoperi gândurile inimii, se vor
descoperi cuvintele, faptele. Cum va face Dumnezeu aceasta e în puterea lui, El a făcut lumea,
ne-a făcut și pe noi, de aceea nu e mare lucru pentru Dumnezeu să vadă într-o clipă toată viața
noastră cu multele ei detalii, dar într-o clipă Dumnezeu poate să vadă transparența sufletului
nostru. Gândiți la cum stau cuvintele noastre în aer când vorbim la telefon unul cu celălalt la mii
de kilometri distanță. Unde sunt cuvintele noastre? Eu vorbesc la un aparat și mă aude cineva de
la mii de kilometri! Cuvintele noastre sunt în undele din aer. Prin urmare, tot ce am făcut,
gânduri, cuvinte și fapte, sunt stocate undeva. Cele rele se șterg prin Spovedanie, așa cum elevul
șterge cu buretele răspunsul greșit la tablă(ce dor trebuie să le fie elevilor de o tablă în sala de
clasă) și scrie pe cel corect. De această corectare ține nota 10 dată de profesor. De îndreptarea
vieții noastre ține răspunsul bun la judecată.

Acum când începe postul și nu doar acum ci pururea avem șansa de a șterge cele urâte care s-au
stocat undeva în cartea vieții. Despre aceasta toată Sfânta Evanghelie vorbește, să îndreptăm
viața noastră, să căutăm la fața lui Hristos, dar și la masca ce o poartă în cei loviți de soartă. La
Sfânta Liturghie zicem: „adu-Ți aminte, Doamne, de cei care își aduc aminte de săraci și ne
trimite nouă milele tale cele bogate”. Adică noi ne aducem aminte de cei săraci și Dumnezeu
trimite ca răspuns mila Lui cea bogată, răspunsul pe care Dumnezeu îl dă , în parte AICI, dar mai
ales ACOLO, în veșnicie, la judecată.