Universitatea Ovidius, Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Sf.

Apostol Andrei” din

Constanța

Judecata de pe urmă
(Referat)

Masterand:
Cloșcă Nicusor Cezar
Coordonator:
Pr.Prof.Dr. Negricea Doru

1
 Judecata de pe urmă

La Judecata de apoi Hristos va judeca și pe oameni și pe ingeri, adică pe diavoli

și toate popoarele lumii. Atunci când va veni Fiul Omului întru slava Sa, va pune pe
pacatoși de-a stânga Sa și pe drepți de-a dreapta Sa și va răsplăti fiecăruia după faptele
lui.
Ne va judeca Hristos dupa cum am trait fiecare. Cei drepti vor trece de-a dreapta
Lui, spre bine; iar cei rai, pacatosi, de-a stanga, pentru iad. Nu vor intra deodata, nici in
fericirea vesnica si nici in munca vesnica cei care vor fi judecati, ci mai intai intr-un loc,
intr-o stare de provizorat si vor fi asa cum se intampla la procesele omenesti, la judecata.
Problema sfârşitului lumii este şi va fi întotdeauna una de
căpătâi pentru omenire. Nici măcar acum, în epoca unui progres
tehnologic fără precedent, a tendinţei omului de a se încrede mai
mult în descoperirile ştiinţei decât în revelaţia biblică, nu s-au
curmat preocupările de ordin eshatologic. În creştinism, este
limpede că nu se poate vorbi despre o dată anume la care lumea,
aşa cum o ştim acum, nu va mai exista (când vor fi „cer nou şi
pământ nou”). Dar se vorbeşte despre anumite semne
premergătoare celei de a doua veniri a Fiului lui Dumnezeu (şi nu
mă refer aici la cei care o fac într-un mod obsesiv şi isteric). Mai
mult, avem chiar o descriere foarte precisă asupra modului în
care va decurge Judecata finală, în cuvinte aparţinând chiar
Domnului şi care sunt consemnate ca atare în pericopa lecturată
în toate bisericile ortodoxe cu o săptămână înainte de Postul
Mare - recomand a se (re)citi pasajul de la Matei 25, 31-46,
înainte de a continua parcurgerea acestui articol. Sunt cel pu ţin

2
trei nedumeriri pe care le poate isca în mintea noastră acest text
evanghelic lecturat în Duminica numită a Înfricoşătoarei Judecăţi.
Cum se împacă atitudinea tranşantă a Mântuitorului
- „ veniți -binecuvântaţii...”; „duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor...”-
cu tradiţia patristică ce ne vorbeşte despre rai ca despre
disponibilitatea noastră de a primi iubirea lui Dumnezeu şi despre
iad ca fiind consecinţa refuzului de a primi această iubire? 2)
Dacă ceea ce contează la Judecata finală sunt doar faptele milei
trupeşti - să fii milostiv cu cel străin, cu cel gol, cu cel fl ămând
etc. - înseamnă, oare, că nu are nici o importanţă ce credinţă
mărturiseşti, că e totuna dacă eşti creştin, musulman, budist etc.
ori chiar fără o religie anume? 3) Să înţelegem, din dialogul
Împăratului cu cei de-a dreapta şi cu cei de-a stânga, că poţi face
un soi de comerţ cu Dumnezeu: tu oferi ceva - ai grijă de El (adică
de cel aflat în lipsuri şi necazuri) şi primeşti ceva - adic ă devii
moştenitor al Împărăţiei; iar dacă nu faci aceasta, primeşti o
pedeapsă - eşti alungat în „focul gătit diavolului şi îngerilor lui”?
Sunt întrebări care corespund unor frământări esenţiale, de strictă
actualitate, de aceea, zic eu, se merită a insista asupra unor
posibile răspunsuri. Să le abordăm în ordine.
Mai întâi, cu privire la faptul că nu ar conta răspunsul
pozitiv sau refuzul nostru vizavi de iubirea lui Dumnezeu, El fiind
singurul care judecă şi decide, noi fiind doar mutaţi, precum
piesele pe o tablă de şah, de-a dreapta sau de-a stânga Sa. Oare
aşa să fie? Fragmentul scripturistic amintit mai sus (sper c ă l-a ţi
citit, între timp) ne spune că omenirea va fi împărţită în două,
precum desparte păstorul oile de capre. Nu zice că desparte

3
unele oi de alte oi, ci pe oi de capre. Sunt animale diferite şi ca
înfăţişare şi ca manifestare1. Deci noi, la momentul separării unii
de alţii, avem deja o anumită înfăţişare şi o anumită manifestare,
consecinţă a unor opţiuni: deja am ales să fim „oi” sau „capre”.
Oile sunt animale blânde, docile, ce rămân unele lângă altele (în
zilele caniculare, spre exemplu, îşi fac umbră una alteia) şi care
ascultă de cel ce le păstoreşte. De aici şi expresia: spirit de
turmă, care, înainte de uzualele nuanţe peiorative, însemna a fi
împreună cu ceilalţi, într-o comunitate care urmează unui lider.
Caprele, pe de altă parte, sunt animale care nu obişnuiesc să stea
unele lângă altele, sunt extrem de independente, uneori fiecare
având o altă direcţie. În plus, nu prea ascultă de păstor, fiind greu
să le ţii adunate împreună...
Ideea este că, până să ajungem la momentul Judecăţii de
Apoi, noi am ales ce să devenim: „oi” sau „capre”! Nu Împăratul ne
va face una sau cealaltă, ci noi vom fi făcut deja acea alegere a
acceptării (şi punerii în lucrare) a iubirii lui Dumnezeu, respectiv
a refuzului iubirii (respectiv a izolării într-un egoism feroce).
Sfântul Ioan Gură de Aur, într-o omilie la această pericopă
evanghelică, o spune tranşant: noi singuri am ales deja să fim
într-o parte sau alta! Dumnezeu nu face - cumva - decât să
constate (deşi El şi judecă, scoate la iveală din noi şi ceea ce nu
ne convine sau ascundem despre noi). Domnul constată, astfel,
ceea ce este cu noi şi ne separă ca să nu mai fie o amestecare
precum în timpul vieţii pământeşti, când locuiesc laolaltă şi buni
şi răi, şi oameni virtuoşi şi criminali, şi cei cinstiţi şi hoţii şamd.

1
,,Făclii pentru dreapta credință”, de Pr. Dr. Ștefan Slevoacă, Ed. Episcopia Buzăului-1985, pag.29

4
Nu va mai îngădui Dumnezeu ca să sufere drepţii lui, adică cei
care s-au îndreptat pe calea jertfelnică a iubirii, ci le va da ca
moştenire Împărăţia cerurilor, gătită pentru om încă „de la
întemeierea lumii”. (în care merg „caprele”) nu e pregătit „de la
întemeierea lumii Pe de altă parte, focul cel veşnic”, ci este
gătit „diavolului şi îngerilor lui”, adică celor ce sunt îngăduiţi să
existe, chiar dacă au ales să nu mai fie cu Dumnezeu-Creatorul,
dorind să fie de sine stătători. Dumnezeu respectă alegerile
noastre: când spune „veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu”, e ca şi
cum ar spune: „apropiaţi vă, voi aţi ales aşa, îndrăzniţi”; - în timp
ce expresia: „duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor...”, poate fi
echivalată cu: „aţi ales altceva decât iubirea, duceţi-vă, sunteţi
liberi să nu fiţi cu Mine, Eu nu ţin pe nimeni cu forţa” .
Pe faptul că la Judecata de Apoi se cer doar fapte de
milostenie faţă de cel gol, flămând, bolnav etc., s-a fondat,
teologic, ideea că un creştin poate coopera cu cel ce nu are o
aceeaşi credinţă cu a sa, în plan filantropic2 (ca să nu mai spun că
de aici reiese şi că subiectul milosteniei noastre este orice om,
indiferent de confesiunea sa; sunt consemnate chiar şi minuni
săvârşite de către Dumnezeu, prin sfinţi, pentru - spre exemplu -
musulmani). Dar între aceasta şi relativizarea importanţei de a
mărturisi şi trăi în credinţa cea adevărată în Dumnezeu, nu există
cale de trecere. Despre Cine se spune că va veni „întru slava Sa,
şi toţi sfinţii îngeri cu El”? Despre Fiul Omului. Cine este Fiul
Omului? Unul singur: Iisus Hristos, Domnul şi Mântuitorul , Cel ce
se numeşte pe Sine aşa pentru că Şi-a asumat firea noastră

2
,,Carte de învățătură creștină ortodoxă”-București 1978, Pag. 35

5
omenească, s-a întrupat. Înaintea Lui „se vor aduna toate
neamurile”, indiferent de epoca în care au trăit şi de credinţa
practicată în timpul vieţii pământeşti. Nu ne este de folos a
cunoaşte cum va judeca El atunci un sclav sau un filosof din
antichitate, care nu aveau de unde să ştie de Hristos (deşi despre
situaţii de genul acesta vorbeşte Sfântul Apostol Pavel când
învaţă: „când păgânii care nu au lege, din fire fac ale legii,
aceştia, neavând lege, îşi sunt loruşi lege, Ceea ce arată fapta
legii scrisă în inimile lor, prin mărturia conştiinţei lor şi prin
judecăţile lor, care îi învinovăţesc sau îi şi apără, în ziua în care
Dumnezeu va judeca, prin Iisus Hristos, după Evanghelia mea,
cele ascunse ale oamenilor” - Romani 2, 14-16). Dar important
pentru noi este să înţelegem că vom merge înaintea lui Hristos şi
să ne străduim să ne pregătim pentru această întâlnire (sau
Judecată) acum, de a-L cunoaşte la modul real aici, ca să ne
putem regăsi întru El şi întru ale Sale şi ai Săi.

La a treia nedumerire, născută din acest aparent negoţ cu

Dumnezeu, se poate răspunde aşa: faptul că suntem evalua ţi prin
prisma binelui făcut sau nu (a unei dovezi minimale de iubire) faţă
de cei mai necăjiţi decât noi înseamnă că El vine şi cere mil ă de
la noi („milă voiesc, iar nu jertfă” - Matei 12, 7), că El se smereşte
pe Sine înaintea noastră, El este cerşetorul, El este s ăracul, El
este cel înfrigurat sau flămând, El este bolnavul şi întemniţatul, El
se pune mult mai jos decât noi, astfel încât noi s ă nu avem nici
un cuvânt de îndreptăţire, cum că n-am putut să facem ceva din
porunca Lui. Că dacă se punea mai sus decât noi, am fi spus c ă

6
noi nu putem să ne ridicăm la acea măsură, că n-avem putere. Dar
dacă e mai jos decât noi (prin „aceşti prea mici” pe care-i
întâlnim în viaţă)3... atunci ce este mai firesc şi mai simplu decât
să te apleci, să te cobori?! Asta nu cere efort, ci doar bun ăvoin ţa
de a te apleca asupra celuilalt, cu iubire milostivă. Să nu uităm că
Hristos Domnul se smereşte pe Sine până când devine accesibil
tuturor credincioşilor Săi, sub forma văzută a pâinii şi a vinului
care devin sfântul Său trup şi sfântul Său sânge. Doar dac ă e
cineva în comă sau, din alte motive medicale, nu poate bea sau
mânca, să nu se poatăapropia de sfintele taine (dar acestea sunt
cazuri rare). În rest, dacă e cu pregătire şi cu binecuvântare de la
duhovnic, orice credincios are acces la Hristos euharistic, chiar
şi fără adânci cunoştinţe dogmatice, chiar şi f ără a fi dobândit
daruri duhovniceşti precum rugăciunea neîncetată.

Dar ceea ce se va întâmpla în viața viitoare, după Judecata

de Apoi, nu trebuie privit ca un lucru îndep ărtat, care nu are prea
mare legătură cu noi, căci starea în care ne vom afla după
Judecată reflectă întru totul starea în care ne afl ăm acum .
Sfântul Grigorie Palama spune că Hristos este Soarele Drept ății,
Lumina cea adevărată și veșnică. Sufletele sfinților trăiesc în
această lumină acum și la fel și în viața viitoare, când trupurile lor
vor fi mângâiate de ea. Cei care nu se pocăiesc acum, de și se
bucură de soarele fizic și sunt mângâiați de celelalte f ăpturi ale
lui Dumnezeu, trăiesc în afara Luminii. Tot așa și în via ța viitoare,
ei se vor afla foarte departe de Dumnezeu și sufletele lor vor fi
duse în iadul veșnic.
3
,,Studiul Vechiului Testament”- manual pentru seminariile teologice , București 1978 , Pag. 14

7
 Atunci când Hristos va veni din nou în lume, întreaga creație
va fi reînnoită, morții vor învia, toți cei care sunt în via ță se vor
preschimba și toți oamenii vor fi judecați. Toate aceste lucruri se
vor întâmpla, dar nu știm ziua și ceasul când vor fi acestea . Prin
urmare, Hristos ne îndeamnă mereu să fim pregătiți. Așa cum s-a
întâmplat în timpul potopului lui Noe, când oamenii „mâncau şi
beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în
corabie şi a venit potopul şi i-a nimicit pe toţi”, acela și lucru se
va întâmpla la arătarea Fiului Omului (Matei 17, 27-30). Căci,
Hristos spune: „Drept aceea, privegheaţi, că nu şti ţi ziua, nici
ceasul când vine Fiul Omului” (Matei 25, 13).

Cîât de așteptată va fi prima parte a acestei judecăți fără părtinire, atunci

când Mântuitorul Se va întoarce cu dragoste spre cei care stau de-a dreapta Sa
și le va spune: „Veniți, binecuvântaţii Tatălui Meu, moșteniți împărăția cea
pregătită vouă de la întemeierea lumii” (Mt. 25, 34). Chiar înainte ca omul să
existe, când lumea tocmai fusese creată, Tatăl nostru Ceresc deja se gândise la
noi şi deja pregătise o Împărăție pe care să o moștenim. Mai mult, Mântuitorul
spune: „Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi
dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav
am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine” (Mt. 25, 35-36).

Chiar dacă oamenii care au făcut voia lui Dumnezeu știu acest lucru din
Evanghelie, ei se vor bucura nespus să fie în prezența Marelui şi Atotputernicului
Împărat, aflat pe tronul Său, și vor spune cu uimire: „Doamne, când Te-am văzut
flămând, însetat, bolnav, sărac sau în închisoare? Când Te-am văzut? Am
încercat să urmăm poruncile Tale, ajutându-i pe semenii noștri, dar pe Tine nu
Te-am văzut...” Și Împăratul va răspunde: „Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut
unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Mt. 25, 40).

8
 Iată ceva care este adesea trecut cu vederea. Domnul nostru în iubirea
Lui fără de margini îi numește pe cei umili, săraci şi bolnavi „frații Mei” şi El îi
iubește atât de mult pe aceștia încât, în dragostea Lui, orice bine făcut lor Îl vede
ca fiind făcut pentru El, întocmai precum o mamă iubitoare care îşi vede fiul
primind un dar se bucură de parcă ar primi ea însăși acel dar. Acest fapt este
specific iubirii milostive. Domnul consideră că S-a făcut pentru Sine ceea ce au
făcut oamenii drepți și milostivi pentru frații lor mai mici.

Cu toate acestea, dacă prima parte a Judecății de Apoi va fi spre veșnicia

fericită a celor cercetați, verdictul primit de cei păcătoși va fi îngrozitor! Dreptul
Judecător le va spune celor de-a stânga Sa: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor,
în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui” (Mt. 25, 41). Focul cel
veșnic a fost pregătit diavolului și îngerilor lui, care au semănat semințele răului
în viețile noastre pământești, nu pentru noi, pentru care a fost pregătită Împărăția
cerurilor. Cu toate acestea, păcătoşii au făcut în aşa fel încât nu mai pot avea
drum de întoarcere de la osânda iadului. Cât de greu va fi atunci pentru aceste
suflete nefericite, ele vor fi pline de disperare... Pentru ultima oară în veșnicie,
vor încerca din nou să se justifice în același mod în care erau obișnuite în viața
lor pământească, să se înflăcăreze, să se îndreptățească şi nu să-și asume
greșelile spunând: „Doamne, când Te-am văzut pe Tine în nevoie, bolnav, în
închisoare sau gol și nu te-am îmbrăcat? Am văzut acești paraziți, cerșetori și
bețivi, care nu meritau să fie ajutați. Dacă ai fi fost Tu, Te-am fi ajutat...” Acesta
este răspunsul neechivoc pe care îl vor primi: „Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi
făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut” (Mt. 25, 45). Domnul
încheie această discuție despre dreapta judecată spunând: „Şi vor merge aceştia
la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică” (Mt. 25, 45-46).

Hristos Domnul ne spune aşadar că veşnicia noastră depinde pe deplin de

faptele iubirii milostive făcute aici, pe pământ. Prin includerea acestui apel la milă
în discursul general despre a doua venire, Evanghelia stabilește
proporționalitatea și consecvența fiecărei părți a vieţii creștine, care contribuie în
cele din urmă la mântuirea noastră. Așadar, dacă vom avea întotdeauna în minte

9
A Doua Venire și Înfricoşătoarea Judecată, dar în acelaşi timp vom fi atât de
preocupaţi de așteptarea sfârșitului încât vom pierde din vedere milostenia, cel
mai probabil nu vom dobândi acea iubire fără de care nimeni nu Îl poate vedea
pe Dumnezeu. Cu toate acestea, dacă ne dăruim cu entuziasm iubirii milostive,
uitând de natura trecătoare și zadarnică a tot ceea ce se află pe pământ și de
aducerea-aminte a morții, atunci faptele noastre bune vor avea un caracter mai
degrabă emoțional decât spiritual și nu ne vor aduce mai aproape de Dumnezeu.

După cum au spus și Sfinții Părinți, Judecata va fi înfricoşătoare nu numai

pentru că toți oamenii își vor vedea adevăratul caracter, ci şi pentru că
Judecătorul este intransigent! În timpul vieții sale pământești, Domnul nostru
Iisus Hristos nu a îndepărtat niciodată pe cineva. El Însuși a spus: „Cel care vine
la Mine nu va fi scos afară” (In. 6, 37), iar după Înălțarea Sa, de-a lungul întregii
istorii a omenirii, „Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este același” (Evr. 13, 8).
Domnul este drept în Cuvântul Său, iar în iubirea și în îndurarea Lui nesfârșită nu
a existat și nici nu va exista niciodată o ocazie când să nu primească sau să nu
acorde iertare unei persoane care vine la El cu pocăință. Este imposibil!

De s-ar gândi oamenii mai des la încheierea vieții lor pământești și, de
altfel, la sfârșitul omenirii și la cum totul va avea un final... Oamenii din zilele
noastre nu se gândesc deloc la aceasta, sau dacă le vine în minte, ei încearcă
să înlăture imaginea care-i îngrozește. Alții se consolează singuri spunând că,
din moment ce Dumnezeu este milostiv, El trebuie să-i ierte pe toți. La acest tip
de gândire putem răspunde: „dar uitați-vă în Evanghelie la ceea ce a spus
Dumnezeu Însuși. Spune El că îi va ierta pe toți, fără excepție? Cu siguranţă nu!
El spune că doar cei drepţi vor moșteni viața veșnică, iar cei păcătoși vor merge
la chinurile veșnice”. Domnul dezvăluie perspectiva înfricoşătoarei Judecăți
înaintea timpului pentru a ne oferi ocazia de a evita să ne aflăm în ceata celor
care așteaptă osândirea după viața pământească și, în schimb, să fim de partea
celor mântuiți. Scriptura avertizează: „În tot ce faci, adu-ţi aminte de sfârşitul tău
şi nu vei păcătui niciodată” (Eccles. 7, 38). Aceasta, desigur, nu înseamnă că
vreo persoană poate fi impecabilă. Nu! Dar, spune el, dacă un om acționează

10
gândindu-se la sfârșitul vieții și la judecarea lui, nu va trata păcatul cu indiferenţă,
așa cum facem de obicei. Să ne aducem pururea aminte de sfârșitul nostru, să
ne amintim mereu de înfricoşătoarea Judecată a lui Hristos, care va fi definitivă și
va determina existența noastră pentru veșnicie, și să ne rugăm întotdeauna cum
o facem la Sfânta Liturghie: „Sfârşit creştinesc vieţii noastre, fără durere,
neînfruntat, în pace, şi răspuns bun la Înfricoşătoarea Judecată a lui Hristos să
cerem”. Amin!

Bibliografie

1. 1. Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de

grijă a Prea Fericitului Părinte DANIEL – Patriarhul Bisericii Ortodoxe
Române, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 2015
2. 2. Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Dicţionar de teologie ortodoxă, EIBM al BOR,
București, 1981, art. ”Judecată”
3. Carte de învăţătură creştină ortodoxă, Editura Institutului Biblic şi de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1978, Bucureşti

11
4. Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului şi
Clujului, Învăţătură de credinţă ortodoxă, tipărită cu aprobarea Sfântului
Sinod, ediţia a 3-a revăzută, prefaţă la ediţia I de Bartolomeu Anania,
Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2003
5. Dumitru Stăniloae, Judecata particulară după moarte, în «Ortodoxia», VII
(1955), nr. 4,
6. Constantin Galeriu, Iubirea dumnezeiască şi judecata din urmă, în
«Ortodoxia»
7. Sebastian Chilea, Sfinţii la judecarea păcătoşilor, în «Studii Teologice»,
8. Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Concordanţă biblică tematică, ediţie
revăzută şi completată de Pr. Vasile Dogaru şi Pr. Neculai Dorneanu după
lucrarea Călăuza predicatorului de Dr. Constantin Chiricescu şi Iconom
Constantin Nazarie, cuvânt înainte de IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi
Bucovinei, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 2000,
9. http://www.dervent.ro/biblia.php
10. http://www.biblegateway.com/

Cuprins

1.Judecata de pe urmă………………………………………………2

2.Bibliografie………………………………………………………….10

12