Narcisa Ilieş

Ciprian Ilieş
Viaţa continuă în eternitate

In Memoriam

Editura Mesagerul
Bistriţa, 2010
Editare: Mihai Cabău
Simona Mereu

Copertă şi tehnoredactare: Vio Pop

Tipărit la Revox International

Bistriţa, 0263-231341
www.revoxbn.ro

2
 Cuprins

ÎNCEPUTUL CĂLĂTORIEI
PRIMII PAŞI ............................................................... 8
FAMILIA.................................................................... 13
BISERICA.................................................................. 21
UN OM PENTRU OAMENI
ŞCOALA ŞI VIAŢA PUBLICĂ................................. 31
ÎNCEPUTUL UNEI NOI CĂLĂTORII
DRUMUL SPRE ETERNITATE................................ 40
REMEMBER CIPRIAN ILIEŞ.............................................. 45
MESAJE DE ÎNCURAJARE................................................. 71
O SCURTĂ BIOGRAFIE ........................................ 121
CURRICULUM VITAE .......................................... 122
POZE ........................................................................ 127

3
4
 Mulţumiri speciale

- Fiicelor mele, Dorothea şi Iudita: vă mulţumesc

pentru că aţi fost atât de liniştite şi pentru că am găsit în voi,
alături de credinţă în Dumnezeu, puterea de a merge mai
departe, dobandind astfel pace şi linişte sufletească – acea pace
despre care Scriptura zice că întrece orice pricepere.
- Unchiului meu, Ilieş Sabin: îţi mulţumesc pentru că
m-ai asigurat de tot suportul material de care am avut nevoie şi
pentru că m-ai susţinut în scrierea acestei cărţi.
- Părinţilor mei: vă multumesc pentru că aţi rămas
puternici şi nu v-aţi pierdut cumpătul nici o clipă, fiindu-mi
alături în cele mai cumplite momente ale vieţii.
- Bunicilor, socrilor şi cumnatului meu: vă mulţumesc
pentru suportul moral şi spiritual de care aţi dat dovadă şi
pentru susţinerea neîntreruptă în rugăciune, atât de necesară în
acele momente.
- Sorei mele, Crina: mi-ai umplut inima de bucurie
atunci când ai ales, în ciuda presiunilor şi împotrivirilor, să
faci o călătorie atât de lungă pentru a-mi fi alături în acele zile
de grea încercare.
- Pastorului Marcel Bota: îţi mulţumesc pentru că ai dat
dovadă de o credinţă autentică şi pentru că împreună am fost o
bună mărturie, dovedind că avem un Dumnezeu mare, care nu
ne-a lăsat să ne prăbuşim.
- Pastorului Mihai Cabău: îţi mulţumesc pentru tot
efortul depus în realizarea acestei cărţi.
- lui Vio Pop: a fost o plăcere să colaborez impreună cu
tine, făcând astfel posibilă transmiterea celor mai frumoase
mesaje de încurajare, care mi-au dovedit că nu trec singură prin
această sfâşietoare experienţă.
- Verişorilor mei, Cornel şi Ştefan Buhai: vă mulţumesc
pentru că aţi facilitat transmiterea on-line a serviciilor funerare,
acordând astfel cât mai multor persoane şansa de a fi alături de
noi.
5
 - Roxanei Seserman: îţi mulţumesc pentru că m-ai încurajat
să scriu această carte şi m-ai însoţit de-a lungul fiecărei pagini;
tu m-ai susţinut!
- Profesorului Petru Murza: îţi mulţumesc pentru că vei
continua proiectele începute de Cipri, fiindcă “ai promis”.
- Tuturor celor care m-au purtat în rugăciune: dacă nu v-aş fi
simţit sprijinul, nu as fi putut depăşi cu capul sus momentul
trecerii în veşnicie a şotului meu.

6
 Cuvânt Înainte

Cartea aceasta este un efort colectiv al celor care într-un

fel sau altul l-au cunoscut pe Ciprian Ilieş şi au îndrăznit să
aşeze aici căteva gânduri, amintiri sau emoţii trăite. Pornind de
la cei mai apropiaţi până la oamenii care poate l-au cunoscut
cel mai puţin, îl vom regăsi pe Cipri în diferitele ipostaze ale
vieţii, de la primii paşi până la cele mai importante decizii.
Acestea sunt apoi dublate de mărturii, mesaje de speranţă şi
încurajare în momente de grea încercare.
Privind la omul, economistul, profesorul, politicianul şi
creştinul Ciprian Ilieş putem redescoperi valoarea pe Cel
PreaÎnalt o aşează în fiecare din noi. Înţelegând că viaţa este
scurtă oricât am trăi, suntem îndemnaţi la o profundă reflecţie
în ceea ce priveşte propria noastră existenţă. Putem risipi ceea
ce ni s-a încredinţat sau putem aduna valori care nu pier
nicodată.
Nădăjduiesc că toţi cei ce vor citi această carte, vor
păstra în inima lor memoria vie, a celui ce a fost Ciprian Ilieş şi
nu vor uita că viaţa continuă în eternitate.

Mihai Cabău

7
 ÎNCEPUTUL CĂLĂTORIEI
PRIMII PAŞI

Medena Ilieş
Glasul mamei
Ciprian s-a născut la 30 noiembrie 1976, fiind primul
băiat în familia noastră. Lucrul acesta a fost un prilej de mare
bucurie mai ales în rândul bunicilor unde a crescut şi a
copilărit, pentru că atât eu cât si tatăl lui aveam servicii în
localităţi diferite şi făceam naveta. Eu lucram ca învăţătoare la
Sângeorz-Băi iar tatăl la Năsăud fiind tehnician veterinar.
În casa bunicilor, Ciprian s-a bucurat de armonia şi
înţelegerea ce caracteriza casa în care a crescut ca şi copil. Aici
a deprins cele mai elementare reguli de viaţă. Mi-ar trebui mult
spaţiu să descriu amintirile, din copilăria lui Ciprian, dar
durerea sufletească de care mi-a facut parte plecarea lui la
Domnul nu-mi permite să fac acest lucru.
A frecventat grădiniţa, fiind prima etapă de şcolarizare
apoi a urmat ciclul primar şi gimnazial la Şcoala Generală
,,Gavril Istrate” din Nepos. De mic a demonstrat că Dumnezeu
îl dotase cu instrumente fizice si intelectuale de care avea
nevoie pentru a se impune în viaţa care a fost atât de scurtă
pentru el.
Împreună cu bunicii mergea la munca câmpului, unde
lucra cu multă plăcere cu uneltele făcute de bunicul, potrivit cu
vîrsta lui (sapă, greblă, coasă) pe care le mânuia cu multă
îndemânare.
La şcoală a învăţat bine. Temele şi le făcea singur,
deprinzindu-se de mic cu munca independentă. Îi plăcea mult
să lucreze la matematică, dar nu neglija nici celelalte materii.
Era curios să cunoască toate lucrurile şi manifesta interes
pentru a duce la bun sfârşit orice activitate la care era antrenat.
Bunicii lui fiind creştini, l-au dus şi pe Ciprian la Casa
Domnului faţă de care a rămas fidel până la moarte. Credinţa
8
neprefăcută care s-a sălăşluit în el de copil şi-a pus amprenta
peste întreaga lui viaţă, scurtă dar plină de afecţiune faţă de Cel
căruia I-a slujit.
Pentru că era atât de flămînd după Dumnezeu, Domnul
l-a luat la el pentru a-i satisface ultima curiozitate, cea cu
privire la veşnicie.
Ciprian dragă, te-am iubit atât de mult încât cred că am
depăşit standardul trasat de Biblie şi vreau să-i cer iertare
Domnului pentru lucrul acesta. Domnul a hotărît să fim
despărţiţi pentru o vreme dar aştept clipa când iarăşi vom fi
împreună pentru totdeauna.

Narcisa Ilieş
Personalitatea cea mai marcantă din copilăria lui Cipri a
fost cea a bunicului său, Popiţan Ioan. Ciprian a crescut în casa
bunicilor până la vârsta de 16 ani, ei fiind cei care l-au
influenţat cel mai mult până la plecarea la liceu. Nu a avut cu
cine să împartă jucăriile pentru că Nelu s-a născut când Cipri
intra în clasa I. Dar nu a dus lipsa de “fraţi” deoarece copiii lui
“ceşu Simi” locuiau chiar lângă casa bunicilor – şi nu erau
puţini, zece la număr. Niciodată nu l-am auzit plângându-se că
ar fi dus lipsă de tovarăşi de joacă, fiindcă aceştia i-au devenit
fraţi şi mergeau împreună chiar şi la biserică. Aici, unchiul
Simion Pop a fost primul care l-a consiliat pe Cipri în
problemele de religie. Ştiu că mergea la dânsul cu tot felul de
întrebări din Scriptură.
Încă din primele clase, Cipri a arătat un interes deosebit
pentru scoală. Îi plăcea să înveţe şi întotdeauna a fost premiant.
Deşi am fost colegi de şcoală, eu nu l-am cunoscut până când
nu s-a dus vestea că cineva a luat un 10 la teza de la
matematică. Aceasta se întâmpla în gimnaziu, când notele de
10 erau o raritate. Îmi amintesc că îl plimbau colegii de clasă
pe coridoarele şcolii ca să ne arate cine era elevul acela atât de
eminent.

9
 Pasiunea pentru matematică l-a determinat să aleagă un
liceu de profil matematică-fizică. Însă, avea aici colegi care îl
eclipsau atât la matematică, cât şi la fizică, intrând astfel pe
tărâmul concurenţei. Tot aici a început şi duelul pe teme
religioase. Fiind un copil de la ţară şi pe deasupra foarte
credincios, odată, după o sărbătoare de Paste, şi-a salutat
colegii cu “HRISTOS A INVIAT!” S-au adunat toţi în jurul
lui, batjocoritori, şi l-au întrebat: „Cipri, L-ai văzut tu? Cum
justifici acest salut?” Cipri a rămas blocat pentru moment, dar
de atunci încolo discuţiile pe teme religioase au devenit tot mai
frecvente. Răsfoind albumul lui Cipri cu poze din liceu şi citind
mesajele de rămas bun de acolo, am descoperit că multe dintre
ele făceau referire la credinţa lui.

De exemplu:

1. “Păşeşte cu credinţă pe drumul pe care ai pornit, fiindcă

cineva acolo sus te va ajuta cu siguranţă. Ai fost şi rămâi unul
dintre oamenii – poate chiar unicul – la care ţin foarte mult. De
cate ori vei citi aceste rânduri, sună-mă. Cu prietenie, Sabin
Toderic.”

2. ”Eu întotdeauna ţi-am ţinut partea cu Domnul Dumnezeul

tău şi al nostru. Continuă tot aşa. Oancea”

3. ”Doresc ca tot ce e mai frumos şi mai drag să te călăuzească

pas cu pas, iar idealul dorit să-l atingi aşa cum îţi şopteşte
inima. Visul să-ţi devină realitate, să ajungi un mare predicator,
sau poate chiar păstor, dar să ai grijă cum păstoreşti. Cu
simpatie, Reghinuţa.”

4. ”Fratele meu întru Domnul, cuvine-se să vărsăm o lacrimă în

prag de despărţire, fie şi una de crocodil! Domnul cu tine acum
şi în veac.”

10
5. ”Am fost colegi 12 ani şi a fost frumos, chiar dacă ne-am
jignit uneori, totuşi toate trec. Îţi doresc ca tot ce faci să fie
conform voinţei lui Dumnezeu. Sinceritatea e cel mai fin arcuş
pentru coardele de aur ale prieteniei. Cu prietenie, Viorica.”

6. Pentru Viorica de la Ciprian: ”Doisprezece ani (sau 14

inclusiv cei de grădiniţă) au făcut din noi să ne cunoaştem toate
moravurile. Să ramâi la fel de credincioasă cum eşti. Să ne
întâlnim la Poarta lui Beniamin. Succes la bac şi la geografie
şi început bun pe calea Domnului. Ciprian Ilies. ”

7. ”Eşti un băiat drăguţ şi foarte credincios. Doar aşa vei

ajunge departe. Îţi urez succes la bacalaureat şi la facultate.
Dumnezeu te ajută cu siguranţă dacă te rogi. Roagă-te şi pentru
mine. Cu drag, a ta colega, Cristina.”

8. ”Bilă scumpule, să-ti dea Dumnezeu mai multă înţelepciune

şi putere de a învinge ispitele vieţii. Oricum, îţi recomand să-ti
trăieşti viaţa cât mai din plin. Cu Dumnezeu ‘nainte / Şi-napoi /
C-aşa-i jocu pe la noi. David”

9. ”Îţi urez numai bine şi foarte mult succes în viată. Isus le-a
mai zis: ‚Adevărat, adevărat vă spun: Eu sunt uşa oilor.’ Pentru
Ciprian (Bilută) din partea lui Florin.”

10. ”Ciprianule, tu mi-ai fost un prieten de suflet şi mă

bucuram nespus de mult când te vedeam bine dispus. Eu te
cunosc mereu vesel, cu glume în program, dar şi visător.
Apucă-te de culturism sau de altceva ca să te mai “îngraşi” şi
vei fi un bărbat super. Înainte de toate, nu uita de Dumnezeu. P.
S. Să ştii că ţin foarte mult la tine. Emil”

11. ”Iubeşte-l pe Dumnezeu, Bilă, căci aşa o să-ţi găseşti

liniştea sufletească. Ai fost cel mai simpatic coleg şi faptele

11
tale n-o să le uit. Dacă odată vin pe la tine prin sat, să mă duci
şi pe mine la pocăiţi (la Adunare). Bogdan”

12. ”Oamenii se disting prin ceea ce arată şi se aseamănă prin

ceea ce ascund. Să nu-ti uiţi colega care te-a adorat. Îţi urez să-
ţi iei bac-ul şi să intri la facultate. Geta - pentru fratele întru
Domnul.”

13. ”Dragă frate intru Domnul, îţi doresc tot ce-i mai bun în
viată şi Domnul să-ţi lumineze calea. Cu dragoste, Lidia.”

O parte din aceste mesaje sunt ironice, legându-se de

Domnul Dumnezeul lui Cipri; totuşi, el s-a distins de ceilalţi în
liceu prin faptul că nu înceta să-şi facă cunoscută apartenenţa
religioasă, chiar cu riscul de a fi ridiculizat. Uneori e mai
simplu să trăieşti ca un credincios izolat, decât să te afli în
mijlocul unor adolescenţi care te provoacă la întrebări despre
Dumnezeu, creatie sau chiar despre înviere. Pavel s-a
confruntat cu lucrul acesta cu mulţi ani în urmă: ”Ce ne pasă?
Fie de ochii lumii, fie din toată inima, Hristos este
propovăduit”. Chiar dacă întrebările se ridicau „din pizmă şi
din duh de ceartă”, Domnul Isus era mereu adus în discuţie în
clasă şi cuvântul Lui a fost proclamat. Dacă Florin a scris în
mesajul de final un verset din Biblie, cu siguranţă că a pus cel
puţin o dată mâna pe ea în liceu, fie chiar şi numai atunci când
l-a scris şi aceasta spune mult despre Cipri cel credincios care
nu şi-a ascuns adevărata identitate.

12
 FAMILIA

“Acolo la râul Ahava am vestit un post

ca să vestim o călătorie fericită pentru noi,
pentru copiii noştri şi pentru tot ce este al
nostru”. Ezra 8:21

O călătorie care a durat 9 ani. Acum s-a terminat. Nu de

tot, ci doar prima parte, cea terestră. Partea a doua va urma în
veşnicie, nu se va sfârşi niciodată şi va fi mai frumoasă,
deoarece Cel care a iniţiat călătoria şi a înfiinţat căsătoria va fi
acolo cu noi şi EL va fi mire, iar noi vom fi mireasa. Doar
atunci va fi deplină bucuria şi împlinirea noastră.
Prietenia noastră a început în ultimii ani de liceu, când
ne făceam planuri să plecăm din satul natal pentru a începe
studiile universitare. Localitatea natală ne-a rămas, însă,
întotdeauna în suflet; Cipri a reuşit să-mi inspire dragostea lui
faţă de satul nostru chiar dacă eu nu am fost iniţial atât de
pasionată de meleagurile acestea. El era îndrăgostit de săteni,
de împrejurimi, de biserică, de fraţi; nu se putea despărţi de
bunici, de părinţi. Varianta de a pleca în străinătate pentru mai
mult de o lună – doar în vacanţă – era exclusă. Nu s-a gândit
niciodată să-şi părăsească ţara, prefera să-şi ia „gura de aer
proaspăt” de la Nepos.
Ne aflam la o răscruce de drumuri: urma admiterea la
facultate, hotărârea de a ne întoarce la Domnul, planurile de
căsătorie. Erau vise mari şi toate păreau să se ruineze deoarece
eram “prea tineri”. În afară de a ne continua studiile şi de a
rămâne credincioşi, nu îndrăzneam să visăm prea multe,
deoarece mai apăruse un ingredient în contextul religios al
vremii – unul care, ţinând cont de istoricul bisericii săteşti,
părea să ne despartă pentru totdeauna: noi eram unul baptist şi
altul penticostal. Începuse o luptă de idei şi fiecare încerca să-şi
apere teritoriul cât mai bine. Până la urmă, Cipri a câştigat:
”dacă vrei să fim împreună, trebuie să mă urmezi”. Nu pot să
13
uit nici acum lungile discuţii interminabile pe teme de religie,
care îşi mutaseră acum locaţia de la scoală, din mijlocul
colegilor, între noi doi. Nu mai exista zona gri, dar părinţii tot
nu reuşiseră să se acomodeze cu ideea. Văzând însă că nimic
nu ne putea sta în cale, în cele din urmă au cedat.
Fraţii din comunităţile noastre ştiu foarte bine la ce fac
referire şi doresc să mulţumesc lui Dumnezeu pentru lumina pe
care au primit-o în ultimii ani, lumina care ne-a ajutat să
înlăturam diferenţele dintre noi şi să conştientizăm că sigla şi
numele pe care-l purtăm – frontispiciul prin care vrem să ne
deosebim – nu are nici o relevanţă în faţa Stăpânului
Universului care Şi-a dat Fiul pentru toţi, indiferent ce nume
omeneşti ne dăm. La finalul istoriei, nu acesta va fi criteriul în
funcţie de care vom fi chemaţi în faţa Judecătorului, ci dacă
am crezut sau nu în Fiul lui Dumnezeu, ”pentru că oricine
crede în El va fi mântuit, iar cine nu, va fi osândit”.
O parte din visuri au început să se spulbere încă din
faşă deoarece Cipri nu a intrat „din prima” la facultate. Însă,
mai târziu şi-a dat seama că anul în care a rămas acasă a fost o
adevărată binecuvântare. Versetul din Romani – “Toate
lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-l iubesc pe
Dumnezeu” – începea să prindă contur în viaţa lui Cipri, pentru
că a ales să facă cel mai frumos lucru pe care l-ar putea face un
tânăr: să studieze Biblia. A început „la picioarele lui
Gamaliel”, acesta fiind, în cazul sau, Marcel Bota. Pas cu pas, a
ajuns să înţeleagă Cuvântul lui Dumnezeu; studia cu atâta
pasiune încât acel timp s-a dovedit a fi debutul creşterii sale
spirituale, care a continuat ulterior prin studiile biblice de luni
seara, prezentate de fratele Beniamin Fărăgau.
Pentru patosul studenţilor faţă de studiul de luni de la
biserica Mănăştur – studiu care continua şi astăzi – a început să
ne meargă vorba că am suferi de “benism”. Boală sau nu, anii
studenţiei au fost cei mai fructuoşi din punct de vedere spiritual
şi îi mulţumesc fratelui Beni pentru perseverenţă şi
continuitate.
14
 Anii studenţiei ne-au oferit multe oportunităţi, între care
şi aceea de a cunoaşte oameni noi, tineri creştini şi grupuri cu
care ieşeam în diverse excursii, misiuni, vizite la bolnavi – ne
făcusem obiceiul ca în fiecare duminică să vizitam bolnavii de
la Spitalul de Oncologie din Cluj. Tot atunci ne-am integrat în
biserica din Iris. În tot acest timp, am învăţat, am slujit, am
studiat, am crescut spiritual şi în ciuda faptului că eram încă
“prea tineri” – eram încă studenţi – şi fără posibilitatea de a ne
întreţine singuri, în toamna anului 2000 am hotărât să ne
căsătorim. A fost un act de iubire, dar şi un act de credinţă.
Călătoria începuse şi, odată cu ea, şi trezirea la realitate.
Spun „trezire” deoarece a pleca în luna de miere cu o “ocazie”
şi cu două sacose mari în spate, având toate şansele să rămai în
strada şi să nu ajungi la destinaţie, înseamnă cu adevărat o
deşteptare. Plecasem la Băile Felix, unde şi ajunsesem într-un
final. La întoarcere, am apelat tot la o “ocazie”, aşteptând o
maşină salvatoare în faţa Universităţii „Emanuel” din Oradea,
nu ştiam pe atunci că după ani şi ani, soţul meu va face parte
din cadrele didactice de la Catedra de Management a acestei
universităţi. Priveam impresionanta clădire şi n-aş fi visat
niciodată că îmi voi însoţi soţul îmbrăcat în robă pentru a
sărbători împreună cu absolvenţii promoţiei 2008-2009
finalizarea studiilor şi încununarea muncii lor.
Punând în antiteza cele două imagini, doi studenţi cu
două genţi mari la marginea şoselei şi profesorul în roba din
capela universităţii, putem spune încă o dată, fără nici o umbră
de îndoială în suflet, că împreună cu Dumnezeu suntem
capabili să îndrăznim lucruri mari.
Mă bucur că lucrurile au decurs astfel deoarece prima
tentativă a lui Cipri, odată ajunşi în Bistriţa, a fost să plece la
gara: ”Eu plec la Cluj, mă întorc! Nu cunosc pe nimeni în acest
oraş. Mă deprimă oraşul asta. Nu-mi oferă nici o perspectivă.”
Îmi vorbea mereu despre gară şi tren ca despre o salvare care l-
ar fi putut scoate din “oraşul fără viitor”.

15
 Însă primele seminarii la facultate i-au schimbat opinia
despre ce i-ar putea oferi oraşul, implicarea în viaţa
profesională oferindu-i elan şi multe satisfacţii chiar dacă insăşi
examenul său de admitere risca să se transforme într-un eşec.
Examenul la facultate a fost intr-adevăr o experienţă de
viaţă şi a fi admis, în anii ’90, la Facultatea de Ştiinţe
Economice din Cluj necesita un efort susţinut şi o munca
asiduă. Nici unul dintre noi nu am reuşit să intrăm la facultate
din prima încercare, iar munca depusă pentru a obţine un loc în
rândul studenţilor de la ISE era pe măsură. Acesta cred că a
fost şi motivul pentru care Cipri, în momentul în care i-am
propus să lucreze alături de unchiul său la facultate, nu a
acceptat decât după multă muncă de convingere şi încurajare.
” Eu nu am fost un student de nota 10, nu pot să predau, nu
sunt capabil, nu am terminat şef de promoţie, nu sunt
competent, NU!” spunea el iniţial, însă, în timp, munca şi
perseverenţa au dovedit contrariul. Nu cred că trebuie să
ascultăm şoapta Diavolului când ne transmite astfel de mesaje,
deşi avem tendinţa să le credem şi să le îmbrăţişăm. Nici nu
trebuie să trăim cu falsa impresie că suntem mici şi
incompetenţi şi să nu ne acordăm şansa ridicării din pulbere şi
să ne lăsăm împovăraţi cu tot felul de resentimente şi false
mediocrităţi astfel încât să nu ne putem ridica niciodată la
adevărata valoare pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Merită să ne
schimbăm opiniile despre noi înşine şi să ne privim din
perspectiva din care ne priveşte cerul, şi anume că putem!”
A doua trezire la realitate a fost şi mai cruntă: simţeam
că-mi pierd soţul din cauza unei boli ne-diagnosticate.
În toamna anului 2001, Cipri s-a îmbolnăvit foarte grav
şi l-am internat în Spitalul de Recuperare din Cluj, la secţia de
boli infecţioase. A fost prima dată când soţul meu mi-a solicitat
să ne rugăm împreună ca familie; deşi până atunci eu
insistasem în repetate rânduri să facem acest lucru, abia acum
mi se împlinea dorinţa. După trei săptămâni de spitalizare în
care ora 5 după-masă era un calvar. De fiecare dată, cu câteva
16
minute înainte de ora 5, Ciprian devenea atât de stresat încât
atunci când i se lua temperatura, termometrul indica febră
37,5°C, lucru care îl reţinea în spital. Medicul ne-a dat
permisiunea externării, sub pretextul că spitalul poate să-i
înrăutăţească starea. Am plecat de acolo, parcă văd şi acum
cum coboram treptele spitalului, cu un om care nu-şi putea
umple plămânii cu aer şi care transpira în continuu. Spitalizarea
fără nici un rezultat la Cluj, spitalizarea, două săptămâni mai
târziu, la Bistriţa, tot fără nici un rezultat şi cinci luni de iarnă
petrecute între dealurile de pe Valea Caselor, respirând ca
printr-un fir de aţă, au reuşit să clădească în Cipri un caracter
puternic. Abia razele calde ale soarelui de primăvară i-au dat
curaj soţului meu să se ridice şi să ia din nou viaţa în piept, deşi
mulţi l-au catalogat atunci un “bolnav închipuit”, un ipohondru.
După această experienţă traumatizantă pentru amândoi,
a trebuit să ne mobilizam din nou. Eu terminasem facultatea şi
trebuia să plec la Bistriţa, unde îmi găsisem serviciu, iar Cipri
trebuia să-şi termine studiile şi a plecat din nou la Cluj. Urma
să fim despărţiţi un an, până la finalizarea studiilor soţului meu,
care nu reuşea să accepte ideea de a locui în oraşul imnului
naţional. Perspectiva localităţii natale i se părea mai uşor de
îmbrăţişat dar aceasta nu oferea posibilitatea dezvoltării
profesionale.
Am hotărât, într-un final, să locuim la Bistriţa, bineînţeles cu
chirie la început, în apartamentul unei verişoare, iar mai apoi
am locuit cu chirie într-un bloc ANL, unde am rămas până
astăzi. Ştim cât de greu se construieşte o casă astăzi iar
achiziţionarea uneia a ieşit de la început din calcul cel puţin
pentru noi, care am obţinut cu greu chiar şi o locuinţă cu
chirie. Pentru că nu aveam copii – chiar dacă Dorothea bătea la
uşa şi nu o puteam “justifica” la dosar cu certificat de naştere –
iar părinţii nu aveau domiciliul în Bistriţa, eram parcă,
condamnaţi să rămânem “fără perspective”. Am primit un
răspuns care m-a blocat: ”Dacă sunteţi din Nepos, întoarceţi-vă
la Nepos!” Până la urmă, s-a găsit o locuinţă mică – minusculă
17
pentru trei persoane – însă eu întotdeauna am fost plină de
mulţumire pentru ea considerând-o ca o rampă de lansare
pentru ceea ce visăm de mult: ”să locuim la oraş”.
....O clipă că strigă Iudita… O dorinţă fierbinte: ”Mami,
dă-mi un leu să-mi cumpăr gumă!” Îmi explică că o să-i
cumpere şi Dorotheei, că una este doar cincizeci de bani. Mă
convinge. Cred că va fi o bună economistă...

Cel mai frumos dar: fiicele noastre.

“N-o să putem avea copii” – aud şi acum în urechi
cuvintele lui Cipri, care m-au lovit ca un bumerang. Aceasta
este cea mai cumplită “ştire” pe care o poate auzi o femeie,
chiar dacă nu vine din gura unui “specialist”.
Nu am avut copii în primii ani ai căsniciei noastre, aşa
că am început să fac ceea ce ştiam mai bine: să mă rog.
Crescând în biserica penticostală, mă îndeletniceam cu
rugăciunea: aceasta făcea parte din viaţa mea de zi cu zi,
devenind un obicei care mai târziu s-a dovedit a fi cea mai
bună armă pentru a rămâne tare şi pentru a înfrunta umbrele
necredinţei. Mergând la biserica baptistă – în urma căsătoriei –
am început să citesc în Cuvânt, ceea ce mi-a facilitat şi mai
mult creşterea spirituală. Chiar dacă suntem copii Domnului,
nu cred că este o lipsă de modestie să ne lăudăm cu ce face
Dumnezeu pentru noi. Numindu-ne copiii Lui, ne cheamă să
arătăm şi altora ce a pus El în noi. Rugăciunea mea este însă,
aceia de-a ne păstrăm credincioşia cu care ne lăudăm.
Naşterea primului copil ne-a schimbat viaţa şi, într-o
oarecare măsură, şi perspectiva asupra ei. Cine renunţă acum la
carieră pentru a creşte copilul? (Noi doream să investim în
creşterea lui, mai ales că ne-am dorit foarte mult să avem copii
şi să nu-i plasăm în braţele bunicilor sau ale unei bone, pe care,
oricum, nu ne-o permiteam.) Conform principiilor pe care le
aveam, mama trebuia să facă acest sacrificiu, iar pentru mine a
fost cea mai mare bucurie.

18
 Nu am apucat să mă îndeletnicesc prea mult cu
creşterea Dorotheei, pentru că, la scurt timp, s-a născut Iudita.
Venirea ei pe lume a fost un alt act de credinţă. Vestea că eram
însărcinată cu cel de-al doilea copil a fost urmată, la câteva
secunde, de propunerea medicilor de a avorta. Motivele erau
multiple şi credibile din punct de vedere medical: mama nu
este refăcută complet, hemoragia nu se opreşte, copilul nu se
oxigenează corect, spaţiu mic pentru încă un copil etc.
Hotărârea de a avorta sau nu căzuse, în cea mai mare parte, în
seama mea; Cipri înclina să creadă “sfinte” argumentele
medicilor şi se gândea ce vom face dacă se va naşte un copil cu
handicap. Răspunsul meu a fost un NU categoric şi, din acel
moment, am şi început să fac tratament pentru menţinerea
sarcinii. Păpuşica care a venit pe lume nu era nici pe departe
“copilul cu handicap” promis. Măiestria Artistului Ceresc şi-a
dovedit, şi de această dată, perfecţiunea, iar Psalmul 139 îmi
răsuna acum şi mai puternic în urechi: „Tu mi-ai întocmit
rărunchii, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele; Te laud că
sunt o făptură aşa de minunată... Minunate sunt lucrările Tale
şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta... Trupul meu nu era
ascuns de Tine când am fost făcut într-un loc tainic, ţesut într-
un chip ciudat, ca în adâncimile pământului. Când nu eram
decât un plod fără chip ochii Tăi mă vedeau şi în cartea Ta
erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite.”
Responsabilităţile s-au dublat la scurt timp. Odată cu
naşterea Iuditei, pusesem capăt carierei de economist, pe care
de altfel, nici nu apucasem bine s-o încep iar creşterea fetelor şi
satisfacţia pe care mi-o dădea această “meserie” m-au
determinat să-mi schimb specializarea profesională. Nu-mi mai
găseam împlinirea în faţa unui calculator rece şi inert iar în faţa
teancurilor de dosare am priceput că nimic nu poate fi
comparat cu pofta de viaţă pe care mi-o inspira inocenţa şi
zâmbetul copiilor. Împlinirea pe care am avut-o pe când fetele
noastre erau mici şi mă dedicam full-time creşterii lor nu se
poate compara cu vreo alta.
19
 Pentru că am luat pe umerii mei, toată responsabilitatea
casei şi a fetelor, Cipri a reuşit să echilibreze ceea ce-mi lipsea
mai mult – profesia – şi a făcut lucrul acesta atât de bine încât
m-am simţit şi eu parte din viaţa lui profesională. Am reuşit
astfel să compensez ceea ce eu numeam „eşec profesional”,
deşi eram de părere că timp pentru o relansare profesională
avea să fie posibil şi mai târziu dar cu timpul pe care trebuie
să-l investeşti în copii nu te mai întâlneşti niciodată. Ceea ce
poţi cultiva în ei la vârsta copilăriei nu poţi cultiva ani mai
târziu.

20
 BISERICA

O altfel de calătorie

Ciprian şi-a dorit mult să facă o călătorie în Ţara Sfântă

şi ocazia s-a ivit în martie 2007.
Nu voi uita niciodată luna martie a anului 2007 şi asta
nu din cauză că este luna pe care majoritatea femeilor o
aşteaptă, ci pentru că a adus foarte multă durere în familia
noastră. Viaţa soţului meu, a bunicilor lui şi a soacrei mele a
fost marcată de trecerea în veşnicie a mătuşii, fiicei şi singurei
surori pe care soacra mea o avea. Cipri încerca să-şi mângâie
mama cum ştia mai bine şi a făcut o remarcă de genul: ”Lasă,
mamă, că toţi vom pleca pe rând. Nu ştiu însă care va fi
următorul”, fără a bănui că el avea să fie acela.
Anul 2007 a avut un dublu impact în viaţa lui. Au fost
evenimente care ar încălzi şi inima cea mai de gheaţă şi care îţi
provoacă întrebări existenţiale. Călătoria în Israel l-a frapat în
modul cel mai profund posibil. Faptul că a ajuns să calce pe
urmele Domnului Isus i-a provocat emoţii care-i făceau inima
să bata cu putere. Dacă cu trei zile înainte de plecare nu l-am
putut convinge nici să mănânce de frica zborului cu avionul,
trei săptămâni după ce s-a întors nu l-am mai putut opri din
a-mi povesti cât este de minunat să ştii că ai umblat în aceleaşi
locuri în care, în urma cu 2000 de ani, a fost şi Domnul Isus.
Chiar dacă Cipri era un om foarte credincios, pe care nu-l
puteai clinti din credinţa lui, această călătorie şi decesul atât de
rapid al mătuşii l-au marcat profund şi l-au făcut să se apropie
şi mai mult de Domnul. Uitându-mă în urmă, constat că de
atunci a început pregătirea lui pentru întâlnirea cu Domnul său.
Timp de un an şi jumătate, a fost şlefuit şi mai mult, a
fost modelat şi a crescut în credinţa cu avânt, iar ani de creştere
au culminat cu deschiderea bisericii baptiste din Nepos. Era
atât de fericit pentru noul locaş de închinare încât nu mai conta

21
că maşina, pe care o cruţase atât de mult până atunci, transporta
acum, plină până la refuz, scaune şi baxuri de carne.
Aşteptasem mult acel moment, iar pentru Cipri se încheia un
capitol mare: construirea unei biserici. A fost ca şi cum, odată
cu finalizarea şi deschiderea bisericii, şi-a încheiat şi misiunea
în lumea aceasta. Mulţumesc Domnului că i-a dat şansa şi
bucuria de a participa la grandiosul eveniment şi pentru că a
avut harul să se bucure de el.
Deschiderea bisericii baptiste din Nepos a fost apogeul
şi culmea fericirii lui Ciprian şi a întregii comunităţi. După
cinci ani de muncă asiduă, în care fiecare avusese
responsabilităţi bine definite, inaugurarea clădirii avea să aducă
sentimentul împlinirii şi al lucrului bine făcut, aşa cum se
spune şi în Psalmul 1: “Tot ce începe duce la bun sfârşit.” A
fost o muncă titanică de câţiva ani şi tot nu înţelegeam cum de
reuşisem o mână de oameni să finalizam o clădire atât de
impresionantă.
Duminica inaugurării ne-a adus în culmea fericirii.
Cipri urma să ţină cuvântarea de bun venit şi să se ocupe de
primirea invitaţilor. Îi simţeam bucuria în voce şi simţeam,
totodată, cum încerca să stăpânească valul de emoţii ce-l
copleşeau. Pentru prima dată, comunitatea baptistă din Nepos
se confrunta cu un val de mulţime şi lucrul acesta ne copleşea.
Aşa cum am mai spus, aşteptasem mult acel moment, iar o dată
cu el, se încheia un capitol mare din viaţa lui Cipri.
Evenimentul a trecut şi am rămas iarăşi doar noi, o
mâna de oameni, dar Cipri era convins că biserica se va umple
şi a promis fraţilor că el va fi responsabil cu invitaţii. Având
mulţi prieteni creştini care puteau răspunde nevoilor – atunci
nu ştia câţi vor putea veni – şi-a propus să-i invite şi într-adevăr
toţi prietenii lui de la biserică au venit, dar de data aceasta, toţi
împreună.
Cum promisiunea făcută trebuia îndeplinită, duminica
în care Ciprian a plecat la Bucureşti a fost şi prima în care am
avut musafiri: fraţii de la Bistriţa ne-au onorat invitaţia. Aceea
22
a fost, de altfel şi ultima duminică a lui Ciprian la biserica şi
totodată ultima dată când am servit masa împreună.
La masă, ne-am împărtăşit unii altora bucuria, am râs şi
am povestit. Singurul care a fost agitat era Cipri. Trebuia să
plece şi ori de câte ori avea de făcut un drum lung, nu se putea
relaxa până nu se vedea la volan şi gata de plecare. De dată
aceasta, nu a mai stat la tort şi la cafea. Şi-a luat rămas bun, am
făcut rugăciunea de plecare şi i-am urat drum bun. Chiar când
îl conduceam spre maşină, i-am spus că Tea nu e în forma
maximă. M-a marcat atitudinea fetitei, care era tristă şi
neliniştită, de parcă anticipa ea ceva. Cipri s-a despărţit de ea
spunându-i că “vine tati acasă şi te duce la Winmarkt”.
A plecat cu bine din Nepos, dar din Bistriţa nu reuşea să
plece, parcă totul îi spunea: rămâi! Din relatările prietenilor, am
aflat că proprietarul maşinii pe care trebuia să o conducă nu era
acasă în duminica aceea şi Cipri nu putea intra în posesia
cheilor. Casa era încuiată şi yala pusă; un geam întredeschis,
însă, le-a oferit “salvarea”.
Părea că se deschid toate uşile înspre mai bine, dar
Dumnezeu a hotărât să se deschidă doar una singură: uşa
cerului.

Marcel Bota, pastor şi confident

A FOST UN OM
Tu întorci pe oameni în ţărână şi zici: ” întoarceţi-vă fii
oamenilor,,! Căci înaintea Ta, o mie de ani sunt ca ziua de ieri
care a trecut, şi ca o strajă din noapte. Îi mături, ca un vis:
dimineaţa sunt ca iarba, care încolţeşte iarăşi, înfloreşte
dimineaţa, şi creşte iar seara este tăiată şi se usucă (Psalmul
90:3- 6). Aşa descrie Moise viaţa şi finalul unui călător prin
viaţa aceasta extrem de vulnerabilă şi temporară.
Pascal spunea, că pentru a înţelege viata, trebuie să privim
înapoi şi pentru a o putea trăi, trebuie să privim înainte.
Această privire înapoi şi mai ales vorbirea la trecut despre

23
Cipri, căci despre el vreau să scriu câteva cuvinte, m-a pus în
mare dificultate.
Nu sunt convins încă de lecţia pe care am învăţat-o
privind înapoi, cel puţin din evenimentul care ne obligă acum
să vorbim la trecut despre Cipri, aşa-i spuneam noi, dar am
învăţat să accept voia Lui Dumnezeu.
Mulţi oameni şi prieteni ar putea vorbi despre Cipri omul
politic, profesorul, economistul, eu însă sunt mai interesat de
lucrurile şi momentele care au stat la temelia politicianului,
profesorului, economistului dar mai ales a creştinului Ilieş
Ciprian. Dacă stau bine şi mă gândesc, m-aş putea întoarce
până în zorii frăgeziei lui, a copilului născut în casa verişoarei
mele primare şi deci mama lui, Medena Ilieş dar aş prefera să
încep cu adolescentul curios, frământat de zeci de întrebări
cauzate mai ales de orele de filozofie în anii de liceu. Pe
fondul acestor frământări şi nu numai s-a produs apropierea
noastră în termeni mai reali şi mai pragmatici.

Exploratorul debutant
Dacă ar fi să definesc perioada aceia din viaţa lui, aş
putea spune fără nici o rezervă, că ea a fost debutul unui
explorator în căutarea de adevăruri fundamentale pentru viată.
Peste toate acestea s-a suprapus inevitabilul anilor de liceu,
Narcisa. Parcă numai ieri se străduia să mi-o descrie într-o
aureolă angelică. Câte vise, câte planuri, câte dorinţe emanau
atunci din mintea şi inima unui adolescent la care priveam şi
încercam să-i modelez elanul acesta într-o direcţie sănătoasă.
Fiind o personalitate puternică dorea argumente de
nezdruncinat pentru frământările lui. Era uşor de învăţat pentru
că mă respecta, uneori avea o părere despre mine mult mai
înaltă decât se cuvenea. Atunci când a plecat la liceu a plecat
cu un bagaj minim de cunoştinţe teologice ce ţineau mai
degrabă de existenţa lui Dumnezeu. Era prin anii 94-95, dacă
nu mă înşeală cumva memoria, şi el nu era încă botezat în vreo
biserică dar era aparţinător în biserica penticostală din Nepos.
24
Căutarea adevărului bine structurat l-a determinat să vina din
când în când la Biserica Baptistă unde eu slujeam şi unde era
un studiu biblic duminical pe cărţi conceput de Beniamin
Farăgău. Cu timpul s-a îndrăgostit de aceasta formă de
abordare a Scripturilor căreia i-a rămas fidel toată viaţa.
Nu mi-a trebuit mult timp să-mi dau seama că merită să
investesc în el ca mai apoi potenţialul să fie pus la dispoziţia
Celui ce face toate lucrurile. Au început zeci de ore de discuţii
pe săptamânâ de la cele mai elementare probleme la cele mai
complicate şi acest lucru nu o zi, ci ani.
Primul eveniment determinat în economia vieţii lui Cipri a fost
data de 11.08.1996 anul în care a făcut cea mai importantă
alegere a vieţii lui şi care i-a marcat într-un mod dramatic toate
celelalte alegeri, alegerea lui Cristos ca Mântuitor şi
mărturisirea Lui în apa botezului. Era încântat de alegerea lui
de care nu s-a ruşinat niciodată, indiferent de compania şi
conjunctura în care a fost. Devenise membru al bisericii
baptiste şi la orizont întrevedeam primul discipol în care aş
putea să torn din ceea ce mi-a dat Dumnezeu. Apostolul Pavel
într-o scrisoare pe care i-o adresează lui Timotei îl sfătuieşte să
încredinţeze Evanghelia la oameni de încredere şi în stare să
înveţe pe alţii (2 Timotei 2:2). Se conturase în biserica Baptistă
din Nepos materializarea acestui verset care a cerut timp şi
răbdare cu un tânăr ce promitea dar care era un tânăr cu acel
elan al tinerilor ce-i scoate uneori în decor. Când se întâmplau
mici derapaje venea ruşinat şi întreba: eşti supărat? Toată viaţa
amintea ceva din ce i-am sădit în minte şi suflet, seriozitatea şi
respectul pentru biserică care mai târziu s-a materializat intr-o
slujire în biserică ce presupunea un preţ prea mare pentru unii
dar nu şi pentru el.

Slujitorul debutant
Nu după mult timp, i-am propus într-o zi să încerce să
se pregătească să slujească în biserică la timpul de rugăciune.
S-a eschivat în prima fază dar mai apoi a acceptat oferta.
25
Textul citit de Cipri atunci a fost din Psalmul 24 dar nu mi-
aduc aminte ce a vorbit. Începuturile au fost firave ca orice
început, dar creşterea şi înaintarea lui au fost văzute de toţi. La
noi în biserică nu era foarte uşor şi deloc comod să accepţi o
asemenea provocare din cauza crizei de oameni care să
slujească. Odată ce ai intrat în luptă, duminică de duminică
trebuia să faci o slujbă. Faptul acesta l-a incomodat la început
şi uneori nu putea face faţă unui asemenea program extrem de
riguros pe care îl impunea condiţiile din biserică. Încet a
câştigat teren, şi-a restructurat priorităţile integrându-se în
biserica din care nu a mai plecat niciodată chiar dacă şi-a
schimbat domiciliul la Bistriţa. El ştia ce nu ştiau bunicii lui,
părinţii lui şi poate chiar Narcisa, care este secretul venirii lui
la Nepos, atunci când i s-a reproşat ,,excesul de zel” cu care se
încăpăţâna să vină duminică de duminică, an de an.
Debutantul în slujire se maturizase şi încet a devenit
slujitorul pe care mă puteam baza în desele mele plecări din
biserică la diferite evenimente în ţară. Nu totdeauna i-a plăcut
când a rămas singur dar întotdeauna a fost dispus să slujească
după măsura de credinţă pe care i-a dat-o Dumnezeu.
Când a venit vremea studenţiei şi a trebuit să stea la
Cluj, am avut două pretenţii de la el ce ţineau de maturizarea şi
formarea lui. Primul sfat a fost să meargă în biserica din Iris,
unde se studia Biblia în adevăratul sens al cuvântului şi mi-a
promis că nu va bate drumurile Clujului ci va merge să vadă
despre ce fel de studiu este vorba . Al doilea sfat a fost cu
privire la relaţia de prietenie cu Narcisa şi termenii în care
aceasta relaţie se împacă cu statutul de copil al Domnului.
Narcisa era şi ea studentă la Cluj cu un an înaintea lui, pentru
că el avusese un semi eşec în primul an. În anul patru de
facultate mi-a spus că vrea să se căsătorească şi asta era cea de-
a doua alegere extrem de serioasă, după alegerea pocăinţei,
care s-a concretizat prin anul 2000, căsătorindu-se cu Narcisa.
După căsătorie au plecat la Bistriţa şi inevitabil întâlnirile
noastre s-au rărit dar nu s-au răcit relaţiile. În primă faza mă
26
suna să-mi spună că a cunoscut pe cineva şi daca pot să-i dau
relaţii despre persoana respectivă. Apoi, şi-a luat zborul. Nu-i
plăcea să-mi vorbească despre politică. Nu cred că am discutat
vreodată pe această temă în termeni foarte serioşi. Ştia foarte
bine că nu eram încântat de implicarea lui în politică şi îmi
respecta poziţia mea vizavi de subiectul acesta.

Ciprian - învăţătorul la studiu biblic

Prin anul 2004 sau 2005 era deja bărbatul matur în
Scriptură şi dorul meu a fost să formăm o echipă de slujitori cu
care să acoperim fiecare compartiment de slujire. Cel mai greu
compartiment care trebuia acoperit şi nu oricum era cel de
studiu al Scripturilor. Acolo ne trebuia un om mandatat de
Dumnezeu mai întâi, capabil, consecvent şi care să facă cu
plăcere lucrarea de învăţare a bisericii, lucrare pe care o făceam
eu de vreo zece ani. După ani de zile de investiţie, de observare
m-am gândit că el ar fi omul potrivit pentru lucrarea aceasta dar
erau multe obstacole, cel mai mare fiind faptul că erau deja
mutaţi la Bistriţa şi nu ştiam cât o să poată să facă efortul
acesta. Cu toate barierele într-o duminică i-am spus la ce mă
gândesc şi dacă ar fi de acord. S-a uitat la mine şi mi-a pus
următoarea întrebare: tu crezi că aş putea să fac faţă unei
asemenea provocări? Sunt convins şi sunt aici lângă tine, i-am
răspuns. A început să radieze de bucurie şi mi-a cerut un timp
de gândire. După o săptămână a preluat ştafeta pe care a dus-o
până la capăt. Fraţii începuse să-l iubească şi el iubea mult
biserica pe care o slujea uneori cu o transparenţă exagerată. Era
pe tărâmul lui, învăţarea, care devenise obiectul muncii lui şi în
viaţa de fiecare zi. Nici o altă vreme nu a fost mai rodnică
spiritual şi nu numai, pentru el, ca anii în care a slujit la studiu
biblic.
Ca unul care am văzut mai multe faze ale vieţii lui, nu
doar pe Ciprian dispus a ajuta pe toată lumea, cum l-au
cunoscut cei mai mulţi, aş îndrăzni să spun că acest caracter
frumos s-a cizelat în aceşti ultimi ani în care el slujea la studiu
27
biblic. În timpul acesta a experimentat acea coacere a omului
care umbla cu Dumnezeu. Sunt şi alte elemente ce au dăltuit în
el transparenţa şi onestitatea cu care ne obişnuisem, dar pot
afirma cu tărie că cea ce a contat cel mai mult în formarea
politicianului, profesorului, economistului şi omului Ciprian
Ilieş, a fost Sfânta Scriptură. Departe de mine gândul să susţin
că nu a avut defecte. Unul dintre ele care l-a împovărat peste
măsură de mult, a fost acela de a nu putea să spună nu, celor ce
aveau nevoie de el. Frumuseţea caracterului la care, chiar cu
riscul de a fi acuzat de lipsa de modestie, am avut şi eu o mică
contribuţie, stă în faptul că el recunoştea carenţele din viaţa lui
şi ducea o luptă susţinută de dorinţa de schimbare.
În anul 2004 am demarat proiectul de construcţie al unui
nou locaş de închinare la Nepos, ceea ce a presupus mult mai
multă jertfă decât mi-am imaginat la început. Cipri fiind
economist, l-am rugat să se ocupe de partea financiară în bănci,
alături de casierul bisericii noastre. Sigur că a fost de acord şi
asta m-a ajutat enorm în anii aceia. Implicarea lui a fost mai
mult pe partea aceasta el fiind la Bistriţa peste săptamână dar
indiferent cu ce problemă apelam pe linia construcţiei făcea tot
posibilul să o rezolve favorabil. Când venea acasă mă întreba
dacă mai pot. Presiunea şi volumul de lucrări era foarte mare şi
nevoia de bani la fel iar el observa epuizarea mea. Uneori mă
suna spunându-mi că ar avea liber finalul de săptămâna şi ar
face ceva la biserică. În ultimul an, emoţia şi dorinţa de a
termina lucrarea de construcţie care a durat cinci ani, şi-au spus
cuvântul. Nu mai trebuia să-l sun eu pentru diverse chestiuni ce
ţineau de finanţe sau secretariat, într-un păienjeniş birocratic
greu de suportat în cei cinci ani, pentru că mă suna el. De
fiecare dată când intra în noua construcţie la diferite faze de
lucrări mă întreba: crezi ca ne încadrăm în timp?
Pe 13.09.2009, a venit ziua cea mare când am avut
deschiderea aşa cum ne-am propus. Cu o săptămână înainte am
oprit biserica şi am împărţit slujirea pe toate compartimentele.
Eram interesaţi să iasă totul bine şi Dumnezeu să primească
28
lauda şi onoarea pe care doar El o merita pentru tot ce se
realizase. ”Cipri, tu o sa conduci timpul de rugăciune”, i-am
spus la un moment dat. Era încântat. Mai târziu am discutat
detaliile cu privire la timpul şi conţinutul slujirii lui cum de
altfel am făcut şi cu ceilalţi şi i-am împărtăşit cum intenţionez
să conduc programul. Voi sta în sala după timpul de rugăciune
şi-ţi voi trimite noutăţile care apar, mi-a spus plin de bucurie.
Am proaspăt în minte emoţia lui în dimineaţa
deschiderii de care nu am fost scutiţi nici unul. Era încântat de
cum au decurs lucrurile şi de emoţii, mi-aduc aminte ca noi doi
nici nu am putut sta la masă. Am stat cu el în sala bisericii,
discutând ca doi copii ce se lauda cu ceia ce le-a adus tata.
Chiar avem o poză pe care ne-a făcut-o unul din colegii mei în
ipostaza aceia. Apoi am început să ne bucurăm în fiecare
duminică în noul sanctuar mânaţi de dorul de a umple noua
casă cu oameni ce se vor mântui. Dorinţa lui a fost să-şi aducă
prietenii cărora le-a vorbit despre biserica din care face parte.
Începuse să vină cu ei duminică de duminică mai ales că eu
plecam în diferite misiuni iar el era încântat să arate unde se
închină el duminica. În fiecare duminică seara, după
deschidere, timp de o lună, am hotărât să avem seri de
evanghelizare cu invitaţi speciali la cântare şi predicare.
În duminica din 18 octombrie 2009, eu am fost plecat şi
l-am rugat să mă înlocuiască dimineaţa, urmând ca seara să mă
întorc pentru evangelizare. Mi-a spus despre unul din prietenii
lui, pe care şi eu îl ştiam destul de bine, dacă-l poate invita şi
pe el. A venit în dimineaţa aceia cu fratele Petru Murza şi m-
am bucurat să ştiu că lucrarea va merge bine la biserică. Când
m-am întors soţia mi-a spus că totul a fost bine la biserică şi
Cipri a plecat la Bucureşti imediat după programul de
dimineaţă. Nimeni nu a putut şti că va pleca pentru totdeauna
din biserică.
În 20 octombrie 2009, era marţi dimineaţa, citeam
liniştit în fotoliu când a sunat telefonul şi am primit vestea care
mi-a tăiat elanul cu care porniserăm amândoi după cei cinci ani
29
grei în care am construit. Pentru mine a fost greu de crezut aşa
că m-am urcat într-o maşină şi m-am dus la Rupea, la locul
accidentului, cu speranţa că nu-i vorba de el. Se mai fac
încurcături îmi spuneam, dar de data aceasta totul se
confirmase.
Zborul care începuse cu ani în urmă în viaţa unui
adolescent ce s-a maturizat sub ochii mei a fost frânt şi
planurile mele s-au prăbuşit. Bucuria a fost înlocuită cu durerea
ce parcă nu se mai vindecă.
Ca să poţi înţelege viaţa trebuie să priveşti înapoi, aşa
am început depănarea acestor trăiri dar ca s-o poţi trăi trebuie
sa priveşti înainte. Când mă gândesc la Cipri privesc înainte
aşa cum a privit el, dornic de afirmare pe toate nivelele şi totuşi
atent să rămână smerit cu Dumnezeul lui.
Dacă ar fi să-L citez pe Dumnezeu din cartea Iov, în
dreptul lui Cipri aş spune: ,,era un om”.
E o chestiune de timp până când ne vom revedea.

30
 UN OM PENTRU OAMENI

Şcoala şi viaţa publică

Rampa de lansare ca persoană publică a fost profesia. Funcţia

de asistent universitar la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”
din Arad, competenţa şi pasiunea cu care-şi făcea meseria,
modul în care se apropia de studenţi şi se făcea plăcut, faptul ca
era o persoană foarte comunicativă şi ştia să socializeze corect,
l-a făcut să ajungă din ce în ce mai cunoscut, mai întâi în
rândul studenţilor, iar apoi, în mijlocul comunităţii baptiste şi
penticostale.
Încă din timpul studenţiei devine membru liberal iar în
anul 2006 este ales în funcţia de preşedinte al Tinerilor Liberali
Bistriţeni. Ca lider, întreprinde numeroase acţiuni în cadrul
comunităţii, se pregăteşte la şcolile de vară liberale, învaţă arta
comunicării eficiente, ţine discursuri, acordă interviuri,
participă la conferinţe de presă şi alte activităţi. Una dintre
acţiunile pe care mi le amintesc din aceşti ani este aceea în care
am plecat la plantat de puieţi şi eram foarte încântaţi că ne-am
întâlnit cu Ministrul Agriculturii, pe atunci, domnul Flutur
Gheorghe.
În ciuda ascensiunii sale pe plan politic, în 2007 are parte de o
mare dezamăgire, când, o parte din politicienii liberali decid să
fuzioneze cu democraţii. S-a frământat mult ca să ia o decizie
corectă şi în cele din urmă renunţă la funcţia de lider al
Tinerilor Liberali şi hotărăşte să iasă definitiv din politică.
Pentru mine, această decizie a fost mai mult decât o
încântare. Văzând pasiunea lui pentru Domnul, pentru biserică
şi mai ales talentul său oratoric aveam alte “planuri” pentru el:
să devină pastor. Planurile erau însă ale mele, nu şi ale lui,
până când, într-o seară la o discuţie mai “acidă” decât de
obicei, mi-a spus clar: ”eu nu o să fiu pastor, învăţător, da! dar
chiar pastor, nu!” Lucrul acesta îl pot confirma şi fraţii cu care
se întâlnea la studiul biblic în fiecare miercuri seara. Ei înşişi
31
pot mărturisi despre modul în care Cipri expunea şi prezenta
învăţătura.
Implicarea lui în biserica şi în politică în acelaşi timp
i-a determinat pe fraţi să-l propună în funcţia de consilier local
al Primăriei Bistriţa, asigurându-l de toată susţinerea lor. Pe
Cipri l-a încântat această propunere, a acceptat şi a fost ales. Pe
măsura implicării lui în toate aceste proiecte şi job-uri, i-au
crescut mult şi responsabilităţile şi exigenţa lui cu el însuşi. El
era un om foarte natural şi transparent şi nu ducea o viaţa
duplicitară, dar încerca tot timpul să nu-şi dezamăgească
electorii şi a ridicat foarte mult standardele.
Era foarte exigent atât cu sine cât şi cu cei din jur, era
foarte organizat şi pretindea performanţă. Uneori era prea
exigent iar rubrica “timp liber” era aproape inexistentă. Aceasta
s-a întâmplat în ultimii ani, altfel nu am fi ajuns să ne
cunoaştem atât de bine. În rest a avut o viaţă normală.
Acum...strigă Tea. Ea are dorinţe mai elevate: vrea să
mergem undeva. Nu-mi da o destinaţie clară, dar să mergem.
Aşa am scris întreaga carte: în “strigatele” fetelor: ”mami mi-e
sete”, ” mami...Iulia nu mă lasă să sar elastic”, ”mami...David a
zis că…”
Uneori glumeam seara şi râzând îi spuneam să mă mai
treacă şi pe mine în agendă. Ca o paranteză, unchiul Sabin
Ilieşi, a lăsat agenda lui deschisă pe birou cu pixul pe ea, mult
timp după plecarea lui Cipri la Domnul, exact ca în ziua
plecării lui la Bucureşti.
Faci în viaţă performanţe şi ajungi să realizezi ceea ce
ţi-ai propus, dar trebuie obligatoriu să dai atenţie şi rubricii
“timp liber”. Cred că aceasta a vrut Dumnezeu să ne înveţe o
dată cu criza globală, să ne oprim şi să ne întrebăm: ”Ce fac eu
cu viaţa mea?”
Ne întrebăm de ce-şi ia Domnul acasă oamenii care au o
influenţă pozitivă şi încurajatoare pentru cei din jur, care prin
simpla lor prezenţă te încarcă cu optimism şi spiritualitate, iţi

32
îndreaptă privirea spre Dumnezeu, şi care pot fi un far şi un
reper spre cer.
De ce lasă Dumnezeu copii orfani şi inimi frânte, de ce
desparte Dumnezeu familii, oameni care se iubesc atât de mult,
de ce lasă Dumnezeu părinţi îndureraţi şi fraţi în lacrimi, bunici
a căror poveri sunt prea grele de dus şi care se sting sub ele.
Pentru bunicul lui Ciprian lovitura aceasta a fost fatală - a
murit la 3 luni după el - nu a putut rezista durerii. Întrebarea
corectă ar fi “Ce vrei Doamne acum de la noi?” şi nu “De ce?”
Suntem atât de limitaţi încât nu ne putem răspunde la
întrebările cele mai simple, cu atât mai puţin la cele care
necesită răspunsuri atât de profunde, răspunsuri pe care doar în
cer le vom afla. Mulţumim lui Dumnezeu pentru Cuvântul Lui
care este cu adevărat o mângâiere, un far, o lumină, o candelă
pe cărare şi în care dacă vom fi ancoraţi puternic, nu vom
bâjbâi în întuneric niciodată. Chiar dacă dispar “reperele”
dintre noi - oricum e vorba doar de o despărţire temporară - nu
vom fi în criză de ele, deoarece Dumnezeu ne-a lăsat Cuvântul
Său care rămâne veşnic.

Discursul lui Cipri la absolvirea studenţilor din

promoţia 2007-2008
Distins prezidiu, stimaţi invitaţi, dragi absolvenţi.
Este pentru mine un privilegiu ca-n aceste momente
fericite, încărcate de emoţie, când o noua promoţie de
economişti absolvenţi îşi ia zborul, să vă adresez un mesaj.
Sunt onorat ca după 6 ani de activitate la seminarii să
debutez la curs într-un cadru festiv. Vă mulţumesc că m-aţi
ales decanul vostru de suflet şi astăzi meritaţi, dragi
absolvenţi, din partea noastră a tuturor un gând bun şi vrem să
vi-l adresăm pentru eforturile voastre în devenirea academică.
Fiţi mândri că sunteţi absolvenţi ai Universităţii de Vest
Vasile Goldiş - instituţie de învăţământ superior cu tradiţie,
apreciată şi cu recunoaştere naţională cât şi internaţională.

33
 V-aţi propus şi aţi reuşit cu verticalitate, cu tenacitate şi
curaj să faceţi primii paşi, cei mai importanţi ai urcuşului
vostru continuu pe spinosul drum profesional şi social care vă
stă în faţă, drum care a presupus până acum efort şi renunţări
şi care va însemna şi de acum înainte desigur pe alt palier al
spiralei împlinirii voastre cu îndrăzneală şi muncă dar vă
asigur, şi mari satisfacţii. Iată aveţi acum primele rezultate
palpabile şi unanim recunoscute ale strădaniilor voastre.
Vă felicit din toată inima pentru acest mare succes!
A venit momentul, dragi absolvenţi, ca să porniţi pe un
alt itinerar al căii devenirii voastre. Dar cum să alegi şi să
fixezi un itinerar pe drumul găsirii unui rost când sunteţi din
nou boboci, de data asta, în meseria de economişti. După un
efort lung şi istovitor după disperări şi căderi, vă simţiţi
singuri, derutaţi, descumpăniţi si uşor dezamăgiţi. E umbra
viitorului care vă apasă, a necunoscutului, a imprecisului, a
tatonărilor, a vieţii adevărate, de care toţi ne speriem. Ne
temem că nu vom fi fericiţi, ne speriem de cenuşiu, de rutină,
de mediocritate, de meschinării sau de tiranie, de ignoranţă, de
agresivitate, de lovituri nemeritate, de nedreptate, de sărăcie.
Nu vă impacientaţi! Sunteţi sub scutul cunoştinţelor
economice pe care le-aţi dobândit în această universitate,
deprinderea de a lua iniţiative, capacitatea de a gestiona şi
soluţiona contradicţii inerente perioadei de mari schimbări
sociale şi economice pe care le străbatem.
Universitatea are un raport privilegiat cu adevărul, cu
binele, cunoaşterea şi pe plan practic progresul intelectual şi
moral al societăţii. În acest sens, ea ocupa o poziţie cheie,
deoarece toate celelalte instituţii sunt evaluate după criterii
produse pe baza gândirii dezvoltate a universităţii. În
universitate se produc cunoştinţe noi şi tot aici, prin critică
analitică, teoriile ştiinţifice sunt evaluate şi schimbate. Etica
societăţii se modifică în timp iar sub influenţa ideilor renunţate
în amfiteatre, legile devin mai puţin represive, mai stimulative,
mai formative. Pe această dimensiune, valorile centrale ale
34
universităţii sunt libertatea, dreptul, demnitatea dar şi
înnoirea, creativitatea şi reinterpretarea.
Astăzi, autorităţile ne cer tot mai multă calitate şi
responsabilitate pentru a gestiona o reformă. În istoria
societăţii, problema calităţii a revenit ciclic în discuţie în urma
detectării şi dotării afacerilor într-un domeniu iar dezvoltarea
conceptului de calitate s-a exersat mereu prin proiectarea
unor standarde. Dar acum, problema calităţii devine mai
complexă fiindcă trebuie să răspundem provocărilor impuse de
globalizare, iar voi vă veţi confrunta cu efectele ei.
Promovarea globalizării concepute ca o reuniune armonizată
a diversităţilor locale, educaţia este considerată a fi în acelaşi
timp factor şi efect. Cum este de prevăzut, educaţia şi în
particular, învăţământul, sunt chemate nu numai să
reacţioneze faţă de tendinţa de globalizare ci dimpotrivă să
joace un rol în dezvoltarea unor societăţi viitoare dezirabile,
imputând transformări calitative de natură să conserve
identitatea diversă a comunităţilor, dar şi toleranţa bazată pe
comunicare, recunoaştere şi înţelegere a intereselor fiecărui
participant la acest proces. Viitorul imediat va conduce la
formarea iniţială la învăţarea permanentă, iar universitatea
pregăteşte pentru a învăţa într-o măsură mai mare decât
învaţă -adică- te învaţă pentru a învăţa.
În şcoală, cuvântul cheie este cu siguranţă cuvântul
perspectivă, care invocă implicit viitorul, dar dacă înţelegem
exigenţele realităţii la ceea ce spunea Paul Valerie - astăzi nici
viitorul nu mai este ce a fost odată - Nu trebuie să groşăm pe
această temă dar putem să înţelegem că viitorul trebuie
pregătit în fiecare an altfel.
Vă doresc să gândiţi viitorul. A vă menţine în pas cu
viitorul presupune un efort permanent de căutare a noului, de
profesionalism dar şi de corectitudine şi onoare. Uneori a
gândi viitorul înseamnă a naviga împotriva curentului,
înseamnă a ne păstra propriile idei, chiar dacă toţi se schimba
în funcţie de modă, înseamnă a căuta frumuseţea chiar dacă
35
mulţi o dispreţuiesc trebuie să învăţăm să ascultăm chiar dacă
unii numai ştiu să vorbească trebuie să ne bucurăm de tăcere
când în jur mulţi fac zgomot. Sigur, avem păreri personale şi
rătăcim printre aproximaţii dar trebuie să vedem în timpul
care vine un înţelept solitar care ne întinde mâna pentru a ne
ajuta singuri. Sper, sincer, că toţi veţi reuşi să găsiţi ceea ce vi
se potriveşte. Cu convingerea aceasta a reuşitei că ceea ce aţi
acumulat în şcoală şi în viaţă, tinereţea voastră, inteligenţa,
puterea de muncă şi voinţa sunt garanţii cu care veţi reuşi. Veţi
cunoaşte alţi oameni, alte locuri, vă veţi face noi prieteni şi
destui duşmani. Contaţi întotdeauna pe inamici pentru că ura
lor păstrează o tensiune care stimulează spiritual, te îndeamnă
la lucru, la autodepăşire. Învingători fiind, nu uitaţi însă că
biruinţele omeneşti nu sunt decât parţiale şi vremelnice. Fiţi
cutezători dar modeşti, fiţi statornici în acţiunile voastre, nu
fiţi grăbiţi. Averi şi renume făcute la repezeală dispar tot atât
de repede. Pe acest drum nou pe care porniţi astăzi, cu
greutăţi şi obstacole, dar frumos, amintiţi-vă şi de o fabulă,- de
fabula în care un şoricel care a căzut într-o găleată plină cu
lapte de unde nu mai putea ieşi s-a zbătut la început fără nici
un rezultat dar care când puterile lui erau pe sfârşite, şi când
laptele s-a transformat în unt s-a putut salva. Aşa se întâmplă
şi în viaţă - perseverând pe drumul dificil al inovaţiei veţi avea
în final o surpriză ce nu aţi intuit-o întotdeauna şi care vă va
răsplăti eforturile. Singura condiţie e să munciţi cu pasiune şi
dăruire, să credeţi în ceea ce faceţi, să credeţi într-o divinitate
a noastră, a tuturor. Când noi ca specie vom renunţa să
credem într-o putere mai mare decât cea a noastră vom
renunţa şi la simţul responsabilităţii. Credinţa ne aminteşte
mereu că mai e ceva ce nu înţelegem ceva faţă de care suntem
răspunzători. Având credinţă, suntem responsabili faţă de
ceilalţi, faţă de noi înşine şi faţă de un Adevăr mai înalt decât
noi. În fond, acestea sunt singurele secrete ale vieţii.
Aici la Facultate de Ştiinţe Economice a universităţii
noastre, noi care v-am fost dascăli vom rămâne din nou
36
repetenţi, la toamnă reluându-ne activitatea, fiecare din noi în
anul în care am rămas - 1, 2 sau 3 până când la un moment dat
timpul sau Atotputernicul nostru al tuturor va hotărî
exmatricularea noastră a tuturor. Până atunci rămânem aici,
aşteptând alte şi alte generaţii, aşteptându-vă pe voi atunci
când veţi crede că vă vom putea fi de folos sau de ce nu,
aşteptându-vă la cursurile de masterat sau la studii
aprofundate ale UVVG. Sunteţi a doua generaţie de euro-
absolvenţi. Generaţie căreia i se deschide o mare şansă pe
care condiţiile vitrege ale istoriei au refuzat-o bunicilor si
părinţilor noştri. Aveţi obligaţia să vă implicaţi mai mult în
organizarea vieţii economice şi sociale din România şi în
concordanţă cu valoarea voastră profesională, direcţiile şi
ritmurile de dezvoltare a economiei noastre. Vă îndemn dragi
tineri economişti să rămâneţi cu picioarele pe pământ.
Astăzi este o sărbătoare a tinereţii - o stare de spirit - o
victorie a voinţei împotriva delăsării şi pesimismului, a
dorinţei de autodepăşire. Dar semnificaţia acestui moment
trăit acum mă duce şi la îndemnul de a nu vă uita părinţii,
prietenii, apropiaţii, care astăzi se bucură împreună cu voi şi
să le răsplătiţi gândurile frumoase pe care vi le-au purtat şi vi
le poartă în suflet.
Vă doresc sănătate, succes în noua voastră profesie şi ceea ce
aţi visat să puteţi transforma în fapte.
Să trăiţi bucuria vieţii, a muncii să aveţi sănătate şi
prosperitate şi să fiţi iubiţi!

Unchiul Sabin Ilieşi

Este greu să fii obiectiv cu cineva care ţi-e rudă de
sânge. Voi încerca să-l descriu pe Ciprian aşa cum l-am
cunoscut. A fost un colaborator pe linie universitară şi
economică mai mult de 8 ani. Am lucrat împreună în toţi
aceşti ani fără să fi fost vreodată supăraţi unul pe celălalt deşi
au fost situaţii când inevitabil au apărut şi discuţii în contra-
dictoriu.
37
 Am avut o relaţie specială cu Cipri. A fost asistent
universitar la Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul
Universităţii Vasile Goldiş, extensia Bistriţa. În scurt timp
urma să-şi susţină teza de doctorat dar viaţa i-a fost întreruptă
brusc de acest nefericit şi nedorit accident. Comportamentul
lui, pe tot parcursul acestor ani la Facultate a fost exemplar. Ca
un bun profesionist, a fost foarte devotat în lucrul încredinţat
lui. A împărtăşit cu studenţii toate cunoştinţele sale. Ciprian
ne-a determinat să avem o altă abordare în faţa studenţilor prin
cursuri redate pe videoproiector, cu foarte multe informaţii,
scheme, dezvoltări pe care nu le poţi face decât printr-o
metodologie modernă. Poate că şi din această cauză era un
apropiat al studenţilor care l-au apreciat foarte mult, dovada
fiind în numărul mare de studenţi care l-au condus pe ultimul
lui drum. Venea în fata studenţilor cu o ţinută impecabila îi
respecta şi le vorbea adecvat, niciodată cu răutate sau ironie.
Iubea foarte mult această muncă chiar dacă era retribuit destul
de modest. Era întotdeauna cu mare devotament în faţa
studenţilor.
Pe plan politic s-a afirmat datorită marii simpatii
populare şi a fost împins de prieteni şi cunoscuţi să activeze
deşi de multe ori era dezamăgit de felul în care erau priviţi cei
ce se implicau în faţa cetăţenilor. Era considerat un
reprezentant al neoprotestanţilor în Consiliul Local Bistriţa şi a
încercat să le apere interesele. Nu ştiu cât a reuşit în scurta
perioadă de consilier local dar la toate proiectele pe care
trebuia să le voteze se consulta cu reprezentanţii bisericilor
neoprotestante.
Relaţia mea personală cu Cipri a fost mai mult decât o
relaţie de rudenie, pentru că după absolvirea facultăţii, Ciprian
mi-a devenit coleg şi am fost împreună aproape zilnic. Atunci
când nu ne vedeam faţă în faţa, vorbeam la telefon. A fost mai
mult decât un prieten. Cu el discutam politică, probleme de
şcoală, religie, despre viaţă şi eternitate.

38
 Era un om foarte informat. Îi plăcea să cunoască lumea.
Numai în ultimii ani a călătorit în multe ţări din Europa chiar şi
în Ţara Sfântă, parcă avea o presimţire că pleacă prematur din
această viaţă. Povestea mereu cu lux de amănunte locurile pe
unde a călătorit. A trecut un an de când Ciprian a plecat într-o
altă călătorie. De-atunci nu mai povestesc nimic cu Ciprian. A
fost foarte greu pentru mine, va fi foarte greu pentru mine. Nu
pot să mă gândesc că nu mai vine niciodată. Şi acum îl tot
aştept. Parcă a plecat undeva şi trebuie să se întoarcă.
Sper ca acolo unde este să fie aşa cum şi-a dorit,
mântuit în cer.

39
 ÎNCEPUTUL UNEI NOI CĂLĂTORII
Drumul spre eternitate

Este cumplit să deschizi televizorul şi să afli în direct că

ţi-a murit soţul. În acelaşi timp, este un har în plus, deoarece
eşti scutit de lipsa unei pregătiri prealabile şi de şocul venirii
unui prieten la uşă, care să-ti spună: ”Ţi-a murit soţul.”
Într-o dimineaţă banală de marţi, aflu cumplita ştire.
Circumstanţele şi vestea morţii lui Cipri le-am aflat pe rând şi
din aproape în aproape, deoarece nici pe posturile de
televiziune lucrurile nu erau clare. Cert este că pe toate canalele
era aceeaşi ştire, care nu putea fi contestată. Nu m-ar fi trecut
fiorii la aflarea acestei informaţii din mass-media dacă nu
mi-aş fi sunat soţul înainte. Nu s-ar fi întâmplat ca el să nu-mi
răspundă la telefon, şi dacă se întâmpla era foarte rar, aproape
niciodată.
La celalalt receptor nu mai răspundea nimeni, în ciuda
insistenţelor mele, şi ceea ce a fost şi mai dureros a fost că nu
mai răspundea nici unul dintre prietenii lui, la nici un telefon,
indiferent de reţea. După vreo oră, răspunde totuşi cineva.
„Domnul pe care-l căutaţi este cu buletinul pe piept în urma
unui grav accident”, se aude o voce din receptorul telefonului
unuia dintre prietenii lui Cipri. Am primit confirmarea, aşa că
lucrurile încep să prindă contur şi, ca într-un joc de puzzle în
care pui piesele cap la cap, imaginea era aproape completă.
Mai rămânea o ultima speranţă: poate că, totuşi, Cipri era
foarte obosit şi dormea pe bancheta din spate. Dar nu, el nu
dormea nici la volan, nici pe bancheta din spate, el conducea
spre CASĂ. Şi cum casa de sus este mai importantă, s-a dus să
ne aştepte acolo.
Mulţumim lui Dumnezeu pentru nădejdea revederii şi
pentru minunatele cuvinte din 1 Tesaloniceni care ridica
speranţa la cote inimaginabile: ”Nu voim, fraţilor, să fiţi în
necunoştinţă despre cei ce au adormit ca să nu vă întristaţi ca
ceilalţi care nu au nădejde. Căci dacă credem că Isus a murit
40
şi a înviat, credem că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu
Isus pe cei ce au adormit în El”. În momente că acestea,
credinţa reală şi spune cuvântul. Dacă are doar o educaţie
religioasă sau crede în false amăgiri, omul nu poate rezista
durerii. Dar pe cât de real este Dumnezeu, pe atât de adevărat
este şi cuvântul care spune că ”lucrurile care se văd sunt
trecătoare, pe când cele care nu se văd sunt veşnice”. Acest
cuvânt incontestabil m-a făcut să rezist trei zile lângă catafalc
şi să spun doar atât: ”Doamne, Tu eşti atât de mare şi atât de
sfânt!” Nu puteam gândi nimic mai mult.
Acestui Dumnezeu mă rog şi acum să adune cioburile
vieţii noastre, şi ştiu sigur că o va face. Dacă am reuşit cu
ajutorul credinţei şi încrederii în El să depăşim primul şoc, cu
siguranţă vom putea depăşi şi groaza singurătăţii şi dorul
cumplit care ne încearcă, lăsând locul amintirilor calde şi
anticipării ZILEI REÎNTÂLNIRII.
Fiind de formaţie economistă, nu m-am putut abţine să
nu fac un calcul simplu: dacă Domnul ne va îngădui să trăim
30 ani, 40 ani, 50 ani, oricum ar fi, ne vom întâlni din nou, şi
parcă-l vad cum mă va întâmpina cu zâmbetul său dulce,
inconfundabil.
Modul în care le-am transmis vestea fiicelor noastre a
fost de inspiraţie divină. Mă specializez în a lucra cu copiii
mici şi cunosc puţin psihologia copilului, dar nu eram pregătită
pentru a transmite un astfel de mesaj unor fetiţe de 5 şi 6 ani,
care alergau în braţele tatălui ori de cate ori se ivea ocazia.
Cum am încercat amândoi să le transmitem cunoştinţe din
Biblie încă de mici, pe măsura vârstei lor, bineînţeles, m-am
văzut nevoită şi de această dată să uzez de acelaşi lucru. Am
luat-o pe Dorothea pe genunchi, ne-am retras numai noi două
într-o încăpere şi i-am pus o întrebare: ”Spune-mi, te rog, unde
se duc oamenii când mor?” Răspunsul ei m-a şocat. Eram
pregătită pentru oricare altul, dar nu pentru acesta:
”Credincioşii se duc în cer, iar ceilalţi în iad.” Noi le vorbisem
despre rai şi iad, dar nu am împărţit niciodată oamenii pe
41
categorii. Era răspunsul sincer al unui copil de 6 ani, care
conţinea un mare adevăr. Am profitat de răspunsul ei şi am
continuat (încercând să-mi potolesc plânsul), chiar dacă îmi era
foarte greu şi-mi venea să mă opresc aici: ”Tati este acum în
cer.” ”A murit?” ”DA!” Nasturii de la cămaşa m-au salvat. I-au
tras cu ochiul Dorotheei, care a început să se joace cu ei, iar eu
am răsuflat uşurată, fiind scutită pe moment de alte întrebări la
care nu ştiu cum aş fi răspuns. M-am felicitat pentru faptul că
am purtat bluza cu nasturi în acea zi.
Iudita a aflat vestea de la sora ei: în minutul următor,
uitând de nasturii mei, Doroteea a plecat la sora ei să o
informeze. Iudita, fiind foarte comunicativă şi sociabilă din
fire, a pus mâna pe telefon şi a format toate numerele pe care le
ştia, crezând că ea va fi prima care va comunica un astfel de
eveniment (cumplit, zic eu). Mi-am dat seama că fetiţele mele,
comunicându-şi şi împărtăşind cu alţii durerea, o pot depăşi
mai uşor. Pentru mine, ele au fost un exemplu şi nişte
deschizători de drumuri: datorită lor, am ales să nu mă izolez,
să caut părtăşia şi comunicarea şi să cer ajutorul. Era cel mai
înţelept lucru pe care toate trei am ales să-l facem chiar dacă
fiecare îl înţelegea diferit.
Înainte, însă, de a avea o confruntare directă cu fetele,
am sunat persoane competente care mă puteau sfătui la ce
evenimente să participe şi la care nu. Primul la care am apelat a
fost profesorul meu de psihologie din facultate, domnul Viorel
Mih, care m-a pus în faţa unei alegeri: tu hotărăşti ce anume
vrei să le comunici fetelor şi cum, dar este mai de dorit un şoc
de moment şi să le confrunţi cu adevărul (dânsul pleda pentru
asta) decât o depresie de lungă durată, dureroasă şi sfâşietoare,
marcată de întrebări interminabile şi de o căutare continuă.
Mi-a sugerat să le las să participe la toate serviciile funerare,
inclusiv la înmormântare, pentru că, altfel, o să-l caute mereu şi
o să-l tot aştepte. Am optat, bineînţeles, pentru această
variantă, după ce am mai sunat şi un specialist în consiliere, pe

42
un frate pastor care a consiliat la cabinetul dânsului inclusiv
copii şi care mi-a sugerat acelaşi lucru.
Peste toate acestea, însă, am simţit mâna cea bună a
Domnului şi mila Lui, fiindcă nu mi-am văzut fetele agitate sau
angoasate şi anxioase, chiar dacă şi pentru ele acele zile au fost
mai mult decât grele. Am început să le recit psalmi seara,
înainte de culcare, ca să adoarmă legănate de susurul cald şi
liniştitor al Cuvântului lui Dumnezeu: ”Cel ce stă sub ocrotirea
celui Preaînalt şi se odihneşte la umbra celui Atotputernic, zice
despre Domnul: „El este Locul meu de adăpost” şi face din
Cel PreaÎnalt turnul său de scăpare” Psalmii noştri favoriţi
sunt: 91, 15, 1, 23.

O durere inexplicabilă
Când te confrunţi cu o astfel de pierdere, n-ai cum să
explici şi să descrii durerea. Sentimentele sunt confuze, iar
stările afective controversate. Mi-am dat seama că la un
moment dat, voi rămâne din nou singură şi că dacă mă voi lăsa
pradă deznădejdii şi depresiei, va trebui să treacă mult timp ca
viaţa să intre în normalitate, dacă se mai poate vorbi vreodată
de aşa ceva. Am învăţat că nu mă pot obişnui cu toate lucrurile
noi deodată şi că trebuie să-mi ofer mie însămi timpul necesar
pentru a mă adapta emoţiilor noi. Elisabeth Kubler-Ross a spus
că există cinci etape prin care trec oamenii când se confruntă
fie cu apropierea propriei morţi, fie cu moartea unei persoane
dragi. Acestea sunt: negarea, mânia, negocierea, depresia şi
acceptarea. Ele nu sunt experimentate întotdeauna în această
ordine şi nu toţi trec prin toate etapele, dar ele ne învaţă că este
nevoie de timp pentru adaptarea la o situaţie traumatică.
Credinţa în Dumnezeu te ajuta să depăşeşti o suferinţă
inexplicabilă dar chiar dacă nu reuşeşti să faci asta, ea cu
siguranţă te ajută să treci peste fiecare zi.
Creştinii au şi un alt mod de a privi provenienţa
suferinţei. De exemplu, putem mări povara vinovăţiei: ”Nu te-
ai rugat suficient? Nu ai fost credincios?”; sau: “Poate că
43
Dumnezeu te-a ales special ca să fii un exemplu pentru alţii!”
M-am confruntat şi cu afirmaţii de genul: ”Cred că Dumnezeu
l-a iubit atât de mult pe Cipri încât a dorit să-l ia acasă mai
repede” şi am fost ispitită să spun că aş fi dorit ca Dumnezeu să
nu-l fi iubit atât de mult; sau: ”Dumnezeu nu dă o povara pe
care să nu o putem purta, ci El dă fiecăruia o povară pe măsură
credinţei lui”, dorindu-mi, la un moment dat, să am o credinţă
mai slaba, pentru ca să port o povara mai mică.
Oricât de mult aş încerca să-mi răspund la anumite
întrebări, sunt convinsă că nu voi reuşi, iar căutarea sensului
suferinţei va fi întotdeauna una lungă şi dureroasă. Jolin Donne
a asemănat suferinţa cu o “comoară din lingouri”. Nefiind
transformat în monede, lingoul nu ne ajută întotdeauna să ne
acoperim cheltuielile aici pe pământ. Însă, pe măsură ce ne
apropiem tot mai mult de casa cerească, comoara “care se afla
în interiorul” omului, aidoma aurului dintr-o mină, primeşte o
valoare eternă şi o glorie tot mai mare. Dacă ne întoarcem spre
Dumnezeu cu încredere, suferinţele pot fi răscumpărate,
ajutându-ne să ne formam un caracter asemănător lui Cristos.
M-am întâlnit cu o prietena care a terminat facultatea de
psihologie şi m-a marcat explicaţia ei vizavi de suferinţă!
Încerca să-mi explice că sunt prea aspră cu mine, prea dură, că
ar trebui să las să mi se vadă durerea şi să o împart cu cei din
jur. Totuşi, nu-mi pot “permite” să fiu slabă în această perioadă
şi să mă las copleşită de suferinţă, chiar dacă durerea mă
covârşeşte uneori până acolo încât simt că nu o să mai ies din
ea niciodată. Barbara Johnson spune: ”Oamenilor nu le pasă cât
de mult ştii. Ei ar dori să ştie că îţi pasă.” Îi mulţumesc lui
Dumnezeu pentru că a pus lângă mine oameni cărora le pasă
într-adevăr de suferinţa celor din jur şi chiar dacă le este greu
să vorbească uneori, nu stau muţi în faţa durerii.

44
 REMEMBER CIPRIAN ILIEŞ

Mihai Cabău, pastor şi prieten

Prientenul adevărat iubeşte
oricând şi în nenorocire ajunge ca un
frate (Prov.17:17)
Au trecut zile şi luni de când Ciprian Ilieş a plecat în
veşnicie şi viaţa îşi urmează nestăvilit drumul spre mai departe.
Pentru mine însă, a vorbi despre Cipri la trecut e şi acum un
efort pe care-l realizez cu greu. Vorbeam adesea cu el despre
viaţă şi veşnicia ce va să vină, neştiind că atât de repede îi va
trece pragul. Încercam de-atâtea ori să adulmecăm sensuri noi
şi profunde legate de adevărurile şi valorile pe care le
împărtăşeam împreună. Mă îndemna câteodată să încep să scriu
despre ceea ce cred. Cochetam cu ideea dar nciodată nu mi-a
trecut prin minte că atât de curând voi ajunge să scriu nu despre
propriile convingeri ci despre Ciprian Ilieş la timpul trecut. Şi
cum aş putea face acest lucru? Ce-aş puteau eu să spun despre
el? Cum aş putea să-l prezint? Sunt atâţia alţii care l-au
cunoscut destul de bine. Probabil că răspunsul la aceste
întrebări ar fi simplu: aşa cum l-am cunoscut eu, cu riscul
asumat de-a fi socotit prea subiectiv. Ciprian a fost pentru
mine un prieten dar nu orice prieten ci unul adevărat. Unul care
în scurtă vreme mi-a ajuns ca un frate.
Antoine de Saint-Exupery spunea: ”A avea un prieten
nu este ceva cu care oricine se poate lăuda”. Prieteni poţi avea
mulţi dar prietenul adevărat nu-l găseşti uşor.
Cuvintele nu pot exprima îndeajuns acest fapt. Ce rămâne e
doar amintirea experinţelor trecute dublată de frânturi de
gânduri şi emoţii.
Dacă însă, am socoti cuvintele ca pe nişte întrupări ale
gândurilor noastre aş încerca atunci să las aici câteva gânduri
sub forma unor cuvinte.

45
L-am cunoscut ca pe un om cu o imensă poftă de viaţă. Îl trăda
zâmbetul lui inconfundabil şi mai apoi dinamismul lui
extraordinar. Micul tablou pe care-l am în camera de zi îl dă de
gol şi azi. I-am admirat întodeauna forţa aceasta şi l-am
invidiat pentru această calitate. Ca orice om avea temerile lui,
însă familia, biserica şi şcoala l-au dinamizat enorm. Ciprian a
fost o personalitatea complexă nu doar cu orientări spre
economie şi teologie ci şi înspre politică, istorie şi chiar şi spre
sport.
Îmi amintesc şi acum primele noastre întâlniri la Cluj şi
apoi la Bistriţa. Era înzestrat cu o dorinţă de-a cunoaşte, de-a
studia şi de-a transmite mai departe. Aveam o pasiune
comună: oamenii şi cărţile. El, era profesorul iar eu, pastorul.
Adunam laolaltă cumva catedra cu ecclesia. Aveam ca etalon,
Cartea Cărţilor şi apoi cărţile din jurul nostru. La un moment
dat ne lăudam cu noile achiziţii în materie de cărţi. Ne
formatam propriile noastre opinii şi încercam mai departe să
cultivăm valori perene în vieţile celor cu care ne intersectam.
Nu pot relata prea multe despre activitatea lui ca economist şi
nici despre experienţa lui de la catedră însă ştiu cu certitudine
că a fost apreciat şi iubit de cei cu care a lucrat şi în special de
studenţii lui de la Goldiş. Ştiu din propria lui mărturisire, ce
bucurie a trăit în momentul în care a fost chemat de
Universitatea Emanuel din Oradea să devină profesor asociat.
Lucrul despre care pot vorbi cel mai bine constă în experienţa
prieteniei noastre. A fost omul care iubea Scriptura. Nutrea o
pasiune adâncă pentru Cuvântul lui Dumnezeu şi ţin bine minte
că în toate discuţiile şi întâlnirile noastre, Biblia constituia
fundamentul pe care clădeam.
Nu cu multă vreme în urmă, Petru Murza ne invitase să
facem o emisiune la AS-TV. Am acceptat învitaţia neştiind
atunci, că va fi prima şi ultima. Nu mai fusesem împreună la o
emisiune televizată. Parcă îi văd şi acum emoţiile care-l
copleşeau. Ne tot frământam şi ne întrebam oare ce vom spune
şi cum va ieşi emisiunea aceia pe post. Preţ de-o oră am vorbit
46
despre suveranitatea lui Dumnezeu chiar şi în momente de
criză economică. Am văzut încă o dată pe chipul lui
convingerea şi patosul cu care vorbea. Cred şi astăzi că a fost o
emisiune reuşită.
A fost un om al valorilor şi de asemenea un om de
valoare. Avea o inimă mare şi nu cred că exagerez. Era în stare
să renunţe la el însuşi de dragul celorlalţi. Lucrul aceasta l-a
făcut nu de puţine ori. Sunt convins că cei care l-au cunoscut
mai îndeaproape pot susţine cu tărie ceea ce afirm aici. A fost
o inspiraţie pentru mine în ceea ce priveşte studiul biblic.
Experienţa lui de la catedră combinată cu dorinţa de-a cunoaşte
Căile Domnului devenea de-a dreptul captivantă pe măsură ce
petreceam timp împreună. Când vorbea despre Istoria
Binecuvântării şi Beni Fărăgau, importanţa cunoaşterii
Scripturilor devenea extrem de motivatoare. A acceptat
întodeauna invitaţia pe care i-am făcut-o de ţine studiu biblic în
biserica unde păstoream. M-am bucurat să-l am cu mine acolo
chiar şi pentru o scurtă vreme. Ani la rând s-a ocupat de
departamentul de studiu biblic la biserica baptistă din Nepos şi
nu trecea un an fără să mă invite la conferinţa de vară
organizată de Beni Fărăgău. Am avut acest har să pot participa
împreună cu Ciprian şi împreună cu familiile noastre la câteva
din aceste conferinţe de vară.
Am călătorit diferite locuri împreună: în slujire şi nu
numai. Oridecâte ori călătoream cu Ciprian tot timpul acela mi
se părea scurt chiar şi atunci când călătoream ore în şir.
Deveniserăm pentru o clipă doi adolescenţi în faţa unei lumi
parcă neexplorate suficient. Având de partea noastră tinereţea
şi încrezători în propriile noastre resurse porneam la drum
înaintea unei lumi ce aştepta să fie redescoperită.
Ne-am întâlnit de nenumărate ori ca familii şi copii
noştri s-au jucat împreună. Am petrecut împreună momente
frumoase. Chiar cu câteva zile înainte de tragicul accident,
Ciprian, Narcisa şi fetele au fost la noi la cină. Am stat şi-am
povestit, ne-am rugat pentru bucate luând din ele şi apoi ne-am
47
despărţit. Ne-am despărţit însă, în seara aceia fără să mă
gândesc, că prietenia noastră se încheia aici, pe-acest pământ,
aşa cum începuse: la o masă.
Privind retrospectiv, pot spune că prietenia noastră a
fost scurtă dar a fost una adevărată. Ciprian a fost pentru mine
un prieten adevărat, unul, vorba înţeleptului Solomon, care
iubeşte oricând şi în nenorocire ajunge ca un frate.
Am călătorit împreună, am impărtăşit gânduri şi
idealuri împreună şi am visat frumos.
Cineva spunea că nu putem vedea bine decât cu inima.
Ce bine e să ştii şi să vezi că nu se termină totul aici. Se spune
că viaţa merge mai departe, dar într-o bună zi totul se va sfârşi.
La sfârşitul alergării noastre, se încheie doar o primă parte a
existenţei. Cea de-a doua continuă în veşnicia ce ne aşteaptă,
acolo unde este şi Ciprian.

Gil, prieten apropiat

Domnul Dumnezeul tău este în
mijlocul tău, ca un viteaz care poate aju-
ta; se va bucura de tine cu mare bucurie,
va tăcea in dragostea Lui, şi nu va mai
putea de veselie pentru tine.
(Ţefania 3:17)
Părea să fie o seară ca ori care alta. Era pe la ora 19:30,
telefonul începu să sune… era Cipri. Oare o să mă invite
undeva, o să mă certe ca nu am făcut ceva bine, sau o sa fie
vre-o surpriza pregătită de el!? Gil, sunt în Bucureşti, aproape
de Casa Poporului, cum ajung în Gara de Nord? După o scurtă
discuţie ne-am urat noapte bună! Era grăbit şi agitat, ca de
obicei dorea să le facă pe toate şi nu oricum, să le facă bine. A
fost ultima seară în care ne-am auzit. A doua zi s-a întamplat ce
ştim cu toţii, dar cel mai tragic a fost ca pentru cei dragi care l-
am iubit a urmat noaptea sufletului.
Aşa a hotarat Dumnezeu în viaţa lui Cipri şi nimeni nu
mai poate schimba această hotărâre. Dumnezeu oferă
48
oamenilor o şingura şansă, viaţa de pe acest pământ cu scopul
de a ne pregăti caracterul pentru viaţa eternă. Cred că ceea ce
contează cu adevărat este nu cât trăim ci cum trăim.
Mă şimt oarecum dator să scriu câte ceva despre Cipri
deoarece am petrecut mult timp cu el şi ne cunoşteam foarte
bine, atât punctele tari cât şi cele slabe.
Am început să ne cunoaştem la o vârstă destul de
fragedă şi toate evenimentele pe care le-am trăit împreună ne-
au ajutat să consolidăm relaţia noastră destul de puternic.
Îmi aduc cu drag aminte primele discuţii dintre noi. El a fost
acela care a luat iniţiative de a ne cunoaşte mai bine şi a duce
lucrurile pe un tărâm spiritual. El râdea de mine că nu ştiu
nimic din cele spirituale, eu de el ca nu ştie să-şi trăiască viaţa
aşa cum o percepeam eu. Eu îl doream pentru anturajul meu, el
mă dorea pentru anturajul lui şi de aici tot felul de polemici
fără prea mare rezultat de moment.
Ciprian, era spontan, plin de viaţă, îi plăcea să facă
surprize şi să fie surprins, dar ce îi dădea un farmec aparte era
şi faptul că mereu era pus pe glume. Într-o dimineaţă
plictişitoare din viaţa mea mă trezesc cu el la uşa, era cu o
puscă în spate şi mă provoacă la tragere în grădina din spatele
casei. Era pentru prima oară în viaţa mea când l-am auzit că îi
pare rău că nu a făcut armata. Nu prea le avea cu ochirea şi
lovirea ţintei. Am fost plăcut impreşionat, nu neapărat de
eveniment în şine, ci de faptul că de la o stare aşa de neplăcută
din viaţa mea am reuşit să mă şimt aşa de bine făcând câteva
jocuri banale. Parcă îl văd şi acum cu zâmbetul lui până la
urechi şi optimismul cu care trecea prin viaţă.
Cred ca ceea ce ne-a unit cel mai mult a fost decizia pe
care a luat-o împreună cu Narcisa - aceea de a se ruga pentru
mine. Probabil vedea ceea ce nu vedeam eu şi anume faptul că
trec anii pe lângă mine şi nu pot trai viaţa la adevarata ei
valoare. Prima dată când mi-a zis că indiferent de ce cred eu
sau fac, el o să se roage pentru mine, a fost într-o seară când i-
am dat curs invitaţiei de al însoţi la biserică.
49
 Ciprian a fost prima persoana cu care am împărtăşit
gândul de a-mi schimba viaţa chinuitoare pe care o trăiam .
Eram în armată şi i-am trimis o scrisoare despre intenţia mea
de a mă converti la adevăr, cu adevărat. Bucuros de intenţia
mea a şi venit răspunsul din partea lui, erau primii mei paşi în
viaţa spirituală. Când am revenit din armata am început sa
frecventez împreună cu el Biserica Baptistă din Nepos. Trăirile
din acele momente pentru mine au fost unice şi şimţeam
realmente un colţ de rai in viata mea. Eram fericit cu adevărat
pentru prima oară în viaţa mea şi asta în mare parte datorită lui
Cipri. Eram bucuros de predicile pe care trebuia să le susţină
duminica de duminica la biserică. Am rămas frumos
impreşionat de implicarea lui pentru Biserica Baptistă de la
Nepos. Lucrările cu studiu biblic îi reveneau lui, contabilitatea
şi un aport mare a avut la construcţia bisericii.
Ciprian era ancorat în multe evenimente şi îi plăceau
provocările frumoase. Avea multe iniţiative şi le ducea la bun
sfârşit. Îmi aduc cu drag aminte când m-a provocat să facem la
biserică un grup de laudă şi închinare aşa cum a văzut la Cluj.
Zis şi făcut, doar că ceea ce văzuse el era departe de ce
reuşeam noi o mână de tineri să facem, dar încercam şi uneori
ne şi reuşea. El era acela care ne îndemna şi vorbea despre
cântările care trebuie să le cântăm, apoi se retrăgea în spatele
grupului şi doar îngângura după noi dezamăgit ca nu i-a dat
Domnul darul de a cânta mai bine. A iubit mult biserica din
Nepos şi s-a dedicat trup şi suflet pentru ea. Golul pe care l-a
lăsat la plecarea lui este impoşibil de refăcut. Aproape în
fiecare duminică mergea la Biserica din Nepos pentru a susţine
atmosfera din casa lui Dumnezeu. Am apreciat foarte mult la el
faptul că era tot timpul proaspăt şi că a păstrat vie credinţa în
Dumnezeu.
Hobiurile lui Cipri erau fotbalul şi jocurile relaxante.
Era într-o duminică după masa şi ne-am hotărât să mergem să
facem puţină mişcare. Cipri juca pe postul de fundaş stânga
deoarece era stângaci. Era o fază care nu anunţa mare lucru,
50
mingea se indrepta spre poarta noastra şi a sarit la cap
impreuna cu un adversar după care am văzut că se asează încet
jos. Dupa 5 minute am văzut că începe să îi crească un cucui
foarte mare. Îngrijorat de starea lui, am renunţat la fotbal şi am
plecat acasă distrându-ne pe seama cucuiului.
Una dintre cele mai frumoase experienţe pe care le-am
trăit împreună cu el a fost plecarea la Şinaia la schi împreună
cu un grup din Cluj. Acolo am aflat ca prietenii din Cluj îi
spuneau Biluţă, nume cu care, am aflat mai târziu, îl răsfăţau
colegii de liceu.
Şi-a dorit multe lucruri şi a avut multe proiecte de
viitor. Probabil doar ne-a vorbit despre ele pentru a le duce noi
la bun sfârşit. A dorit sa fie o bibliotecă creştină pentru tinerii
din judeţul Bistriţa. Un cor frumos în care să fie angrenaţi mulţi
tineri. Şi-a dorit să schimbe multe lucruri şi în localitatea natală
- Nepos. O altă dorinţă arzătoare a fost aceea de a se infiinţa in
Bistriţa un liceu creştin pentru tinerii care doresc să cunoască
mai multe despre Dumnezeu. Proiecte pe care le-a lansat şi
rămân o provocare pentru noi.

Vio Pop, verişor

Un history maker
Mă sună Cipri într-o zi să mă întrebe dacă îl pot caza
pentru o noapte. Nu l-am mai văzut niciodată aşa de speriat. A
sosit la apartament, s-a aşezat în pat şi mi-a arătat. Avea mai
multe aparate puse pe corp pentru ai măsura mişcările inimii.
Îmi spunea că s-ar putea să fie ceva complicaţii şi să nu mai
trăiască mult. Atunci mi-am imaginat tot ce a devenit realitate
după vreo doi ani. Dar nu din cauza inimii. Am încercat atunci
să îl încurajez făcând puţin „haz de necaz”. I-am făcut poze şi
i-am zis că arată ca un terorist sinucigaş, datorită aparatelor
lipite de corp. Rezultatele au ieşit bine atunci şi nu avea nici o
“gaură”, cum zicea el, la inimă.

51
 Am o listă cu persoane care mi-au influenţat pozitiv
viaţa. Una din aceste persoane, care a fost în copilărie, în
adolescenţă şi tinereţe a fost Cipri. Felul în care vedea el
lucrurile, perspectiva lui despre lume, era altfel decât la
majoritatea. Ca şi creştini avem tendiţa de a ne izola în biserică
sau în cercurile noastre închise, Cipri a ştiut să fie o lumină
acolo unde este nevoie de lumină.
L-am urmărit în mai multe discursuri pe care le-a ţinut
în public. Nu uita niciodată să amintească despre credinţa şi
principiile lui. Indiferent dacă audienţa erau oameni politici,
studenţi, telespectatori, avea un stil deosebit de a introduce în
scenă pe Dumnezeu. Am stat o seară până târziu cu el, lucrând
la site-ul lui, un site de business, şi m-a uimit faptul că pe
lângă tot ce ţinea de business, a avut dorinţa să mai punem
două meniuri care poate par că nu îşi au locul pe un astfel de
site: Familia şi „Pentru suflet”, unde dorea să pună principii ale
lui Dumnezeu, pentru lumea afacerilor şi pentru studenţi.
Cred că am fost verişorul lui preferat. Prin modul în
care a avut grijă de mine în toate domeniile. Când am fost
adolescent mi-a cumpărat o Biblie. A venit şi mi-a adus-o
personal şi aşa m-a făcut de fericit când mi-a zis ca e mai faină
ca şi a lui. Mi-a acordat încredere şi m-a învăţat lucruri
practice, cum ar fi să conduc, vreau să amintesc el mi-a ţinut
prima lecţie de şoferie. În multe lucruri a fost primul care m-a
iniţiat şi m-a promovat. A ştiut să aprecieze, să vădă valoare şi
potenţial în oameni.
Îmi amintesc când m-a invitat la o masă, într-o zi când
am trecut prin Bistriţa. Cred că m-a dus la cea mai frumoasă
terasă. Era foarte popular, toţi care treceau pe acolo îl salutau.
Am avut discuţii constructive, ca de obicei, m-a făcut să mă
simt foarte bine.
L-aş numi un history maker (făuritor de istorie). Un om
care, deşi a trăit puţin pentru noi, avea mintea şi inima
deschisă. Fiecare scriem în dreptul nostru o istorie, dar nu toţi
îşi iau în serios mandatul pe care îl avem de a face istorie, de a
52
influenţa istoria pe care o lăsăm la cei care ne urmează. Cipri a
lăsat ceva, a lasat un model de urmat, pentru toţi.
Când a plecat, pentru prima dată am simţit că am
pierdut ceva cu adevărat. Mi-a fost aşa de ciudă pe el. Ştiam că
a mers la Tata, îmi imaginam cum se bucură. Îmi imaginam
cum ai vrea să îmi povestească ce trăieşte el acolo, în stilul care
o făcea de multe ori.
Ştiu că la mulţi le este dor de Cipri. Numele lui, în acest
an, a fost cel mai căutat numele în spaţiu evanghelic din
Bistriţa pe internet. Dragilor, nu îl veţi mai găsi pe Cipri printre
noi, aici pe pământ.
Cred ca viaţa e mai mult decât un strop de apă, care în
cădere, durează câteva secunde, până se pierde în marea uitării!
Speranţa mea e că viaţa continuă în eternitate.

Alina Rusu, verişoară

Chiar dacă tristeţea şi dorul îmi copleşesc inima şi
sufletul, am bucuria imensă de a aşterne pe hârtie câteva
rânduri despre cel care a fost verişorul meu drag de la Nepos şi
totodată mi-a devenit profesor la facultate – despre Ciprian
Ilieş, pentru care Dumnezeu a avut un cu totul alt plan decât
am fi crezut oricare dintre noi. Dumnezeu a hotărât că alergarea
lui pe acest pământ să se termine mult prea timpuriu şi să lase
în inimile noastre un gol imens, pe care numai El cu puterea
Lui ne poate ajuta să-l umplem.
Eu, una, sunt mandră că am avut un verişor deosebit ca
el, sunt mandră că l-am avut în preajmă: a fost un om de la care
întotdeauna am avut ce învăţa, ca profesor, ca om, ca şi
caracter. Abia aşteptam să vină la ore. Cu vocea lui blândă ne
ducea pe tărâmul ştiinţei. Era o adevărată plăcere să-l asculţi.
Se spune că timpul le şterge pe toate, dar chiar dacă
timpul a trecut, durerea din inima mea e tot mai mare,
amintirea lui îmi rămâne veşnic vie. Nădăjduiesc însă în
Dumnezeu că ne vom revedea odată în Patria Cerească, locul
pe care L-a pregătit pentru toţi aleşii lui. De aceea, sunt
53
bucuroasă pentru Cipri că a fost un copil credincios al lui
Dumnezeu: chiar dacă a avut funcţii înalte, Cipri nu a uitat de
Dumnezeu, ci s-a încrezut deplin în El.
Despre Ciprian sunt multe de spus: a fost un om activ,
gata oricând să înveţe ceva nou, gata oricând să sară în ajutorul
cuiva cu un sfat sau cu o vorba buna.
Ciprian a fost iubit şi stimat de toţi studenţii din
facultate; toţi îi ducem dorul şi ni-l închipuim stând la catedră
şi predându-ne materiile care îl fascinau de-a dreptul şi care,
datorita lui, ne fascinau şi pe noi.
Ciprian a fost unic, la fel cum fiecare dintre noi suntem unici în
felul nostru, prin tot ceea ce a făcut, prin tot ceea ce a gândit,
prin tot ceea ce a înfăptuit.
Îmi amintesc cu drag de clipele când ne întâlneam
împreună cu familiile noastre, ne bucuram împreună,
împărtăşeam gânduri, primeam sfaturi de la Cipri, iar copiii
noştri se jucau împreună. Tot ceea ce este frumos trece repede
– la fel s-a întâmplat şi cu Cipri: a plecat dintre noi ca şi cum n-
ar fi fost. Dar, în sufletul meu şi în inima mea, el va rămâne
acelaşi neschimbat verişor, care venea la Bistriţa bucuros să ne
întâlnim şi să povestim.
Tot ceea ce a fost Ciprian Ilieş, tot ceea ce a fost
investit în el, se datorează bunului Dumnezeu, care l-a înzestrat
cu înţelepciune şi pricepere, dar şi “omului din umbra”, care
niciodată nu se vede – Narcisei, soţiei lui dragi care l-a susţinut
şi l-a sprijinit cum a putut ea mai bine, din toate punctele de
vedere.
La revedere, Ciprian Ilieş, îţi spunem încă o dată!
Dumnezeu să ne ajute să ne putem întâlni toţi la El în slava!
Am scris aceste rânduri cu tot dragul în memoria celui
care a fost verişorul meu drag, Ciprian Ilieş.

54
 Petru Murza, profesor
Memorii ce nu pot fi uitate
L-am cunoscut personal, cu ocazia slujbei de inaugurare
a casei de rugăciune, a bisericii penticostale din Negrileşti.
Primele gânduri exprimate în scurta prezentare m-a determinat
să-l invit la grupul de studiu al bărbaţilor. A rămas foarte
încântat. Era o persoană sociabilă, doritoare să cunoască şi alţi
oameni. Îmi spunea că la Bistriţa nu are prieteni mulţi, şi
duminicile este plecat la Nepos. Neposul pentru el era locul
revigorării şi relaxării. Sfârşitul de săptămână la Nepos era cel
mai frecvent loc de încărcare spirituală şi refacere pentru o
nouă săptămână. A iubit comunitatea din Nepos foarte mult.
Partcipând la studiul cu bărbaţii, am avut ocazia să-l descopăr
şi mai mult. Avea un gol pe care mulţi bărbaţi îl poartă. Lipsa
unei relaţii profunde cu tatăl. El era tătic şi dorea să fie un soţ
bun şi un tată - prieten al fiicelor lui, Tea şi Dita. Într-o zi mi-a
povestit cum şi-a petrecut copilăria mai mult cu bunicul. Nu
am vrut să intru în mai multe detalii, aşa că l-am provocat să-i
ofere soţiei lui un week-end plăcut, participând la o conferinţă
cu tema “ Voia lui Dumnezeu in familie”. Mi-a zis din start că
nu poate să vină. L-am asigurat că va fi sponsorizat. Aşa a
aprobat participarea. Am călătorit cu Monica, soţia mea,
Narcisa şi Cipri împreună. A fost un timp binecuvântat de
toamnă. Mi-a promis că va face tot posibilul pentru a participa
cu soţia lui la aceste conferinţe.
Prima vizită a familiei lui la noi acasă, a fost primită cu
aplauze de către fiicele noastre Abi şi Timeea. Acum aveau şi
ele posibilitatea împrietenirii cu Tea şi Dita. Am avut un timp
binecuvântat. Cipri m-a provocat să mă înscriu la Facultate,
unde preda el. Am acceptat iar după un an a acceptat şi
Monica. Datorita lui, am finalizat cu ajutorul lui Dumnezeu un
master şi studiile economice. Ciprian avea un spirit de
convingere foarte mare.

55
 În primăvara anului 2008, am participat la o conferinţă
a liderilor, la Sovata. Conferinţa era organizată de BIG Impact.
El împreună cu Mihai şi cu Gilu, veneau din altă parte. Pentru
prima dată am aflat ce însemnă pentru el, “o feciorească”. La
întoarcere spre Bistriţa i-am spus în mod sincer că Dumnezeu
vrea să-l folosească în viaţa publică. El mi-a zis că a terminat-o
cu politica. În acel an erau alegeri locale. A acceptat provocar-
ea de a candida pentru funcţia de consilier municipal. A ajuns
consilier al municipiului Bistriţa, poziţie dorită de mulţi. De
acum în faţa lui se deschideau noi orizonturi.
Participarea la studiul biblic, după programa “Istoria
binecuvântării” era un moment de oaza spirituală. Uneori
venea de la şedinţele de consiliu direct la studiu. La studiul
biblic găsea relaxare. Anul 2009 ne-a provocat să avem un
timp de relaţionare mai profundă. În luna iulie am fost
împreună cu familia lui în concediu la Mamaia. Cele opt zile de
concediu ne-au apropiat şi mai mult. Drumul spre casă l-am
făcut pe la Bicaz. Ajunşi acasă ne-au invitat la ei. Garsoniera
lor mică şi strâmtă primea cu căldură pe oricine. Am mâncat
cârnaţi de casă. Narcisa era îngrijorată că nu ne ajung. Probabil,
în acea vizită ne-a invitat oficial să fim prezenţi la deschiderea
bisericii baptiste din Nepos. Printre primii invitaţi la slujbele de
duminica dimineaţa ne-a avut pe noi. Am fost cu Monica, cu
Mihai, fratele meu, cu Emanuel Boca. Am auzit lecţia din
Exod, prezentată de Cipri, despre Mielul de Paşte, un miel
pentru fiecare casă. Eu am predicat despre “Asigurări oferite de
Cristos celor ce trec prin furtună”, neştiind că biserica şi
familia lui Cipri va trece prin furtună. Aş dori să amintesc o
asigurare pentru cei care vor citi această carte. Când se îngâna
noaptea cu ziua, Isus venea la ei plutind pe ape. Isus vine la noi
,atunci când suntem la capătul puterilor. El vine pentru a ne da
speranţă şi pentru a aduce zorii unei noi zile . El a spus “ cu
nici un chip n-am sa te las, cu nici un chip n-am să te
părăsesc”. În drum spre casa părintească a Narcisei, Ciprian
fredona o cântare. Şi acum parca îi aud glasul:”...Eu nu sunt de
56
pe pământ, / Eu nu sunt de-aici de jos, / Ţara mea-i acolo sus, /
Eu mă duc după Isus”.
L-am rugat să-mi arate unde e casa lui părintească.
Atunci şi-a adus aminte că e ziua bunicu. Nu cred ca l-a sunat
să-i spună “La mulţi ani”. Era foarte grăbit să plece spre
Bucureşti. Ultima dată l-am văzut în Bistriţa pe strada Eroilor
la volanul maşinii pe care a închiriat-o. I-am dorit
binecuvântarea lui Dumnezeu şi a rămas să ne auzim la telefon.
Duminică seara am vorbit la telefon. Printre altele mi-a
mulţumit pentru vizita de la Nepos şi mi-a spus că ne vom
vedea marţi la amiază. Marţi dimineaţa eram în piaţa Decebal.
Vestea că Ciprian a avut accident am primit-o de la un prieten.
Apoi am aflat despre plecarea în veşnicie a mult preaiubitului
şi preţiosului meu prieten Ciprian Ilieş. Ne vom vedea la Prânz
în acea dimineaţă când Isus ne va servi pe toţi cu cele mai
gustoase bucate.
Petru, Monica, Abigail şi Timeea nu te vom uita niciodată.
Narcisa, Dorothea şi Iudita, fiţi sigure că şi noi rămânem lângă
voi şi cu voi în drumul spre împlinirea voastră materială şi
spirituală.
Acum la un an de la plecarea lui Ciprian, vă dorim multă
mângâiere şi putere. Dumnezeu să vă mângâie. Mulţumesc
Narcisa, pentru provocarea care mi-ai făcut-o.

Mariana Bozbici şi Dina Doci

Ciprian Ilieş a fost un tânăr care şi-a pus viaţa la
dispoziţia Domnului. Era un om dedicat lucrării lui Dumnezeu
şi a încercat să facă tot ce poate pentru a propăşi lucrarea în
biserica din Nepos. Inima lui a bătut, la propriu, pentru
mântuirea oamenilor din satul lui: se bucura nespus de mult
când auzea că oamenii din Nepos îl primesc pe Dumnezeu în
viaţa lor.
El a fost primul tânăr care s-a botezat în biserica
noastră. În toţi acei ani, a studiat mult Biblia şi a crescut în
cunoaşterea lui Dumnezeu. Când m-am întors eu la Dumnezeu,
57
în biserica baptistă din Nepos erau trei tineri: Ciprian Ilieş,
soţia lui, Narcisa, şi Radu Dumitru. M-am alăturat şi eu lor. În
acea perioadă, biserica avea mare nevoie de tineri şi ne rugam
ca Dumnezeu să aducă tineri în biserică. După câţiva ani am
primit răspuns la rugăciuni.
Noi slujeam în biserică prin laudă şi închinare. Ne
întâlneam în fiecare sâmbătă seara la repetiţii, iar Ciprian deşi
nu avea o voce foarte bună, asculta cântecele noastre şi ne
dădea indicaţii cum să cântăm. În perioada aceea, visul
grupului nostru era să scoatem o casetă spre slava Domnului.
Ciprian era un perfecţionist, îi plăcea foarte mult să facă lu-
crurile foarte bine şi mereu avea de completat şi de şlefuit câte
ceva în noi. Iubea foarte mult tinerii şi de aceea şi-a ales să
lucreze cu ei. După ce s-a căsătorit, a plecat la Bistriţa, dar a
continuat să slujească în biserica noastră. Venea în fiecare
vineri şi făcea studiu cu tinerii. Vroia să ne vadă crescând
spiritual şi ne încuraja mereu să-L căutăm tot mai mult pe
Dumnezeu. Am studiat diferite teme interesante despre
Dumnezeu şi despre cum trebuie să-L reprezentam în societate
ca tineri creştini.
Cipri era un băiat foarte serios în tot ceea ce făcea, dar
şi foarte glumeţ. Îmi sunt vii în memorie unele glume de-ale lui
de când ieşeam la iarbă verde – împreună cu Cipri, am făcut şi
câteva ieşiri, după ce şi-a cumpărat Dacia. Prima ieşire care îmi
vine în minte este cea din Moldova, când am mers în misiune
la Rădăuţi. O alta a fost cea de la Fiad – am mers împreună cu
Cipri, Alin şi Dora la iarbă verde la Fiad. Înainte de a pleca de
acasă, Ciprian ne-a împărţit responsabilităţile. Alin trebuia să
aducă discul pentru prăjit peştele. După ce am plecat din
localitate, Ciprian l-a întrebat pe Alin dacă a luat discul, iar
acesta i-a spus că l-a luat şi i-a arătat un CD. De atunci, Cipri
făcea mereu glume şi ne amintea, în întâlnirile noastre,
întâmplarea cu CD-ul.
La întâlnirile de studiu biblic cu tinerii, lui Cipri îi
plăcea să schiţeze pe hârtie tot ce ne explica şi ne-a făcut cadou
58
o tablă de scris, pe care ne explica mereu tot ce vroia să ne
înveţe. Ne-a iubit mult şi punea foarte mult suflet în tot ceea ce
făcea. Pentru el, lucrarea lui Dumnezeu era o pasiune.
El a fost pentru noi ca biserică, şi în special pentru cei
mai tineri, un model demn de urmat. Modul în care vorbea, dar
şi cel în care îşi conducea viaţa, demonstrau o puternică
credinţă în lucrurile care nu se văd. Era conştient de scopul său
pe pământ şi nu vroia mai mult decât să-l poată atinge cu
succes. Ca orice fiinţă pământeană, avea visuri, însă cel mare
vis al lui era acela de a-L cunoaşte şi de a-L vedea pe
Dumnezeu în fiecare zi. Dragostea lui pentru Dumnezeu era
vizibilă în tot ceea ce făcea, deoarece pentru el statutul de
„creştin” era o onoare.
L-am cunoscut ca fiind o persoană ce iubea adevăratele
valori, care par a fi mai mult absente în societatea
postmodernă. Dragostea pentru adevăr, corectitudinea şi
dreptatea şi-au pus amprenta asupra întregii sale vieţi.
Încrederea în capacităţile sale, uluitoarea lui fermitate, dar şi
puterea lui de convingere n-au făcut decât să-i confere statul de
om bine ancorat în ceea ce crede. Fiind o persoană pasionată de
semenii săi, le oferea mereu ajutorul. Preocuparea lui pentru
facerea binelui şi implicarea în problemele celor din jurul său l-
au făcut o persoană iubită şi respectată de toţi. Alegerea de a-L
sluji pe Dumnezeu încă din tinereţe i-a fost răsplătită cu multe
binecuvântări. Cea mai mare dintre acestea a fost pentru el
familia minunată pe care i-a dăruit-o Dumnezeu.
Având viaţa încredinţată în mâna Dumnezeului celui
viu, Ciprian a căutat să înveţe şi să sfătuiască biserica şi tinerii
în lumina Sfintei Scripturi. Felul în care prezenta studiul în faţa
întregii biserici îi trăda pasiunea pentru Cuvântul lui
Dumnezeu. Am apreciat foarte mult la el seriozitatea cu care
făcea lucrarea lui Dumnezeu şi pasiunea pe care o punea în re-
alizarea oricărui lucru. Trăsătura cea mai vizibilă la Cipri era
onestitatea lui. A încercat să lucreze corect în toate domeniile
din viaţa lui şi să aducă onoare lui Dumnezeu prin tot ce făcea.
59
L-am apreciat mult pentru tot ce a făcut pentru tinerii din
Nepos şi va rămâne mereu în amintirea noastră ca un om care
ne-a ajutat să ne înălţăm mai sus spre Dumnezeu.
Mereu ne vom aduce aminte cu drag de Cipri – omul
care a semănat cu drag Cuvântul lui Dumnezeu în inimile
noastre. Ne va rămâne mereu viu în memorie!

Irina Laar, contabilă

Parcă a fost ieri ziua în care l-am întâlnit pentru prima
dată pe Cipri. A venit la Valea Românească, avea nevoie de
evidenţa contabilă a unei firme ca studiu de caz pentru lucrarea
de licenţă. Am vrut să-i dau o evidenţă gata făcută, numai să
preia datele. Nu a fost de acord. Am rămas plăcut surprinsă de
acest fapt. Avea el nişte date pregătite şi dorea neapărat să se
folosească de ele. I-am creat o firmă nouă cu sume precedente,
i-am arătat cum se lucrează în program. A făcut singur totul şi
a sărit în sus de bucurie când a ieşit bine ceea ce făcuse el. Mi-a
plăcut foarte mult din prima clipa când l-am văzut. Era ca un
copil neastâmpărat, pus mereu pe şotii, dar în acelaşi timp şi
inocent.
După vreo doi-trei ani, am devenit colegi de birou. Am
împărţit împreună şi bune şi rele. Îmi este foarte greu să
vorbesc despre Cipri la trecut, dar asta este viaţa, trebuie să
acceptam tot ceea ce ne este dat. Cipri era foarte comunicativ,
hazliu, plin de viaţă şi ...antiprostie. Ura prostia indiferent sub
ce formă se manifesta ea. Aveam o colegă, inginer proiectant,
care era foarte superstiţioasă. Ţin minte că, într-o zi, vine fe-
meia de serviciu din curte şi intră plângând la noi în birou.
Cipri, cum nu se putea abţine să nu întrebe pe fiecare ce face, o
întreabă şi pe doamna. Aceasta îi răspunde că s-a întâlnit cu
inginera în curte, când venea de la vestiarele muncitorilor, şi
inginera a certat-o că i-a ieşit în faţă cu găleata goala. La auzul
acestor cuvinte, Cipri a pufnit instantaneu în râs spunând: “Nici
tata Ion nu mai crede aşa ceva!” Nu s-a putut abţine până nu a
purtat o discuţie pe această tema cu doamna inginer, discuţie
60
din care, bineînţeles, Cipri nu a ieşit deloc şifonat şi, de atunci,
tot timpul a găsit ocazia să o ironizeze cate un pic, sub forma
de glumiţe, cu tot felul de presupuse superstiţii. Nu era ironic
în sensul de a-şi bate joc de cineva, ci aşa considera el că este
mai bine, mai blând, să corectezi nişte greşeli de comportament
sau ieşiri neadecvate.
Încă din primele săptămâni după ce am devenit colegi
de birou, a găsit pe internet o caricatura, parcă era Baba-
cloanţa. A tipărit imaginea şi a scris pe ea: ”IRINA LA 80 DE
ANI”. Mi-a arătat-o şi, normal, nici eu nu m-am putut abţine şi
am izbucnit instantaneu în râs, chiar dacă era vorba despre
mine. M-a întrebat cu un aer nevinovat: “Aşa-i, IRA, că nu te
superi?” I-am răspuns: “Nu mă supăr, cu o singură condiţie: să
o afişezi acolo lângă mine, pe perete.” Peretele era chiar vizavi
de uşă, iar cine deschidea uşă dădea cu ochii, fără să vrea, de
caricatura respectivă. Să fi văzut cu câtă bucurie a afişat
caricatura aceea şi mai mult, cât l-a certat domnul Sabin pentru
ea!
Mă năpădesc lacrimile când scriu aceste rânduri, mi-e
foarte dor de Cipri şi nu pot să uit niciodată zilele petrecute
împreună. De multe ori îmi spunea că el stă mai mult cu mine
decât cu Narcisa. ”Noroc că ai putea să-mi fii mamă, că altfel
Narci ar fi geloasă”, îmi spunea mereu.
Vine Cipri într-o dimineaţă de acasă cu diplomatul şi cu o
geanta plină de referate. Deschide uşa biroului meu şi zice:
“No, vezi tu, Iră, dacă n-ai în cap, porţi în geanta,” şi ridica
geanta plină cu referate. A doua zi, vine cu o geanta plină de
referate şi cu o plasă la fel de burduşită, deschide uşa biroului
meu şi zice: “Şi dacă nu-ti ajunge geanta, îţi mai iei şi o plasa!”
Sunt foarte multe de spus despre Cipri. Eu nu pot să spun nimic
rău despre el, nu am ce. Singurul lucru aşa-zis rău ar fi faptul
că nu a reuşit să se maturizeze: era ca un copil haios şi
neastâmpărat, privea lucrurile cu uşurinţă. Avea o dăruire
puternică, orice începea să facă ducea foarte uşor la bun sfârşit.
Felul lui copilăresc de-a fi îl făcea să rezolve multe probleme
61
în joaca, fără să simtă apăsarea greutăţilor din îndeplinirea unei
sarcini. Se zbătea să facă cât mai mult şi cât mai bine. Era
direct, poate mult prea direct. Dacă îşi formase o părere despre
cineva, bună sau rea, nu ezita să i-o împărtăşească persoanei
respective, neţinând cont dacă-i place sau nu. De multe ori, îi
spuneam: “Vezi că nu-i toată lumea-i Irina, să nu te bage în
seama sau să nu pună la suflet ce zici tu!” Eu nu am putut să
mă supăr pe el niciodată, indiferent ce mi-a spus, indiferent
cum mi-a spus. Pentru mine, a fost cel mai bun prieten, copil şi
frate. Râdeam toată ziua cu gura până la urechi de tot ceea ce îi
putea debita mintea. Îmi cerea sfatul în unele probleme în care
simţea că nu stăpâneşte prea bine lucrurile, dar erau momente,
şi nu puţine, în care şi eu la rândul meu îi ceream sfatul. Ne
povesteam toate bucuriile şi necazurile, împlinirile şi eşecurile.
Datorită faptului că am fost aşa deschişi unul cu celalalt, am
putut să discutam despre orice subiect, chiar şi despre lucruri
delicate din vieţile noastre.
Dacă i-am cerut vreodată ajutorul, m-a ajutat fără să
ezite, şi la fel făceam şi eu, atunci când el avea nevoie de ceva.
Când fiica mea a luat anafura, la vârsta de 14 ani, l-am întrebat
dacă poate să vină cu un aparat de filmat să filmeze toată
ceremonia. Fără să-i mai amintesc vreodată, a împrumutat de la
un prieten un aparat, a venit la biserica reformată şi a filmat
toată ceremonia. Trebuie să precizez că nu am îmbrăţişat
aceleaşi convingeri religioase. Cipri era baptist, iar eu sunt
protestantă (reformată). Pot să afirm cu toată sinceritatea că
niciodată nu am avut discuţii aprinse pe teme religioase, nu a
încercat să mă convingă de faptul că religia pe care o
îmbrăţişează el este mai bună decât a mea. În schimb, avea o
credinţă solidă, de neclintit, în Dumnezeu şi nu îi era ruşine să
o afirme cu tărie în orice împrejurare. Ştia să te convingă că a
face bine este ceva deosebit, că să-ti ajuţi aproapele este un
punct pe ordinea de zi a fiecăruia dintre noi, care trebuie
realizat cu sfinţenie. N-am să uit niciodată faptul că în vara
anului 2008, fiica mea s-a îmbolnăvit, a făcut puroi la
62
amigdale, peste noapte. Era la Şintereag, iar medicul de familie
a trimis-o la ORL; avea febră mare, nu putea să stea în
picioare, nu aveam cu ce s-o aduc în oraş. L-am sunat pe Cipri,
nu aveam la cine altcineva să apelez. Cipri nu a putut să vină,
pentru că avea alte probleme, dar a vorbit cu un prieten de-al
lui, un preot baptist, care a mers cu maşina în Şintereag, a luat-
o pe fiica mea şi a adus-o în oraş. Am vrut să-i plătesc drumul,
iar el nu a vrut să-mi ia nici un ban – îi mulţumesc şi pe acesta
cale acelui om minunat.
Sunt foarte multe de spus despre Cipri: a fost unic în felul lui
de a fi; cred că nu mai exista o persoană ca el. Sunt lucruri,
evenimente, întâmplări pe care nici nu ştiu cum să le redau. Nu
încap în câteva pagini. Sunt întâmplări şi evenimente
amuzante, care au lăsat o amprentă pozitivă asupra vieţii mele
şi au influenţat pozitiv evoluţia fiicei mele. În puţinele
momente în care s-au întâlnit, Cipri a reuşit să-i inoculeze
voinţa de a face ceva folositor şi de a nu-şi irosi viaţa cu lucruri
efemere. A reuşit să-i insufle încredere în forţele proprii şi în
cunoştinţele pe care le-a dobândit – şi pentru asta nici măcar nu
mai pot să-i mulţumesc, dat fiind că a plecat dintre noi. Dar
amintirea lui va trăi veşnic în mine. Chipul lui mi-a rămas
întipărit în memorie – nu am nici măcar o poză cu Cipri, dar el
rămâne în amintirea mea prin ceea ce a reuşit să realizeze
moralmente.
Nu pot să spun despre Cipri lucruri rele, pentru că nu a
făcut nimic rău; chiar dacă a fost stângaci uneori sau prea
repezit în exprimare, sau nu a fost inţeles corect, totuşi,
intenţiile sale erau bune. Dorea o schimbare în bine a tuturor
persoanelor cu care venea în contact în orice împrejurare a
vieţii şi atrăgea atenţia asupra greşelilor pe care el le observa la
fiecare din ei. Eu nu am putut să mă supăr pe el nici când mă
critica pentru ceva sau când vorbea puţin ironic despre unele
din defectele pe care le observa la mine.
Nu îmi vine să cred nici acum că nu mai este printre noi
şi parcă aştept să mă sune sau să mă caute. Primul lucru pe care
63
l-am făcut atunci când am auzit că a avut accident de maşină a
fost să îl sun: nu a mai răspuns nimeni. Nu pot să şterg numărul
lui de mobil din telefon, mă simt bine când îi vad numele; nici
adresa de mail nu am putut s-o şterg din calculator: mă agăţ de
ceva palpabil, care să mă facă să cred că mai este printre noi.
Dar el există acum doar în sufletul şi în amintirile noastre.
Cipri, nu te voi uita niciodată!
Să te odihneşti în pace!

Cristiana Sabău, jurnalist

Un politician onest le vorbeşte acum îngerilor
Cu omul politic Ciprian Ilieş am avut de-a face prea
puţin. Şi nu din vina mea, care aştept la cotitură orice vorbă
aruncată aiurea, orice afirmaţie fără suport, ci mai degrabă din
„vina” lui, un om care nu s-a jucat nici cu vorbele, nici cu
promisiunile. A preferat, de cele mai multe ori, să nu spună
nimic dacă nu putea face nimic.
Despre cariera lui politică am aflat mai multe de la alţii,
impresionaţi că nu vota ce îi cerea partidul dacă considera că
încalcă vreun principiu. Şi-a asumat consecinţele şi nici măcar
nu a ascuns acest lucru. Chiar mi-a relatat cineva că la un
moment dat a vrut să afle toate detaliile juridice pentru ca să
voteze un proiect aşa cum îi dicta conştiinţa.
Câteva lucruri m-au impresionat de-a lungul puţinilor
ani în care ne-am intersectat, eu, ca jurnalist, cu Ciprian Ilieş,
omul politic: modestia, discreţia şi politeţea. Deşi aveam vârste
apropiate şi am încercat de multe ori să-l determin să renunţe la
persoana a doua plural când vorbeşte cu mine, nu am reuşit. A
continuat să mi se adreseze cu „dumneavoastră”, iar eu am
crezut că e vorba de o răceală şi m-am conformat, salutându-l
cu „Bună ziua”. Am aflat ulterior că i-a spus cuiva că i s-ar
părea lipsit de politeţe să-mi spună pe nume fiindcă mă
respectă, ca om, ca jurnalist.

64
De regulă, politicienii uită foarte repede de respectul faţă de
presă. Ciprian Ilieş nu a uitat niciodată să trateze cu bun simţ,
cu politeţe şi cu modestie fiecare om cu care a avut de-a face,
fie el din politică, din presă sau de oriunde altundeva.
Cu greu i-am făcut o fotografie la masa de Consiliu
Local Bistriţa, una în care se întoarce la un moment dat şi
zâmbeşte. Am văzut-o, ulterior, postată pe multe site-uri
deschise în memoria sa. Şi m-am bucurat că am fost inspirată
să apăs pe butonul aparatului de fotografiat. Eu cred că aşa ni-l
vom aminti cu toţii, chiar şi noi, jurnaliştii, cei care uităm mult
prea repede de „subiectele” ştirilor noastre, nu din alt motiv
decât acela că mereu avem altele noi. Ni-l vom aminti însă
zâmbind, modest şi deloc dornic să apară în prim-planuri.
Ciprian Ilieş ne-a provocat, cred, să fim vigilenţi şi să-l taxăm
dacă greşeşte. Mult prea atenţi la cei care s-au împins să apară
în primul rând, noi nu am avut puterea să observăm omul falnic
din ultimul rând, fără de care tabloul nu ar fi fost acelaşi, şi nici
lumea.
Dacă ar fi să scriu acum o ştire despre Ciprian Ilieş, i-aş
da următorul titlu: „Un politician onest le vorbeşte acum
îngerilor”.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Silviu Hangea
Portret Ciprian Ilieş
Când îmi revine în memorie imaginea lui Cipri, înaintea
mea se înfăţisează tabloul omului complet, dezvoltat în mod
armonios şi echilibrat pe toate planurile vietii. De aceea, as dori
să creionez în câteva cuvinte imaginea mea asupra lui Cipri în
trei dintre cele mai importante domenii ale vieţii:
„Ciprian psihologul” sau el în relaţie cu sine însuşi:
Când mă gândesc la Cipri, vad fata lui mereu
zâmbitoare, fiinţa lui plină de voioşie, cu tolba încurajărilor
adesea plină pentru a împărţi cu generozitate tuturor celor care
65
aveau nevoie de ridicare şi îmbărbătare. Plin de vigoare şi
vitalitate, cu un simt clar al identităţii şi al scopului pentru care
trăieşte, copleşit de pace şi seninătate, Cipri străbătea ca un
cârmaci iscusit valurile acestei vieţi.
Gândindu-mă la resortul care-l împingea mereu înainte,
mi-am dat seama la ce sursă era cuplat şi de unde îşi extrăgea
energia pentru viaţă: de la Dătătorul vieţii, de la Creatorul sau,
care în fiecare zi pompa o nouă porţie de viaţă în Ciprian
pentru a-l fortifica în misiunea încredinţată lui.
”Ciprian socialul” sau el în relaţie cu cei din jurul său:
Implicat la şcoală, plin de pasiune pentru studenţii săi,
implicat în problemele urbei şi ale comunităţii, Cipri era o
fiinţa neobosita, care lupta pentru binele celor din jurul sau.
Încerca să ajute, să ajute pe cât mai mulţi, era animat, chiar
stăpânit de dorinţa de a face bine semenilor şi de a reda
încrederea celor care aveau nevoie de sprijinul său.
De aceea, cred, lupta ca un adevărat combatant pe toate
fronturile vieţii – şi o făcea întotdeauna în prima linie. Dorea,
cu fiecare suflare a fiinţei sale, să schimbe lumea sau măcar pe
cei din jurul sau – şi a reuşit, atât prin viaţa sa, cât şi prin
moarte. Astfel, scopul vieţii sau raţiunea pentru care a trăit, s-a
isprăvit.

„Ciprian spiritualul” sau el în relaţie cu Dumnezeu:

Până la urma, cred că aici, în domeniul spiritual al
vieţii, a stat secretul trăirii lui Cipri; aici a fost robinetul
principal din care curgea viaţa ce uda şi pe cei de lângă el.
Relaţia lui cu Dumnezeu a fost, de fapt, prioritatea vieţii lui,
tânjirea lui cea mai adâncă. Felul în care şi-a trăit viaţa trădează
valorile care le avea şi Dumnezeul căruia îi slujea. Credinţa lui
în Dumnezeu a fost cartea lui de vizita în relaţiile lui, în
profesia lui, în slujirea lui şi în orice moment în care l-ai fi
surprins.
Puteai vedea cu ochiul liber dorinţa lui de a-l cunoaşte
pe Dumnezeu: alerga la biserică, la conferinţe biblice, la grupul
66
de studiu – unde poate am petrecut cel mai mult timp împreună
– lăsa tot şi miercuri la ora 7 era nelipsit de la întâlnire. Îmi
aduc aminte ultima întâlnire la care am fost impreună: studiam
Ioan capitolul 10 şi discutam despre ce înseamnă să ai viaţă din
belşug. El părea nemulţumit de explicaţiile oferite, dorea mai
mult din Dumnezeu, din viaţa Lui îmbelşugată, din viaţa
veşnică care-i era pregătită. Nu ştiam pe atunci că la numai
câteva zile avea să experimenteze plenar şi nemijlocit această
viaţă, trecând graniţa pe tărâmul veşniciei, ca să fie o eternitate
împreună cu Dumnezeul Lui.
Pentru mine, Cipri a fost, este şi va fi o oaza de viaţă, la
care mă întorc din când în când, mă adap şi prind putere ca să
merg înainte.

Studenţii de la Goldiş
Se spune că învăţătorul, profesorul, este al doilea
părinte. Cred că cel care a afirmat aceasta se referea la modelul
pe care aceştia ţi-l oferă.
Timp de 2 ani şi jumătate, noi, studenţii din promoţia
2007-2010, am avut în faţa noastră un exemplu şi un om de
necontestat: pe Ciprian Ilieş.
În primul an de studenţie, am fost câţiva colegi care din
cauza serviciului nu puteam ajunge la una dintre materii:
microeconomie. După două săptămâni de şcoală, se auzea
printre studenţi: ”Haideţi miercurea la cursuri că avem un prof.
super!” Împinşi de curiozitate, ne-am făcut timp şi am mers.
Ne-am aşezat în ultimele bănci, dar, de la un curs la altul, am
ajuns în rândul din faţă. Într-adevăr, profesorul era super: preda
cu atât pasiune şi dedicare, se identifica cu noi, ne explica pe
limba noastră, ne punea întrebări şi ne solicita să ne punem
“rotiţele” în mişcare.
Imaginea profesorului cu laptop şi videoproiector şi a
omului energic şi „enervant” prin întrebările lui bune (enervant
în sensul bun), ne va rămâne veşnic în amintire.

67
 Pasiunea lui pentru ştiinţele economice se vedea nu
numai în modul prin care ni le prezenta, dar şi din glumele lui:
”Când eram în clasa a XI-a, am mâncat cartea de economie; o
ştiu pe-de-rost! Staţi să v-o spun!” –şi chiar începea (bine, uita
ediţia şi anul inscripţionat pe copertă), – “Până o să vă curgă şi
vouă economia în loc de sânge prin vene, ca mie, mai aveţi
mult, economiştii mei!”
Era un om şcolit: pe lângă materiile pe care ni le preda,
ne solicita să continuăm versuri, să învăţăm citate, în pauze ne
arata jocuri de cultură generală, de strategie etc. Tot ceea ce
făcea şi spunea se învârtea în jurul frazei: ”Trebuie să fiţi
oameni învăţaţi; concurenţa e mare, dar dacă voi sunteţi citiţi, o
să reuşiţi!”. De multe ori, ne dojenea prieteneşte când vedea că
nu ştim anumite lucruri: “Întrebaţi ce nu ştiţi acum! Profitaţi
din plin că mă aveţi, că veţi termina şcoala şi mă veţi căuta ca
să mă întrebaţi una sau alta şi atunci vă cer taxă! Acum e pe
gratis!”
Cu toate că se jertfea pentru studenţi şi pentru şcolirea
lor, familia şi biserica au fost întotdeauna o parte din el.
Fetiţele, Tea şi Dita (“iubitele lui tati”, cum le alinta el),
şi soţia, Narcisa, care-l susţinea în tot ce făcea (cum ne spunea
de multe ori), erau motivele care-i insuflau energie chiar şi
seara la orele 20, când ne preda plictisitoarea materie
(plictisitoare pentru noi, studenţii).
Faptul că se încredea în Dumnezeu şi era “pocăit” nu a
fost pentru el un motiv de ruşine; dimpotrivă, ori de cate ori
avea ocazia, ne spunea despre credinţa lui şi despre biserica din
Nepos.
Studenţii creştini am avut ocazia să-l vedem şi în
biserică, iar o parte din noi, la solicitarea lui, am participat la
diferite activităţi extraşcolare.
Oricare ar fi fost circumstanţele, profesorul Ciprian
Ilieş se detaşa uşor de ceilalţi prin vorbele lui, prin modul lui
de a acţiona, prin credinţa şi prin felul său de a fi: simplu şi
transparent.
68
 Ultimele cuvinte pe care le-am auzit de la el, ca
studenţi, au fost tot de sacrificiu pentru noi: ”Voi merge la
Bucureşti pentru concurs, dar mă voi întoarce să fiu marţi la
şcoală, pentru că nu vă pot lăsa aşa: aveţi nevoie de mine” –
toate acestea ni le-a spus cu un zâmbet molipsitor pe chip, care
ne-a atras, ne-a marcat şi ne-a bine-dispus de fiecare dată.
Trecerea lui Cipri (aşa cum ne permitea să-i spunem) la
cele veşnice a fost un şoc pentru toţi. Telefoanele sunau
necontenit în speranţa că se va auzi: ”A fost o farsă!”
O dată cu plecarea lui, numărul studenţilor prezenţi la
cursuri s-a micşorat, spiritul de viaţă şi buna dispoziţie au
dispărut…
Steaua care lumina anii studenţiei s-a stins… dar o aşa
strălucire îţi rămâne în inimă şi-n gând şi tinzi şi tu să luminezi
ca ea. Cel puţin, noi, promoţia 2010, asta ne-am propus: să
facem tot ce ne sta în putinţă să ajungem ca cel care ne-a fost
profesor, mentor, prieten şi, nu în ultimul rând, un model de
OM – Ciprian Ilieş.

69
 Cuvânt de încheiere

Decizia de a scrie această carte a pornit de la citatul lui

La Rochefoucauld: ”Vom câştiga mai mult dacă ne vom lăsa
văzuţi aşa cum suntem decât dacă am încerca să părem ceea ce
nu suntem”. Am avut acest model de viaţă şi de gândire timp
de 9 ani. Aşa a fost şi Ciprian Ilieş.
El a lăsat să fie văzut aşa cum era, fiind un om foarte
sincer şi transparent. Şi-a câştigat astfel simpatia celor din jur
şi şi-a făcut foarte mulţi prieteni – un cerc concentric, care în
ultimii ani s-a lărgit atât de mult – încât nu mai reuşea să
gestioneze relaţiile aşa cum ar fi vrut. Sper, însă, că influenţa
pozitivă pe care a avut-o asupra celor ce l-au cunoscut să aducă
roade pentru viaţa veşnică, iar pentru cele mai puţin bune, să
fie iertat.
Doresc pe această cale să transmit sentimentele mele de
adâncă durere şi sincere condoleanţe familiilor care au suferit
pierderi la fel de mari ca şi a noastră, poate chiar mai mari si
mă refer în acest sens la familia Găzdac, dorind ca Dumnezeu
să-o binecuvinteze şi să-l mângâie pe fiul lor şi familiilor
Vlaşin şi Cherecheş, şi chiar dacă golul nu va putea fi umplut
niciodată, să aveţi parte de pace şi liniste sufletească.

Cipri a trecut, eu voi trece, cerul şi pământul vor trece,

însă ceea ce va rămâne în picioare este Cuvântul lui Dumnezeu.
Ancorează-te în El şi chiar dacă prăbuşirea pare iminentă şi o
poţi simţi, ea nu va veni.
Încredeţi-vă în Domnul şi transmiteţi valori!

”Ziua de ieri a trecut

Ziua de mâine nu a sosit încă
Nu avem la dispoziţie decât ziua de azi.
HAI SĂ INCEPEM!”
Maica Tereza
Narcisa Ilieş
70
 MESAJE DE ÎNCURAJARE

Stimată doamnă Ilieş,

Ne exprimăm tristeţea profundă pentru pierderea

soţului dumnevoastră, Ciprian Ilieş, bunul nostru coleg,
consilier local în cadrul Consiliului Local al municipiului
Bistriţa.
Vestea cutremurătoare şi de necrezut ne-a întristat, pe
toţi, peste măsură.
Plecarea timpurie, dintre noi, a lui Ciprian, lasă un
mare gol în inimile noastre.
Soţul dumneavoastră, doamnă, ne-a fost un colaborator
distins şi preocupat, pe care l-am preţuit pentru numeroasele
sale calităţi.
Prin dispariţia sa prematură, Consiliu Local al
municipiului Bistriţa a pierdut un membru important,
întotdeauna conştient de rolul pe care l-a avut pentru urbea
din care, cu atâta cinste, a făcut parte. De asemenea, colectivul
redacţional al publicaţiei “Primăria Bistriţa” va fi incomplet
fără prezenţa lui Ciprian Ilieş, lipsindu-ne optimismul şi forţa
lui mobilizatoare.
Stimată doamnă, Consiliul local al municipiului
Bistriţa, alături de Primarul municipiului Bistriţa îşi arată
susţinerea şi solidaritatea, fiind alături, sufleteşte, de
dumneavoastră şi de familia dumneavoastră, oferindu-vă
sprijinul nostru, necondiţionat, pentru a depăşi aceste mo-
mente dificile.
În speranţa că suportul nostru moral se va concretiza
într-un real ajutor, primiţi, stimată doamnă sentimentul nostru
de solidaritate.

Cu deosebită stimă,

71
 Scrisoare de la păstorul Marius Cruceru, decan al
Universităţii Emanuel, Oradea

Dragă soră Narcisa,

Ai stat în picioare trei zile până la epuizare. Mii de
chipuri ţi s-au perindat prin faţă, ochi înlăcrimaţi, care ţi-au
scurs şi mai multe lacrimi din izvorul deja secat. Nopţile le-ai
dormit cu tresăriri, dar ziua ţi-ai întărit braţele ca să le mai
ridici încă o dată pe Dorotea şi Iudita peste sicriu. Există o
putere care vine de dincolo de tine şi care te ţine în picioare
acum, există o linişte care vine de dincolo de perdeaua
sufletului tău şi care te ajută să stai în pace lângă catafalc.
Acum sânt fraţii şi surorile, verişorii, apropiaţii,
prietenii, mamele. Toţi sânt lângă tine, înaintea ta, în mulţime
şi alături, însă când vei apuca să citeşti această scrisoare vei fi
deja singură, în tăcere, veghindu-ţi copilele care vor recupera
somnul pierdut printre oftaturi prelungi, după ce vor fi pus deja
întrebările acelea care trec precum cuţitele prin inima văduvei.
Pentru acele momente îţi scriu acum rândurile care
urmează.
Iată ce ne spun Sfintele Scripturi astăzi pentru mâine şi pentru
restul zilelor tale de văduvă.
Psalm 68:5 – El este Tatăl orfanilor, Apărătorul
văduvelor, El, Dumnezeu, care locuieşte în locaşul Lui cel
Sfânt.
Vei trăi minuni zi după zi, atunci când până şi biserica
îşi va aduce aminte mai greu de văduvele ei, atunci când în
liniştea casei ţi se va părea că auzi glasul lui Ciprian, El,
Apărătorul, îţi va şopti prin Cuvânt despre Dragostea Lui.
Atunci când fiicele tale vor fi privite de către colegii lor de
şcoală ciudat şi cu o milă crudă, de copii neînţelepţi, Îl vei
vedea pe Tatăl orfanilor luându-le, înfuriat, apărarea. Atunci
când toţi se vor lăuda cu taţii lor şi fiicele tale vor sta în
cumpănă tăcută, din inima lor rănită va ţâşni pacea, o pace care
întrece orice pricepere şi pe care lumea nu poate să o dea.
72
 S-a zis: “de ăştia nu mai iese nimic.” Şi mama a auzit şi
a plâns pe genunchi. S-a spus: “eh, cine ştie ce-a greşit sărmana
de-a lăsat-o Dumnezeu aşa.” Vei auzi vorbe care te vor răni,
venind chiar şi din partea oamenilor de la care aştepţi
mângâiere. Atunci, mângâierile din Cuvânt şi Adevăratul Trup
al lui Cristos, fraţii şi surorile, vor veni spre tine dându-ţi puteri
neaşteptate, minuni fără de şir.
Am trăit toate acestea, scumpă soră în Cristos. Mama a
rămas văduvă la 27 de ani, vârstă la care unele fete nici nu s-au
căsătorit încă. A rămas cu doi copii, unul de 5 ani şi altul de 3
ani.
Recent, o soră mi-a povestit cum plângea mama peste
sicriu, dar şi eu îmi aduc aminte perfect fiecare detaliu. Şi eu
am fost ridicat peste chipul marmorat al tatălui, aşa cum au fost
ridicate fiicele tale. Mi-a povestit cum ofta neajutorată şi cu
ochii secaţi de lacrimi până i-a spus: “Lenuţo, ai doi copii de
crescut, gândeşte-te la ei. Dumnezeu te va ajuta!”
Aşa a fost!
Din momentul acela, mi-a spus bătrâna, mama a căpătat
o putere, o lucire în ochi, o dârzenie şi o determinare pe care i-
am re-cunoscut-o mai târziu.
Am trecut pe acolo şi acum privesc în urmă la cei 34 de
ani de aventură fascinantă cu un Dumnezeu care s-a dovedit
Răsplata noastră cea foarte mare, un Apărător puternic, un Tată
cum nu poate fi înlocuit de nici un alt tată.
Cea mai mare bucurie şi răsplată pe care o are văduva
de atunci? Copiii, nepoţi, o bunicie şi bătrâneţe fericită.
Se pare că prin compensaţie, în mijlocul tuturor
necazurilor, Dumnezeu ne-a dăruit credinţa. Nici în cele mai
rebele stadii ale vieţii mele nu m-am putut îndoi de existenţa
lui Dumnezeu. Mi-a fost imposibil să nu cred, tocmai din
pricina statutului meu de orfan apărat de Tată, din pricina
minunilor nesfârşite pe care le vedeam sub ochii mei în fiecare
zi, în viaţa mamei mele.

73
 Unui orfan crescut de o văduvă credincioasă îi este
aproape imposibilă necredinţa, dacă are simţ de observaţie. Nu
ştiu dacă pentru oricine altcineva ar fi fost un “schimb” bun
(pierdut tată – găsit credinţă), dar …în dreptul meu, mă uit în
sus şi îi spun Tatălui ceresc: a meritat. Pierdut tată – găsit Tată
şi, aşa nădăjduiesc eu, …regăsit tată.
Nu ştiu cum de te-a găsit Dumnezeu vrednică de o asemenea
viaţă, atât de grea, dar atât de frumoasă, nu ştiu ce vrea şi cum
vrea să cioplească în copiii tăi, dar acum, după 34 de ani …îi
mulţumesc lui Dumnezeu pentru planurile Lui desăvârşite.
Poate că nici acum nu sună bine în gura mea cele scrise
de Apostolul, dar încerc să le potrivesc cumva, pentru că am
trecut pe acolo, an după an, şi până în adolescenţă am mai
văzut-o pe mama plângând pe furiş şi ascunzând pozele. Cu
toate acestea, merită spus: Romani 8:28 – De altă parte, ştim
că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce
iubesc pe Dumnezeu şi anume, spre binele celor ce sunt
chemaţi după planul Său.
Scumpă soră în Cristos, urcuşul pe care ai pornit este
greu şi grea va fi calea. Nu-i întâmplare că Pavel îi scrie lui
Timotei despre văduve şi Iacov, ruda Domnului, se gândeşte
tot la orfani şi văduve.
Iacov 1:27 – Religiunea curată şi neîntinată, înaintea
lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe
văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume.
Sunteţi preţioşi în ochii Domnului. Acesta este mesajul
suferinţei de acum, aceasta am înţeles eu după 34 de ani, acest
lucru l-a priceput mama când a căpătat sclipirea în ochi, acest
lucru l-a rostit printre lacrimi tatăl Nataliei, atunci când şi-a
privit soţia, mamă a zece copii, întinsă pe catafalc. A şoptit
printre buzele tremurânde, dar l-am auzit cu toţii ca un sunet de
trâmbiţă şi ca zgomotul unei cascade: AM AVUT PREŢ ÎN
OCHII DOMNULUI!

74
 Am preferat, dragă soră, să scriu aceste lucruri astfel
pentru că ştiu că nu le voi putea spune înşiruite aşa fără emoţie.
Le-am scris pentru toţi ceilalţi ca răspuns la întrebarea DE CE!
Acum am răspuns şi la întrebarea DE CE, dar mai ales,
am răspunsul la întrebarea PENTRU CE?
În economia lui Dumnezeu nu se opreşte aici timpul, Acelaşi
este Cel care ne-a dat un viitor şi o nădejde. Viitorul meu de
atunci a devenit o parte de trecut şi e minunat.
M-au întrebat mulţi de ce sânt atât de binecuvântat. Este
parte din răspunsul la întrebarea PENTRU CE? Există o lege a
compensaţiei în lumea lui Dumnezeu? Nu ştiu, un lucru însă
ştiu sigur: nădejdea de atunci a devenit lucru împlinit acum.
Ce minunate sânt lucrările Domnului! Neînţelese căi,
dar frumoase atunci când umblăm cu El, apărătorul văduvelor,
Tatăl orfanilor.
Mă rog împreună cu Natalia, Neriah şi Naum pentru
dumneavoastră, Dorotea şi Iudita.
În serile negre şi lungi de iarnă care alunecă spre noi,
undeva la ora 19.00, vom deschide Scripturile şi apoi, pe
genunchi, vom trimite un gând către Dumnezeu despre
dumneavoastră şi un gând către dumneavoastră despre
Dumnezeu, în aceeaşi rugăciune.

Cu deosebit respect,
Marius Cruceru,
fiul Lenuţei, rămasă
văduvă la 27 de ani.

75
 Soţia şi fetiţele
Am avut experienţe dureroase în viaţă, dar împreună cu
Dumnezeu am dobândit multă credinţă şi putere, încât uneori te
mirai şi tu: de unde atâta pace?
Ca aceasta nu a fost niciuna, însă sper ca pacea şi
credinţa să rămână, ştiind că m-ai lăsat pe Mâini Puternice şi că
te-ai dus în Mâini Puternice. Dacă reuşesc să le transmit şi
fetelor liniştea sufletească, am trecut testul. Te iubim!
Narcisa, Dorotea şi Iudita

Gândurile bunicilor
Ai răscolit sufletele noastre la numai un an şi jumătate
de la pierderea fiicei noastre, Gina. Dumnezeu a hotărât să ne
aşteptaţi acolo, pentru că vârsta înaintată ne îndreaptă paşii
înspre voi. Echilibrul sufletesc nu mai poate fi restabilit, dar
ştim că avem un Tată puternic.
Bunicii Ion şi Mărioara şi mătuşa Marina

Un gând al cumnaţilor
A fost omul cu care era o bucurie să vorbeşti. Venind
de la Cluj sau Mediaş, ne întâlneam “pe vale” şi aveam discuţii
constructive, inspiratoare şi provocatoare. De departe, însă, se
putea observa la el dragostea pe care o avea pentru M-a inspirat
dragostea lui, nu pot să nu-i urmez exemplul.
Dani şi Lidia Pop

De la socri
Isaia 35:10 – „Şi vor veni în Sion în chiote de bucurie şi
veselia cea veşnică vă va încununa capul lor. Lauda şi bucuria
şi veselia îi vor ajunge pe aceştia şi vor fugi durerea, întristarea
şi suspinarea.”
Grigore şi Livia Pop

76
 Pastorul şi soţia
Ne doare după tine, frate Cipri!
„Iată ce mai gândesc în inima mea şi iată ce mă face să
mai trag nădejde: Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit,
îndurările Lui nu sunt la capăt ci se îndoiesc în fiecare
dimineaţă şi credincioşia Ta este atât de mare!” Ne vom întâlni
într-o altă dimineaţă.
Marcel şi Marcela Bota

Sabin Ilieşi
Cipri dragă,
Pentru mine ai fost mai mult decât un nepot – ai fost cel
mai bun prieten, ai fost “fratele mai mic”, confidentul meu,
colegul meu, omul cu care în ultimii 10 ani am avut o relaţie
mai mult decât perfectă.
Dacă ţi-am greşit, iartă-mă… Nu te voi uita niciodată, vei
rămâne veşnic în sufletul meu… Iar acolo în Ceruri , să ai parte
numai de bucurii…
Ai fost un profesor de nota 10, un coleg de nota 10, un
tată de nota 10 şi un prieten de nota 10…
Pierderea, pentru mine, este enormă… – la fel pentru
fetiţe, soţie, colegi, prieteni, pentru comunitatea baptistă şi
penticostală, pentru oraşul Bistriţa, pentru toţi cei care te-au
cunoscut…
Studenţii tăi îţi vor duce dorul… Te vor aştepta la
şcoală, dar aşteptarea va fi lungă, pentru că tu nu vei mai intra
în sală cu zâmbetul pe buze, plin de viaţă…
Dumnezeu să-ţi odihnească sufletul, să-ţi binecuvânteze
familia!
Dumnezeu să ne ajute să putem îndura această imensă
pierdere şi durere!

77
 Daniel Pop, cumnatul
Moartea întotdeauna a fost hidoasă, urâtă de toată
lumea şi nedorita de nimeni – chiar şi în Biblie, ea e văzută ca
ceva nedorit. Toţi oameni s-au înspăimântat de ea şi, într-un
fel sau altul, au fugit de ea. Îmi aduc aminte de Ezechia, care a
plâns în fata morţi dorindu-şi să mai trăiască. El a avut harul să
mai trăiască încă 15 ani, dar cine şi-ar dori să trăiască cu
certitudinea că după exact 15 ani va muri? Nici Isus nu a iubit
moartea, şi El ar fi vrut să nu o cunoască („Îndepărtează de la
Mine paharul acesta!”) …
Niciodată nu am perceput hidoşenia ei, niciodată nu am
simţit durerea pe care o aduce (mi-au murit bunici, dar parcă
atunci nu a fost aşa hidoasă) – până acum: moartea este o fiară
ce nu are mila, fură vieţi, produce durere, aduce lacrimi şi
deznădejde. Uneori, vrea să fure până şi ultima fărâmă de
speranţă şi încearcă să-i fure chiar şi pe cei ramaşi cu toată
durerea.
Şi totuşi, cu toată hidoşenia ei, ea nu-i mai puternică
decât speranţa care vine din El!
Îmi aduc aminte de cei trei prieteni ai lui Daniel, cum
mergeau cu fruntea sus spre moarte, de Avraam cum, cu
lacrimi în ochi, îşi ducea fiul spre ea, de Petru, care s-a întors în
Roma să o întâlnească, sau de Pavel, care o “dorea” pentru că
ea îl ducea mai aproape de Isus. Chiar şi El, după o lupta
crâncenă dusă în rugăciune, merge cu fruntea sus spre Cruce.
E durere la plecarea lui Cipri… Am plâns. Am simţit
hidoşenia morţii, i-am simţit colţii, i-am simţit veninul… Şi
totuşi, e ceva dincolo de ea, ceva care ne dă avânt să mergem
mai departe. Este ceea ce cânta Cipri în ultimul timp: “Eu nu
sunt de pe pământ/Eu nu sunt de-aici de jos/Ţara mea-i acolo
sus/Eu mă duc după Isus”.
Ultima dată când am vorbit cu el, m-a întrebat dacă ştiu
cântarea şi dacă pot să fac rost de ea să o asculte. Nu am
ascultat-o împreună, dar cred o vom cânta odată împreună.

78
 E grea durerea. E grea despărţirea. Dar avem gândul la
Înviere. Ea este ceea ce ne dă speranţă, ceea ce ne ajută să
învingem moartea, să privim dincolo de hidoşenia ei, de colţii
ei, de veninul ei.
Unde îţi e biruiţa moarte? Unde îţi e boldul moarte? Ai
fost biruită, şi chiar dacă încă aduci durere, nu aduci
deznădejde… Şi chiar dacă aduci plâns şi lacrimi, nu aduci
despărţire veşnică.
Ştiu, Cipri, că eşti într-un loc de unde ne aştepţi, şi ştiu
că într-o zi ne vom revedea. “Ştiu că va învia în ziua de apoi” –
Ioan 11:24.

Vio Pop
L-am cunoscut pe Cipri de când eram copil mic. Sunt
multe momentele în care mă făcea să mă simt bine. Îmi aduc
aminte când aveam vreo 3-4 anişori şi eram cel mai fericit când
venea Cipri la noi. Cel mai mult îmi plăcea cum ne lua pe doi
pe genunchi şi se juca cu noi, sau când mă arunca în sus.
De mic copil, l-am luat ca model de viaţă. El m-a
inspirat foarte mult să învăţ, să fac şcoală, să fiu mai diferit, să
iau viaţa în serios. Când a trebuit să iau decizii importante, cu
liceul şi facultatea, el a fost mentorul meu. M-a influenţat şi m-
a ajutat când am avut probleme. M-am bazat pe sfaturile şi
înţelepciunea lui. Mi-a dat nişte idei foarte practice despre
relaţii, şi sunt fericit că am ascultat de el. M-a provocat să-L
cunosc mai mult pe Dumnezeu.
Sâmbătă, m-a sunat să-i spun cum să plătească o factura
online pentru site-ul pe care l-am făcut pentru el, şi îmi spunea
că o să-mi trimită informaţii pentru site. Seara, m-a sunat încă
odată, dar mi-a spus că, de fapt, vroia să o sune pe soţia sa.
După două minute, m-a sunat din nou. L-am întrebat: „Ce se
întâmplă?” A spus că numărul meu seamănă cu numărul la care
vroia să sune. Am simţit că ceva nu e în regula cu tine, Cipri, tu
nu ai făcut niciodată aşa ceva. Aşa ti-ai luat rămas bun de la
mine?
79
 Sunt foarte multe experienţele care le-am avut cu Cipri.
În toate, el s-a dovedit a fi un creştin matur, care îl iubea pe
Dumnezeu şi avea principii care m-au influenţat mult.
Cred că Dumnezeu are multe de povestit cu Cipri şi l-a
chemat mai repede. Ce este viaţa? Azi m-am enervat, am
strigat, am zis că nu e drept ce se întâmplă, mi-am zis: „Ce rost
au toate?”, am plâns... Doar speranţa reîntâlnirii din cer îmi dă
putere!

Gil
De ce aşa repede? Doar bunul Dumnezeu ştie. Am
copilărit cu Cipri, am crescut cu el, stilul lui şi modul lui de a fi
rămân în viaţa mea pentru totdeauna. Luni seara, am vorbit cu
el la telefon: m-a întrebat cum ajunge în Gara de Nord. După o
mica discuţie, i-am zis că dacă mai are nevoie de informaţii, să
mă mai sune. După ce am primit vestea, a doua zi dimineaţa,
nu-mi venea să cred, dar în acelaşi timp eram foarte fericit
pentru tot timpul petrecut cu el aici pe pământ. Experienţele pe
care le-am avut împreună în cursul vieţii au fost aşa de vii în
ultimele două zile în viaţa mea, încât am crezut că Cipri este
lângă mine tot timpul. Datorita lui, Îl cunosc într-un mod real
pe Dumnezeu. A fost un om de legătură şi de relaţii. L-a iubit
pe Dumnezeu şi pe cei din jurul lui. Şi-a încheiat misiunea pe
pământ ca un adevărat erou. Unul dintre versetele lui preferate
era Ţefania 3:17.
Dumnezeu să te odihnească, dragul meu prieten!

Adi Pomana
Luni am vorbit de două ori la telefon. Mai întâi, de
dimineaţa, m-a sunat el să mă întrebe care e cea mai veche cale
ferata din România, că vrea să participe la un concurs de la
radio. Aşa e Cipri, vrea să le facă pe toate. După câteva ore,
l-am sunat eu, amintindu-mi de o problemă pe care o lăsasem
nerezolvată de săptămâna trecută. “Sunt la Bucureşti acum, dar

80
mâine sunt acasă şi o rezolvam”, mi-a zis el. M-a minţit, prima
dată de când îl ştiu...
Cipri vrea să le facă pe toate, vrea să rezolve
problemele tuturor, vrea să le ştie pe toate. Chiar şi în zilele lui
tihnite, tot la prea multele lui angajamente îi sta capul. Luna
trecută, am fost cu el la Paris şi, în cele cinci zile şi nopţi în
care am împărţit cu el totul, inclusiv camera, baia şi crema de
ras, mi-a împuiat capul cu problemele pe care le are de rezolvat
când se întoarce. Îşi iubeşte familia, soţia şi fetele, pe care, deşi
nu le-am văzut niciodată, le cunosc perfect din poveştile lui. Îşi
iubeşte biserica, pe care am ajuns să o cunosc şi să o respect
pentru că el o iubeşte. Îşi iubeşte studenţii, îşi iubeşte prietenii,
îşi iubeşte satul… Dar ce nu iubeşte Cipri?
Am străbătut cu el zeci de mii de kilometri cu maşina
prin toată Europa, în urmărirea unei pasiuni comune (fotbalul),
şi nu pot uita cum mă cuprindea disperarea când mai ratam cate
o ieşire de pe autostrada sau vreo intersecţie prin vreun mare
oraş. Iar el, liniştit şi calm, îmi spunea că vom găsi drumul cel
bun, cu sigurănţă. Mă enervează liniştea lui, calmul lui,
credinţa lui că Dumnezeu le rezolva pe toate. Mă enervează
pentru că eu nu i le pot împărtăşi cu aceeaşi putere. Nici pe
departe…
Bine, Cipri, să fie aşa cum vrei tu – ştiu că ai vrut
întotdeauna ce-a vrut Dumnezeu. Deşi familia te-ar vrea cu ea,
deşi studenţii te-ar vrea cu ei, deşi fraţii tăi intru credinţă te-ar
vrea cu ei, deşi prietenii te-ar vrea cu ei, deşi noi, gaşca, te-am
vrea cu noi… Ai obosit ostenindu-te pentru toţi, deşi ai obosit
atât de repede. Să fie cum vrei tu, care vrei ce vrea Dumnezeu:
odihneşte-te. Somn uşor!

Mihai Cabău
„Credinţa este forţa vieţii. Dacă omul trăieşte, este
pentru că el crede în ceva”, spunea cândva marele Tolstoi. Cred
că avea mare dreptate. Cipri a crezut că viaţa e mult mai mult
decât ceea ce se vede şi acest lucru i-a dat forţa de a trăi. El nu
81
a murit, ci a făcut doar un pas mai departe spre ţinuturi line şi
senine pe care noi încă nu le putem zări. I-a plăcut mult să
călătorească şi împreună, am fost în atâtea locuri frumoase.
Astăzi însă, Ciprian a plecat spre ţara pe care a iubit-o cel mai
mult: ţara în care locuieşte Isus. El plecat fără noi, dar sunt
convins că ne vom revedea. Credinţa este forţa care ne dă
putere să biruim, inclusiv moartea. A iubit viaţa, şi-a iubit soţia
şi fetiţele lui dragi, dar cred că a iubit mult mai mult viaţa din
veşnicia cu Isus. De aceea, nu cred că Ciprian a murit. Da... el a
plecat, nu ştiu de ce acum şi nu ştiu de ce aşa. Mă uit în urmă şi
mi-e inima împovărată şi nu-mi pot stăvili lacrimile. E bine să
laşi lacrimile să curgă în astfel de momente.
Pentru mine, Cipri a fost mai mult decât un prieten: el a
fost un frate apropiat şi drag sufletului meu.
Cred că într-o zi, în ziua aceea binecuvântată, îi vom
cânta lui Isus cântările cerului împreună cu Ciprian, pentru
toată veşnicia.
Până atunci, ne rămâne cântarea care-i plăcea mult: „Eu
nu sunt de pe pământ/ Eu nu sunt de-aici de jos/ Ţara mea i-
acolo sus/ Eu mă duc după Isus!”

Nicu Dumitru din Australia - verişor

Cuvintele sunt de prisos ca să exprime regretul şi
durerea mea. Ai plecat prea devreme dintre noi Cipri, visul
nostru de a ne bucura împreună pe meleagurile Australiei va
rămane neîmplinit Nu am cunoscut un alt om cu o aşa bunătate
şi voie bună. Oriunde am fost m-am simţit aşa de bine cu Cipri,
am petrecut clipe de neuitat îmreună. Cât am stat în ţară m-a
sunat în fiecare zi să vadă cum sunt şi ce fac sau ca să mă
invite la vreo întâlnire cu prietenii. Ne-am despărţit pe data de
01/10/2009 seara la Beclean, ne-am îmbrăţisat cu dorinţa de-a
ne revedea în Australia peste un an. Nu a fost să fie aşa.
Domnul ştie de ce, dar ştiu că îl vom revedea pe Cipri în ţara
eternă unde nu vom mai fi despărţiţi o veşnicie. Voi păstra în
amintirea mea clipele frumoase dar puţine petrecute împreună:
82
la deschiderea bisericii Elim din Nepos, la tenis cu Claudiu şi
Marian, la ziua de naştere a lui Marcel Bota, la Nelu Bălan la
dinner, la iarbă verde şi grătar cu fr. Beni Fărăgau, Nelu Balan,
Lotzi, fr.John, la restaurant cu Bogdan Marcu, de mamaliga cu
brânză şi cârnat făcută de Narcisa şi la Mitică Roşu la pizzerie.
Pentru Narcisa, Dorotea şi Iudita mă rog ca golul lăsat în
viaţa voastră să îl umple bunul Dumnezeu. El e singurul care o
poate face şi El să vă aline durerea. Aş fi vrut să fiu alături de
voi în aceste clipe grele dar timpul e prea scurt şi distanţa prea
mare. Urmăresc transmisia pe internet şi plang împreună cu
voi. Chiar dacă ne desparte o aşa de mare distanţă nu vă vom
uita şi vă vom întinde o mână de ajutor la vreme de nevoie.
Vă imbrăţişăm cu multă dragoste!
Cei dragi din Australia: Famila Dumitru Nicu, Adriana, Abel,
Adela şi Jeremy; la fel şi familia Lucuţ Samy, Nina, Diana,
Eliza,Andreea, David, Ionatan şi Cristina.

Silviu Hangea
Dimineaţa, la auzirea vestii morţii lui Ciprian, parcă
timpul s-a oprit şi viaţa s-a spulberat. Acum două săptămâni, la
grupul nostru de studiu, Cipri a condus discuţia şi ne spunea
despre frământările care le are, despre goana vieţii. Ne cerea
sprijin pentru deciziile pe care urma să le ia. Nu am ştiut exact
ce să-i spunem, dar Dumnezeu a hotărât ca Ciprian să-I fie
alături şi să se bucure de tihna vieţii în eternitate, alături de Cel
pe care l-a iubit, l-a preţuit şi l-a slujit cu atâta dăruire. Era prea
flămând după Dumnezeu ca să mai stea pe pământ şi lui
Dumnezeu îi era prea drag ca să-l mai ţină departe de El – aşa
că şi-au dat întâlnire în răcoarea dimineţii, dincolo de viaţă, pe
tărâmul veşniciei.
Mâine trebuia să discutam, în grupul nostru de studiu,
capitolul 11 din Evanghelia după Ioan, despre învierea lui
Lazăr. Cipri ,,a înviat” pentru o alta viaţă, pentru adevărata
viaţă, cea alături de Tatăl ceresc. CIPRI nu a murit, ci doar a
ajuns la destinaţia finala, pentru că Isus a spus:”Eu sunt
83
învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va
trăi”. O vreme o să fim despărţiţi, dar curând vom fi iarăşi
împreună – şi asta pentru că aşa a hotărât Cel Prea Înalt şi El nu
greşeşte niciodată. Şi Ciprian ar fi spus la fel.

Marius M.
În momente ca acestea te întrebi, oare nu cumva e
Dumnezeu nedrept? De ce a îngăduit să se întâmple aşa ceva?
De ce l-a chemat acasă pe Ciprian aşa de repede? De ce a lăsat
atâta durere în inima familiei şi a prietenilor? De ce a ales să
separe viaţa Narcisei şi a fetitelor lui de el? DE CE? Dumnezeu
e de neînţeles, de multe ori, însă El este suveran şi în situaţiile
acestea. El să fie Acela care, în aceste momente, să mângâie fa-
milia îndurerată, să dea alinare durerii din suflete şi să facă
timpul acesta greu să treacă mai uşor…
Sincere condoleanţe şi Dumnezeu să vă întărească în
această mare încercare!

Lavi Cifor
Când am primit telefon azi dimineaţa şi am auzit vestea
de la mama mea, prima imagine care mi-a venit în minte a fost
zâmbetul Narcisei, întotdeauna atât de vesela, atât de optimista.
Narcisa, în primul rând vreau să-ţi trimit ţie cele mai
sincere condoleanţe – ne doare pentru durerea ta şi, chiar dacă
simţi că ai rămas singură, Dumnezeu te-a înconjurat de o mare
de prieteni care vă iubesc şi vă apreciază. Ştiu că nici un cuvânt
nu-ti poate şterge lacrimile şi lua măcar o parte din durere, dar
voia Lui este de multe ori de neînţeles şi doar Dumnezeu ştie
de ce trebuie să treci acum pe aici. Îţi doresc multă putere
pentru tine şi fetiţele tale şi din partea familiei Cifor, sincere
condoleanţe!

Cici Holbură
Te-a ridicat Tata la cer. E grea despărţirea aleşilor Lui,
dar cea mai scumpa e revederea în văzduhul Slavei!
84
Vei rămâne un om deosebit în inimile noastre Cipri, şi acum nu
ne-a mai rămas decât să mulţumim Domnului că am avut parte
de tine şi să ne încredem în promisiunea Tatălui că ne vom
întâlni în curând…

Adina şi Paul
Narcisa, ne pare nespus de rău că ai ajuns să treci pe
aici şi să guşti atâta durere! Eşti în gândurile şi în rugăciunile
noastre, iar Domnul Isus să-ti dea liniştea şi mîngâierea de care
ai nevoie!

Cosmin Chiciudean
Se spune că Dumnezeu are nevoie de oameni buni, şi se
pare că Şi-a îndreptat privirea şi spre domnul profesor Ciprian
Ilieş, din păcate mult prea devreme… Odihnească-se în pace!

Ersek Delia
Condoleanţe familiei! Vei rămâne în sufletul nostru
pentru totdeauna! Cel mai bun profesor, îndrumător, om! Cu
stima şi respect, vei rămâne mereu în amintirea noastră!
Odihnească-se în pace!

Fam. Pop Dana şi Iosif Adrian, Luminiţa şi Ciprian

Dumnezeu şi îngerii să te aibă în paza lor!

Darius Buda
L-am cunoscut pe Cipri la întâlnirile de studiu biblic.
Am fost marcat de sinceritatea şi dragostea lui fata de
Dumnezeu.
Cipri a fost un om de valoare în trupul lui Hristos aici
pe pământ şi este preţios pentru Dumnezeu acolo sus în ceruri.
Sincere condoleanţe familiei!

85
 Marius Cruceru
„…Nu mai este!”
Aşa am primit vestea despre moartea unui nou, foarte
nou prieten şi drag frate în Cristos: prin SMS. Este a doua oară
când primesc vestea morţii cuiva în acest fel, pe ecranul
telefonului, fără faţă, fără voce, în tăcere deplină, cu un bip
scurt, sec.
Sâmbăta trecută am stat de vorbă la o masă, am glumit,
am râs, mi-a spus că vrea să fie mai aproape de Fabrica de
bărbaţi. Asculta cu nesaţ muzica lăutei şi a harfei, pe care le
adusesem cu mine, parcă în tânjirea şi căutarea cerului. A venit
şi s-a uitat de aproape la ambele instrumente (sunt sigur că deja
a început şcoala de acordaj acum pentru lăutele lui Dumnezeu
şi harfele dinaintea Tronului…).
Am stat la ospăţ, prefigurând ospăţul la care ne vom
reîntâlni. Cine ar fi bănuit, printre glumele noastre, printre
hohotele de râs sănătos, că astăzi vom plânge?
Mi-am sunat prietenii care ne-au înconjurat masa
atunci. Bărbaţi în toată firea, cu noduri în gât şi pauze lungi, în
care îşi căutau vocea, mi-au spus acelaşi lucru… NU MAI
ESTE…
Nu-i adevărat, fraţilor!
În urmă cu trei ani, când mama soţiei a trecut spre
Domnul, acelaşi strigăt l-am auzit în casă: „MAMA NU MAI
ESTE!” „Ba este, draga mea”, i-am spus atunci soţiei, „ESTE,
mama noastră există, numai că s-a mutat în altă parte!”
Prietenul nostru, dragi prieteni, foşti şi viitori comeseni,
foşti şi viitori simposionişti (în sensul etimologic al
cuvântului), ESTE, el EXISTĂ, numai că s-a aşezat deja la
Masă cu El, Prietenul nostru, Cel care ne-a spus: “căci nu vă
mai numesc robi, ci vă numesc prieteni” şi.”Eu Mă duc să vă
pregătesc un loc.”
Cu noduri în gât, încercând să păstrăm aparenţele de
bărbaţi… să ne rugăm pentru soţia prietenului nostru şi pentru

86
fetiţele lui. Domnul să le mângâie până la următoarea întâlnire
la alăută şi harfă.
Ce a rămas în urmă de această parte a lumii? Uitându-mă la
albumul foto din care ne privesc soţia şi fetiţele lui Cipri, îmi
vine în minte versetul din Iacov 1:27, care spune: „Religiunea
curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este
să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne
păzim neîntinaţi de lume.”
Mama a rămas văduvă la 27 de ani… Ştiu cum este. Îmi aduc
aminte. Atunci, este toată lumea pe lângă tine. Dragi creştini,
dragi prieteni, cel mai greu este după două săptămâni, când
copiii întreabă: “Tati mai vine acasă? Când vine tătuţu înapoi?”
Atunci, şi în anii care urmează, Trupul lui Cristos trebuie să
dea viaţă şi mângâiere şi sarcinile trebuie purtate şi lacrimile
înmulţite cu cei care ştiu să plângă cu cei care plâng.
Să nu-i uităm pe orfani şi pe văduve, pe ei îi mai avem
încă de această parte a cerului pentru a primi dragostea pe care
Hristos ne-a arătat-o!

Studenţii
“Onestitatea este răsplătită, iar lipsa onestităţii este
pedepsita.”
Acesta este motto-ul cu care domnul profesor Ilieş
Ciprian şi-a deschis un site.
Unui om nu-i ajunge o viaţă să termine ceea ce a
început pe pământ, însă tocmai de aceea Dumnezeu i-a lăsat
viaţa veşnică.
Domnul profesor Ilieş Ciprian a fost mai întâi Om şi
apoi fiu, soţ, tata, om politic şi, nu în ultimul rând, dascăl. Nu
era nevoie de nici o catedra ca să spună ce ştie celor din jur.
Totuşi, Dumnezeu i-a dat ocazia să stea în fata noastră, a
studenţilor, şi să ne fie profesor, o binecuvântare pentru sutele
de studenţi care au avut acest prilej.
“Doi ani de zile m-am străduit să vă învăţ. Şi voi?” – parcă şi
acum ne răsună în urechi apostrofarea lui când nu îi
87
răspundeam după aşteptări… Mai mult decât un profesor, el a
fost pentru noi îndrumător, sfătuitor, ajutor, prieten. Înainte de
toate, ne-a învăţat să fim oameni.
Dacă fiecare student sau fost student ar fi rugat să spună
pe scurt cate ceva despre activitatea domnului profesor, nu ne-
ar ajunge zile-ntregi să descriem lucrurile frumoase pe care le-
am învăţat de la el, fără să ne repetam.
L-am preţuit pentru modestia lui, pentru zâmbetul lui.
Am aşteptat fiecare ora în care urma să ne întâlnim. Despre
ştiinţa afacerilor o să mai învăţam şi de la alţi profesori, dar
despre ştiinţa de a fi om, am învăţat numai de la el. De acum
încolo, îi rămâne obligaţia domnului profesor Ilieşi Sabin să-l
înlocuiască în tot ce a fost pentru noi pe nepotul său, Ciprian
Ilieş.
În aceste momente grele, gândul nostru, al tuturor celor
care l-am cunoscut ca profesor, se îndreaptă spre familia lui
Ciprian Ilieş. Le mulţumim că au înţeles când, uneori, noi,
studenţii, am fost pe primul loc în viaţa lui. Le mulţumim că au
contribuit la starea lui bună de spirit, că l-au înţeles şi l-au
preţuit.
Suntem mândri că l-am avut dascăl şi nu-l vom uita
niciodată. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Ligia şi Buţu Popiţan

Condoleanţe pentru scumpa mea verisoară, Narcisa!
Durerea şi tristeţea ne-a ajuns şi pe noi, cei din
depărtare, şi plânsul ne-a scăldat fetele de lacrimi fierbinţi la
tragica veste a trecerii din viaţă a lui Cipri. Viaţa e un mister,
începe şi se termina fără a ne întreba pe noi, dar ce bine că
avem un Suveran care ştie totul! Narcisa, vreau să ştii că
suntem alături de voi în această durere, şi doresc ca Dumnezeu
să te întărească ca să treci biruitoare prin ea. Cipri a plecat la
Domnul, zicem noi prea devreme, dar pentru Dumnezeu poate
acesta a fost timpul potrivit. Întrebările noastre nu îşi vor găsi
răspunsul aici, dar trăim cu speranţa că odată cu toţii ne vom
88
revedea. Aceasta este partea sublimă a vieţii creştine –
revederea în ceruri.
Narcisa, încă o dată mă rog ca Bunul Dumnezeu să te
întărească şi să vă poarte El pe braţul Lui biruitor.
Cu multă dragoste, Ligia şi Buţu Popiţan

Ciurea Valentin
Nici acum nu îmi vine să cred că este adevărat.
Dimineaţa, când am aflat, mi se părea că mă aflu într-un vis
urat, de unde aşteptam să mă trezesc şi totul să fie ok, dar din
păcate nu a fost aşa. Sincer, îmi pare atât de rău pentru omul
asta. A ştiut ce înseamnă să-ti iubeşti aproapele. A ştiut ce
înseamnă să fii OM. Anul acesta am avut două înmormântări în
familie: în februarie a murit tata, iar în martie bunicul meu. Nu
ştiu de ce a vrut Dumnezeu să fie aşa… Dar ştiu că toate sunt
lăsate de EL spre binele nostru…
Cipri a ajuns cu sigurănţa acolo unde a vrut, adică sus
în ceruri, lângă Acela pe care L-a slujit cu atâta dragoste.

Claudia Pop
În momente tăcute, când durerea nu mai poate fi
suportata, fie ca dragostea să devina adăpostul tău şi
frumuseţea clipelor trecute să-ti fie confortul! Eşti în gândurile
şi rugăciunile mele.

Emilian Cifor
Viaţa e scurtă şi dacă nu o trăieşti astfel încât atunci
când vine moartea să ai de câştigat, nu de pierdut, este o
problema! Pavel spunea: ”Căci pentru mine a trăi este Hristos
şi a muri este un câştig!” Sunt convins că Cipri a câştigat prin
moarte. Ceea ce a lăsat în urmă, durerea sfâşietoare şi plânsul
amar, sunt cu măsura. Şocul încă nu s-a terminat şi parcă mi-e
tot mai scârbă de pământul acesta. Simt cum diavolul se zbate
tot mai tare şi simt că sfârşitul este tot mai aproape…

89
 Narci, nu ştiu dacă există vreun cuvânt de încurajare,
dar ceea ce ştiu este că există Dumnezeu şi că El e singurul
care te poate încuraja.

Aurel Măluţan
Fiind vecini, l-am cunoscut personal. O caracterizare în
câteva cuvinte: un model demn de urmat în viaţă. Ultima oră
când l-am văzut a fost în urma cu aproape şapte ani, când am
plecat din tara. Condoleanţe şotiei Narcisa şi părinţilor!

Lavinia Roşu
Primul lucru la care m-am gândit dimineaţa, când am
văzut trecerea dinspre noapte spre zi, a fost: acest răsărit,
această noua zi, nu-l mai are pe Cipri. L-am cunoscut pe acest
om deosebit în martie 2008 şi, de atunci, am avut ocazia să vad
în el un creştin cum putini sunt, un om care vorbea despre
Dumnezeu cu toată dragostea unui fiu, un om care abia aşteptă
întâlnirea personala cu Creatorul şi Tatăl lui. Această întâlnire
a avut loc extrem de repede, mai repede decât am fi vrut noi,
cei ramaşi încă pe pământ, dar Cipri, alături de alţi oameni
dragi plecaţi acasă, ne-a motivat şi mai mult, prin moartea sa,
să tânjim după Cer, să dorim mai mult să ajungem acolo, să
visam la veşnicie şi să trăim până atunci pe placul lui
Dumnezeu pentru ca, atunci când vom părăsi pământul, să
lăsăm o mărturie în urma noastră cel puţin la fel de frumoasă ca
cea lăsată de prietenul nostru drag, Ciprian Ilieş. Acum, abia
aştept ziua revederii…
Mă rog ca Dumnezeu să umple inima Narcisei, a
fetitelor şi a familiei, cu pacea Sa şi să le dea puterea să
înţeleagă de ce-i aşa.

Dora
E prea greu de acceptat!
Realitatea aceasta este prea dureroasa, este prea greu să
te împaci cu gândul că un suflet scump a plecat dintre noi.
90
Privind în urma, îmi amintesc multe momente alături de Cipri;
îmi amintesc zâmbetul lui, umorul şi optimismul care te ajută
să mergi mai departe.
O să te păstrez mereu în gând ca pe o persoană care m-a
apropiat mai mult de Domnul. Tu ai fost cel care m-a învăţat să
mă rog – şi nu o să uit niciodată asta,mi-ai oferit un lucru
valoros… Aveai atâtea planuri. În ultimul timp, aveam
impresia că vrei să iei viaţa de la început şi erai plin de energie,
dar acum îmi dau seama că fiecare moment te apropia mai mult
de întâlnirea cu El. În momente ca acestea, este greu să-l
înţelegi pe Dumnezeu, dar ca o persoană care ştiu ce bine e
lângă Domnul, ştiu că tu eşti cel mai fericit acum, pentru că eşti
acolo unde tânjeai să fii, lângă Cel pe care L-ai slujit. Cuvintele
sunt în zadar, încurajările sunt, poate, fără rost într-o asemenea
situaţie, dar acum vom trăi cu nădejdea că ne vom vedea odată
acolo sus, unde nu vor mai fi nici lacrimi, nici durere. Eu o să
aştept ziua aceea şi ne vom bucura împreună.
Narcisa, Domnul să te întărească şi să-ti dea putere şi
nu uita că, şi în clipele cele mai grele, D-zeu rămâne lângă tine
şi îţi alina durerea inimii tale!
Mulţumim, Cipri, pentru tot ceea ce ai fost – ai fost un
om minunat! Dumnezeu să te odihnească în pace!!

Viorel Grosu
Este, într-adevăr, o mare pierdere pentru noi toţi
dispariţia atât de prematură a lui Ciprian. Cuvintele sunt uneori
prea puţine pentru a-l caracteriza, acum când a plecat la ceruri,
însă sunt sigur toţi cei ce l-au cunoscut au putut constata
singuri că a fost UN OM DEOSEBIT. Nimeni şi nimic nu ar
putea înlocui prezenţa lui în mijlocul celor dragi: a ştiut
întotdeauna să te sfătuiască la nevoie, a avut pentru fiecare un
cuvânt de bine şi cred că niciodată nu a supărat pe nimeni, ceea
ce este cu adevărat un lucru mare în zilele de astăzi. E trist, e
foarte trist că trebuie să ne luăm rămas bun de la Ciprian, noi
cei ce l-am cunoscut şi l-am apreciat. Cu sigurănţă însă, Cel
91
Mare şi Sfânt va avea grijă ca sufletul lui atât de generos să
ajungă în marea şi minunata împărăţie a lui Dumnezeu, iar
familia lui rămasă împietrită de durere să aibă parte de
mângâiere divină, să poată oferi din plin toată dragostea celor
două păpuşele ale lui Ciprian şi Narcisei.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Anonim
Îmi pare sincer rău că nu am ajuns lunea trecuta la orele
lui. Eu eram cea care avea ceva de spus şi Cipri făcea glume pe
seama mea. Iar când un coleg comenta, el era cel care le
închidea gura. De acum încolo, îmi voi aduce totdeauna aminte
de el ca de un prof. Zâmbăreţ, plin de viaţă şi totdeauna cu ceva
de povestit. Era o persoană cu care puteai dezbate orice subiect.
Îmi pare rău că nu-l mai avem langă noi să ne sfătuiască. Oare
de ce Dumnezeu e aşa de nedrept şi îi iubeşte atât de mult pe
cei buni, încât îi ia la El? De ce nu-i mai lăsa pe pământ? As
mai avea multe de spus despre profu’ care a fost un exemplu
pentru toţi studenţii din Goldiş.
Sincere condoleanţe familiei! Să fie tari şi, cu ajutorul
lui Dumnezeu, suferinţa lor, care ştiu că este foarte mare, o să-
şi găsească alinare. Să-i fie ţărâna uşoară!

O studentă
Sunt o studentă a acestei fiinţe plăpânde, totdeauna cu
zâmbetul pe buze, care tocmai a plecat dintre noi… Ce trist!
20 octombrie, ziua mea de naştere… De ce tocmai
acum? Am fost surprinsa când am auzit: “Ciprian Ilieş a
decedat!” Nu-mi vine să cred. Plâng, mă întreb: „de ce?”, dar
Dumnezeu le ştie pe toate, El este suveran. Noi putem doar să
comentam şi să concluzionam, dar, atenţie, nu trebuie să
aducem învinuire lui Dumnezeu. El ştie de ce a ales să se
întâmple aşa. El face rana şi tot El o leagă. Este un moment de
trezire pentru toţi creştinii. Sfârşitul este aproape şi nu ştii când
92
vine şi ceasul tău, de aceea întoarce-ţi inima la Dumnezeu. Eu
cred că şi Ciprian şi-a dorit acest lucru, prieten al lui, poate s-a
şi rugat pentru tine. Meditează doar! Ciprian a plecat la
Dumnezeu pentru că şi-a trăit viaţa cu El. Când l-a chemat, el a
plecat. Dar întreabă-te: Eu unde voi merge când mă va chema?
Fie ca Dumnezeu să-ţi trezească dorinţa de a te întoarce la El.
Tu, cel care citeşti acest mesaj, întoarce-te până nu-i târziu!
Dumnezeu este tatăl văduvei şi al orfanilor. Soţiei lui,
Narcisa, şi fetitelor lor, Dorothea şi Iudita, Dumnezeu le va
purta de grijă, aşa încât să nu ducă lipsa de nimic – Psalmul 23.
Fie ca Domnul să mângâie întreaga familie… Este grea, foarte
grea, despărţirea, dar Domnul face să fie totul uşor, chiar şi în
suferinţă, El nu ne lasă. Dumnezeu să binecuvânteze şi să
mângâie această familie şi să se bucure de ce a lăsat Ciprian în
urma sa.

Smaranda
Dumnezeu să-l odihnească şi condoleanţe familiei!
Tocmai pentru faptul că mi-a fost profesor, l-am admirat foarte
mult din toate punctele de vedere. Era un profesor pe care toţi
studenţii îl idolatrizau. Îmi pare aşa de rău…

Simona Gherasim
Da, ai fost omul care ai apărut în viaţa mea atunci când
aveam nevoie de un ajutor, şi Dumnezeu a ales să te cunosc la
momentul potrivit. Acum regret că nu am reuşit să-ti
mulţumesc îndeajuns pentru tot ce ai făcut pentru mine, dar
sunt convinsă că Dumnezeu îţi va spune despre recunoştinţa pe
care o aveam şi o am. Îmi pare rău că te-ai dus şi nu am mai
apucat să-ti confirm încă odată că sunt fericită şi că iubirea mea
fata de Daniel încă nu s-a stins – dar şi despre asta tot de la
Dumnezeu vei afla…
Vei rămânea în memoria mea şi a lui Daniel şi nu te
vom uita!

93
Şi acum, îmi îndrept gândul spre Narcisa: îmi pare rău pentru
pierderea pe care a lăsat-o Dumnezeu în viaţa ta, dar mă bucur
că ai nădejdea că într-o zi te vei întâlni cu Cipri şi veţi fi din
nou fericiţi. Narcisa, vei fi în rugăciunile mele şi ştiu că
Dumnezeu nu te va lăsa singură şi va fi de parte ta. Caută
mângâierea la Dumnezeu şi El te va mângâia cum nu va putea
nimeni să o facă.
Dumnezeu să întărească întreaga familie!

Crazyale
Imensa pierdere
Încă sunt în stare de soc. Cum se poate ca viaţa să te
surprindă când te aştepţi mai puţin şi cu o veste atât de tragica
şi dureroasa?! Cipri era un model pentru mine, un om deosebit,
glumeţ, unic. În el vedeam ambiţia şi perseverenta: a tras tare
până să ajungă unde era. Competent şi inteligent, ştia să se facă
plăcut tuturor. Sunt convinsă că toţi cunoscuţii îl îndrăgeau şi îl
simpatizau.
Acum, ne face pe toţi să plângem. Suferim pentru că a
plecat dintre noi. A lăsat durere şi lacrimi în urma. Condoleanţe
familiei! Sunt momente foarte grele pentru apropiaţi.
Nu o să-l uitam niciodată! Pentru mine, a însemnat
enorm să-l am ca profesor şi prieten totodată. Îmi va rămâne
veşnic în suflet! Aşa a vrut Dumnezeu: să-l ia prea devreme la
El. Dar, deşi o viaţă s-a dus, acum va trăi veşnic în inimile
noastre. O să ne amintim cu drag de el, pentru că a fost un om
bun şi generos.
Dumnezeu să-l Ierte şi să-l odihnească în pace!
Alături de îngeri, va veghea asupra tuturor.
Nu te voi uita niciodată, Cip!

Alexandra
Mi-ai fost profesor. La aflarea acestei vesti, nu mi-a
venit să cred, şi nici acum nu-mi vine să cred, ca un om atât de
respectat şi iubit, apreciat de foarte mulţi studenţi şi de oameni,
94
un om care mereu ne ajuta, ne îndruma... s-a stins. Nu-mi vine
să cred şi parcă totul este un vis urât. Eşti şi vei rămâne în
inimile noastre! De acolo de sus, veghează-ne. Îmi pare foarte
rău că nu pot să-ti aduc un ultim omagiu, dar vei rămâne mereu
în gândurile noastre ca un om model pentru mulţi dintre noi, un
om bun, corect, ca cel mai iubit profesor – Cel mai bun model
de urmat în viaţă. Te vom iubi şi te vom purta în inimile
noastre mereu. Condoleanţe familiei!

I. A. R
O întrebare de azi înainte va fi auzită de Narcisa.
Fetiţele o vor întreba „Mami, unde-i tati?” Colindul străbun
aminteşte că: „Mamă, casa noastră-i goala,/ Numai scaunul
acela pe care şedea tata/ Este totdeauna gol,/ De tata ni-e tare
dor,/ Spune-ne, măicuţa, acum unde-şi face el Crăciun.” Dacă
nu ar fi credinţa în Hristos Domnul, aceste întrebări ne-ar
termina şi mulţi s-ar sinucide. Oare ne putem împotrivi
Domnului? Dacă Hristos Domnul a fost ispitit de diavol şi a
trecut prin greutăţile Gheţimanilor şi ale Crucii pe care a fost
răstignit, crezând în Tatăl şi rugându-I-Se Lui, aşa trebuie să
facem şi noi. Familia lui Viorel Ilieş îşi pierde fiul, cea a lui
Grigore Pop, ginerele, dar Narcisa nu-şi pierde numai soţul, ci
şi iubirea lui, mângâierile lui, sfaturile lui, jertfelnicia lui
pentru fetitele ce le adora şi aproape le diviniza.
Toate, însă, se petrec cu voia şi ştirea Bunului
Dumnezeu. Cipri nu va mai vorbi în adunarea din Nepos, dar
se va ruga în cea din ceruri. De acolo, îşi va veghea îngeraşii
ce-i rămân orfani de astăzi – şi toate cu voia Domnului. Deşi
suntem tentaţi să judecam lucrarea Domnului, se cuvine să
zicem „Aliluia!”. Tristă este despărţirea, dulce va fi reîntâlnirea
pe norii cerului în Slava. Amin!

Fam. Buia Duţu şi Anuţa

În inimile noastre, Cipri, ai avut un loc special. Ai ştiut
să te laşi iubit şi respectat şi te-am preţuit ca pe un prieten
95
scump. Suntem copleşiţi de durere! Am vrea să ne fii încă
alături, însă Dumnezeu a hotărât altceva. Ştiu că, într-o zi, ne
vom revedea – şi asta ne dă putere să mergem mai departe.
Vom fi alături de familia ta! Ea ne va aminti mereu de tine, de
zâmbetul şi de optimismul tău. Le vom povesti fetiţelor tale
despre tine şi despre dragostea ta pentru cer.
Te-am iubit şi te vom iubi mereu!
Ne vom revedea în ceruri!

Eunice Rusu
Chiar dacă uneori e prea greu de înţeles, ştiu că nimic
nu se întâmplă fără voia Lui – cea buna, plăcută şi desăvârşită.
Mă rog din suflet ca Dumnezeu să întărească familia rămasă
aici şi să vă fie ajutor şi sprijin în momentele acestea şi în cele
ce vor urma. Să nu uitaţi că Cipri trăieşte, este alături de Tatăl
lui ceresc şi într-o zi îl veţi revedea!

Florinel
Tatăl Ceresc să întărească pe cei din familie… Iar tu,
Cipri, ai fost un om bun, păstrează-ne câte un loc acolo în
ceruri!

Cipri Roşu
Am avut imensa bucurie să îl întâlnesc pe Cipri cât mai
era printre noi. Chiar dacă au fost puţine momentele, dar nu pot
să uit niciodată zâmbetul întipărit mereu pe chipul său. Domnul
să mângâie familia îndurerată şi pe toţi cei apropiaţi ai lui!
Cipri, ne-ai mai dat un motiv să ne uitam spre cer şi să strigam:
„Vino Doamne cât mai curând, te rugăm!”

Dumitru B.
Nu mi-a venit să cred când am auzit şi nu m-am mai
putut mişca timp de câteva secunde. Am rămas înmărmurit. Un
profesor bun, glumeţ, cu care puteai să stai de vorba orice. Îmi
pare sincer rău. Condoleanţe familiei!
96
 Petru, Monica, Abi şi Timeea.
Am cântat duminică ultimul refren “El rămâne în veci
ca şi ieri, ca şi azi,/ Braţul său printre noi săvârşeşte minuni./
Dumnezeu neschimbat pe pământ va lucra/ Îndoială să n-ai, el
nu te va lăsa.” Am slujit împreună în ultima duminică a
călătoriei tale pe pământ şi am auzit cum Isus i-a silit pe
ucenicii săi “să treacă de partea cealaltă” şi am vorbit despre
atitudinea creştinului în furtună. Aşa am fost călăuzit de
Dumnezeu, neştiind că biserica din Nepos, Narcisa, Iudita,
Dorotea, Mica, mama, tata, fraţii, prietenii vom gusta spaimele,
tristeţea, groaza, plânsul şi întreaga teroare a furtunii, iar tu,
dragul meu prieten Ciprian, vei pleca în partea cealaltă. Când
am plecat de la adunare, mi-ai zis: „Vino cu mine în maşină!”
în timp ce mergeam spre casa socrilor tăi, fredonai: “Ţara mea-
i acolo sus, eu mă duc după Isus.” Trecând pe lângă casa
părinţilor tăi, ai zis: „Aici am crescut, aici locuieşte Mica şi
Ticu şi fratele mai mic.”
Am rostit o ultimă rugăciune la masă, ne-am ospătat cu
miel fript. Tu te-ai ridicat şi ai zis: ”Eu trebuie să plec.” Ne-am
luat rămas bun şi te-am încredinţat în braţul Domnului. Ai fost
luat ca un rod la cules. Aşa cum toamna cocorii sunt gata de
zbor, tu ai zburat spre-o altă ţară. Nu ştim de ce ne treci adesea
prin fiere şi oţet şi fier, dar ştim că tot ce nu ştim astăzi vom şti
odată-acolo-n cer.
Cu multă iubire, compătimire şi mângâiere,

Nagy Cristi, Claudia şi Emanuel

Atât de multă tristeţe a adus această pierdere în familia
noastră, dar nădejdea care nu înşală, dată de Dumnezeu, că într-
o zi ne vom revedea, ne dă puterea să trecem peste această
tragedie. Cipri a fost pentru noi mai mult decât un prieten, un
suflet cald în familia noastră, un sprijin în orice ceas din zi, un
bun sfătuitor – chiar şi mustrarea era binevenită de la el – şi un
exemplu în slujire.

97
 Ideea de viaţă fără durere este foarte plăcută, dar am
găsit scris în Cuvânt: “în lume veţi avea necazuri dar,
îndrăzniţi, Eu am biruit lumea”. Pentru Narcisa, mângâierea
rămâne Domnul şi cele două daruri preţioase: Dorothea şi
Iudita.
Suntem alături de familie, cât ne stă în putinţă, oricând
este nevoie. Dumnezeu să întărească această familie!

Florin şi Rodica Marieş

Şiroaiele de lacrimi parcă nu se mai opresc. Încă nu ne
vine să credem că prietenul nostru Cipri a plecat la Domnul.
Narcisa, ştim că eşti o femeie puternică – întotdeauna ai
fost. Domnul să-ti dea putere să mergi mai departe! Nu putem
spune că înţelegem ce simţi, pentru că n-am trecut pe-acolo; îţi
spunem doar că Tatăl ceresc vă iubeşte şi El va purta de grijă.
Domnul să vă mângâie, familie îndoliată!
Cu tine, Cipri, ne vom revedea şi vom fi veşnic
împreună cu Mirele nostru drag, Isus Hristos.

Liviuţ
Condoleanţe familiei Ilieş! Este greu să găseşti cuvinte
potrivite în astfel de momente...
Cipri, vei rămâne mereu în amintirea prietenilor, în
amintirea mea… Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Claudiu şi Mihaela Pop Buia

În ultima discuţie pe care am avut-o cu Cipri sâmbătă,
17/10/2009, ultimele lui cuvinte au fost:,,Voi fi prietenul tău
pentru totdeauna.”Chiar dacă Dumnezeu a hotărât să ne
despartă pentru o scurtă perioadă de timp, prietenia noastră va
continua în cer o veşnicie.
Dar până atunci vei fi în inimile noastre şi nu te vom putea uita.
Bucură-te de Dumnezeul nostru al tuturor, pentru că I-ai slujit
cu bucurie!

98
 Gelu şi Cristina Pop
Ce le-am putea spune Narcisei şi fetelor, părinţilor şi
celor ce plâng astăzi de dorul lui Cipri?
Cuvintele noastre sunt mult prea limitate şi nu pot
aduce prea multă alinare. Dar avem sus un Tata care poate dă
alinare şi mângâiere. În El ne încredem şi prin rugăciunile
noastre vă încredinţăm în braţul Lui. El rămâne lângă voi şi
ştim că El vă dă putere să treceţi prin această grea încercare.

Bogdan Şteţ
E aşa de mare durerea dispariţiei lui Cipri încât mi-e
tare greu să-mi găsesc cuvintele. A fost un om care tot timpul
emana bună dispoziţie şi de o bunătate sufleteasca aparte – un
om special şi un copil, în adâncul sufletului. Mă doare când
ştiu că nu mai e şi că viaţa e, totuşi, nedreapta. Dormi în pace!

Adriana
Cipri mi-a fost profesor şi prieten. Am aflat despre
moartea lui de la o prietenă şi nu mi-a venit să cred… Este greu
să găseşti cuvinte potrivite în astfel de momente. Pot să spun că
sunt onorată că am cunoscut un om deosebit cum era el. A fost
că o rază de soare în viaţa noastră...
Chiar dacă sunt departe de tara, as vrea să transmit
familiei sincere condoleanţe.

Ligia Cabău
E greu să înţelegem de ce pe acest pământ momentele
frumoase din viaţă se sfârşesc aşa repede, iar cele de durere
parcă ţin o veşnicie. Ştim doar că într-o zi nu vor fi decât clipe
fericite care vor tine o veşnicie. Dar această veşnicie trebuie să
ne-o pregătim de aici, de pe pământ, şi cred că Cipri a fost
pregătit să meargă acolo.
Cipri, aşteaptă-ne, căci vom veni şi noi!
Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru momentele
frumoase, pe care le-am petrecut împreună ca familii.
99
 Cipri, te-am iubit! Iar pe voi, Narci, Tea şi Dita, o să vă
iubesc şi mai mult de acum încolo!
Domnul să fie cu voi!

Claudia Petri
Condoleanţe pentru scumpul meu verişor, Neluţu!
Dumnezeu să-ţi aline suferinţa şi durerea din suflet! Nu
mai găsesc cuvinte. Era un verişor glumeţ, un tata model pentru
fetiţe, un fiu deosebit şi nepotul preferat – şi avea dumnezeu de
ce să-l ia la el. L-a iubit mult, aşa cum şi el a iubit calea lui!
Nu te vom uita niciodată!
Vei rămâne în amintirile noaste,

Tuţu
Rămas bun, Cipri!
Pentru câteva minute, nu mi-a venit să cred. Nu am
realizat, nu puteam crede că Ciprian s-a dus dintre noi. E tânăr,
am zis, e sănătos, are familie, are tot drumul în fata. Dar nu a
fost aşa – Domnul l-a luat la El, poate prea devreme. A luat un
om bun şi credincios, un suflet cald şi iubitor, un băiat de nota
10, un frate. Asta a fost voia Lui, iar noi nu putem decât să ne
conformăm şi să conştientizăm faptul că nu suntem decât un
pumn de ţărână… Rămas bun îţi zic acum, Cipriane! O să ne
lipseşti!

Cristina G
“Vine o zi când dureri nu vor mai fi!”
Îmi pare aşa de rău… Ciprian mi-a fost profesor la
facultate timp de 4 ani şi, în tot acest timp, a ştiut să dea
dovada de caracter, mereu un sprijin şi un ajutor pentru noi toţi,
colegii… Dumnezeu să mângâie şi să întărească familia, pe
domnul profesor Sabin Ilieşi, pe Narcisa şi pe cele 2 fetiţe!

100
 Iuliana
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Iar familiei rămase,
îi doresc multă putere ca să treacă peste aceste clipe extrem de
dureroase. Eu cred că de undeva din cer Cipri ne priveşte pe
toţi şi ar vrea să ne spună să nu mai fim atât de trişti, că lui îi
este bine acolo unde este. Când am aflat că nu mai este cu noi,
mi s-a umplut inima de durere, deoarece am pierdut un prieten
de nădejde cu care puteam discuta vrute şi nevrute, un om
valoros pentru societatea bistriţeană şi, nu în ultimul rând, un
profesor extraordinar.

Lui Cipri îi plăceau aceste cuvinte:

“Ce aud uit.
Ce aud şi văd, îmi amintesc puţin.
Ce aud, văd şi întreb sau discut cu cineva, încep să înţeleg.
Ce aud, văd, discut şi fac, îmi însuşesc şi mă deprind.
Ce predau altcuiva învăţ.
Ceea ce pun în practica mă schimbă.”
...Şi pe noi ne-a schimbat omul extraordinar care a fost
Ciprian Ilieş!

Surorile Cifor
Dumnezeu spune: ,,Mergeţi înainte deci cântând. E greu
să urcaţi Calvarul, dar nu uitaţi că, în curând, se va sfârşi
amarul… Atâtea încercări în rând, ne-au vestejit culoarea, dar
nădăjduim sosirea primăverii, unde sunt toţi cei care s-au dus
înaintea noastră. Acolo vom avea comori minunate, ce ochiul
nicicând n-a văzut…”

Ioana
Vă îmbrăţisăm, vă purtăm în rugăciunile noastre şi
plângem împreună cu voi, Narcisa,Dorotea şi Iudita… Această
despărţire ne leagă mai mult de cer.
Dumnezeu să vă poarte în braţul sau ocrotitor!

101
 Medina şi Dan Bunculeţ
“Piere cel neprihănit şi nimănui nu-i pasă; se duc
oamenii de bine şi nimeni nu ia aminte că din pricina răutăţii
este luat cel neprihănit.” Isaia 57:1
“Vino în ajutor, Doamne, căci se duc oamenii evlavioşi,
pier credincioşii dintre fiii oamenilor.” Psalmul 12:1
Cu drag ne aducem aminte de Ciprian, ne sunt inundate
fetele de lacrimi şi, cu sufletele îndurerate, privim neputincioşi
la această pierdere. Dar trăim cu nădejdea că în curând ne vom
revedea!
Narcisa, Dumnezeu să te întărescă, să te mângâie şi să
rămâne aproape de tine şi de fetiţe!

Anonim
În asemenea momente, cuvintele sunt de prisos!
Durerea, pe care cred că o simte fiecare din cei ce l-au cunoscut
pe Ciprian, nu se poate descrie, e mai presus de cuvinte.
O să ne lipseşti. Dumnezeu te-a luat mult prea repede
dintre noi, dar numai EL ştie de ce! Niciodată nu o să-ţi uit
zâmbetul!
Ştiu că Dumnezeu o să aibă grija de şotia şi de fetitele lui, am
încredere deplină. Ne vom revedea curând în cer!

Flavia
Pentru Cipri şi familia lui:
Cipri, ai fost un om deosebit şi, cum spuneau versurile
unei cântări, “o, de-as avea eu limbi o mie şi mii de buze să
cuvânt”, tot n-as reuşi să vorbesc îndeajuns despre tine.
Mi-ai captat atenţia încă din primele ore de curs de la
facultate, prin inteligenţa, dăruirea şi pasiunea cu care predai.
Apoi, împrejurările vieţii au făcut să devii pentru mine un
prieten adevărat, un ajutor, un model în credinţă, în viaţa de zi
cu zi. M-ai învăţat să ştiu să dăruiesc din mine şi din timpul
meu pentru a-i ajuta pe alţii. M-ai învăţat să fiu om. M-ai
învăţat să-i iubesc pe cei din jur şi să-L iubesc pe Dumnezeu.
102
 Mi-ai spus de atâtea ori: “Flavia, nu uita că Dumnezeu
e sus şi, indiferent ce facem şi prin ce trecem, într-o zi Îl vom
vedea. Să fim pregătiţi!” Tu ai fost pregătit şi ai plecat... Tu
deja Îl vezi.
Nu pot să uit dragostea şi drăgălăşenia cu care vorbeai
despre Narcisa şi fetiţe – erau viaţa ta şi erai gata să faci orice
pentru ele. Prin exemplul tău, am învăţat să iubesc.
M-ai învăţat cum să trec peste greutăţi şi ştiu că, dacă ai
fi aici, m-ai certa pentru că nu ştiu să trec prin această durere.
Dar mă voi strădui să nu te dezamăgesc. Vei fi mereu în inima
mea şi eşti modelul pe care vreau să-l urmez. Nu te voi uita!
Narcisa, ai avut lângă tine un om care te-a iubit mult şi
se vedea că avea pentru tine şi fetiţe dragostea AGAPE,
dragostea care se jertfeşte. Vorbea despre tine şi fetiţe cu atâta
pasiune încât am văzut în el modelul ideal de tată şi soţ, un
model pe care orice bărbat sau băiat trebuie să-l urmeze. Aşa că
poţi să fii mândră.
Pierderea nu se poate compara. Dar speranţa revederii
te va ajuta să treci prin fiecare moment greu şi aripile dragostei
pe care v-aţi purtat-o şi amintirile frumoase te vor ajuta să
zbori înspre patria cerească. Dumnezeu să te întărească şi să ştii
că veţi fi, tu şi fetitele, în inimile şi rugăciunile noastre.
Hristos în noi, nădejdea slavei!

Anonim
E în cer!
Duminica dimineaţa, un frate a cântat la biserica din
Decebal cântarea pe care Cipri mi-a trimis-o în prima
conversaţie pe care am avut-o pe Ymessenger cu el. Mi-a zis
atunci că e o cântare care-l urmăreşte şi pe care o iubeşte. Când
am auzit-o la biserică, l-am sunat după program şi i-am zis de
ea, iar el a confirmat că e încă vie în inima lui.

103
 ”Eram copil, şi-atâta bucurie
Mă însoţea pe cale spre Hristos,
Aveam fiorul sfânt de nostalgie
Când mici poveri mă apăsau în jos.
În primăveri treceam prin lungi zăvoaie
Şi canturi ascultam de ciocârlii,
Vedeam seninul cald chiar şi pe ploaie,
Cântam pătruns de sfinte melodii.

Dar mai apoi, fiind pribeag prin lume,

Am fost atras de amăgiri mereu;
Crezând că au şi slava şi renume
Mi-au stins căutarea după Dumnezeu.
Căutam mâhnit, adesea, fericirea
Şi, când mi se părea că o găseam,
Eram mai trist, era nefericirea,
Dezamăgit şi frânt eu rămâneam.

Târziu, am întâlnit un sfânt pe cale

Şi eu i-am spus ce-n suflet am avut.
M-a ascultat şi-apoi mi-a zis cu jale:
’Întoarce-te de unde ai căzut!’
Azi m-am întors, îmi pare rău de anii
Ce i-am pierdut şi nu i-am folosit.
Îmi plâng trecutul, Doamne-Ţi cer iertare
Primeşte-mă din drumul rătăcit!
Mai dă-mi, o, Doamne, iar divinul cântec
Ce mă-nsoţea când eu eram umil!
Mai dă-mi seninul anilor de fraged
Ca şi atunci când eu eram copil!”

Vreau să ajung să am măcar credinţa lui... Şi mă voi

strădui să urc pe calea spre cer, pentru că vreau să-l vad pe Isus
şi pe Cipri! Nu te voi uita!
Cu durere în suflet, dar şi cu speranţa revederii...
104
 Fam. Blaga Nelu, Claudia şi copiii
Pentru că Dumnezeu a hotărât să ia acasă oameni
valoroşi, care au o greutate mare atât pe plan spiritual, cât şi în
viaţa de zi cu zi – şi unul dintre ei e şi Cipri – ne-a lovit şi
întristat mult plecarea lui dintre noi. De ce aşa... o ştie EL.
Nouă ne rămâne să împlinim un verset din Biblie care spune că
“Religiunea curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu, Tatăl
nostru, este să cercetăm pe văduve şi orfani, în necazurile lor
şi să ne păzim neîntinaţi de lume” Iacov 1:27.
Narcisa, suntem alături de tine şi de cele două fetiţe ale
voastre şi vă purtam în rugăciunile noastre. Suntem alături şi de
familia Ilieş: Dumnezeu să completeze golul familiei şi să vă
mângâie pe toţi! „Va fi o zi când vom vedea faţa-n faţă şi vom
primi răspuns la mii de întrebări.” Rămâneţi sub paza şi
privirile Domnului!

Corina
Fratele meu drag,
De sus, dintre îngeri, să urmăreşti clipa în care eu mă
voi preda Domnului. Ştiu că ai să savurezi clipa aceea, căci
mult îţi doreai tu să fac acest pas! Zâmbetul tău... . cuvintele
tale... îmi vor lipsi...

Adela Mureşan
De atâtea ori, nu înţelegem care este voia lui
Dumnezeu, de ce îngăduie El astfel de momente în viaţa
noastră.
Deşi l-am cunoscut de puţină vreme şi am interacţionat
cu el doar un semestru, fratele Ciprian m-a impresionat. M-a
marcat pasiunea pe care o avea în tot ceea ce făcea. Ştia să se
coboare la nivelul studenţilor, să se facă plăcut. Ştia cum să
îmbine cursurile cu partea practica, cu umorul. A fost un model
pentru mine, din toate punctele de vedere, atât profesional, dar
mai ales spiritual. A fost o persoană întotdeauna deschisă,
săritor. Nu oboseai niciodată ascultându-l! Nu îmi ajung
105
cuvintele şi nu îi pot mulţumi îndeajuns. Domnul le ştie pe
toate. El este Suveran!
Mă rog că Domnul să binecuvânteze familia fratelui
Ciprian; să vă întărească, să vă mângâie inimile. Sora Narcisa,
sunteţi în rugăciunile noastre! Domnul păcii să fie cu voi toţi!
Mihai Bozai
O persoană care m-a învăţat ce înseamnă o viaţă trăită
pentru Domnul, chiar dacă eşti în lumea afacerilor. Acesta este
fratele Ciprian.

Mary şi Adi Schiop

În aceste momente cumplit de grele, provocate de
trecerea din viaţă a lui Cipri, NARCISA, să ştii că şi noi
suntem alături şi plângem împreună cu tine. Ne rugăm ca
Dumnezeu să te întărească şi să te mângâie pe tine, fetitele tale
şi întreaga familie.
Cipri, vei rămâne mereu în amintirile noastre de „pe
vale”!

Bianca Vlasin
Când am auzit vestea că „Cipri e mort” nu-mi venea să
cred. Ne-a anunţat că luni nu facem cursuri pentru că pleacă la
Bucureşti, dar nu m-am gândit că era ultima data când ne zicea
ceva. Îl aşteptam cu toţii să se întoarcă să continuam cursurile,
dar nu ne-am gândit că nu se va mai întoarce niciodată. A fost
un foarte bun profesor, un bun sfătuitor şi un bun prieten.
Ai lăsat un gol imens în facultate şi în inimile tuturor
studenţilor! Nu te vom uita niciodată!
Sincere condoleanţe familiei! Domnul să vă întărească!
”Ne vom vedea acolo sus pe nori de slava
Ne-om întâlni când trâmbiţa va răsuna
Ne vom vedea pe-acele plaiuri minunate
În Paradis în cerul sfânt ne vom vedea!”

106
 David Szucs
Profesorului nostru iubit...
Fratele nostru, Ciprian, a ales să investească din timpul
lui şi în studenţii de la Universitatea Emanuel din Oradea. El a
fost profesorul nostru pentru un semestru şi ne-a predat
Managementul Strategic.
Ce m-a marcat a fost succesul lui pe plan profesional şi
pe plan spiritual. Ne-a povestit de biserica din Nepos şi despre
duminicile frumoase petrecute acolo. A fost foarte interesat de
cuvântul lui Dumnezeu şi mereu a căutat să înţeleagă cât mai
bine Biblia. Obişnuia să ne citească un pasaj la începutul orei şi
apoi dezbăteam anumite teme pe baza versetelor.
Pe lângă Dumnezeu, îşi iubea foarte mult familia. De
multe ori a povestit despre fetiţele lui minunate şi despre soţia
lui.
Pentru studenţii de la Management anul III, a fost mai
mult decât un profesor – a fost un prieten, un exemplu de
urmat. Ne-a arătat cum să trăim după scopul creştinilor, acela
de a fi sare şi lumina în acesta lume, atât din punct de vedere
spiritual cât şi profesional.
Ştim că acum este împreună cu Mântuitorul lui şi
continuam să ne rugăm pentru familia lui.
Dumnezeu să dea mângâiere şi pace familiei.
David, Universitatea Emanuel, Oradea

Ionuţ
Mulţumim!
Mulţumim pentru înţelegerea profundă a lui Isus
Cristos. Fratele Ciprian L-a interes perfect pe Mântuitorul
nostru când Acesta a spus : „Voi sunteţi lumina lumii!”
Mulţumim pentru lumina dumneavoastră!

107
 Marieta şi Adrian Abrudean
Lacrimi şi dragoste!
Fiecare încercare a vieţii e o probă de foc pe care bunul
Dumnezeu o rânduieşte celor ce-l iubesc, poate tocmai ca să le
“verifice” credinţa. Draga Narcisa, primul gând al nostru la
aflarea tristei vesti s-a îndreptat spre tine şi spre Dorotea şi
Iudita. Eşti o persoană minunată, foarte credincioasa, un
adevărat model pentru noi în acest sens. Dumnezeu îţi va fi
mereu alături, căci El nu-şi părăseşte nicicând aleşii. Durerea ta
e şi durerea noastră. Cipri va rămâne mereu în inimile noastre.
Îl plângem cu toţii: prietenii, cunoscuţii, toţi neposenii
de pretutindeni.
Cipri, Nepos-ul e în lacrimi!
Dumnezeu să te odihnească în pace şi să-ti ocrotească
familia ta draga!

Radio 3Net - Florian Pittiş

Cuvintele sunt aşa sărace în aceste clipe... Mulţumim
pentru tot, Ciprian! Mulţumim pentru că ai fost un prieten bun,
un ascultător fidel de muzica bună şi pentru că ne-ai primit cu
căldură în frumoasa zonă Bistriţa / Colibiţa! Condoleanţe
familiei şi Dumnezeu să aibă-n pază pe cei care au rămas
îndureraţi în urma ta...
Ne rugăm la Dumnezeu pentru ca ai tăi să aibă putere
multă!

Nemecsek
Mă bucur că te-am cunoscut ...
... şi mă mai bucur că ai fost atât de mult implicat în
lucrurile cu adevărat importante, cele spirituale (religioase).
La Univ. “V. Goldiş”, prin 2003, nu m-aş fi gândit ca o
să am ocazia să te pot asculta vorbind despre Isus cu mare
înflăcărare (te-am ascultat anul acesta).
După reîntâlnirea de la grupa de studiu (religios), nu m-
aş fi gândit că îmi voi dori atât de mult să te revăd în Ceruri
108
(adică nu m-am putut gândi că viaţa poate fi atât de uşor
întreruptă – mai exact mă puteam gândi, însă acum am şi simţit
că viaţa e fragilă şi la cei tineri, nu numai la cei în vârstă).
Îmi doresc mult “să-mi fac bilanţul în viaţă” ca în orice
moment să fiu gata (pentru Ceruri), nu numai să “mă tot
pregătesc”. Am o credinţa mare că ne vom reîntâlni acolo şi mă
bucur mult că, citind comentariile de mai sus, ai fost un
exemplu (un model) pentru cei din jurul tău. Dumnezeu ne
ajuta pe toţi (şi vrea şi mai mult să ne ajute, în viitor) să fim
cinstiţi şi sinceri (oneşti) şi să Îl reprezentam pe El pe Pământ
(noi trebuie doar să-l alegem pe El). Cred că tu ai făcut acest
lucru în viaţa această de pe Pământ şi mă rog ca Dumnezeu să
dea (“să transfere”) la familia ta puterea pe care ai primit-o, să
poată să “răzbească în această viaţă”.

Anonim
Sincere condoleanţe
Cu toate că nu am reuşit să particip la foarte multe
cursuri datorita programului încărcat, acest profesor a reuşit să
mă facă să-l îndrăgesc şi să-l admir pentru cine era. L-am văzut
ca pe un tânăr ambiţios, care era mereu în căutarea cunoaşterii
şi avea o pofta de viaţă fenomenala, parcă nu obosea niciodată,
mereu cu zâmbetul pe buze. M-aş bucura să am măcar jumătate
din energia şi dragostea aceea nemărginită pentru oameni,
pentru lume în general. Am pierdut un om valoros, un suflet
bun, un profesor de excepţie, un tata exemplu şi un şot iubitor.
Poate aşa am realizat că Cipri Ilieş a fost un om excepţional,
păcat că doar aşa am reuşit să-i vedem adevărata valoare. Mă
simt un om mic pe lângă ce a fost el, ce a reuşit el să facă până
la această vârsta. O să-l am mereu în gând ca pe un exemplu de
om care nu s-a pierdut în lumea asta grăbită, ci a ştiut să
asculte, să înveţe, să iubească.
Mă simt datoare să spun şi altora despre amprenta pe
care a lăsat-o în sufletul meu şi al tuturor colegilor. Se pare că
Dumnezeu l-a iubit mai mult decât noi, astfel încât l-a luat la
109
El. Ştiu că Dumnezeu ştie ce e mai bine pentru fiecare şi Îi
respect decizia, deşi îmi e foarte greu, mie şi tuturor celor care
l-am cunoscut. Dumnezeu să-l aşeze într-un loc ferit de tristeţe
şi supărare...

Onigaş Alina
Dumnezeu să vă mângâie, Narci!
E greu ca inima noastră să poată să înţeleagă, să
priceapă şi să accepte ceea ce s-a întâmplat, dar mă gândesc,
Narci, la clipele de noapte din data de 17. 10. 09, când m-am
trezit din visul în care Ciprian urma să aibă un accident mortal.
M-am trezit din somn şi nu am mai putut să adorm. Un glas îmi
tot spunea, Narci, să-ti spun ceea ce am visat, dar crede-mă că
nu am avut puterea să-ti spun visul şi n-am putut să-ţi răspund
nici măcar când m-ai întrebat la telefon dacă Ciprian e mort sau
nu, cu toate că ştiam răspunsul. E greu de interes cum lucrează
Dumnezeu, Narci, dar cel puţin mă rog ca El să te facă să
înţelegi că aceasta a fost voia Lui.
Dumnezeu să te întărească, dragă Narcisuca, El să-ti
dea putere să treci cu bine prin această grea încercare!
Dumnezeu să-ti trimită mângâiere şi pace în suflet, pentru ca
mai apoi să poţi transmite şi tu acea pace fiicelor tale, Dorothea
şi Iudita .

George
Dumnezeu nu face greşeli
Sâmbătă, înainte de a merge la Bucureşti, m-am întâlnit
cu Ciprian; la fel de zâmbitor, vesel şi liniştit ca de obicei, mi-a
spus că merge la Bucureşti şi despre ce face acolo. Era foarte
incantat. M-a întrebat şi despre operaţia pe care o suferisem
recent, cum mă simt, după care ne-am despărţit. Nu m-am
gândit nici o secundă că aceea avea să fie ultima întâlnire. Mi-a
rămas în minte imaginea chipului lui inundat de linişte, pace şi
zâmbet. Nu puteai să nu-l iubeşti. Era un om foarte deschis şi
echilibrat.
110
 Doresc ca Dumnezeu să dea putere Narcisei şi fetiţelor
şi mă rog pentru asta.
Nu ştiu de ce acum, dar ştiu că Dumnezeu nu face
greşeli. Mai mult, modul cum ne vom implica în viaţa familiei
rămase pentru a le dă o mână de ajutor la nevoie, şi nu numai,
va demonstra cât de mult şi de adevărat i-am iubit pe Ciprian şi
pe familia lui.
Domnul să vă dea putere!

Darius şi Mitică Roşu

Noi credem în revedere...
Când ti-am înmânat ultima dată cheia de la maşina, nu
am ştiut că aceea va fi ultima oră. Totul parcă era împotriva
plecării tale, dar nu am ştiut că Altcineva te aşteptă să-ti
înmâneze o alta cheie (Cheia prin care tu ai intrat biruitor în
Ceruri). Tu eşti acolo în splendoare, alături de Mântuitorul pe
care l-ai iubit o viaţă întreagă. Regretăm enorm pierderea ta.
Ne amintim mereu momentele frumoase petrecute împreună în
Tara Sfântă (Israel), unde ne-am cunoscut mai bine şi unde ţi-ai
dorit foarte mult să ajungi. Acum tu ai ajuns în adevărata Patrie
Sfântă, iar noi aşteptam mai cu dor ziua când ne vom vedea
faţă în faţă şi vom trăi o veşnicie împreună.
Nu ne rămâne decât să-ţi spunem : La revedere, prieten
scump!

John şi Ana-Maria Luminare, SUA

Domnul să îţi dea mângâiere, Narcisa! Ne lipsesc
cuvintele în fata unei asemenea tragedii. Domnul va purta de
grijă şi ţie şi fetitelor voastre.
Mângâierea Domnului să fie şi cu tuşa Dena şi facă
Domnul ca plecarea lui în veşnicie şi impactul pe care l-a avut
în viaţa multora să lucreze la mântuirea sufletelor, spre slava
Lui.

111
 Rocsana
“Ne-om întâlni într-o zi / Pe străzi de aur curat/ Şi vom
cânta fericiţi/ Acelui ce ne-a salvat. Lacrima se va sfârşi/ Jalea
de-acum a apus/ În slava şi bucurii/Ne-om întâlni cu Isus !”
Fratele Ciprian Ilieş a fost un exemplu pentru noi toţi:
în vorbire, în purtare... Ştiu că acum este Acasă, cu Cel pe care
l-a slujit cu atâta dedicare. Şi mai cred că Mângâietorul suprem
îi va mângâia şi îi va ocroti soţia şi fetitele! El ne-a promis
tuturor că va fi cu noi până la sfârşitul zilelor noastre. Domnul
să te binecuvânteze, Narcisa!

Cătă
Dragoste şi respect!
Narcisa, îmi amintesc şi acum ziua în care v-am
cunoscut pe tine şi pe Cipri. Mă uitam la voi şi vedeam
dragoste, respect şi adorare. Eraţi un exemplu, deşi eraţi atât de
tineri. După 10 ani te-am întâlnit din nou. Zâmbeai cu aceeaşi
pasiune, iar fata ta radia, la fel ca în perioada liceului. Atunci
am ştiut că alesul tău e Cipri. Şi el a fost. Ştiu că în viaţa
voastră a tronat iubirea şi respectul!
Greu e să găseşti cuvinte care ar putea alina suferinţa de
acum, dar vreau să fii sigură că iubirea lui Cipri pentru tine va
dura o eternitate. “Va fi ca vântul... nu o vei vedea, dar o vei
simţi.” Rămâi încredinţată, Narcisa că Domnul e cu tine!

Nicolae Grigore
Un om adevărat şi un model de urmat.
Un om vesel, cu un umor fin, un om respectuos, cu bun
simţ, un om care a trăit pentru oameni. Un om cunoscut, iubit
şi respectat de foarte multă lume. Un om care nu a trăit
degeaba, a realizat foarte multe lucruri în viaţă – mai avea
foarte multe proiecte de viitor, dar din păcate a trăit prea puţin.
A fost un copil model, un frate bun şi drept, un soţ şi tată
iubitor şi adevărat, un prieten adevărat, un om religios şi
credincios. A fost mândru de religia şi de credinţa lui, a fost
112
mândru de Biserica Baptista din Nepos şi cu sigurănţa că şi
Dumnezeu S-a mândrit cu el.
Am auzit pe foarte multă lume punându-şi întrebarea:
“De ce aşa de repede?” Poate că Dumnezeu l-a apreciat şi l-a
iubit mai mult decât noi. Mi-e greu să cred că Cipri nu mai
este, mi-e greu să cred că nu-l voi mai întâlni niciodată, mi-e
greu să-mi şterg din memoria telefonului numărul lui, mi-e
greu s-o spun, dar trebuie: Adio Cipri!

Gina Pop
Ne pare foarte rău!
Vestea că Cipri a plecat la Domnul ne-a şocat, dar, în
acelaşi timp, ne-a trezit la realitate. Cipri a fost un
profesionalist şi un om foarte promiţător. Pe toţi ne impresiona,
promitea multe într-o lume zbuciumata. Dar voia lui
Dumnezeu era alta cu privire la el: îl dorea liniştit acasă.
Este greu, foarte greu pentru noi, nu găsim cuvinte de
mângâiere, dar ştiu că Dumnezeu se tine de promisiuni. El va
avea grija de văduva şi va ocroti orfanul. Narci, te rog să crezi
acest lucru, chiar dacă e greu. Vrem să fim alături de tine şi de
fete. Vă iubim şi Domnul să vă întărească prin foc. Ne rugăm
pentru voi.

Dorina
Este o veste tragica. Nu ne vine să credem că Ciprian,
profesorul nostru, nu mai este printre noi. Nu mai avem cuvinte
şi nu ne vine să credem că nu mai este, dar ne vom aminti
mereu de el. El este şi va rămâne mereu în sufletele noastre.
Păcat că a plecat aşa repede dintre noi, dar aşa a fost voia lui
Dumnezeu: l-a luat la El, acolo unde este linişte şi pace. A
plecat din această lume zbuciumata şi rea. Sunt sigură că de
acolo de sus ne priveşte şi este alături de noi mereu.
Putere multă familiei şi nouă, tuturor celor care îl
cunoaştem, să trecem peste acest moment pe care nu îl vom
uita niciodată!
Dormi în pace, scumpul nostru profesor!
113
 Fam. Toderic Viorel şi Marina
Vei rămânea în inimile noastre pentru totdeauna
Dorim să fim alături de voi în aceste momente grele,
plângem împreună cu voi şi dorim ca Dumnezeu să vă dea
putere să treceţi peste această grea încercare cu biruinţă.
Cuvintele noastre sunt prea sărace pentru a aduce mângâiere,
dar îl rugăm pe Dumnezeu să dea el alinare sufletelor voastre.
Sincere condoleanţe pentru Narcisa, Doroteea, Iudita,
familiei Ilieş şi familiei Pop.
Vă îmbrăţişam cu multă dragoste!

Anonim
Dumnezeu să aibă grija de voi, cei ce l-aţi iubit, de tine,
Narcisa, şi de fetitele tale, care pot fi mândre de tatăl lor. Şi nu
vă faceţi griji, căci el e acolo unde a râvnit să ajungă: la dreapta
Tatălui Ceresc. E acolo sus, unde vă aşteaptă... Ce e mai
important decât viaţa veşnică? Ferice de el pentru că lupta nu i-
a fost în zadar!

Luminiţa
Cu ochii în lacrimi, cu amintiri în suflet.
Cu greu ne găsim cuvintele în aceste momente,
lacrimile vorbesc în locul nostru... Ne pare rău că a plecat, dar
ne bucurăm că l-am cunoscut. Suntem trişti că nu-l vom mai
vedea, dar convinşi că el e fericit acolo unde este acum.
Suntem cu ochii înlăcrimaţi de tristeţe, dar cu sufletul zâmbind
la amintirea glumelor lui... Aşa era Cipri, ,,avea mereu
cuvintele la el”...
O să ne amintim mereu de tine. Rămas bun, Cipri!

Nicolae Alexandra
Cipri trăieşte în sufletul nostru!
Iarna trecuta am primit de la Cipri o agenda – o agenda
foarte frumoasă, cu dedicaţie. Mi-a zis, în gluma, să-i arăt la
sfârşitul anului ce am notat de-a lungul vremii. Iarna aceasta
114
intenţionam să îi îndeplinesc mica dorinţă. Acum, din păcate,
nu voi mai avea ocazia să împărtăşesc cu el cele scrise.
Uitându-mă în agenda, am constatat că nu e o agenda oarecare.
Fiecare luna are un citat şi evenimentele importante din lume.
Pentru luna octombrie este un citat aparte: “Diferenţa dintre
şcoală şi viaţă? În şcoala, înveţi o lecţie, apoi dai un test. În
viaţă, ai de dat un test care te învaţă o lecţie” (Tom Bodett).
Cipri a dat un test acum, testul vieţii, iar noi învăţăm cu
toţii o lecţie, şi anume că trebuie să fim mereu precauţi, să
avem grija de noi şi să nu uitam să fim buni cu noi şi cu cei din
jur. E clar că Cipri a fost iubit de toţi, şi-a dat toată silinţa să
mulţumească lumea din jurul lui, şi, ca urmare, iată câţi oameni
sunt prezenţi pentru a-l conduce pe ultimul drum! A fost
pregătit să meargă în Ceruri, alături de ingeraşi şi, de acolo, ne
va veghea şi va avea grija de noi. El nu a murit. Şi nu va muri
niciodată. El e nemuritor, trăieşte în inimile fiecăruia dintre
noi. Atâta timp cât ne vom aminti cu dragoste de el şi-l vom
păstra în suflete, va fi nemuritor. Aceasta este lecţia noastră.
Trebuie să fim realişti. El nu ne vrea trişti. Şi el suferă când ne
vede că plângem, de aceea trebuie să mergem înainte, să facem
fapte bune, să ne facem remarcaţi în societate, astfel ca Cipri să
fie mândru de noi.
Îmi doresc ca ziua de 24 octombrie să fie o zi frumoasă:
astfel Cipri ne va arata că ne priveşte de acolo de Sus. Va fi o
zi speciala, fiind şi ziua mea de naştere. Cred cu tărie că toate
lucrurile se întâmplă cu un scop, nu întâmplător. E ceva special
şi de nedescris faptul că Domnul a ales ca Cipri să plece dintre
noi chiar de ziua mea. El a murit pe 20, când eu împlinesc 20
de ani. E ceva special, aşa cred.
Aşadar, tot ce ne rămâne de făcut este cu tărie să ne continuam
viaţa şi să-l mulţumim pe Cipri prin împlinirea noastră
sufleteasca şi profesionala.
Un alt citat al lunii decembrie este: “Fiecare om aleargă
spre şansa de a deveni primul nemuritor” (Jorge Luis Borges).
Cipri este nemuritor. El a reuşit acest lucru. Va trăi veşnic în
115
inima mea, iar eu la rândul meu voi trăi luându-l ca model. Mi-
a fost profesor de suflet. Ca el, rar găseşti. Dar cu toate acestea,
voi lupta în viaţă pentru a-l face să zâmbească acolo sus. Mă
doare tare pierderea lui, ca pe toţi de altfel, dar cu putere şi
credinţa în Dumnezeu vom merge mai departe.
Dumnezeu să mângâie familia, să o întărească şi să îi
dea putere să lupte în continuare cu viaţa!
Dumnezeu să-l odihnească în pace alături de îngeri!
Dumnezeu să binecuvânteze şi să întărească familia
îndurerată!

Anonim
„Dincolo de cer / Dincolo de zare / Dincolo de tot ce
există sub soare / Există speranţă / Există Dumnezeu / EL e
mângâierea sufletului meu.”
Fie Domnul mângâierea ta, Narcisa, în aceste momente
de grea încercare! Vei fi mereu în rugăciunile noastre.
Ne vom aduce cu drag aminte de tine, Cipri!

Grig
Dragă prietene,
„Din codru rupi o rămurea
Ce-i pasa codrului de ea,
Ce-i pasa unei lumi întregi de moartea mea?”
Când am aflat vestea trecerii tale la cele veşnice, as fi
dorit să mă gândesc la momentele petrecute împreună, dar nu
am putut. Ştiu că par egoist, dar singurul lucru la care m-am
gândit timp de ore întregi a fost că următorul as putea fi EU şi
că va trebui să stau în fata Judecătorului celui drept – şi atunci
ce aş putea să-I răspund?
El mi-a cerut să-l iubesc din toată inima, exprimând
această iubire în relaţiile de zi cu zi, să-i iubesc pe oameni aşa
cum sunt – şi eu ce-am făcut?
El mi-a cerut să-I slujesc, iar eu am crezut că a veni la
biserică şi a mă ruga este de ajuns. Uitând că Dumnezeu
116
doreşte ascultare, nu jertfe, mi-am ales din Biblie doar ce îmi
convenea că să mă pot încadra.
El mi-a cerut să merg să fac ucenici, iar eu m-am închis cu
ceilalţi în biserică, crezând că spectacolele noastre Îl vor
impresiona pe Dumnezeu.
Am făcut atâtea lucruri despre care am crezut că-I plac lui
Dumnezeu şi atât de puţin din ce mi-a cerut El să fac.
Dragă cititorule, poate eşti în aceeaşi situaţie ca mine.
Sunt convins că de acolo de sus Cipri îţi doreşte să te schimbi.
Mâine poţi urma tu...
Până când ne vom revedea acolo sus!

Cornel şi Aura Hanet

Plângem alături de tine, Narcisa!
Nu există cuvinte să exprimi ce simţi când un prieten te
anunţă că ,,Cipri s-a dus... Cipri al nostru nu mai este...” O
lume de întrebări şi de lacrimi te inunda. Plângem cu tine,
Narcisa, şi cu fetele şi suntem încredinţaţi că Dumnezeu nu
face greşeli şi că vom câştiga o viaţă mai buna în cer. Un lucru
e sigur: trebuie să învăţăm să-i preţuim pe cei de lângă noi cât
trăiesc...
Plângem alături de tine, Narcisa şi ne rugăm ca Tatăl
nostru din ceruri să te mângâie cu marea lui dragoste!

Daniel Parasca şi familia,

Durere fără margini
Când mă gândesc la Cipri, mă duc cu gândul în urma la
anii frumoşi ai studenţiei petrecuţi în cămin, cu examene,
studiul biblic de luni seara, misiunea la Spitalul de Oncologie,
ieşiri la Răcătău şi Sinaia.
Dar toate aceste au trecut şi viaţa ne-a despărţit pe două
continente diferite. Deşi nu l-am văzut de aproape 10 ani, de
când am plecat din tara, prietenia care ne-a legat mă face şi
acum să plâng înlăuntrul meu gândindu-mă că Domnul l-a luat
acasă aşa de timpuriu. Ştiu că această durere este mult mai
117
profunda în inima ta, Narcisa, şi a fetelor, dar mă rog împreună
cu şotia mea şi cu cele două fetiţe ale noastre ca Dumnezeul
Cel Atotputernic să umple golul lăsat în urma plecării lui Cipri.
Ori de câte ori mă gândesc la modul în care Dumnezeu mi-a
purtat mie şi celor doi fraţi ai mei de grija, după ce tata a plecat
în veşnicie şi am rămas doar cu mama, la vârsta de 11 ani, nu
pot să zic decât încă o dată că avem un Dumnezeu mare – care,
cred din toată inima, vă va păzi şi ocroti şi pe voi.
Mă bucur să aud de la voi, cei care aţi fost aproape de
Cipri în ultimii ani, că el a rămas la fel de aproape de Domnul
cum l-am ştiut. Fie ca trecea lui acasă la Domnul să ne aducă
pe noi, cei rămaşi, mai aproape de El şi mai aproape unii de
alţii, simţind unii cu alţii...
Domnul Dumnezeu să vă mângâie, Narcisa şi fetitele şi
întreaga familie îndoliată! Ne-am despărţit doar pentru o
vreme, pentru ca nădăjduim în Domnul Isus şi că o dată vom fi
împreună cu El, noi toţi copii Lui...

Anonim
Drum bun!
Înainte de a fi economist, profesor, consilier local,
director, a fost omul Ciprian Ilieş. Onest, inteligent, respectuos,
vesel, riguros, aplecat spre învăţătură şi spre tot ce era nou în
multe domenii, tindea spre perfecţiune şi trata totul cu mult
profesionalism. A fost un model de viaţă pentru mulţi studenţi.
Păcat că Bunul Dumnezeu l-a luat prea repede la El!
Drum bun, stimate domnule profesor!
Sincere condoleanţe familiei!

Iulia şi Dan Dican

Gândindu-mă la voi, la ceea ce am pierdut cu toţii când
Cipri a fost chemat la Domnul, mi s-a confirmat din nou un
mare adevăr: în spatele unui bărbat de valoare sta o femeie de
valoare...

118
 Narci dragă, te purtăm în rugăciune, atât în familia
noastră cât şi în biserica. Felul în care Cipri şi-a trăit viaţa a
atins multe suflete, şi cel puţin pe mine mă face să vreau să
trăiesc mai aproape de Domnul. Domnul vă va mângâia aşa
cum numai El ştie şi vă va păstra în dragostea Sa mereu – sunt
sigură că nu l-a luat pe Cipri fără să îi promită mai întâi că va
avea grija de voi. Şi pacea Lui care întrece orice pricepere vă
va păzi inimile în Isus Cristos!

Emilia
Din păcate sau din fericire, Dumnezeu ne dă viaţa, dar
nu ne întreabă când ne-o ia. Nu suntem întrebaţi dacă vrem să
fim născuţi şi nici când să murim. Dar acest om cu sigurănţa
are de rezolvat foarte multe şi acolo în ceruri, unde îi era locul.
Era un om apreciat de toată lumea, un om iubit, un om
cu suflet curat şi sincer, care avea multă credinţa şi multă iubire
pe care o dăruia familiei, studenţilor, tuturor celor care îl
înconjurau.
Va trăi pentru totdeauna în sufletele şi inimile noastre.
El are grija de toată lumea draga lui de acolo de sus şi o să le
vegheze fiecare pas şi o să îi îndrume pe calea cea buna şi
dreapta, aşa cum ar fi făcut şi dacă era în mijlocul lor. Durerea
e tare mare şi cuvintele nu o să poată înlocui un om aşa de bun
şi de iubit...
Condoleanţe familiei lui!

Anonim
Fratele Ciprian Ilieş a fost unul dintre cei mai iubiţi
profesori de la Universitatea Emanuel, la Facultatea de
Management. Chiar şi azi îmi aduc aminte de cursurile pe care
le aveam cu el, care de fiecare dată erau un deliciu. Avea un fel
aparte de a pune afacerile în lumina Scripturii, pentru orice ne
spunea, ne arata şi corelarea cu Biblia şi, de foarte multe ori, ne
dădea exemple din propria experienţă. Era un om deosebit, care
punea foarte mult suflet în ceea ce ne preda, făcea orele parcă
119
să nu mai conteze – nici măcar nu-ti dădeai seama cât de
repede trecea timpul când eram împreună şi, de cele mai multe
ori, am fi dorit să mai avem câteva ore în plus pentru a putea
continua discuţiile. A rămas deschis fata de noi şi, dacă aveam
nevoie de sfaturi, era omul la care puteam apela şi era gata să
ne ajute în proiectele pe care le aveam.
Am cântat de câteva ori cântarea lui favorită, “Eu nu
sunt de pe pământ” – a fost melodia care a lucrat parcă cel mai
mult la inimile celor ce au ascultat-o.

Flavia
Cine? Oare cine??
Citeam azi în presa bistriţeană: “X va depune jurământul de
consilier local, X îl va înlocui pe Ciprian Ilieş, decedat în urma
unui tragic accident de circulaţie...”
În facultăţile în care a predat, deja se aude pe coridoare:
“X l-a înlocuit pe profu Cipri.”
Stau şi mă gândesc: oare în două inimioare de copil...
într-o inimă de văduvă... cine-l va înlocui?
Mă rog eu, şi vă rog şi pe voi, cei care mai citiţi acesta,
înălţaţi câte o rugăciune pentru Narci, Tea şi Dita, că
Dumnezeu să le întărească, să le ia în braţele Sale şi să le
poarte, să le umple golul din inima, să le fie El şot şi tata... – să
fie EL acel “cine”...
Dumnezeu să le binecuvânteze şi să fie cu ele!

120
 O SCURTĂ BIOGRAFIE

Ilieş Ciprian Viorel (1976-2009)

Ilieş Ciprian Viorel a văzut lumina zilei în data de 30

noiembrie 1976, în satul Nepos, judeţul Bistriţa-Năsăud. S-a
născut în familia Medenei şi a lui Viorel Ilieş, fiind primul lor
fiu. A urmat ciclul primar şi gimnazial la Şcoala Generală
,,Gavril Istrate” din Nepos. Şi-a continuat studiile la Colegiul
Naţional „George Coşbuc” din Năsăud iar pregătirea
universitară a finalizat-o în anul 2002 la Universitatea “Babeş-
Bolyai” din Cluj-Napoca, la Facultatea de Ştiinţe Economice şi
Gestiunea Afacerilor, Specializarea Contabilitate şi Informatică
de Gestiune. După obţinerea licenţei, a continuat cu studii de
masterat iar în 2005 a fost admis şi la un program de doctorat
în cadrul aceleiaşi prestigioase universităţi.
În data de 11.08.1996, se botează mărturisindu-şi
credinţa în mod public, devenind astfel membru al Bisericii
Baptiste din Nepos iar la 24.09.2000, se căsătoreşte cu Narcisa,
fiind binecuvântaţi apoi cu două fiice: Dorothea şi Iudita.
În dimineaţa zilei de 20 octombrie 2009, la doar 33 de
ani neîmpliniţi Ciprian Ilieş îşi încheie alergarea pe acest
pământ.

121
 CURRICULUM VITAE

Studii:
• Doctorand Universitatea Babeş-Bolyai Cluj Napoca,
Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor,
Disciplina Finanţe, admis in octombrie 2005. Titlul tezei de
doctorat „Politici financiare ale Întreprinderilor Mici şi Mijlocii
în contextul integrării europene”
• Masterand Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad,
Facultatea de Ştiinţe Juridice, Specializarea „Administraţie
publică în contextul legislaţiei actuale”, admis în octombrie
2008.
• Master Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca,
Facultatea de Studii Europene, Specializarea Management
Performant, 2003.
• Economist licenţiat, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-
Napoca, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea
Afacerilor, Specializarea Contabilitate şi Informatică de
Gestiune, 2002.
• Colegiul Naţional „George Coşbuc” Năsăud, Profil
Matematică-Fizică, 1995.

Experienţă profesională:

• didactică
Din 2005 – Asistent universitar titular la Universitatea de Vest
„Vasile Goldiş” Arad, Facultatea de Ştiinţe Economice.
2004 – 2005 Preparator universitar titular la Universitatea de
Vest „Vasile Goldiş” Arad, Facultatea de Ştiinţe Economice.

122
2002 – 2004 Preparator universitar asociat la Universitatea de
Vest „Vasile Goldiş” Arad, Facultatea de Ştiinţe Economice.

• mediul de afaceri
2006 – Consultant în afaceri şi management
2002 – 2008 Economist angajat la S.C. Valea Românească
S.R.L. Bistriţa
Limbi străine:
Engleză – fluent
Franceză – conversaţional
Starea civilă: căsătorit, doi copii.
Referinţe:
- Prof. univ. dr. Trenca Ioan, Universitatea Babeş – Bolyai,
Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor,
- Conf. univ. dr. Dumescu Florin, Universitatea „Vasile
Goldiş” Vasile Goldiş, decanul Facultăţii de Ştiinţe
Economice.
- Pastor Marcel Bota, Biserica Creştină Baptistă Nepos, Bistriţa
– Năsăud.

Activitate spirituală
- 1996 – (data botezului – 11.08.1996) – Membru al Bisericii
Creştine Baptiste Nepos, Bistriţa – Năsăud.
- 2006 – secretarul bisericii
- 2007 – responsabil cu studiul biblic în biserică
Aptitudini şi competenţe personale
-Aptitudini şi competenţe artistice: literatură.
-Aptitudini şi competenţe sociale: implicare in activitati
religioase si filantropice, fundraising.
-Aptitudini şi competenţe organizatorice: responsabil proiecte.
-Aptitudini şi competenţe tehnice: operare pe calculator in
Microsft Word, Excel, Poverpoint.
123
Activitate de cercetare
Lista de lucrari publicate :
 ¨La convergence regionale dans la cadre de l´Union
Europenne¨. SCIENTIFIC BULETIN OF THE
¨POLITEHNICA¨ University of Timisoara,
Transactions on ECONOMICS AND SOCIAL Tomul
47 (61) 2002 Fascicola 1
 ¨Some remarks regarding the quality management¨,
SCIENTIFIC BULETIN OF THE ¨POLITEHNICA¨
University of Timisoara, Transactions on
ECONOMICS AND SOCIAL Tomul 47 (61) 2002
Fascicola 1
 ¨L´adoption d´une strategie de de ciblage direct de
l´inflation en Roumanie¨, SCIENTIFIC BULETIN OF
THE ¨POLITEHNICA¨ University of Timisoara,
Transactions on ECONOMICS AND SOCIAL Tomul 1
(1) 2003 Fascicola 1-2
 ¨The financing activity in Romania¨ SCIENTIFIC
BULETIN OF THE ¨POLITEHNICA¨ University of
Timisoara, Transactions on ECONOMICS AND
SOCIAL Tomul 1 (1) 2003 Fascicola 1-2 ¨Decision in
risk conditions¨SCIENTIFIC BULETIN of the
¨POLITEHNICA¨ University of Timisoara ,
Transaction on ECONIMICS AND SOCIAL Tomul 2
(2) 2004 Fascicola 1
 ¨Decisions in uncertainty conditions¨ SCIENTIFIC
BULETIN of the ¨POLITEHNICA¨ University of
Timisoara , Transaction on ECONIMICS AND
SOCIAL Tomul 2 (2) 2004 Fascicola 1
 ¨Strategii in procesul internationalizarii firmei¨ , revista
STUDIA UNIVERSITATIS ¨VASILE GOLDIS
¨ARAD , Seria Stiinte Economice 15 2005
 ¨Fluxurile de trezorerie – expresie a modalităţilor de
finanţare a întreprinderii pe termen lung scurt şi foarte

124
  ¨The need of information systems implemenation and
development within the smal and médium companies¨.
revista STUDIA UNIVERSITATIS ¨VASILE GOLDIS
¨ARAD , Seria Stiinte Economice Tomul 4 (4) 2006
Fascicola 1
 ¨Particularities regarding financial management in
small and middle enterprises in Romania¨.
INTERNATIONAL CONFERENCE
COMPETITIVENESS AND EUROPEAN
INTEGREATION. Universitatea Babes-Boylai,Cluj
Napoca,2007
 ¨Atragerea fondurilor prin management de proiect ¨,
revista STUDIA UNIVERSITATIS ¨VASILE GOLDIS
¨ARAD , Seria Ştiinte Economice 17 2007

Carti publicate :
¨ECONOMIE Teorie şi Practică, vol 1 şi 2, Editura
Eurostampa, Timişoara 2005 (coautor ):

Granturi :
 Co-autor grant de cercetare - grant Tip A nr.780 din
16.05.2007. in derulare prin Universitatea de vest
¨Vasile Goldis¨, Arad : ¨Modalitati de perfecţionare a a
managmentului trezoreriei în condiţiile sporirii
competivităţii întreprinderilor româneşti pe piata
europeană. Modele statistice de optimizare a
trezoreriei¨- valoare 9.825 LEI (3 000 EURO )

125
Scrisoare de 8 martie
De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în
„ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi
tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.
2 Timotei 4:8