Sunteți pe pagina 1din 3

Dumnezeu ne ajuta sa il cunoastem si sa il iubim

Daca in clasa 1 am invatat cum anume il primim pe Dumnezeu in biserica (si anume prin Sf.
Impartasanie), astazi vom invata cum il putem cunoaste pe Dumnezeu (atat cat ne este noua dat).

Trebuie sa stim ca el este cel care s-a descoperit primilor oameni si adesea, in istorie, unor oameni alesi
(sfinti). Fara ca el sa se descopere noua, noi n-am fi stiut nimic despre el, doar prin puterile noastre.

El este cel care ne ajuta sa il cunoastem, el este cel care face primul pas, el este cel care “intinde” mana
ca sa facem cunostinta (ca intre prieteni).

Tatal nostru Ceresc a vrut intotdeauna sa il cunoastem (caci de aceea il numim “tata”, pentru ca nu
poate sta departe de fiii sai). Asadar, el a cautat diferite moduri sau cai pentru a ne vorbi.

In primul rand, el ne vorbeste prin Sf. Scriptura (sau Biblia, care este cea mai citita si cea mai tradusa
carte din lume). Acolo, in Bibie, gasim “cuvintele lui Dumnezeu” scrise de catre oameni pe care tot el i-a
ales sa faca acest lucru. Acesti oameni au inteles invatatura transmisa lor de catre Dumnezeu si au dat-o
mai departe, au transmis-o si celorlalti (fara acesti oameni alesi, sfinti, apostoli, noi n-am sti astazi
aproape nimic despre Dumnezeu).

Mai departe, pentru a intelege si mai bine voia sa, Dumnezeu (pe care noi il numim Tata), l-a trimis pe
Fiul Sau in lume, ca noi sa-l cunoastem si sa ne fie exemplu, model pentru noi. Astfel, el ne-a aratat prin
cuvintele si faptele sale minunate cum il putem cunoaste si cum putem face voia lui Dumnezeu (pentru
ca, asa cum ascultam de parinti, ascultam si de Dumnezeu, care ne este Tata).

Dar cum il putem iubi pe Dumnezeu? Ei, bine, si de acest lucru s-a ocupat tot Dumnezeu. Pentru ca nu
putem iubi pe cineva pe care nu-l cunoastem, mai intai se descopera noua, ni se face cunoscut, face
“cunostinta” cu noi (prin Biblie, prin Fiul sau – Iisus Hristos, prin invataturile sale – care vedem ca sunt
bune), apoi ne arata cat de mult ne iubeste el pe noi (prin faptul ca il trimite pe Fiul sau pe pamant, ca
ne iarta de fiecare data cand gresim – nu putem noi gresi, cat poate Dumnezeu ierta, cu conditia sa ne
para rau, ca Iisus sterge pacatele tuturor oamenilor si ii primeste pe toti oamenii buni in Imparatia sa).

Iar cum iubirii trebuie sa i raspundem tot cu iubire, si cum Dumnezeu ne iubeste pe toti in mod egal
(indifferent de religie, culoare a pielii sau tara din care facem parte – asa cum am invatat intr- o lectie
anterioara), si noi suntem datori sa raspundem acestei iubiri tot cu iubire pentru cel care face sa cada
ploaia si peste cei buni, si peste cei rai, si se bucura de lumina si caldura soarelui si cei buni, si cei mai
putin buni.

1
Si inca un lucru, Dumnezeu a sadit in sufletul fiecarui om dorinta de a-l cunoaste si de a-l iubi pe el (de
aceea toti oamenii au curiozitati despre Dumnezeu, de la cum arata El, pana la ce varsta are si tot felul
de alte lucruri, de aceea toti oamenii au intrebari legate de Dumnezeu, la unele putem raspunde, iar la
altele nu – nu stim.

Il mai putem cunoaste pe Dumnezeu in frumusetea naturii, asa cum putem cunoaste un artist
(pictor/sculptor) prin frumusetea operei de arta pe care el a realizat-o. Atunci cand vedem un tablou
frumos, fara doar si poate ca ne gandim la maiestria, la priceperea, la talentul celui care l-a pictat si ne
intrebam: “Oare cat de frumos, de talentat, de priceput trebuie sa fie acest om, daca a reusit sa faca un
asemenea tablou?”. Ei, la fel de bine ne intrebam si cand ne uitam la frumusetea si ordinea din natura:
“Oare cat de intelligent, de priceput trebuie sa fie cel care a creat asemenea frumusete?” – adica
Dumnezeu.

Un alt loc din care il putem cunoaste pe Dumnezeu este frumusetea sufletului unui copil. Copiii, si aici
ma refer si la voi, au sufletul curat, innocent, pur iar Dumnezeu isi face loc in sufletele lor. De aceea,
atunci cand Iisus le vorbea oamenilor si ei il ascultau cu f mare atentie, atunci cand se apropiau copii de
el, nu ii certa pe motiv ca l-ar intrerupe din vorba, ci ii primea cu bucurie, ce bucura cand ei veneau la el,
de aceea si spune la un moment dat: “Lasati copiii sa vina la Mine, caci a lor este Imparatia cerurilor”
(adica a copiilor, pentru ca au sufletul curat si bun).

O dovada ca Dumnezeu ne iubeste (si ca si noi la randul nostru trebuie sa o facem) este faptul ca ne
daruieste fiecaruia daruri alese. Fiecare om primeste unul sau mai multe daruri, talente, abilitati,
deprinderi pe care trebuie sa le folosim in slujba noastra, dar si a aproapelui noastru (aratand iubire fata
de aproapele, aratam defapt iubire fata de Dumnezeu – va aduceti aminte istorioara “Vizita lui
Dumnezeu”). Ei bine, vom vedea in pilda care urmeaza ce fac oamenii cu aceste talente pe care ei le
primesc.

Pilda talantilor din manual

Scrisoare catre Dumnezeu – manual vechi

2
Profesorul poate începe cu o discuție despre frumusețea naturii, a copiilor, despre Fiul Său trimis în
lume, cu scopul cunoașterii lui Dumnezeu prin elementele cunoscute de către elevi.

Profesorul propune o discuție despre răspunsul omului la iubirea lui Dumnezeu prin manifestări de
iubire față de Dumnezeu, părinți, colegi, semeni în general.

Activitatea poate debuta cu un dialog despre biserică, rugăciune, Taina Împărtășaniei. Profesorul îi
îndeamnă pe elevi să găsească elementele cunoscute de ei despre Taina Euharistiei și să participe la
comuniunea cu Dumnezeu prin Împărtășanie în cadrul Sfintei Liturghii.

S-ar putea să vă placă și