4. CONȚINUTUL ȘI OBIECTIVELE SITUAȚIILOR FINANCIARE.

4.1. Conţinutul situaţiilor financiare în România

Raportarea informaţiilor obținute din contabilitatea financiară se face cu ajutorul situaţiilor
financiare, ce trebuie întocmite de către toate persoanele juridice care au obligativitatea să
conducă o contabilitate în partidă dublă.
Întreprinderile din România au obligaţia să întocmească:
a) Bilanţul.
b) Contul de profit şi pierdere.
c) Situaţia modificărilor capitalului propriu.
d) Situaţia fluxurilor de trezorerie.
e) Note explicative la situaţiile financiare anuale.
În România, pe lângă situaţiile financiare anuale întocmite de unităţile economice, acestea
au obligativitatea întocmirii unor raportări semestriale, și anume:
a) Situaţia activelor, a datoriilor şi a capitalurilor proprii.
b) Rezultatele financiare.
c) Datele informative.
Opţional se pot întocmi: situaţia modificărilor capitalului propriu şi/sau situaţia fluxurilor
de trezorerie.

4.2. Implicaţiile programului de armonizare/convergenţă contabilă asupra nevoilor

informaţionale ale analizei financiare
Adoptarea standardelor internaţionale de contabilitate şi a standardelor de raportare
financiară au adus şi vor aduce mutaţii structurale importante în asigurarea sistemului
informaţional contabil care să acopere într-o măsură semnificativă nevoile informaţionale ale
utilizatorilor. Scopul contabilităţii „nu este în mod unic de a se constitui într-o memorie a
operaţiilor întreprinderii”1, ci prin intermediul informaţiilor contabile comunicate prin situaţiile
financiare trebuie să se permită decidenţilor „să aprecieze sănătatea întreprinderii, în funcţie de
criterii bine determinate: mărimea garanţiilor oferite terţilor, capacitatea de a produce
beneficii, capacitatea de a se autofinanţa, de a fi un agent economic creator de valoare”.
Modificările aduse calităţii informaţiilor contabile prin situaţiile financiare pentru
satisfacerea nevoilor informaţionale de analiză sunt multiple, ele concretizându-se în2:
I. Modul de abordare a analizei echilibrului financiar
În România, reglementările legale de după anii 1990 au permis utilizarea a două scheme de
bilanţ.
Primul model de bilanţ, de inspiraţie franceză consacrat de Legea Contabilităţii nr.
82/1991 era de tip orizontal, facilitând deci o analiză orizontală a echilibrului financiar.
Indicatorii specifici acestei categorii de analize erau: fondul de rulment, necesarul de fond de
rulment şi trezoreria netă.
Un astfel de model bilanţier era axat pe furnizarea următoarelor categorii de nevoi
informaţionale pentru analiza financiară:
 În prim plan se afla politica de investiţii şi finanţare. Un echilibru financiar privit ca un
efect al acestor politici era atestat de un fond de rulment pozitiv determinat ca
excedentul resurselor permanente (sub forma capitalurilor proprii şi a datoriilor pe
termen mediu şi lung) asupra nevoilor permanente (sub forma activelor imobilizate).
 Într-un plan secund se afla gestiunea financiară pe termen scurt. Realizarea unui
echilibru financiar la nivelului ciclului exploatării se asigura prin realizarea unui fond

1
Feleagă N. (1998), Dincolo de frontierele vagabondajului contabil, Ed. Economica, Bucureşti, p. 106, citându-l pe
Edmond Marquẻz,, Compabilitẻ gẻnẻrale. Analyse comptable et financiẻre. Nouvelle Edition, Paris, 1995.
2
O prezentare detaliată este realizată de autoare în lucrarea Bătrâncea I. şi colab. (2001), Analiză financiară pe bază
de bilanţ, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, p. 208-233.
1
 de rulment suficient pentru a acoperi necesarul de fond de rulment (acesta din urmă
fiind reprezentat de excedentul de nevoi temporare de finanţare, peste resursele
temporare disponibile.
 Pe ultimul loc se afla trezoreria netă văzută ca o valoare reziduală. Deoarece prin
Legea 82/1991 nu exista obligativitatea întocmirii unui tablou al fluxurilor de
trezorerie, care să explice cauzele variaţiei trezoreriei, aceasta era pusă în evidenţă de
variaţia activelor de exploatare.
 Nu s-au urmărit şi alte aspecte ale analizei financiare legate de deciziile de investiţii şi
finanţare la fel de importante ca asigurarea echilibrului financiar minim. Este vorba
despre impactul acestor decizii asupra lichidităţii, rentabilităţii şi riscurilor asumate de
întreprindere.
Modelul de bilanţ adoptat prin reglementările contabile armonizate la IASB
(International Accounting Standards Board) este de tip vertical, creând premisele unei analize a
echilibrului financiar în dinamică. Un astfel de model de bilanţ a fost creat pentru a satisface
următoarele nevoi informaţionale:
 În prim plan se află gestiunea resurselor controlate de întreprindere pe termen
scurt. Un echilibru la acest nivel este pus în evidenţă prin utilizarea ratelor de rotaţie
(rotaţia activelor, rotaţia creanţelor-clienţi, rotaţia datoriilor-furnizori). Ratele de rotaţie
se determină prin raportarea unui element din bilanţ (existent la un moment dat „t”) la
un element din contul de profit şi pierdere (care reprezintă în fapt un flux financiar).
Fluxul este reprezentat fie de cifra de afaceri netă, fie de elemente specifice costurilor
exploatării.
 Un rol deosebit este acordat trezoreriei, care nu mai este privită ca o valoare reziduală,
ci dimpotrivă, variaţiile trezoreriei sunt explicate detaliat într-un document distinct în
cadrul situaţiilor financiare, şi anume: situaţia fluxurilor de numerar. Cele trei activităţi
principale ale întreprinderii: exploatare, investiţii, finanţare sunt antrenate simultan în
generarea de numerar.
 Se pune în evidenţă în mod explicit poziţia financiară netă sub forma a doi
indicatori, calculaţi în diviziunile bilanţiere:
E. Active circulante, respectiv obligaţii nete, care pun în evidenţă capitalul de
lucru al firmei: existentul (+) sau deficitul (-).
F. Total active minus obligaţii curente – pune în evidenţă poziţia financiară netă
curentă, adică neinfluenţată de datoriile mai mari de 1 an.

II. Importanţa acordată fluxurilor de numerar

 Aşa cum a fost menţionat anterior, primul model de situaţii financiare (conturi anuale în
denumirea de atunci) acorda o importanţă secundară trezoreriei.
 Cel de-al doilea model privind situațiile financiare acordă o importanţă capitală acestui
concept. Nevoile informaţionale ale utilizatorilor nu pot fi satisfăcute fără o prezentare
detaliată a modului în care s-a generat numerarul în întreprindere. Astfel, au apărut
componente noi în cadrul situaţiilor financiare, și anume: situaţia fluxurilor de numerar,
care oferă informaţii utile privind modul de degajare a trezoreriei din principalele
activităţi ale întreprinderii şi cauzele variaţiei acestora.
Utilizând doar informaţiile din bilanţ şi contul de profit şi pierdere poate conduce la o
interpretare eronată/incompletă a stării financiare reale a entităţii. O rată de rentabilitate ridicată
a entităţii calculată pe baza profitului (substanțial) raportat în contul de profit şi pierdere poate să
prezinte o imagine favorabilă a activităţii entităţii. Nu şi dacă acest aspect este corelat cu
informaţii privind trezoreria, putând exista situaţia unui „gol de trezorerie”, care dacă se repetă
succesiv reflectă o gestiune ineficientă a capitalului de lucru (care reflectă echilibrul financiar
realizat pe termen scurt). Această situație prezintă o entitate aparent profitabilă, însă aflată în
incapacitate de plată.
Pentru un manager situaţia fluxurilor de numerar este utilă pentru a determina gradul de
lichiditate al întreprinderii, pentru a stabili politica de dividende şi pentru a evalua efectele unor
2
decizii strategice majore privind investiţiile şi finanţarea.
Pentru investitori şi creditori documentul este util în vederea determinării capacităţii
întreprinderii de a gestiona fluxurile de trezorerie, de a genera în viitor fluxuri pozitive de
lichidităţi, de a-şi achita datoriile, de a plăti dividende şi dobânzi.
Situaţia fluxurilor de numerar este de asemenea importantă pentru a explica diferenţele
dintre profitul net reflectat în contul de profit şi pierdere şi trezoreria întreprinderii.

III. Valenţele analizei financiare prin situaţiile financiare

Prima schemă a situaţiilor financiare era orientată în primul rând spre satisfacerea nevoilor
informaţionale ale băncilor. Acestea dispunând de procedee şi tehnici de analiză proprii nu mai
era necesar ca din situaţiile financiare să reiasă aspecte referitoare la lichiditate, rentabilitate,
riscurile prezente şi viitoare ale întreprinderii.
Noul cadru al situaţiilor financiare acordă valenţe importante analizei financiare. Sunt
rezervate astfel două note explicative pentru detalierea şi prezentarea unor indicatori care să pună
în evidenţă performanţele, lichiditatea, modul de gestionare a resurselor controlate de
întreprindere, dar şi riscurile la care este supusă întreprinderea (Nota 4: „Analiza rezultatului din
exploatare”, respectiv Nota 9: „Exemple de calcul şi analiză a principalilor indicatori”).
Astfel, diverse nevoi decizionale sunt satisfăcute chiar şi de către un personal mai puţin
avizat în domeniul analizei financiare. De asemenea, orientarea principală a conţinutului
situaţiilor financiare vizează investitorii, detaliind aspecte referitoare la rentabilitatea investiţiilor
de capital sub diverse forme (interese de participare sau investiţii financiare)..
Analiza rezultatului din exploatare în cadrul unei note explicative (Nota 4) are rolul de a
explica performanţele întreprinderii printr-o clasificare a cheltuielilor şi a veniturilor după
destinaţie.
Indicatorii cuprinşi în situaţiile financiare spre exemplificare, în cadrul Notei 9, vizează
analiza lichidităţii, a riscurilor, a rentabilităţii, dar şi a gestiunii resurselor controlate de
întreprindere.