CUPRINS:

1. ÎNTREPRINDEREA DE STAT.
2. ÎNTREPRINDEREA MUNICIPALĂ.
 ÎNTREPRINDEREA DE STAT

„Activitatea de întreprinzător a statului” este o novaţie şi reprezintă un fenomen

social-economic complex. А. Businin menţionează că „activitatea de întreprinzător a
statului” este acea formă a activităţii de întreprinzător care se desfăşoară prin
intermediul întreprinderilor constituite de:
•organele de stat, care conform legislaţiei sunt împuternicite să gestioneze proprietatea
statului (întreprinderea de stat);
•organele autoadministrării locale (întreprinderea municipală).
Majoritatea autorilor atribuie noţiunea „activitatea de întreprinzător a statului” la
activitatea întreprinderilor de stat şi a celor municipale.
Întreprinderea de stat (al cărei capital social aparţine în întregime statului) este agentul economic
independent care, pe baza proprietăţii de stat transmise ei în gestiune, desfăşoară activitate de
întreprinzător. Întreprinderea de stat se deosebeşte de alte persoane juridice cu scop lucrativ prin
faptul că ea nu dispune de dreptul de proprietate asupra patrimoniului, el fiind transmis în
gestiunea economică.
Având patrimoniul său propriu, distinct de cel de stat, întreprinderea de stat poartă răspundere
pentru obligaţiile sale în limita acestui patrimoniu, iar statul nu are nici o răspundere pentru
obligaţiile întreprinderii. De asemenea, întreprinderea nu poartă răspundere pentru obligaţiile
statului.
Din momentul înregistrării de stat, întreprinderea capătă drepturi de persoană juridică. În
denumirea sa trebuie să se includă sintagma în limba de stat „Întreprindere de stat” sau abrevierea
„Î.S.”, principalul gen de activitate şi cuvintele „Republica Moldova”.
Ca orice altă persoană juridică, întreprinderea de stat are dreptul să
deschidă filiale şi reprezentanţe. Cu acordul fondatorului şi a organului
care exercită controlul asupra respectării legislaţiei antimonopol,
întreprinderea are dreptul să intre în componenţa asociaţiilor,
concernelor, consorţiilor şi altor asociaţii de stat ale întreprinderilor, în
baza contractelor încheiate cu alţi agenţi economici.
Fondatori ai întreprinderii de stat pot fi Guvernul, autorităţile
administraţiei publice centrale de specialitate, alte autorităţi
administrative, pe care Guvernul, în calitate de proprietar al
patrimoniului de stat, le-a investit cu atribuţii de fondator al
întreprinderii.
Actele constitutive ale întreprinderii de stat sunt decizia fondatorului
privind înfiinţarea întreprinderii de stat şi statutul acesteia, aprobat de
fondator. Statutul-model al întreprinderii de stat este aprobat de către
Guvern.
Statutul trebuie să conţină următoarele date:
•Firma, inclusiv abreviată, şi sediul întreprinderii;
•Data şi numărul deciziei fondatorului privind înfiinţarea întreprinderii, sediul fondatorului;
•Genurile de activitate;
•Durata întreprinderii (dacă durata nu este indicată, se consideră că întreprinderea a fost constituită
pe o durată nelimitată);
•Componenţa bunurilor transmise în gestiune întreprinderii şi mărimea capitalului social;
•Planul şi mărimea terenului ocupat de întreprindere;
•Răspunderea întreprinderii pentru obligaţiile sale;
•Organele de gestiune şi control, competenţa lor, modul de constituire şi de desfăşurare a activităţii;
•Modul de repartizare şi utilizare a beneficiului, precum şi de acoperire a pierderilor;
•Modul de reorganizare şi lichidare a întreprinderii.
Statutul poate prevedea şi alte clauze ce nu contravin legislaţiei în vigoare.
Patrimoniul întreprinderii de stat este format din bunurile transmise întreprinderii în gestiune de
către fondator (terenul, fondurile fixe şi circulante, alte valori, al căror cost este indicat în bilanţul
autonom al întreprinderii). Întreprinderea este obligată să păstreze, să utilizeze raţional şi să
sporească bunurile de care dispune şi să le asigure. Ea nu poate fără autorizaţia fondatorului să
dea în arendă sau în gaj proprietatea transmisă ei în gestiune operativă. De asemenea,
întreprinderea nu poate participa cu bunurile sale la activitatea structurilor nestatale, precum şi să
investească mijloace în alte state.
Mărimea capitalului social şi procedura modificării lui se stabilesc în statutul întreprinderii. Capitalul
social se formează din:
•Depunerile materiale ale fondatorului;
•Investiţiile capitale din contul subvenţiilor şi beneficiului;
•Bunurile transmise în mod gratuit;
•Alte surse neinterzise de lege.
Statutul poate prevedea constituirea unui fond de rezervă.
Fondatorul are următoare atribuţii:
•aprobă statutul întreprinderii, modificările şi completările acestuia;
•stabileşte indicii economici ai întreprinderii;
•promovează o politică tehnică unică în cadrul ramurii;
•desemnează membrii consiliului de administraţie şi managerul şi îi eliberează din funcţie;
•transmite bunurile şi atribuţiile sale în ceea ce priveşte desfăşurarea activităţii de întreprinzător
managerului, în baza contractului (acordului).
Managerul întreprinderii de stat este numit prin contract (acord) de către fondator. Contractul respectiv
reglementează:
•relaţiile dintre fondator şi manager,
•stabileşte drepturile şi obligaţiile părţilor,
•restricţiile la drepturile de folosinţă şi dispunere de patrimoniul întreprinderii,
•prevede modul şi condiţiile de remunerare a managerului,
•răspunderea materială a părţilor,
•condiţiile de reziliere a contractului.
Din momentul numirii managerului, fondatorul nu mai are dreptul să intervină în activitatea
întreprinderii, cu excepţia cazurilor prevăzute de legislaţie sau contract.
Managerul are următoarele atribuţii:
•conduce activitatea întreprinderii şi asigură funcţionarea ei eficientă;
•acţionează fără procură în numele întreprinderii;
•reprezintă interesele întreprinderii în relaţiile cu persoanele fizice şi juridice, precum şi cu
organele de justiţie, având dreptul să transmită aceste împuterniciri şi altor lucrători ai
întreprinderii;
•asigură executarea deciziilor fondatorului şi consiliului de administraţie;
•încheie contracte, eliberează procuri, deschide conturi în bănci;
•prezintă fondatorului (consiliului de administraţie) propuneri privind schimbarea componenţei,
reconstrucţia, lărgirea, reutilizarea tehnică a bunurilor transmise în gestiunea operativă a
întreprinderii;
•asigură folosirea eficientă şi reproducerea bunurilor primite în gestiune operativă;
•poartă răspundere materială pentru neexecutarea sau executarea necalitativă a obligaţiilor stabilite
în contract.
Consiliul de administraţie are următoarele atribuţii:
•aprobă programul de perspectivă al dezvoltării şi planurile anuale ale întreprinderii;
•ia măsuri ce vor asigura integritatea şi folosirea eficientă a bunurilor întreprinderii;
•soluţionează, de comun acord cu fondatorul, problemele referitoare la intrarea întreprinderii în
asociaţii şi alte uniuni şi ieşirea din ele;
•aprobă devizul anual de venituri şi cheltuieli, darea de seamă contabilă şi contul veniturilor şi
pierderilor;
•prezintă fondatorului raportul anual cu privire la activitatea economico-financiară a întreprinderii
sau, după caz, rezultatele auditului independent al activităţii economico-financiare;
•adoptă decizii cu privire la obţinerea, acordarea şi folosirea creditelor în mărimea stabilită de
fondator;
•prezintă fondatorului propuneri privind modificarea şi completarea statutului întreprinderii,
reorganizarea şi lichidarea întreprinderii.
Statutul întreprinderii poate prevedea şi alte atribuţii ale consiliului de administraţie care nu
contravin legislaţiei. Consiliul nu are dreptul să intervină în activitatea desfăşurată de manager
conform contractului.
 ÎNTREPRINDEREA MUNICIPALĂ

Întreprinderea municipală este persoana juridică constituită în exclusivitate pe baza proprietăţii

municipale care, prin utilizarea ei judicioasă, produce anumite tipuri de mărfuri, execută lucrări
şi prestează servicii, necesare pentru satisfacerea cerinţelor fondatorului şi realizarea intereselor
sociale şi economice ale colectivului de muncă. Ea este în drept să practice orice gen de activitate
neinterzis de lege. Întreprinderea municipală poate să practice anumite genuri de activitate ce
constituie monopol de stat numai în baza licenţelor eliberate, conform prevederilor legale.
Întreprinderea municipală , ca orice persoană juridică, poate crea filiale şi reprezentanţe.
Conducătorul filialei (reprezentanţei) este numit în funcţie de către conducătorul întreprinderii şi
îşi derulează activitatea în conformitate cu prevederile contractului. Întreprinderea poartă
răspundere pentru obligaţiile filialelor şi reprezentanţelor, iar acestea poartă răspundere pentru
obligaţiile întreprinderii.
Întreprinderea municipală are dreptul să se asocieze în baza unui acord special cu alte unităţi
economice în uniuni, asociaţii, concerne etc., conform principiului ramural, teritorial sau altor
principii, pentru a-şi lărgi posibilităţile în cadrul realizării şi protecţiei intereselor comune ale
participanţilor – de producţie, tehnico-ştiinţifice, sociale etc.
Fondatorul întreprinderii municipale este organul
autoadministrării locale, care o înzestrează cu bunuri. Dacă
pentru crearea şi activitatea întreprinderii sunt necesare
terenuri sau alte resurse naturale, hotărârea privind crearea
întreprinderii poate fi adoptată numai dacă fondatorul prezintă
avizul pozitiv al organului teritorial de expertiză ecologică.
Întreprinderea se consideră constituită din momentul
înregistrării de stat, în baza legislaţiei în vigoare. Pentru
înregistrare se prezintă următoarele documente de constituire:
hotărârea fondatorului privind înfiinţarea întreprinderii şi
statutul întreprinderii aprobat de fondator.
Statutul întreprinderii trebuie să conţină următoarele clauze:
•denumirea hotărârii fondatorului privind aprobarea statutului întreprinderii, numărul şi data
adoptării ei.
•denumirea (firma) întreprinderii şi sediul întreprinderii (în firmă se foloseşte cuvântul
„municipal(ă)”);
•scopurile şi genurile de activitate ale întreprinderii;
•mărimea şi componenţa patrimoniului, trecut din proprietatea municipiului respectiv la balanţa
întreprinderii nou-create (fondul statutar sau capitalul social);
•modul de posesiune, folosinţă şi dispunere de fondul statutar, precum şi schimbarea lui, sursele
de formare a patrimoniului întreprinderii, forma de repartizare a venitului (beneficiului net) şi
de acoperire a pierderilor;
•principiile de instituire şi activitate a organelor administrative şi de control ale întreprinderii,
competenţele lor;
•modul de reorganizare şi lichidare a întreprinderii.
Statutul poate prevedea şi alte clauze care să specifice particularităţile activităţii întreprinderii,
dar care să nu contravină legislaţiei în vigoare.
Patrimoniul întreprinderii se constituie din fonduri fixe şi
mijloace circulante, precum şi din alte valori, costul cărora este
reflectat în balanţa autonomă a întreprinderii. Bunurile
municipale transmise de fondator aparţin întreprinderii numai în
limitele dreptului gestiunii lor economice. Întreprinderea îşi poate
înstrăina fondurile fixe (clădirile, construcţiile, utilajele,
mijloacele de transport şi alte valori materiale) numai în baza
deciziei fondatorului, cu excepţia cazurilor când în statutul
întreprinderii nu se prevede altceva.
Din momentul fondării, întreprinderea poartă răspundere, pentru
obligaţiile sale cu întreg patrimoniul său. Fondatorul nu poartă
răspundere pentru obligaţiile întreprinderii, iar întreprinderea nu
poartă răspundere pentru obligaţiile fondatorului.
Patrimoniul întreprinderii se formează din următoarele surse:
•Cotele băneşti şi materialele fondatorului (capitalul social);
•Veniturile obţinute din comercializarea producţiei;
•Prestarea lucrărilor, serviciilor, precum şi altor genuri de activitate;
•Veniturile aduse de valorile mobiliare;
•Creditele băncilor şi ale altor creditori;
•Investiţiile capitale şi subvenţiile bugetare locale;
•Veniturile provenite din închirierea bunurilor sau din organizarea
concursurilor, loteriilor şi altor activităţi similare;
•Vărsămintele nerambursabile şi filantropice, donaţiile persoanelor fizice
şi juridice;
•Alte surse, neinterzise de legislaţia în vigoare.
VĂ MULȚUMESC PENTRU ATENȚIE!