UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN IAȘI

FACULTATEA DE ECONOMIE ȘI ADMINISTRAREA AFACERILOR

SPECIALIZAREA: FINANȚE ȘI BĂNCI

Componentele sistemului financiar

al unei țări și raporturile dintre
acestea

Conducător științific
Lect. Univ. dr. Bogdan Florin Filip
Student
Ciornilă Claudia Mihaela

IAȘI, 2017
Cuprins

Capitolul 1 - Abordări ale sistemului financiar al unei țări din perspectiva

componentelor acestuia ......................................................................................... 3
1.1 Sistemul financiar privit ca totalitate a relațiilor financiare și
componentele sale .............................................................................................. 3
1.2 Sistemul financiar ca ansamblu al instituțiilor cu atribuții financiare ........ 9
1.3 Noţiunea de sistem financiar compus din fonduri financiare ................... 14

Capitolul 2 - Analiza structurii și raporturilor dintre componentele sistemului de

relații financiare din România ............................................................................. 18
2.1. Analiza structurii și modificărilor subsistemului public de relații
financiare din România în perioada 2005-2015 ............................................... 18
2.2. Analiza structurii și modificărilor subsistemului privat de relații financiare
din România în perioada 2005-2015 ................................................................ 25
2.3. Analiza raporturilor dintre componentele sistemului de relații financiare
din Romania în perioada 2005-2015 ................................................................ 30

Capitolul 3 - Analiza structurii și raporturilor dintre componentele sistemului de

instituții financiare din România, în perioada 2005-2015 .................................. 33
3.1. Analiza structurală a sistemului de instituții financiare al Romaniei şi
evoluţiei acestuia, în perioada 2005-2015 ....................................................... 34
3.2. Analiza evoluţiei raporturilor dintre componentele sistemului de instituții
financiare al Romaniei, în perioada 2005-2015 ............................................... 43

Concluzii ............................................................................................................. 51

Bibliografie.......................................................................................................... 53

2
 Capitolul 1 - Abordări ale sistemului financiar al unei țări din
perspectiva componentelor acestuia

Sistemul financiar al României este compus din relațiile financiare ce se stabilesc între
componentele subsistemul public și privat. Ca urmare a existenței resurselor financiare, orice
instituție, întreprindere sau chiar individ își constituie fonduri financiare pentru o mai bună
gestionare a finanțelor. Aceste relații financiare sunt posibile datorită existenței instituțiilor cu
atribuții financiare ce au asigurat desfășurarea afacerilor printr-un cadru legal și economic
stabil.

1.1 Sistemul financiar privit ca totalitate a relațiilor financiare și

componentele sale

Sistemul financiar înglobează ansamblul relațiilor în formă bănească, instituțiilor

financiare, fonduri, norme. Definit astfel, sistemul financiar îmbracă forma unui cadru propice
desfășurării interacțiunilor dintre companii. Toate relațiile din cadrul acestui sistem au la bază
fluxuri independente de un flux material. Acest sistem a luat ființă ca urmare a apariției
banilor, a dezvoltării relației marfă-bani iar mai apoi datorită apariției instituțiilor de tip statal.
Acest sistem poate fi privit ca: sistem de relații financiare, sistem de instituții, sistem de
fonduri bănești, sistem de planuri financiare, sistem de finanțare a economiei dar și ca un
sistem de fluxuri financiare.
„Termenul de „finanțe” își are originile în limba latină respectiv : „finantio”, „financias”,
ori „financia pecuniaria” și avea ca idee de bază „plată în bani1””. Existența finanțelor a
facilitat schimbul, relațiile financiare. Inițial, economia era una naturală și viza trocul. De-a
lungul timpului economia a îmbrăcat diferite forme. Economia închisă presupunea
autoconsumul. Apoi, a urmat o perioadă când schimbul era realizat prin obiecte ce suplineau
funcțiile banilor. Economia monetară a debutat prin apariția banilor, a monedelor din metale
prețioase. Treptat, banii s-au eficientizat în timp trecându-se de la banii marfă la banii semn
de astăzi.
Ultima categorie de bani apărută, dezvoltată și utilizată în economia actuală, cea de piață
este cea a banilor electronici însă lista poate continua deoarece se întrevăd pe viitor continue

1 Suport de curs Finanțe, anul universitar 2015-2016, p.1

3
schimbări deoarece piața este dinamică și în continuă dezvoltare. Se discută despre
introducerea spre utilizare a unui sistem de plată electronic descentralizat, a unei monede
digitale creată în 2009 de către Satoshi Nakamoto. „Această nouă monedă poartă denumirea
de Bitcoin si a fost creată pentru a spori protecția investițiilor și finanțarea liberă a afacerilor.
Diferă de majoritatea monedelor prin faptul că nu se bazează pe încrederea unui emitent
central cum ar fi banca centrală2”.
Acest scurt istoric are ca scop evidențierea faptului că, nevoia unui mijloc de schimb util,
a unui etalon monetar și al unui mijloc de prezervare a valorii s-a făcut resimțită încă din
trecutul îndepărtat când, probabil realitatea actuală părea un doar un obiectiv nerealist.
Existența nevoilor de ordin colectiv și/sau individual au condus către constituirea de
fonduri în cadrul instituțiilor publice, înființarea de societăți comerciale menite să asigure și
să satisfacă dorințele consumatorilor.
În cadrul sistemului financiar, în majoritatea cazurilor putem discuta despre un transfer, o
circulație a valorii doar într-un singur sens. Deși atunci când spunem finanțe ne putem gândi
și la activități de schimb, finanțele „în sens pur” au în vedere constituirea și distribuirea
fondurilor, realizarea de fluxuri financiare autonome.
Există o interdependență între consum,producție și repartiție. Funcția de repartiție a
finanțelor generează fluxuri financiare. Cu ajutorul componentelor sistemului financiar se
crează condițiile necesare producției, circulației și consumului produsului intern brut în formă
natural-materială. Una dintre funcțiile finanțelor este cea de repartiție și presupune
constituirea și distribuirea resurselor pe baza cărora s-au constituit fonduri. Aceste două faze
de constituire și distribuire sunt momente ale aceluiași proces și sunt interdependente sub
aspectul momentului de derulare și al dimensiunilor valorice. Concret, cheltuielile maximale
depind de veniturile minimale.
Relațiile financiare presupun relații în formă bănească de repartiție a produsului global sau
a componentelor sale, relații ce îmbracă forma unor transferuri monetare între buget și firme
sau doar între firme.
Societatea unui stat se caracterizează printr-o serie de acțiuni și relații. Firmele oferă
produse și servicii menite să satisfacă cerințele pieței,a consumatorilor iar aceștia în schimb
realizează un flux de transfer. Orice acțiune ar desfășura un agent economic acesta are nevoie
permanentă de resurse bănești pentru a-și continua activitatea. Fiecare societate publică sau
privată are nevoie de resurse financiare, ce pot fi uneori insuficiente și astfel se crează relații

2 www.bitcoin.com

4
 financiare între participanții sistemului financiar. Aceste relații se stabilesc în contextul unui
cadru legal și prezintă caracter de continuitate. De regulă, relațiile financiare au caracter
definitiv ceea ce presupune că modificarea de structură a patrimoniului este definitivă.
Subsistemul financiar public se compune din ansamblul relațiilor financiare cu ajutorul
cărora se constituie,distribuie și utilizează fonduri financiare publice administrate de
autoritățile publice pentru a satisface nevoi publice,colective.
Subsistemul financiar privat se compune din ansamblul relațiilor financiare cu ajutorul
cărora se constituie,distribuie și utilizează fonduri financiare private având ca participanți
entități și persoane private în scopuri private respectiv satisfacerea nevoilor clienților în urma
cărora se obține profit. Profitul este principalul obiectiv al societăților private.

Figura nr. 1.1: Caracteristici ale finanțelor publice și private

FINANȚE PUBLICE FINANȚE PRIVATE

 caracter definitiv o caracter definitiv/rambursabil

 modifică patrimoniul o modifică patrimoniul
 nu presupune o contraprestație o presupune o contraprestație
directă și imediată directă și imediată
 satisfac nevoi ,interese o satisfac nevoi ,interese private
publice,comune o proprietate privată
 proprietate comună

Surse proprii

Subsistemul financiar public prezintă un caracter neconcurențial iar excluderea este

imposibilă. În cazul subsistemului privat, lucrurile stau diferit deoarece caracterul
concurențial este prezent iar acest lucru este posibil datorită economiei de piață iar excluderea
se realizează prin preț. O altă diferență între cele două subsisteme o reprezintă forma de
proprietate dar și interesele acestora. Deși există diferențe clare între cele două subsisteme ale
sistemului financiar, acestea interacționează și se influențează reciproc. Resursele financiare
globale includ atât resurse financiare publice cât și pe cele private.
Aceste relații pot lua diferite forme:
 Relații financiare clasice: relații bănești fără echivalent și nerambursabil (bugetul de stat,
bugetul asigurărilor sociale etc.)
 Relații de credit: reprezintă relații ce au ca participant bănci sau alte instituții specializate

5
 Relații ce presupun o contraprestație: de aceste servicii beneficiază toţi participanţii la
constituirea fondului sau numai unii dintre aceştia (asigurări de bunuri de persoane şi de
răspundere civilă, fonduri pentru pensia suplimentară, fondul pentru ajutorul de şomaj).

Componentele subsistemul financiar public prezintă trăsături comune: forma bănească

de manifestare iar ca obiectiv satisfacerea nevoilor publice,colective. Acestea se divid în: „
buget de stat, bugete locale, asigurări sociale de stat, credit public, asigurări de
bunuri,persoane și răspundere civilă în cazul societăților cu capital de stat, finanțele
instituțiilor publice.”
Finanțele publice pot fi privite ca expresie a realității socio-economice ce au la bază
implicații,manifestări de ordin financiar integrate cu nevoi,decizii publice dar și private.
Reprezintă componenta de prim rang a sistemului financiar și influențează activitatea
economică nu doar prin pârghii financiare ci și prin reglementări juridice.
În concepția lui Musgrave : „Finanțele publice cercetează instrumentele fiscale ale
statului și modul în care ele pot fi cel mai bine utilizate pentru atingerea obiectivelor
politicilor publice”.
Prin intermediul bugetului de stat și al bugetelor locale se redistribuie produsul intern
brut în vederea constituirii fondurilor bugetare și distribuirii resurselor în funcție de nevoile
publice sau în vederea întreținerii aparatului de stat. La aceste două subsisteme participă atât
statul cât și contribuabilii persoane fizice/juridice care pot lua și poziția de beneficiar a
serviciilor statului în urma contribuțiilor. Deși bugetele sunt diferite, interacționează prin
transfer bănesc cu mențiunea că au obiective și repere diferite în momentul constituirii
bugetului.
Societatea se dezvoltă permanent la fel și piața dar și nevoile cetățenilor. Deși sistemul
financiar public nu are ca scop principal profitul, modul de atragere și utilizare a banilor
influențează dezvoltarea armonioasă a comunității,țării. Efectele negative din cadrul
sectorului public se resimt atât în sectorul privat cât și la nivel de individ. Resursele
financiare joacă rol de pârghii financiare ce pot oferi atât rezultate bune cât și efecte negative.
Agenți economici, cetățeni, colectivul reprezentat către de stat constituie fonduri prin
taxe și impozite. În procesul de utilizare a resurselor financiare constituite regăsim
întreprinderi, instituții publice, membrii societății ce beneficiază de pensii, burse, subvenții
etc.
Caracteristicile relațiilor financiare se pot demonstra în contextul bugetului de stat.
Relațiile financiare din cadrul bugetului de stat se manifesta intr-un cadrul legal ce impune

6
obligativitatea de a achita taxele, impozitele, contribuțiile, cuantumul și prezintă caracter
definitiv cum ar fi plata impozitului. Suma plătită de contribuabil nu se returnează și nici nu
presupune o contraprestație directă și imediată exceptând cazul taxelor.
Veniturile și cheltuielile sunt interdependente și este necesară clasificația bugetară
tocmai pentru a avea o evidență cât mai clară asupra situației financiare dar și pentru a facilita
controlul. Tocmai de aceea la baza structurii bugetelor se află o legislație ce nu permite
ajustări ale structurii în ceea ce privește fluxul informațional dar și sursele de venit respectiv
destinația cheluielilor. Considerăm că în absența acestor condiții și reguli clare, s-ar anula
rolul și importanța unui buget.
„Bugetul de stat și bugetele în general, pot fi privite ca un „sac de bani” iar utilizarea
necorespunzătoare a veniturilor și cheltuielilor poate perturba activitatea economică și poate
influența comportamente ce afectează viitoarea creștere economică reală. Dacă un stat alocă o
sumă importantă asistenței sociale acest lucru influențează negativ producția, investițiile și
favorizează creșterea șomajului, a numărului de asistați sociali.
În cazul bugetelor locale, ponderea cheltuielilor și sursele de venit diferă de la o
localitate la alta dat fiind faptul că nevoile sunt diferite. Acest buget se comportă ca și cel de
stat diferă însă sfera de cuprindere, veniturile și cheltuielile.3” „Autoritățile administrației
publice locale trebuie să dețină autonomie financiară pentru a asigura o bună funcționare a
autonomiei administrative.4” În cazul României, nu putem discuta încă despre o autonomie
deplină.
„Asigurările sociale de stat vizează acoperirea unor riscuri sociale prin intermediul
indemnizațiilor, a unor ajutoare materiale, asistență medicală în caz de boală. Reprezintă o
componentă importantă a sistemului financiar prin care se repartizează și utilizează fondurile
bănești necesare ocrotirii angajaților, a membrilor lor de familie în caz de pierdere temporară
sau definitivă a capacității de muncă sau alte cazuri. Fondul asigurărilor sociale se constituie
în general din contribuții ale persoanelor fizice și juridice care angajează personal, contribuții
ale persoanelor fizice, subvenții de la bugetul de stat și bugetele locale și alte surse.
Asigurările sociale de stat sunt stabilite prin lege și depind de riscurile sociale.
Obținerea beneficiilor financiare este condiționată de plata contribuției.
O componentă importantă a subsistemului financiar public o reprezintă creditul public
ce se diferențază de restul componentelor prin existența obligației de rambursare a creditului
dar și a dobânzii aferente creditului. Creditul public implică relații financiare temporare și

3 Roman, C., Moșteanu, T., Finanțele instituțiilor publice, Editura Economică București ,2011, p.164
4 Roman, C., Moșteanu, T., Finanțele instituțiilor publice, Editura Economică București ,2011, p. 153

7
reprezintă o formă de finanțare. Autoritățile publice se pot afla în ipostaza de creditor sau
debitor.5”
Statul poate deține instituții specializate în asigurări de bunuri, persoane și răspundere
civilă. În acest context se constituie, distribuie și utilizează resurse într-un fond de asigurare.
Relațiile financiare se stabilesc între asigurați ce pot fi atât persoane fizice cât și juridice și
stat ce joacă rolul de asigurător. Pe baza unei prime plătite, asigurații beneficiază de
acoperirea unor riscuri cu impact negativ. Această componentă se comportă ca și instituțiile
cu același domeniu de activitate din cadrul subsistemului financiar privat diferă însă forma de
proprietate.
Fiecare instituție publică constituie, distribuie și utilizează resursele pe baza unui fond.
La acest fond contribuie instituțiile publice dar și persoanele fizice sau juridice.
Subsistemul public interacționează cu subsistemul privat prin intermediul relațiilor
financiare. Ca și în cazul subsistemului financiar public, subsistemul financiar privat prezintă
o serie de componente precum: „finanțele întreprinderilor, creditul bancar, asigurările
sociale private, asigurări de bunuri,persoane și răspundere civilă și tot aici putem include
finanțele gospodăriilor.”
Finanțele private ale întreprinderilor presupun relații financiare de constituire,
redistribuire și utilizare a resurselor bănești cu scopul de a asigura producția, investițiile,
satisfacerea nevoilor clienților pentru a obține profit. La constituirea fondului și utilizarea
resurselor participă persoane fizice (clienți), juridice (furnizori,creditori), instituțiile de stat și
nu numai. O întreprindere realizează o multitudine de relații financiare cu diverși parteneri.
Sfera de cuprindere a relațiilor financiare în acest caz este amplă. După cum afirma și Gh.
Filip, „în principiu, se consideră că finanțele private reprezintă baza întregului sistem
financiar, pornind de la premisa că acestea se integrează organic și ocupă un loc primordial în
procesele economice creatoare de valoare nouă supusă repartiției financiare în activitățile
specifice sectorului privat6”.
Creditul bancar reprezintă un domeniu de interes al sistemului financiar deoarece
reprezintă o sursă de finanțare atât pentru persoane fizice cât și pentru persoane juridice.
Clienții băncii pot fi atât debitori cât și creditori ai băncii și invers. În acest caz vorbim despre
principiul rambursabilității și al plății de dobândă aferente creditului. Băncile roacă rolul unor
intermediari financiari ce facilitează și echilibrează cererea și oferta de capital între
excedentari și deficitari. Activitatea bancară are un impact major asupra sistemului financiar.
Asigurările sociale private funcționează ca și cele cu capital de stat însă diferă forma

5 Suport de curs Finanțe, anul universitar 2015-2016, p.13/14

6 Filip, Gh. – Finanțe publice, Editura Junimea, Iași, 2002, p.41

8
de proprietate. Beneficiarii participă la constituirea fondurilor de asigurare sociale
administrate de firmă. În cadrul asigurărilor de bunuri, persoane și răspundere civilă se
realizează aceleași relații financiare.
Finanțele gospodăriilor se rezumă la resursele financiare ale familiilor, comunităților
consumatoare. Aceste resurse financiare pot lua forma unor venituri ce sunt repartizate pentru
consum, investiții sau economisire.
Subsistemul public este susținut prin taxe și impozite suportate de către persoane fizice
și juridice iar în schimb aceștia beneficiază de asistență socială, subvenții, despăgubiri,
servicii publice.

1.2 Sistemul financiar ca ansamblu al instituțiilor cu atribuții financiare

Sistemul financiar se compune din relații financiare, instituții, fonduri. Existența unor
instituții financiare este indispensabilă. În contextul unei economii de piață putem discuta
despre sistemul financiar ca fiind unul financiar-bancar în cadrul căruia se realizează
constituirea, distribuirea și utilizarea fondurilor financiare dar și elaborarea și executarea
deciziilor financiare.
Prin intermediul instituțiilor publice specializate sau nespecializate se realizează
controlul prin finanțe. Acest control poate fi prevenitv, concomitent sau ulterior și are ca scop
eliminarea practicilor sau a unor activități ilegale, ineficiente, neoportune cu privire la
resursele financiare publice.
Sistemul financiar prin intermediul instituțiilor cu atribuții financiare ajută la
transformarea economiilor unor persoane în investiții ale altor persoane. În acest caz, sistemul
financiar intermediază resursele rare ale economiei între cei cu excedent și cei cu deficit
stimulând astfel creșterea economică.
Entitățile publice nespecializate au ca obiect de activitate administrația publică. În
această categorie putem include Guvernul, Parlamentul și alte organe ale administrației
publice.
Parlamentul este instituția care deține autoritate legiuitoare a țării prin adoptarea de
legi ce vizează problemele financiare și monetare. Aceste legi adoptate de Parlament au în
vedere: finanțele publice, impozitele și taxele de la persoane fizice și juridice, asigurările
sociale, sectorul bancar etc. În funcție de aceste legi, participanții în cadrul sistemului
financiar adoptă decizii care mai apoi sunt monitorizate de către entitățile publice specializate.

9
 Guvernul are în vedere realizarea politicii financiare a statului în conformitate cu
programul de guvernare acceptat de Parlament, elaborează anual proiectele bugetului de stat,
bugetele fondurilor speciale. În sarcina Guvernului cade și examinarea periodică a activității
executive din cadrul finanțelor publice, a situației financiare în ansamblu iar atunci când este
cazul intervine prin măsuri de menținere a echilibrului bugetar. În această categorie putem
adăuga și: administrațiile publice locale, consiliile locale, consiliile județene etc. Prin prisma
finanțelor publice, sistemul financiar și administrația publică se înglobează și concură la o
stabilă și prosperă economie.
Elaborarea propriu-zisă a proiectelor de bugete publice, definitivarea acestora este
realizată prin cooperarea a două instituții publice. Guvernul, instituție publică nespecializată
împreună cu Ministerul Finanțelor publice, instituție publică specializată cooperează în
rezolvarea unor probleme de nivel bugetar și nu numai.
Entitățile publice specializate în domeniul financiar sunt specializate în control și
supraveghere. În prezent, în domeniul finanţelor publice se desfăşoară activitate de audit de
performanţă, atât intern cât şi extern. Dintre cele mai importante instituții financiare publice
specializate amintim:

Ministerul Finanțelor Publice

„Existența acestei instituții se leagă de nevoia unui stat de a reglementa, monitoriza și
armoniza sistemul financiar public. În acest context putem discuta despre o serie de acțiuni ale
Ministerului Finanțelor Publice ce au ca scop o bună funcționare a întregului sistem financiar.
De sistemul financiar public al unei țări depind atât persoanele private, investitorii, cât și
persoanele fizice. Concret, această instituție are în vedere elaborarea unor strategii ce vizează
domeniul fiscal, bugetar și realizează prognoze privind economia țării în ansamblu și pe
sectoare. O altă activitate desfășurată în cadrul Ministerului Finanțelor Publice este aceea de a
administra veniturile statului asigurând coerența, stabilitatea și predictibilitatea în domeniul
financiar public. Cu ajutorul acestei instituții se dorește o armonizare a cadrului legislativ cu
reglementările Uniunii Europene.7” Activitatea acestei instituții este una amplă și de o
importanță deosebită.

7 Sorin V. Mihăescu, Controlul financiar-bancar, Ed. a 4-a, rev., Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iași, 2014,
p.105-106

10
 Agenția Națională de Administrare Fiscală
„Agenția Națională de Administrare Fiscală este instituția complementară a
Ministerului Finanțelor Publice și are în vedere combaterea evaziunii fiscale. Prin intermediul
acestei instituții se realizează inspecția fiscală la marii contribuabili. Controlul financiar
realizat vizează modul de administrare și gestionare a patrimoniului public și privat al statului.
Această instituție are ca obiectiv asigurearea resurselor la nivelul statului prin colectarea
impozitelor, taxelor și a altor sume datorate bugetului general consolitat. Pe lângă activitatea
de control financiar, aceasta furnizează și informații fiscale8”.
În ultimii ani activitatea acestei instituții și importanța acesteia a căpătat amploare.
Presiunea fiscală, cadrul legislativ ambiguu favorizeză evaziunea fiscală astfel că, existența
unei astfel de instituții este esențială. De performanțele Agenției Naționale de Administrare
Fiscală depind viitoarele venituri ale statului.

Curtea de Conturi
„Reprezintă organul suprem de control financiar și se bucură de o deplină
independență. Scopul principal al acestei instutiții este de a controla modul de formare,
administrare a resurselor financiare ale statului dar și modul de gestionare a patrimoniului
public și privat al statului. Principalele criterii ce stau la baza controlului efectuat au în vedere
legalitatea, economicitatea, eficiența și eficacitatea utilizării resurselor materiale și financiare.
Principalele obiective controlate vizează modul de formare și utilizare a resursele
bugetului de stat, ale bugetului de asigurări sociale și al bugetelor unităților administrativ-
teritoriale dar și miscările fondurilor între aceste bugete. Constituirea, administrarea și
utilizarea fondurilor publice de către instituțiile autonome cu caracter comercial, utilizarea
alocațiilor bugetare ce au ca scop investițiile, subvențiile acordate sau orice altă formă de
sprijin acordată de stat sunt supuse controlului pentru a stabili cum spuneam și anterior,
legalitatea, economicitatea, eficiența și nu în ultimul rând eficacitatea9”.

Banca Națională a României

Banca centrală are un rol important în economia unei țări. Aceasta are ca scop
menținerea stabilității prețurilor, conducerea politicii monetare, administrarea cantității de
numerar în economie. Pe langă aceste atribuții se regăsesc si alte funcții ale băncii centrale

8 Boulescu,B., Cadâr,F., Sistemul de control financiar-fiscal și de audit din România, Editura Economică,
București, 2005, p.43
9 Boulescu,B., Cadâr,F., Sistemul de control financiar-fiscal și de audit din România, Editura Economică,
București, 2005, p. 65/66

11
cum ar fi: supravegherea și reglementarea activității în domeniul bancar și a sistemului de
decontare și plăți. Un aspect foarte important de precizat este faptul că banca centrala a unui
stat funcționează ca bancă a statului in sensul că pastrează rezervele de aur, reprezintă statul
în relațiile cu alte state. Pentru a putea îndeplini obiectivele într-un mod cât mai eficient,
băncile centrale trebuie să fie transparente și să se bucure de independență deplină fără
intervenții din partea statului. Deși este independentă de restul organismelor statului aceasta
cooperează cu Ministerul Finanțelor Publice dar și cu autoritățile responsabile cu
supravegherea instituțiilor financiare cum ar fi: piața asigurărilor, piețele financiare, instituții
de credit, organismele ce administrează scheme de garantare a depozitelor. Se formează o
relație de cooperare și sprijin în vederea asigurării unui cadru economic stabil, prosper astfel
încât bunăstarea populației să crească.

Autoritatea de Supraveghere Financiară

Autoritatea națională de reglementare și supraveghere a pieței financiare ne-bancare
are ca obiectiv asigurarea drepturilor investitorilor. Domeniile de interes ale Autorității de
Supraveghere Financiară sunt formate din: piața asigurărilor, piața de capital, pensii private și
protecția consumatorilor. Tranzacțiile bursiere, domeniul asigurărilor necesită un control
amănunțit atât pentru a proteja companiile, piețele cât și interesele clienților, investitorilor.
Reglementările ASF au la baza anumite reguli menite să ofere transparență, siguranță și astfel
să stimuleze transferurile bănești, ascensiunea aceastor domenii. În contextul acestor domenii
este prezent riscul. În cadrul asigurărilor riscul presupune o cheltuială pentru societate iar în
sens invers, în cazul investitorilor riscul este asociat cu pierderi financiare. Supravegherea
este necesară pentru a evita erori, speculații ce pot destabiliza piața de capital. La fel, cei ce
apelează la pensiile private au nevoie de o siguranță că banii cedați unei firme ce se ocupă cu
acest tip de fond le vor fi returnați la un moment dat. În acest sens s-au instituit fonduri de
garantare. Dezavantajul principal este acela că, garanțiile cuprind doar o parte a sumei
constituite iar birocrația îngreunează procesul de recuperare al banilor în caz de faliment.
ASF supraveghează piața de capital tocmai pentru a asigura integritatea pieței. Lipsa
încrederii poate conduce la incapacitatea investitorilor și a celorlalți actori ai pieței de a
participa la activitățile realizate pe aceste piețe.
Riscul sistemic este prezent în acest context. Tranzacțiile greșite ale unor investitori,
falimentul unor companii de asigurări sau a unor societăți ce constituie fonduri pentru pensii
private pot destabiliza sistemul financiar iar efectele sunt resimțite la nivel global. Precauția,
prudența și supravegherea sunt vitale în cadrul sistemului financiar.

12
 Există și o serie de instituții private specializate în domeniul financiar. Acestea sunt
formate din bănci comerciale, societăți de asigurări, societăți de valori mobiliare, dar și alte
firme ce realizează activități în domeniul financiar-bancar. Aceastea se subordonează din
punct de vedere al controlului și al supravegherii instituțiilor financiare publice specializate și
nespecializate. În acest caz scopul principal este obținerea profitului. În această categorie
regăsim, de obicei, intermediarii financiari ce facilitează și susțin investițiile, consumul.
Principalele surse de finanțare externă sunt oferite de către bănci comerciale și piața de
capital. Suntem de părere că piața de capital ar trebui mai mult utilizată în detrimentul
băncilor comerciale. Investițiile au un impact pozitiv major comparativ cu, consumul. O
creștere reală, sustenabilă se poate realiza prin intermediul investițiilor.
Și în această categorie regăsim instituții de importanță sistemică în special, băncile
comerciale. De aici se subînțelege nevoia existenței unor instituții publice specializate în
reglementarea și supravegherea instituțiilor financiare private.
Un exemplu de instiuție privată specializată este Bursa de Valori București. Aceasta
este reglemenată și supravegheată de către ASF. Tot în supravegherea ASF se află și
societățile de asigurări și reasigurări. Bursa de valori este o instituţie a pieţei secundare de
capital în cadrul căreia se tranzacţionează titluri mobiliare. În obiectul ei de activitate se
includ hârtiile de valoare, valutele şi metalul preţios. Bursa de valori are funcţia de a
concentra cererea şi oferta de valori mobiliare, de a asigura tranzacţionarea lor operativă, de a
înregistra şi de a face publice cursurile de vânzare/cumpărare.
Concluzionând, cele trei tipuri de instituții financiare: publice specializate, publice
nespecializate și private specializate fundamentează cadrul propice desfășurării activităților
financiar-bancare. Deși aparent diferite prin forma de proprietate există conexiuni ce au la
bază fluxuri financiare și informaționale ce se stabilesc între oamenii din diferite instituții. În
absența acestor instituții nu am putea vorbi despre un sistem financiar, despre existența unor
fluxuri autonome ce au impact asupra economiei și care influențează în final bunăstarea
populației. De asemenea, în contextul unor relații financiare complexe este nevoie de un
control asupra modului de efectuare a cheltuielilor dar și de administrare a veniturilor atât la
nivel de întreprindere cât și la nivel de stat.

13
1.3 Noţiunea de sistem financiar compus din fonduri financiare

Sistemul financiar al unei țări este format din componente, relații financiare, domenii
de activitate, instituții. În cadrul acestor componente, se constituie fonduri de mici sau mari
dimensiuni în funcție de specificul de activitate. Fluxurile bănești realizate în cadrul
instituțiilor financiare dar și în cadrul sistemului financiar au la bază fonduri financiare
constituite la nivel de instituție, întreprindere sau individ.
Un alt mod de manifestare a sistemului financiar este reprezentat de sistemul
fondurilor financiare care poate fi definit ca fiind „totalitatea fondurilor bănești constituite,
distribuite, și utilizate în economie și societate între care se manifestă conexiuni specifice”.
Pentru a eficentiza modul de constituire și utilizare a unui fond se iau în calcul o serie
de criterii cum ar fi: nivelul la care se constituie, destinația, forma de proprietate și caracterul
definitiv sau temporar al constituirii și utilizării. Aceste fonduri pot fi clasificate astfel încât
să-și îndeplinească funcția de baza, respectiv eficientizarea gestionării veniturilor și
cheltuielilor. Forma de proprietate în care sunt administrate fondurile financiare conferă o
structurare a fondurilor pe componentele sistemului financiar. La nivelul subsistemului
financiar public regăsim fonduri publice iar în cadrul subsistemului financiar privat, fonduri
private.
Aceste fonduri pot fi constituite la nivel central în cadrul instituțiilor publice cum ar fi:
fondul bugetar de stat, fondul asigurărilor sociale și au ca scop nevoi publice, sociale.
Dimensiunea acestui fond este mare comparativ cu un fond constituit la nivel de individ sau
întreprindere deoarece aria de cuprindere a nevoilor este la fel, mai mare. În acest caz statul
poate juca rolul de autoritate publică, agent economic, asigurator sau bancher. În funcție de
ipostaza în care se află se decide destinația și utilitatea fondului.
Într-o sferă mai restrânsă regăsim bugetele constituite la nivel de județ, municipiu,
oraș sau comună. În funcție de dimensiunea fondului pe ultimul loc regăsim acele fonduri
constituite și administrate la nivel de întreprindere cu scopul de a satisface nevoile de
funcționare și dezvoltare ale acestora.

14
 Fonduri
Fonduri centralizate
constituite la nivel
mediu-economic
Fonduri
descentralizate

Fiecare instituție, întreprindere, individ atunci când decide să constituie un fond se

gândește la destinația și utilitatea acestuia. În funcție de nevoile pe care le întâmpină regăsim:

Fonduri de întreținere/ înlocuire/dezvoltare

Sunt acele fonduri proprii ale întreprinderilor contituite pentru realizarea comerțului,
producției, investițiilor. În această categorie regăsim și fondurile de împrumut pentru activități
curente, părți din fondurile bugetare ce au ca scop dezvoltarea bazei materiale a unei instituții
publice, fonduri extrabugetare utilizate în scopul realizării de investiții. Acest fond poate fi
constituit și utilizat pentru înlocuirea unor utilaje de producție sau investiții ce au ca scop
dezvoltarea. Constituirea acestui fond se realizează pe baza unor sume ce provin din
activitatea desfășurată respectiv din profit sau aport de capital al acționarilor în funcție de caz.

Fonduri de consum
După cum le spune și denumirea aceste fonduri sunt utilizate în activități ce presupun
consumul curent. Aici putem adăuga fondurile bugetare, extrabugetare, anumite părți din
fondurile proprii utilizate în stimularea angajaților dar și resursele financiare ale populației
destinate consumului. Dacă în primul caz discutam despre resurse financiare destinate
investițiilor, în aceast caz sunt constituite sume ce vizează strict consumul curent. Acest fond
nu crează plus de valoare dar ajută la menținerea activității desfășurate. Utilitatea acestui fond
se regăsește în: întreținerea aparatului de stat, consum personal, bunuri de consum
alimentar/nealimentar etc.

Fonduri de rezervă
Aceste fonduri sunt constituite pentru a preveni anumite situații imprevizibile ce pot
afecta activitatea curentă. Se întâlnesc în special, în cazul băncilor dar și al întreprinderilor
pentru a se proteja de anumite riscuri neanticipate cauzate de factori externi. Acest fond nu

15
modifică mărimea capitalului social și „este deductibil fiscal10” în limita unei cote de 5%
aplicată asupra profitului contabil. Pe lângă rezerva legală se poate constitui, tot la nivel de
întreprindere printr-o decizie a adunării generale în cazul societăților pe acțiuni, un fond de
rezervă facultativă. Resursele financiare constiuite pot fi utilizate fără restricții. Aceste
rezerve facultative pot fi distribuite ca dividende, dacă Adunarea Generală a Acționarilor
decide acest lucru.
Acest fond reprezintă o variantă alternativă a fondului de asigurare. Deși, aparent
diferite cele două fonduri se aseamănă din perspectiva existenței unui risc. Dacă în cazul
asigurării discutăm despre o contribuție financiară, denumită primă, în cazul fondului de
rezervă acastă contribuție poate fi regăsită în ipostaza constiuirii fondului.

Fonduri de asigurare
Vizează fondurile asigurărilor sociale, asigurărilor de bunuri, persoane și răspundere
civilă destinate consumului curent sau investițiilor. La orice nivel ne raportăm putem regăsi
fonduri de mici sau mari dimensiuni destinate asigurării de orice fel. Asigurările sociale sunt o
obligație însă multe companii și chiar indivizi optează pentru o asigurare privată. Atât în cazul
contribuabilului cât și în cazul prestatorului de servicii de asigurări regăsim constituit un fond
de acest tip.

Fondul de asigurare se află în strânsă legătură cu un al criteriu și anume: caracterul

definitiv/temporar al constiturii și utilizării fondurilor. În cadrul fondurilor constituite din
prelevări cu caracter obligatoriu și definitiv regăsim fondurile bugetare publice, ale
asigurărilor sociale de stat. În cazul fondurilor constituite cu titlu rambursabil discutăm despre
activități ce au ca obiect de activitate creditarea dar asigurările. În cazul creditului, debitorul
rambursează creditul plus o dobândă iar în cazul asigurărilor, dacă se manifestă riscul, firma
oferă despăgubiri clientului contra unei prime.
Constituirea fondurilor publice presupune o activitate complexă ce implică sume mari
de bani. Resursele financiare pe baza cărora se constituie aceste fonduri joacă rol și de pârghii
financiare. Deci, statul trebuie să analizeze atent tendințele și indicatorii macroeconomici. În
cadrul sectorului privat, constituirea fondurilor reprezintă o decizie financiară la fel de
importantă însă, impactul asupra economiei este mai redus. Există pe piață o serie de
companii de risc. În acest caz, orice decizie financiară greșită se reflectă în întreg sistemul

10 art. 22 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

16
financiar, chiar și constituirea sau utilizarea inadecvată a unui fond poate reprezenta factor de
influență a stabilității în cadrul sistemului.
În general la constituirea fondului public participă persoane fizice și juridice prin taxe
și impozite. Aceste resurse financiare ale populației depind de mărimea produsului intern brut,
nivelul prețurilor, volumul producției etc.
În acest caz intervine un fenomen economic ce are la bază apariția pieței libere, a
economiei de piață. Nevoile populației sunt în continuă creștere însă resursele sunt limitate.
De asemenea, aceste nevoi tind să depășească evoluția produsului intern brut și de aici o serie
de decalaje pot să apară.
Pe lângă faptul că, resursele financiare ale fondurilor publice pot juca rolul de pârghii
financiare cu efect asupra tendințelor economice, statul trebuie să decidă cât și ce sectoare vor
beneficia de utilizarea acestor resurse. Deciziile statului influențează oferta dar și cerera de
bunuri și servicii.
La nivelul fiecărei componente a sistemului financiar se constituie și utilizează fonduri
ce se încadrează în funcție de nevoie în diferite categorii. De fapt, relațiile financiare ce se
stabilesc în cadrul sistemului financiar au la bază fonduri. În lipsa acestor fonduri, controlul și
eficiența deciziilor financiare ar fi dificil de realizat.

17
 Capitolul 2 - Analiza structurii și raporturilor dintre
componentele sistemului de relații financiare din România

În cadrul sistemului financiar se realizează prin intermediul componentelor sale, relații

financiare. Relațiile financiare pot avea aspect privat, public sau o combinație a celor două
subsisteme financiare. Modul în care se distribuie, alocă resursele financiare dar și domeniul
cel mai activ din punct de vedere al impactului asupra economiei pot fi analizate pe seama
analizei structurii dar și a raporturilor ce se stabilesc între componentele sistemului financiar.

2.1. Analiza structurii și modificărilor subsistemului public de relații

financiare din România în perioada 2005-2015

Subsistemul public din România vizează după cum spuneam: bugetul de stat, bugetele
locale, asigurările sociale de stat, creditul public, asigurările de bunuri,persoane și răspundere
civilă în cazul societăților cu capital de stat dar și finanțele instituțiilor publice.
Importanța administrației publice în economie se poate evalua prin intermediul
veniturilor și cheltuielilor bugetare totale. Societățile comerciale, regiile autonome, instituțiile
publice dar și populația realizează transfer bănesc către stat prin intermediul bugetului de stat
sub formă de taxe și impozite. Aceste venituri sunt concretizate în cheltuieli de natură
economică, social-culturală, apărare, ordine publică respectiv pentru a satisface nevoi
colective și pentru a întreține aparatul de stat.
Criza economică și financiară a creat probleme serioase economiei. Principalele
preocupări ale statului au fost legate de capacitatea administrațiilor publice de a-și rambursa
datoriile, de a adopta măsurile necesare pentru a se asigura că țin sub control cheltuielile
publice, încercând, în același timp, să promoveze creșterea economică.

18
 Graficul nr. 2.1: Evoluția venituri și cheltuieli bugetare totale la bugetul de stat în
perioada 2005-2015
140000.00
120000.00
100000.00
80000.00
Venituri totale
60000.00
Cheltuieli totale
40000.00
20000.00
0.00
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015

Sursa: Prelucrare autor pe baza datelor INSSE

Veniturile totale și cheltuielile totale pot fi analizate atât împreună cât și separat.
Veniturile totale acumulate la bugetul de stat prezintă un trend ascendent. Dacă în anul 2007
la bugetul de stat s-au încasat 40.698,1 milioane LEI în anul 2015 observăm o majorare a
veniturilor totale de 53.815,6 milioane LEI. În cei zece ani, statul și-a dublat veniturile.
Din momentul aderării la Uniunea Europeană respectiv din anul 2007, veniturile totale
care includ acum și resurse financiare din fonduri europene au avut un trend ascendent,
constant. În același timp și cheltuielile au crescut însă nu în limita veniturilor disponibile
generând deficit bugetar. Deși în cazul bugetelor publice întocmirea bugetului ține cont în
principal de cheltuielile necesare de efectuat, acest lucru nu trebuie să creeze o imagine
distorsionată a viitoarelor potențiale surse de venit. Veniturile trebuie să fie minimale iar
cheltuielile maximale în momentul întocmirii bugetului de stat tocmai pentru a evita situația
unei lipse de lichidități. Veniturile prognozate trebuie să înregistreze un minim pentru a
asigura stabilitatea financiară.
Observăm că în anul 2007 veniturile totale au fost de 40.698,1 milioane LEI iar
cheltuielile de 51.235,6 milioane LEI. Acest lucru înseamnă că, statul a încheiat anul 2007 cu
un deficit de aproximativ 11 milioane LEI.
Conform teoriei economice moderne deficitul este acceptat iar ciclicitatea permite
acoperirea deficitului cu un excedent înregistrat anterior. Această situație este cea dorită de
fiecare stat însă în cazul României este dificil de realizat din cauză că investițiile autohtone
sunt insuficiente, nu există producție suficientă. Numărul societăților autohtone private este
încă redus.

19
 Ca și factori de influență asupra cheltuielilor bugetare amintim de factorii demografici,
economici, sociali, factorii militari, urbanizarea dar și de factorii politici.
Faptul că România în această perioadă a înregistrat cheltuieli ce au depășit veniturile, a
însemnat pentru economia românească și pentru populație o încetinire a dezvoltării
economiei.
Trebuie găsită o soluție pentru combaterea deficitului bugetar deși, acesta este
acceptat. În primă fază soluția ar fi majorarea taxelor și impozitelor dar ce impact ar avea
această măsură asupra subsistemului financiar privat? Considerăm că ar fi o iluzie care ar
descuraja sectorul privat, tocmai pentru că cei ce susțin sectorul public ar avea de pierdut și la
rândul său și statul ar suferi pierderi financiare semnificative. Soluția optimă ar fi
restructurarea instituțiilor statului în funcție de suportabilitatea contribuabililor. În acest fel,
cheltuielile bugetare s-ar încadra în nivelul veniturilor bugetare.
Pentru a observa cauza acestui fenomen vom analiza în detaliu principalele venituri ale
statului în contrast cu domeniile spre care s-au transferat resurse bănești considerabile și dacă
acest lucru a avut impact pozitiv asupra societății și economiei sau dacă a îngreunat situația
financiară și economică a țării.
Ca și principale surse de venit ale bugetului de stat amintim de: impozitul pe profit,
impozitul pe venit, taxa pe valoarea adăugată dar și accizele.

Graficul nr. 2.2: Evoluția principalelor venituri bugetare în perioada 2005-2015

60000
50000
40000
30000
20000
10000
0
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015

impozit pe profit Impozit pe venit TVA Accize

Sursa: Prelucrare autor pe baza datelor INSSE

S-a dovedit că eficiența TVA a crescut simțitor de la un an la altul și că este

principalul impozit care asigură anual venituri însemnate la bugetul de stat, respectiv, o treime

20
din totalul veniturilor bugetare. Deși este unul dintre cele mai eficiente instrumente fiscale de
atragere a resurselor financiare TVA facilitează evaziunea fiscală.
Conform calculelor Consiliului fiscal pe baza datelor Institutului Național de Statistică
, „evaziunea fiscală are o dimensiune ridicată în România, de aproximativ 14% din PIB în
anul 2012, de exemplu. Dacă România ar colecta impozitele şi taxele pe care le are la maxim,
s-ar înregistra venituri bugetare ca procent din PIB peste media europeană. Aproximativ 60%
din evaziunea fiscală este generată la TVA, în timp ce contribuțiile sociale contribuie cu circa
24% la evaziunea fiscală totală. Principala problemă o reprezintă „muncă la negru”.”
Putem afirma că o reformă a modului de administrare și colectare a taxelor și
impozitelor în România este mai mult decât necesară iar în prezent autoritățile, în special
Agenția Națională de Administrate Fiscală face demersuri în acest sens. După cum se poate
observa și în grafic, principalele surse de venit ale statului sunt reprezentate de consumul
privat. Subsistemul privat este cel care susține subsistemul public și cel care, poate asigura
României o dezvoltare durabilă a bunăstării populației și o constantă evoluție la nivel
macroeconomic. Tocmai în acest proces constă interdependența celor două subsisteme. Statul
la rândul său trebuie să asigure un mediu de afaceri stabil, atractiv atât pentru investitorii
autohtoni cât și pentru cei stăini. În absența investițiilor evoluția economiei este anevoioasă și
fără efecte pozitive resimțite la nivel de gospodărie/individ. Impozitul pe profit a adus statului
cele mai puține resurse financiare.
Cele mai mari cheltuieli s-au înregistrat în domenii precum: aparare, ordine publica si
siguranta nationala, cheltuieli social-culturale, asigurari si asistenta social, actiuni economice.
Pentru aceste categorii statul român a efectuat în perioada 2005-2015 cheltuieli de peste
10.000 milioane LEI.

21
 Graficul nr. 2.3: Evoluția principalelor cheltuieli bugetare în perioada 2005-2015
35000
30000
25000
20000
15000
10000
5000
0
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015

Aparare, ordine publica și siguranță națională

Cheltuieli social-culturale
Asigurări și asistență socială
Acțiuni economice

Sursa: Prelucrare autor pe baza datelor INSSE

Majoritatea cheltuielilor realizate de către stat s-au îndreptat către activități social-
culturale. Aceste servicii sunt în general gratuite sau reduse și se regăsesc sub formă de
pensii, ajutoare și alte indemnizații și vizează o anumită categorie socială. Rolul acestor
cheltuieli este atât economic cât și social. Concret, aceste cheltuieli vizează: educație pentru
tineri, asistență medială. Prin aceste cheltuieli se dorește oferirea de protecție socială,
dezvoltarea nivelului cultural, artistic și de civilizație al populației. În același timp, se dorește
impulsionarea producției prin influențarea cererii de bunuri de consum. Și consumul este
necesar într-o societate însă atenția statului, ar trebui îndreptată mai mult către investiții,
producție și dezvoltarea industriilor pentru stimularea exportului și stoparea importului masiv
din ultima perioadă.
Sursele de finanțare ale acestor cheltuieli provin din fonduri bugetare, fonduri cu
destinație specială, ca de exemplu: fondul pentru asigurările sociale de stat, fondul pentru
asigurările sociale de sănătate, fondul pentru ajutorul de șomaj, constituit în cea mai mare
parte pe seama contribuției agenților economici și a salariaților, dar și din fondurile proprii ale
agenților economici, ale instituțiilor social-culturale. Tot în categoria surselor de finanțare
putem adăuga aici și organizațiile nonprofit.
Categoria cea mai puțin finanțată de la bugetul de stat după anul 2010 este
reprezentată de apărare, ordine publică și siguranță națională.

22
 Dacă la nivel central am observat care sunt principalele direcții de interes ale statului,
în cazul bugetelor locale discuția se restrânge și poate fi individualizată prin prisma faptului
că, nevoile publice locale diferă deși nu în totalitate. De precizat ar mai fi faptul că în
România, autonomia financiara a colectivităţilor locale nu este încă deplină, existând raporturi
de dependență față de bugetul de stat din punct de vedere al veniturilor.

Graficul nr. 2.4: Evoluția venituri și cheltuieli totale ale bugetelor locale în
perioada 2005-2015
70000
60000
50000
40000
Venituri totale ale bugetelor locale
30000
Cheltuieli totale ale bugetelor locale
20000
10000
0
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015

Sursa: Prelucrare autor pe baza datelor INSSE

În perioada anilor 2008-2012 observăm o stagnare a veniturilor dată fiind situația

economică post-criză. Așa cum era de așteptat, după această perioadă plină de incertitudini s-a
înregistrat o redresare a economiei și o deblocare a fluxurilor financiare. Valorile cele mai
ridicate ale veniturilor dar și ale cheltuielilor s-au înregistrat în anul 2015.
Veniturile bugetelor locale se constituite pe baza taxelor, impozitelor locale dar și prin
intermediul transferurilor acordate de la bugetul de stat pentru investițiile de interes general.
Majorarea acestora indică faptul că economia este în plină ascensiune.
Deși nevoile fiecărei localități în parte diferă, este general valabil faptul că, veniturile
și cheltuielile bugetelor locale trebuie corect estimate, dimensionate și controlate pentru a
obține finalitatea dorită.
Distinct de bugetul de stat este întocmit un alt buget, repsectiv cel al asigurărilor
sociale de stat. În cadrul acestui buget se constituie, repartizează și utilizează fonduri bănești
ce sunt destinate protejării pensionarilor, celor aflați în incapacitate de muncă etc.
Bugetul asigurărilor sociale de stat are autonomie deplină tocmai din faptul că, este o
componentă a bugetului public național dar se întocmește separat.

23
 Din punct de vedere al veniturilor și cheltuielilor totale putem afirma că a existat un
echilibru între acestea și că veniturile au fost superioare cheltuielilor. Trendul este unul
ascendent iar valoarea maximă a acestora s-a înregistrat în anul 2015. Aproximativ toate
graficele arată faptul că din anul 2007 veniturile și cheltuieli au crescut semnificativ și au
păstrat un trend ascendent pe tot parcursul anilor. Valoarea minimă a veniturilor înregistrate a
fost în anul 2005 de 17.624,3 milioane lei iar valoarea maximă s-a înregistrat în anul 2015 cu
o valoare de 54.941,9 milioane lei. Mai exact, de-a lungul celor zece ani veniturile s-au
majorat cu 37.317,6 milioane lei.
Principalele venituri constau în contribuții pentru asigurările sociale de stat, pensii,
subvenții primite din bugetul de stat și chiar amenzi aplicate pentru neplata la termen a
obligațiilor către buget. Aceste venituri sunt direcționate către oferirea de indemnizații pentru
incapacitate temporară de muncă, indemnizații in caz de maternitate, ajutoare sociale,
acordarea biletelor de tratament balnear și odihnă etc.
Creditul public reprezintă o sursă de finanțare aflată la dispoziția statului. Acest credit
presupune emiterea de către stat a unor titluri de împrumut (obligațiuni, bonuri de tezaur etc.)
și implică participarea băncilor. Tot aici adăugăm și obligațiunile împrumutului de stat.
Ca și surse de finanțare ale creditului public în cazul în care statul este debitor,
amintim de resursele financiare ale populației sau ale agenților economici. De cele mai multe
ori investitorii în obligațiuni emise de stat sunt reprezentați de instituțiile financiare
specializate private iar cu o pondere mai redusă regăsim și agenții economici dar și populația.
De precizat este faptul că, atunci când statul sau o instituție publică locală apelează la
un astfel de împrumut, masa monetară nu se schimbă decât atunci când disponibilitățile
bănești sunt emise de către Banca Centrală a României. Împrumuturile sunt acoperite din
surse fiscale ce corespund perioadei creditului însă există diferențe între cele două surse de
finanțare și anume: contraprestația prin rata dobânzii, rambursabilitatea și caracterul
contractual.
„Emiterea de obligațiuni este utilizată în special în cazul bugetelor locale aceasta fiind
singura modalitate de acoperire a deficitului. Din cauza defcitelor bugetare înregistrate în
decursul anilor, datoria publică a crescut semnificativ11.”

11 Turliuc, V., Cocriș, V., Roman,A., Stoica, O., Dornescu,V., Chirleșan. D., Monedă.Credit.Bănci: Suport de
curs, Iași, 2016, p.147

24
 Tabel nr. 2.1 Datoria publică în România între anii 2005-2015

UM: %PIB

2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016
An

17,3% 19,2 19,8 21,3 23,6 30,5 34,7 38,1 38% 39,8 38,4% 38,1%
Procent
% % % % % % % %
Sursa: Prelucrare autor pe baza datelor INSSE

Analizând tabelul putem afirma că datoria publică prezintă un trend ascendent nedorit
iar valoarea maximă ca procent raportat la PIB s-a înregistrat în anul 2014.

2.2. Analiza structurii și modificărilor subsistemului privat de relații

financiare din România în perioada 2005-2015

Teoria financiară cuprinde finanțele publice, finanțele întreprinderii și finanțele

individuale. Interesant este de observat modul în care finanțele întreprinderii și finanțele
individuale concură la formarea resurselor financiare la dispoziția statului.
Finanțele întreprinderii ca primă categorie a subsistemului privat cuprinde relații
financiare ce rezultă din formarea și distribuirea resurselor bănești cu scopul de a obține
profit. În acest caz, resursele finciare îmbracă diverse forme și anume: materii prime, produse
finite etc. Finanțele întreprinderii, finanțele menajelor, finanțele individuale pot fi analizate
împreună deoarece acestea susțin eistența creditului bancar și al asigurărilor care, la rândul lor
oferă sistemului financiar public resurse prin impozite și taxe și prin care economia este
stimulată cu ajutorul consumului și investițiilor.
Modul în care fiecare întreprindere își gestionează resursele financiare și își crează un
management al finanțelor influențează întreg mediul de afaceri dar și economia în ansamblu.
Un management financiar performant asigură profit întreprinderii și înlătură riscul
falimentului. Finanțele întreprinderii ajută la o bună evaluare financiară a firmei, la
determinarea necesarului de capital, la realizarea transferului de capital dar și la protecția
investitorilor.
Întreprinderea realizează relații financiare atât cu clienții, furnizorii, statul cât și cu
sectorul bancar. După cum am observat anterior, o bună parte din veniturile statului au

25
rezultat în urma relațiilor financiare ale întreprinderilor. În acest caz întâlnim toate tipurile de
fluxuri financiare.
Cele mai reprezentative componente ale subsistemului financiar privat sunt
reprezentate de creditul bancar, asigurările sociale private și asigurările de bunuri, persoane și
răspundere civilă. În acest caz vorbim despre relații financiare ce au ca scop intermedierea
financiară.
Relațiile de credit reprezintă relații financiare de repartizare a produsului global sau a
componentelor sale ce au ca scop mobilizarea în societate a disponibilităților bănești pentru
acoperirea unor nevoi temporare. Această mobilizare a resurselor financiare are loc prin
atragerea de depozite din partea celor excedentari și de acordare de credite celor deficitari.
Băncile comerciale prezintă risc sistemic astfel că, este absolut necesar ca acestea să
stabilească în mod just capacitatea de creditare în funcție de nivelul depozitelor atrase.
Creditul bancar se individualizează prin faptul că este rambursabil și purtător de
dobândă percepută.
Putem afirma că structura creditului bancar necesită o mai mare importanță în analiză
decât dinamica sa. Aversiunea populației față de risc în cazul creditului bancar este tot mai
scăzută ca urmare a creșterii economice din ultima perioadă dar și ca urmare a aderării
României la Uniunea Europeană. Acest lucru duce la creșterea consumului și al gradului de
îndatorare. Atenția populației se îndreaptă cu preponderență în utilizarea creditelor de consum
dar și a creditelor de lungă durată. În acest caz, averea populației va fi afectată din cauză că
acele bunuri de consum își pierd valoarea atât fizic cât și moral într-un ritm mult mai alert
decât amortizarea datoriilor. Pentru a rezolva această problemă s-a decis să se renunțe la
creditele de consum cu o perioada mai mare de cinci ani.
Tendinţa de acumulare rapidă a creditelor neperformante a fost consemnată în multe
state europene pe fondul creşterii economice scăzute sau a recesiunii care a urmat crizei
financiare internaţionale, eforturile suplimentare de acoperire a pierderilor rezultate din
activitatea de creditare punând presiune pe profitabilitatea băncilor. De-a lungul celor zece ani
s-a dovedit faptul că, numărul creditelor neperformante a scăzut. De asemenea s-au înregistrat
insuficiente listări ale companiilor autohtone, iar birocrația a reprezentat un alt impediment în
atragerea de către brokeri a investitorilor străini. O altă problemă a fost și este educația
financiară precară. Instituțiile financiare publice dar și cele private colaborează în acest sens
prin diferite programe destinate tinerilor în special.

26
 Creșterea cererii de creditare s-a resimțit în cazul activității instituțiilor financiare
nebancare (IFN) pe fondul majorării consumului și al îmbunătățirii apetitului pentru investiții
al companiilor nefinanciare.
„Gradul de intermediere financiară din România şi-a accelerat creşterea în anul 2007,
pe fondul avansului substanţial al volumului de credite acordate, dar şi a investiţiilor pe piaţa
de capital. Instituţiile de credit, societăţile de leasing şi societăţile de investiţii financiare au
deţinut cele mai mari ponderi din activele financiare. Nivelul ridicat de concentrare al
sistemului financiar indică instituţiile de credit drept singurele cu potenţial de risc sistemic.
Ponderea activelor financiare a ajuns la 74,1 la sută din PIB, aderarea României la Uniunea
Europeană încurajând dezvoltarea creditului şi investiţiile străine în sectorul financiar.12„
Principalele venituri ale gospodăriilor în anul 2015 au fost veniturile salariale în
proporție de 55.7% urmate de cele din prestații sociale cu un procent de 23.9%. Procentul
veniturilor obținute din prestațiile sociale a fost destul de mare. Acest lucru ne dovedește o
realitate tristă, aceea că cei asistați sociali sunt numeroși. Ajutorul din partea statului ar trebui
regândit astfel încât acest fenomen să fie stopat. Prin diminuarea cheltuielilor în acest segment
și regândirea condițiilor de obținere a ajutorului s-ar eficientiza utilizarea cheltuielilor.
Diferența de sumă ar putea fi alocată către învățământ, sănătate, investiții sau orice alt
segment ce reprezintă o investiție pentru viitor.

Tabel nr. 2.2: Structura veniturilor totale ale gospodăriilor, pe surse de formare, în
anul 2015
% LEI
Venituri salariale 55.7 1495.24
Venituri din agricultura 2.9 77.17
Venituri din activitati neagricole independente 2.4 65.41
Venituri din prestatii sociale 23.9 642.15
Venituri din proprietate si vanzarea de active din 1.3 34.69
patrimoniul gospodariei
Venituri in natura 12.1 324.78
Alte venituri 1.7 47.33
Venituri totale 100.0 2686.77
Sursa: Prelucrare autor pe baza datelor INSSE

12
Banca Națională a României, Raport asupra stabilității financiare, București, 2008

27
 Observăm în urma acestui tabel că veniturile din prestațiile sociale sunt superioare
celor din agricultură. Și atunci ne întrebăm dacă este posibilă o dezvoltare reală și durabilă a
economiei, a bunăstării populației în lipsa producției. Cheltuielile gospodăriilor au fost
îndreptate către consum și mai puțin către investiții. Aceste aspecte afectează performanțele
întregului sistem financiar.

Tabel nr. 2.3: Structura cheltuielilor totale ale gospodăriilor, pe surse de formare, în
anul 2015
% LEI
Cheltuieli de consum 72.4 1702.87
Cheltuieli pentru investiţii 0.7 15.33
Cheltuieli pentru producţie 4.4 104.20
Impozite, contribuţii etc 19.0 446.09
Alte cheltuieli 3.5 83.04
Total cheltuieli 100.0 2351.53

Sursa: Prelucrare autor pe baza datelor INSSE

Ponderea cheltuielilor de consum a fost în anul 2015 de 72.4% iar a celor pentru
investiții de doar 0.7%. Creditul de consum este necesar pentru stimularea consumului însă
utilizarea acestuia în detrimentul investițiilor, pe termen lung afectează dezvoltarea și
performanțele sistemului financiar.
Asigurările de bunuri, persoane și răspundere civilă presupun fluxuri bănești realizate
între asigurator și asigurat. Acest flux se concretizează în crearea unui fond de asigurare
constituit pe baza contribuțiilor sub formă de primă oferită de asigurat. Dacă în cazul
creditului bancar discutam ca și cost al capitalului bănesc despre o dobândă percepută în acest
caz, se percepe o primă. Pe baza acestei prime plătite, în cazul în care riscul se manifestă
asiguratul beneficiază de despăgubire.
Relațiile financiare în cazul asigurărilor sociale private se concretizează în plata
primelor, plata despăgubirilor, economisire în cazul asigurărilor de viață dar și creditare în
situația în care există diferențe între momentul încasării și plățile de efectuat.
În cazul primelor subscrise ale societăților de asigurare observăm o creștere de 8.2% în
anul 2015 față de anul 2014. Aceste creșteri s-au înregistrat pe segmentul asigurărilor
generale dar și în cazul asigurărilor de viață. Chiar și asa, sectorul asigurărilor este slab
dezvoltat.

28
 „În urma unui studiu cantitativ realizat de Exact Cercetare și Consultanță în luna
noiembrie, 2014 pe un eșantion de 1.039 de respondenti, s-a constatat că 64% dintre români
au deținut o poliță de asigurare. Cele mai utilizate tipul de asigurări sunt reprezentate de
RCA(58%), asigurarea de locuință(42%) și asigurarea de pensie privată cu un procent de
28%. Polița CASCO este foarte puțin utilizată, în proporție de doar 14%.13”
Polița RCA este cea mai utilizată deoarece reprezintă o obligație a conducătorului
auto. În absența acestei asigurări autovehiculul nu poate circula. Dacă în cazul poliței
CASCO, asigurarea este facultativă, în cazul RCA asigurarea este obligatorie.
Obligatorie este și asigurarea de locuință. „Potrivit legii, toți proprietarii de locuințe
din România sunt obligați să îșă asigure casa pentru riscurile de catastrofă naturală (cutremur,
inundatie, alunecari de teren).14” În acest caz întâlnim și asigurări facultative însă,
obligativitatea acestui tip de asigurare conduce la majorarea ponderii din totalul tipurilor de
asigurări. Facultativă și obligatorie este și asigurarea de pensie privată, respectiv Pilonul II(
pensia privată obligatorie și Pilon III pensia privată facultativă. Drept dovadă, asigurarea strict
facultativă respectiv CASCO ocupă o pondere redusă. Acest lucru poate fi pus pe seama
aversiunii reduse a populației față de risc, a slabei educații în ceea ce privește rolul și
necesitatea asigurărilor. Un alt factor deciziv ar putea fi lipsa resurselor financiare
suplimentare. Atunci când o parte semnificativă a populației obține un venit ce nu permite
realizarea de economii, investiții ori obținerea asigurărilor facultative, este de la sine înțeles
de ce aceste asigurări se află în minoritate față de cele obligatorii.

13 http://www.wall-street.ro/articol/Finante-Banci/176686/romanii-si-politele-de-asigurare-circa-doua-treimi-
sunt-asigurati-cei-mai-multi-pentru-rca-locuinta-si-pensie.html
14 http://www.asigurarealocuintelor.ro/237_ce-sunt-asigurarile-obligatorii-de-locuinte.html

29
2.3. Analiza raporturilor dintre componentele sistemului de relații
financiare din Romania în perioada 2005-2015

Importanța sectorului privat este incontestabilă. De-a lungul celor zece ani se constată
faptul că, ponderea acestui subsistem în cadrul PIB este peste 68% iar acest lucru are la bază
privatizarea și trecerea la economia de piață. Interesul statului este acela de a susține sectorul
privat tocmai pe baza acestui considerent.

Graficul nr. 2.5: Sectorului privat în perioada 2005-2015 (ponderi în PIB)

UM: % PIB

Produsul Intern Brut

ponderea sectorului privat
76.90% 77.20%
75.40% 75.90%
73.20% 73.50%
72.40% 72.80%
69.90% 69.80% 70.20%

2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015

Sursa: Prelucrare autor pe baza datelor INSSE

Tendința este de creștere a importanței subsistemului privat în PIB iar acest lucru este
benefic pentru economie. După cum am observat principalele resurse ale statului provin din
taxe și impozite. Din această perspectivă și statul trebuie să susțină sectorul privat, investițiile
prin facilități fiscale în domenii de interes și prin asigurarea cadrului optim mediului de
afaceri.
Prin intermediul instrumentelor fiscale respectiv, al taxelor și impozitelor statul poate
stimula sau reduce consumul anumitor bunuri de asemenea poate impulsiona dezvoltarea unor
ramuri sau regiuni economice.
O ramură de interes a statului dar și a băncilor comerciale o reprezintă instituțiile mici
și mijlocii. Statul realizează anual programe naționale ce cuprind fonduri nerambursabile
pentru instituțiile mici și mijlocii, oferă facilități fiscale și susține investițiile celor la început
de drum.

30
 Orice întreprindere la inițiere are nevoie de resurse financiare. În cazul acestor
întreprinderi accesul la finanțare este mai dificil iar în ajutorul acestora vin băncile
comerciale. În urma marilor privatizări și a progresului în cadrul sectorului privat micii
întreprinzători au luptat pentru ocuparea unui loc în cadrul acestui subsistem și putem spune
că au și reușit. Mai mult decât atât, progresul sectorului privat poate fi pus pe seama inițiativei
numeroaselor întreprinderi mici și mijlocii.
Rolul sectorului public este de a asigura echitatea și egalitatea socială iar sectorul
privat asigură performanțele economice. Consider că rolul statului în economie trebuie să fie
limitat la stricta sa utilitate deoarece o economie de piață „pură” nu există. De aici înțelegem
că intervenția excesivă a statului prin diferite instrumente fiscale, legislative dăunează pieții
libere.
Cu toate acestea, în absența statului nu am putea discuta despre finanțe publice iar în
absența întreprinderilor nu ar exista finanțele private.
Subsistemul financiar public decide prin intermediul legislației traiectoria
subsistemului privat. Orice schimbare în zona taxelor și impozitelor respectiv introducerea de
noi taxe sau majorarea acestora are impact asupra profitului firmei private. Impactul deciziilor
luate de către stat prin intermediul instituțiilor publice specializate sau nespecializate poate fi
negativ sau pozitiv. De exemplu, în cazul majorării taxelor impactul este negativ dar atunci
când statul acordă subvenții ori facilități fiscale, acest lucru poate însemna o oportunitate
pentru companie. De aici deducem că, subsistemul privat trebuie să fie conectat în permanență
la cel public.
O bună perioadă de timp, TVA a fost de 24%. Acum, această taxă s-a redus la 19%
însă este interesant de observat cum ar influența acum o creștere a TVA tocmai pentru a
înțelege cat de dependent este sectorul privat de măsurile luate de către stat.
Dacă va exista o creșterea a TVA unele produse vor deveni mai scumpe deoarece și
povara fiscală a agenților economici este mai mare. Atunci când vor exista creșteri ale
prețului, consumul se va diminua iar cel care va suferi pierderi financiare este tot agentul
economic. Așadar, povara majorării TVA se va pasa între consumator și comerciant. Cei mai
afectați vor fi agenții economici specializați în transport, distribuție, livrare dar și
întreprinderile de mici dimensiuni care nu dețin suficiente resurse financiare necesare.
O astfel de măsură va influența și rata șomajului. Atunci când întreprinderea are
cheltuieli mai mari iar veniturile sunt constante sau chiar în scădere, orice companie își
reorganizează cheltuielile de producție și schema de personal. Un alt efect negativ ar fi
creșterea evaziunii fiscale.

31
 Cu alte cuvinte, afacerile prospere au nevoie de sprijin. Majorarea taxelor și
impozitelor nu reprezintă o soluție.
Subsistemul public ia măsuri privind protecția omului, naturii și de multe ori se
regăsește ca investitor direct atunci când inițiativa privată este deficitară.
În cazul în care statul susține investițiile, se crează locuri de muncă, scade rata
șomajului și crește producția. Sunt binevenite atât investițiile autohtone cât și cele străine.
Aderarea la Uniunea Europeană a facilitat colaborarea financiară și a dus la creșterea
concurenței. Investitorii sunt interesați de un cadru legislativ stabil, clar dar și de o fiscalitate
rezolnabilă. Atunci când întreprinderile înregistrează majorări ale profitului automat și
încasările statului din această sursă cresc.
Statul trebuie să găsească cele mai optime soluții pentru atragerea de resurse bănești
însă fără a afecta negativ sectorul privat.

32
 Capitolul 3 - Analiza structurii și raporturilor dintre
componentele sistemului de instituții financiare din România, în
perioada 2005-2015

Sistemul financiar al României a cunoscut modificări atât la nivelul întregului sistem

cât și la nivel structural. Evenimentele de mare anvergură ce au avut loc în perioada 2007-
2008 sunt analizate din punct de vedere al efectelor la nivel de instituții financiare.
Principalele evenimente economice cu impact asupra sistemului instituțional sunt
reprezentate de aderarea României la Uniunea Europeană dar și de recenta criză financiară.
O serie de bănci, instituții s-au desființat iar altele au mizat pe restructurare. Toate
aceste modificări au influențat activitatea sistemului financiar și viitoarele posibile
performanțe. Analiza structurală servește la crearea unei imagini de ansamblu. Toate
modificările din cadrul instituțiilor financiare au o cauză și un efect iar în acest capitol s-a
urmărit evidențierea acestora.
Sectorul bancar a fost cel mai afectat de criza financiară iar acest lucru s-a resimțit în
diminuarea investițiilor, reticență în activitatea de creditare. Aversiunea față de risc a băncilor
dar și încercarea de fidelizare a clienților prin prisma transparenței reprezintă două elemente
de interes pentru băncile comerciale ca urmare a evenimentelor ce au perturbat activitatea
economică.
Credibilitatea societății a început să crească în instituțiile de credit treptat iar sectorul
cel mai vizat de riscul sistemic este cel bancar. Așadar, Banca Națională a României joacă în
acest context un rol important alături de restul instituțiilor financiare publice.
Riscurile la care a fost expus sistemul financiar sunt reprezentate de încetinirea
creșterii economice, instabilitatea prețurilor și a activelor, deteriorarea și scăderea
performanței într-un anumit sector de economie. Tot în această perioadă, s-a manifestat și
ultima criză financiară și cea mai recentă care a afectat întreg sistemul și a produs modificări
ale structurii și raporturilor componentelor sistemului financiar.

33
3.1. Analiza structurală a sistemului de instituții financiare al Romaniei şi
evoluţiei acestuia, în perioada 2005-2015

Instituțiile financiare publice nespecializate au cunoscut modificări în perioada 2005-

2015 în contextul aderării României la Uniunea Europeană din anul 2007. De măsurile luate
în cadrul acestor instituții a depins respectarea unor condiții economice și politice. Astfel,
activitatea acestor instituții s-a extins la fel și complexitatea deciziilor de politică financiară.
Instituțiile „pur politice” determină forma organizării puterii de stat. Este drept că,
activitatea acestora s-a amplificat pe fondul aderării însă din punct de vedere al scopului și al
utilității nu s-au produs modificări.
„Ca urmare a semnării, la 25 aprilie 2005, a Tratatului de aderare a României la
Uniunea Europeană, Banca Națională a României a obţinut statutul de observator activ la
structurile şi substructurile forumurilor europene, în mod special în cadrul Sistemului
European al Băncilor Centrale (SEBC). A crescut astfel colaborarea cu Banca Centrală
Europeană (BCE), s-a dorit familiarizarea BNR cu mecanismele instituţionale şi cu
procedurile de lucru ale BCE, preluarea de către Banca Naţională de noi responsabilităţi, care
să-i permită acesteia la momentul aderării asumarea statutului de membru cu drepturi
depline.15”
Dacă în cazul instituțiilor financiare publice nespecializate nu observăm modificări
structurale majore ci doar măsuri luate pentru a eficientiza activitatea desfășurată, în cazul
instituțiilor financiare publice și private specializate modificările au fost majore.
„Toate aceste realizări au reprezentat pentru stat indiferent de echipa aflată la
guvernare priorități16” care s-au dovedit a fi benefice pentru economia țării. Anii 2000-2006
au reprezentat o rampă de lansare, de extindere a relațiilor financiare pe plan internațional și
noi perspective de viitor.
Rolul instituțiilor financiare nespecializate publice a crescut treptat. Acestea s-au
aliniat la tendințele economice și politice dar și la nevoile cetățenilor. Accentul cade pe modul
în care aceste instituții reușesc să interacționeze cu cetățenii, societățile pentru a găsi cele mai
eficiente metode de asigurare a bunurilor/serviciilor publice. În condițiile creșterii
independenței globale, a incertitudinii și a accelerării schimbărilor pe plan internațional,
administrația publică necesită o reorganizare pentru a-și maximiza eficiența. România a fost
nevoită ca urmare a procesului de europenizare să-și revizuiască întreaga arhitectură

15 Banca Națională a României, Raport Anual 2005, București, 2005

16 Aghelache,C., Zestrea social-economica la aderare, Editura Economica, Bucuresti, 2007, p.116

34
instituțională. Se poate spune că principala problemă a instituțiilor financiare publice din
România o reprezintă încrederea scăzută a populației față de structurile administrative centrale
și locale, lipsa transparenței în luarea deciziilor, birocrația, actele de corupție și implicarea
politică. De-a lungul timpului, s-a încercat rezolvarea acestor probleme și s-au luat anumite
măsuri însă, aceste probleme nu au dispărut complet.
În ceea ce privește reorganizările în cadrul instituțiilor financiare specializate publice
observăm modificări structurale în decursul celor zece ani.
În data de 5 aprilie 2007 Ministerul Finanțelor Publice a fost comasat cu Ministerul
Economiei și Comerțului rezultând Ministerul Economiei și Finanțelor însă, s-a renunțat rapid
la acest tip de organizare iar în anul 2008 Ministerul Finanțelor Publice este reînființat.
„Agenția Națională de Administrare Fiscală a fost înființată în anul 2003 în
conformitate cu prevederile OG nr. 86/2003 priviind reglementarea unor măsuri financiar-
fiscale dar a devenit operațională în data de 1 ianuarie 2004, ca organ de specialitate al
statului responsabil de colectarea taxelor și impozitelor de la contribuabili dar și de combatere
a evaziunii fiscale.”17 De atunci, importanța acestei instituții a crescut gradual. Această
instituție publică are personalitate juridică și se află în subordinea Ministerului Finanțelor
Publice.
Aparatul propriu al ANAF este compus din:
„ACTIVITATEA DE CONTROL FISCAL
În această categorie regăsim departamente ale ANAF ce au în vedere: coordonarea,
programarea, sinteza și îndrumarea activității de control fiscal la persoane fizice, control al
gestionării și administrării patrimoniului public și privat al statului, control fiscal aplicat
contribuabililor dar și informații și monitorizare fiscală.
ACTIVITATEA DE METODOLOGIE ȘI ADMINISTRAREA VENITURILOR
STATULUI
În subordinea acestei structuri se regăsesc compartimentele ce au în vedere activități
precum: declarații fiscale, autorizații, îndrumare colectare venituri, valorificare bunuri.
ACTIVITATEA DE TREZORERIE ȘI CONTABILITATE PUBLICĂ
SERVICII INDEPENDENTE
Serviciile independente includ compartimente de presă și relații publice, serviciul
juridic, de soluționare contestații, de audit public intern, arhivă, colectare creanțe bugetare.”18

17 Boulescu,B., Cadâr,F., Sistemul de control financiar-fiscal și de audit din România, Editura Economică,
București, 2005, p.42
18 Boulescu,B., Cadâr,F., Sistemul de control financiar-fiscal și de audit din România, Editura Economică,
București, 2005, p.47

35
 Organele teritoriale subordonate sunt compuse din:
ADMINISTRAȚII ALE FINANȚELOR PUBLICE MUNICIPALE
„Veniturile statului sunt administrate în cadrul unor birouri specializate: de gestiune
registru contribuabili, declarații fiscale, executări silite persoane fizice/juridice, control fiscal
persoane fizice.
ADMINISTRAȚII ALE FINANȚELOR PUBLICE ORĂȘENEȘTI
Organizat în departamente precum: administrarea veniturilor statului, trezorerie și
contabilitate publică, control fiscal persoane fizice.19”

Evaziunea fiscală a devenit o practică des utilizată și este favorizată de presiunea

fiscală dar și de cadrul legislativ ambiguu.
În anul 2007 s-a extins sistemul de administrare a contribuabililor mijlocii la nivelul
tuturor direcțiilor generale ale finanțelor publice județene și a fost creat Contul Unic pentru
virarea impozitelor și a altor creanțe fiscale. În anul 2009 s-a mizat pe eficientizarea
birocrației și a fluxului informațional prin înființarea Unității de Imprimare Rapidă la
Râmnicu Vâlcea. ANAF a trecut de-a lungul acestor ani printr-o reorganizare ce a avut ca
scop eficientizarea activității desfășurate.
În perioada 2005-2013 în subordinea ANAF se aflau Autoritatea Națională a Vămilor
și Garda Financiară.
„Garda Financiară se ocupa de controlul în domeniul financiar, economic și vamal.
Această instituție funcționa în subordinea Autorității Naționale de Control și era finanțată de
la bugetul de stat. Scopul acestei instituții a fost de a combate, preveni și sancționa evaziunea
fiscală. Din ianuarie 2010 Garda Financiară a dobândit noi competențe însă, activitatea
acestei autorități a încetat la data de 30 octombrie 2013 și s-a înființat Direcția Generală
Antifraudă Fiscală fiind coordonată de un vicepreședinte cu rang de subsecretar de stat. Tot
atunci, Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a reorganizat ca urmare a fuziunii prin
absorbție. Până în anul 2013, activitatea vamală era condusă de un vicepreședinte al ANAF
dedicat coordonării acestei instituții.20”
O altă instituție desființată a fost Autoritatea Națională a Vămilor. La fel ca și Garda
Financiară aceasta funcționa ca personalitate juridică în subordinea Autorității Naționale de
Control ca organ de specialitate al administrației publice centrale. Obiectivele acestei instituții

19 Boulescu,B., Cadâr,F., Sistemul de control financiar-fiscal și de audit din România, Editura Economică,
București, 2005, p.47-48
20 Boulescu,B., Cadâr,F., Sistemul de control financiar-fiscal și de audit din România, Editura Economică,
București, 2005, p.59

36
financiare publice erau de a asigura aplicarea justă a legislației vamale în mod transparent,
uniform și nediscriminatoriu atât în cazul persoanelor fizice cât și a celor juridice indiferent
de forma de organizare ori statut juridic.
„Conform OG nr. 8/2005 Garda Financiară și Autoritatea Națională a Vămilor sunt
preluate în subordinea Ministerului Finanțelor Publice și tot atunci s-a decis reorganizarea
Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Garda Financiară împreună cu Autoritatea
Națională a Vămilor trec în subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.”
Curtea de Conturi a României are în vedere executarea controlului financiar ulterior
extern în ceea ce privește modul de administrare și întrebunințare a resurselor statului, ale
sectorului public dar și modul de gestionare a patrimoniului public și privat al statului și al
unităților administrativ teritoriale.
Această instituție are un istoric de câteva sute de ani. „A fost înființată în anul 1864
pe 24 ianuarie și reprezintă și astăzi organul suprem de control financiar asupra modului de
formare, administrare și întrebuințare a resurselor publice. 21” De-a lungul timpului această
instituție a fost reorganizată dat fiind faptul că, s-a trecut la piața liberă iar rolul statului s-a
schimbat între timp. Deși activitatea de bază a instituției o reprezintă analiza modului de
constituire, administrare și utilizare a fondurilor publice, situația, evoluția și modul de
administrare a patrimoniului public, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană,
Curtea de Conturi urmărește modul de utilizare a fondurilor puse la dispoziția țării de către
Uniunea Europeană pentru asistență financiară dar și ale fonduri și surse financiare
internaționale. Controlul efectuat de către Curtea de Conturi este destinat Băncii Naționale
Române, statului și unităților administrativ teritoriale, regiile autonome, în general instituții ce
aparțin și servesc statului exceptând persoanele fizicie/juridice fără capital de stat.
Per ansamblu, putem afirma că, sectorul bancar, piața de capital dar și sectorul
asigurărilor au câștigat teren și au devenit din ce în ce mai uitilizate de către populație. Deși
populația a fost reticentă inițial, pe parcurs, instituțiile financiare specializate private au reușit
să obțină încrederea clienților și potențialilor clienți.
Instituțiile financiare private specializate au trecut de-a lungul celor zece ani printr-o
serie de restructurări și chiar privatizări în sectorul bancar dar și cel al asigurărilor.
„Pe parcursul anului 2005, sistemul bancar a cunoscut o consolidare semnificativă,
susţinută în principal de procesul de restructurare şi privatizare.

21 http://www.curteadeconturi.ro/Istoric/Istoria_Curtii_Conturi.pdf

37
 Principalele modificări structurale consemnate au constat în:
 intrarea în cea de a treia şi ultima etapă a privatizării Băncii Comerciale Române,
respectiv negocierea vânzării pachetului majoritar de acţiuni către uninvestitor strategic;
 aprobarea strategiei de privatizare a Casei de Economii şi Consemnaţiuni;
 autorizarea celei de a doua bănci specializate în acordarea de credite pentru construcţia de
locuinţe, HVB Banca pentru Locuinţe;
 retragerea autorizaţiei de funcţionare a sucursalei din România a băncii „National Bank of
Greece”, ca urmare a transferului activelor şi pasivelor, precum şi a vânzării mijloacelor
fixe ale acesteia către „Banca Românească”.22„

În anul 2006 Banca Agricolă s-a privatizat. Tot atunci o altă instituție a fost
restructurată si anume, CEC-ul. Cea mai spectaculoasă și avantajoasă privatizare a fost cea a
BCR-ului. Conform unui articol al Ziarului Financiar „ A fost cea mai scumpă privatizare
bancară din Europa Centrală şi de Est şi poate din lume. Austriecii de la Erste au plătit de 6
ori activele nete ale BCR în condiţiile în care evaluările băncilor de atunci erau de cel mult
3,5-4 ori activele nete. Erste condusă de Andreas Treichl, un bancher de „sânge albastru“
care lucrase şi pe Wall Street la JP Morgan, a avut susţinerea puternicelor bănci americane de
investiţii Goldman Sasch şi JP Morgan în oferta făcută la BCR. Fără sprijinul americanilor,
Erste nu putea face rost de capital pentru a plăti preţul la BCR. La vremea respectivă Erste
avea o capitalizare bursieră de 10 mld. euro23.”
Analizând structura sistemului financiar din perspectiva instituțiilor specializate
private putem afirma că predomină băncile comerciale private și că în perioada 2005-2008
numărul acestora s-a diminuat.
Structura instituțiilor financiare în perioada 2005-2008 cuprindea în mare parte bănci
comerciale private. Cele mai puține instituții prezente în activitatea financiară a sistemului au
fost reprezentate de băncile comerciale publice.

22 Banca Națională a României, Raport Anual 2005, București, 2005

23http://www.zf.ro/opinii/ironia-celei-mai-mari-privatizari-si-tranzactii-din-istoria-romaniei-marele-pierzator-
de-acum-noua-ani-se-reintoarce-ca-un-vultur-pe-piata-13028112

38
 Graficul nr. 3.1: Structura sistemului financiar din România în perioada 2005-2008
180

160 Bănci comerciale- proprietate

majoritar privată
140

120 Bănci comerciale- proprietate

majoritar de stat
100

80 Societăți de investiții -
proprietate majoritar privată
60

40 Societăți de
asigurare,reasigurare-
20 proprietate majoritar privată

0
2005 2006 2007 2008

Sursa: Prelucrare autor pe baza datelor INSSE

Dacă numărul băncilor comerciale străine a fost în scădere în această perioadă,

observăm că societățile de asigurare, reasigurare au câștigat teren astfel că numărul acestora a
prezentat un trend ascendent. Cele care au înregistrat un trend descendent au fost băncile
comerciale private dar și societățile de investiții. Acest lucru poate fi pus și pe seama
fuziunilor ce au avut loc în această perioadă dar și din cauza activității economice care a fost
ȋn scădere.
Relansarea economiei în perioada 2005-2015 a fost posibilă datorită investițiilor
străine. Singurul impediment pentru investitori a fost legislația și politica fiscală
descurajatoare. Statul a încercat de-a lungul timpului o îmbunătățire a cadrului legislativ și
fiscal pentru a încuraja investițiile. Restructurarea și eficientizarea economiei românești a avut
la bază privatizarea. De performanțele în sectorul bancar depinde dezvoltarea economică
reală, durabilă.
Conform unui articol al revistei Piața Financiară: „Sistemul bancar românesc și-a
demonstrat stabilitatea structurală, de la debutul crizei financiare și în ultimii ani. Anii 2014 și
2015 au reprezentat pași importanți ce au avut ca scop optimizarea portofoliilor de credite
printr-un proces amplu de curățare a bilanțurilor și acordării de credite.„ Dacă în perioada
2007-2008 băncile comerciale acordau credite fără a stabili corect capacitatea bancară a

39
clientului și fără a evalua la valoare justă garanțiile, astăzi observăm că băncile au devenit mai
prudente iar acest fapt se concretizează în scăderea numărului de credite neperformante.
La finele anului 2005, ponderea activelor deţinute de băncile cu capital privat sau
majoritar privat în totalul activelor sistemului bancar românesc era de 94,0 la sută (iar
ponderea activelor băncilor cu capital străin sau majoritar străin, inclusiv sucursalele băncilor
străine, a fost de 62,2 la sută), în timp ce băncile cu capital integral sau majoritar de stat deţin
o pondere de numai 6,0 la sută.

Graficul nr. 3.2: Ponderea activelor în totalul activelor sistemului bancar românesc
în anul 2005

6%
Bănci cu capital
privat

Bănci cu capital
interal/majoritar de
94% stat

Sursa: Prelucrare autor după Raportul Anual al Băncii Naționale a României, 2005

Aceeași structură se păstrează și în anul 2015 cu mici diferențe nesemnificative

conform datelor BNR. La finele anului 2015 existau în România două bănci cu capital integral
sau majoritar de stat, patru bănci cu capital majoritar privat autohton și 23 de instituții de
credit cu capital majoritar străin inclusiv 7 sucursale ale unor bănci străine.

Graficul nr. 3.3: Ponderea activelor în totalul activelor sistemului bancar românesc
în anul 2015

7%
Bănci cu capital
integral/majoritar de
stat
Bănci cu capital
majoritar privat
93%

Sursa: Prelucrare autor după Raportul Anual al Băncii Naționale a României, 2015

40
 Conform datelor BNR din punct de vedere al originii acţionarilor în funcţie de active
la finalul anului 2015 existau în România: băncile cu capital austriac deţin o cotă de piaţă de
33,3%, urmate de băncile cu capital francez cu 13,5% și grecesc cu 10,6%.

Graficul nr. 3.4: Ponderea cotei de piață în cadrul sistemului bancar în anul 2015 în
funcție de originea acționarilor

Cota de piață
Bănci cu capital
grecesc
19%

Bănci cu capital
Bănci cu capital austriac
francez 57%
24%

Sursa: Prelucrare autor după Raportul Anual al Băncii Naționale a României, 2015

Cele patru instituţii de credit cu acţionariat grecesc sunt reprezentate de Alpha

Bank, Bancpost, Piraeus Bank și Banca Românească. Dintre băncile cu capital austriac
amintim: BCR, Raiffeisen şi UniCredit iar BRD aparține investitorilor francezi.
Primele 5 bănci româneşti în funcţie de mărimea activelor în anul 2005 au fost BCR,
BRD-Groupe Société Générale, Raiffeisen Bank, HVB Bank și Bancpost. Acestea deţineau:
58,7 la sută din activele bilanţiere agregate, 61,1 la sută din totalul creditelor acordate, 57,0
la sută din depozitele atrase, 60,1 la sută din titlurile de e stat şi 55,2 la sută din capitalurile
proprii ale băncilor comerciale româneşti.
Se poate observa deci, că structura sectorului bancar pe perioada anilor 2005-2015 nu
s-a modificat semnificativ și că în continuare acest sector este dominat de capitalul privat
străin iar singura modificare a avut loc ȋn luna mai a anul 2010 când s-a ȋnfinţat GE Garanti
Bank S.A. care a și preluat activitatea sucursalei din România Garanti Bank International
N.V.
Existența unui capital privat străin în România poate avea efecte pozitive dar și
negative asupra sistemului financiar. România are nevoie de investitori însă ar fi de preferat
ca aceștia să fie rezidenți pentru a exista o creștere economică reală, sustenabilă. În acest sens,
Banca Națională a României supervizează situația prudențială a băncilor străine ce provin din
state afectate de criza datoriilor suverane. Datoria suverană presupune emiterea de obligațiuni

41
de către stat în valută pentru a susține creșterea economică. Din acest punct de vedere, putem
afirma că astfel de investiții sunt riscante pentru țările în curs de dezvoltare deci, în final
activitatea bancară din România poate fi afectată.
Dacă la nivel structural sectorul bancar s-a modificat prin prisma fuziunilor,
achizițiilor, la nivel de tendințe putem afirma că există o evoluție pozitivă a relației bancă-
client, dar și o îmbunătățire a activității de creditare.
„În cazul societăților de asigurare putem spune că la finalul anului 2015 existau în
România 35 de societăți de asigurare din care 7 societăți erau specializate pe portofolii mixte,
8 societăți de asigurare erau specializate pe asigurările de viață și 20 de societăți specializate
pe asigurări generale.
Cele mai mari cinci societăți de asigurare rămase pe piață sunt: Allianz - Țiriac,
Omniasig, Groupama, Asirom și EUROINS . Acestea concentrează aproape 50% din volumul
primelor brute subscrise24.”
Piața de capital respectiv activitatea Bursei de Valori București s-a dezvoltat treptat
însă reprezintă o sursă de finanțare mai puțin utilizată comparativ cu piața bancară. Urmărind
activitatea Bursei de Valori București putem afirma că deși au existat listări majore în ultimii
ani precum: Fondul Proprietatea în anul 2011, Romgaz în anul 2013, Electrica în anul 2014
lichiditatea BVB rămâne redusă. Deși există încă probleme structurale de-a lungul anilor s-au
înregistrat și performanțe precum îmbunătățirea guvernanței corporatiste.
Introducere fondurilor de pensii private a făcut ca piața de capital să cunoască o ușoară
ascensiune însă insuficientă pentru a înregistra performanțe notabile. În această perioadă
respectiv, 2005-2015 s-au înregistrat puține listări ale companiilor autohtone, birocrația a
reprezentat un alt impediment iar brokerii români nu au reușit să atragă investitori străini. O
altă problemă a fost și este educația financiară precară.
Revenind la numărul redus de oferte publice, amintim că prima listare majoră s-a
realizat în anul 2006 de către Transelectrica în valoare de 34,5 milioane euro urmată de
Transgaz. În acest caz Guvernul a inițiat oferte publice secundare iar în acest fel a reușit să
crească interesul investitorilor.
Numărul de instituții nu a cunoscut modificări majore în perioada post-criză dat fiind
faptul că declinul activității economice s-a redus. În perioada 2005-2015 s-a majorat numărul
de brokeri de asigurări și fonduri deschise de investiții. Cea care a resimțit cel mai puternic
efectele crizei a fost piața de capital în perioada 2008-2011.

24 http://www.wall-street.ro/articol/Finante-Banci/176686/romanii-si-politele-de-asigurare-circa-doua-treimi-
sunt-asigurati-cei-mai-multi-pentru-rca-locuinta-si-pensie.html

42
3.2. Analiza evoluţiei raporturilor dintre componentele sistemului de
instituții financiare al Romaniei, în perioada 2005-2015

Prin definiție sistemul financiar reprezintă ansamblul de instituții financiare între care
se stabilesc relații de interdependență. Principalele riscuri ale sistemului financiar sunt legate
de încetinirea dinamicii economice (poate provoca pierderi băncilor datorită dificultăţilor în
rambursarea creditelor datorită scăderii vânzărilor sau scăderii salariilor), variaţia preţurilor
activelor (poate cauza pierderi financiare investitorilor) dar și scăderea unui sector important
din economie.
Instituțiile financiare deși diferă prin modul de organizare și atribuții nu pot fi separate
iar cooperarea acestora prin intermediul unui flux informațional este absolut necesară.
Activitatea desfășurată de Președintele României, Guvern, autorități administrative
centrale, locale dar și structurile subordonate acestora înglobează administrația publică. Rolul
administrației publice este de a executa legea și de a presta servicii în limitele legii. Acesta
este primul pas într-o societate.
Instituțiile financiare publice specializate au dreptul de a efectua control financiar, de
a supraveghea și de a reglementa cadrul în care își desfășășoară activitatea entitățile financiare
specializate private. Pe de altă parte, instituțiile financiare publice specializate cooperează
pentru a asigura stabilitatea sistemului financiar dar și pentru a preveni situațiile de criză
financiară la nivelul instituțiilor, al populaței sau al pieței în ansamblu.
Guvernul împreună cu Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectele de bugete
publice. Guvernul are raspunderea juridică a elaborarii proiectelor de bugete ale statului, însă
realizarea acestora revine în sarcina Ministerului Finanțelor Publice. Mai exact, Ministerul
pregătește proiectele legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare dar și ale legilor ce
vizează aprobarea contului general anual de execuție. Pe lângă aceste activități, Ministerul
Finanțelor Publice solicită rapoarte și informații oricăror instituții care gestionează fonduri
publice, aprobă clasificațiile bugetare dar și modificările acestora, elaborează previziuni
macroeconomice bazate pe previziunile oferite de către Comisia Națională de Prognoză etc.
Finanțarea bugetară este un proces ce presupune un flux informațional și se realizează
diferit la bugetele locale comparativ cu bugetele statului și apare atunci când există autorizaţia
de deschidere a creditelor bugetare, dată de către Ministerul Finanţelor prin intermediul
ordonatorilor săi principali în numele instituţiilor centrale pe care le conduc.
Administraţia bugetelor locale este asigurată de către consiliile locale. În acest caz
regăsim primăriile sau după caz şi de preşedintele consiliului judeţean. Cheltuielile din

43
bugetul local se efectuează în limita prevederilor legale, cu repartizarea acestor cheltuieli pe
trimestre.
Atât pentru bugetul local cât şi pentru consumatorii de fonduri din bugetul local sunt
deschise conturi de disponibilităţi, prin intermediul cărora se fac încasări şi din care sunt
angajate plăţile în limita veniturilor existente. Ordonatorul principal de credite bugetare se
adresează finanţatorului care poate fi reprezentat de un departament sau o instituţie financiară
ce are răspunderea gestiunii bugetului local solicitând banii necesari desfăşurării de acţiuni cu
referire la activitatea proprie dar şi a ordonatorilor subordonaţi bugetar.
Ministerul Finanțelor Publice intră în raport și cu Banca Națională a României.
Relațiile de cooperare au ca obiectiv elaborarea balanței de plăți externe, a balanței creanțelor
și angajamentelor externe, a reglementărilor în domeniul monetar și valutar. Ministerul
reprezintă statul împreună cu BNR pe plan intern și extern, după caz, în cadrul tratativelor
externe ce au ca subiect acorduri bilaterale și multilaterale de promovare și protejare a
investițiilor dar și de combatere a evaziunii fiscale.
Din alt unghi observăm existența unei colaborări și în cadrul instituțiilor publice
specializate pe domenii comune. Ministerul Finanțelor Publice dar și Agenția Națională de
Administrare Fiscală au atribuții în sectorul finanțelor publice. Împreună crează cadrul
propice desfășurării relațiilor financiare în cadrul sistemului financiar cu precădere în cadrul
sectorului fiscal.
Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală au
îmbunătățit colaborarea și cu instituțiile financiare private specializate în special cu băncile
comerciale. Se dorește o colaborare în acest sens între Asociația Română a Băncilor, Agenția
Națională de Administrare Fiscală și băncile comercile respectiv implementarea unui sistem
automat, prin care să se asigure „comunicarea actelor de executare emise de organele fiscale
către băncile comerciale prin intermediul mijloacelor electronice, iar ulterior schimbul de
informații între părți cu privire la actele de executare comunicate, precum și urmărirea
sumelor ce fac obiectul popririlor bancare.
În acest fel ridicarea popririlor se realizeze în timp real, iar pe de altă parte, sumele
existente în conturile bancare sunt indisponibilizate de către instituțiile de credit în limita
sumei ce face obiectul popririi, în funcție de informațiile transmise de bănci cu privire la
sumele existente in conturile bancare25”. Astfel, activitatea bancară și cea de control financiar
este eficientizată.

25 http://www.wall-street.ro/articol/Finante-Banci/209912/ordin-mfp-pentru-poprirea-electronica-in-prima-faza-
se-transmit-electronic-la-banca-actele-de-executare.html

44
 Banca se emisiune a unui stat deține o poziție prioritară în cadrul sistemului bancar
prin prisma faptului că deține putere de influență asupra instituțiilor financiar-bancare dar și a
economiei.
„Banca Națională a României se comportă ca „bancă a băncilor”. Aceasta intră în
raport cu băncile comerciale în sensul că există o legătură între creditul comercial, creditul
bancar și emisiunea monetară. Băncile comerciale pot beneficia de creditele publice oferite de
către BNR. De asemenea, tot banca centrală ca autoritate reglementată stabilește și adoptă
măsuri obligatorii cum este cazul rezervelor minime obligatorii pe care băncile comerciale
trebuie să de dețină la banca centrală.26”
„Prin intermediul rezervelor minim obligatorii banca centrală poate realiza control
monetar și în același timp poate influența nivelul ratelor dobânzilor de pe piața monetară
interbancară. Principalul rol al rezervelor minime obligatorii în valută este acela de a ține sub
control creditul în valută.27„ Gândirea economică spune că împrumutul trebuie ales în moneda
națională. În caz contrar se pot ivi situații cum a fost cea recentă a creditelor în franci
elvețieni.
„Majorarea rezervelor minime obligatorii crează instabilitate și un puternic impact
asupra lichidităților băncilor comerciale. Pe baza acestui considerent, modificările
coeficientului acestor rezerve sunt de mică amploare respectiv (1-1.5%) și sunt anunțate din
timp.28”
Banca Națională a României joacă un rol crucial. De măsurile luate în cadrul acesteia
depind activitățile de creditare dar și investițiile.
Banca de emisiune a României împreună cu celelalte autorități de reglementare și
supraveghere a diferitelor sectoare din cadrul sistemului financiar cooperează pentru a asigura
transparența, integritatea și buna funcționare a sistemului financiar și a piețelor sale
componente în conformitate cu cadrul legal. Această cooperare s-a intensificat treptat, ca
urmare a dinamicii și complexității sistemului financiar.
Pe lângă activitățile standard ale unei bănci centrale, BNR publică în fiecare an un
Raport asupra Stabilității Financiare prin care evidențiază conexiunea dintre componentele
sistemului instituțiilor financiare. În cadrul sistemului financiar există riscul de contagiune.
Mai concret, contagiunea are loc atunci când o componentă a sistemului financiar
suferă de anumite riscuri ce se transmit și la alte nivele ale sectorului. Din această perspectivă

26 Monedă Turliuc, V., Cocriș, V., Roman,A., Stoica, O., Dornescu,V., Chirleșan. D., Monedă.Credit.Bănci:
Suport de curs, Iași, 2016, p.165
27 http://www.bnr.ro/Rezervele-minime-obligatorii--3330.aspx
28 http://www.financejournal.ro/fisiere/revista/93737648638_GUTA_RO.pdf

45
putem observa interdependența și legăturile dintre componentele sistemului financiar și al
instituțiilor fie ele specializate sau nespecializate, publice sau private. Rolul băncii centrale
este de a monitoriza în special sectorul bancar. Cu toate acestea BNR analizează
performanțele și carențele fiecărei instituții din cadrul sistemului financiar.
În perioada 2005-2015 s-a pus accent pe managementul riscului iar acest proces este
susținut și reglementat atât la nivel internațional cât și la nivel național prin intermediul
Băncii Naționale a României.
Din punct de vedere al stabilității financiare observăm faptul că, conexiunea dintre
instituțiile sistemului financiar atrage după sine realocarea riscului sau chiar intensificarea
acestuia. Pentru a combate riscul sistemic se dorește o monitorizare a fiecărei instituții în parte
luând în considerare condițiile întregului sistem financiar.
În contextul aderării la Uniunea Europeană, pe lângă o serie de beneficii România și-a
asumat și anumite riscuri printre care și riscul sistemic. În acest context, Banca Națională a
României a pus mai mult accent pe politicile de prudențialitate și pe activități ce țin de
supravegherea băncilor comericiale.
Instituțiile publice specializate urmăresc activitatea pieței financiare și oferă cadrul
propice desfășurării activităților financiare. În cadrul României băncile comerciale reprezintă
instituțiile cu cel mai mare grad de risc sistemic fiind și cea mai utilizată modalitate de
finanțare.
Criza financiară a avut și urmări pozitive și anume că s-a întărit colaborarea între mai
multe instituțiile financiare iar în acest sens „La nivel naţional, la data de 31 iulie 2007 a fost
semnat Acordul între Ministerul Economiei şi Finanţelor, Banca Naţională a României,
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi Comisia
de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private pentru cooperare în domeniul stabilităţii
financiare şi al gestionării crizelor financiare, în baza căruia a fost înfiinţat Comitetul Naţional
pentru Stabilitate Financiară. Acest acord promovează colaborarea între banca centrală,
celelalte autorităţi de supraveghere financiară şi Ministerul Economiei şi Finanţelor în situaţii
normale sau de criză în cadrul sistemului financiar românesc.29”
Ca și evoluții și tendințe în cazul băncilor comerciale aducem în discuție miza
economică a relației cu clienții. Fiecare bancă comercială dorește să obțină profit. Activitatea
băncii aduce cu sine mobilizarea capitalului, stimularea cosumului, al investițiilor însă nu
acesta este scopul principal al băncii. Acestea reprezintă efecte dar nu și obiective ale băncii
comerciale. Relația bancă-client este foarte importantă deoarece conduce la cunoasterea de

29 Raport asupra stabilitatii financiare, BNR, București, 2008

46
către bancă a clientului, a gradului său de risc. De castigat are și statul deoarece viramentele,
monitorizarea bancară strictă reduc fenomenul de spălare de bani și în același timp este
stimulat consumul și sunt susținute investițiile. De precizat este faptul că, această relație
funcționează prin încredere, de aici și termenul de credit și că nu există garanții perfecte,
riscul există permanent iar creditarea reprezintă o continuă evaluare a riscului. O bună
comunicare cu clientul aduce beneficii pentru ambele părți în caz contrar, pierderile vor
surveni inevitabil. La consolidarea relației client-bancă și la reconstruirea încrederii în
sectorul bancar intervine și Asociația Română a Băncilor care, oferă informații publicului
tocmai pentru a asigura transparența.
Asociația Română a Băncilor a fost constituită în anul 1991 ca asociație profesională.
Dezvoltarea acestei asociații s-a realizat treptat iar în prezent deține 37 de membri, instituţii
de credit cu capital majoritar privat sau de stat, sucursale şi reprezentanţe ale unor bănci
străine. Unul dintre obiectivele Asociației Române a Băncilor este de a consolida încrederea și
de a restaura imaginea corectă a sistemului bancar prin evidențierea rolului băncilor în
economie și societate. Tocmai de aceea, în cadrul ARB există comisii și grupuri de lucru ce se
ocupă cu problemele sectorului bancar.
Piața de capital din România este una emergentă iar acest lucru îngreunează
dezvoltarea. Un factor de influență asupra numărului redus de tranzacționări poate fi educația
financiară precară. În România, sursa de finanțare principală este oferită de sectorul bancar.
Țările în curs de dezvoltare tind să obțină surse de finanțare pe piață bancară în detrimentul
pieței de capital. În plus, populația din România tinde spre economisire și nu spre a investi
sumele suplimentare de bani. Acest tip de comportament se accentuează în absența unei
educații financiare și îngreunează procesul de dezvoltare al pieței financiare. Încrederea în
acest tip de operațiuni, în modul de reglementare al piețelor este esențială. În lipsa unei
transparențe din partea instituțiilor financiare specializate private și publice, neîncrederea este
accentuată și astfel se îngreunează și mai mult dezvoltarea durabilă a acestor piețe.
În viitor se întrevăd perspective favorabile dezvoltării pieței de capital în România însă
această evoluție pare a fi greoaie și greu de parcurs. Pentru o dezvoltare continuă și durabilă
este nevoie de o educație financiară, de activități de import-export dar și de crearea legăturii
dintre instituțiile de capital și participanți prin încredere dar și de metode mai eficiente de
atragere a investitorilor.
Deși condițiile economice au fost uneori nefavorabile, piața financiară a reușit să
găsească soluții de relansare, dezvoltare și cel mai important s-a reușit păstrarea și
intensificarea încrederii clienților în serviciile financiare.

47
 Cele mai reprezentative instituții în acest domeniu sunt Autoritatea de Supraveghere
Financiară și Bursa de Valori București. Activitatea Bursei de Valori București este
supravegheată, autorizată și reglementată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară. În
această ecuație putem include și banca centrală care, are dreptul de a autoriza instituțiile de
credit în conformitate cu legislația bancară aplicabilă și de a supraveghea împreună cu
Autoritatea de Supraveghere financiară instituțiile financiare nebancare.
La nivel de sistem instituțional considerăm că deși s-au realizat modificări structurale,
legislative sau comportamentale încă nu s-a atins punctul maxim de eficiență, performanță.
Instituțiile financiare trebuie să se adapteze în mod continuu la cerințele pieței, ale
societății. Sistemul informațional este esențial în acest caz pentru a facilita controlul,
supravegherea, reducerea birocrației.
O problemă a sistemului instituțional financiar o reprezintă legislația și birocrația.
Acești doi factori pot stopa dezvoltarea reală, armonioasă a sistemului financiar. Cadrul
legislativ ar trebui să fie clar, stabil și să ofere siguranță atât instituțiilor financiare
specializate private cât și clienților.

Pentru a evidenția legătura dintre componentele instituțiilor financiare vom realiza o

scurtă analiză a falimentului unei societăți de asigurare asupra sistemului financiar.

În cadrul societăţilor de asigurare de bunuri,persoane şi răspundere civilă situaţia stă

puţin diferit faţă de restul societăţilor comerciale. Această diferenţa este dată de faptul că,
acestea se ocupă cu preluarea riscului de la clienţi. Acest transfer al riscului de la asigurat
către asigurător se realizează în urmă încheierii unui contract între aceştia. Pe baza
contractului de asigurare se va stabili prima plătită de asigurat pentru a primi despabugire în
formă bănească de la asigurător în cazul manifestării riscului. De precizat este faptul că,
societăţile primesc prime ex ante iar riscul se manifestă ex post. Firmele autorizate în acest
domeniu încasează venituri dar nu cunosc costul.
În cazul în care se manifestă falimentul ”contractele de asigurare ale unei societăţi
intrate în insolvenţă trebuie cedate Fondului de Garantare în 30 de zile de la închiderea
procedurii de redresare”. Acest fapt conferă creditorilor siguranţa că, în cazul în care
societatea de asigurări cu, care operează intră în faliment aceştia îşi primesc despăgubirile şi
nu vor fi afectaţi de situaţia de criză a societăţii.

48
 ”Falimentul Astra Asigurari a fost decis definitiv joi, 28 aprilie, de către Curtea de Apel
Bucuresti. Din acest moment Fondul de Garantare a Asiguratilor (FGA) poate face plăți doar
către pagubiții care au depus cereri de plata și care au dosarele complete. Plata
despăgubirilor se va face in limita a 450.000 lei pentru fiecare creditor. Până în data de 8
aprilie 2016, FGA a aprobat la plata doar 3645 dosare de dauna, cu o valoare la plată de
14.160.679 lei. Cifra este extrem de mică ținând cont că păgubiții Astra au deschise aproape
60.000 de dosare de dauna in care cer despăgubiri de 650 milioane de lei.30”

În momentul în care falimentul Astra Asigurări s-a produs oficial, s-a înregistrat un
întreg lanţ de pierderi care au condus la instabilitate financiară. Există o interdependenţă cum
spuneam şi anterior între sistemul financiar şi componentele sale. Dacă un sector, domeniul al
sistemului financiar este afectat, efectele negative se propagă către întreg sistemul. Acest
fenomen poartă denumirea de risc sistemic. Atenția acordată acestui tip de risc este din ce în
ce mai accentuată tocmai din această cauza, pentru a păstra stabilitatea financiară.
În acest caz intervine şi statul. Acesta prin intermediul taxelor şi impozitelor
încasează sume importante de la firmele de asigurări iar când falimentul intervine evident că
suma de bani primita va fi mai mică. În consecință, efectele negative se răsfrâng și asupra
statului.
În ultimul timp s-a dezvoltat o societate a riscului în care putem constata că, riscul a
cunoscut o amplificare a frecvenţei de apariţie iar manifestarea acestuia conduce la pagube
mult mai mari. În relaţiile economice apare riscul de credit numit şi riscul de client. În urma
dobânzilor ridicate practicate de bănci, întreprinderile au ales varianta de a se împrumută între
ele. Observăm astfel că apariţia falimentului unei firme ce se află în postura de debitor,
conduce la pierderi pentru firma creditoare din cauza faptului că există riscul ca, creanţa să nu
poată fi recuperată.
În cazul în care firma aflată în faliment datoareaza sume de bani altei firme de
asigurări, aceasta din urmă se vede nevoită să-şi mărească costurile, preţurile şi astfel vor avea
de suferit atât firma ce prezintă creanţă dar şi clienţii aceastora suportă preţuri mai mari.
În urma falimentului în cadrul societăţilor de asigurare, toate asigurările se scumpesc
inclusiv poliţele RCA în cazul asigurărilor de răspundere civilă. Tot pe această ramură şi
activitatea atelierelor de service auto are de suferit.
Fondul de garantare se constiuie pe baza contribuțiilor societăților de asigurări. Acest
fond este epuizabil iar frecvenţa falimentului în cadrul companiilor de asigurări influenţează

30http://economie.hotnews.ro/stiri-pensii_private-20965660-falimentul-astra-asigurari-fost-decis-definitiv-
instanta-fondul-garantare-asiguratilor-poate-incepe-faca-plati-catre-pagubiti.htm

49
dimensiunea disponibilă a acestui fond. Atunci când el se epuizează, Autoritatea de
Supraveghere Financiară va impune o creştere procentuală a contribuiției astfel că, firmele vor
suferi pierderi financiare şi vor creşte costurile privind prima de asigurare.
Falimentul firmelor de asigurări conduce la efecte negative la nivel macroeconomic,
asupra creşterii economice. De exemplu, în anul 2014 procentul reprezentat de asigurări în
PIB a scăzut la 1.21%.
Că o concluzie, putem afirma că falimentul societăţilor de asigurare crează instabilitate
financiară, dezechilibre în cadrul sistemului financiar. Falimentul unei instituții financiare
afectează atât consumatori cât şi sistemul financiar.

50
 Concluzii

Subsistemul public este o componentă importantă a economie deoarece prin

intermediul acestuia se crează cadrul necesar derulării relațiilor de afaceri. În urma relațiilor
de afaceri, a investițiilor se obține o dezvoltare treptată dar sigură a economiei, bunăstării și a
întregului sistem financiar.
Am putut observa că principalele surse de venit ale statului provin de la subsistemul
privat. Pentru ca aceste resurse să fie majorate, statul trebuie să susțină sectorul privat prin
facilități fiscale, programe destinate IMM-urilor, sprijin financiar etc. Mai mult decât atât,
sectorul privat are nevoie de o îmbunătățire și o stabilitate a cadrului legislativ. Instabilitatea
din acest punct de vedere crează confuzii și nesiguranță pentru investitori.
De asemenea, capacitatea sectorului privat de finanțare a sectorului public este
limitată. Acest lucru s-a tradus în România prin înregistrarea anual a deficitului bugetar.
Soluția eliminării deficitului vine din restructurarea sectorului public și adaptarea acestuia la
suportabilitatea sectorului privat.
Se pune din ce în ce mai mult accent pe stabilitate financiară. Stabilitatea din punct de
vedere financiar are la bază performanțele fiecărei componente a sistemului financiar. Nu
putem vorbi despre performanțe ori stabilitate în cazul în care o componentă suferă carențe. O
problemă în cadrul sectorului public o reprezintă asistența socială nesustenabilă și excesivă
am putea spune. O reorganizare a acestei componente ar conduce la diminuarea cheltuielilor
și la stoparea unor fenomente vizibile în România. Numărul celor asistați social este superior
față de numărul celor care realizează venituri și mai apoi investiții indiferent de sumă.
Trebuie implementată și susținută mult mai mult ideea de investiții. Consumul este
benefic însă nu asigură dezvoltarea certă și armonioasă a performanțelor sistemului financiar
și a economiei în ansamblu.
Sistemul financiar al României este bazat pe bănci comerciale. Principala sursă de
finanțare o reprezintă creditul bancar. Modificările structurale, legislative au ca efect
eficientizarea cadrului instituțional și în definitiv a întregului sistem. Aceste transformări vin
ca urmare a evenimentelor de mare impact asupra economiei din ultimii ani și putem afirma
că această dezvoltare este una lentă fără modificări majore dar certă. Cu toate acestea, băncile
comerciale trebuie să fie mai precaute și mai atente în analizarea riscului aferent creditării. În
cazul instituțiilor de credit putem discuta despre riscul sistemic. În consecință, acest sector
necesită o mai mare atenție din partea instituțiilor de supraveghere respectiv din partea băncii

51
centrale. Dificultatea constă în alegerea celor mai bune plasamente în comparație cu riscul.
Trebuie protejați banii investitorilor și ai deponenților.
Băncile mizează din ce în ce mai mult pe transparență iar acest lucru conferă clienților
încredere în serviciile acestora. Au fost cazuri de-a lungul timpului în care, un simplu zvon
despre o bancă precum că întâmpină probleme din punct de vedere al lichidităților a dus chiar
la falimentul băncii, dar și la situații de criză.
Piața asigurărilor din România s-a dezvoltat în ultimii ani. Această dezvoltare are la
bază o mai bună supraveghere din partea autorităților și un cadru legislativ mai perfomant,
adaptat la legislația europeană. Există un progres în acest sens însă populația are nevoie de
educație financiară pentru a înțelege utilitatea asigurărilor chiar și a investițiilor. Piața de
capital este una încă emergentă iar la dificultatea dezvoltării acesteia contribuie și acest factor
repspectiv, educația precară.
Este esențială o supraveghere a ciclului financiar pentru a putea preveni din timp
anumite vulnerabilități. Ultima criză financiară a avut și efecte pozitive asupra sistemului
financiar din România și anume că s-a accentuat rolul băncii centrale în supravegherea
financiară, tocmai pentru a preveni riscul sistemic care poate avea un impact extrem de
negativ asupra sistemului dar și a economiei.
În concluzie, atenția instituțiilor financiare publice se îndreaptă tot mai mult spre
obținerea stabilității financiare prin supravegherea componentelor cu cel mai mare grad de
risc sistemic iar dezvoltarea și performanțele din cadrul sistemului financiar deși sunt lente
fără modificări majore sunt sigure și prezintă un trend ascendent.

52
Bibliografie

A. Cărți, articole

1. Aghelache,C., Zestrea social-economica la aderare, Editura Economica, Bucuresti,

2007;
2. Anghelache, C., România 2013: starea economică sub povara efectelor crizei, Editura
Economică, București, 2013;
3. Belean, P., Anghelache, G., Risti, L., Gînguță, A., Finanțele publice ale României,
Editura Economică, București, 2007;

4. Boulescu,B., Cadâr,F., Sistemul de control financiar-fiscal și de audit din România,

Editura Economică, București, 2005;
5. Brezeanu, P., Finanțele personale în România, Editura C.H. Beck, București, 2011;
6. Dănila, N., Privatizarea băncilor, Editura Economică, București, 2000;
7. Filip, Gh., Finanțe publice, Editura Junimea, Iași, 2002;
8. Ivănică, M., Impactul procesului de aderare la Uniunea Europeană asupra
administrației publice din România, Editura Lumen;
9. Lazăr, S., Incidența bugetelor publice asupra gestiunii financiare a întreprinderii,
Editura Universității „Al. I. Cuza”, Iași, 2009;

10. Roman, C., Moșteanu, T., Finanțele instituțiilor publice, Editura Economică București
,2011;
11. Sorin V. Mihăescu, Controlul financiar-bancar, Ed. a 4-a, rev., Editura Universităţii
„Al. I. Cuza”, Iași, 2014;
12. Suport de curs Finanțe, anul universitar 2015-2016;
13. Turliuc, V., Cocriș, V., Roman,A., Stoica, O., Dornescu,V., Chirleșan. D.,
Monedă.Credit.Bănci: Suport de curs, Iași, 2016;

B. Rapoarte, Anuare
14. Banca Națională a României, Raport Anual 2005-2015, București, 2005-2015;

15. Banca Națională a României, Raport supra stabilității financiare, București, 2008;

53
C. Legislație
16. Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal;

D. Pagini WEB
17. http://www.asigurarealocuintelor.ro;
18. https://asfromania.ro;
19. http://www.bnr.ro;
20. www.bitcoin.com;
21. http://www.curteadeconturi.ro;
22. http://economie.hotnews.ro;
23. http://www.financejournal.ro;
24. www.mfinante.gov.ro;
25. http://statistici.insse.ro;

26. http://www.wall-street.ro;
27. http://www.zf.ro

54